Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 1235/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr- - art. 208, 209.Cod Penal -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA PENALĂ ȘI PT CAUZE CU MINORI
INSTANȚĂ DE RECURS
DECIZIA PENALĂ NR. 1235
Ședința nepublică de la 9 decembrie 2009
PREȘEDINTE: Aurel Ilie JUDECĂTOR 2: Onița Dumitru
- - - - JUDECĂTOR 3: Constantin Iriza
- - - - vicepreședinte
Grefier: -
Ministerul Publica fost reprezentat de procuror
din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova.
Pe rol, judecarea recursului declarat de inculpatul minor împotriva nr. 73 din 20.10.2009 pronunțată de Tribunalul Dolj în prezenta cauză.
La apelul nominal a răspuns inculpatul recurent, în stare de arest, asistat de av. care substituie pe av., lipsă reprezentanții legali G și, lipsă intimatul parte vătămată, lipsă Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Dolj.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei după care, constatând dosarul în stare de judecată, s-a acordat cuvântul asupra recursului.
Av., pentru recurent, solicită admiterea recursului, casarea deciziei dar și a sentinței și acordarea unei eficiențe mai mari circumstanțelor atenuante cu consecința reducerii pedepselor aplicate și suspendarea condiționată a executării.
Reprezentantul Parchetului arată că inculpatul a mai fost condamnat pentru comiterea de infracțiuni de același gen astfel că pedeapsa aplicată de prima instanță este corect individualizată atât în raport de circumstanțele reale cât și de cele personale ale inculpatului.
Ca atare solicită respingerea recursului ca nefondat.
Inculpatul, având ultimul cuvânt, lasă soluția la aprecierea instanței.
Dezbaterile fiind închise.
CURTEA
Asupra recursului penal de față.
Constată că, prin nr. 1966 din 10.07.2009, pronunțată de Judecătoria Craiova în cauza de față, s-a dispus, în baza art. 208 al. 1, 209 al. 1 lit. a, g, i, cu Cod Penal aplic. art. 99 și urm. Cod Penal, art. 74 lit. c Cod Penal, art. 76 lit. d Cod Penal, condamnarea inculpatului "", fiul lui G și, născut la 26.04.1992 în C, domiciliat în com. Cerăt, sat Cerăt, nr. 276, jud. D, cetățean român, studii 8 clase, fără ocupație, minor, cu antecedente penale, la pedeapsa de 6 luni închisoare.
Prin aceiași sentință au mai fost condamnați:
- la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii prev. de art. art. 208 al. 1, 209 al. 1 lit. a, g, i, cu Cod Penal aplic. art. 99 și urm. Cod Penal, art. 74 lit. c Cod Penal, art. 76 lit. d
Cod Penal- G la pedeapsa de 1 an închisoare pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 208 al. 1, 209 al. 1 lit. a, g, i, Cod Penal, art. 75 lit. c Cod Penal, art. 74 lit. c Cod Penal, art. 76 lit. c
Cod Penal-, la pedeapsa de 1 an închisoare pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 208 al. 1, 209 al. 1 lit. a, g, i, Cod Penal, art. 75 lit. c Cod Penal, art. 74 lit. a, c Cod Penal, art. 76 lit. c și
Cod Penal- la pedeapsa de 1 an închisoare pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 208 al. 1, 209 al. 1 lit. a, g, i, Cod Penal, art. 37 lit. a Cod Penal, art. 75 lit. c Cod Penal, art. 74 lit. c Cod Penal, art. 76 lit. c
Cod PenalS-a făcut aplicația disp. art. 64 al. 1 lit. a teza a II-a, lit. b pe Cod Penal durata prev. de art. 71.Cod Penal pentru fiecare din inculpații majori iar pentru inculpații minori numai după împlinirea vârstei de 18 ani.
S-a dedus arestarea preventivă pentru fiecare din cei 5 inculpați, începând cu data de 09.06.2009 la zi și s-a menținut starea de arest.
S-a luat act că partea vătămată din com., jud. D, nu s-a constituit parte civilă în cauză.
A fost obligat fiecare inculpat la plata către stat a sumei de câte 840 lei cheltuieli judiciare.
În fapt s-a reținut că în seara zilei de 08.06.2009 inculpații au participat la o nuntă în mun. În jurul orelor 24.00, la propunerea lui, inculpații s-au deplasat cu o căruță în com., pentru a sustrage deșeuri de fier de la domiciliul lui.
cunoștea faptul că avea depozitate deșeurile în curtea imobilului, partea vătămată fiind și administratorul SC Metal Com..
Ajungând la locuința respectivă, după escaladarea gardului inculpații au sustras cantitatea de 1.200 kg deșeuri de aluminiu pe care le-au depozitat lângă calea ferată din apropierea com..
Ulterior, s-a deplasat cu căruța în mun. C, cart., de unde a revenit cu o autoutilitară condusă de martorul -, pentru a transporta acele deșeuri la o societate care achiziționa astfel de bunuri.
În timp ce încărcau deșeurile în autoutilitară, inculpații au fost surprinși de organele de poliție.
Prejudiciul produs părții vătămate a fost estimat la suma de 3.720 lei fiind recuperat integral prin restituire.
Pentru reținerea acestei stări de fapt s-au avut în vedere probele administrate respectiv: procese verbale întocmit de organele de poliție, declarația părții vătămate, dovada de restituire a bunurilor, declarații martori, declarațiile inculpaților.
S-a reținut că inculpații au avut o atitudine sinceră aceștia recunoscut comiterea faptei.
Atitudinea deosebit de sinceră și cooperantă a inculpaților a determinat prima instanță să rețină circumstanțe atenuante și să reducă pedepsele sub minimul prevăzut de lege.
Apelurile declarate de inculpați împotriva acestei sentințe au fost respinse ca nefondate prin nr. 73 din 20 octombrie 2009 Tribunalului Dolj - Secția pentru Minori și Familie.
Instanța de apel a reținut că inculpații au solicitat reducerea pedepselor aplicate însă s-a reținut că, în raport de valoarea prejudiciului și de împrejurarea că 3 dintre ei nu se află la prima condamnare, pedepsele au fost corect individualizate.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs inculpatul.
În motivarea recursului s-a arătat că, în raport de împrejurările comiterii faptei pedeapsa aplicată este prea aspră și s-a solicitat de asemenea aplicarea suspendării condiționate a executării.
S-a arătat că, prin restituirea bunurilor nu s-a produs practic nici un prejudiciu, inculpatul este tânăr și a avut o atitudine sinceră pe parcursul procesului penal.
Analizând recursul formulat în raport cu actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele:
"" a mai fost condamnat anterior la două pedepse cu închisoarea pentru comiterea unor infracțiuni de furt calificat.
Acele pedepse anterioare apar în fișa de cazier ca având ca modalitate de executare suspendarea condiționată a executării.
De asemenea, în fișa de cazier mai figurează un număr de 3 puneri în mișcare a acțiunii penale din care două pentru infracțiuni de furt și una pentru tâlhărie fapt ce denotă perseverență infracțională deosebită și faptul că acele condamnări anterioare nu și-au atins scopul preventiv educativ.
Prima instanță a făcut așadar o corectă individualizare a pedepsei și a ținut cont atât de atitudinea sinceră a inculpatului și de recuperarea prejudiciului cât și de perseverența sa infracțională.
Instanța de fond nu s-a preocupat însă să lămurească situația juridică a inculpatului - ca dealtfel și a celorlalți inculpați - și nu a stabilit care era termenul de încercare al condamnărilor anterioare, dacă acele condamnări au fost sau nu revocate ori dacă termenul de încercare s-a împlinit, ori care mai este stadiul proceselor penale pentru care este menționată în cazier punerea în mișcare a acțiunii penale.
Instanța de recurs nu poate face nici una din aceste verificări întrucât este sesizată doar cu recursul inculpatului și nu-i poate agrava situația acestuia în propria cale de atac.
Față de aceste considerente se constată așadar că recursul inculpatului este nefondat urmând a fi respins, în conformitate cu disp. art. 38515pct. 1 lit. b
C.P.P.Se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului detenția preventivă executată de la 09.06.2009 la 08.06.2009 și se va constata executată integral pedeapsa de 6 luni închisoare din prezenta cauză.
Se va dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului dacă nu mai este arestat în altă cauză.
Văzând și disp. art. 192.
C.P.P.PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de inculpatul minor împotriva nr. 73 din 20.10.2009 pronunțată de Tribunalul Dolj, ca nefondat.
Deduce din pedeapsa aplicată detenția executată de la 09.06.2009 la 08.12.2009 și constată executată pedeapsa de 6 luni închisoare.
Dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 67/10.06.2009, emis de Judecătoria Craiova, dacă nu este arestat în altă cauză.
Obligă recurentul la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare statului din care 200 lei onorariu avocat oficiu.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 9 decembrie 2009.
- - - - - -
Grefier,
red. jud.
2 ex.
Președinte:Aurel IlieJudecători:Aurel Ilie, Onița Dumitru, Constantin Iriza