Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 142/2009. Curtea de Apel Iasi
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA PENALĂ
Dosar nr-
DECIZIA PENALĂ NR. 142
Ședința publică de la 05 martie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Manea Ancuța Gabriela
JUDECĂTOR 2: Anton Dan
JUDECĂTOR 3: Ciubotariu
Grefier -
Ministerul Public reprezentat prin procuror -
Pe rol fiind soluționarea recursului penal, având ca obiect "furt calificat (art. 209 Cod penal)" promovat de inculpatul împotriva deciziei penale nr. 18 din data de 16.01.2009 pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul penal nr-.
Conform dispozițiilor articolului 297 din Codul procedură penală s-a procedat la strigarea cauzei și s-a făcut apelul părților, constatându-se că se prezintă inculpatul recurent în stare de deținere, asistat de av., apărător desemnat din oficiu, lipsă fiind partea vătămată intimată.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, din care rezultă aspectele de mai sus cu privire la modul de îndeplinire a procedurii de citare, că recursul a fost formulat în termenul prevăzut de art. 314 Cod procedură penală, în cererea de recurs inculpatul contestând sporul de 2 luni închisoare ce i-a fost aplicat, și s-au verificat actele și lucrările dosarului, după care:
Curtea procedează la verificarea identității inculpatului recurent, fiul lui și, ns la 31.05.1989.
Av. pentru inculpatul recurent învederează instanței că recursul acestuia vizează doar sporul de pedeapsă de 2 luni închisoare ce i-a fost aplicat în apel ca tratament sancționator pentru pluralitatea intermediară, acesta solicitând redozarea pedepsei și înlăturarea sporului de pedeapsă.
Curtea, având în vedere limitele recursului declarat de inculpat împotriva deciziei pronunțate de Tribunalul Iași, apreciază că procedura de citare este corect și legal îndeplinită, nefiind necesară citarea părții vătămate în această fază procesuală.
Apărătorul inculpatului recurent și reprezentantul Ministerului Public arată că nu au de formulat cereri.
Nemaifiind de formulat cereri prealabile, curtea acordă cuvântul în recurs.
Av. pentru inculpatul recurent, având cuvântul, arată că instanța de apel a admis apelul acestuia, și, aplicând dispozițiile legale ale tratamentului privind pluralitatea intermediară, a desființat în latură penală hotărârea instanței de fond, a anulat suspendarea sub supraveghere și a aplicat acestuia un spor de pedeapsă de 2 luni închisoare, deși, acest spor mai fusese aplicat o dată prin contopirea celor două pedepse. Solicită admiterea recursului și înlăturarea sporului de pedeapsă de 2 luni închisoare aplicat inculpatului.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, arată că hotărârea instanței de apel este legală și temeinică, fiind făcură o corectă individualizare atât a pedepsei cât și a sporului de pedeapsă aplicat inculpatului. Solicită respingerea recursului declarat de acesta.
Inculpatul recurent, având ultimul cuvânt, achiesează la concluziile apărătorului său.
Declarând dezbaterile închise, curtea rămâne în deliberare și în pronunțare.
Curtea de Apel,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 3148 din 20.10.2008 Judecătoria Iașia hotărât:
I) În baza disp. art. 100 - art. 101 lit. c Cod penal raportat la disp. art. 104 Cod penal aplicăinculpatului -, fiul lui și, născut la data de 09.12.1991 în I, CNP: - cu domiciliul în I,-, - bis,. B,. IV,.2, în prezent aflat Centrul de Reeducare Tg. Ocna, cetățean român, cunoscut cu antecedente penale, studii - 6 (șase) clase,măsura educativă a internării într-un centru de reeducare pe o durată nedeterminată, dar nu mai târziu de împlinirea de către acesta a vârstei de 18 ani, pentru săvârșirea infracțiunii de "furt calificat" prev. și ped. de art. 208 alin. 1 - art. 209 alin. 1 lit. a Cod penal cu aplicarea disp. art. 99 și urm. Cod penal (infracțiune comisă la data de 22.11.2007).
Constată că infracțiunea anterior menționată a fost săvârșită de către inculpat în concurs real de infracțiuni cu infracțiunea de "furt calificat" prev. și ped. de art. 208 alin. 1 - art. 209 alin. 1 lit. a, e Cod penal cu aplicarea disp. art. 99 alin.2 Cod penal (infracțiune comisă la data de 22.08.2006) pentru care, prin sentința penală nr. 1518/14.05.2008 a Judecătoriei Iași, definitivă prin neapelare la data de 01.06.2008, i-a fost aplicată măsura educativă prevăzută de disp. art. 104 Cod penal și cu infracțiunea de "furt calificat" prev. și ped. de art. 208 alin. 1 - art. 209 alin. 1 lit. e Cod penal cu aplicarea disp. art. 40 Cod penal și art. 99 alin.2 Cod penal (infracțiune comisă la data de 31.01.2008) pentru care, prin sentința penală nr. 1685/23.05.2008 a Judecătoriei Iași, definitivă prin neapelare la data de 08.06.2008, i-a fost aplicată măsura educativă prevăzută de disp. art. 104 Cod penal, toate aceste infracțiuni fiind concurente între ele.
II) Condamnă peinculpatul, fiul lui și -, născut la data de 31.05.1989 în I, CNP: -, cu domiciliul în I,-, -. D,..3, în prezent deținut în Penitenciarul Iași (arestat într-o altă cauză penală), cetățean român, cunoscut cu antecedente penale, studii - 8(opt) clase, fără ocupație, la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de "furt calificat" prev. și ped. de art. 208 alin. 1 - art. 209 alin. 1 lit. a Cod penal cu aplicarea disp. art. 40 Cod penal și art. 75 Cod penal, art. 74 alin. 1 lit. c Cod penal și art. 76 alin. 1 lit. c Cod penal (prin schimbarea încadrării juridice dată faptei prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași emis la data de 13.03.2008 în dosarul penal nr. 13359/P/2007, din infracțiunea de "furt calificat" prev. și ped. de art. 208 alin.1 - art. 209 alin. 1 lit. a Cod penal, conform disp. art. 334 Cod procedură penală- infracțiune comisă la data de 22.11.2007).
Constată că infracțiunea anterior menționată a fost săvârșită de către inculpat pe durata termenului de încercare de 5 (cinci) ani și 6 (șase) luni ce a fost stabilit acestuia prin sentința penală nr. 386/08.06.2006 a Tribunalului Iași, definitivă prin neapelare la data de 20.06.2008 și anterior momentului la care a rămas definitivă sentința penală nr. 590/25.09.2007 a Tribunalului Iași, menținută prin decizia penală nr. 16/MF/03.04.2008 a Curții de APEL IAȘI, definitivă prin decizia penală nr. 1624/09.05.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția Penală, prin care s-a dispus anularea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de 3 (trei) ani și 6 (șase) luni închisoare ce i-a fost stabilită inculpatului prin sentința penală nr. 386/08.06.2006 a Tribunalului Iași, definitivă prin neapelare la data de 20.06.2008.
Constată că infracțiunea prev. și ped. de art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. b, c și alin. 21lit. a, b Cod penal cu aplicarea disp. art. 99 și urm. Cod penal (infracțiune comisă la data de 29.10.2005) pentru săvârșirea căreia inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 3 (trei) ani și 6 (șase) luni închisoare prin sentința penală nr. 386/08.06.2006 a Tribunalului Iași, definitivă prin neapelare la data de 20.06.2008 a fost săvârșită de către acesta în concurs real de infracțiuni cu infracțiunea prev. și ped. de art. 26 Cod penal raportat la disp. art. 211 alin.1, alin.2 lit. b, c și alin. 21lit. a, b Cod penal cu aplicarea disp. art. 99 și urm. Cod penal (infracțiune comisă la data de 20.10.2005) pentru săvârșirea căreia inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 4 (patru) ani și 4 (patru) luni închisoare prin sentința penală nr. 590/25.09.2007 a Tribunalului Iași, menținută prin decizia penală nr. 16/MF/03.04.2008 a Curții de APEL IAȘI, definitivă prin decizia penală nr. 1624/09.05.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția Penală.
Descontopește pedeapsa unică rezultantă de 4 (patru) ani și 6 (șase) luni închisoare ce a fost aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 590/25.09.2007 a Tribunalului Iași, menținută prin decizia penală nr. 16/MF/03.04.2008 a Curții de APEL IAȘI, definitivă prin decizia penală nr. 1624/09.05.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția Penală și repune în individualitatea lor pedepsele componente,cu înlăturarea sporului de pedeapsă de 2 (două) luni închisoare, astfel:
a) - pedeapsa de 3 (trei) ani și 6 (șase) luni închisoare stabilită inculpatului prin sentința penală nr. 386/08.06.2006 a Tribunalului Iași, definitivă prin neapelare la data de 20.06.2008, pentru săvârșirea infracțiunii prev. și ped. de art. 211 alin. 1, alin.2 lit. b, c și alin. 21lit. a, b Cod penal cu aplicarea disp. art. 99 și urm. Cod penal (infracțiune comisă la data de 29.10.2005);
b) - pedeapsa de 4 (patru) ani și 4 (patru) luni închisoare stabilită inculpatului prin sentința penală nr. 590/25.09.2007 a Tribunalului Iași, menținută prin decizia penală nr. 16/MF/03.04.2008 a Curții de APEL IAȘI, definitivă prin decizia penală nr. 1624/09.05.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția Penală, pentru săvârșirea infracțiunii prev. și ped. de art. 26 Cod penal raportat la disp. art. 211 alin.1, alin.2 lit. b, c și alin.21lit.a,b Cod penal cu aplicarea disp. art. 99 și urm. Cod penal (infracțiune comisă la data de 20.10.2005).
c) În baza disp. art. 864alin.1 cod penal cu referire la disp. art. 83 Cod penal dispune revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de 3(trei) ani și 6(șase) luni închisoare ce i-a fost stabilită inculpatului prin sentința penală nr. 386/08.06.2006 a Tribunalului Iași, definitivă prin neapelare la data de 20.06.2008 - anterior menționată, la pct. II - lit. a) din prezenta sentință penală - pedeapsă ce urmează a fi executată integral și alăturat pedepsei de 2 (doi) ani închisoare ce a fost stabilită inculpatului prin prezenta sentință penală, rezultând o pedeapsă de 5 (cinci) ani și 6 (șase) luni închisoare.
În baza disp. art. 36 alin. 2 Cod penal contopește pedeapsa unică de 5 (cinci) ani și 6 (șase) luni închisoare, mai sus menționată, cu pedeapsa de 4 (patru) ani și 4 (patru) luni închisoare stabilită inculpatului prin sentința penală nr. 590/25.09.2007 a Tribunalului Iași, menținută prin decizia penală nr. 16/MF/03.04.2008 a Curții de APEL IAȘI, definitivă prin decizia penală nr. 1624/09.05.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția Penală - anterior menționată, la pct. II - lit. b) din prezenta sentință penală - și aplică inculpatului pedeapsa închisorii cea mai grea, ca pedeapsă unică rezultantă, respectiv pedeapsa de 5 (cinci) ani și 6 (șase) luni închisoare, la care adaugă sporul de pedeapsă de 2 (două) luni închisoare, inițial stabilit prin sentința penală nr. 590/25.09.2007 a Tribunalului Iași, menținută prin decizia penală nr. 16/MF/03.04.2008 a Curții de APEL IAȘI, definitivă prin decizia penală nr. 1624/09.05.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția Penală.
Total pedeapsă de executat pentru inculpatul: pedeapsa de 5(cinci) ani și 8(opt) luni închisoare.
Pe durata și în condițiile stabilite de disp. art. 71 Cod penal interzice inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de disp. art. 64 lit. a teza a II- a, lit. b Cod penal.
În baza disp. art. 36 alin. 3 Cod penal scade din durata totală a pedepsei de 5 (cinci) ani și 8 (opt) luni închisoare aplicată inculpatului prin prezenta sentință penală perioada deja executată, respectiv perioada 31.10.2005 - 08.06.2006 și începând de la data de 21.05.2008 la zi.
Constată că, în prezent, inculpatul este arestat într-o altă cauză penală (respectiv se află în executarea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 700/2007 emis la data de 20.05.2008 de către Tribunalul Iași, în baza sentinței penale nr. 590/25.09.2007 a Tribunalului Iași, menținută prin decizia penală nr. 16/MF/03.04.2008 a Curții de APEL IAȘI, definitivă prin decizia penală nr. 1624/09.05.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția Penală).
Dispune anularea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 700/2007 emis la data de 20.05.2008 de către Tribunalul Iași (în baza sentinței penale nr. 590/25.09.2007 a Tribunalului Iași, menținută prin decizia penală nr. 16/MF/03.04.2008 a Curții de APEL IAȘI, definitivă prin decizia penală nr. 1624/09.05.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția Penală) și emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii, conform prezentei sentințe penale, la momentul rămânerii definitive a acesteia din urmă.
III) În baza disp. art. 100 - 101 alin. 1 lit. b Cod penal raportat la disp.art.103 Cod penal aplicăinculpatului -, fiul lui și, născut la data de 28.07.1992 în I, CNP: -, cu domiciliul în I, șos. - nr. 42 C-. E,. III,. 2, cetățean român, fără antecedente penale, studii - 7 (șapte) clase, fără ocupație,măsura educativă a libertății supravegheate pe timp de 1 (un) anpentru săvârșirea infracțiunii de " furt calificat" prev. și ped. de art. 208 alin. 1 - art. 209 alin.1 lit. a Cod penal cu aplicarea disp. art. 99 și urm. Cod penal (infracțiune comisă la data de 22.11.2007).
În baza disp. art. 103 alin. 1 Cod penal încredințează supravegherea inculpatului Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Iași, instituție căreia, conform disp. art. 103 alin. 2 Cod penal, îi pune în vedere obligația de a veghea îndeaproape asupra minorului, în scopul îndreptării sale, precum și obligația de a înștiința instanța de îndată, dacă minorul se sustrage de la supravegherea ce se exercită asupra sa, are purtări rele ori a săvârșit din nou a faptă prevăzută de legea penală.
În baza disp.art.103 alin. 3 Cod penal impune inculpatului respectarea următoarelor obligații:
a) - să nu intre în legătură cu inculpații și -;
b) - să nu frecventeze baruri, discoteci, săli de jocuri mecanice și de internet și alte asemenea locații.
Atrage atenția inculpatului asupra disp. art. 103 alin. 4 și alin. 6 Cod penal privind consecințele comportării sale.
Ia act căpartea vătămată, cu domiciliul în localitatea,--6, Japonia, nu a formulat pretenții civile în cadrul procesului penal.
În baza disp.art. 118 lit. e Cod penal dispune confiscarea specială de la inculpați următoarelor sume de bani:
- suma de 400 lei de la fiecare dintre inculpații și -;
- suma de 350 lei de la inculpatul -.
În baza disp. art. 349 și art. 189 Cod procedură penală suma de 500 lei reprezentând onorariile apărătorilor din oficiu ai inculpaților și - în ambele faze procesuale și onorariul apărătorului din oficiu al inculpatului - în faza de urmărire penală (delegațiile 10087/22.11.2007, nr. 10088/22.11.2007, nr. 1335/14.-, nr. 2673/04.04.2008 și nr. 2674/04.04.2008 emise de către Baroul Iași ), va fi achitată Baroului I din fondurile speciale ale Ministerului Justiției, urmând a fi inclusă în cuantumul cheltuielilor judiciare avansate de către stat.
În baza disp. art. 349 și art.191 alin. 1 și alin. 2 Cod procedură penală obligă inculpații la plata următoarelor sume de bani cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat:
- pe inculpatul - la plata sumei de 230 lei (din care, suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului din oficiu al inculpatului în faza de urmărire penală);
- pe fiecare dintre inculpații și - la plata sumei de 330 lei (din care, suma de 200 lei, reprezentând pentru fiecare dintre acești inculpați onorariile apărătorilor din oficiu în ambele faze procesuale).
Pentru hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
La data de 14.11.2007, partea vătămată, cetățean japonez s-a cazat la un hotel din municipiul I, unde a locuit efectiv până la data de 21.11.2007. În seara zilei de 21.11.2007, orele 22,00, partea vătămată se afla în sala de internet de pe strada O din municipiul I, în același loc aflându-se și inculpații, și. Inculpații, și au abordat partea vătămată, conversația derulându-se în limba engleză; astfel, inculpatul a înțeles că partea vătămată căuta un loc de cazare și i-a propus acesteia să locuiască într-una din camerele locuinței sale, contra sumei de 80 euro pe lună. Partea vătămată a fost de acord cu propunerea inculpatului, care a comunicat și celorlalți inculpați că dorește să-l inducă în eroare pe cetățeanul japonez, pentru a reuși să-i sustragă banii, fără a intenționa să-i închirieze acestuia vreo cameră.
Cetățeanul japonez și inculpații s-au deplasat la locuința inculpatului, unde partea vătămată, după ce i-a fost prezentată locuința, a fost de acord cu condițiile locative oferite și i-a dat lui 100 lei (plata parțială a chiriei). Partea vătămată și-a lăsat lucrurile personale în camera închiriată (un rucsac conținând bunuri personale și suma de 1100 lei pe care a așezat-o într-un sertar al unui mobilier). Inculpații s-au înțeles asupra mijloacelor prin care să faciliteze sustragerea banilor cetățeanului japonez. Astfel, aceștia l-au invitat într-un restaurant, cu toții s-au deplasat cu un taxi la terasa, unde i-au cerut părții vătămate să coboare pentru a vedea dacă localul este deschis, iar după ce aceasta a coborât din taxi, i-au cerut taximetristului să plece. Cei trei inculpați au revenit la locuința lui, unde au găsit banii părții vătămate - în cuantum de 1100 lei - pe care i-au împărțit; inculpatul și-a însușit 400 lei, inculpatul și-a însușit 400 lei, iar inculpatul și-a însușit 300 lei. Inculpatul a controlat rucsacul părții vătămate unde, într-unul dintre buzunare a găsit suma de 50 lei pe care și-a însușit-
părții vătămate, precum și bunurile din interiorul acestuia au fost abandonate de inculpați pe malul râului (rucsacul și bunurile personale fiind găsite de organele de poliție și recunoscute de parte vătămată).
Situația de fapt, așa cum a fost reținută de către instanța de judecată, este dovedită cu următoarele mijloace de probă:
- plângere și declarație parte vătămată (filele 9-11 dosar urmărire penală);
- proces-verbal de cercetare la fața locului și planșe foto (filele 12-21 dosar urmărire penală);
- dovada de recuperare parțială a prejudiciului (fila 22 dosar urmărire penală);
- declarațiile martorilor și (filele 25-29 dosar urmărire penală și filele 78-79 dosar instanță);
- declarațiile date de către inculpați în faza de urmărire penală, în care aceștia au recunoscut comiterea faptei reținută în sarcina lor prin rechizitoriu,
și care se coroborează cu toate mijloacele de probă mai sus menționate, făcându-se astfel, pe deplin, dovada vinovăției fiecăruia dintre ei.
Cu privire la declarațiile date de către inculpații și în fața instanței de judecată, prin raportare la toate probele administrate pe parcursul procesului penal - inclusiv declarațiile date de către aceștia în fața organelor de cercetare penală, cu privire la care nu s-a dovedit obținerea acestora cu încălcarea dispozițiilor legale în materie - instanța constată că aceasta sunt exclusiv expresia unei schimbări nejustificate de atitudine procesuală, variantele prezentate de către aceștia nefiind susținute de nici un element de dovadă.
Este necesar a se remarca faptul că, în faza de urmărire penală, inculpatul - a recunoscut comiterea faptei nu numai în fața organelor de cercetare penală, ci și în fața consilierului de probațiune care a întocmit ulterior referatul de evaluare, precum și în fața comisiei de medici care l-au expertizat din punct de vedere medico - legal psihiatric, varianta prezentată de către acesta în faza procesuală anterioară fazei de judecată a procesului penal coroborându-se acu declarațiile date în aceeași fază procesuală de către inculpații și -.
Pentru toate considerentele anterior expuse, instanța constată că materialul probator administrat în cauză confirmă pe deplin comiterea de către inculpați a faptei pentru care s-a dispus trimiterea sa în judecată, în varianta reținută în rechizitoriu, fiind răsturnată prezumția relativă de nevinovăție de care a beneficiat fiecare dintre aceștia până la momentul pronunțării prezentei sentințe penale.
I) Faptainculpatului majorcare, în dimineața zilei de 22.11.2007, în baza unei înțelegeri prealabile, împreună cu inculpații minori - și -, a sustras părții vătămate (cetățean japonez) suma totală de 1150 lei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de "furt calificat" prev. și ped. de art. 208 alin. 1 - art. 209 alin. 1 lit. a Cod penal.
Instanța urmează rețină dispozițiile art. 40 Cod penal, precum și dispozițiile art. 75 lit. c Cod penal - sens în care va admite, conform disp. art. 334 Cod procedură penală, schimbarea de încadrare juridică solicitată de către reprezentantul Ministerului Public la termenul de judecată din data de 25.06.2008 și discutată în contradictoriu de către părți, din infracțiunea mai sus menționată în infracțiunea de "furt calificat" prev. și ped. de art. 208 alin.1 - art. 209 alin. 1 lit. a Cod penal cu aplicarea disp. art. 40 Cod penal și art.75 Cod penal - având în vedere - pe de o parte - că fapta ce a format obiectul cercetării judecătorești în prezenta cauză a fost săvârșită de către inculpat în stare de pluralitate intermediară de infracțiuni, respectiv pe durata termenului de încercare de 5 (cinci) ani și 6 (șase) luni ce a fost stabilit acestuia prin sentința penală nr. 386/08.06.2006 a Tribunalului Iași, definitivă prin neapelare la data de 20.06.2008 (pentru săvârșirea infracțiunii prev. și ped. de art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. b, c și alin. 21lit. a, b Cod penal cu aplicarea disp. art. 99 și urm. Cod penal (infracțiune comisă la data de 29.10.2005) ) și anterior momentului la care a rămas definitivă sentința penală nr. 590/25.09.2007 a Tribunalului Iași, menținută prin decizia penală nr. 16/MF/03.04.2008 a Curții de APEL IAȘI, definitivă prin decizia penală nr. 1624/09.05.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția Penală, prin care s-a dispus anularea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de 3 (trei) ani și 6 (șase) luni închisoare ce i-a fost stabilită inculpatului prin sentința penală nr. 386/08.06.2006 a Tribunalului Iași, definitivă prin neapelare la data de 20.06.2008, iar - pe de altă parte - că la momentul comiterii faptei ce a format obiectul cercetării judecătorești în prezenta cauză, inculpatul cunoștea starea de minoritate a inculpaților - și -.
În ceea ce privește afirmația inculpatului în declarația dată în cursul cercetării judecătorești, în sensul că, din punctul său de vedere, fapta pentru care s-a dispus trimiterea sa în judecată în prezenta cauză constituie infracțiunea de "abuz de încredere" și nu infracțiunea de "furt calificat",instanța reține că aceasta nu poate fi interpretată în sensul unei solicitări de schimbare a încadrării juridică dată faptei prin rechizitoriu, în condițiile în care nu a fost invocată în mod expres de către inculpat sau apărătorul său desemnat din oficiu, acesta din urmă fiind prezent la momentul audierii inculpatului. Punerea în discuția contradictorie a părților a unei asemenea schimbări de încadrare juridică ar fi reprezentat - în condițiile în care instanța nu a apreciat că materialul probator administrat în cauză justifică invocarea din oficiu a acestui aspect - o atitudine care ar fi excedat sferei de atribuții ce revin judecătorului într-o cauză penală în virtutea rolului activ pe care acesta trebuie să-l manifeste în scopul aflării adevărului și justei soluționări a cauzei.
II) Faptainculpatului minor -care, în dimineața zilei de 22.11.2007, în baza unei înțelegeri prealabile, împreună cu inculpații și -, a sustras părții vătămate (cetățean japonez) suma totală de 1150 lei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de "furt calificat" prev. și ped. de art. 208 alin. 1 - art. 209 alin. 1 lit. a Cod penal cu aplicarea disp. art. 99 și urm. Cod penal.
III) Faptainculpatului minor - -care, în dimineața zilei de 22.11.2007, în baza unei înțelegeri prealabile, împreună cu inculpații și -, a sustras părții vătămate (cetățean japonez) suma totală de 1150 lei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de "furt calificat" prev. și ped. de art. 208 alin. 1 - art. 209 alin. 1 lit. a Cod penal cu aplicarea disp. art. 99 și urm. Cod penal.
Pentru infracțiunea săvârșită, instanța va dispune condamnarea inculpatului major.
La individualizarea judiciară a pedepsei ce va fi aplicată acestuia, instanța va avea în vedere criteriile generale de individualizare a pedepselor prevăzute de art.72 Cod penal,scopul pedepsei prevăzut de art.52 Cod penal și necesitatea realizării principiului prevenției generale și speciale.
Astfel, instanța, va avea în vedere - pe de o parte - gradul concret de pericol social al faptei săvârșite de către inculpat, modalitatea și împrejurările concrete ale comiterii acesteia, împrejurările care agravează sau atenuează răspunderea penală, natura și importanța relațiilor sociale cărora li s-a adus atingere, împrejurarea săvârșirii faptei împreună cu minori, iar - pe de altă parte - va avea în vedere persoana inculpatului, care nu se află la primul conflict cu legea penală, precum și atitudinea procesuală relativ sinceră adoptată de către acesta în fața organelor judiciare; funcție deci de toate aceste criterii, instanța va aplica inculpatului o pedeapsă cu închisoarea, orientată sub limita minimă specială de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunea comisă, prin reținerea în favoarea acestuia a circumstanței atenuante prevăzută de dispozițiile art. 74 alin. 1 lit. c Cod penal în acord cu dispozițiile art. 76 alin. 1 lit. c Cod penal, pedeapsă al cărei cuantum urmează a fi dozat corespunzător.
Totodată, instanța va constata că infracțiunea anterior menționată a fost săvârșită de către inculpatul pe durata termenului de încercare de 5(cinci) ani și 6(șase) luni ce a fost stabilit acestuia prin sentința penală nr. 386/08.06.2006 a Tribunalului Iași, definitivă prin neapelare la data de 20.06.2008 și anterior momentului la care a rămas definitivă sentința penală nr. 590/25.09.2007 a Tribunalului Iași, menținută prin decizia penală nr. 16/MF/03.04.2008 a Curții de APEL IAȘI, definitivă prin decizia penală nr. 1624/09.05.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția Penală, prin care s-a dispus anularea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de 3 (trei) ani și 6 (șase) luni închisoare ce i-a fost stabilită inculpatului prin sentința penală nr. 386/08.06.2006 a Tribunalului Iași, definitivă prin neapelare la data de 20.06.2008.
Instanța va constata, de asemenea, că infracțiunea prev. și ped. de art. 211 alin.1, alin.2 lit. b, c și alin. 21lit. a, b Cod penal cu aplicarea disp. art. 99 și urm. Cod penal (infracțiune comisă la data de 29.10.2005) pentru săvârșirea căreia inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 3 (trei) ani și 6 (șase) luni închisoare prin sentința penală nr. 386/08.06.2006 a Tribunalului Iași, definitivă prin neapelare la data de 20.06.2008 a fost săvârșită de către acesta în concurs real de infracțiuni cu infracțiunea prev. și ped. de art. 26 Cod penal raportat la disp. art. 211 alin.1, alin. 2 lit. b, c și alin. 21lit. a, b Cod penal cu aplicarea disp. art. 99 și urm. Cod penal (infracțiune comisă la data de 20.10.2005) pentru săvârșirea căreia inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 4 (patru) ani și 4 (patru) luni închisoare prin sentința penală nr. 590/25.09.2007 a Tribunalului Iași, menținută prin decizia penală nr. 16/MF/03.04.2008 a Curții de APEL IAȘI, definitivă prin decizia penală nr. 1624/09.05.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția Penală.
Pe cale de consecință, instanța va descontopi pedeapsa unică rezultantă de 4 (patru) ani și 6 (șase) luni) luni închisoare ce a fost aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 590/25.09.2007 a Tribunalului Iași, menținută prin decizia penală nr. 16/MF/03.04.2008 a Curții de APEL IAȘI, definitivă prin decizia penală nr. 1624/09.05.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția Penală și repune în individualitatea lor pedepsele componente,cu înlăturarea sporului de pedeapsă de 2 (două) luni închisoare, astfel:
d) - pedeapsa de 3 (trei) ani și 6 (șase) luni închisoare stabilită inculpatului prin sentința penală nr. 386/08.06.2006 a Tribunalului Iași, definitivă prin neapelare la data de 20.06.2008, pentru săvârșirea infracțiunii prev. și ped. de art. 211 alin. 1, alin.2 lit. b, c și alin. 21lit. a, b Cod penal cu aplicarea disp. art. 99 și urm. Cod penal (infracțiune comisă la data de 29.10.2005);
e) - pedeapsa de 4 (patru) ani și 4 (patru) luni închisoare stabilită inculpatului prin sentința penală nr. 590/25.09.2007 a Tribunalului Iași, menținută prin decizia penală nr. 16/MF/03.04.2008 a Curții de APEL IAȘI, definitivă prin decizia penală nr. 1624/09.05.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția Penală, pentru săvârșirea infracțiunii prev. și ped. de art. 26 Cod penal raportat la disp. art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. b, c și alin. 21lit. a, b Cod penal cu aplicarea disp. art. 99 și urm. Cod penal (infracțiune comisă la data de 20.10.2005).
În baza disp. art. 864alin.1 cod penal cu referire la disp. art. 83 Cod penal, instanța va dispune revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de 3(trei) ani și 6(șase) luni închisoare ce i-a fost stabilită inculpatului prin sentința penală nr. 386/08.06.2006 a Tribunalului Iași, definitivă prin neapelare la data de 20.06.2008 - anterior menționată, la lit. a) din prezenta sentință penală - pedeapsă ce urmează a fi executată integral și alăturat pedepsei închisorii ce urmează a fi stabilită inculpatului prin prezenta sentință penală.
În baza disp.art.36 alin.2 Cod penal, instanța va contopi pedeapsa unică rezultantă, mai sus menționată, cu pedeapsa de 4 (patru) ani și 4 (patru) luni închisoare stabilită inculpatului prin sentința penală nr. 590/25.09.2007 a Tribunalului Iași, menținută prin decizia penală nr. 16/MF/03.04.2008 a Curții de APEL IAȘI, definitivă prin decizia penală nr. 1624/09.05.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția Penală - anterior menționată, la lit. b) din prezenta sentință penală - și va aplica inculpatului pedeapsa închisorii cea mai grea, ca pedeapsă unică rezultantă, la care va adăuga sporul de pedeapsă de 2 (două) luni închisoare, inițial stabilit prin sentința penală nr. 590/25.09.2007 a Tribunalului Iași, menținută prin decizia penală nr. 16/MF/03.04.2008 a Curții de APEL IAȘI, definitivă prin decizia penală nr. 1624/09.05.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția Penală.
Instanța va dispune ca pedeapsa totală ce va fi aplicată inculpatului prin prezenta sentință penală să fie executată de către acesta în regim de detenție, aceasta fiind unica modalitate prin care - în opinia instanței - se pot realiza atât scopul pedepsei, cât și reeducarea inculpatului.
Pe durata și în condițiile stabilite de disp. art. 71 Cod penal, instanța va interzice inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de disp. art. 64 lit. a teza a II-a, lit. b Cod penal, reținând că natura faptei săvârșite, gradul de pericol social al acesteia, circumstanțele personale ale inculpatului, precum și pedeapsa principală ce urmează a fi aplicată acestuia conduc la concluzia unei nedemnități în exercitarea drepturilor de natură electorală, respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau funcții elective publice și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat deoarece întrucât exercitarea acestor drepturi presupune o conduită morală ireproșabilă.
În baza disp. art. 36 alin. 3 Cod penal, instanța va scădea din durata totală a pedepsei închisorii ce va fi aplicată inculpatului prin prezenta sentință penală perioada deja executată, respectiv perioada 31.10.2005 - 08.06.2006 și începând de la data de 21.05.2008 la zi.
Va constata că, în prezent, inculpatul este arestat într-o altă cauză penală (respectiv se află în executarea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 700/2007 emis la data de 20.05.2008 de către Tribunalul Iași, în baza sentinței penale nr. 590/25.09.2007 a Tribunalului Iași, menținută prin decizia penală nr. 16/MF/03.04.2008 a Curții de APEL IAȘI, definitivă prin decizia penală nr. 1624/09.05.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția Penală).
Va dispune anularea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 700/2007 emis la data de 20.05.2008 de către Tribunalul Iași (în baza sentinței penale nr. 590/25.09.2007 a Tribunalului Iași, menținută prin decizia penală nr. 16/MF/03.04.2008 a Curții de APEL IAȘI, definitivă prin decizia penală nr. 1624/09.05.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția Penală) și emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii, conform prezentei sentințe penale, la momentul rămânerii definitive a acesteia din urmă.
În ceea ce privește tratamentul sancționator ce urmează a fi aplicat inculpaților minori - și -, ținând cont de criteriile stabilite de disp. art. 100 Cod penal și având în vedere gradul concret de pericol social al faptelor săvârșite, dezvoltarea intelectuală și morală a inculpaților, condițiile în care au crescut și în care au trăit, factorii care au influențat adoptarea de către aceștia a unei conduite infracționale, perspectivele de reintegrare socială pe care le prezintă fiecare dintre aceștia (aspecte relevate în cuprinsul de rapoartelor de expertiză medico-legală psihiatrică întocmite de către Institutul de Medicină legală I și în cuprinsul de referatelor de evaluare întocmite de către Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Iași ), vârsta pe care minorii o au în prezent, comportamentul acestora înainte de comiterea faptelor, antecedența penală a fiecăruia dintre ei (astfel, instanța urmează a avea în vedere că inculpatul - nu se află la primul conflict cu legea penală, în timp ce inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale), instanța deci, funcție de toate acestea, apreciind că pentru reeducarea acestor inculpați nu este necesară aplicarea unei pedepse, va dispune față de - măsura educativă a internării într-un centru de reeducare pe perioadă nedeterminată, dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de 18 ani, iar inculpatului măsura educative a libertății supravegheate pe timp de 1(un) an prevăzută de disp. art. 101 lit. b și art. 103 Cod penal.
În baza disp. art. 103 alin. 1 Cod penal, instanța va încredința supravegherea inculpatului - Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Iași, instituție căreia, conform disp. art. 103 alin. 2 Cod penal, îi va pune în vedere obligația de a veghea îndeaproape asupra minorului, în scopul îndreptării sale, precum și obligația de a înștiința instanța de îndată, dacă minorul se sustrage de la supravegherea ce se exercită asupra sa, are purtări rele ori a săvârșit din nou a faptă prevăzută de legea penală.
În baza disp.art.103 alin.3 Cod penal, instanța va impune inculpatului - respectarea următoarelor obligații:
a) să nu intre în legătură cu inculpații și -;
b) să nu frecventeze baruri, discoteci, săli de jocuri mecanice și de internet și alte asemenea locații.
Totodată, instanța va atrage atenția inculpatului - asupra disp. art. 103 alin. 4 și alin. 6 Cod penal privind consecințele comportării sale.
În ceea ce-l privește pe inculpatul . -, instanța va constata că infracțiunea anterior menționată a fost săvârșită de către acesta în concurs real de infracțiuni cu infracțiunea de "furt calificat" prev. și ped. de art. 208 alin. 1 - art. 209 alin. 1 lit. a, e Cod penal cu aplicarea disp. art. 99 alin.2 Cod penal (infracțiune comisă la data de 22.08.2006) pentru care, prin sentința penală nr. 1518/14.05.2008 a Judecătoriei Iași, definitivă prin neapelare la data de 01.06.2008, i-a fost aplicată măsura educativă prevăzută de disp. art. 104 Cod penal și cu infracțiunea de "furt calificat" prev. și ped. de art. 208 alin. 1 - art. 209 alin. 1 lit. e Cod penal cu aplicarea disp.art.40 Cod penal și art. 99 alin.2 Cod penal (infracțiune comisă la data de 31.01.2008) pentru care, prin sentința penală nr. 1685/23.05.2008 a Judecătoriei Iași, definitivă prin neapelare la data de 08.06.2008, i-a fost aplicată măsura educativă prevăzută de disp. art. 104 Cod penal, toate aceste infracțiuni fiind concurente între ele.
Totodată, instanța va lua act că partea vătămată, nu a formulat pretenții civile în cadrul procesului penal, aspect față de care urmează ca, în baza disp. art.118 lit. e Cod penal, să dispună confiscarea specială de la fiecare dintre inculpații și - sumei de 400 lei, iar de la inculpatul a sumei de 350 lei, reprezentând sumele de bani ce au revenit fiecăruia dintre ei din suma totală de 1150 sustrasă părții vătămate și care nu a servit la despăgubirea acesteia din urmă.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul care a criticat-o pentru nelegalitate, susținând că în mod greșit a fost cumulata pedeapsa de 3 ani la pedeapsa aplicata. A susținut apelantul inculpat că suspendarea a fost anulata definitiv de Curtea de APEL IAȘI și deși, acest fapt, a fost adus la cunoștința instanței, nu s-a ținut cont la stabilirea tratamentului sancționator. De asemenea, a arătat apelantul inculpat că Judecătoria Iașia decis menținerea încadrării juridice de furt calificat, deși nu există probe care să susțină o astfel de încadrare. A susținut apelantul că fapta, în condițiile în care a fost săvârșită, nu trebuia apreciata ca fiind infracțiune, solicitând reaudierea tuturor părților.
În fața Tribunalului inculpatul a renunțat la susținerea motivelor de apel constând în greșita încadrare juridica a faptei și în solicitarea readministrării probatoriului.
Tribunalul Iași, prin decizia penală nr. 18/16.01.2009, a hotărât:
Admite apelul declarat de către inculpatul, fiul lui și -, născut la data de 31.05.1989 în I, CNP -, în prezent deținut în Penitenciarul Iași (arestat în alta cauza), împotriva sentinței penale nr. 3148/20.10.2008 pronunțată de Judecătoria Iași, în dosarul nr-, pe care o desființează, în parte, în latura penală, în sensul înlăturării aplicării dispozițiilor art. 864alin.1 penal cu referire la art. 83 Cod penal și refacerii tratamentului sancționator specific pluralității intermediare.
Rejudecând cauza:
Constată că infracțiunea de "furt calificat" dedusă judecății, prev. și ped. art. 208 alin. 1 - art. 209 alin. 1 lit. a Cod penal cu aplicarea disp. art. 40 Cod penal și art. 75 lit. c Cod penal, art. 74 alin. 1 lit. c Cod penal și art. 76 alin. 1 lit. c Cod penal (prin schimbarea încadrării juridice dată faptei prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași emis la data de 13.03.2008 în dosarul penal nr. 13359/P/2007, din infracțiunea de "furt calificat" prev. și ped. de art. 208 alin.1 - art. 209 alin. 1 lit. a Cod penal, conform disp. art. 334 Cod procedură penală- infracțiune comisă la data de22.11.2007) - a fost săvârșită de către inculpat în stare de pluralitate intermediară de infracțiuni, față de condamnarea anterioară la pedeapsa 3(trei) ani și 6 (șase) luni închisoare ce i-a fost stabilită acestuia prin sentința penală nr. 386/08.06.2006 a Tribunalului Iași (rămasă definitivă prin neapelare la data de20.06.2006) și anterior momentului la care a rămas definitivă sentința penală nr. 590/25.09.2007 a Tribunalului Iași (menținută prin decizia penală nr. 16/MF/03.04.2008 a Curții de APEL IAȘI, definitivă prin decizia penală nr. 1624/09.05.2008a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția Penală), prin care s-a dispus anularea suspendării sub supraveghere a executării acestei pedepse, stabilindu-se o pedeapsă rezultanta de 4 ani și 6 luni închisoare.
II. Înlătură dispozițiile din sentința penală apelată referitoare la
descontopirea pedepsei unice rezultante de 4 (patru) ani și 6 (șase) luni închisoare ce i-a fost aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 590/25.09.2007 a Tribunalului Iași menținută prin decizia penală nr. 16/MF/03.04.2008 a Curții de APEL IAȘI, definitivă prin decizia penală nr. 1624/09.05.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția Penala.
III. Înlătură dispozițiile din sentința penală apelată referitoare la:
a) aplicarea dispozițiilor art. 864alin.1 Cod penal cu referire la disp. art. 83 Cod penal privind revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de 3(trei) ani și 6(șase) luni închisoare ce i-a fost stabilită inculpatului prin sentința penală nr. 386/08.06.2006 a Tribunalului Iași, definitivă prin neapelare la data de 20.06.2008; b) cele referitoare la cumularea pedepsei de 3 ani și 6 (șase) luni închisoare aplicata prin sentința penală nr. 386/08.06.2006 a Tribunalului Iași, definitivă prin neapelare, cu pedeapsă de 2 (doi) ani închisoare ce a fost stabilită inculpatului prin sentința penală apelata, rezultând pedeapsa de 5 (cinci) ani și 6 (șase) luni închisoare; c) precum și cele referitoare la aplicarea art. 36 alin. 2 Cod penal.
IV. În baza art. 40 Cod penal raporta la art. 34 lit. "b" Cod penal contopește pedeapsa aplicata prin sentința penală apelata de 2 (doi) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de "furt calificat" prev. și ped. art. 208 alin. 1 - art. 209 alin. 1 lit. a Cod penal cu aplicarea disp. art. 40 Cod penal și art. 75 lit. c Cod penal, art. 74 alin. 1 lit. c Cod penal și art. 76 alin. 1 lit. c Cod penal cu pedeapsa rezultanta de 4 ani și 6 luni stabilită prin sentința penală nr. 590/25.09.2007 a Tribunalului Iași, menținută prin decizia penală nr. 16/MF/03.04.2008 a Curții de APEL IAȘI, definitivă prin decizia penală nr. 1624/09.05.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția Penală și aplică inculpatului pedeapsa închisorii cea mai grea, respectiv pedeapsa de 4 ani și 6 luni închisoare, pe care o sporește cu 2 (două) luni închisoare,
Total pedeapsă rezultantă de executat pentru inculpatul apelant: pedeapsa de 4 (patru) ani și 8(opt) luni închisoare.
Menține toate celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.
Pentru a decide astfel, Tribunalul a constatat că apelul este fondat pentru următoarele considerente:
Verificând antecedența penala a inculpatului, Tribunalul reține că prin sentința penala nr. 386/08.06.2006 a Tribunalului Iași, definitiva prin neapelare s-a dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzuta de art.211 alin.1 și 2 lit. b și c și alin.2 indice 1 lit. a și b penal cu aplicarea 99 și urm. penal.
În baza dispozițiilor art.86 indice 1. penal s-a dispus suspendarea executării sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatului pe o durata de 5 ani și 6 luni, perioada care, potrivit art.86 ind.2 penal reprezintă termen de încercare.
Prin sentința penala 590/25.09.2007 a Tribunalului Iași, menținută prin decizia penala nr.16/MF/03.04.2008 a Curții de APEL IAȘI și definitiva prin decizia penala nr.1624/09.05.2008 a J- Secția penala s-a dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa de 4 ani și 4 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de "complicitate la tâlhărie", prevăzuta de art.211 alin.1 și 2 lit. b și c și alin.2 indice 1 lit. a și b penal cu aplicarea 99 și urm. penal.
În baza art.86 indice 5 raportat la art.85 penal s-a dispus anularea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani și 6 luni închisoare ce i-a fost aplicata inculpatului prin sentința nr.386/08.06.2006 a Tribunalului Iași, rămasă definitiva prin neapelare, constatându-se că infracțiunea de complicitate la tâlhărie", prevăzuta de art.211 alin.1 și 2 lit. b și c și alin.2 indice 1 lit. a și b penal cu aplicarea 99 și urm. penal pentru care a fost stabilita pedeapsa de 4 ani și 4 luni închisoare a fost comisă în concurs real cu infracțiunea de tâlhărie, prevăzuta de art.211 alin.1 și 2 lit. b și c și alin.2 indice 1 lit. a și b penal cu aplicarea 99 și urm. penal, pentru a cărei săvârșire i-a fost aplicata inculpatului pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare prin sentința penala 386/08.06.2006 Tribunalului Iași.
În baza 33 lit. a, 34 lit. b și art.36 alin.1 penal au fost contopite cele doua pedepse cu închisoarea stabilite pentru infracțiunile concurente, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 4 ani și 4 luni închisoare, la care s-a aplicat un spor de 2 luni închisoare.
Fața de antecedența penala a inculpatului, Tribunalul constata că prin sentința apelata în prezenta cauza, în mod corect prima instanța a reținut că infracțiunea de furt calificat" prev. și ped. de art. 208 alin. 1 - art. 209 alin. 1 lit. a Cod penal cu aplicarea disp. art. 40 Cod penal și art. 75 Cod penal, art. 74 alin. 1 lit. c Cod penal și art. 76 alin. 1 lit. c Cod penal (prin schimbarea încadrării juridice dată faptei prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași emis la data de 13.03.2008 în dosarul penal nr. 13359/P/2007, din infracțiunea de "furt calificat" prev. și ped. de art. 208 alin.1 - art. 209 alin. 1 lit. a Cod penal, conform disp. art. 334 Cod procedură penală),infracțiune comisă la data de 22.11.2007, a fost săvârșita în stare de pluralitate intermediara de infracțiuni (art.40 Cod penal), fața de condamnarea anterioara la pedeapsa de 3 ani și 6 luni dispusă prin sentința penală nr. 386/08.06.2006 a Tribunalului Iași, definitiva prin neapelare și anterior momentului la care a rămas definitivă sentința penală nr. 590/25.09.2007 a Tribunalului Iași (menținută prin decizia penală nr. 16/MF/03.04.2008 a Curții de APEL IAȘI, definitivă prin decizia penală nr. 1624/09.05.2008a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția Penală), prin care s-a dispus anularea suspendării sub supraveghere a executării acestei pedepse, stabilindu-se o pedeapsă rezultanta de 4 ani și 6 luni închisoare.
Cu toate acestea tratamentul sancționator aplicat este greșit, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Tribunalul reține că deși sentința penală nr. 590/25.09.2007 a Tribunalului Iași, menținută prin decizia penală nr. 16/MF/03.04.2008 a Curții de APEL IAȘI, a rămas definitivă ulterior datei săvârșiriifaptei deduse judecății 22.11.2007, prin decizia penală nr. 1624/09.05.2008a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția Penală, totuși dispoziția privind anularea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani și 6 luni dispusă prin sentința penală nr. 386/08.06.2006 a Tribunalului Iași, definitiva prin neapelare, produce efecte retroactive. De esența instituției anulării suspendării executării pedepsei este, în sensul dispozițiilor art.86 indice 5 raportat la art.85 alin.1 penal, constatarea neîntrunirii " ab initio" a condițiilor legale pentru aplicarea instituției în discuție. Ca orice forma de nulitate, anularea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei produce efecte retroactive, astfel încât tratamentul juridic în condițiile săvârșirii unei noi infracțiuni va urma dispozițiile comune în materie, în speța art. 40. penal și nu dispozițiile speciale - art.86 indice 4 lin.1 penal raportat la art. 83 alin.1 penal referitoare la revocarea suspendării. Întrucât la momentul judecării infracțiunii de "furt calificat" dispoziția privind anularea suspendării sub supraveghere avea caracter definitiv, instanța nu putea aplica totodată fața de aceeași condamnare dispozițiile referitoare la revocarea suspendării sub supraveghere, prin condițiile de existența, natură și finalitate, cele doua instituții juridice excluzându-se reciproc.
Tribunalul reține că prin decizia în interesul legii nr. 42 din 13 octombrie 2008, Înalta Curte de Casație și Justiție a decis că "în cazul în care instanța este învestită prin același act de sesizare cu judecarea a două infracțiuni intenționate, săvârșite de același inculpat, din care, una anterior și cealaltă ulterior rămânerii definitive a hotărârii de condamnare cu suspendarea condiționată a executării pedepsei, sunt aplicabile exclusiv dispozițiile art. 85 din Codul penal.
Pedeapsa ce va fi executată urmează a fi determinată astfel:
- se vor aplica pedepse pentru fiecare din cele două infracțiuni deduse judecății;
- se va dispune anularea suspendării condiționate a executării pedepsei pronunțate anterior;
- se va contopi, potrivit regulilor de la concursul de infracțiuni, pedeapsa a cărei executare a fost inițial suspendată condiționat cu pedeapsa care a atras anularea acesteia, putându-se adăuga un spor de pedeapsă;
- pedeapsa rezultantă, astfel determinată, se va contopi, după caz, conform regulilor prevăzute la recidiva postcondamnatorie sau pluralitatea intermediară, cu cea stabilită pentru fapta săvârșită în termenul de încercare, putându-se adăuga un spor de pedeapsă."
Chiar dacă, în speța de fața, toate cele trei infracțiuni reținute în sarcina inculpatului au făcut obiectul unor sesizări distincte, pentru identitate de rațiune, fața de caracterul retroactiv al oricărei nulități, soluția de principiu, stabilită prin decizia data în recursul în interesul legii, se impune a fi aplicata.
În consecință, pentru considerentele arătate, Tribunalul va admite apelul declarat de către inculpatul împotriva sentinței penale nr. 3148/20.10.2008 pronunțată de Judecătoria Iași, în dosarul nr-, sentința pe care o va desființa, în parte, în latura penală, în sensul înlăturării aplicării dispozițiilor art. 864alin.1 penal cu referire la art. 83 Cod penal și refacerii tratamentului sancționator specific pluralității intermediare.
În consecința, rejudecând cauza, Tribunalul va înlătură dispozițiile din sentința penală apelată referitoare la descontopirea pedepsei unice rezultante de 4 (patru) ani și 6 (șase) luni închisoare ce i-a fost aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 590/25.09.2007 a Tribunalului Iași menținută prin decizia penală nr. 16/MF/03.04.2008 a Curții de APEL IAȘI, definitivă prin decizia penală nr. 1624/09.05.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția Penala.
Totodată, Tribunalul, fața de considerentele anterior expuse, va înlătura: a) dispozițiile din sentința penală apelată referitoare la aplicarea dispozițiilor art. 864alin.1 Cod penal cu referire la disp. art. 83 Cod penal privind revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de 3(trei) ani și 6(șase) luni închisoare ce i-a fost stabilită inculpatului prin sentința penală nr. 386/08.06.2006 a Tribunalului Iași, definitivă prin neapelare la data de 20.06.2008; b) cele referitoare la cumularea pedepsei de 3 ani și 6 (șase) luni închisoare aplicata prin sentința penală nr. 386/08.06.2006 a Tribunalului Iași, definitivă prin neapelare, cu pedeapsă de 2 (doi) ani închisoare ce a fost stabilită inculpatului prin sentința penală apelata, rezultând pedeapsa de 5 (cinci) ani și 6 (șase) luni închisoare; c) precum și cele referitoare la aplicarea art. 36 alin. 2 Cod penal.
Aplicând dispozițiile art. 40 Cod penal raportat la art. 34 lit. "b" Cod penal tribunalul urmează a contopi pedeapsa aplicata prin sentința penală apelata de 2 (doi) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de "furt calificat" prev. și ped. art. 208 alin. 1 - art. 209 alin. 1 lit. a Cod penal cu aplicarea disp. art. 40 Cod penal și art. 75 lit. c Cod penal, art. 74 alin. 1 lit. c Cod penal și art. 76 alin. 1 lit. c Cod penal cu pedeapsa rezultanta de 4 ani și 6 luni stabilită prin sentința penală nr. 590/25.09.2007 a Tribunalului Iași, menținută prin decizia penală nr. 16/MF/03.04.2008 a Curții de APEL IAȘI, definitivă prin decizia penală nr. 1624/09.05.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția Penală și aplică inculpatului pedeapsa închisorii cea mai grea, respectiv pedeapsa de 4 ani și 6 luni închisoare, pe care o va spori cu 2 (două) luni închisoare, rezultând o pedeapsa totala de 4 ani și 8 luni închisoare.
Vor fi menținute toate celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.
Împotriva deciziei penale nr. 18/16.01.2009 pronunțată de Tribunalul Iașia declarat recurs inculpatul.
În motivarea recursului său, inculpatul a criticat tratamentul sancționator stabilit de instanța de apel pentru pluralitatea intermediară de infracțiuni, prin aplicarea de două ori a sporului de pedeapsă de 2 luni închisoare.
Examinând recursul, Curtea constată că acesta nu este fondat pentru următoarele considerente:
Instanța de apel a reținut corect incidența dispozițiilor art. 40 Cod penal și a deciziei în interesul legii nr. 42 din 13 octombrie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite în raport cu pedepsele din antecedența penală a inculpatului.
Astfel, instanța de apel a reținut corect că infracțiunea pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentința penală nr. 590/25.09.2007 pronunțată de Tribunalul Iașia fost săvârșită anterior rămânerii definitive a sentinței penale nr. 386/08.06.2006 pronunțate de Tribunalul Iași de condamnare cu suspendarea condiționată a executării pedepsei de 3 ani și 6 luni închisoare, iar infracțiunea dedusă judecății a fost săvârșită ulterior rămânerii definitive a sentinței penale nr. 386/08.06.2006 pronunțate de Tribunalul Iași.
Procedând la aplicarea în cauză a regulilor de contopire stabilite prin decizia în interesul legii nr. 42/2008, instanța de apel a contopit corect pedeapsa rezultantă de 4 ani și 6 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 590/25.09.2007 pronunțată de Tribunalul Iași cu pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală apelată.
Sporul de pedeapsă de 2 luni închisoare aplicat de instanța de apel pe lângă pedeapsa cea mai grea, aceea de 4 ani și 6 luni închisoare, reprezintă un echivalent al pedepsei de 2 ani închisoare aplicate prin sentința apelată, pedeapsă care în urma contopirii nu se va mai executa. Acest spor nu are același rol cu cel de 2 luni închisoare aplicat prin sentința penală nr. 590/25.09.2007 pronunțată de Tribunalul Iași, de a substitui pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 386/08.06.2006 pronunțată de Tribunalul Iași, astfel că nu poate fi primită critica referitoare la aplicarea de două ori a sporului de 2 luni închisoare.
De altfel, chiar prin decizia în interesul legii amintite se stabilește că în determinarea pedepsei ce va fi executată, instanțele pot aplica un spor de pedeapsă în fiecare dintre cele două operațiuni de contopire potrivit regulilor de la concursul de infracțiuni și apoi conform regulilor prevăzute la recidiva postcondamnatorie sau pluralitatea intermediară.
Pentru aceste considerente, Curtea, în temeiul art. 385 ind. 15 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, va respinge recursul ca nefondat.
Văzând și disp. art. 189 și 192 alin. 2 Cod procedură penală;
Pentru aceste motive,
În numele legii,
Hotărăște:
Respinge ca nefondat recursul formulat de inculpatul, fiul lui și, născut la 31.05.1989, aflat în Penitenciarul Iași, împotriva deciziei penale nr. 18 din 16.01.2009 a Tribunalului Iași, pe care o menține.
Obligă recurentul să plătească statului suma de 250 lei, cheltuieli judiciare, din care suma de 200 lei, onorariu de avocat oficiu, care va fi avansată din fondurile statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 05 Martie 2009.
Președinte, - - - | Judecător, - - | Judecător, - |
Grefier,
Red./Tehnored.
2 ex./30.03.2009
Jud. apel:
Jud. fond:
Operator de date cu caracter personal înregistrat la Avocatul Poporului sub nr. 3067
DOSAR NR-
Emisă la data de 31.03.2009
CĂTRE
PENITENCIARUL IAȘI
Vă înaintăm alăturat un exemplar de pe copia deciziei penale nr. 142 din data de 05.03.2009.2009 privind pe inculpatul recurent(fiul lui și al lui, născut la 31 Mai 1989), pentru a fi înmânat acestuia.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Judecător,
- -
Operator de date cu caracter personal înregistrat la Avocatul Poporului sub nr. 3067
DOSAR NR-
Emisă la data de 05.03.2009
CĂTRE
PENITENCIARUL IAȘI
Vă înaintăm alăturat două exemplare de pe copia dispozitivului deciziei penale nr. 142 din data de 05.03.2009.2009 privind pe inculpatul recurent(fiul lui și al lui, născut la 31 Mai 1989), un exemplar pentru a fi înmânat acesteia și un exemplar pentru a fi înregistrat în evidențele dumneavoastră.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Judecător, - - -
Președinte:Manea Ancuța GabrielaJudecători:Manea Ancuța Gabriela, Anton Dan, Ciubotariu