Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 1420/2009. Curtea de Apel Bucuresti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI -SECȚIA A II-A PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

Dosar nr-

(2150/2009)

DECIZIA PENALĂ NR. 1420/

Ședința publică de la data de 07 octombrie 2009

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: Viorica Costiniu

JUDECĂTOR 2: Cristina Rotaru

JUDECĂTOR 3: Luciana Mera

GREFIER - - -

.-.-.-.-.-.-.

MINISTERUL PUBLIC -PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BUCUREȘTI este reprezentat de procuror:.

Pe rol, soluționarea recursului declarat de inculpatul, împotriva sentinței penale nr. 283 din data de 27 mai 2009 pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 B și a deciziei nr.477/A din data de 18 august 2009 pronunțată Tribunalul București - Secția I Penală în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică răspund: recurentul inculpat în stare de arest și asistat de avocat din oficiu în baza împuternicirii avocațiale emisă de Baroul București - Serviciul de Asistență Juridică, lipsă fiind intimatul parte civilă și intimații părți responsabile civilmente și.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care;

Recurentul inculpat, personal, solicită a se lua act că înțelege să-și retragă cererea de recurs.

Apărătorul recurentului inculpat, solicită se lua act de retragerea recursului inculpatului.

Reprezentantul Parchetului, solicită a se lua act de manifestarea de voință a inculpatului în sensul retragerii recursului, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.

CURTEA

Asupra recursului penal de față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 283 din data de 27 mai 2009 pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 B,

În temeiul art. 334.C.P.P. schimbă încadrarea juridică a faptei săvârșită de inculpatul din infr. prev. de art. 208 alin. 1.Cod Penal cu aplic. art. 37 lit. a în Cod Penal infr. prev. de art. 208 alin.1 cu Cod Penal aplic. art. 37 lit. b

Cod Penal

În baza art. 208 alin. 1,P, cu aplic. art. 37 lit. b condamnă Cod Penal pe inculpatul (fiul lui G și ns. la 02.11.1980 în B, domiciliat în B, Bd. - - nr. 2, -.A,.3, sector 3, CNP -, cetățean român, studii - 8 clase, stare civilă - căsătorit, recidivist în prezent în stare de arest preventiv) pentru săvârșirea infracțiunii de furt, la 3 (trei) ani și 6 /șase) luni închisoare.

În baza art. 350 al. 1.proc.pen. menține starea de arest a inculpatului.

În baza art. 88.Cod Penal deduce din pedeapsa pronunțată perioada detenției de la data de 20.03.2009 la zi.

În baza art. 71.Cod Penal interzice inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II - a și lit. b

Cod Penal

Ia act că partea vătămată domiciliat în B,-, -. A,.52, sector 2, nu s-a constituit parte civilă în cauză.

În temeiul art. 191 alin. 1.C.P.P. obligă inculpatul la 500 lei, cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei onorariul avocat oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Împotriva acestei sentințe penale, în termen legal, a declarat apel inculpatul, iar prin decizia penală nr. 477/A din 18 august 2009 pronunțată de Tribunalul București,- Secția I Penală,

S-a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul împotriva sentinței penale nr.283/27.05.2009 pronunțată de Judecătoria Sector 3 B în dosarul nr-.

S-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului.

S-a dedus prevenția de la 20.03.2009 la zi.

A fost obligat apelantul la 300 lei cheltuieli judiciare către stat.

Onorariile apărătorului din oficiu în cuantum de 200 lei, va fi avansat din fondul Ministerului Justiției.

Împotriva acestei decizii penale, în termen legal a declarat recurs inculpatul, care în ședința publică de astăzi 07 octombrie 2009, declarat că își retrage cererea formulată.

Așa fiind, Curtea va lua act de declarația recurentului inculpat potrivit dispozițiilor art. 385/4 alin. 2 Cod procedură penală, rap. la art. 369 Cod procedură penală și îl va obliga la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Ia act de retragerea recursului formulat de către inculpatul, fiul lui G și născut la 02 noiembrie 1980, împotriva sentinței penale nr. 283 din data de 27 mai 2009 pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 B și a deciziei nr.477/A din data de 18 august 2009 pronunțată Tribunalul București - Secția I Penală în dosarul nr-.

Obligă pe inculpat la 300 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 200 lei onorariul avocatului din oficiu va fi avansat din fondul Ministerului Justiției.

DEFINITIVĂ.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 07 octombrie 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

- - - - - -

GREFIER,

- -

Red.și tehnodact.//2.ex./22.10.2009.

Președinte:Viorica Costiniu
Judecători:Viorica Costiniu, Cristina Rotaru, Luciana Mera

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 1420/2009. Curtea de Apel Bucuresti