Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 146/2008. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
Secția penală și pentru cauze cu minori
Dosar nr-
DECIZIA PENALĂ NR. 146/R/2008
Ședința publică din 20 martie 2008
PREȘEDINTE: Țarcă Gabriela președintele secției,
JUDECĂTOR 2: Pantea Nistor
JUDECĂTOR 3: Pătrăuș Mihaela
Grefier: - -
Desfășurarea ședinței de judecată s-a înregistrat cu mijloace tehnice audio potrivit art. 304 Cod procedură penală.
S-au luat în examinare recursurile penale declarate de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BIHOR și de inculpatul, domiciliat în O,- A,. 32, jud. B, împotriva deciziei penale nr. 279/A din 15 octombrie 2007 Tribunalului Bihor, decizie prin care s-a menținut sentința penală nr. 206 din 07.02.2007 pronunțată de Judecătoria Oradea, inculpatul recurent fiind trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, faptă prev. și ped. de art. 208 alin. 1 - 209 alin. 1 lit. e și alin. 2 lit. b Cod penal.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul recurent, asistat de av. ales, în baza împuternicirii avocațiale nr. 52 din 7.01.2008 emisă de Baroul Bihor - Cabinet Individual și a lipsit partea civilă intimată.
Ministerul Public este reprezentat prin procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL ORADEA.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei în sensul celor de mai sus, după care:
INSTANȚA, pune în discuția părților inadmisibilitatea declarării căii de atac de către inculpat.
Reprezentantul parchetului pune concluzii de respingere a recursului declarat de inculpat ca fiind inadmisibil având în vedere că acesta nu a atacat cu apel sentința penală nr. 206/2007 a Judecătoriei Oradea.
Apărătorul inculpatului recurent lasă la aprecierea instanței soluționarea recursului.
Inculpatul recurent arată că își însușește concluziile apărătorului său.
Reprezentantul parchetului susține recursul declarat de parchet, solicită admiterea acestuia, casarea deciziei penale nr. 279/A/2007 a Tribunalului Bihor ca fiind nelegală, întrucât a existat în cadrul judecării apelului un caz de incompatibilitate. În motivarea recursului arată că în cursul urmăririi penale s-a solicitat arestarea inculpatului, solicitare care a fost respinsă prin încheierea nr. 5/M/01.02.2006 a Judecătoriei Oradea. Împotriva acestei încheieri s-a declarat recurs de către procuror, iar în urma judecării recursului inculpatul a fost arestat prin încheierea nr. 4/02.02.2006 a Tribunalului Bihor. Prin decizia penală nr. 104/R/20.02.2006 TRIBUNALUL BIHORa admis recursul declarat de către inculpat împotriva încheierii nr. 22/14.02.2006 a Judecătoriei Oradea, prin care s-a respins cererea de revocare a arestului preventiv, și s-a dispus revocarea arestului preventiv. Pentru a pronunța această soluție tribunalul a reținut că, la momentul judecării cererii, nu erau îndeplinite cerințele prevăzute în art. 143 Cod procedură penală. Prin decizia mai sus arătată TRIBUNALUL BIHORs -a exprimat direct asupra probelor existente în acel moment în cauză, în sensul că nu sunt suficiente nici măcar pentru a constitui indicii pentru reținerea împrejurării că inculpatul este autorul faptei, ceea ce constituie fără tăgadă exprimarea părerii care ar putea fi dată în cauză pe mijloacele de probă existente. Mai arată că judecătorii care au pronunțat decizia penală nr. 104/R/20.02.2006 s-au exprimat în mod direct asupra lipsei vinovăției inculpatului, și nu mai puteau participa la judecata cauzei. Însă, un judecător care a făcut parte din completul de judecată la judecarea apelului a participat și la judecarea recursului finalizat prin decizia penală nr. 104/R/20.02.2006, fiind incompatibil în raport de prevederile art. 47 Cod procedură penală. Pentru motivele arătate solicită a se dispune casarea deciziei recurate și a se trimite cauza spre rejudecare la TRIBUNALUL BIHOR. Arată că nu mai susține al doilea capăt al cererii de recurs.
Avocatul inculpatului recurent solicită a se dispune respingerea recursului declarat de parchet ca nefondat și a se menține ca legală și temeinică decizia recurată. Arată că judecătorul care a făcut parte din completul care a judecat apelul, s-a pronunțat în faza de urmărire penală, în recurs, ulterior dosarul parcurgând toate fazele.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Asupra recursurilor penale de față, constată următoarele:
Constată că prin nr.206 din 7.02.2007, pronunțată de Jud.O, s-au hotărât următoarele:
În baza art. 11 pct. 2 lit. a pr.pen. raportat. la art. 10 lit. c pr.pen. a fost achitat inculpatul, sub aspectul comiterii infracțiunii de furt calificat prev. de art. 208 alin. 1 - 209 alin. 1 lit. e și alin. 2 lit. b pen.
S-a constatat că nu s-au formulat pretenții civile în cauză.
S-a constatat că inculpatul a fost reținut și arestat preventiv din 01.02.2006 până la 20.02.2006.
În baza art. 189.pr.pen. s-a dispus ca onorariul în cuantum de 100 lei pentru avocatul din oficiu din cadrul Baroului de Avocați B, să fie avansat din fondurile Ministerului Justiției în baza delegației nr. 2171/28.03.2006.
În baza art. 192 alin. 3.pr.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
Pentru a pronunța această hotărâre,prima instanță a reținut următoarele:
În data de 18.12.2005, în jurul orelor 9.30 - 10.00, partea vătămată a fost în piața de vechituri din O însoțită de martora. Cu această ocazie i-a fost sustras portmoneul părții vătămate. Conform susținerilor părții vătămate, în portmoneu se afla suma de 210 lei, 50 euro, permisul de conducere, un card bancar și un abonament la sala de fitness "Lotus". În momentul în care a vrut să achite anumite cumpărături, a constatat lipsa portmoneului.
Partea vătămată declară că " inculpatul este autorul faptei deoarece se afla exact în spatele meu în momentul în care am simțit că îmi este trasă poșeta" (f 51). Mai afirmă că nu l-a văzut pe inculpat cu mâna în poșeta sa și nici cu portmoneul în mână. Tot partea vătămată declară în fața instanței, că în spatele său se aflau mai multe persoane care au plecat toate în momentul în care s-a întors să vadă ce se întâmplă. Printre aceste persoane se afla și inculpatul. Această declarație diferă însă de cele date în faza de urmărire penală unde aceasta arată că"după ce am trecut printr-o zonă mai aglomerată, am vrut să din nou portmoneul și atunci am constatat că mi-a fost sustras, fiindu-mi fermoarul genții deschis până la J"( 2 ). Aceeași susținere este reiterată cu ocazia audierii sale de către organul de cercetare penală. Astfel declară că "am trecut printre mese unde era foarte aglomerat și chiar am fost împinsă de mai multe ori de un individ, chiar incomodată de mai multe ori. După ce am trecut de acea zonă aglomerată am văzut un stand cu pulovere pentru copii și m-am oprit deoarece am vrut să-i cumpăr fiului meu un pulover. L-am ales și când am vrut să-l plătesc am constatat că mi-a fost sustras portmoneul"(f 3-4 ).
Diferența dintre cele două declarații este esențială, deoarece primele declarații date în faza de urmărire penală nu îl plasează pe inculpat lângă partea vătămată în momentul comiterii faptei pe când cea din faza de cercetare judecătorească da. În declarațiile din faza de urmărire penală, partea vătămată nu arată că ar fi realizat momentul sustragerii, ci doar arată că a trecut printr-o zonă aglomerată unde a fost împinsă, iar apoi după ce a ales un pulover, când a vrut să-l plătească a constatat lipsa portmoneului. În schimb, în faza de cercetare judecătorească, partea vătămată arată că a simțit când i-a fost trasă poșeta și imediat a constatat lipsa portmoneului și l-a văzut pe inculpat.
Declarația părții vătămate dată în faza de cercetare judecătorească nu se coroborează cu declarația martorei. Aceasta arată că partea vătămată a constatat lipsa portmoneului în momentul în care vrut să plătească un pulover, susținere pe care a făcut-o și partea vătămată în declarațiile din faza de urmărire penală ( 14 și 37).
Față de aceasta, prima instanță a înlăturat declarația părții vătămate dată în faza de cercetare judecătorească.
Partea vătămată îl descrie pe cel care a împins-o ca fiind un"tânăr de aproximativ 20-25 ani, statură potrivită, 1,75 cm, ten creol", arătând că l-ar putea recunoaște.Această descriere o comunică și martorei, care însă declară că nu l-a văzut pe autorul faptei și implicit nu l-ar putea recunoaște. Față de această declarație a părții vătămate la data de 01.02.2006 s-a efectuat o recunoaștere din grup unde partea vătămată l-a indicat pe inculpat ca fiind autorul faptei reclamate.
Inculpatul are o poziție constantă de nerecunoaștere a faptei și de negare a faptului că s-ar fi aflat în ziua comiterii acesteia în piața de vechituri, susținând că ar fi fost la muncă la colectarea fierului vechi împreună cu martorul.
Acesta a fost audiat atât în faza de urmărire penală cât și de cercetare judecătorească și arată că a fost împreună cu inculpatul la colectarea fierului vechi, uneori chiar și sâmbăta sau duminica, însă nu poate preciza dacă au fost împreună în ziua comiterii faptei ( 15 și 59).
S-a reținut că probele existente în acuzare (declarația părții vătămate și procesul verbal de recunoaștere din grup întocmit în prezența martorilor asistenți și ) au fost considerate ca insuficiente pentru existența condițiilor cerute de art. 143.pr.pen. motiv pentru care prin pen. nr. 104/R/2006 a Tribunalului Bihors -a dispus revocarea măsurii arestării preventive luată împotriva inculpatului.
Raportat la aceasta, prima instanță a reținut că dacă aceste probe nu au îndeplinit cerințele art. 143.pr.pen. cu atât mai puțin nu pot constitui temei pentru o hotărâre de condamnare. Pentru luarea unei astfel de soluții este necesar să se dovedească fără putință de tăgadă că inculpatul este autorul faptei reținute în sarcina sa.
Față de aceasta, simpla declarație a părții vătămate din care decurge recunoașterea din grup, necoroborată cu alte probe nu este în măsură să răstoarne prezumția de nevinovăție instituită în favoarea inculpatului.
În consecință, instanța, în baza art. 11 pct. 2 lit. a pr.pen. raportat. la art. 10 lit. c pr.pen. a achitat pe inculpatul, sub aspectul comiterii infracțiunii de furt calificat prev. de art. 208 alin. 1 - 209 alin. 1 lit. e și alin. 2 lit. b pen.
A constatat că nu s-au formulat pretenții civile în cauză.
A constatat că inculpatul a fost reținut și arestat preventiv din 01.02.2006 până la 20.02.2006.
Împotriva acestei sentințe, Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradeaa declarat apel în termen, solicitând admiterea acestuia, desființarea sentinței penale și condamnarea inculpatului la o pedeapsă privativă de libertate, arătând că partea vătămată l-a indicat pe inculpat ca fiind autorul infracțiunii, în toate declarațiile sale aceasta a susținut că inculpatul în momentul sustragerii portmoneului se afla în preajma sa, pe de altă parte, l-a recunoscut cu certitudine fapt pe care l-a adus la cunoștința organelor de urmărire penală cât și în cursul cercetării judecătorești. Întrucât vinovăția inculpatului este dovedită solicită a se pronunța o soluție de condamnare a acestuia.
Prin decizia penală nr. 279/A/2007 pronunțată de TRIBUNALUL BIHORs -a respins ca nefondat apelul penal declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea împotriva sentinței penale nr. 206 din 7.02.2007, pronunțată de Judecătoria Oradea, pe care a menținut-o în totul.
Pentru a pronunța această decizie, tribunalul verificând apelul declarat în cauză prin prisma motivelor invocate și a celor care, potrivit legii se verifică din oficiu, a constatat că acesta este nefondat.
În mod legal și temeinic prima instanța a dispus achitarea inculpatului în baza art.10 lit. c pentru C.P.P. comiterea infr. de furt calificat săvârșit asupra părții vătămate, atâta vreme cât recunoașterea inculpatului de către aceasta cu ocazia recunoașterii în grup nu se coroborează cu nici o altă probă, inculpatul nerecunoscând comiterea faptei, mai mult, arătând că la acea dată se afla la muncă într-un alt loc. În declarația dată în faza de urmărire penală la 3 dosar partea vătămată arată că înainte de a observa sustragerea portmoneului în mulțime, aceasta a observat că un individ care se afla în spatele ei o incomodase în mod repetat, individ pe care l-a descris în continuare, însă nu se poate susține cu certitudine că acesta este cel care a și comis infracțiunea reținută în sarcina sa. De asemenea, nu se poate reține cu certitudine că cel recunoscut de partea vătămată la un interval de câteva săptămâni cu ocazia prezentării pentru recunoaștere ar fi autorul infracțiunii de furt.
Potrivit disp. art.63 alin.2 probele C.P.P. nu au o valoare mai dinainte stabilită, aprecierea fiecărei probe făcându-se de instanță în urma examinării tuturor probelor administrate, cu alte cuvinte probele trebuie coroborate, existența unei singure probe în cauză, respectiv declarația părții vătămate nu poate duce la condamnarea inculpatului.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, au declarat recurs Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL BIHOR și inculpatul.
Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL BIHOR, prin motivele de recurs depuse la dosar a criticat hotărârea instanței de apel ca fiind nelegală prin încălcarea prevederilor legale privind incompatibilitățile judecătorilor și netemeinică sub aspectul greșitei achitări a inculpatului.
Cu ocazia judecării apelului, reprezentantul parchetului a susținut oral doar motivul de recurs ce vizează nelegalitatea hotărârii sub aspectul incompatibilității unuia dintre judecătorii completului de judecată, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei instanței de apel și trimiterea cauzei la TRIBUNALUL BIHOR spre rejudecare.
În esență, a arătat că unul dintre judecătorii din completul de judecată din apel a participat la judecarea recursului declarat de inculpat împotriva încheierii nr. 22 din 14.02.2006 a Judecătoriei Oradea prin care s-a respins cererea de revocare a arestului preventiv, iar prin decizia penală nr. 104/R/20.02.2006 a Tribunalului Bihors -a admis recursul declarat de inculpat și s-a dispus revocarea arestului preventiv. Parchetul a mai arătat că prin această decizie instanța s-a exprimat direct asupra probelor existente în acel moment în cauză, în sensul că nu sunt suficiente nici măcar pentru a constitui indicii pentru reținerea împrejurării că inculpatul este autorul faptei, ceea ce constituie fără tăgadă exprimarea părerii care ar putea fi dată în cauză pe mijloacele de probă existente și asupra lipsei vinovăției inculpatului, fapt ce determină situația de incompatibilitate prev. de art. 47 din Codul d e procedură penală.
Inculpatul a declarat recurs fără însă a-l motiva.
În ce privește recursul declarat de parchet, verificând hotărârea atacată prin prisma motivului invocat cât și din oficiu, potrivit art. 385/6 alin. 2 și art. 385/14 Cod procedură penală, sub aspectul tuturor motivelor de casare prev. de art. 385/9 din același cod, curtea constată că aceasta este legală și temeinică iar recursul declarat apare ca nefondat și va fi respins în consecință, în baza art. 385/15 pct. 1 lit. b Cod procedură penală.
Potrivit art. 47 alin. 2 Cod procedură penală, nu mai poate participa la judecarea cauzei judecătorul care și-a exprimat anterior părerea cu privire la soluția care ar putea fi dată în acea cauză. Această prevedere se referă la situațiile în care exprimarea părerii ar avea loc fie în afara procesului penal, fie în cursul desfășurării acestuia, dar anterior dezbaterilor judiciare și pronunțării hotărârii.
Într-adevăr, unul dintre judecătorii care au participat la soluționarea cauzei în apel, a participat la judecarea recursului declarat de inculpat împotriva încheierii de respingere a cererii de revocare a arestului preventiv. Faptul că a admis recursul și a dispus revocarea arestării preventive în cursul urmăririi penale motivând că raportat la probațiunea administrată în cauză după momentul luării măsurii arestării preventive nu mai sunt îndeplinite cerințele prev. de art. 143 Cod procedură penală, respectiv că în acel moment nu existau probe de vinovăție a inculpatului nu constituie cazul de incompatibilitate prev. de art. 47 alin. 2 Cod procedură penală, deoarece în aceste situații judecătorul nu și-a exprimat părerea cu privire la soluția care ar putea fi dată la judecarea în primă instanță sau în apel a cauzei.
Pentru aceste considerente, în baza art. 385/15 pct. 1 lit. b Cod procedură penală recursul declarat de Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL BIHOR va fi respins ca nefondat.
Cu privire la recursul declarat de inculpat, instanța din oficiu a pus în discuția părților excepția inadmisibilității declarării căii de atac a recursului față de împrejurarea că inculpatul nu a folosit calea de atac a apelului.
Prezent în instanță, inculpatul a lăsat la aprecierea instanței soluționarea recursului.
Asupra excepției de inadmisibilitate, curtea constată următoarele:
Potrivit art. 385/1 alin. 4 Cod procedură penală, nu pot fi atacate cu recurs sentințele în privința cărora persoanele prevăzute în art. 362 nu au folosit calea apelului, ori, când apelul a fost retras, dacă legea prevede această cale de atac. Persoanele prevăzute în art. 362 pot declara recurs împotriva deciziei pronunțată în apel, chiar dacă nu au folosit apelul, dacă prin decizia pronunțată în apel a fost modificată soluția din sentință și numai cu privire la această modificare.
În speță, inculpatul nu a declarat apel împotriva sentinței pronunțată de prima instanță, iar apelul declarat de parchet a fost respins ca nefondat, astfel că sentința a rămas nemodificată și a intrat în puterea lucrului judecat.
În aceste condiții, nedeclarând apel, inculpatul nu poate ataca decizia cu recurs astfel că recursul declarat apare ca fiind inadmisibil și va fi respins ca atare în baza art. 385/15 pct. 1 lit. a Cod procedură penală.
În baza art. 192 alin. 2 Cod procedură penală inculpatul recurent va fi obligat să plătească statului suma de 100 lei cheltuieli judiciare în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art. 385/15 pct. 1 lit. b și lit. a Cod procedură penală,
RESPINGE ca nefondat recursul penal declarat de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BIHOR, și ca inadmisibil recursul penal declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr. 279/A din 15 octombrie 2007 pronunțată de TRIBUNALUL BIHOR, pe care o menține în întregime.
Obligă pe inculpatul recurent să plătească statului suma de 100 lei, cheltuieli judiciare în recurs.
DEFINITIVĂ.
Pronunțată în ședință publică azi, 20 martie 2008.
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,
- - - - - - - -
Red. decizie - /25.03.2008
Jud. apel - -
Jud. fond -
2 ex./26.03.2008,
Președinte:Țarcă GabrielaJudecători:Țarcă Gabriela, Pantea Nistor, Pătrăuș Mihaela
