Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 146/2009. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIA PENALĂ NR.146/ DOSAR NR-
Ședința publică din 26 februarie 2009
Complet de judecată format din:
PREȘEDINTE: Laura Popa
JUDECĂTOR 2: Alexandru Vasiliu
JUDECĂTOR 3: Manuela Barbu
Grefier - - -
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public - procuror - din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BRAȘOV.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursurilor declarate de inculpații, G și, împotriva deciziei penale nr. 146/Ap din 17 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul penal nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la pronunțare, se constată, lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din 18 februarie 2009 când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi care face parte integrantă din prezenta, iar instanța în vederea deliberării, a amânat pronunțarea pentru data 26 februarie 2009, când,
1. Constată că, prin sentința penală nr. 2087/14.12.2007 a Judecătoriei Brașov s-a dispus, în baza art. 11 pct.2 lit.a Cod procedură penală rap.la art. 10 lit.c Cod procedură penală, achitarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prev.de art. 208 alin.1, art.209 alin.1 lit.g, i, alin.2 lit.b Cod penal.
În baza art. 11 pct.2 lit.a Cod procedură penală și art. 10 lit.d Cod procedură penală s-a dispus achitarea inculpaților G și relativ la săvârșirea infracțiunii prev.de art. 260 alin.1 Cod penal și art. 264 alin.1 Cod penal.
2. Pentru a se dispune astfel, n esență, prin hotărârea indicată s-a reținut că probele administrate în cauză, în principal concluziile raportului de expertiză dactiloscopică cu nr. -/2004 întocmit de Poliția B, nu sunt de natură să răstoarne prezumția de nevinovăție de care se bucură inculpatul, acuzat de faptul că în noaptea de 21/22 mai 2004 ar fi pătruns într-o cameră a notelului din B de unde a sustras doi saci de voiaj cu bunuri aparținând mai multor persoane, sens în care se impune, prim prisma art.10 lit.c Cod procedură penal, achitarea acestuia relativ la săvârșirea infracțiunii de furt calificat ce i se impută prin rechizitoriu.
Privitor la inculpații G și s-a apreciat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor prev.de art. 260 alin.1 Cod penal și art. 264 alin.1 Cod penal și s-a dispus achitarea lor, în temeiul art. 10 lit. d Cod procedură penală.
3. Împotriva acestei hotărâri a formulat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov care a solicitat condamnarea inculpaților, G și relativ la săvârșirea infracțiunilor pentru care au fost trimiși în judecată.
Prin decizia penală nr. 146/A/2008, Tribunalul Brașov, cu majoritate, admis apelul exercitat de Parchetul de pe lângă Judecatoria împotriva sentinței penale nr. 2087/14.12.2007 a Judecatoriei pe care a desființat-o, inclusiv încheierea din 11.10.200, prin care s-a dispus schimbarea încadrării juridice dată faptelor pentru care au fost trimiși in judecata inculpații G si.
In baza art 208 al 1- 209 al 1 lit g,i al 2 lit b pen a condamnat pe inculpatul la o pedeapsa de 4 ani închisoare, cu aplicarea art 71 - 64 lit a teza II, b pen.
In baza art 260 al 1.pen a condamnat inculpatul la o pedeapsa de 1 an inchisoare cu aplicarea art 71 - 64 lit a teza II, b pen, iar în baza art 260 al 1.pen a condamnat pe inculpatul la o pedeapsa de 1 an închisoare, cu aplicarea art 71 - 64 lit a teza II, b pen.
Decizia a fost pronunțată cu opinia separată a unui judecător, în sensul admiterii apelului declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov și desființarea sentinței numai în ceea ce-l privește pe inculpatul, a cărui condamnare și obligare la cheltuieli judiciare de la fond se impune și menținerea dispozițiilor sentinței în ceea ce-i privește pe inculpații și
4. Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut, în esență, că există în cauză probele de vinovăție vizate de art. 66 alin.2 Cod procedură penală în ceea ce privește săvârșirea în noaptea de 21/22.05.2004 a infracțiunii de furt califica de către inculpatul iar, pe de altă parte, că apărările respectivului inculpat - interpretate tot prin prisma art. 66 alin.2 Cod procedură penală - nu sunt de natură a conduce la exonerarea sa de răspundere penală. S-a avut în vedere prezența urmelor papilare ale inculpatului pe balconului imobilului de unde au fost sustrase bunurile și corespondența interceptată de organele de urmărire penală prin care inculpatul le indica inculpaților și G ce să declare și, pe de altă parte, declarațiile celor trei inculpați, subiective și contradictorii, ce par a avea ca unic scop exonerarea de răspundere penală a inculpatului.
5. Împotriva deciziei au declarat recurs inculpații, care au invocat motivele de casare prevăzute de art. 3859alin.1 pct. 14,18 și 21 Cod procedură penală.
S-a criticat faptul că nu a fost corect îndeplinită procedura cu părțile vătămate, deși s-a disjuns soluționarea laturii civile a cauzei în cursul procesului, inculpatul a susținut că nu este autorul faptei pentru care a fost condamnat, iar inculpații și au solicitat achitarea pe motiv că faptele nu întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor pentru care au fost trimiși în judecată. S-a solicitat casarea deciziei pronunțate în apel și menținerea sentinței primei instanțe. Inculpații și au solicitat, în subsidiar, reducerea cuantumului pedepselor aplicate.
6.Recursurile inculpaților sunt fondate pentru motivele care se vor arăta în continuare.
În raport de probele administrate în cauză, atât în faza de urmărire penală cât și în faza de judecată, se constată că starea de fapt nu este corect reținută de instanța de apel, fiind vorba despre o greșită apreciere a acesteia.
Curtea precizează că reținerea stării de fapt, pentru a răspunde cerințelor unei aprecieri corecte, trebui să fie în deplină concordanță cu ceea ce rezultă din probe.
Așa cum a reținut și instanța de apel, potrivit art. 66 alin.1 Cod procedură penală inculpatul beneficiază de o prezumție legală de nevinovăție care îi acordă o dispensă de probă în acest sens, organele judiciare fiind datoare să administreze un probe care să conducă la înlăturarea indubitabilă a prezumției. Din această perspectivă, rezultă că exigența privitoare la consistența materialului probator prin care prezumția de nevinovăție poate fi răsturnată este deosebită.
Or, în contextul stării de fapt reținute în prezenta cauză pentru inc., urma papilare, singurul element probator care indică prezența inculpatului în apropierea locului faptei, nu are valoarea unei probe directe, care să ducă la concluzia certă că cel în cauză este autorul furtului și nu se coroborează cu alte elemente de fapt concludente. Din acest motiv nu se poate reține că există probe privind vinovăția inc., astfel încât acesta ar trebui să le înlăture prin dovedirea unor alte împrejurări de fapt cu valoare de alibi.
De asemenea, așa cum arată instanța de apel, instanța de judecată trebuie să asigure aflarea adevărului cu privire la faptele și împrejurările cauzei, așa cum o impune art.3 Cod procedură penală, având în vedere ansamblul materialului probator existent la dosarul cauzei și bazându-se pe aspecte de fapt incontestabile. Or, în prezenta cauză nu există probe din care să rezulte elemente de fapt care să conducă la concluzia certă că inc. este autorul infracțiunii de furt.
Faptul că inculpatul a încercat să trimită un bilet inculpaților și, prin care le descria o anume stare de fapt ce trebuia atestată, nu înseamnă neapărat că cele scrise în bilet nu sunt reale. În acest sens nu poate fi ignorată împrejurarea că, deși acest bilet nu a ajuns niciodată la destinatar, iar inc. era arestat, inculpații și, audiați ca martori în dosarul privind furtul bagajelor, au relatat împrejurări de fapt destul de apropiate de cele descrise în bilet. Se pune deci întrebarea de unde au cunoscut împrejurările relatate dacă ele nu erau reale. Biletul scris de inc. nu poate da naștere decât unor bănuieli în sensul că acesta ar putea fi autorul faptei, bănuieli care nu sunt susținute prin probe.
Prin raportul de constatare tehnico-științifică se face dovada că urmele papilare ale inculpatului au fost găsite pe o bară situată în balconul hotelului din care s-au sustras cei doi saci cu bunuri însă din acest singur mijloc de probă nu rezultă împrejurările în care inculpatul a creat urma, data la care a fost creată, și mai ales nu rezultă că inc. a pătruns în camera de hotel în care s-a săvârșit fapta și că ar fi sustras acele bunuri din care nici un obiect nu a fost găsit la inc. ( fila 73 dosar ).
Din declarațiile date de cele 5 părți vătămate nu rezultă indicii legate de condițiile în care s-a săvârșit fapta reclamată. Acestea au arătat că în noaptea de 21/22 mai 2004, în jurul orelor 0,00, bagajele erau în camera în care acestea s-au și culcat - ușa balconului fiind închisă - și dimineața, când s-au trezit au observat că lipsesc doi saci cu bagaje, fără să existe vreun indiciu că o persoană străină intrase în cameră.
Inculpatul a declarat constant că nu are nici o legătură cu furtul bagajelor respective și a arătat modul în care și-a petrecut zilele de 21 și 22 mai 2004. Chiar dacă declarațiile inculpaților și, audiați ca martori, nu sunt pe deplin coincidente și există unele contraziceri, astfel de elemente pot servi doar ca motiv pentru nașterea unor suspiciuni cu privire la realitatea celor declarate de cei trei inculpați însă nu pot conduce în nici un caz la concluzia vinovăției inc..
Circumstanțele în care susține inculpatul că ar fi creat urma pe balconului pot fi puse sub semnul îndoielii însă prezumția de nevinovăție instituită în favoarea inculpatului creează pentru organul judiciar obligația de a înlătura apărările inculpatului pe baza de probe iar nu pe bază de presupuneri sau îndoieli.
Prezentarea unui alibi de către inculpat, prin care încearcă să dovedească faptul că nu este autorul faptei de săvârșirea căreia a fost acuzat nu poate fi interpretată ca o intenție de a deturna procesul penal de la scopul prevăzut de art. 1 din Cod procedură penală ci reprezintă o expresie firească a exercitării dreptului la apărare. Scopul procesului penal reprezintă o cerință cu valoare de principiu înscrisă de legiuitor în sarcina organelor judiciare, care sunt datoare să realizeze acest scop
Procesul-verbal de cercetare la fața locului nu contribuie în nici un mod la identificarea inc. ca posibil autor al fapte, la fel ca și susținerile părților vătămate sau declarațiile martorilor și, avuite în vedere de instanța de apel.
Există indiscutabil o stare de dubiu cu privire la posibilitatea ca inc. să fie autorul furtului de bagaje, dubiu care, coroborat cu prezumția legală de nevinovăție și lipsa unor probe concludente de vinovăție justifică pe deplin soluția primei instanțe, de achitare a inc., întrucât nu este autorul faptei.
Pornind de la această premisă, atâta timp cât instanța nu poate reține că inc. este autorul faptei este evident că nu se poate susține că declarațiile date de inc. și, care serveau ca alibi și care duceau tot la concluzia că nu inc. ar fi săvârșit fapta, ar fi mincinoase.
Pe de o parte, starea de fapt prezentată de cei doi inculpați, atunci când au fost ascultați ca martori, deși sunt unele neclarități cu privire la datele exacte și la activitățile desfășurate nu poate fi reținută ca neadevărată atâta timp cât probele administrate nu duc la concluzia că alta ar fi starea de fapt reală. Pentru ca să fie vorba de săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă legea cere să se stabilească fără dubiu că afirmațiile martorului sunt neadevărate, ceea ce în prezenta cauză nu s-a demonstrat.
De asemenea, este relevantă și împrejurarea că achitarea inculpatului nu este determinată de susținerile inculpaților și ci de lipsa de probe prin care să se fi făcut dovada că este autorul furtului.
Instanța de apel a reținut că declarațiile inculpaților, G și sunt contradictorii, și necredibile însă astfel de suspiciuni nu pot servi drept temei legal de reținere a săvârșirii infracțiunii de mărturie mincinoasă.
unor depoziții poate fi apreciată de o instanță în contextul examinării întregului material probator, pentru a se ajunge la concluzia dacă acele declarații pot fi reținute sau nu în cauză și pot servi drept suport probator, însă îndoiala organului judiciar cu privire la realitatea unor susțineri făcute de martori într-o cauză penală nu este suficientă pentru a putea concluziona că declarațiile sunt mincinoase și că a fost săvârșită infracțiunea de mărturie mincinoasă. Aceasta cu atât mai mult cu cât la dosar nu există probe care să excludă apărările formulate de inculpatul și să demonstreze că afirmațiile sale sunt nereale, chiar dacă există aparența că ar fi formulatepro causa, dat fiind că declarațiile sale sunt contradictorii și că există contraziceri între declarațiile inculpaților din cauză.
Mai trebuie observat că, în ceea ce privește declarația dată de inculpatul în calitate de martor, trebuie ponit de la o împrejurare esențială și anume aceea că inculpatul nu a afirmat niciodată că ar fi fost împreună cu inc. în data de 21 mai 2004 și că urma papilară s-ar fi creat la acea dată. Inculpatul se referă la data de 8 mai 2004 și exclude chiar posibilitatea ca deplasarea în zona hotelului să fi avut loc la o dată ulterioară și atunci se pune întrebarea în ce măsură o astfel de declarație creează un alibi inc. în legătură cu cele ce s-au întâmplat la 21 mai 2004.
Dat fiind că în cauză nu s-a putut stabili pe bază de probe că declarațiile date de inc. și în calitate de martori, ar fi mincinoase în ceea ce privește împrejurări esențiale ale cauzei penale care are ca obiect săvârșirea uni infracțiuni de furt de către inc. urmează ca instanța să rețină că sunt incidente prevederile art. 10 lit. d Cod procedură penală.
Criticile formulate cu privire la îndeplinirea greșită a procedurii de citare nu pot fi primite. Neîndeplinirea legală a procedurii de citare este sancționată cu nulitate relativă și o astfel de sancțiune procesuală nu poate fi invocată de cât în condițiile cerute de lege, respectiv numai de către persoana vătămată prin neîndeplinirea procedurii de citare și dacă a fost produsă o vătămare procesuală care nu poate fi îndreptată decât prin anularea actului. Or, în cauză părțile vătămate sunt singurele care au îndrituirea legală să critice neîndeplinirea procedurii de citare cu privire la acestea, critică pe care nu au formulată. Inculpații nu au justificare procesuală să invoce o astfel de neregularitate.
Operațiunea individualizare judiciară a pedepselor nu se va mai examina în raport de soluția instanței de recurs.
7. Așa fiind, în temeiul art. 38515. 2 lit.a Cod procedură penală recursurile inculpaților urmează să fie admise, decizia instanței de apel va fi casată iar sentința primei instanțe va fi menținută în întregime.
8. Potrivit art. 192 alin.3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare vor rămân în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de inculpații, și G împotriva deciziei penale nr. 146/A/2008, pe care o casează în întregime și menține dispozițiile sentinței penale nr. 2087/2007, pronunțată de Judecătoria Brașov.
Cheltuielile judiciare din apel și din recurs rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 26 februarie 2009.
Președinte Judecător Judecător
- - - - - -
Grefier
- -
red./11.03.2009
dact.Gh./11.03.2009
4 exemplare
jud apel/ /
jud fond/
Președinte:Laura PopaJudecători:Laura Popa, Alexandru Vasiliu, Manuela Barbu
