Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 168/2009. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr- ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA DE MINORI ȘI FAMILIE
DECIZIA PENALĂ NR.168/R
Ședința publică din 17 decembrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mariana Cristache Judecător
JUDECĂTOR 2: Daniela Liliana Constantinescu
JUDECĂTOR 3: Aurel Președinte secție
Grefier -
.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.
Ministerul Publica fost reprezentat de procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI
Pentru astăzi fiind amânată soluționarea recursului declarat de inculpatul, împotriva deciziei penale nr. 166/01.06.2009 a Tribunalului Vrancea, pronunțată în dosarul nr- (sentința penală nr. 118/05.06.2008 a Judecătoriei Panciu ).
Se constată că dezbaterea recursului a avut loc la data de 03.12.2009, când părțile prezente și reprezentantul Ministerului Public au pus concluzii care au fost consemnate în încheierea de ședință din acea zi, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre și când instanța având nevoie de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea asupra cauzei pe data de 11.12.2009.
CURTEA:
Asupra recursului penal de față.
Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:
Prin rechizitoriul nr.165/P/2008 din 17.03.2008 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Panciu, inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de furt calificat, furt și violare de domiciliu, infracțiuni prevăzute de art. 208 alin. 1 - 209 alin. 1 lit. i Cod penal, art. 192 alin. 1 Cod penal și art. 208 alin. 1 Cod penal.
Pentru a dispune astfel, Parchetul de pe lângă Judecătoria Panciua reținut, în esență, că, în perioada 03 - 07.02.2008, inculpatul a pătruns, cu chei potrivite în locuința părții vătămate OG, de unde a sustras un calculator, iar, în ziua de 21.02.2008, a pătruns, fără drept, în locuința părții vătămate, de unde a sustras suma de 200 lei, un telefon mobil, marca Motorola și 2 bijuterii din metal galben, bunuri în valoare totală de 1.200 lei.
Prin sentința penală nr.118/05.06.2008 a Judecătoriei Panciu, inculpatul a fost condamnat la:
- o pedeapsă de 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev. de art. 208 alin. 1 rap. la art. 209 alin. 1 lit. i Cod penal;
- o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu prev. de art. 192 alin. 1 Cod penal;
- o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt prev de art. 208 alin. 1 Cod penal.
În temeiul art. 33 lit. a și 34 lit. b Cod penal, s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv pedeapsa de 4 ani închisoare.
În baza art. 71 Cod penal, s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a, b și c Cod penal.
În baza art. 350 Cod proc. penală, s-a menținut starea de arest a inculpatului iar, potrivit art. 88 Cod penal, s-a dedus din pedeapsă durata reținerii și arestării preventive cu începere de la data de 22.02.2008 la zi.
Pe latură civilă, a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1.200 lei, cu titlul de despăgubiri civile către partea civilă și la plata sumei de 5.000 lei, cu același titlu, către partea civilă.OG
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanța a reținut, practic aceiași situație de fapt din rechizitoriu, respectiv că inculpatul a pătruns cu chei potrivite în locuința părții vătămate OG, de unde a sustras un calculator și în locuința părții vătămate, de unde a sustras un telefon "Motorola" și mai multe bunuri.
Împotriva sentinței penale nr.118/05.06.2008 a Judecătoriei Panciu au declarat apel, în termen legal, Parchetul de pe lângă Judecătoria Panciu și inculpatul.
Parchetul de pe lângă Judecătoria Panciua criticat hotărârea pe motive de nelegalitate, invocând următoarele aspecte:
- în mod greșit, instanța de fond nu a făcut aplicarea art. 864în ref. la art. 83 Cod penal și nu a dispus revocarea suspendării executării sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 374/22.06.2006 a Judecătoriei Panciu;
- în mod greșit, prima instanță a aplicat inculpatului și pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza I-a dreptul de a alege și lit. c Cod penal.
Inculpatul a criticat hotărârea pe motive de nelegalitate și netemeinicie, invocând următoarele aspecte:
- în mod greșit a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu prev. de art. 192 alin. 1 Cod penal, întrucât pentru această infracțiune nu există plângerea prealabilă a părții vătămate;
- în mod greșit a fost condamnat pentru săvârșirea celor două infracțiuni de furt deoarece, în cauză nu există probe certe că el este cel care a săvârșit cele două infracțiuni, singura probă certă administrată în cauză fiind aceea din care rezultă că la domiciliul său, cu ocazia percheziției domiciliare, s-a găsit calculatorul aparținând părții vătămate OG-. În legătură cu acest calculator a susținut, inițial că, la data respectivă nu a fost în localitate, că l - a cumpărat de la o persoană necunoscută, pentru ca, ulterior să susțină că l-a cumpărat de la martorul.
- cu privire la infracțiunea de furt săvârșită în dauna părții vătămate a solicitat să se constate că această faptă nu a existat. Sub acest aspect, a solicitat să se constate că, inițial partea vătămată a susținut că i s-a sustras doar suma 200 lei și un telefon mobil, pentru ca, ulterior, după efectuarea percheziției de la domiciliul său, să fie găsite o brățară și un lănțișor de culoare galbenă cu pietre albe, partea vătămată susținând că i-au fost sustrase și aceste bunuri, deși aceste bunuri le-a cumpărat din F, de la. A susținut că a mers la domiciliul părții vătămate deoarece acesta efectua activități de taximetrie și să-l roage să-l ducă la F;
- în mod greșit a fost obligat la plata sumei de 5.000 lei, cu titlul de despăgubiri civile către partea civilă OG, deoarece prejudiciul cauzat acesteia a fost acoperit integral prin restituire.
Prin decizia penală nr. 166/01.06.2009 a Tribunalului Vrancea, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Panciu și inculpatul au fost admise.
S-a desființat în parte sentința penală nr.118/05.06.2008 a Judecătoriei Panciu și, în rejudecare:
În baza art. 11 pct. 2 lit. b în referire la art. 10 lit. f Cod proc. penală s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu prev. de art. 192 alin. 2 Cod penal.
Au fost reduse pedepsele aplicate inculpatului astfel:
- pedeapsa aplicată pentru infracțiunea de furt calificat prev. de art. 208 alin. 1 - 209 alin. 1 lit. i Cod penal de la 4 ani închisoare la 3 ani închisoare;
- pedeapsa aplicată pentru infracțiunea de furt prev. de art. 208 alin. 1 Cod penal de la 2 ani închisoare la 1 an închisoare.
În baza art. 33 lit. a și art. 34 lit. b Cod penal, s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv pedeapsa de 3 ani închisoare.
În baza art. 33 lit. a și 34 lit. b Cod penal s-a contopit pedeapsa de 1 an închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 1639/11.08.2006 a Judecătoriei sectorului 3 B cu pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată prin decizia penală nr. 406/2006 a Tribunalului Vrancea și s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv pedeapsa de 2 ani închisoare.
În baza art. 864Cod penal, s-a revocat suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani închisoare și s-a dispus ca această pedeapsă să fie executată separat de pedeapsa de 3 ani închisoare, urmând ca în total, inculpatul să execute o pedeapsă rezultantă de 5 ani închisoare.
În ceea ce privește pedeapsa accesorie au fost interzise inculpatului doar exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b Cod penal.
S-a înlăturat din sentința penală apelată dispoziția prin care inculpatul a fost obligat la plata sumei de 5.000 lei, cu titlul de despăgubiri civile către partea civilă.
OGPentru a pronunța această decizie, Tribunalul Vranceaa reținut că apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Panciu este fondat, deoarece inculpatul a săvârșit infracțiunile în cursul termenului de încercare stabilit prin sentința penală nr. 374/2006 a Judecătoriei Panciu și în cadrul termenului de încercare al pedepsei de 1 an închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1639/11.08.2006 a Judecătoriei sectorului 3
În ceea ce privește infracțiunea de violare de domiciliu prev. de art. 192 alin. 1 Cod penal s-a reținut că partea vătămată a declarat că nu înțelege să formuleze plângere penală.
Instanța de apel a reținut că deși inculpatului i-au fost aplicate prin sentințele penale nr.520/15.07.2004 și nr.640/16.09.2004 ale Judecătoriei Panciu măsura educativă a internării într-un centru de reeducare, aceste măsuri nu pot fi contopite direct în calea de atac a apelului.
În ceea ce privește apelul declarat de inculpatul s-a reținut că este fondat deoarece prejudiciul cauzat părții vătămate a OG fost acoperit integral prin restituire.
Împotriva celor două hotărâri a declarat recurs, în termen legal, inculpatul, criticându-le pe motive de nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului, a susținut că în mod greșit a fost condamnat și pentru cele două infracțiuni de furt a solicita achitarea în temeiul art.10 lit. c Cod proc. penală, deoarece, în cauză nu există probe din care să rezulte că el a săvârșit aceste fapte.
Recursul este fondat urmând a fi admis dar pentru alte motive.
Analizând hotărârile penale recurate prin prisma motivelor invocate de inculpatul, dar și prin prisma motivelor prevăzute de art. 3859alin. 3 Cod proc. penală, se constată că ambele instanțe, pe baza unei analize ample și judicioase a probelor administrate în cauză, au reținut în mod corect existența faptelor și a vinovăției inculpatului.
Susținerile inculpatului în sensul că ar fi cumpărat calculatorul de la martorul sunt infirmate atât de declarațiile acestui martor cât și de declarațiile martorei.
Se constată însă că instanța de apel a efectuat o soluționare parțială și greșită a antecedentelor penale.
Din actele dosarului rezultă că inculpatul a suferit următoarele condamnări:
1.Prin sentința penală nr. 520/15.07.2004 a Judecătoriei Pancius -a aplicat inculpatului minor măsura educativă a internării într-un centru de reeducare prev. de art. 104 Cod penal pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev. de art. 208 alin. 1 - 209 alin. 1 lit. i Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 și art. 99 Cod penal - fapte săvârșite în perioada 18.04.2004 - 11. 05. 2004.
2. Prin sentința penală nr. 640/16.09.2004 a Judecătoriei Pancius -a aplicat inculpatului minor măsura educativă a internării într-un centru de reeducare pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu prev. de art. 192 alin. 1, infracțiunii de furt prev. de art. 208 alin. 1 Cod penal și a infracțiunii de furt calificat prev. de art. 208 alin. 1 - 209 alin. 1 lit. i Cod penal, pentru toate infracțiunile cu aplicarea art. 99 cod penal - fapte săvârșite în perioada 23.07.2004 - 06.08.2004.
Din actele dosarului rezultă că cele două măsuri educative au fost executate în perioada 20.08.2004 - 15.10.2004 și 13.09.2005 - 09.11.2006.
3. Prin sentința penală nr. 374/22.06.2006 a Judecătoriei Panciu, inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev. de art. 208 alin. 1 - 209 alin. 1 lit. i Cod penal, cu aplicarea art. 99 Cod penal - faptă săvârșită la data de 17.03.2005.
În baza art. 861Cod penal, s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe durata termenului de încercare prev. de art. 110 Cod penal, respectiv pe o durată de 3 ani.
Hotărârea a rămas definitivă la data de 27.09.2007.
4. Prin sentința penală nr.1639/11.08.2006 a Judecătoriei Sectorului 6 B, inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev. de art. 208 alin. 1- 209 alin. 2 lit. b Cod penal, cu aplicarea art. 99, art. 74 lit. c și art. 76 lit. d Cod penal.
În baza art. 81 Cod penal, s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare prev. de art. 110 Cod penal, respectiv pe o durată de 3 ani.
Față de datele de mai sus, în mod corect s-a reținut că infracțiunile ce au format obiectul sentințelor penale nr. 374/22.06.2006 a Judecătoriei Panciu și nr. 1639/11.08.2006 a Judecătoriei Sectorului 6 B sunt concurente.
Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia nr. 42 din 13.10.2008, pronunțată în recurs în interesul legii a statuat că în situația în care sunt îndeplinite atât condițiile pentru anularea suspendării condiționate cât și condițiile pentru revocarea suspendării condiționate prioritate are anularea suspendării condiționate, deoarece aceasta intervine datorită unei cauze anterioare, preexistentă acordării suspendării condiționate și săvârșirii unei noi infracțiuni în termenul de încercare.
De asemenea Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia nr. XXX din 16 aprilie 2007, pronunțată în recurs în interesul legii, a statuat că în cazul în care unui inculpat minor, prin hotărâri definitive, i s-au aplicat atât pedepse cât și măsuri educative, acestea se contopesc conform art. 34 Cod penal, în sensul aplicării sancțiunii rezultante celei mai grele.
Așa fiind, pentru o corectă și integrală soluționare a antecedentelor penale, instanța trebuia să procedeze astfel:
În baza art. 865să anuleze suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei de 2 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr.374/22.06.2006 a Judecătoriei Panciu.
În baza art.85 Cod penal să anuleze suspendarea condiționată a executării pedepsei de 1 an închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 1639/11.08.2006 a Judecătoriei Sectorului 6
În temeiul art. 36 alin. 2 în ref. la art. 34 lit. b să contopească pedeapsa de 2 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 374/22.06.2006 a Judecătoriei Panciu, pedeapsa de 1 an închisoare, aplicată prin sentința penală nr.1639/11.08.2006 a Judecătoriei Sectorului 6 B, măsura educativă a internării într-un centru de reeducare, aplicată prin sentința penală nr. 520/15.07.2004 a Judecătoriei Panciu și măsura educativă a internării într-un centru de reeducare, aplicată prin sentința penală nr. 640/16.09.2004 a Judecătoriei Panciu și să dispună ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, la care să aprecieze dacă se impune sau nu aplicarea unui spor.
Întrucât nu sunt îndeplinite condițiile pentru existența stării de recidivă, această sancțiune rezultantă trebuie contopită, în temeiul art. 40 Cod penal, cu pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare, stabilită pentru infracțiunile deduse judecății în prezenta cauză.
Din pedeapsa rezultantă, astfel stabilită să deducă durata executată cu începere de la data de 20.08.2004 până la 15.10.2004, durata executată cu începere de la data de 13.09.2005 până la data de 09.11.2006 și durata arestării preventive cu începere de la data de 22.02.2008 la zi.
Față de considerentele de mai sus, văzând și dispozițiile art. 38515pct. 2 lit. d și art. 192 alin. 3 Cod proc. penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de inculpatul (fiul lui și, născut la 09.05.1988, în P, jud. V, CNP- -, domiciliat în P,-, -.3, jud. V, în prezent deținut în Penitenciarul Galați și în consecință:
Casează în parte, respectiv numai ceea ce privește latura penală și aceasta numai în ceea ce privește infracțiunea de furt calificat prev. de art. 208 alin. 1 - 209 alin. 1 lit. i Cod penal și infracțiunea de furt prev. de art. 208 alin. 1 Cod penal, decizia penală nr. 166/01.06.2009 a Tribunalului Vrancea și sentința penală nr. 118/05.06.2008 a Judecătoriei Panciu și în rejudecare:
Condamnă pe inculpatul la:
- o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev. de art. 208 alin. 1 - 209 alin. 1 lit. i Cod penal - faptă săvârșită în luna februarie 2008;
- o pedeapsă de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt prev. de art. 208 alin. 1 Cod penal - faptă săvârșită în ziua de 21.02.2008.
În temeiul art. 33 lit. a și art. 34 lit. b Cod penal, contopește pedeapsa de 3 ani închisoare cu pedeapsa de 1 an închisoare și dispune ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv pedeapsa de 3 ani închisoare.
În baza art. art. 865Cod penal, anulează suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei de 2 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 374/22.06.2006 a Judecătoriei Panciu.
În baza art. art. 85 Cod penal, anulează suspendarea condiționată a executării pedepsei de 1 an închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 1639/11.08.2006 a Judecătoriei Sectorului 6
În temeiul art. 36 alin. 2 în referire la art. 33 lit. a și art. 34 lit. b Cod penal, contopește pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 374/22.06.2006 a Judecătoriei Panciu, pedeapsa de 1 an închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 1639/11.08.2006 a Judecătoriei Sectorului 6 B, măsura educativă a internării într-un centru de reeducare prev. de art. 104 Cod penal, aplicată prin sentința penală nr. 520/15.07.2004 a Judecătoriei Panciu și măsura educativă a internării într-un centru de reeducare prev. de art. 104 Cod penal, aplicată prin sentința penală nr. 640/16.09.2004 a Judecătoriei Panciu și dispune ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv pedeapsa de 2 ani închisoare.
În temeiul art. 40 în ref. la art. 34 lit. b Cod penal, contopește pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare cu pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare și dispune ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv pedeapsa de 3 ani închisoare, sporită la 4 ani și 6 luni închisoare.
În baza art. 38517alin. 4 Cod proc. penală, în ref. la art. 36 alin. 3 și art. 88 Cod penal, deduce din pedeapsa de 4 ani și 6 luni închisoare durata arestării preventive cu începere de la data de 20.08.2004 până la data de 15.10.2004, durata executată cu începere de la data de 13.09.2005 până la data de 09.11.2006 și durata reținerii și arestării preventive cu începere de la data de 22.02.2008 până la data de 17.12.2009.
Menține celelalte dispoziții ale hotărârilor recurate.
Conform art. 38517alin. 4 în ref. la art. 350 alin. 1 Cod proc. penală, menține starea de art. a inculpatului.
Potrivit art. 192 alin. 3 Cod proc, penală, cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea prezentului recurs rămân în sarcina statului.
Suma de 200 lei, reprezentând onorariu pentru apărătorul desemnat din oficiu în recurs - avocat, va fi virată în contul Baroului G din fondurile ministerului justiției și Libertăților.
Definitivă.
Pronunțată în ședință Publică azi 17.12.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
Grefier,
B/06 ianuarie 2010
Tehnored./2 ex./08.01.2010
Jud.apel-,
Jud.fond-
Președinte:Mariana CristacheJudecători:Mariana Cristache, Daniela Liliana Constantinescu, Aurel