Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 175/2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr. 6482.01/303/2008
163/2010
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A II A PENALĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA PENALĂ nr. 175
Ședința publică de la 29 ianuarie 2010
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Florică Duță
JUDECĂTOR 2: Elena Ursulescu
JUDECĂTOR 3: Florentina Dragomir
GREFIER - -
MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BUCUREȘTI, a fost reprezentat de PROCUROR:.
Pe rol, soluționarea recursului declarat de către inculpatul, împotriva sentinței penale nr. 766/25.11.2008, pronunțată de Judecătoria Sector 6 B și a deciziei penale nr. 655/A, din data de 02.12.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a Ia Penală, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns recurentul - inculpat, personal în stare de arest și asistat de avocat ales, în baza împuternicirii avocațiale nr. 56, emisă de Baroul București - Cabinet individual.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care
Reprezentantul Parchetului având cuvântul, solicită amânarea cauzei în vederea citării părții vătămate, având în vedere soluția instanței de apel și motivul de recurs invocat de către inculpat.
După deliberare, Curtea, consideră că nu este necesară citarea părții vătămate, deoarece în cazul în care se constată că, apelul este în termen, cauza va fi trimisă spre rejudecare.
Constatând că, nu mai sunt alte cereri de formulat, Curtea, în baza dispozițiilor art. 38513Cod Procedură Penală, trece la dezbateri.
Apărătorul recurentului - inculpat având cuvântul, consideră că, apelul este apel, iar drepturile inculpatului trebuie respectate, indiferent de situație. Precizează că, hotărârea nu i-a fost comunicată la locul de detenție din Austria, nu există dovadă în acest sens, motiv pentru care, consideră că termenul de apel nu a început să curgă, decât din data de 02.07.2009, data depunerii cererii de apel d e către inculpat.
Reprezentantul Parchetului având cuvântul, consideră legală și temeinică decizia instanței de apel, având în vedere că, apelul declarat de către inculpat, a fost declarat la mai mult de 10 zile de la data începerii executării pedepsei, respectiv, 24 mai 2009 fiind astfel încălcate dispozițiile art. 365 Cod procedură penală.
Recurentul - inculpat având cuvântul, consideră apelul declarat în termen, solicitând rejudecarea acestuia.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 766 din 25.11.2008, pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 - Secția Penală în dosarul nr-, s-au hotărât următoarele:
În baza art.334.C.P.P. s-a schimbat încadrarea juridică, pentru inculpatul, din art.208 alin.1-209 alin.1 lit.a, e, g și i Cod Penal, în art.208 alin.1-209 alin.1 lit.a, b, e, g și i Cod Penal, iar pentru inculpatul, din art.26 rap. la art.208 alin.1 - 209 alin.1 lit.a, e, g și i Cod Penal, cu aplic.art.40 alin.1.Cod Penal, în art.26 rap. la art.208 alin.1 - 209 alin.1 lit.a, b, e, g și i Cod Penal, cu aplic.art.40 alin.1.
Cod PenalÎn baza art.208 alin.1 - 209 alin.1 lit.a, b, e, g și i Cod Penal, a fost condamnat inculpatul la pedeapsa închisorii de 4 ani, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
În baza art.71 Cod penal, s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art.64 alin.1 lit.a, cu excepția dreptului de a vota în cadrul alegerilor parlamentare, și lit. b Cod penal, din momentul rămânerii definitive a prezentei hotărâri și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei aplicate prin aceasta.
În baza art.88.Cod Penal, s-a dedus din pedeapsă perioada reținerii și arestării preventive, de la 06.01.2005 la 13.01.2005.
În baza art.118 alin.1 lit.e și f Cod Penal, s-a luat față de inculpat măsura de siguranță a confiscării speciale cu privire la de 10 cm și, respectiv, briceagul cu lamă de 7 cm, cu plăsele de culoare maron, și, ridicate potrivit dovezii seria - nr.-.
În baza art.26 rap. la art.208 alin.1 - 209 alin.1 lit.a, b, e, g și i Cod Penal, cu aplic. art.40 alin.1.Cod Penal, a fost condamnat inculpatul la pedeapsa închisorii de 3 și 6 luni, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la furt calificat.
În baza art.71 Cod penal i s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art.64 alin.1 lit.a, cu excepția dreptului de a vota în cadrul alegerilor parlamentare, și lit. b Cod penal, din momentul rămânerii definitive a prezentei hotărâri și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei aplicate prin aceasta.
În baza art.83.Cod Penal, s-a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 6 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr.1415/22.09.2003 pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 B, definitivă prin neapelare la data de 14.10.2003.
În baza art.7 din Legea 543/2002, s-a revocat grațierea pedepsei de 6 luni închisoare la care a fost condamnat inculpatul prin sentința penală 1415/22.09.2003 pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 B, definitivă prin neapelare la data de 14.10.2003.
A fost cumulată aritmetic pedeapsa de 6 luni, la care a fost condamnat prin sentința penală nr.1415/22.09.2003 pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 B, definitivă prin neapelare la data de 14.10.2003, cu pedeapsa de 3 ani și 6 luni aplicată prin prezenta, inculpatul având de executat 4 ani închisoare.
În baza art.71 Cod Penal, s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art.64 alin.1 lit.a, cu excepția dreptului de a vota în cadrul alegerilor parlamentare, și lit. b Cod penal, din momentul rămânerii definitive a prezentei hotărâri și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei aplicate prin aceasta.
În baza art.88.Cod Penal, s-a dedus din pedeapsă perioada reținerii și arestării preventive, de la 06.01.2005 la 13.01.2005.
În baza art.118 alin.1 lit.f Cod Penal, s-a luat față de inculpat măsura de siguranță a confiscării speciale cu privire la briceagul multifuncțional cu plăsele de culoare roșie ridicat de Secția 21 Poliție potrivit dovezii seria - nr.-.
S-a luat act că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.
În baza art.191 alin.1 și 2.C.P.P. au fost obligați inculpații la plata a câte 600 lei cu titlu de cheltuieli judiciare datorate statului, din care câte 100 lei reprezintă onorariile avocaților din oficiu care au fost avansate din fondurile Ministerului Justiției.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în fapt, următoarele:
În data de 06.01.2006, în jurul orei 23:15, inculpații au încercat să pătrundă, prin forțarea portierelor de pe partea, în autoturismul Daewoo cu nr. de înmatriculare B-02-, aflat în folosința părții vătămate, autoturism care era parcat în dreptul blocului de pe Strada - din sectorul 6 al municipiului B, în cele din urmă, inculpatul a reușit să deschidă portiera stânga față și a intrat în autoturism, inculpatul rămânând în afara autoturismului. Inculpatul a scos fața detașabilă a radiocasetofonului autoturismului pe care i l-a înmânat inculpatului rămas în afara autoturismului. În continuare, inculpatul a încercat să scoată din lăcașul său corpul radiocasetofonului, însă nu a reușit. La sosirea în apropierea autoturismului a unui echipaj de poliție, inculpatul, avertizat de inculpatul, a ieșit din autoturism și a încercat să fugă, fiind prins de organele de poliție, moment în care, a aruncat un cuțit pe care îl avea asupra sa. La vederea organelor de poliție, inculpatul a aruncat sub autoturism fața detașabilă a casetofonului. Asupra acestuia a fost găsit un cuțit. Pentru a reține această situație de fapt, instanța a avut în vedere procesul-verbal de constatare a infracțiunii flagrante, declarațiile părții vătămate, procesul-verbal de cercetare la fața locului și planșele foto aferente, procesele-verbale de percheziție corporală, precum și declarațiile inculpaților (fie doar unul dintre inculpați, fie amândoi recunosc aspecte ce se coroborează cu cele rezultând din celelalte mijloace de probă), ceea ce permite instanței se rețină situația de fapt sus-menționată. Astfel, faptul că a fost necesară forțarea portierei stânga față pentru deschiderea acesteia, fapt nerecunoscut de către inculpați care au menționat în mod constant că portiera era descuiată, rezultă din declarația părții vătămate care a remarcat, la revenirea la autoturism, că portiera stânga față era deschisă, din procesul-verbal de constatare a infracțiunii flagrante, dar și din aspectele constatate cu ocazia cercetării la fața locului. Astfel, în procesul-verbal de cercetare la fața locului se menționează că inculpații au încercat, mai întâi, să deschidă portiera stânga spate, dar nu au reușit, după care inculpatul a mers în dreptul portierei stânga față și a început să umble la încuietoare. În cele din urmă, inculpatul a reușit să deschidă portiera, în tot acest timp, inculpatul asigurând paza locului faptei. Din modul de redactare a acestor mențiuni rezultă că demersurile inculpatului efectuate pentru deschiderea portierei au avut o anumită durată, intrarea sa în autoturism nefăcându-se imediat, prin simpla deschidere a portierei care nu ar fi fost asigurată. Faptul că organele de poliție nu au văzut care a fost modalitatea exactă în care inculpatul a reușit să deschidă portiera este explicabil, având în vedere că între polițiști și inculpat se interpunea autoturismul în cauză (acesta era parcat în apropierea peretelui unui bloc de locuințe, cu partea înspre perete, așa cum se poate observa și în fotografia efectuată cu ocazia cercetării la fața locului, aflată la fila 17 ), afară era întuneric, iar echipajul de poliție trebuia să rămână la o distanță suficient de mare față de inculpați pentru a nu fi observat de aceștia. Cu ocazia cercetării la fața locului nu au fost găsite urme ale forțării încuietorilor portierelor de pe partea, însă, în ceea ce privește portiera stânga față, s-a constatat că aceasta era forțată în partea superioară, fiind îndepărtată de caroserie cu aproximativ 15 mm. În ceea ce privește portiera stânga spate, acesta prezenta chederul parțial smuls și tăiat. Este cunoscut că introducând instrumente artizanale în interiorul autoturismului, se poate acționa din interior asupra sistemului de închidere, deschizându-se portiera. De altfel, asupra inculpatului s-a și găsit, cu ocazia percheziției corporale, o leră metalică îndoită la unul din capete, care a și fost ridicată de la acesta, așa cum rezultă din procesul-verbal de percheziție corporală și dovada aflate la filele 24 și 25 Faptul că inculpatul, nu inculpatul, este cel care a deschis portiera rezultă din declarațiile ambilor inculpați.
Instanța a reținut că doar inculpatul a urcat în autoturism, având, în acest sens, în vedere procesul-verbal de constatare a infracțiunii flagrante, dar și primele declarații ale inculpaților. Ulterior, aceștia au susținut că și inculpatul ar fi urcat în autoturism, probabil în încercarea de a convinge că infracțiunea nu s-a consumat, niciun bun din interiorul autoturismului nefiind scos în mod intenționat din autoturism (ulterior au susținut că din greșeală, fața detașabilă a casetofonului ar fi fost atinsă în timp ce ieșeau din autoturism, în acest fel aceasta căzând lângă autoturism. Astfel, în declarația de la fila 67, inculpatul a menționat că celălalt inculpat a intrat în autoturism și a scos fața casetofonului pe care i-a dat-o, adăugând că în momentul în care a văzut că se apropie niște persoane, el s-a tras din autoturism pentru că era intrat peste inculpatul, de unde instanța deduce că este vorba despre faptul că era aplecat în interiorul autoturismului, nu urcat cu totul în autoturism, caz în care, în mod firesc, inculpatul ar fi spus că a intrat și el în autoturism, nu că "el ( -nu a intrat în autoturism". Din prima declarație dată de inculpatul, aflată la fila 83, rezultă cu certitudine faptul că doar el a intrat în autoturism, inculpatul neurcând nici măcar pentru un moment în interiorul autoturismului. Astfel, inculpatul declara: "eu am intrat în interiorul autoturismului pe la ușa șoferului și am găsit fața de la casetofon între scaunele din față, i-am dat-o lui iar eu am încercat să casetofonul din bord cu ajutorul unui briceag. Când mă chinuiam să casetofonul din bord, mi-a zis să ies din mașină și am luat-o Ia fugă.".
Declarațiile inculpaților au fost în sensul că inculpatul a înmânat fața detașabilă inculpatului, și în procesul-verbal de constatare a infracțiunii flagrante menționându-se că inculpatul i-a dat un obiect dreptunghiular lui, obiect pe care ulterior acesta 1-a aruncat sub autoturism, constatându-se că este vorba despre fața detașabilă a radiocasetofonului auto.
Declarațiile inculpaților sunt contradictorii în ceea ce privește locul unde se afla fața detașabilă în momentul în care inculpatul a pătruns în autoturism (din declarația inculpatului de la fila 67 rezultă că inculpatul a detașat fața de pe casetofon, exprimarea "a scos fața de la casetofon" neputând să însemne altceva; inculpatul a declarat în faza urmăririi penale că ar fi găsit fața între scaunele din față, în faza judecății menționând că ar fi găsit-o pe scaunul șoferului sub husă dar acest aspect nu este esențial în cauză, important fiind faptul că un bun găsit de un inculpat în interiorul autoturismului a fost înmânat celuilalt inculpat aflat în exterior.
Instanța a apreciat că faptele inculpaților și întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de furt calificat și, respectiv complicitate la furt calificat prev. de art. în art. 208 alin. l-209 alin. 1 lit. a, b, e, g și i Cod Penal, și, respectiv, 26 rap. la art. 208 alin. 1-209 alin. 1 lit. a, b, e g și i Cod Penal, sens în care a schimbat și încadrarea juridică dată acestora prin rechizitoriu.
Astfel, reținerea în încadrarea juridică a elementului circumstanțial prev. de litera a alin. 1 al art. 209.Cod Penal, se datorează săvârșirii faptei de două persoane împreună, unul în calitate de autor, inculpatul, iar celălalt în calitate de complice concomitent, și anume, inculpatul. Reținerea în sarcina inculpatului a formei de participație a autoratului se datorează faptului că acesta este cel care a deschis portiera prin forțarea acesteia, dar și cel care a luat bunul, fața detașabilă, din interiorul autoturismului. În ceea ce-l privește pe inculpatul, acesta a înlesnit săvârșirea faptei de către inculpatul, prin aceea că i-a asigurat paza locului faptei, astfel încât acesta să acționeze nestingherit, fără teama că ar putea fi surprins, iar, ulterior, a și luat de la acesta bunul sustras astfel încât acesta să poată acționa în continuare pentru extragerea corpului radiocasetofonului.
Reținerea elementului circumstanțial prev. de litera baa lin. 1 al art. 209.Cod Penal, se datorează faptului că, în timpul săvârșirii faptei, ambii inculpați aveau asupra lor arme în sensul art. 151 alin. 1.Cod Penal, la inculpatul s-a găsit cu ocazia percheziției corporale un briceag care a și fost ridicat de la acesta, iar inculpatul a avut un briceag, de care a și recunoscut că s-a folosit pentru a extrage corpul radiocasetofonului, dar pe care 1-a aruncat în momentul imobilizării sale de către organele de poliție, fapt recunoscut și de acesta, dar rezultând și din procesul-verbal de constatare a infracțiunii flagrante. Pentru a reține că sunt întrunite condițiile acestui element circumstanțial nu este necesar ca arma să fi și fost folosită la săvârșirea faptei, fiind suficient ca arma să se afle asupra infractorului, care să fie conștient de acest aspect, legiuitorul având în vedere încrederea pe care deținerea unei arme o conferă infractorului, la care se adaugă și riscul folosirii acesteia.
Fapta a fost săvârșită pe domeniul public, într-un spațiu permanent accesibil publicului ( art. 152 lit. a Cod Penal), și după instalarea întunericului.
Săvârșirea faptei a presupus forțarea portierei stânga față, fapt reținut de instanță pentru motivele arătate anterior, reținerea acestui element circumstanțial și în cazul inculpatului datorându-se faptului că acesta a cunoscut că inculpatul forțează portiera pentru a sustrage bunuri, și a acceptat acest lucru, rămânând în continuare în imediata apropiere a autoturismului și după pătrunderea inculpatului în autoturism ( art. 28 alin. 2 Cp.).
Instanța a reținut forma consumată a infracțiunii de furt întrucât, deși inculpații nu au reușit să sustragă decât o parte componentă a radiocasetofonului, și anume, fața detașabilă, acest bun se poate înstrăina separat, fiind cunoscută specializarea multor infractori în mod special în sustragerea de fețe detașabile de radiocasetofoane auto. Faptul că s-a sustras un bun, nu mai multe bunuri, deși se intenționase sustragerea și a corpului radiocasetofonului, nu împiedică reținerea formei consumate a infracțiunii de furt. Se observă că și trimiterea în judecată a inculpaților s-a făcut pentru sustragerea feței detașabile.
Instanța a apreciat că inculpații nu s-au răzgândit cu privire la sustragerea feței detașabile, în condițiile art. 22.
Cod PenalAstfel, din procesul-verbal de constatare a infracțiunii flagrante, dar și din declarația inițială a inculpatului, rezultă că acesta a aruncat fața detașabilă în momentul în care venit organele de poliție, apariția acestora fiind cea care 1-a determinat pe inculpat să facă acest gest. Astfel, în procesul-verbal de constatare a infracțiunii flagrante se menționează că în momentul în care organele de poliție au încercat să îl imobilizeze, acesta a aruncat obiectul dreptunghiular sub autoturism. În ceea ce-1 privește pe inculpatul, acesta declară: "Când i-am văzut pe cei doi m-am tras din mașină -și am aruncat fața pe scaun lângă, iar în momentul în care acesta a ieșit din mașină, fața casetofonului a căzut pe jos pe ciment"
Instanța a reținut că fața detașabilă a ajuns sub autoturism, nu lângă autoturism cum declară inculpatul ( filele 66 și 63 ) și inculpatul în declarația de la fila 82 Se observă că în fața instanței, cu ocazia discutării propunerii de luare a măsurii arestării preventive, inculpatul și-a schimbat declarația, menționând că acea față detașabilă ar fi căzut sub mașină. Pentru a reține că fața detașabilă a ajuns sub autoturism, instanța a avut în vedere, pe lângă această declarație a inculpatului, mențiunile din procesul-verbal de constatare a infracțiunii flagrante, declarația părții vătămate de la fila 13 În plus, instanța a avut în vedere și faptul că dacă, așa cum au susținut inculpații, obiectul ar fi căzut din autoturism împins involuntar de inculpatul, în momentul în care acesta a coborât din autoturism, acesta nu ar fi ajuns sub autoturism, ci, cel mult, în imediata apropiere a autoturismului, având în vedere că a fost împins dinspre interiorul autoturismului înspre afară, și posibil cu o forță destul de mare, având în vedere că inculpatul se grăbea să iasă cât mai repede din autoturism.
La individualizarea pedepsei aplicate inculpatului, instanța a avut în vedere valoarea redusă a prejudiciului. Deși acesta a mai suferit două condamnări pentru infracțiuni de furt calificat, instanța de fond a apreciat că nu se poate reține în încadrarea juridică a infracțiunii o formă de pluralitate de infracțiuni, condamnările anterioare fiind pentru infracțiuni săvârșite în minoritate, iar la momentul săvârșirii infracțiunii care face obiectul prezentei cauze, intervenise reabilitarea de drept față de condamnarea la 9 luni închisoare, cu suspendarea sub supraveghere pe durata unui termen de încercare de 2 ani și 9 luni, aplicată prin sentința penală nr. 1975/13.12.2001 pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 B în dosarul nr. 10.660/2001, definitivă prin neapelare la data de 27.12.2001 ( filele 56-58 dosar -).
În ceea ce-1 privește pe inculpatul, instanța a reținut în încadrarea juridică și prevederile art. 40 alin. 1.Cod Penal, referitoare la pluralitatea intermediară, având în vedere condamnarea acestuia la pedeapsa de 6 luni închisoare, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei, aplicată inculpatului prin sentința penală nr.1415/22.09.2003 pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 B, definitivă prin neapelare la data de 14.10.2003. Astfel, prin sentința de condamnare s-a constatat incidența legii de grațiere 543/2002, ceea ce a avut ca efect, potrivit art. 120 alin. 2.Cod Penal, reducerea termenului de încercare de 2 ani și 6 luni, cu 6 luni cât reprezintă pedeapsa grațiată, termenul rămas, de 2 ani, calculat de la data rămânerii definitive a sentinței de condamnare, nefiind împlinit la data săvârșirii faptei ce face obiectul prezentei.
Dispozițiile recidivei postcondamnatorii nu sunt aplicabile, condamnarea care ar trebui să constituie prim termen al recidivei nedepășind închisoarea de 6 luni.
Instanța a aplicat inculpatului o pedeapsă mai mică decât cea aplicată inculpatului, având în vedere, pe lângă motivația de la individualizarea pedepsei acestuia din urmă, și contribuția mai redusă a inculpatului la săvârșirea faptei ( art.27 Cod Penal)
Infracțiunea fiind săvârșită în termenul de încercare, dar și în termenul grațierii condiționate, instanța, potrivit art.83 Cod Penal, a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 6 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr.1415/22.09.2003 pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 B, definitivă prin neapelare la data de 14.10.2003, iar, potrivit art.7 din Legea nr.543/2002, a revocat grațierea acestei pedepse. Instanța a făcut mai întâi aplicarea dispozițiilor referitoare la revocarea suspendării, pentru că dacă fapta nu ar fi fost săvârșită înăuntrul termenului de încercare, ci ulterior, ar fi operat reabilitarea de drept, nemaiputându-se revoca grațierea, chiar dacă termenul grațierii condiționate nu era împlinit ( Decizia în interesul legii nr. XIV/2005).
În consecință, instanța a cumulat aritmetic pedeapsa de 6 luni, la care a fost condamnat prin sentința penală nr.1415/22.09.2003 pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 B, definitivă prin neapelare la data de 14.10.2003, cu pedeapsa aplicată prin hotărâre.
În cazul ambilor inculpați, în baza art.71 instanța Cod Penal a interzis drepturile prev. de art.64 alin.1 lit.a, excepția dreptului de a vota în cadrul alegerilor parlamentare, și lit. b Cod penal.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul, la data de 2.07.2009, arătând că hotărârea pronunțată este nelegală și netemeinică, fiind judecat în lipsă deși se afla arestat în Austria, calea de atac fiind calificată de Tribunal la termenul din data de 28.07.2009 ca apel peste termen.
Prin decizia penală nr.452/A din 28.07.2009 a Tribunalului București - Secția I Penală s-a respins ca tardiv, apelul peste termen declarat de inculpatul și a fost obligat la 50 lei cheltuieli judiciare statului.
Tribunalul a constatat că apelul a fost declarat în cauză de către inculpatul cu mult peste termenul de 10 zile, de la data începerii executării pedepsei, prevăzut de lege pentru formularea apelului peste termen.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul, arătând prin avocat că instanța de apel a făcut o greșită evaluare a cauzei, în sensul că a confundat apelul cu apelul peste termen.
Inculpatul a fost arestat în altă cauză, în Austria, în perioada 22.08.2008 - 22.02.2009 și, nefiind prezent la proces și necomunicându-se hotărârea la locul de detenție, termenul de apel nu a început să curgă, astfel că apelul este declarat în termen.
A solicitat trimiterea cauzei pentru rejudecarea apelului inculpatului.
Verificând decizia atacată, pe baza lucrărilor din materialul cauzei, Curtea a constatat, conform deciziei recurate, la termenul din 28.07.2009, instanța de apel a judecat cauza în complet de divergență, cu participarea unui al treilea judecător, menționat în decizie.
În aceste condiții, decizia putea fi pronunțată numai de un complet de trei judecători, cu opinia separată a unuia dintre ei.
Dar atât minuta deciziei, cât și decizia, au fost pronunțate de complet de doi judecător, purtând și semnăturile acestora, lipsind cea de-a treia semnătură.
Prin decizia penală nr.1354 din 5.10.2009, pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția I penală, în dosarul nr-, a fost admis recursul declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr.452/A din 20.08.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția I Penală.
A fost casată în întregime decizia penală recurată și s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare, cu privire la inculpatul, la instanța de apel Tribunalul București.
Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
Prin decizia penală nr.655/A din 2.12.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția I penală în dosarul nr-, a fost respins, ca tardiv, apelul declarat de inculpatul împotriva sentinței penale nr.766 din 25.11.2008, pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 B, cu obligarea apelantului inculpat la plata sumei de 100 lei, cheltuieli judiciare către stat.
Tribunalul în motivarea apelului, a arătat că inculpatul a lipsit la judecata în primul ciclu procesual, cât și la pronunțarea hotărârii atacate; a mai constatat, de asemenea, că hotărârea primei instanțe a fost comunicată inculpatului la toate adresele cunoscute indicate în dosarul cauzei cât și prin afișare, la sediul Consiliului Local Sector 6 B; s-a mai arătat că inculpatul a fost încarcerat, în baza nr.1645/2008 emis în temeiul hotărârii atacate, la data de 24.05.2009, iar apelul a fost declarat la data de 2.07.2009.
În conformitate cu art.365 Cod procedură penală partea care a lipsit atât la judecată cât și la pronunțare, poate declara apel și peste termen, dar nu mai târziu de 10 zile de la data începerii executării pedepsei.
În condițiile în care hotărârea primei instanțe a fost comunicată inculpatului la adresele cunoscute, indicate în dosar, iar apelul a fost declarat după expirarea termenului prevăzut de art.365 Cod procedură penală, Tribunalul l-a respins ca tardiv.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, inculpatul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În susținerea recursului, inculpatul a invocat cazul de casare prev. de art. 3859pct. 171din Codul d e procedură penală, susținând în esență că, instanța de apel a făcut o evaluare greșită a cauzei atunci când i-a respins ca tardiv, apelul întrucât acesta nu a participat la judecata în fond a cauzei și la pronunțare, fiind arestat în altă cauză în Austria, în perioada 22.08.2008 - 22.02.2009. În consecință, termenul de apel nu a început să curgă pentru inculpat iar calea de atac declarată de acesta la data de 02.07.2009 este în termenul prevăzut de lege.
Curtea verificând cauza atât sub aspectul motivului de recurs invocat de inculpat, în cadrul cazului de casare prev. de art. 3859pct. 171din Codul d e procedură penală, cât și din oficiu, potrivit dispozițiilor art. 3859alin.3 din Codul d e procedură penală, constată că acesta este neîntemeiat și va fi respins ca atare pentru următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor art. 365 alin. 1 din Codul d e procedură penală, partea care a lipsit atât la judecată, cât și la pronunțare poate declara apel și peste termen, dar nu mai târziu de 10 zile de la data, după caz, a începerii executării pedepsei sau a începerii executării dispozițiilor privind despăgubirile civile.
Prin urmare, apelul peste termen, poate fi declarat de partea care a lipsit la judecata cauzei și la pronunțare, în intervalul cuprins între data expirării termenului de declarare a apelului și data la care se împlinesc cele 10 zile de la începerea executării pedepsei sau e executării dispozițiilor privind despăgubirile civile.
Așa cum rezultă din actele dosarului nr. - al Judecătoriei Sector 6 B în care a fost pronunțată sentința penală nr. 766/25.11.2008, inculpatul nu a fost prezent la nici un termen de judecată și nici la pronunțare.
Potrivit adresei Administrației Naționale a Penitenciarelor nr. 63927/10.06.2009 (fila 109 dosar instanță de fond), sentința penală nr. 766/2008 a Judecătoriei Sector 6 B, definitivă prin neapleare, la data de 15.12.2008 pentru inculpatul, a fost pusă în executare la data de 24.05.2009 (când inculpatul a fost arestat de DGPMB-Secția 13) iar la data de 02.06.2009 în baza Î nr. 1645/15.12.2008 (fila 110 dosar instanță de fond) acesta a fost înmatriculat în evidențele
Pentru aceste considerente, Curtea reține ca și instanța de apel că, în raport de data încarcerării inculpatului (24.05.2009) și data declarării apelului (02.07.2009), a fost depășit termenul în care recurentul - inculpat putea declara apelul peste termen, motiv pentru care apreciază că apărările invocate de acesta referitoare la faptul în perioada 22.08.2008 - 22.02.2009 s-a aflat în executarea unei pedepse într-un penitenciar din Austria nu au relevanță în cauză și, în consecință, va respinge recursul ca nefondat.
Având în vedere că recurentul inculpat se află în culpă procesuală, Curtea, în baza art. 191 alin. 2 din Codul d e procedură penală, îl va obliga pe acesta la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D EC IDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr.655/A din 2.12.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția I Penală.
Obligă recurentul inculpat la 100 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 29 ianuarie 2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red.
Dact. 2 ex./4.02.; 10.02.2010
Jud. Trib. /escu C-tin
Jud. fond.
Președinte:Florică DuțăJudecători:Florică Duță, Elena Ursulescu, Florentina Dragomir
