Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Încheierea /2009. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIE ȘTI
SECȚIA PENAL ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR. 1918,-
ÎNCHEIERE DE ADMITERE ÎN PRINCIPIU
Ședința public din data de 11 noiembrie 2009.
PREȘEDINTE: Mihai Viorel Tudoran
Judector - - -
Judector - - - -
Grefier -
*****
Ministerul Publica fost reprezentat de procuror C din cadrul Parchetului de pe lâng Curtea de APEL PLOIE ȘTI.
Pe rol fiind admisibilitatea în principiu a contestației în anulare formulat de contestatorul, fiul lui și, nscut la data de 16.03.1982, domiciliat în P,-, județul P, privind decizia penal nr. 377 din data de 27.05.2009 pronunțat de Curtea de APEL PLOIE ȘTI, în dosarul penal nr. 19-.
La apelul nominal fcut în ședinț public au lipsit contestatorul - condamnat pentru care a rspuns avocat ales, din cadrul Baroului P, potrivit împuternicirii avocațiale depus la dosar, fila 6 și intimata-parte vtmat .
Procedura de citare legal îndeplinit.
S-a fcut referatul cauzei de ctre grefierul de ședinț care învedereaz instanței c a fost atașat dosarul nr. 19- în care s-a pronunțat decizia penal nr. 377 din 25.05.2009 pronunțat de Curtea de APEL PLOIE ȘTI.
De asemenea, se învedereaz instanței c s-a luat legtura telefonic cu agentul șef din cadrul Biroului Evidenț al Administrației Naționale a Penitenciarelor și care în urma verificrilor efectuate a comunicate instanței c nu figureaz în evidenț ca fiind arestat.
Avocat, pentru contestatorul, și reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul pe rând, arat c nu au alte cereri de formulat sau excepții de invocat apreciind cauza în stare de judecat.
Curtea, ia act c nu mai sunt alte cereri de formulat sau excepții de invocat și faț de actele și lucrrile dosarului, constat cauza în stare de judecat și acord cuvântul.
Avocat, având cuvântul pentru contestatorul, solicit în temeiul disp. art. 392 alin. 1 Cod procedur penal admiterea în principiu a contestației în anulare, desființarea deciziei penale nr. 377 din 25.05.2009 pronunțat de Curtea de APEL PLOIE ȘTI și fixarea unui termen de judecat în vederea soluționrii recursului.
Reprezentantul Parchetului, având cuvântul apreciaz contestația în anulare ca fiind întemeiat și solicit admiterea în principiu a contestației în anulare formulat de condamnatul și fixarea unui termen în vederea judecrii recursului.
CURTEA,
Asupra contestației în anulare de faț:
Prin cererea înregistrat la aceast instanț la data de 05 iunie 2009 sub nr.11218/04 iunie 2009, contestatorul, a solicitat în conformitate cu disp.art.386 alin.1 lit.b Cod procedur penal, anularea deciziei penale nr.377/27 mai 2009 pronunțat de Curtea de APEL PLOIE ȘTI în dosarul nr.19-.
În motivarea cererii, contestatorul a artat c la termenul la care s-a judecat cauza de ctre instanța de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a încunoștința instanța despre aceast împiedicare și în dovedirea acesteia a atașat biletul de ieșire din Spitalul Județean P din 01 iunie 2009.
S-a dispus atașarea dosarului de fond și s-a acordat termen de judecat pentru data de 17 iulie 2009.
Analizând actele și lucrrile dosarului, Curtea a constatat c prin sentința penal nr.132 din 03 aprilie 2008 pronunțat de Judec toria Câmpina, a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare pentru svârșirea infracțiunii de furt calificat prev.de art.208 alin.1 - 209 alin.1 lit.f și g și alin.2 lit.b Cod penal, în stare de recidiv postexecutorie prev.de art.37 lit.b Cod penal, hotrâre rmas definitiv prin decizia penal nr.377 din 27 mai 2009 pronunțat de Curtea de APEL PLOIE ȘTI în dosarul nr.19-.
Examinând admisibilitatea în principiu a cererii de contestație, fr citarea prților, formulat în conformitate cu art.386 alin.1 lit.b Cod procedur penal, Curtea a constatat c aceast contestație este fcut în termenul prevzut de lege, c motivul pe care se sprijin contestația este din cele prevzute de art.386 și c în sprijinul contestației au fost depuse dovezi, pe cale de consecinț, în temeiul art.386 alin.1 lit.b Cod procedur penal, s-a admis în principiu contestația în anulare formulat de contestatorul, privind decizia penal nr.377 din 27 mai 2009 pronunțat de Curtea de APEL PLOIE ȘTI și s-a fixat termen la data de 19 octombrie 2009, pentru când s-a dispus citarea contestatorului cu date de stare civil.
La pronunțarea acestei încheieri, Curtea a avut în vedere și dispozițiile art.388 alin.1 Cod procedur penal, respectiv termenul de 10 zile de la începerea executrii.
pe fond, instanța va aprecia c prezenta contestație în anulare este întemeiat, pe lâng cele expuse în încheierea de admitere în principiu se constat c la data când au avut loc dezbaterile la instanța de recurs (27.05.2009), contestatorul (recurentul) a fost internat în Spitalul Județean P, conform adeverinței depus la dosar (fila 4).
Având în vedere c, chiar la data judecrii recursului declarat, recurentul a fost internat în spital (în acea zi el solicitând și externarea), Curtea apreciaz îndeplinite cerințele disp. art. 386 lit. b) Cod procedur penal, astfel c va desființa decizia din recurs și va anula mandatul de executare al pedepsei nr. 183/2009 al Judec toriei Câmpina cu consecința suspendrii executrii pedepsei aplicate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite contestația în anulare formulat de condamnatul-contestator, împotriva deciziei penale nr. 377/27.05.2009 a Curții de APEL PLOIE ȘTI, pe care o desființeaz și fixeaz termen pentru judecarea recursului formulat de inculpatul pe fond la 25. 11. 2009, pentru când se va cita condamnatul-contestator și intimata-parte vtmat.
Anuleaz mandatul de executare nr. 183/2009 din 27.05.2009 emis de Judec toria Câmpina.
Dispune suspendarea executrii pedepsei de 3 ani și 6 luni închisoare aplicat prin sentința penal nr. 132/03.04.2008 a Judec toriei Câmpina
Definitiv.
Pronunțat în ședinț public astzi, 11 noiembrie 2009.
Președinte, Judectori,
- - - - - - - -
Fiind plecat din instanț
va semna de președintele instanței
Grefier,
2 ex/19.11.2009
Red. / DC
operator de date cu caracter personal
nr. notificare 3113/2006
DOSAR nr. 1918,-
STADIU PROCESUAL: RECURS
furtul calificat (art. 209 Cod Penal)
Not: operator de date cu caracter personal, nr. notificare 3113/2006.
TERMEN DE JUDECAT: 25.11.2009
contestator - inculpat
cit.
(fiul lui și al lui, nscut la 16 Martie 1982)
- P,-, Cod poștal -, Județ
intimat - parte vtmat
cit.
- B M, BD.B, nr. 38,. 3, Județ
Președinte:Mihai Viorel TudoranJudecători:Mihai Viorel Tudoran, Florentin Teișanu, Paul