Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 202/2009. Curtea de Apel Brasov

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BRAȘOV

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI

DECIZIE Nr. 202 Dosar nr-

Ședința publică de la 01 Aprilie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Simona Franguloiu

JUDECĂTOR 2: Elena Barbu

JUDECĂTOR 3: Constantin Epure

GREFIER - - -

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, - procuror

în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr 20/A din 5 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Covasna în dosarul nr-.

Dezbaterile în cauză au avut loc în conformitate cu dispozițiile art. 304 Cod procedură penală, în sensul că toate afirmațiile, întrebările și susținerile celor prezenți, inclusiv ale președintelui completului de judecată, au fost înregistrate prin mijloace tehnice.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurentul inculpat în stare de arest asistat de apărătorul desemnat din oficiu, avocat, lipsă fiind intimatul parte vătămată și intimatul parte civilă SC Export Import SRL prin reprezentant legal.

Procedura îndeplinită.

Întrebat fiind, recurentul inculpat declară că înțelege limba română.

Se permite apărătorului desemnat din oficiu să ia legătura cu recurentul inculpat.

Întrebate fiind, părțile declară că nu au alte cereri de formulat.

Instanța constată cauza în stare de soluționare și, potrivit art. 385/13 Cod procedură penală, acordă cuvântul la dezbateri.

Avocat în conf 385/15 alin 1 pct 2 lit c Cpp admiterea recursului,casarea deciziei penale 20 din 5 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Covasna și sentinței 292/ 2008 a Judecătoriei Sf G și a dispune rejudecarea de către această din urmă instanță, conform art 385/9 alin 1 pct 14 având în vedere prevederile art. 72 Cp

Solicită a se avea în vedere că in rechizitoriu Parchetului de pe lângă Judecătoria Sf. G s-a avut in vedere că inculpatul si-a recunoscut faptele săvârșite intr-un moment de presiune psihică, că au fost recuperate prejudiciile și că părțile vătămate nu s-au prezentat în instanță.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca nefondat a recursului declarat de inculpat, apreciind că au fost corect valorificate criteriile de individualizare a pedepsei conform art 72, 52 Cod penal.

La cuantificarea pedepsei instanța de fond, soluția fiind menținută in instanța de apel, a avut in vedere atât circumstanțele reale cât si cele personale.

Referitor la prima faptă, inculpatul a sustras țevi din sistemul de irigații, deci pericolul social este ridicat, astfel că in mod corect pedeapsa a fost cuantificată la 4 ani închisoare, iar referitor la a doua faptă de furt, independent de valoarea prejudiciului, parte vătămată fost Spitalul Județean Sf

Referitor la circumstanțele personale ale inculpatului, conform fisei de cazier, acesta se afla intr-o stare de recidivă post executorie, o recidivă specială, suferind anterior mai multe condamnări pentru infracțiuni de furt calificat, dar si pentru tâlhărie, astfel că apreciază că pedepsele aplicate sunt corespunzătoare gradului de pericol social al infracțiunilor comise.

Recurentul inculpat, având ultimul cuvânt, solicită reducerea pedepsei aplicate.

CURTEA

Constată că, prin sentința penală nr. 292/04.12.2008 a Judecătoriei Sf. Gaf ost condamnat inculpatul, născut la 27.05.1974 in Sf G, jud C, fiul lui si, pentru săvârșirea următoarelor infracțiuni:

- furt calificat prev si ped. de art 208 alin 1 Cod penal, art 209 alin 1 lit a si alin 3 lit b Cod penal cu aplicarea art. 37 lit b Cod penal la pedeapsa de 4 ani închisoare;

- furt calificat prev si ped de art 208 alin 1 Cod penal, art 209 alin 1 lit g sii Cod penal cu aplicarea art 37 lit b Cod penal la pedeapsa de 3 ani închisoare.

S-a constatat că prin sentința penala nr 166/13.06.2008 a Judecătoriei Sf G (p-), definitivă prin neapelare la 30.06.2008, inculpatul a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare, in regim de detenție.

A fost descontopită pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare in pedepsele de: 1 an si 6 luni închisoare, 2 ani închisoare pentru săvârșirea a două infracțiuni de furt calificat si 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu aplicată prin sentința penala nr 166/13.06.2008 a Judecătoriei Sf G ( p-) si le repune in individualitate.

Constată că prin sentința penala nr 167/13.06.2008 a Judecătoriei Sf G (p-), definitiva prin neapelare la 30.06.2008, inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat in regim de detenție.

In baza art.39 alin 1 Cp raportat la art 36 alin 1 și 3 Cod penal, art 34 alin 1 lit b Cod penal a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare.

În baza art 71 Cp inculpatul a pierdut drepturile prevăzute de art 64 lit a teza II, b Cod penal, de la data rămânerii definitive a hotărâri si până la terminarea executării pedepsei.

A fost dedusă din pedeapsa aplicată de 4 ani închisoare, durata pedepsei închisorii, executată în regim de detenție, începând cu 09.07.2008, la zi.

A fost anulat mandatul de executare nr 256/30.06.2008 al Judecătoriei Sf G si s-a dispus emiterea unui mandat corespunzător.

A constatat că partea vătămată, domiciliat in Sf G,- 2, A apart 17, jud C, nu s-a constituit parte civilă, prejudiciul fiind recuperat in natură, integral.

Au fost respinse pretențiile civile formulate de partea civilă SC Export Import SRL cu sediul în Sf G,-,.10, D, apart 1, jud

S-a constatat că partea civilă SC Export Import SRL a recuperat in natură prejudiciul cauzat.

A fot obligat pe inculpat să plătească statului suma de 300 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 100 lei, onorariu avocațial din oficiu, care s-a avansat din fondul special al Ministerului Justiției.

Pentru a hotărî astfel prima instanța a reținut următoarele:

La data de 24.08.2007, inculpatul împreună cu martorul, - fiul acestuia din urmă, în jurul orei 22.00 au fost văzuți pe terenul agricol din apropierea str - către Ferma Câmpul.

Un echipaj de poliție din cadrul Biroului de Ordine Publică - Sf G i-a observat și identificat în timp ce se deplasau cei trei într-o căruță încărcată cu iarbă uscată.

S-a procedat la controlul încărcăturii din căruță, constatându-se că sub iarbă se aflau țevi de aluminiu ce proveneau din sistemul de irigații al SC Export Import SRL Sf G, despre care inculpatul a arătat că le-a sustras de pe câmd, fiind in număr de 7, insă le-a fragmentat in bucăți mai mici ( 22 bucăți) pentru a încăpea în căruță.

Inculpatul a sustras țevile, fiind ajutat să le încarce în căruță de martora, martorului nespunându-i nimic.

Țevile au fost recuperate în natură, fiind restituite părții vătămate.

În seara zilei de 16.11.2007, în jurul orei 23.00, pe strada -, un echipaj de politie din cadrul IPJ Sf G l-a văzut pe inculpatul cărând, în spate, un obiect voluminos.

A fost oprit si identificat, constatându-se că bunul cărat de inculpat era un tambur cu cca 80 m cablu electric.

Intrebt fiind despre proveniența acestuia, inculpatul a recunoscut că l-a sustras din incinta Spitalului Județean Sf

Acesta a arătat că a intrat pe poarta din spate in corpul B, a urcat la etajul I si prin forțarea sistemului de închidere a pătruns intr-o încăpere care era folosită pentru depozitarea materialelor de construcție și a sculelor de către partea vătămată care efectua lucrări la spital și a sustras tamburul pe care era înfășurat cablul electric, care a fost ridicat si restituit părții vătămate.

Prin decizia penală nr. 20 din 5.02.2009 a Tribunalului Covasnaa fost admis apelul declarat de inculpatul împotriva sentinței penale nr. 292 din 4 decembrie 2008 a Judecătoriei Sf. G ce a fost desființată în parte cu privire la temeiul juridic reținut pentru efectuarea contopirii pedepselor si cu privire la neanularea mandatului de executare nr 252/30.06.2008 și, rejudecând cauza în aceste limite:

A înlăturat din sentința aplicarea dispozițiilor art. 39 alin 1 Cod penal și art. 36 alin 3 Cod penal ca temei al contopirii pedepselor și a reținut alături de prevederile art. 36 alin 1, art. 34 alin 1 lit. b Cod penal si dispozițiile art. 33 lit. a Cod penal.

A menținut dispozițiile referitoare la anularea mandatului de executare nr 256/30.06.2008 emis de Judecătoria Sf. G, a anulat si mandatul de executare nr 252/30.06.2008 emis de Judecătoria Sf. și a dispus emiterea unui nou mandat de executare.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței.

În baza art 192 alin 3 Cod procedura penala, cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul avocatului din oficiu, s-a dispus a fi avansată din fondurile Ministerului Justiției.

S-a stabilit onorariul pentru interpret in suma de 20 lei, pentru interpretarea dezbaterilor, din limba româna in limba maghiara si invers de la ora 11.00 la ora 12.00. a fost stabilit conform nr 1341/C/2005.

Conform art 16 din Regulamentul aprobat prin nr.1054/C/2005, o copie a încheierii s-a dispus a fi trimisa compartimentului economico administrativ a Tribunalului Covasna in vederea efectuării plății onorariului.

Pentru a decide astfel tribunalul a reținut următoarele:

În ceea ce privește individualizarea judiciara a pedepselor, tribunalul a apreciat că prima instanță a aplicat corect criteriile prev de dispozițiile art 72 Cod penal.

Astfel, având in vedere persoana inculpatului - care a recunoscut si regretat fapta comisa, dar care este recidivist (suferind mai multe condamnări anterioare pentru infracțiuni contra patrimoniului)- precum si împrejurările concrete in care au fost comise respectivele fapte, tribunalul a apreciat că prima instanță a făcut o corectă individualizare a pedepselor și nu se impune reducerea acestora.

De asemenea, s-a constatat că, în mod judicios, s-a procedat la descontopirea pedepselor rezultante aplicate prin sentința penala nr 166/2008 a Judecătoriei Sf G și, respectiv, prin sentința penala nr 167/2008 a Judecătoriei Sf G, faptele fiind săvârșite în concurs real.

În ceea ce privește temeiurile juridice in baza cărora s-a realizat contopirea pedepselor aplicate prin prezenta hotărâre cu cele aplicate prin cele două sentințe susmenționate, se constată că, în mod eronat, au fost reținute si dispozițiile art 39 alin 1 Cod penal ( referitoare la pedeapsă în caz de recidivă postcondamnatorie) precum si dispozițiile art 36 alin 3 Cod penal (referitoare la deducerea perioadei executate din pedeapsa aplicată prin hotărâre anterioară).

Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul, solicitând reducerea pedepsei, urmare a reținerii circumstanțelor atenuante în favoarea sa. În motivarea recursului se arată că inculpatul a avut o atitudine procesuală sinceră, recunoscând comiterea faptei, prejudiciul a fost recuperat, iar gradul de pericol social concret este redus.

Verificând hotărârea atacată pe baza materialului și lucrărilor de la dosarul cauzei, curtea reține următoarele:

Instanțele de fond au realizat o justă individualizare a pedepselor, în deplină concordanță cu criteriile stabilite de art. 72 Cod penal. Astfel, s-a ținut cont de gradul de pericol social concret relativ ridicat al faptelor, relevat de modalitatea și împrejurările săvârșirii faptelor, urmarea produsă (distrugerea sistemului de irigații), cât și persoana inculpatului, care este recidivist, suferind în trecut mai multe condamnări tot pentru săvârșirea unor infracțiuni contra patrimoniului. Toate aceste aspecte justifică aplicarea unor pedepse apropiate de minimul special prevăzut de lege.

Împrejurările prezentate de inculpat în susținerea cererii sale de reducere a pedepsei aplicate, și anume faptul că prejudiciul a fost recuperat, atitudinea sa procesuală sinceră nu pot conduce la concluzia că pedepsele aplicate nu au fost just individualizate de instanțele de fond. În acest sens, atât judecătoria, cât și tribunalul au evidențiat circumstanțele reale ale faptelor și starea de recidivă postexecutorie specială în care inculpatul se afla când a săvârșit faptele.

Față de aceste considerente, curtea apreciază că recursul declarat de inculpatul este nefondat, urmând ca în baza art. 385/15 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, să fie respins, iar decizia atacată să fie menținută ca fiind legală și temeinică.

În baza art. 189, 192 alin. 2 Cod procedură penală, recurentul inculpat va fi obligat să plătească statului suma de 250 lei, cheltuieli judiciare, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul avocatului din oficiu se va avansa din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr 20/05.02.2009 a Tribunalului Covasna, pe care o menține.

Obligă recurentul inculpat să plătească statului suma de 250 lei cheltuieli judiciare din care suma de 200 lei reprezentând onorariul avocatului din oficiu se avansează din fondurile Ministerului Justiției si Libertăților.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 1 aprilie 2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

- - - - - -

GREFIER

- -

Red. EB/23.04.2009

Dact MB/28.04.2009

- 3 exemplare -

Jud fond -

Jud apel - +

Președinte:Simona Franguloiu
Judecători:Simona Franguloiu, Elena Barbu, Constantin Epure

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 202/2009. Curtea de Apel Brasov