Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 277/2009. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECTIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
Dosar nr-
DECIZIA PENALĂ NR.277/
Ședința publică de la 14 mai 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Adriana Ispas
JUDECĂTOR 2: Maria Uzună
JUDECĂTOR 3: Viorica Lungu
Grefier - - -
Cu participarea Ministerului Public prin procuror -
S-a luat în examinare recursul penal declarat dePARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL TULCEA, împotriva deciziei penale nr.33 din data de 17.02.2009, pronunțată de TRIBUNALUL TULCEA, în dosarul penal nr- și a sentinței penale nr.1067 din data de 6 octombrie 2008, pronunțată de Judecătoria Tulcea, în dosarul penal nr-, privind pe inculpatul, trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art.209 Cod penal.
În conformitate cu dispozițiile art.297 Cod procedură penală, la apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă intimatul inculpat, în stare de arest, asistat de avocat din oficiu, în baza împuternicirii avocațiale nr.2131/2009, emisă de Baroul Constanța.
Se constată lipsa intimatelor părți vătămate, și.
Procedura este legal îndeplinită, părțile fiind citate cu respectarea dispozițiilor art.176-181 Cod procedură penală.
Întrebat fiind, intimatul inculpat arată că nu dorește să fie ascultat de către instanța de recurs, aspect consemnat în procesul-verbal atașat la dosarul cauzei.
În conformitate cu dispozițiile art.301 Cod procedură penală, părțile prezente arată că nu mai au cereri de formulat.
Curtea, nu are de ridicat excepții din oficiu conform art.302 Cod procedură penală, constată îndeplinite cerințele art.38511Cod procedură penală și acordă cuvântul părților pentru dezbateri în ordinea prevăzută de art.38513Cod procedură penală.
Având cuvântul, reprezentantul Parchetului arată că motivul de casare este cel prevăzut de art.3859pct.18 Cod procedură penală, respectiv greșita achitare a inculpatului, în temeiul art.10 lit."c" Cod procedură penală pentru săvârșirea a cinci infracțiuni de furt calificat comise în perioada februarie 1998- februarie 2004. Susține că din probele administrate pe tot parcursul procesului penal rezultă că inculpatul este autorul celor cinci fapte de furt calificat. Acesta a recunoscut săvârșirea faptelor, însă o singură dată a retractat, iar declarația inculpatului de recunoaștere se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză, respectiv declarațiile părților vătămate, procesele-verbale de recuperare a bunurilor, procesul-verbal de găsire a bunurilor la locuința inculpatului, procesul-verbal de reconstituire, precum și declarația fratelui acestuia.
Apreciază că instanțele de judecată nu au ținut seama de procesele-verbale de reconstituire, de găsire a bunurilor la locuința inculpatului și de restituire a bunurilor către părțile vătămate, în condițiile în care reconstituirea, declarațiile părților vătămate etc. sunt enumerate în cadrul mijloacelor de probă prevăzute de art.64 Cod procedură penală. De asemenea, consideră că la dosarul cauzei există suficiente probe care se coroborează cu declarațiile inculpatului date în cursul urmăririi penale, la prima audiere la instanța de fond și cu cele date în fața instanței de apel prin care a recunoscut faptele reținute în sarcina sa.
În concluzie, solicită admiterea recursului în temeiul dispozițiilor art.38515alin.1 pct.2 lit."d" Cod procedură penală, casarea hotărârilor atacate și pe fond, condamnarea inculpatului la o pedeapsă cu închisoare.
Având cuvântul, avocat pentru intimatul inculpat solicită în temeiul dispozițiilor art.38515pct.1 lit."b" Cod procedură penală, respingerea recursului declarat de Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL TULCEA și menținerea hotărârilor pronunțate la instanța de fond și instanța de apel, ca temeinice și legale. Susține că probele din dosarul cauzei nu se coroborează cu declarațiile inculpatului și că în mod corect ambele instanțe au dat eficiență principiului in dubio pro reo și au dispus achitarea inculpatului.
Având ultimul cuvânt, intimatul inculpat arată că lasă la aprecierea instanței cu privire la soluția ce urmează a se pronunța în cauză și precizează că nu s-a găsit nimic la domiciliul său.
- CURTEA -
Cu privire la recursul penal de față constată următoarele:
Prin sentința penală nr.1067 din data de 6.10.2008 a Judecătoriei Tulcea, inculpatul - CNP -, fiul lui și, născut la 28.08.1969, în B, domiciliat în localitatea, județul T, cetățean român, studii 5 clase, fără ocupație, necăsătorit, 1 copil minor, recidivist, a fost achitat în temeiul prevederilor art.11 pct.(2) li.a) Cod procedură penală raportat la art.10 lit.c) Cod procedură penală pentru comiterea infracțiunilor prevăzute de art.208 alin.(1) - 209 alin.(1) lit.e), g) cu aplicarea art.37 lit.c) Cod penal (fapta din 24/25.02.1998) de art.208 alin.(1)-209 alin.(1) lit.e), g) și i) Cod penal cu aplicarea art.37 lit.a) Cod penal (fapta din 5/6.07.1998), de art.208 alin.(1)-209 alin.(1) lit.e), g) Cod penal cu aplicarea art.37 lit.a) Cod penal (fapta din 27/28.10.2003) și de art.208 alin.(1)-209 alin.(1) lit.e), g) și i) Cod penal cu aplicarea art.37 lit.a) Cod penal (fapta din 23/24.02.2004).
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că, inculpatul a fost trimis în judecată pentru comiterea a 5 (cinci) infracțiuni de furt calificat, trei în anul 1998 înainte de executarea unei pedepse cu închisoarea, și alte două la sfârșitul anului 2003 și începutul anului 2004, după executarea acestei pedepse. Procesul penal s-a declanșat atunci când inculpatul a formulat un autodenunț din închisoare (fiind în prezent în executarea unei alte pedepse) - fila 44 din dosarul de urmărire penală.
Organele de urmărire penală au constatat că inculpatul trebuia trimis în judecată pe baza declarațiilor părților vătămate, coroborate cu declarațiile de recunoaștere ale inculpatului, cu procese verbale de identificare a unor bunuri sustrase și cu cel de reconstituire, cu declarațiile unor martor indirecți.
Analizând aceste mijloace de probă (pornind de la ultima declarație din faza de judecată a inculpatului), instanța a constatat că, deși faptele de furt calificat existau, ele nu au fost comise de inculpat în cauză.
Astfel, la ultimul termen de judecată, inculpatul a adus la cunoștința instanței (după ce anterior tot în fața aceluiași complet de judecată recunoscuse toate faptele), atunci când s-a pus în discuția părților posibilitatea prescrierii răspunderii penale pentru unele fapte din 1998, că a "luat faptele asupra sa", în special cele din 1998 pentru a putea beneficia, după condamnarea așteptată în această cauză, de o computare cu perioada executată în acea perioadă.
Organele de cercetare penală după ce i-au luat o declarație inculpatului s-a deplasat la domiciliul acestuia și a procedat la ridicarea unor bunuri care, s-a susținut, că ar fi fost cele sustrase în anul 1998. Imobilul în discuție este unul situat la țară și în care locuiesc fratele și părinții inculpatului, iar bunurile predate (4 roți de automobil și 2 mecanisme de radiocasetofoane auto) ar fi fost ascunse în podul unei magazii încă din anul 1998, fără ca cei care locuiau acolo zi de zi să fi cunoscut despre acest lucru (deși inculpatul în declarația de la filele 47 - 48 de la declara că le-a folosit o perioadă de timp la căruța proprie). Pornind de la acest semn de întrebare, instanța a constatat că fratelui inculpatului i s-a luat declarația de la fila 52, declarație căreia îi lipsea elementele esențiale, respectiv nu era indicată data la care audiatul relata prezentarea lucrătorilor de poliție pentru ridicarea de obiecte. Această dată însă nu lipsea în totalitate, ci erau indicate numai luna și anul și era lăsat spațiu pentru indicarea zilei, aspect care putea sugera o completare în mai multe etape. In aceeași ordine de idei, instanța a constatat că, deși în partea de sus s-a menționat (și s-a și ștampilat, fără semnătură însă) "dată în fața mea azi" nu se indica în fața cui și mai ales la ce dată s-a făcut acest lucru. Chestiunea datei era foarte importantă pentru că erau de explicat neconcordanțele între declarațiile inculpatului și cele ale fratelui său. Astfel, în declarația de la filele 47 - 48 din dosar, luată la data de 12.02.2008, s-a menționat în mai multe rânduri că bunurile recunoscute ca fiind sustrase ar fi fost găsite la domiciliul din comuna, deși această descindere la această locație nu s-a făcut decât după două zile, așa cum a rezultat din procesul verbal de la fila 53. Prin urmare, la data de 12 februarie 2008, inculpatul nu avea cum să declare valabil că unele din bunurile sustrase ar fi fost găsite de lucrătorii de poliție pentru ca această ridicare de obiecte nu se făcuse încă. La toate acestea s-a adăugat faptul că declarația acestui martor nu a fost redactată personal de către acesta și, ceea ce este cel mai important din perspectiva legalității, nu era consemnat nicăieri că acestuia i s-a adus la cunoștință că, în calitatea sa de frate al inculpatului avea dreptul să refuze să depună ca martor (art. 80 din Codul d e procedură penală). Prezent în fața instanței, acest martor a arătat că nu dorea să depună ca martor declarație.
Nu în ultimul rând, instanța a constatat că declarația în discuție era și, afectând cu aceeași nerealitate întreaga operațiune de ridicare de obiecte, pentru că se consemna că au fost ridicate 2 mecanisme de casetofon auto deși pentru faptele din 1998 nu s-a reclamat decât furtul unui singur casetofon (iar despre toate bunurile ridicate s-a arătat că fuseseră depozitate în imobilul din comuna încă din anul 1998). Acest lucru însemna că lucrătorii de poliție au descoperit în acest pod bunuri depozitate în anul 1998, deși unele fuseseră sustrase în anul 2004 (conform declarațiilor părților vătămate).
Față de aceste neconcordanțe și nelegalități (nerespectarea art. 80 Cod procedură), instanța a apreciat că rațiunea de existență a reconstituirii (surprinderea unor aspecte care nu aveau o explicație lesnicioasă) nu s-a mai regăsit în acest context, din moment ce, spre exemplu, inculpatul cunoștea la 12 februarie 2008, de bunurile ce aveau să se găsească într-o anumită locație două zile mai târziu, astfel că procesul verbal făcut cu această ocazie nu avea nicio relevanță probatorie.
Raportat la cele reținute Judecătoria Tulceaa concluzionat că, există un puternic dubiu în privința săvârșirii de către inculpatul a faptelor pentru care a fost trimis în judecată în prezenta cauză și pe cale de consecință a dispus achitarea acestuia pentru toate cele 5 infracțiuni de furt calificat.
Împotriva sentinței penale nr.1067/6.10.2008 a Judecătoriei Tulceaa declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Tulcea criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate în legătură cu greșita achitare a inculpatului pentru cele 5 infracțiuni de furt calificat ce au făcut obiectul trimiterii lui în judecată.
Prin decizia penală nr.33 din 17.02.2009 a TRIBUNALUL TULCEAa respins ca nefundat apelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tulcea și a menținut ca legală și temeinică sentința penală nr.1067/6.10.2008 a Judecătoriei Tulcea.
Pentru a se pronunța în sensul celor menționate TRIBUNALUL TULCEAa reținut următoarele:
În perioada februarie 1998 - februarie 2004, pe raza municipiului T au fost comise cinci infracțiuni de furt calificat din autoturisme, din procesele verbale aflate la filele 8 - 12 din dosarul de urmărire penală rezultând că s-a dispus începerea urmăririi penale "in rem", autorul sau autorii infracțiunilor rămânând necunoscuți până la data de 18 ianuarie 2008, când, ca urmare a autodenunțului făcut de inculpatul din penitenciar, după 10 ani de la comiterea faptelor, cercetările au fost reluate.
La primul termen de judecată, în fața instanței de fond, inculpatul a recunoscut toate faptele puse în sarcina sa, descriind amănunțit modul de operare însă, ulterior, și-a nuanțat poziția, precizând că faptele din 1998 cuprinse în rechizitoriu nu au fost săvârșite de el, fiind luate asupra sa, doar pentru a beneficia de o computare ulterioară a pedepsei.
Inculpatul a fost de acord să declare și în fața instanței de apel, precizând că recunoaște faptele comise în 1998 și retractează declarația dată la 14 septembrie 2008, în cursul cercetării judecătorești.
In apel a fost audiată și partea vătămată care a susținut că împreună cu organele de poliție s-a deplasat la o magazie unde erau mai multe roți uzate despre care polițiștii i-au spus că le-au găsit în podul casei inculpatului și că, nu avea nici un semn distinctiv la roțile ce i-au fost sustrase, luând din magazie trei roți la întâmplare.
Această declarație contrazice susținerile Parchetului relative la recunoașterea de către părțile vătămate a bunurilor sustrase.
constatate de instanța de fond cu privire la datele efectuării unor anumite acte în cursul urmăririi penale, nu pot fi înlăturate prin rapoartele întocmite de agenții de poliție și depuse în apel. Aceste rapoarte au fost încheiatepro causala data de 11 noiembrie 2008, cu o zi înainte de redactarea motivelor de apel, pentru susținerea acestor motive.
Aceste neconcordanțe existau și la data întocmirii rechizitoriului - 27 februarie 2008, dar n-au fost surprinse de Parchet decât după adoptarea unei soluții de achitare.
majore depistate în mod corect de prima instanță nu pot fi justificate prin "grabă" și "volumul mare de lucru" invocate de agenții de poliție.
Relativ la declarația martorului, fratele inculpatului, tribunalul constată că observațiile făcute de instanța de fond sunt juste. Declarației de la fila 52 din dosarul de urmărire penală îi lipsesc elemente esențiale: nu este indicată ziua luării declarației, nu se precizează persoana în fața căreia s-a dat această declarație, semnătura acelei persoane nu este făcută mențiunea aducerii la cunoștință a dispozițiilor art.80 Cod procedură penală.
Existând suspiciuni legate de realitatea și legalitatea acestei declarații, suspiciuni ce nu au putut fi spulberate cu ocazia cercetării judecătorești, fratele inculpatului refuzând să depună ca martor, declarația de la fila 52 nu a putut fi coroborată cu alte probe pentru susținerea unei soluții de condamnare.
Potrivit art.345 alin.(2) Cod procedură penală, soluția condamnării poate fi dispusă atunci când pe baza probelor administrate în cauză s-a dovedit că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de către inculpat.
În speță, s-a demonstrat că cele cinci fapte reclamate de părțile vătămate există și constituie infracțiune, fără a se putea demonstra, fără dubiu, că inculpatul este autorul acestor infracțiuni.
Chiar dacă în anumite faze ale procesului penal, inculpatul a recunoscut, total sau parțial, faptele, simpla recunoaștere, nesusținută de probe convingătoare, nu poate sta la baza unei hotărâri de condamnare.
Nici faptul că în podul casei familiei inculpatului au fost găsite 4 roți de automobil și 2 mecanisme de radiocasetofoane auto nu dovedește fără niciun dubiu că acestea aparțin părților vătămate din prezenta cauză și nici că au fost sustrase de inculpat la datele reținute în rechizitoriu.
Făcând o evaluare proprie a întregului material probator, inclusiv a probelor administrate în apel, Tribunalul constată că, în ciuda eforturilor făcute de prima instanță, pentru lămurirea cauzei sub toate aspectele, prezumția de nevinovăție nu a putut fi răsturnată, dubiile n-au putut fi înlăturate, persistând o stare de incertitudine cu privire la vinovăția inculpatului.
În absența unor probe "dincolo de orice îndoială rezonabilă" care ar demonstra că inculpatul este autorul faptelor ce fac obiectul trimiterii în judecată, instanța de control judiciar consideră că în mod corect Judecătoria a constatat că, în cauză, operează principiul "in dubio pro reo" în baza căruia a pronunțat soluția de achitare.
Decizia penală nr.33/17.02.2009 a Tribunalului Tulceaa fost atacată cu recurs de Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL TULCEA pentru netemeinicie și nelegalitate în privința achitării inculpatului intimat pentru cele cinci infracțiuni de furt calificat ce au făcut obiectul trimiterii în judecată.
În esență, Parchetul a susținut că probele administrate în cauză au făcut dovada vinovăției inculpatului care de altfel a și recunoscut săvârșirea faptelor, iar recunoașterea lui se coroborează cu declarația fratelui său dar și cu declarațiile părților vătămate precum și cu procesele-verbale de identificare a bunurilor sustrase la locuința inculpatului și restituirea către păgubiți a acestora.
În concluzie, Parchetul a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor de fond și apel și urmare rejudecării să fie condamnat inculpatul intimat pentru cele cinci infracțiuni de furt calificat pentru care a fost trimis în judecată.
Examinând hotărârile recurate în raport de criticile din recursul Parchetului, de probatoriul administrat cât și din oficiu, în limitele prevăzute de art.3856Cod procedură penală Curtea reține următoarele:
La data de 17.01.2008 înaintează poliției un autodenunț în legătură cu săvârșirea a trei fapte de furt la datele de 24/25.02.1998; 5/6.07.1998 și respectiv .12.1998 de la și din autoturisme parcate pe străzile -, și din
Prin declarația dată organelor de Poliție de la 12.02.2008 inculpatul intimat descrie modul în care a săvârșit faptele de furt pentru care era cercetat în urma autodenunțului.
Din conținutul procesului-verbal din 14.02.2008 rezultă că fratele inculpatului, numitul a predat organelor de poliție un număr de patru roți tip, din care trei cu anvelope marca "" și una cu anvelope marca "Montana".
Din conținutul sesizării formulate la data de 25.02.1998 de către partea vătămată și declarația acestuia din 24.02.1998 rezultă că în noaptea de 23/24.02.1998 i-au fost sustrase de la autoturismul proprietate personală, marca 1310 Break, având nr.de înmatriculare - și care era parcat pe str.- din municipiul T, trei roți (două spate și una față) formate din jenți standard cu camere de aer și anvelope marca "".
Partea vătămată în declarația dată organelor de poliție la data de 12.02.2008 precizează că între bunurile prezentate de organele de poliție și-a recunoscut cele trei roți sustrase în noaptea de 24/25.02.1998 de la autoturismul său și care i-au fost predate în baza procesului-verbal din 12.02.2008.
Din declarațiile inculpatului intimat date la data de 2.04.2008 la instanța de fond și la data de 12 decembrie 2008 la instanța de apel rezultă că acesta recunoaște săvârșirea faptei de furt din noaptea de 24/25.02.1998 în dauna părții vătămate.
Din coroborarea probelor menționate Curtea constată că în privința faptei din 24/25.02.1998 nu există niciun dubiu în legătură cu faptul că inculpatul intimat este autorul ei. În acest sens vinovăția inculpatului este probată cu recunoașterea constantă a acestuia coroborată cu declarațiile părții vătămate care și-a recunoscut bunurile pe care le-a recuperat la data de 12.02.2008.
Pentru considerentele menționate Curtea va admite recursul Parchetului de pe lângă TRIBUNALUL TULCEA, va casa în parte sentința penală nr.1067/6.10.2008 a Judecătoriei Tulcea și decizia penală nr.33/17.02.2009 a Tribunalului Tulcea și urmare rejudecării îl va condamna pe inculpatul intimat, în temeiul art.208 alin.(1)-art.209 alin.(1) lit.e), g) Cod penal cu aplicarea art.37 lit.a) Cod penal, la pedeapsa de 3 ani închisoare.
Constatând că fapta ce atrage condamnarea a fost săvârșită în termenul până la împlinirea duratei pedepsei de 5 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr.1025/1994, a Tribunalului Tulcea, din care inculpatul a fost liberat condiționat la data de 1.06.1997 cu un rest de 1071 zile, în temeiul art.61 Cod penal se va revoca liberarea condiționată pentru restul de pedeapsă de 1071 zile închisoare ce va fi contopit cu pedeapsa de 3 ani închisoare.
Drept urmare, inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea de 1071 zile, adică 3 ani și 16 zile închisoare.
Constatând că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă în cauză deoarece și-a recuperat prejudiciul Curtea va lua act de această împrejurare.
În legătură cu celelalte patru fapte ce fac obiectul trimiterii în judecată a inculpatului Curtea constată că în mod temeinic și legal instanțele de fond și apel au dispus achitarea, în condițiile în care părțile vătămate nu și-au recunoscut indubitabil bunurile între acelea ridicate de la locuința inculpatului, iar faptele din 2003 și respectiv 2004 nu au fost recunoscute de inculpat și nici dovedite prin probele administrate în cauză.
În urma examinării din oficiu a hotărârilor atacate nu s-au identificat alte motive de reformare a acestora, situație în care restul dispozițiilor vor fi menținute în măsura în care nu contravin prezentei hotărâri.
Onorariul avocatului din oficiu, în sumă de 300 lei, se va plăti conform art.189 Cod procedură penală din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților în contul Baroului C pentru avocat.
Văzând și dispozițiile art.191 Cod procedură penală, Curtea îl va obliga pe inculpatul intimat la plata sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare statului.
PENTRU ACEST MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art.38515pct.2 lit."d" Cod procedură penală, admite recursul penal declarat dePARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL TULCEA, împotriva deciziei penale nr.33 din data de 17.02.2009, pronunțată de TRIBUNALUL TULCEA, în dosarul penal nr- și a sentinței penale nr.1067 din data de 6 octombrie 2008, pronunțată de Judecătoria Tulcea, în dosarul penal nr-, privind pe inculpatul, casează hotărârile și, rejudecând, dispune:
În baza art.208 alin.(1)-art.209 alin.(1) lit.e), g) cu aplicarea art.37 lit.a) Cod penal, condamnă inculpatul la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru fapta 1 din rechizitoriu.
În baza art.61 Cod penal, contopește restul de 3 ani 16 zile (1071 zile) închisoare din pedeapsa anterioară - sentința penală nr.1025/1994 a Tribunalului Tulcea, cu pedeapsa aplicată prin prezenta de 3 ani închisoare și execută pedeapsa cea mai grea de 3 ani 16 zile închisoare.
Ia act că partea vătămată nu se constituie parte civilă, prejudiciul fiind recuperat.
În baza art.191 Cod procedură penală, obligă inculpatul la plata sumei de 1000 lei chelutieli judiciare.
Menține celelalte dispoziții ale hotărârii în măsura în care nu contravin prezentei.
Conform art.189 Cod procedură penală, onorariul de 300 lei pentru avocat se va plăti din fondurile Ministerului Justiției
Conform art.309 alin. ultim cod procedură penală, minuta s-a întocmit în 2 ex.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 14 mai 2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
- -
Jud. fond.:
Jud.apel:,
Red.dec.jud.: -
Tehnored.gref./3ex./12.06.2009
Președinte:Adriana IspasJudecători:Adriana Ispas, Maria Uzună, Viorica Lungu
