Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 296/2008. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr- - Art.209 cod penal-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA PENALĂ
INSTANȚA DE RECURS
DECIZIE PENALĂ Nr. 296
Ședința publică de la 11 Aprilie 2008
PREȘEDINTE: Valentina Trifănescu JUDECĂTOR 2: Doru Filimon
- - - - JUDECĂTOR 3: George Ciobanu
- - - - Judecător
Grefier -
Ministerul Public reprezentat de procuror
Pe rol, soluționarea recursului declarat de inculpatul, împotriva deciziei penale nr.5 din data de 15.01.2008, pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul inculpat, în stare de arest și asistat de avocat - apărător din oficiu, lipsind partea civilă.
Procedura completă.
S-a făcut referatul oral al cauzei, după care, constatând dosarul în stare de soluționare, s-a acordat cuvântul.
Avocat pentru recurentul inculpat, solicită, invocând cazul de casare prev. de art. 3859pct. 14 cod pr.penală, admiterea recursului, casarea hotărârilor și reducerea pedepsei aplicate inculpatului, ținându-se seama de fapta comisă și de datele personale.
Reprezentantul Ministerului public solicită respingerea recursului ca nefondat, deoarece, inculpatul este recidivist, a suferit numeroase condamnări ceea ce dovedește o perseverență infracțională.
Recurentul inculpat având ultimul cuvânt, solicită admiterea recursului și reducerea pedepsei aplicate.
Dezbaterile fiind închise;
CURTEA
Asupra recursului penal de față;
Prin sentința penală nr. 855 din 5.11.2007, pronunțată de Judecătoria Slatina în dosarul nr-, în baza art. 208-209 alin. 1 lit. cu aplic. art 4l alin 2. și Cod Penal art. 37 lit. a fost condamnat inculpatul la 3 ani și 9 luni închisoare.
În baza art. 36, 33 - 34 lit. b Cod Penal s-a contopit această pedeapsă cu pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. l42/ 4.05.2007 pronunțată de Judecătoria Drăgășani, rămasă definitivă prin ne apelare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani și 9 luni închisoare.
În baza art. 86/4 s-a revocat beneficiul suspendării sub supraveghere a pedepsei de 3 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 2427/l5.l2.2005 a Judecătoriei Slatina pentru art. 208- 209 alin. lit. a,g,i cod penal.
În baza art. 83 cod penal, s-au revocat beneficiile suspendării condiționate a executării pedepselor de 2 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. l694/2.ll.2004, a Judecătoriei Slatina, precum și de l an și 4 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 2247/29.ll.2005 a Judecătoriei Slatina pentru art. 208- 209 alin. l lit.,g și cod penal.
S-au contopit aceste pedepse, urmând ca inculpatul să execute 3 ani închisoare și o cumulează aritmetic cu pedeapsa rezultantă de 3 ani și 9 luni închisoare aplicată prin prezenta hotărâre, urmând ca inculpatul să execute în total 6 ani și 9 luni închisoare în regim de detenție conform art. 57
În baza art. 7l Cod Penal au fost interzise inculpatului drepturile prev. de art.64 alin. 1,lit. a și b cod penal.
S-a luat act că inculpatul este arestat în altă cauză.
În baza art. 36 alin 3 cod penal s-a dedus din pedeapsa aplicată, perioada executată începând cu data de 25.l0.2007 la zi.
A fost anulat mandatul de executare emis pentru executarea sentinței penale nr. l42/4.05.2007 a Judecătoriei Drăgășani și s-a dispus emiterea unui mandat corespunzător după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.
În baza art. l4 și 346 penal corob. cu art.998 - 999 cod civil a fost obligat inculpatul la 5000 lei către partea civilă, reprezentând despăgubiri civile.
În baza art. l9l alin. p a fost obligat inculpatul la 300 lei, din care l00 lei onorariu avocat oficiu, reprezentând cheltuieli judiciare statului.
Pentru pronunțarea sentinței s-a reținut că în perioada 02 - 04.ll.2006 inculpatul a pătruns pe timp de zi și prin efracție in locuința părții vătămate, situată pe str. P din municipiul S de unde a sustras fier vechi și țevi precum și alte obiecte de uz casnic și bijuterii, bunuri in valoarea de 5000 lei.
Într-una din aceste zile inculpatul încercat să mai pătrundă in locuința părții vătămate, dar a fost surprins de către aceasta, fapt pentru care a fugit ascunzându-se în parcul din apropierea Hotelului PARC de pe str.- - din municipiul
Potrivit raportului de constatare tehnico-științifică dactiloscopică a reieșit că urmele papilare prelevate de pe obiectele aflate în locuința părții vătămate au fost create de impresiunile digitale ale inculpatului.
La stabilirea vinovăției inculpatului s-au avut în vedere declarațiile părțile, procesele verbale de cercetare la fața locului, procesul verbal de depistare, planșele cu fotografii judiciare, raportul de constatare tehnico-științifico dactiloscopică, proces verbal de recunoaștere a inculpatului, de pe fotografiile judiciare aflate in baza de date a IPJ O, proces verbal de conducere in teren, declarațiile martorilor G, ,.
In ceea ce privește individualizarea pedepsei, s-a ținut cont de dispozițiile art. 52 și 72 cod penal respectiv de gardul de pericol social al faptei comise, de împrejurările in care s-a realizat, precum și de circumstanțele personale ale inculpatului care este recidivist in varianta prev. de art 37 lit. a, cod penal, deoarece prin sentința penală nr. 2427/2005 a Judecătoriei Slatinaa fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru comiterea unei infracțiuni de furt calificat, aplicându-se și dispozițiile art. 86/l cod penal.
Pentru că prin sentința penală l42/ 2007 a Judecătoriei Drăgășani inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de furt calificat comisă la data de l3.o8.2006, s-a constatat că fapta dedusă judecății este concurentă cu infracțiunea din data de l3.08.2006, și astfel s-a procedat la efectuarea contopirii pedepselor.
Întrucât, inculpatul anterior a mai fost condamnat la pedepse cu închisoarea prin sentințele penale nr. 2427/2005, l694/2004, și 2247/2005 ale Judecătoriei Slatina, pentru infracțiuni concurente, iar pedepsele au fost suspendate, instanța de fond a procedat la revocarea beneficiului suspendării executării pedepselor, sau contopit pedepsele aplicate prin cele 3 sentințe, iar pedeapsa rezultantă s-a cumulat aritmetic cu pedeapsa rezultată în urma contopirii pedepsei aplicată pentru infracțiunea dedusă judecății cu pedeapsa aplicată prin sentința penală nr. l42/2007 a Judecătoriei Drăgășani.
Pe timpul executării pedepsei s-a interzis inculpatului potrivit dispozițiilor. art. 7l cod penal, exercițiul drepturilor prev. de art. 64 alin. l lit. a și b cod penal.
Potrivit art. 36 alin 3 cod penal s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada executată începând cu data de 25.l0.2007 când a fost pusă în executare sentința Judecătoriei Drăgășani, la zi.
S-a procedat la anularea mandatului emis anterior și s-a dispus emiterea unuia corespunzător pentru pedeapsa totală de 6 ani și 9 luni închisoare.
Referitor la latura civilă instanța de fond a constatat că în cauză sunt aplicabile dispozițiile ce reglementează răspunderea civilă delictuală și de aceea potrivit art. 998 și urm.cod civil l-a obligat pe inculpat la acoperirea prejudiciului prin echivalent bănesc.
Împotriva sentinței a declarat apel inculpatul, care prin motivele formulate verbal a arătat că modul de soluționare a laturii penale, in ceea ce privește individualizarea pedepsei, este unul greșit și de aceea se impune reducerea pedepsei aplicate impunându-se a se reține circumstanțe atenuante în favoarea sa.
Analizându-se sentința, prin decizia penală nr.5 de la 15 ianuarie 2008, pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr-, potrivit art. 379 pct.1 lit. b C.P.P. a fost respins ca nefondat apelul inculpatului, fiind obligat la cheltuieli judiciare către stat, constatându-se că sentința este temeinică și legală, deoarece din probatorul administrat în faza de urmărire penală dar și în faza judecății, a rezultat cu certitudine că inculpatul este persoana care în perioada 2- 04 noiembrie 2006, în mod repetat a pătruns pe timp de zi și prin efracție in locuința părții vătămate, de unde a sustras mai multe bunuri producându-i o pagubă în cuantum de 5000 lei.
De asemenea s-a dat o calificare juridică corectă faptei comise, iar operațiunea de individualizare a pedepsei a fost efectuată în concordanță cu dispozițiile art. 52 și 72 cod penal, avându-se în vedere atât poziția inculpatului din faza judecății, care a recunoscut că este autorul infracțiunii dar și antecedentele sale penale, acesta fiind condamnat anterior prin mai mult sentințe la pedepse cu închisoarea pentru același gen de infracțiuni.
Practic, din fișa de cazier a inculpatului dar și din conținutul sentințelor anterioare reiese că s-a specializat în comiterea infracțiunilor de furt calificat, ceea ce scoate în evidență că inculpatul este unul periculos pentru societate.
Și în ceea ce privește latura civilă, instanța de fond a dat o rezolvare corectă, pentru că s-a făcut dovada existenței legăturii de cauzalitate dintre prejudiciul produs părții civile și fapta inculpatului, realizându-se în acest fel cerințele prevăzute de dispozițiile art. 998 și urm.cod civil.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul, criticând-o pentru netemeinicie, oral, prin apărătorul din oficiu invocând cazul de casarea prev. de art. 3859pct. 14 cod pr.penală, în sensul că, pedeapsa a fost greșit individualizată ținându-se seama de sinceritatea inculpatului, valoarea mică a prejudiciului.
Recursul este nefondat și va fi respins ca atare cu următoarea motivare:
Potrivit art. 72 cod penal, la stabilirea și la proporționalizarea ei, trebuie să fie avute în vedere atât dispozițiile părții generale ale codului penal, limitele de pedeapsă fixate în partea specială, gradul de pericol social al faptei, împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală, alături de datele ce caracterizează persoana infractorului.
În aceste condiții, reținându-se că inculpatul s-a specializat în comiterea de furturi din locuințe pentru care a suferit numeroase condamnări la pedepse privative de libertate, simpla recunoaștere a comiteri faptelor nu este de natură să impună reținerea vreunei circumstanțe atenuante și reducerea pedepsei aplicate, atât timp cât pentru noua faptă s-a aplicat inculpatului o pedeapsă orientată la minimul special.
Cu motivarea reținută, neexistând cazul de casare invocat și neconstatându-se din oficiu motive de fapt ori de drept care să impună casarea, în temeiul art. 38515alin.1 pct. 1 lit. b cod pr.penală, se va respinge recursul ca nefondat.
Văzând și dispoz. art. 192 alin.2 cod pr.penală;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul, împotriva deciziei penale nr.5 din data de 15.01.2008, pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr-.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 135 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 100 lei onorariu apărător oficiu către Baroul Dolj care vor fi virați din fondurile J prin Curtea de APEL CRAIOVA.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 11 aprilie 2008.
- - - - - -
Grefier
Red,jud/-
A/
S/21.05.2008.
14 aprilie 2008
- S va încasa de la recurentul inculpat suma de 585 lei cheltuieli judiciare statului.
Președinte:Valentina TrifănescuJudecători:Valentina Trifănescu, Doru Filimon, George Ciobanu