Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 308/2008. Curtea de Apel Bacau

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BACĂU

SECȚIA PENALĂ

DECIZIA PENALĂ NR. 308

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN: 8 mai 2008

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Carmen Căliman judecător

- - - - judecător

- - - - judecător

- - - - grefier

Ministerul Public: PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BACĂU

reprezentat prin procuror

La ordine a venit spre soluționare recursul declarat de recurent-inculpat, împotriva deciziei penale nr. 131/A din 06.03 2008 pronunțată de Tribunalul Bacău, în dosar nr-.

Dezbaterile în cauza de față s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art.304 Cod procedură penală, în sensul că au fost înregistrate cu ajutorul calculatorului, pe suport magnetic.

La apelul nominal făcut în ședință publică, s-a prezentat recurentul - petent în stare de arest asistat de avocat - desemnat din oficiu, lipsă fiind intimatul-parte vătămată.

Procedura de citare este completă.

S-a expus referatul oral asupra cauzei, după care:

Avocat, arată că a luat legătura cu petentul și acesta insistă în cererea formulată și nu are alte cereri prealabile de formulat.

Reprezentantul Parchetului, arată că nu are alte cereri de formulat.

Nemaifiind alte cereri de formulat, Curtea constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.

Avocat, solicită admiterea recursului, casarea sentinței recurate întrucât inculpatul nu este de acord cu pedeapsa aplicată de Tribunalul Bacău, aceste pedepse trebuind să fie contopite. Lasă soluția la aprecierea instanței și solicită plata onorariului din fondurile Ministerului Justiției.

Reprezentantul Parchetului, solicită respingerea recursului ca nefondat. menținerea deciziei recurate ca fiind temeinică și legală.

Recurentul-inculpat, solicită admiterea recursului, contopirea pedepselor, precizând că a 2 ani și 4 luni.

S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.

CURTEA

- deliberând -

Asupra recursului penal de față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 2593/4.12.2007 pronunțată de Judecătoria Bacău, în dosar nr- s-a dispus în baza art. 208 al. 1-209 al. 1 lit. e Cod penal cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal condamnarea inculpatului, fiul lui și, născut la data de 13.05.1984 în B, domiciliat în com. -, sat -, jud. B, cetățean român, studii 8 clase, fără ocupație, necăsătorit, cu antecedente penale,CNP -, pentru săvârșirea infrracțiunii de furt calificat, la pedeapsa de 3 ani închisoare.

În baza art. 61 Cod penal s-a revocat liberarea condiționată privind restul de pedeapsă de 73 zile rămasă neF.ă din pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 915/2006 a Judecătoriei Onești, rămasă definitivă prin neapelare la data de 29.08.2006, pe care l-a contopit cu pedeapsa aplicată în cauză.

Pedeapsă de: 3 ( trei ) ani închisoare.

A interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 al.1 lit.a teza a II a și b Cod penal, în condițiile și pe durata prevăzută de art. 71 al. 2 Cod penal.

S-a luat act că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă, prejudiciul fiind recuperat.

S-a dispus avansarea din fondurile Ministerului d e Justiție a sumei de 100 lei reprezentând onorariu avocat din oficiu pentru av..

În baza art. 191 alin.1 Cod procedura penala a obligat inculpatul la plata sumei de 250 lei cheltuieli judiciare avansate de stat.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău nr. 6.002/P/2006 din 12.04.2007 înregistrat pe rolul Judecătoriei Bacău sub nr- s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, faptă prevăzută de art. 208 al.1 -209 al.1 lit. e Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal.

În fapt, prin actul de sesizare s-a reținut că în ziua de 11.10.2006, a sustras din autoturismul marca Wolkswagen, cu nr. de înmatriculare -, ce se afla parcat pe str. -, din mun. B, un telefon mobil marca Nokia, aparținând părții vătămate, prejudiciul fiind recuperat integral prin restituire.

În cursul cercetării judecătorești inculpatul a fost audiat în conformitate cu dispozițiile art 323 Cod procedură penală și art. 69-74 Cod penal, acesta recunoscând săvârșirea faptei.

Instanța a procedat la audierea martorului, ( fl. 14. dos. inst),declarația acestuia fiind consemnată și atașată la dosar.

Analizând întregul material probator administrat în cursul urmăririi penale și cercetării judecătorești instanța a reținut următoarea situație de fapt:

Inculpatul, în ziua de 11.10.2006, în jurul orelor 11,00, a sustras din autoturismul marca Wolkswagen, cu nr. de înmatriculare -, ce se afla parcat pe str. - din mun. B, aparținând părții vătămate, un telefon mobil marca Nokia.

Inculpatul, a fost prins în flagrant în timp ce încerca să fugă de la locul faptei. La controlul corporal efectuat asupra inculpatului, s-au găsit telefonul mobil marca Nokia precum și o cheie auto, tip.

Prejudiciul cauzat părții vătămate a fost recuperat prin restituire.

Situatia de fapt reținută de instanță se probeaza cu următoarele probe existente în dosarul de urmărire penală:

- plângerea și declarațiile părți vătămate;

- procesul verbal de constatare a infracțiunii,

- procesele-verbale de percheziție corporală;

- declarație martor -, ;

- declarațiile învinuitului;

toate coroborate cu declarațiile date în cursul cercetării judecătorești.

In drept fapta inculpatului întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat, faptă prevăzută de art. 208 al.1 -209 al.1 lit. e Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal.

Prin urmare, în cauză urmează a opera răspunderea penală a inculpatului pentru fapta comisă, prin aplicarea unei pedepse prevăzute de lege, la a cărei individualizare vor fi avute criteriile prevăzute de art. 72 Cod penal si anume: gradul de pericol social al faptei, împrejurările concrete in care a fost comisa fapta, urmările produse sau care s-ar fi putut produce.

Astfel, instanța va avea în vedere faptul că in timpul urmăririi penale și a cercetării judecătorești inculpatul a dat dovadă de sinceritate, recunoscând săvârșirea infracțiunii și colaborând cu organele judiciare în scopul aflării adevărului.

Inculpatul este o persoană care posedă antecedente penale, suferind până în prezent condamnări la pedeapsa închisorii pentru săvârșirea diferitor infracțiuni de furt calificat, tâlhărie, fapta ce formează obiectul prezentului dosar fiind comisă în stare de recidivă postcondamnatorie. Inculpatul a fost liberat din penitenciar la data de 12.09.2006, cu un rest de 73 zile, după această dată insistând în reiterarea comportamentului infracțional.

În consecință instanța în baza art. 208 al.1 -209 al.1 lit. e Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal a condamnat inculpatul la pedeapsa de 3 ani închisoare.

În baza art. 61 Cod penal a revocat liberarea condiționată privind restul de pedeapsă de 73 zile rămasă neF.ă din pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 915/2006 a Judecătoriei Onești, rămasă definitivă prin neapelare la data de 29.08.2006, pe care îl va contopi cu pedeapsa aplicată în cauză.

Pedeapsă de: 3 ( trei ) ani închisoare.

Instanța a constatat că prin Legea nr. 278/04.07.2006, a fost introdus un nou alineat la art. 71.Cod Penal, respectiv al. 5, potrivit căruia"pe durata suspendării condiționate a executării pedesei închisorii -, se suspendă și executarea pedepselor accesorii".Această dispoziție legală a fost introdusă pentru clarificarea unor aspecte menționate în doctrina penală, care aprecia că pedepsele accesorii sunt alăturate, secundare pedepselor principale cu închisoarea sau detențiunea pe viață și că acestea presupun interzicerea drepturilor prevăzute de lege pe toată durataexecutăriipedepsei principale. În consecință, se aprecia că în cazul pedepselor suspendate condiționat nu se impune aplicarea pedepselor accesorii, în condițiile în care pedeapsa principală nu ar fi executabilă, ci suspendată condiționat.

Prin introducerea dispoziției legale menționate, legiuitorul a clarificat aceste aspecte, în sensul că pedepsele accesorii pot însoți și o pedeapsă suspendată condiționat, însă, în acest caz, și executarea acestora este suspendată, pe toată durat suspendării condiționate a executării pedepsei principale.

O interpretare contrară, în sensul că s-ar impune doar suspendarea executării pedepselor accesorii, automat, în virtutea alineatului 5 al art. 71.Cod Penal, fără ca în prealabil instanța să la fi aplicat, nu poate fi primită, întrucât nu se poate dispune suspendarea unor pedepse care anterior nu au fost aplicate.

În consecință, instanța a dispus și aplicarea pedepselor accesorii.

Aplicarea pedepselor accesorii inculpatului trebuie realizată atât în baza articolelor 71 și 64 Cod penal, cât și prin prisma Convenției Europene a Drepturilor Omului, a Protocoalelor adiționale și a jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului care, în conformitate cu dispozițiile art. 11 alin. 2 și art. 20 din Constituția României, fac parte din dreptul intern ca urmare a ratificării acestei Convenții de către România prin Legea nr. 30/1994.

Astfel, în cauzaHirst Marii Britanii (hotărârea din 30 martie 2004), Curtea a analizat chestiunea interzicerii legale automate a dreptului de vot persoanelor deținute aflate în executarea unei pedepse, constatând că în legislația britanică"interzicerea dreptului de a vota se aplică tuturor deținuților condamnați, automat, indiferent de durata condamnării sau de natura ori gravitatea infracțiunii"(aceeași concepție a legiuitorului reflectându-se și în legislația română actuală,inst.).Curtea a acceptat"că există o marjă națională de apreciere a legiuitorului în determinarea faptului dacă restrângerea dreptului de vot al deținuților poate fi justificată în timpurile moderne și a modului de menținere a justului echilibru",însă a concluzionat că articolul 3 din Primul protocol adițional a fost încălcat, întrucât "legislația națională nu analizează importanța intereselor în conflict sau proporționalitatea și nu poate accepta că o interzicere absolută a dreptului de vot, pentru orice deținut, în orice împrejurare, intră în marja națională de apreciere; reclamantul din prezenta cauză și-a pierdut dreptul de vot ca rezultat al unei restricții automate impuse deținuților condamnați și se poate pretinde victimă a acestei măsuri".

În consecință, o aplicare automată, în temeiul legii, a pedepsei accesorii a interzicerii dreptului de a vota, care nu lasă nici o marjă de apreciere judecătorului național în vederea analizării temeiurilor care ar determina luarea acestei măsuri, încalcă art. 3 din Primul Protocol adițional.

Prin urmare, în aplicarea jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, instanța nu a aplicat în mod automat, ope legis, pedeapsa accesorie prev. de art. 64 lit. a teza I, ci a analizat în ce măsură, în prezenta cauză, aceasta se impune față de natura și gravitatea infracțiunii săvârșite sau comportamentul inculpatului.

Astfel, față de circumstanțele personale ale inculpatului și existența antecedentelor sale penale a determinat instanța a apreciat că aplicarea acestei pedepse accesorii nu se impune, și în consecință, în baza art. 71.Cod Penal și art. 3 din Protocolul nr. 1 adițional CEDO, a interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a teza a II-a, b în Cod Penal condițiile și pe durata prevăzute de art. 71 al. 2 Cod penal.

Pe latură civilă, a lua act că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă, prejudiciul fiind recuperat.

A dispus avansarea din fondurile Ministerului d e Justiție a sumei de 100 lei reprezentând onorariu avocat din oficiu pentru av..

În baza art. 191 alin.1 Cod procedura penala a obligat inculpatul la plata sumei de 250 lei cheltuieli judiciare avansate de stat.

Împotriva aceste hotărâri a formula apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău criticând hotărârea ca fiind nelegală, deoarece instanța nu a dispus cu privire la revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 1298 din 22.04.2005 a Judecătoriei Bacăus -a dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa de 3 ani închisoare cu suspendarea condiționată a executării pedepsei conform art. 81 Cod penal. Prin aceeași sentință penală s-a stabilit termen de încercare de 5 ani. Sentința penală a rămas definitivă prin neapelare la data de 03.06.2005.

Fapta desusă judecății a fost săvârșită în termenul de încercare așa cum a fost stabilit prin sentința penală nr. 1298/2005 în raport de care trebuia să se dispună revocarea suspendării condiționate, executarea în întregime a pedepsei care nu se contopea cu pedeapsa aplicată prin sentința penală pe care critică pentru nelegalitate, dându-se astfel eficiență art. 83 Cod penal.

Invocă nelegalitatea sentinței și în ceea ce privește omisiunea instanței de judecată de a se pronunța cu privire la cheia ridicată de la inculpat în momentul săvârșirii faptei și aflată la dosarul cauzei. Având în vedere că prin actul de sesizare nu s-a reținut că fapta inculpatului a fost săvârșită prin efracție, deci nu se impunea confiscarea conform prevederilor art. 118 Cod penal, instanța trebuia să dispună restituirea acesteia către inculpatul, asupra căruia a fost găsită cheia tip auto, în momentul în care a fost surprins în flagrant de către lucrătorii de poliție.

Tribunalul, analizând hotărârea apelată, sub toate aspectele, în fapt, în drept, precum și din perspectiva motivelor de apel invocate a constatat că apelul, este fondat și a fost admis întrucât anterior inculpatul fusese condamnat prin sentința penală nr. 1298/2005 a Judecătoriei Bacău la 3 ani închisoare cu suspendarea condiționată a executării pedepsei, termenul suspendării de 5 ani la 03.06.2010

( definitivă la 03.06.2005) iar fapta din cauză s-a comis la 11.10.2006. Potrivit extrasului de cazier judiciar, a fost arestat la 8.12.2004, liberat condiționat la 22.04.2005, rămânând 959 zile.

De asemenea, având în vedere că la comiterea infracțiunii inculpatul nu s-a folosit de chei pentru săvârșirea acesteia, se impune restituirea acesteia.

Pentru aceste considerente, Tribunalul prin decizia penală nr. 131/06.03.2008, în baza art. 379, pct. 2, lit. a Cod procedură penală a admis apelul formulat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău, împotriva sentinței penale nr. 2593/04.12.2007 a Judecătoriei Bacău, pronunțată în dosarul nr-, cu privire la neaplicarea art. 83 Cod penal și nerestituirea lucrurilor.

A desființat sentința penală apelată cu privire la aceste aspecte.

A reținut cauza spre rejudecare și în fond.

A descontopit pedeapsa rezultantă în pedepsele componente de:

- 3 ani închisoare, aplicată în cauză;

- 73 de zile închisoare, rest neF. din pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 915/2006 a Judecătoriei Onești.

În baza art. 83 Cod penal, a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 3 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 1298/2005 a Judecătoriei Bacău.

În baza art. 61 Cod penal, a contopit pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată în cauză cu restul de pedeapsă de 73 zile închisoare, în pedeapsa rezultantă cea mai grea.

În baza art. 83 Cod penal, a adăugat la pedeapsa rezultantă pedeapsa de 3 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 1298/2005 a Judecătoriei Bacău.

Pedeapsă de: 6 ani închisoare.

În baza art. 88 Cod penal a dedus durata reținerii și a arestului preventiv de la 09.12.2004 la 22.04.2005.

În baza art. 381 Cod procedură penală, raportat la art. 350 alin.2, lit. e Cod procedură penală, a restituit inculpatului cheia ridicată de organele de poliție la 11.10.2006.

A menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate.

În baza art.189Cod procedură penală a dispus plata din fondurile Ministerului Justiției a sumei de 100 lei, onorariu avocat oficiu, C.

În baza art. 192 al.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Împotriva acestei decizii penale, a formulat recurs inculpatul, solicitând admiterea acestuia, cu motivarea că pedepsele față decare s-a dispus atât revocarea liberării condiționate cât și revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei trebuiau contopite, fiind concurente, precum și faptul că din acestea a deja 2 ani și 4 luni închisoare.

Curtea, analizând recursul formulat, atât prin prisma motivelor invocate, cât și din oficiu, constată că acesta este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Astfel din fișa de cazier judiciar al inculpatului rezultă că inculpatul a mai fost condamnat, după cum urmează:

a) la pedeapsa de 2 ani închisoare, prin sentința penală nr. 2161/10.08.2005 pronunțată de Judecătoria Bacău, definitivă prin decizia penală nr. 845/22.12.2005 a Curții de APEL BACĂU, fiind arestat la data de 06.07.2005 și liberat condiționat la data de 12.09.2006, cu un rest rămas de de 73 de zile închisoare ( faptă din 26.02.2005).

Ulterior, prin sentința penală nr. 915/7.08.2006 pronunțată Judecătoria Onești, definitivă prin neapelare la data de 29.08.2006, pedeapsă aplicată prin sentința penală sus amintită a fost contopită cu pedeapsa aplicată prin sentința penală nr. 3106/9.11.2004 pronunțată de Judecătoria Bacău, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 419/23.06.2005 a Curții de APEL BACĂU ( fapta din 03.05.2004) în pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare.

În baza art. 36 al. 3 Cod penal, s-a scăzut din durata pedepsei, perioada ă, respectiv două zile de reținere din 17.04.2004 și 26.05.2005, perioada 04.05.2004 - 10.11.2004 și de la 06.06.2005.

Prin sentința penală nr. 1298/22.04.2005 pronunțată de Judecătoria Bacău, definitivă prin neapelare la data de 03.06.2005, inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare ( fapta din data de 7/8.12.2004).

În temeiul art. 81 Cod penal, s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate; s-a stabilit, în temeiul art. 82 Cod penal, termen de încercare pentru o durată de 5 ani, atrăgându-i-se totodată atenția asupra prevederilor art. 83 Cod penal.

S-a computat din pedeapsa aplicată durata reținerii din data de 8.12.2004 și durata arestării începând cu data de 9.12.2004 la zi.

Analizând cele două sentințe penale sus amintite în principal raportându-le la data comiteri faptelor cu cea din prezenta cauză - respectiv, 11.10.2006, se poate observa că aceasta se află în stare de recidivă postcondamnatorie atât față de sentința penală nr. 915/2006 a Judecătoriei Onești, cât și față de sentința penală nr. 1298/2005 a Judecătoriei Bacău.

La rândul lor, cele două pedepse aplicate prin sentința penală nr. 2161/2005 a Judecătoriei Bacău și respectiv sentința penală 3106/9.11.2004 a Judecătoriei Bacău sunt concurente cu cea aplicată prin sentința penală nr. 1298/2005 a Judecătoriei Bacău.

Avându-se în vedere, toate aceste considerente, se constată că tehnica de contopire folosită de instanțele de fond și apel, Este greșită, astfel că recursul formulat este fondat cu privire la acest aspect, dar și cu mare importanță în ceea ce privește pedeapsa de.

Astfel, se va casa în totalitate decizia penală recurată și desființa în parte sentința penală nr. 2593 din 04.12.2007 pronunțată de Judecătoria Bacău, în ceea ce privește soluționarea laturii penale, va reține cauza spre rejudecare și pe fond:

Se va proceda la condamnarea inculpatului pentru fapta dedusă judecății, respectiv cea prevăzută de art. 208 al. 1 - 209 al. 1 lit. e Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal ( fapta din data de 11.10.20069, la pedeapsa închisorii în cuantum de 3 ani închisoare.

II. Acordându-i-se eficiență prevederilor art. 37 lit. a Cod penal, în temeiul art. 61 al. 1 Cod penal, va revoca beneficiul liberării condiționate pentru restul de pedeapsă de 73 de zile închisoare, rămas de din pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 915 din data de 7.08.2006 a Judecătoriei Onești, județul B și contopirea pedepsei pentru infracțiunea dedusă judecății cu acest rest de pedeapsă, în pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare.

III. În baza art. 83 Cod penal, se va revoca beneficiul suspendării condiționate pentru pedeapsa de 3 ani închisoare, aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 1298/22.04.2005 a Judecătoriei Bacău.

După cum anterior am precizat, pedepsele cuprinse în conținutul sentinței penale nr. 1298/2005 a Judecătoriei Bacău, fiind concurente instanța, va dispune, repunerea în individualitatea ei pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare, aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 915/07.08.2006 a Judecătoriei Onești, județul B, în pedepsele:

a) 2 ani închisoare, aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 3106 din 9.11.2004, pronunțată de Judecătoria Bacău, rămasă definitivă la data de 23.06.2005 și;

b) 2 ani închisoare, aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 2161 din data de 10.08.2005, pronunțată de Judecătoria Bacău, rămasă definitivă la data de 22.12.2005.

În temeiul art. 36 al. 2, cu art. 33 lit. a și art. 34 lit. b Cod penal se va dispune contopirea pedepselor de la pct. III și de la pct. IV lit. a și b, în pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 ani închisoare.

Se va constata că din această pedeapsă a fost ă perioada: reținerea de câte 24 ore din 17.04.2004 și 26.05.2005, precum și perioadele: 04.05.2004 - 10.11.2004; 06.06.2005 - 12.09.2006 și 08.12.2004 - 22.04.2005.

În baza art. 83 Cod penal, va adăuga la pedeapsa rezultantă de la pct. II a restului rămas de de 7 luni și 15 zile închisoare, din pedeapsa de la pct. V, de 3 ani închisoare, urmând ca inculpatul să execute, în final, pedeapsa de 3 ani 7 luni și 15 zile închisoare.

Se va constata că recurentul inculpat este arestat în altă cauză.

Se va interzice inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 al. 1 lit. a teza a II-a și b Cod penal, în condițiile și pe durata prevăzută de art. 71 al. 2 Cod penal.

Se va dispune, totodată, anularea formelor de executare emise în baza sus menționatelor sentințe privind condamnările anterioare și emiterea unor noi forme de executare în temeiul prezentei decizii.

În temeiul art. 357 al. 2 lit. e Cod procedură penală, va dispune restituirea către inculpat a unei chei tip auto, bun aflat la camera de corpuri delicte a Judecătoriei Bacău.

Se vor menține celelalte dispoziții ale sus menționatelor sentințe penale.

Văzând și prevederile art. 192 al. 3 Cod procedură penală;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

În temeiul art. 38515pct. 2 lit. d Cod procedură penală, admite recursul declarat de recurentul - inculpat, aflat în Penitenciarul Bacău, împotriva deciziei penale nr. 131/A din 06.03.2008 pronunțată de Tribunalul Bacău, în dosar nr-.

Casează în totalitate decizia penală recurată și desființează în parte sentința penală nr. 2.593 din data de 04.12.2007, pronunțată de Judecătoria Bacău, județul B, în ceea ce privește soluționarea laturii penale, reține cauza spre rejudecare și în fond:

În temeiul art. 108 alin.1 - 209 alin.1 lit. e Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, faptă din 11.10.2006, condamnă inculpatul, cu date cunoscute, la pedeapsa de 3 ( trei) ani închisoare.

II. În baza art. 61 alin.1 Cod penal, revocă beneficiul liberării condiționate pentru restul de pedeapsă de 73 zile închisoare, rămas de din pedeapsa rezultantă de 2 ( doi) ani închisoare, aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 915 din data de 07.08.2006 a Judecătoriei Onești, județul B și contopirea pedepsei aplicate pentru infracțiunea dedusă judecății cu acest rest de pedeapsă în pedeapsa cea mai grea, cea de 3 ( trei) ani închisoare.

III. În baza art. 83 Cod penal, revocă beneficiul suspendării condiționate pentru pedeapsa de 3 ( trei) ani închisoare, aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 1.298 din data de 22.04.2005 a Judecătoriei Bacău.

IV. Repune în individualitatea ei pedeapsa rezultantă de 2 ( doi ) ani închisoare, aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 915 din data de 07.08.2006 a Judecătoriei Onești, județul B, în pedepsele:

a) 2 ( doi ) ani închisoare, aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 3.106 din data de 09.11.2004, pronunțată de Judecătoria Bacău, rămasă definitivă la data de 23.06.2005 și;

b) 2( doi ani închisoare, aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 2161 din data de 10.08.2005, pronunțată de Judecătoria Bacău, rămasă definitivă la data de 22.12.2005.

În baza art. 36 alin.2, cu art. 33 lit. a și art. 34 lit. b Cod penal, dispune contopirea pedepselor de la III și de la pct. IV lit. a și b, în pedeapsa cea mai grea, cea ce 3 ( trei) ani închisoare.

Constată că din această pedeapsă a fost ă perioada: reținerea de câte 24 ore din 17.04.2004 și 26.05.2005, precum și perioadele: 04.05 - 10.11.2004, 06.06.2005 - 12.09.2006 și 08.12.2004-22.04.2005.

În baza art.83 Cod penal, adăugă la pedeapsa rezultantă de la pct. II a restului rămas de de 7 (șapte) luni și 15( cincisprezece) zile închisoare, din pedeapsă de la pct. V, de 3 ( trei) ani închisoare.

PEDEAPSĂ DE - 3 ( trei) ani 7 ( șapte) luni și 15 cincisprezece) zile închisoare.

Constată că recurentul-inculpat este arestat în altă cauză.

Interzice inculpatului exercițiul drepturilor art. 64 alin1 lit. a teza a II-a și b Cod penal, în condițiile și pe durata prevăzute de art. 71 alin.2 Cod penal.

Dispune anularea formelor de executare emise în baza susmenționatelor sentințe privind condamnările anterioare și emiterea unor noi forme de executare în temeiul prezentei decizii.

În temeiul art. 357 alin.2 lit. e Cod procedură penală, dispune restituirea către inculpat a unei chei tip auto, bun aflat la camera de corpuri delicte a Judecătoriei Bacău.

Menține celelalte dispoziții ale susmenționatei sentințe penale.

Dispune plata din fondurile ministerului Justiției către Baroul Bao norariilor avocat oficiu la instanța de apel și la instanța de recurs în sumă de 200 RON.

În baza art. 192 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat în recurs rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 8 mai 2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Carmen Căliman, Liliana Novac, Pocovnicu Dumitru

GREFIER,

Red. -

Red.. - D/ S

Red. -

Tehnored. - - 4 ex.

13.05/13.05.2008

Președinte:Carmen Căliman
Judecători:Carmen Căliman, Liliana Novac, Pocovnicu Dumitru

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 308/2008. Curtea de Apel Bacau