Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 313/2008. Curtea de Apel Iasi

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECȚIA PENALĂ

DECIZIA PENALĂ Nr. 313

Ședința publică de la 03 Iunie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Otilia Susanu

JUDECĂTOR 2: Aurel Dublea

JUDECĂTOR 3: Maria Cenușă

GREFIER - - -

Ministerul Public reprezentat prin procuror -

S-a luat spre examinare recursul formulat de inculpatul împotriva deciziei penale nr. 178 din 15 aprilie 2008 Tribunalului Iași.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă inculpatul recurent personal, asistat de av., apărător desemnat din oficiu, lipsă fiind părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează cele indicate mai sus cu privire la prezența părților și modul de îndeplinire a procedurii de citare.

Av. pentru inculpatul recurent arată că în motivele de recurs, inculpatul a solicitat administrarea probei cu acte și martori, martori pentru a dovedi că două din infracțiunile reținute nu sunt săvârșite de el.

Reprezentantul Parchetului având cuvântul formulează concluzii de respingere a probei cu martori, formulată, întrucât în calea de atac a recursului nu se poate administra proba cu martori.

Av. pentru inculpat arată că nu mai are de formulat alte cereri.

Nemaifiind alte cereri de formulat instanța acordă cuvântul în dezbateri asupra recursului de față.

Av. pentru inculpatul recurent solicită admiterea recursului formulat, a se avea în vedere că pedeapsa aplicată de instanța de fond este prea mare, iar doua din faptele reținute în sarcina inculpatului, nu sunt săvârșite de acesta.

Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul formulează concluzii de respingere a recursului formulat, instanța de fond a făcut o corectă individualizare a faptelor și a aplicat o pedeapsa legală.

Inculpatul având cuvântul solicită redozarea pedepse aplicate.

CURTEA DE APEL

Asupra recursului penal de față;

Prin sentința penală nr. 89 din 3 martie 2008 Judecătoria Pașcania condamnat pe inculpatul, fiul lui și, născut la 29.01.1973, domiciliat în -, județul I, aflat în Penitenciarul Iași, la pedeapsa de 5 (cinci) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev. de art.208 al.1, 209 al.1 lit. g,i Cod penal, cu aplic.art.41 al.2 și 37 lit. a Cod penal.

În temeiul art.61 Cod penal s-a revocat liberarea condiționată aplicată la data de 4.04.2006 și s-a contopit restul de pedeapsă de 724 zile închisoare cu prezenta pedeapsă și dându-se spre executare inculpatului pedeapsa rezultantă de 5 (cinci) ani închisoare.

S-a dedus perioada reținerii și arestului preventiv al inculpatului începând cu data de 2.10.2007.

S-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului.

S-au aplicat inculpatului disp. art. 71 raportat la art. 64 lit. a, b Cod penal.

A fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de, prin administrator, și obligat inculpatul la plata către aceasta a sumei de 5.224 lei reprezentând despăgubiri materiale.

A fost admisă acțiunea civilă formulată de partea vătămată și obligă inculpatul la plata către acesta a sumei de 170 lei reprezentând despăgubiri materiale.

A fost respinsă acțiunea civilă formulată de, din -, prin administrator.

În temeiul art. 191 al. 1 Cod procedură penală, a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 300 lei, din care 100 lei - onorariu apărător din oficiu.

Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut următoarele:

1. În seara de 04.07.2007, afară fiind întuneric, inculpatul s- deplasat la locuința părții vătămate, din Rediu-, și a luat de lângă imobil ușă din material lemnos, locuința nefiind împrejmuită cu gard. Ulterior vândut bunul unei persoane necunoscute la Târgul din pentru suma de 80 lei.

Prejudiciul a fost apreciat la suma de 170 lei, bunul nefiind recuperat în cursul cercetărilor.

2. În noaptea de 31.08.2007, în jurul orelor 22,00, inculpatul s- deplasat la magazinul aparținând de din -, administrat de și, cu ajutorul unei bare metalice, a spart lacătul ușii de acces. Din interior inculpatul a sustras trei cutii cu detergent, 10 ciocolate, 3 batoane de, opt pachete de cafea Ford și alte bunuri pe care le- transportat la domiciliul său.

Prejudiciul a fost apreciat la suma de 500 lei, nefiind recuperat.

3. De asemenea, s- mai reținut că în noaptea de 02.09.2007, în jurul orelor 24,00, inculpatul s- deplasat la magazinul aparținând C din i Noi -, unde spart lacătul care asigura intrarea. De aici a sustras 30 pachete de țigări, obiecte de îmbrăcăminte, încălțăminte, pachete de cafea, săpunuri, sprayuri pe care le-a dus la domiciliul mamei sale din localitatea. doua zi inculpatul a plecat cu toate bunurile sustrase la muncă, în localitatea

Cu ocazia percheziției efectuate aici au fost găsite asupra inculpatului o pereche de adiași, o pereche de pantaloni, o pătură și țigări.

Prejudiciul a fost apreciat la suma de 5.200 lei, fiind recuperat în parte.

În ceea ce privește latura civilă cauzei, instanța a constatat că la dosar se află depusă o listă de inventar privind bunurile sustrase de către inculpat de la, precum și contravaloarea acestora. Având în vedere bunurile găsite asupra inculpatului în localitatea (în valoarea totală de 76 lei conform valorilor menționate) a obligat inculpatul la plata diferenței de 5.224 lei către partea vătămată.

De asemenea, instanța a obligat pe inculpat la plata către numitul a contravalorii unei uși din lemn în sumă de 170 lei, așa cum rezultă din probele administrate.

În ceea ce privește partea vătămată, instanța a constatat că reprezentatul legal al acesteia nu a făcut dovada contravalorii bunurilor sustrase, lipsind lista de inventar și prețul bunurilor. Față de acestea, neputând efectua un calcul al contravalorii bunurilor sustrase, instanța respins cererea de despăgubire formulată în cauză.

Împotriva acestei sentințe penale a declarat apel inculpatul, care a solicitat redozarea pedepsei având în vedere atitudinea sa după săvârșirea faptei și circumstanțele personale, respectiv faptul că are doi copii minori în întreținere aflați în întreținerea mamei sale care este bolnavă.

Verificând sentința apelată prin prisma materialelor și lucrărilor din dosarul cauzei, a motivelor de apel invocate, dar și din oficiu sub toate aspectele de fapt și de drept în limitele și condițiile prev. de art. 371, alin. 2 Cod procedură penală, Tribunalul a constatat următoarele:

Prima instanță a administrat în mod legal un probator complet pe care l-a evaluat corespunzător și pe baza căruia a stabilit corect situația de fapt ce nu suportă critici. Mai mult, în considerentele sentinței penale apelate prima instanță a făcut o analiză detaliată a tuturor mijloacelor de probă pe baza cărora a stabilit corect situația de fapt și vinovăția inculpatului.

Corect a fost condamnat inculpatul, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prev. de art. 208 alin. 1 - 209 alin.1, lit. g și i Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 și 37 lit. a Cod penal, constând în faptul că, în seara de 4.07.2007, pe timp de noapte, s-a deplasat la locuința părții vătămate, din sat Rediu, comuna, de unde a sustras o ușă din lemn, în valoare de 170 de RON, pe care a vândut-o unei persoane necunoscute. În seara de 31.08.2007, în jurul orelor 22, prin efracție a intrat în magazinul aparținând din satul, comuna, de unde a sustras bunuri în valoare de 500 RON, iar în noaptea de 2.09.2007, în jurul orelor 24, tot prin efracție, a sustras bunuri în valoare de 5.200 RON din magazinul aparținând din satul i Noi.

Corect a fost individualizată pedeapsa aplicată și modalitatea de executare, avându-se în vedere gradul de pericol social al faptelor, modalitatea de săvârșire a acestora, impactul social al unor astfel de fapte în mediul rural, dar și de circumstanțele personale ale inculpatului care este recidivist, săvârșind anterior fapte de aceeași natură, ceea ce denotă persistența infracțională, și a avut o atitudine oscilantă pe parcursul procesului penal, cuantumul fiind astfel stabilit încât să asigure îndeplinirea scopului prevăzut de art. 52 Cod penal, respectiv reeducarea inculpatului și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni.

Constatând că sentința apelată nu este afectată de vreun viciu nici în stabilirea adevărului, nici în aplicarea legii, Tribunalul, în baza art. 379, alin. 1, lit. b Cod procedură penală, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul împotriva sentinței penale nr. 89 din 3.03.2008, a Judecătoriei Pașcani, ce a fost menținută, ca legală și temeinică.

S- menținut starea de arest preventiv a inculpatului, iar în baza art. 381 Cod procedură penală, s-a dedus din pedeapsa aplicată durata arestării preventive după data de 3.03.2008 și până la zi.

În termenul prevăzut de art. 385 ind. 3 alin. 1 Cod procedură penală hotărârile au fost recurate de inculpatul, fiind criticate pentru nelegalitate și netemeinicie.

Motivându-și recursul, inculpatul susținut că nu ar fi comis el toate cele trei fapte reținute în sarcina sa prin hotărârile recurate.

A mai precizat că are în întreținere un copil minor, care se află în grija mamei sale întrucât concubina l- părăsit după ce l-a născut.

A solicitat reaprecierea materialului probator administrat, admiterea recursului promovat, casarea hotărârilor pronunțate și pe fond reducerea cuantumului pedepsei aplicate.

Curtea, verificând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor irevocabile, constată că hotărârile pronunțate sunt legale și temeinice.

Probele administrate în cursul urmăriri penale și reconfirmate în faza cercetării judecătorești au dovedit împrejurarea că în noaptea de 4 iulie 2007 inculpatul s- deplasat la locuința părții vătămate din satul Rediu comuna, județul I, de unde a sustras o ușă din lemn, în valoare de 170 lei, în noaptea de 31 iulie 2007 prin efracție a pătruns în incinta magazinului aparținând, din satul, comuna județul I și de unde a sustras bunuri în valoare de 500 RON, iar în noaptea de 2 septembrie 2007, prin efracție, a pătruns într-un magazin aparținând din satul i Noi și de unde a sustras bunuri în valoare de 5.200 RON.

Față de această situație de fapt, încadrarea juridică dată faptelor în infracțiunea de furt calificat în formă continuată, prevăzută de art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 Cod penal literele g și i Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 și 37 lit. Cod penal este legală și temeinică.

Pedeapsa aplicată de 5 ani închisoare, dozată ușor peste minimul special este corect individualizată, fiind de natură a asigura reeducarea inculpatului și prevenirea săvârșirii de noi fapte.

La stabilirea ei, primele instanțe au avut în vedere concursul de infracțiuni comis de inculpat, modul de operare: pe timp de noapte și prin efracție, poziția procesuală a acestuia, faptul că în cea mai mare parte prejudiciul a rămas nerecuperat, precum și starea de recidivă postcondamnatorie în care se afla inculpatul.

Acesta are în antecedente numeroase condamnări la pedepse cu închisoarea pentru săvârșirea infracțiunilor de furt calificat, viol și tâlhărie, iar din executarea ultimei pedepse de 6 ani închisoare a fost liberat condiționat la data de 4 aprilie 2006, rămânându-i de executat un rest de 724 zile închisoare. Pe cale de consecință cererea inculpatului de reducere a cuantumului pedepsei aplicate este neîntemeiată, iar recursul promovat apare ca nefondat, urmând a fi respins în baza art. 385 ind. 15 pct. 1 lit. b Cod procedură penală.

Hotărârile recurate au fost verificate din oficiu și prin prisma dispozițiilor art. 385 alin. 3 Cod procedură penală, constatându-se că nu sunt motive de casare.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. 2 Cod procedură penală;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul formulat de inculpatul împotriva deciziei penale nr. 178 din 15.04.2008 a Tribunalului Iași, decizie pe care o menține.

Deduce în continuare detenția inculpatului de la data de 15 aprilie 2008 până la zi.

Obligă pe recurent să plătească statului suma de 150 lei, cheltuieli judiciare, din care 100 lei onorariu apărător din oficiu va fi suportat din fondurile statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 3 iunie 2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,

Red.

Tehnored.

02.ex.

13.06.2008

Tribunalul Iași

Jud.

Jud.

Președinte:Otilia Susanu
Judecători:Otilia Susanu, Aurel Dublea, Maria Cenușă

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 313/2008. Curtea de Apel Iasi