Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 329/2009. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- - art.208,209 Cod penal -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIA NR.329
Ședința publică din 26 august 2009
PREȘEDINTE: Andrieș Maria
JUDECĂTOR 2: Ilieș Titiana
JUDECĂTOR 3: Androhovici Daniela
Grefier - -
Ministerul Public reprezentat de procuror -
Pe rol, judecarea recursului declarat de inculpatul, fiul lui și, născut la 06 mai 1957, în prezent aflat în Penitenciarul Botoșani, împotriva deciziei penale nr.161 A din 06.07.2009 pronunțată de Tribunalul Botoșani.
Dezbaterile asupra recursului au avut loc în ședința publică din 19 august 2009, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, redactată separat și care face parte integrantă din prezenta și când, pentru a da posibilitatea apărătorului inculpatului recurent să depună concluzii scrise, pronunțarea a fost amânată pentru astăzi 26 august 2009.
După deliberare,
CURTEA
Asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Săveni din 27 mai 2008 inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prev. de art. 208 alin. 1, 209 alin.1 lit. e, g Cod penal, reținându-se în sarcina acestuia că în noaptea de 10/11 octombrie 2006 sustras o bovină în greutate de circa 400 kg aflată priponită pe câmp, aparținând părții vătămate din comuna, jud. B, cauzând un prejudiciu de circa 1.000 lei recuperat.
Judecătoria Săveni, învestită cu soluționarea cauzei, prin sentința penală nr.523 din 19 decembrie 2008, dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prev. de art. 208 alin. 1, 209 alin.1 lit. e, g Cod penal, cu aplicare art. 74 lit. a Cod penal, 76 lit. c Cod penal, pedeapsă a cărei executare care a suspendat-o condiționat, conform art. 81 și urm. Cod penal, și a constatat recuperat prejudiciul cauzat părții civile.
Pentru a se hotărî astfel, prima instanță a reținut, pe baza declarațiilor de martori, cât și ale celorlalte acte de la dosar, în pofida faptului că inculpatul nu a recunoscut săvârșirea infracțiunii și că a refuzat să colaboreze cu organele judiciare, că este real și exact faptul că el este autorul infracțiunii, întrucât bovina în litigiu a fost găsită în gospodăria sa din localitatea jud. B, vecină cu localitatea de unde s-a sustras această bovină, la o depărtare de câțiva kilometri. Mai mult, pe baza unui certificat veterinar emis de Laboratorul de genetică - Grupe Sectorul Agricol I, fila 38 și următoarele dosar, s-a constatat că, în urma efectuării testului fenogrup sanguin, există legătură genetică între sângele prelevat de la bovina sustrasă și sângele unei alte bovine, rămasă în gospodăria părții vătămate, care este mama bovinei sustrase, legătura fiind de la mamă la fiică, iar celelalte probe de la dosar converg de asemeni spre concluzia că inculpatul este autorul infracțiunii.
Vinovăția inculpatului fiind dovedită, prima instanță a procedat la condamnarea acestuia la o pedeapsă cu închisoare, coborâtă sub minimul special prevăzut de textul de lege incriminator, ca urmare a reținerii în favoarea acestuia a circumstanțele atenuante prev. de art.74 lit a Cod penal și apreciind că reeducarea celui în cauză se poate realiza și fără privarea de libertate, s-a dat curs instituției suspendării condiționate a executării pedepsei.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul, arestat într-o altă cauză, așa cum rezultă din decizia penală nr. 1762 din 23 iunie, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și reiterând faptul că în mod greșit s-a dispus condamnarea sa, întrucât este nevinovat și nu este autorul infracțiunii. Mai mult s-a invocat și faptul că nu a fost prezent la prelevarea probelor de sânge de la cele două animale, situație care lasă loc de îndoială asupra exactității și realității acestei probe, iar în legătură cu bovina sustrasă a arătat în mod constant că aceasta nu aparține părții vătămate ci concubinei sale din localitatea de domiciliu, cu care conviețuiește.
Prin decizia penală. nr.161 A din 6.07.2009 a Tribunalului Botoșani apelul declarat de inculpat a fost respins ca nefondat
Pentru a decide astfel instanța de apel a reținut, în esență, că din probele de la dosar rezultă că este real și exact faptul că inculpatul și nu altă persoană a procedat la sustragerea bovinei vițică în noaptea de 10/11.10.2006, de pe pășune, în zona denumită "" de pe raza localității, când s-a mai sustras un animal de pe același câmp, iar resturile animalului au fost găsit în niște stuf din apropierea pășunii, spre această concluzie ducând următoarele elemente probatorii. Animalul a fost găsit în curtea inculpatului, cu crotaliile sustrase din, de aceeași rasă și culori cu animalele inculpatului; acest animal este cel care a fost sustras, neputând fi proprietatea inculpatului sau a concubinei acestuia, întrucât testul sanguin, martorii audiați; fotografiile judiciare din momentul recunoașterii animalului, comportamentul animalului odată cu restituirea la domiciliul părții vătămate atestă contrariul, animalul fiind proprietatea părții vătămate: în locuința inculpatului s-a găsit și funia și priponul cu care animalul era priponit pe pășune, bunuri care nu aveau ce să caute în gospodăria acestuia și care au fost recunoscute ca fiind ale părții vătămate de către martorii audiați, bunuri evidențiate de asemenea în fotografii.
Martora a făcut declarații concludente și utile ca care atestă exact situația sus arătată, inclusiv cu referire la faptul că nu era necesară prezența inculpatului la prelevarea sângelui de la cele două animale, sustragerea crotaliilor din le animalului, cât și identitatea de rasă și culori cu celelalte animale fiind de asemenea elemente care conduc la faptul că inculpatul este autorul infracțiunii, încercând probabil să amestece animalele între ele și ca pe această cale să se piardă urma animalului sustras.
În consecință, instanța de apel a apreciat că în realitate inculpatul apelant este autorul infracțiunii și nu alte persoane întrucât toate probele se coroborează între ele, susținerile acestuia, cum că este străin de această cauză fiind nesincere și menite să deturneze instanța de la aflarea adevărului au fost înlăturate, și ca atare menținută, ca legală și temeinică, soluția de condamnare pronunțată de instanța de fond.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen legal, inculpatul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând în esență aceleași motive ca cele invocate la fond și în apel, respectiv că este nevinovat, întrucât nu a sustras bovina aparținând părții vătămate și că animalul găsit în curtea sa aparține în realitate concubinei sale.
Procedând la soluționarea recursului prin prisma motivelor invocate - care se circumscriu cazului de casare prev. de art. 3859alin.1 pct.18 Cod procedură penală - în conformitate cu dispozițiile art. 3856alin. 2 raportat la art. 38514Cod procedură penală și în baza actelor și lucrărilor dosarului, Curtea constată că decizia atacată și implicit sentința primei instanțe sunt nelegale, pentru următoarele argumente:
Atât instanța de fond, cât și instanța de apel au reținut aceeași stare de fapt ca cea stabilită prin rechizitoriu, care însă nu este conformă cu realitatea, este lipsită de suport probator și a fost reliefată printr-o interpretare trunchiată și eronată a probelor, cât și a dispozițiilor legale, astfel că nu poate fi însușită de către
Potrivit art.345 alin. 1 Cod procedură penală, asupra învinuirii aduse inculpatului, instanța hotărăște prin sentință, pronunțând după caz condamnarea, achitarea sau încetarea procesului penal.
Alineatul 2 al aceluiași articol, precizează că soluția de condamnare a inculpatului se pronunță numai dacă instanța constată că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat.
Din economia acestor texte de lege, rezultă, cu claritate, că instanța de judecată pronunță condamnarea inculpatului numai în situația în care probele strânse în cursul urmăririi penale și verificate în cursul cercetării judecătorești, dovedesc în mod cert, printre altele, că fapta există și a fost săvârșită de inculpat.
Potrivit art.200 din Codul d e procedură penală, "urmărirea penală are ca obiect strângerea probelor necesare cu privire la existența infracțiunilor, la identificarea făptuitorilor și la stabilirea răspunderii acestora pentru a se constata dacă este sau nu cazul să se dispună trimiterea în judecată".
Articolul 289 Cod procedură penală, dispune că "judecata cauzei se face în fața instanței constituite potrivit legii și se desfășoară în ședință, oral, nemijlocit și în contradictoriu".
Astfel, probele strânse în cursul urmăririi penale servesc numai ca temei pentru trimiterea în judecată. Pentru a servi drept temei de condamnare, probele strânse în cursul urmăririi penale trebuie verificate în activitatea de judecată de către instanță, în ședință publică, în mod nemijlocit, oral și în contradictoriu.
Numai după verificarea efectuată, în aceste condiții, instanța poate reține, motivat, că exprimă adevărul, fie probele de la urmărirea penală, fie cele administrate în cursul judecății.
Pe de altă parte, în raport de dispozițiile art. 62, 63 Cod procedură penală, cu referire la art. 1, art.200 și art. 289 Cod procedură penală, hotărârea prin care se soluționează cauza penală dedusă judecății trebuie să apară ca o concluzie, susținută de materialul probator administrat în dosar, constituind un lanț deductiv, fără discontinuitate.
Ori, în cauză, singura probă directă, în opinia acuzării, care a condus ulterior la administrarea probelor testimoniale, a celor scriptice, a testării sanguine și întocmirea actului de sesizare a instanței, o constituie rezultatul percheziției domiciliare din data de 28.11.2006 concretizat în ridicarea de la domiciliul inculpatului a unei bovine, căreia în mod greșit i s-a dat valoare pe plan probator atâta timp cât nu s-a stabilit cu certitudine proveniența acelui animal, iar probele strânse ulterior și care au servit drept temei de trimitere în judecată, nu dovedesc în mod cert că fapta a fost comisă de inculpat.
Astfel, la data de 11.10.2006 partea vătămată a sesizat postul de poliție reclamând faptul că în noaptea de 10/11.10. 2006 persoane necunoscute i-au sustras de pe câmp, în zona denumită "" o vițică în vârstă de culoare alb cu roșii, aproximativ 18 luni,de circa 400 kg. gestantă în luna a treia (10,11 ds.993/P/2007, 14ds.935/P/2006).
Din probatoriul administrat în cauză reiese că bovina găsită la percheziție, ce avea semnalmente asemănătoare cu cea sustrasă în noaptea de 10/11.10.2007, era înregistrată la cabinetul medico veterinar, pe numele martorei, concubina inculpatului și a fost văzută de-a lungul timpului în gospodăria acestora de către martorii și. Mai mult chiar, partea vătămată nu are o coerență în declarațiile sale, în plângerea sa și declarația dată în ziua următoare furtului, a menționat că vițică sa avea o greutate de aproximativ 400 kg. și era gestantă în luna a treia, iar la o lună și J de la dispariția acestui animal, când a fost găsită în gospodăria inculpatului o bovina asemănătoare, partea vătămată a recunoscut-o ca fiind a sa.
În urma controlului veterinar însă, s-a constat că aceasta nu era gestantă (sau nu s-a putut stabili dacă era gestantă lucru dificil până în luna a treia de gestație), deși la acea dată vițica ar fi trebuit să fie gestantă în 4- 5 luni, iar în urma cântăririi a rezultat că aceasta avea 295 kg. cu 100 kg. mai puțin decât cea descrisă de partea vătămată. În ceea ce privește diferența de vârstă de 2 luni dintre bovina sustrasă și cea găsită la inculpat acasă, pe care acesta susține că o are înregistrată sub numărul de crotal R-, aceasta nu prezintă nici o relevanță în prezenta cauză, întrucât bovinele nu se înregistrează la cabinetul medical în ziua în care au fost fătate, uneori trecând chiar luni până la înregistrare și nici o persoană de specialitate nu poate preciza cu exactitate vârsta acestor animale.
Pe de altă parte priponul și funia găsite la inculpat și recunoscute de partea vătămată ca fiind de la animalul său, nu au semne particulare pentru a se stabili cu certitudine proveniența acestora, în condițiile în care ambele părți sunt crescătoare de animale și este firesc să dețină în gospodăriile lor astfel de obiecte, care pot fi dobândite prin cumpărare de la piață.
Trebuie remarcat și faptul că recunoașterile animalului și a bunurilor menționate s-a făcut prin raportare la animale și obiecte de același gen, dar nu similare, situație care rezultă din simpla vizionarea a fotografiilor judiciare de la dosar, astfel că din punct de vedere probator acestea sunt irelevante.
Nu în ultimul rând, testarea biologică a bovinei și compararea fenogrupului sanguin cu al altui animal, stabilindu-se legătura genetică între cele două, mamă și fiică, ar fi fost relevantă și cel puțin edificatoare pentru clarificarea originii animalului, dacă acest test ar fi fost efectuat în proxima apropiere a datei primelor cercetări (aceasta având loc după un an) și în prezența presupușilor proprietari - partea vătămată și concubina inculpatului. Aceasta cu atât mai mult cu cât restituirea bovinei femelă (și a vițeilor fătați în perioada în care animalul s-a aflat în custodia părții vătămate), a funiei de 8,3 și a țărușului metalic ridicate de la locuința inculpatului, în data de 28.11.2006 și lăsate în custodia partea vătămată, nu a mai avut loc, deși o atare dispoziție a fost dată de procuror la data de 4 septembrie 2007, iar conform declarației martorei, medic veterinar în localitatea, partea vătămată a înstrăinat animalul, deși cauza nu era finalizată.
Chiar în ipoteza în care s-ar accepta ipoteza expusă de acuzare și de instanțele de fond, că animalul ridicat de organele de urmărire penală la percheziția din 28.11.2006 ar fi cel sustras, nu s-a demonstrat fără putință de tăgadă că autorul sustragerii ar fi inculpatul.
Prin urmare, cum la dosar nu există probe temeinice care să dovedească vinovăția inculpatului, iar principiul general "in dubio pro reo" statuează că îndoiala îi profită acestuia, soluția care se impune este cea de achitare.
Așa fiind, Curtea în temeiul art.38515pct.2 lit. b Cod procedură penală, urmează a admite recursul, a casa în totalitate decizia atacată cât și sentința instanței de fond, în sensul achitării inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prev. de art. 208 alin.1, art. 209 alin.1 lit. e, g pen. în temeiul art. 11 pct.2 lit.a rap. la art. 10 lit.c pr.pen.
Sub aspectul laturii civile este de observat că, prezentă în instanță, partea vătămată nu s-a constituit parte civilă în cauză( ).
Față de soluția pronunțată, Curtea va respinge cererea părții vătămate de obligare a inculpatului la plata cheltuielilor judiciare de la instanța de fond.
Văzând și disp. art.192 alin.3 Cod procedură penală,
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE
Admite recursul declarat de inculpatul împotriva nr.161A din 6 iulie 2009 Tribunalului Botoșani.
Casează în totalitate atât decizia susmenționată cât și nr. 523 din 19 decembrie 2008 Judecătoriei Săveni și, în rejudecare:
În baza art. 11 pct.2 lit.a rap. la art. 10 lit.c pr.pen. achită pe inculpatul sub aspectul infracțiunii de furt calificat prev. de art. 208 alin.1, art. 209 alin.1 lit. e, g pen.
Constată că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă în cauză.
Respinge cererea părții vătămate de obligare a inculpatului la plata cheltuielilor judiciare de la instanța de fond.
Cheltuielile judiciare din recurs rămân în sarcina statului.
Dispune avansarea din fondurile către Baroul Suceavaa sumei de 200 lei reprezentând onorariul avocatului din oficiu pentru inculpat ( av. -).
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 26 august 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Președinte:Andrieș MariaJudecători:Andrieș Maria, Ilieș Titiana, Androhovici Daniela
