Vătămarea corporală gravă (art. 182). Decizia 328/2009. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- art.182 Cod penal
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIA NR.328
Ședința publică din 26 august 2009
PREȘEDINTE: Andrieș Maria
JUDECĂTOR 2: Ilieș Titiana
JUDECĂTOR 3: Androhovici Daniela
Grefier - -
Ministerul Public reprezentat de procuror -
Pe rol, pronunțarea asupra recursului declarat de partea vătămată, fiul lui și, născut la 14 ianuarie 1976, în prezent aflat în Penitenciarul Botoșani, împotriva deciziei penale nr.107A din 07.05.2009 pronunțată de către Tribunalul Botoșani.
Dezbaterile asupra cauzei au avut loc în ședința publică din 19 august 2009, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, redactată separat și care face parte integrantă din prezenta și când, din lipsă de timp pentru deliberare, pronunțarea a fost amânată pentru astăzi 26 august 2009.
După deliberare,
CURTEA
Asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani din 2 iulie 2007 fost trimis în judecată inculpatul pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală gravă, prevăzută și pedepsită de art. 182 alin. 2 cod penal.
S-a reținut în sarcina acestuia că, în ziua de 27 septembrie 2006, lovit-o pe partea vătămată cu un cuțit în zona ochiului cauzându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare un număr de 48-50 zile îngrijiri medicale, aceasta prezentând o invaliditate permanentă în proporție de 33 %.
Învestită cu soluționarea cauzei, Judecătoria Botoșani, prin sentința penală nr. 246 din 28 ianuarie 2009, l-a condamnat pe inculpatul, pentru săvârșirea infracțiunii prev. și ped. de art. 182 alin. 2 Cod penal cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal, la pedeapsa de 4 ani închisoare.
În temeiul art. 39 alin. 2 Cod penal, a fost contopită această pedeapsă cu restul rămas de executat din pedeapsa de 9 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 311 din 21 septembrie 2005 Tribunalului Suceava, respectiv 1729 zile, inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă de 1729 zile închisoare.
S-a făcut în cauză aplicarea art. 71, 64 lit. a teza II, b Cod penal.
A fost obligat inculpatul să plătească părții civile suma de 40.000 lei, daune morale, fiind respinse, ca nefondate, restul pretențiilor civile.
A fost obligat inculpatul să plătească părții civile Spitalul Penitenciar D suma de 2.618,64 lei cheltuieli de spitalizare iar părții civile Spitalului Județean B suma de 258,67 lei cu același titlu.
Totodată, inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 880 lei, incluzând și onorariul pentru avocat oficiu.
Prin încheierea de îndreptare a erorii materiale din data de 04 februarie 2009, s-a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul sentinței penale nr. 246 din 28 ianuarie 2009, în sensul că, alineatul 2 din minută va avea următorul cuprins: "În temeiul art. 39 alin. 2 Cod penal, contopește această pedeapsă cu restul rămas de executat din pedeapsa de 9 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 165 din 25 mai 2008 Tribunalului Suceava, respectiv 1729 zile, inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă de 1729 zile închisoare de la data pronunțării".
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că, atât inculpatul cât și partea vătămată, se aflau încarcerați în Penitenciarul Botoșani. În ziua de 27 septembrie 2006 inculpatul se afla în camera 77 iar partea vătămată în camera 46.
În jurul orelor 14,00, inculpatul s-a deplasat în camera părții vătămate chemând-o la vizetă. Când partea vătămată s-a apropiat, inculpatul a lovit-o cu un cuțit în ochiul stâng după care a plecat. Imediat, partea vătămată a fost transportată la Spitalul Județean B, iar ulterior a fost transferată la Spitalul Penitenciar și la Spital Penitenciar
Fiind examinată medico-legal de către Serviciul de Medicină Legală B, s-a constatat că partea vătămată datorită agresiunii inculpatului a suferit un traumatism forte al globului ocular stâng, cu plagă a pleoapei superioare, plagă perforantă, hemoftalmus, necesitând pentru vindecare un număr de 45-50 zile îngrijiri medicale.
Deși a fost prezentat imediat organelor sanitare, ochiul stâng al părții vătămate nu a mai putut fi salvat, pierzându-se definitiv acuitatea vizuală, în urma vitroretinopatiei poliferante cu dezlipirea totală a retinei, partea vătămată prezentând astfel o infirmitate permanentă în proporție de 35 %.
Situația de fapt a fost dovedită cu plângerea și declarația părții vătămate, declarațiile martorilor, și, rapoartele de constatare medico legale efectuate de Serviciul de Medicină Legală
Inculpatul la urmărirea penală nu a dorit să dea declarații iar în fața primei instanțe a precizat în declarația dată că nu recunoaște fapta pentru care a fost trimis în judecată.
Prima instanță a înlăturat declarația inculpatului ca fiind nesinceră întrucât nu se coroborează cu nici o probă administrată în dosar,dispunând condamnarea sa.
In ceea ce privește latura civilă s-a avut în vedere de către prima instanță, că partea vătămată s-a constituit partea civilă în cauză cu suma de 100.000 Euro reprezentând daune morale precum și obligarea inculpatului la plata unei pensii lunare pentru infirmitatea suferită.
Analizând cerea de constituire parte civilă, instanța de fond a apreciat întemeiate daunele morale în cuantum de 40.000 lei, reieșind fără tăgadă că prin acțiunea violentă a inculpatului s-a provocat o traumă psihică părții vătămate.
În ceea ce privește pensia de întreținere solicitată, cererea a fost respinsă ca nefondată motivându-se că partea vătămată nu a făcut dovada că realiza venituri iar afectarea capacității de muncă de 35 % este considerată o deficiență funcțională ușoară, neîncadrabilă într-un grad de invaliditate.
În cauză, s-au mai constituit părți civile Spitalul Județean B cu suma de 258,67 lei și Spitalul Penitenciar D cu suma de 2.618,64 lei, reprezentând cheltuieli de spitalizare ocazionate cu vindecarea părții vătămate, sume la care a fost obligat inculpatul să le achite.
Împotriva acestei sentințe, au formulat, în termen legal, apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoșani, partea vătămată și inculpatul.
Parchetul a criticat sentința pentru nelegalitate și netemeinicie motivat de faptul că prima instanță în mod greșit a dispus contopirea pedepsei aplicate pentru prezenta faptă cu restul rămas neexecutat din pedeapsa anterioară, până la data pronunțării hotărârii atacate și omisiunea instanței de a aplica pedeapsa complementară dispusă prin sentința anterioară.
Totodată, a criticat sentința pentru greșita individualizare a cuantumului pedepsei, pe care o consideră prea blândă față de pericolul social al faptei comise și pentru omisiunea anulării vechiului mandat de executare și emiterea unui nou mandat.
Partea vătămată a criticat sentința pentru netemeinicie și nelegalitate atât în ce privește latura penală cât și în ce privește latura civilă.
Cu privire la latura penală a solicitat schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prev. și ped. de art. 182 alin. 2 Cod penal în art. 182 alin. 3 Cod penal, motivând faptul că inculpatul a săvârșit fapta cu intenția de a produce consecințele grave, datorită agresiunii acestuia fiind nenorocit pe viață. A criticat totodată cuantumul pedepsei considerând-o prea blândă, solicitând ca acestuia să-i fie aplicată o pedeapsă spre maximul special. A arătat partea vătămată că inculpatul, aflat în timpul detenției, respectiv o perioadă care presupunea reeducarea acestuia, a comis din nou o faptă cu un ridicat grad de pericol și raportat la aceste elemente instanța de fond a fost foarte blândă, aplicându-i o pedeapsă modestă.
În ce privește latura civilă, a criticat sentința primei instanțe pentru neacordarea pensiei de întreținere solicitate, deși a arătat că numai poate munci în profesia pe care o are, de șofer profesionist.
De asemenea, a solicitat obligarea inculpatului la plata daunelor morale în cuantum de 300.000 Euro, avându-se în vedere că a rămas nenorocit pe viață datorită pierderii vederii la ochiul vătămat.
Inculpatul a criticat sentința pentru greșita reținere a vinovăției sale, susținând că nu reiese din probele administrate că ar fi comis fapta de vătămare corporală gravă, motiv pentru care a solicitat desființarea sentinței și achitarea sa în conformitate cu dispozițiile art. 11 pct. 2 lit. a și art. 10 lit. c Cod procedură penală.
Prin nr.107 din 7.05.2009 Tribunalul Botoșania admis apelul procurorului și a desființat în parte sentința apelată, precum și încheierea pentru îndreptarea erorii materiale din 04 februarie 2009, în sensul că, în temeiul art. 39 alin. 2 Cod penal, a contopit pedeapsa aplicată prin sentință cu restul de pedeapsă de 2605 zile închisoare, la pedeapsa rezultantă aplicându-se și pedeapsa complementară dispusă prin sentința penală nr. 165/2008 și a va dedus din pedeapsa rezultantă perioada executată de la 27 septembrie 2006 la zi.
Pentru a dispune astfel Tribunalul a reținut că în sarcina inculpatului s-a reținut vinovăția pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală gravă, prev. și ped. de art. 182 alin. 2 cod penal, faptă comisă în stare de recidivă postcondamnatorie, prev. și ped. de art. 37 lit. a Cod penal, față de pedeapsa de 9 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 165/2008 a Tribunalului Suceava, în executarea căreia se afla la data comiterii ei.
Potrivit dispozițiilor art. 39 alin. 2 Cod penal, în caz de recidivă postcondamnatorie, dacă pedeapsa anterioară a fost executată în parte, contopirea se face între pedeapsa ce a mai rămas de executat și pedeapsa aplicată pentru infracțiunea săvârșită ulterior.
Prin sintagma "pedeapsa ce a mai rămas de executat" se înțelege pedeapsa pe care inculpatul o mai avea de executat la data săvârșirii faptei, ce constituie cel de-al doilea termen al recidivei, respectiv 27 septembrie 2006 și nu de la data condamnării pentru această din urmă faptă, cum greșit a reținut prima instanță.
Din relațiile aflate la dosar, rezultă faptul că, la data de 27 septembrie 2006, inculpatul executase 702 zile închisoare, din pedeapsa de 9 ani închisoare, aplicată prin sentința mai sus-arătată, sentință în baza căreia a fost emis mandatul de executare nr. 221/2008.
Din aceeași adresă reiese faptul că, la data de 27 septembrie 2006, inculpatul mai avea de executat 2605 zile închisoare.
Prin urmare, a reținut Tribunalul că instanța de fond trebuia să contopească pedeapsa de 4 ani aplicată pentru fapta de vătămare corporală gravă, cu restul de 2605 zile închisoare, rămas neexecutat din pedeapsa de 9 ani închisoare, iar din pedeapsa rezultantă, să se deducă perioada executată de la 27 septembrie 2006, la zi.
S-a mai reținut ca motiv de nelegalitate al sentinței și omisiunea instanței de a dispune anularea mandatului de executare emis în baza sentinței penale nr. 165/2008 și emiterea unui nou mandat precum și faptul că, dispunându-se contopirea celor două pedepse, instanța de fond a omis să aplice pedepsei rezultante pedeapsa complementară de interzicere a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a - b Cod penal, pe o durată de 3 ani, pedeapsa aplicată prin sentința penală nr. 165/2008.
De asemenea, a fost respins ca nefondat apelul declarat de către inculpat, motivându-se că deși pe parcursul procesului penal inculpatul nu a recunoscut fapta, din probele administrate, respectiv declarațiile părții vătămate, a martorilor și coroborate și cu rapoartele de constatare medico-legală rezultă vinovăția acestuia.
Astfel, atât martorul cât și martorul au arătat că în ziua de 27 septembrie 2006, se aflau împreună cu partea vătămată în cameră iar, la un moment dat la vizetă a apărut inculpatul care a solicitat-o pe aceasta să se apropie.
Imediat, au văzut-o pe partea vătămată întorcându-se cu fața spre ei cu mana la, observând că-i curge sânge. Din declarația martorului a reieșit faptul că inculpatul și partea vătămată se dușmăneau de mai multă vreme înjurându-se reciproc de la geamurile camerelor de detenție.
În susținerea acestor probe se află și raportul de incident întocmit de către Penitenciarul d e Maximă Siguranță B din care rezultă că inculpatul a fost sancționat pentru încălcarea Legii nr. 275/2006 și a deciziei directorului general al nr. - din 17 octombrie 2006.
Referitor la apelul declarat de partea vătămată, analizându-se sentința apelată prin prisma criticilor formulate de acesta, s-a constat că apelul este nefondat.
Cu privire la schimbarea încadrării juridice a faptei reținute în sarcina inculpatului, în art. 182 alin. 3 Cod penal, s-a arătat că în mod corect prima instanță a reținut încadrarea juridică prevăzută de art. 182 alin. 2 Cod penal motivat de faptul că, deși infracțiunea de vătămare corporală gravă are și o modalitate agravată prevăzută în alin. 3 al aceluiași articol, există această modalitate când fapta a fost săvârșită în scopul producerii urmărilor dăunătoare prev. de art. 182 alin. 1 și 2 Cod penal. În acest context, scopul exprimă cerința cu privire la latura obiectivă a infracțiunii și urmărește să restrângă agravanta numai la faptele enumerate în art. 182 alin. 2 Cod penal, săvârșite cu intenție directă, excluzând pe cele praeterintenționate. presupune ca fapta să fi fost săvârșită cu intenție directă, ceea ce înseamnă că făptuitorul a prevăzut consecința sau consecințele grave care s-au produs și a urmărit ca aceasta să se producă.
Ori, din probele administrate în cauză, nu rezultă că inculpatul a urmărit producerea consecințelor prevăzute în art. 182 alin. 2 Cod procedură penală ci doar a urmărit aplicarea unei corecții părții vătămate, reieșind faptul că aceștia se aflau în relații de dușmănie.
În ce privește cuantumul pedepsei aplicate inculpatului, s-a constatat că acest cuantum se încadrează între limitele prevăzute de lege pentru infracțiunea reținută în sarcina inculpatului, iar instanța, aplicând o pedeapsă mai mare decât minimul special prevăzut de lege a avut în vedere faptul că acesta are antecedente penale și că fapta comisă a prezentat un grad de pericol social ridicat.
De asemenea, s-a constatat că prima instanță a soluționat corect și latura civilă în ce o privește pe partea vătămată apelantă.
S-a reținut că atât în declarația dată la prima instanță cât și în apel, aceasta a solicitat ca inculpatul să fie obligat la o pensie de întreținere motivând că nu mai poate exercita funcția de conducător auto profesionist însă partea vătămată, înainte de încarcerare, nu-și asigura existența prin exercitarea meseriei de conducător auto, rezultând din actele depuse la dosar că asigura programe muzicale la sediul clienților iar din adresa nr. 75271 din 09 iunie 2008, S că permisul de conducere al părții vătămate a fost declarat pierdut la 07 noiembrie 2000 și nu a mai fost refăcut, neexistând o legătură de cauzalitate între activitățile efectuate de către aceasta și sursele sale de venit. Mai mult decât atât, din adresa nr. 626 din 25 martie 2008, Baf ăcut cunoscut instanței că, afectarea capacității de muncă în proporție de 35 % este considerată o deficiență funcțională ușoară, nefiind încadrabilă într-un grad de invaliditate, astfel încât și pe acest temei s-a reținut că solicitarea părții civile de a primi această compensație lunară este nefondată.
A arătat Tribunalul că deși în fața instanței de fond partea vătămată a solicitat daune morale în suma de 100.000 Euro iar în apel le-a majorat la suma de 300.000 Euro, suma de 40.000 lei acordată de prima instanță este suficientă pentru reparația prejudiciului moral suferit de partea vătămată față de împrejurările în care a fost comisă fapta, trauma psihică suferită datorită agresiunii, avându-se în vedere și faptul că însăși condamnarea inculpatului reprezintă o reparație morală.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs partea vătămată, reiterând criticile din apel referitoare la schimbarea încadrării juridice, la cuantumul prea mic al pedepsei aplicate inculpatului, la respingerea cererii de acordare a despăgubirilor periodice și la cuantumul prea mic al daunelor morale.
Analizând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate, precum și prin prisma motivelor care pot fi invocate din oficiu, în conformitate cu dispozițiile art. 3859alin.3 pr.pen. Curtea constată că recursul este întemeiat, urmând a-l admite.
Astfel, deși instanța de apel a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 39 alin.2 pen. în ceea ce privește pedepsele ce se contopesc, în mod greșit nu a mai dat eficiență celorlalte dispozițiilor ale acestui articol referitoare la adăugarea unui spor. Este adevărat că dispozițiile legale lasă la latitudinea instanței adăugarea sporului însă nu trebuie uitat că prin reglementarea din art. 39 alin.2 pen. s-a urmărit înlăturarea posibilității ca infractorul care a executat o parte din pedeapsa anterioară să beneficieze integral sau aproape integral de impunitate pentru ultima infracțiune săvârșită, situație la care s-ar fi ajuns datorită faptului că, cele două pedepse contopindu-se în întregul lor, ceea ce s-a executat din prima pedeapsă s-ar fi computat din pedeapsa rezultantă. Legea penală a urmărit să instituie un tratament penal de o gravitate sporită pentru situația în care cea de-a doua infracțiune este săvârșită în timpul executării primei pedepse, scopul fiind evitarea situației ca inculpatul să execute în final doar prima pedeapsă.
În speță, avându-se în vedere că restul rămas neexecutat din pedeapsa în executarea căreia se afla inculpatul la data săvârșirii noii infracțiuni era mai mare decât pedeapsa aplicată, s-a ajuns tocmai la situația pe care legiuitorul a dorit să o înlăture, respectiv ca de fapt acesta să beneficieze de impunitate pentru noua infracțiune.
Instanțele ar fi trebuit ca, în conformitate cu prevederile art. 39 rap. la art.34 pen. să adauge un spor la pedeapsa aplicată inculpatului - pedeapsă care dealtfel a fost just individualizată în raport de criteriile prev. de art. 72.pen. și de circumstanțele faptei - pentru că în caz contrar acesta, chiar dacă a dovedit o redusă receptivitate la influența reeducativă a pedepsei și o mare perseverență pe calea infracționalității, nu ar executa nimic în plus față de pedeapsa în executarea căreia se afla.
De asemenea, Curtea constată că sunt parțial întemeiate și criticile referitoare la modul de soluționare a laturii civile a cauzei.
Se reține astfel că instanțele au dat o corectă interpretare dispozițiilor legale în temeiul cărora inculpatul ar fi putut fi obligat la plata unor despăgubiri periodice, atâta timp cât afectarea capacității de muncă în proporție de 35% nu conduce la încadrarea părții vătămate într-un grad de invaliditate. Însă, atâta timp cât în aprecierea cuantumului daunelor morale acordate părții vătămate instanțele au avut în vedere doar trauma psihică ce i-a fost produsă datorită agresiunii violente a inculpatului, aceasta nu ar primi nici un fel de despăgubiri pentru reducerea parțială a capacității de muncă, ceea ce ar fi inadmisibil. Față de această situație Curtea apreciază că o sumă de 50.000 lei acordată cu titlu de daune morale ar fi de natură să acopere întreg prejudiciul moral suferit de partea vătămată, atât ca urmare a traumei psihice suferite cât și ca urmare a diminuării acuității vizuale și a esteticii individuale.
Pe de altă parte, criticile referitoare la greșita încadrare juridică a faptei sunt neîntemeiate, argumentele aduse de instanța de apel referitoare la conținutul laturii obiective a modalității agravante a infracțiunii, prev. de art. 182 alin.3 pen. fiind corecte.
În consecință, în temeiul dispozițiilor art. 38515pct.2 lit.d rap. la art. 3859pct.14 și 18.pr.pen. Curtea va admite recursul părții vătămate și în rejudecare, va adăuga la pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului un spor de 3 ani închisoare și va majora cuantumul daunelor morale la suma de 50.000 lei.
Văzând și prevederile art. 192 alin. 3.pr.pen.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE
Admite recursul declarat de partea vătămată împotriva nr. 107 din 7 mai 2009 Tribunalului Botoșani.
Casează în parte atât decizia susmenționată cât și nr. 246 din 28 ianuarie 2009 Judecătoriei Botoșani și, în rejudecare:
În baza art. 39 alin.1 teza finală pen. rap. la art. 34 lit.b pen. adaugă la pedeapsa rezultantă de 2605 zile închisoare, aplicată inculpatului, un spor de 3 ani închisoare.
Obligă inculpatul să plătească părții civile suma de 50.000 lei cu titlu de daune morale ( în loc de 40.000 lei).
Menține celelalte dispoziții ale deciziei și sentinței care nu sunt contrare prezentei.
Deduce în continuare din pedeapsa aplicată inculpatului durata detenției de la 7 mai 2009 la zi.
Cheltuielile judiciare din recurs rămân în sarcina statului.
Dispune avansarea din fondurile către Baroul Suceavaa sumei de 200 lei reprezentând onorariul avocatului din oficiu pentru inculpat (av. ).
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 26 august 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Dact.
4 ex.
17.09.2009
Jud. -
Președinte:Andrieș MariaJudecători:Andrieș Maria, Ilieș Titiana, Androhovici Daniela
