Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 333/2008. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ Nr. 333/2008
Ședința publică de la 17 Iunie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Oana Maria Călian
JUDECĂTOR 2: Stanca Ioana Marcu
JUDECĂTOR 3: Tiberiu Peter
Grefier - -
Parchetul de pe lângă Curtea de APEL ALBA IULIA reprezentat prin
- procuror
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de inculpatul împotriva deciziei penale numărul 70/A/7.04.2008 pronunțată de Tribunalul Alba în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat R -apărător ales al inculpatului recurent, lipsind părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care avocatul inculpatului recurent solicită acordarea unui nou termen de judecată pentru a depune la dosar copia unui raport de expertiză medico-legală psihiatrică efectuat în dosarul nr- aflat pe rolul Tribunalului Alba pentru a face dovada că acesta nu a avut discernământul faptei.
Reprezentanta parchetului se opune amânării cauzei față de cererea formulată, întrucât expertiza despre care s-a făcut vorbire nu are nici o legătură cu prezenta cauză, împrejurarea dacă inculpatul a avut sau nu discernământ trebuind raportată la data comiterii faptei.
Deliberând, instanța constată că cererea de amânare este neîntemeiată având în vedere că expertiza efectuată în dosarul Tribunalului Alba nu are legătura cu fapta din prezenta cauză, motiv pentru care o respinge și acordă cuvântul în dezbateri.
Avocatul inculpatului susține recursul așa cum a fost motivat în scris solicitând admiterea lui, casarea hotărârilor pronunțate și în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel - Tribunalul Alba în vederea efectuării unui raport de expertiză medico-legală pentru determinarea discernământului inculpatului la data comiterii faptei.
În subsidiar, solicită aducerea unei soluții de achitare a inculpatului în temeiul art. 11 pct.2 lit.a raportat la art. 10 lit. a pentru C.P.P. infracțiunea reținută, întrucât nu s-a făcut dovada existenței acestei fapte, între inculpat și partea vătămată existând o înțelegere pe baza căreia inculpatul a luat acele bunuri în contul unei datorii a părții vătămate.
Reprezentanta parchetului solicită respingerea recursului formulat de inculpat ca nefondat sub ambele aspecte solicitate și menținerea soluțiilor pronunțate ca temeinice și legale. Din probele administrate rezultă cu certitudine vinovăția inculpatului, instanța de fond aplicându-i o pedeapsă just individualizată în cuantumul stabilit.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului penal de față:
Prin sentința penală nr. 211/10.09.2007 pronunțată de Judecătoria Blaj în dosar nr-, inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru infracțiunea de furt calificat prevăzută de art. 208 al.1, 209 al.1 lit.a,g Cod penal cu aplicarea art. 37 lit.b Cod penal, 74 lit.b,c Cod penal raportat la art. 76 lit.c și art. 80 Cod penal.
S-a făcut aplicarea art. 64 lit.a,b, 71 Cod penal.
S-a luat act că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă, bunurile sustrase fiind recuperate.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că în noaptea de 10.02.2007, în jurul orei 23, inculpatul a pătruns prin escaladarea zidului împrejmuitor în curte, apoi în casa părții vătămate, plecat cu familia în străinătate, de unde a sustras mai multe bunuri.
A doua zi, fiind identificat, a recunoscut fapta și a predat bunurile sustrase.
Prin decizia penală nr. 70/A/7.04.2008 pronunțată de Tribunalul Alba -secția penală în dosar nr- a fost respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul împotriva sentinței penale nr. 211/2007 a Judecătoriei Blaj.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs în termen inculpatul, solicitând casarea hotărârilor atacate, iar în urma rejudecării cauzei, a solicitat achitarea, motivând că la data săvârșirii faptei era lipsit de discernământ.
Verificând legalitatea și temeinicia hotărârilor atacate, prin prisma motivelor de recurs invocate, cât și din oficiu, se constată că recursul declarat este fondat pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 48 Cod penal nu constituie infracțiune fapta prevăzută de legea penală, dacă făptuitorul în momentul săvârșirii faptei, fie din cauza alienației mintale, fie din alte cauze, nu putea să-și dea seama de acțiunile sau inacțiunile sale, ori nu putea fi stăpân pe ele.
În motivarea recursului declarat, inculpatul a invocat această cauză care înlătură caracterul penal al faptei, depunând în acest sens adeverințe medicale concludente și utile soluționării cauzei și sub acest aspect.
Cum potrivit art. 117 al.1 Cod pr.penală efectuarea unei expertize psihiatrice este obligatorie când instanța de judecată are îndoială asupra stării psihice a inculpatului, în baza art. 385/15 pct.2 lit.d Cod pr.penală recursul declarat va fi admis, iar în urma casării hotărârilor atacate Curtea reține cauze spre rejudecare.
În consecință, se va dispune efectuarea unei expertize medico-legale psihiatrice de către Serviciul de Medicină Legală A privind pe inculpatul.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE:
Admite recursul declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr. 70/A/7.04.2008 pronunțată de Tribunalul Alba în dosarul penal nr- și în consecință:
Casează decizia penală atacată precum și sentința penală nr. 211/10.09.2007 pronunțată de Judecătoria Blaj în dosarul penal nr- și reține cauza spre rejudecare.
Dispune efectuarea unei expertize medico-legale psihiatrice de către Serviciul de Medicină Legală A privind pe inculpatul.
Stabilește termen de judecată la data de 9 septembrie 2008.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 17 iunie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - -- - - -- - --
Semnează vicepreședintele semnează vicepreședintele semnează vicepreședintele
Curții de APEL ALBA IULIA Curții de APEL ALBA IULIA Curții de APEL ALBA IULIA
GREFIER
- -
Red..
Dact.LS/2ex/14.07.2008
Jud. fond:
Jud.apel:,
Președinte:Oana Maria CălianJudecători:Oana Maria Călian, Stanca Ioana Marcu, Tiberiu Peter