Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 34/2008. Curtea de Apel Brasov

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BRAȘOV

Secția penală și pentru cauze cu minori

DECIZIA PENALĂ NR. 34/ DOSAR NR-

Ședința publică din 18 ianuarie 2008

Completul de judecată format din:

PREȘEDINTE: Manuela Barbu JUDECĂTOR 2: Nicoleta Hădărean

- - - JUDECĂTOR 3: Alina Constanța

- C - judecator

a - grefier

Cu participarea reprezentantei Ministerului Public - procuror - din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov.

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr. 273/A din 15 octombrie 2007 pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul penal nr-.

Dezbaterile asupra cauzei s-au efectuat în conformitate cu prevederile art.304 Cod procedură penală, respectiv prin înregistrarea pe suport audio-video.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru recurentul inculpat lipsă, avocat din oficiu (delegație fila 9 dosar).

Procedura îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Întrebați fiind, reprezentanta parchetului și apărătorul din oficiu al recurentului inculpat, declară că nu au cereri de formulat.

Nemaifiind alte cereri de formulșat, instanța constată cauza în stare de judecată și în conformitate cu dispozițiile art. 38513Cod procedură penală, acordă cuvântul asupra recursului formulat.

Avocat din oficiu pentru recurentul inculpat solicită admiterea recursului declarat împotriva deciziei penale nr. 273/A din 15 octombrie 2007 pronunțată de Tribunalul Brașov, susținând că recursul vizează reducerea pedepsei de 3 ani și 2 luni închisoare aplicată de Judecătoria brașov și menținută de Tribunalul Brașov.

Apărătorul din oficiu al recurentului apreciază că o pedeapsă în cuantum mai mic ar fi în măsură să atingă scopul pedepsei. Astfel, din referatul de evaluare întocmit în cauză, rezultă că inculpatul în detenție a urmat cursuri de școlarizare și are perspective crescute de reintegrare. Inculpatul a recunoscut și regretat fapta.

De asemenea, din actele dosarului a observat că inculpatul are doi copii minori, unul din ei suferind un abuz sexual, ceea ce l-a marcat foarte mult. Prezența inculpatului în familie, alături de copii, ar contribui la alinarea acestei suferințe.

Pentru toate aspectele expuse, solicită admiterea recursului și reducerea pedepsei.

Reprezentanta parchetului având cuvântul, pune concluzii de respingere a recursului ca nefondat, inculpatul fiind trimis în judecată pentru infracțiuni de furt calificat. În raport de modalitatea de comitere a faptei și circumstanțele personale ale inculpatului, care relevă faptul că nu se află la prima confruntare cu legea penală, apreciază că nu se impune reducerea pedepsei. Pedeapsa aplicată de prima instanță și menținută de instanța de apel corespunde criteriilor prevăzute de art. 72 și 52 Cod penal.

Deliberând asupra recursului penal de față:

Constată că prin sentința penală nr. 354/20.02.2007 pronunțată de Judecătoria Brașov în dosarul penal nr- s-a dispus condamnarea inculpatului, în baza art. 208 alin 1, 209 alin 1 lit. a, e, g Cod penal cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat(fapta din 16/17.06.2004).

În baza art. 83 Cod penal s-a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 3 ani închisoare la care a fost condamnat inculpatul prin sentința penală nr. 311 din 4 martie 2004 Judecătoriei Bârlad, definitivă prin neapelare la data de 31.03.2004 pe care a adăugat-o la pedeapsa aplicata prin sentinta pronunțată, inculpatul urmand sa execute o pedeapsa rezultanta de 6 ani inchisoare.

În baza art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit a, e, g penal cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal a fost condamnat acelasi inculpat la o pedeapsa de 3 ani inchisoare, pentru savarsirea infractiunii de furt calificat - fapta din 25/26.06.2004.

În baza art. 83 Cod penal s-a revocat suspendarea conditionata a executarii pedepsei de 3 ani inchisoare la care a fost condamnat inculpatul prin sentinta penala nr. 311/04.03.2004 a Judecatoriei Barlad, definitiva prin neapelare la data de 31.03.2004, pe care a adăugat- la pedeapsa aplicata prin sentinta pronunțată, inculpatul urmand sa execute o pedeapsa rezultanta de 6 ani inchisoare.

În baza art. 208 alin 1, art. 209 alin 1 lit a, e, g Cod penal cu aplicarea art 37 lit a Cod penal, a fost condamnat acelasi inculpat la o pedeapsa de 3 ani inchisoare, pentru savarsirea infractiunii de furt calificat - fapta din 25-28.06.2004.

În baza art 83.penal s-a revocat suspendarea conditionata a executarii pedepsei de 3 ani inchisoare la care a fost condamnat inculpatul prin sentinta penala nr. 311/04.03.2004 a Judecatoriei Barlad, definitiva prin neapelare la data de 31.03.2004, pe care a adăugat- la pedeapsa aplicata prin sentinta pronunțată, inculpatul urmand sa execute o pedeapsa rezultanta de 6 ani inchisoare.

În baza art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit a, e, g penal cu aplicarea art. 37 lit. a penal a fost condamnat acelasi inculpat la o pedeapsa de 3 ani inchisoare, pentru savarsirea infractiunii de furt calificat - fapta din 23/24.06.2004.

În baza art. 83 Cod penal s-a revocat suspendarea conditionata a executarii pedepsei de 3 ani inchisoare la care a fost condamnat inculpatul prin sentinta penala nr. 311/04.03.2004 a Judecatoriei Barlad, definitiva prin neapelare la data de 31.03.2004, pe care a adăugat- la pedeapsa aplicata prin sentinta pronunțată, inculpatul urmand sa execute o pedeapsa rezultanta de 6 ani inchisoare.

S-a dispus ca în baza art. 33 lit. a, art. 34 lit b Cod penal inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de6 ani inchisoare.

În baza art 357 alin 3.pr.pen interzice inculpatului drepturile prev de art 64 lit a teza a II a, b penal pe durata prev de art 71.penal.

În baza art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. a,e,g Cod penal a fost condamnat inculpatul - la o pedeapsa de 3 ani inchisoare, pentru savarsirea infractiunii de furt calificat - fapta din 25/26.06.2004.

În baza art 83 Cod penal și art. 7 din Legea nr. 543/2002 a fost revocată suspendarea conditionata si beneficial gratierii privind executarea pedepsei de 2 luni inchisoare la care a fost condamnat inculpatul prin sentinta penala nr. 179/25.03.2004 a Tribunalului B, definitiva la data de 15.04.2004, pe care a adăugat-o la pedeapsa aplicata prin sentinta pronunțată, inculpatul având de executat o pedeapsa rezultanta de 3 ani si 2 luni inchisoare.

În baza art. 208 alin 1, art. 209 alin. 1 lit a,e,g Cod penal a fost condamnat acelasi inculpat la o pedeapsa de 3 ani inchisoare, pentru savarsirea infractiunii de furt calificat - fapta din 25-28.06.2004.

În baza art. 83 Cod penal și art. 7 din Legea nr. 543/2002 a fost revocată suspendarea conditionata si beneficial gratierii privind executarea pedepsei de 2 luni inchisoare la care a fost condamnat inculpatul prin sentinta penala nr. 179/25.03.2004 a Tribunalului B, definitiva la data de 15.04.2004, pe care a adăugat-o la pedeapsa aplicata prin sentinta pronunțată, inculpatul având de executat o pedeapsa rezultanta de 3 ani si 2 luni inchisoare.

În baza art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit a,e,g Cod penal a fost condamnat acelasi inculpat la o pedeapsa de 3 ani inchisoare, pentru savarsirea infractiunii de furt calificat - fapta din 23/24.06.2004.

În baza art. 83 Cod penal si art. 7 din Legea nr. 543/2002 a fost revocată suspendarea conditionata si beneficial gratierii privind executarea pedepsei de 2 luni inchisoare la care a fost condamnat inculpatul prin sentinta penala nr. 179/25.03.2004 a Tribunalului B, definitiva la data de 15.04.2004, pe care a adăugat-o la pedeapsa aplicata prin sentinta pronunțată, inculpatul având de executat o pedeapsă rezultantă de 3 ani si 2 luni inchisoare.

S-a dispus în baza art. 33 lit a, art. 34 lit b Cod penal ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de3 ani si 2 luni inchisoare.

În baza art. 357 alin. 3 Cod procedură penală s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit a teza a II a, b Cod penal pe durata prev. de art. 71 Cod penal.

În baza art. 208 alin 1, art. 209 alin. 1 lit. a,e,g Cod penal a fost condamnat inculpatul - la o pedeapsa de 3 ani inchisoare, pentru savarsirea infractiunii de furt calificat - fapta din 25/26.06.2004.

În baza art. 208 alin 1, art. 209 alin. 1 lit a,e,g Cod penal a fost condamnat acelasi inculpat la o pedeapsa de 3 ani inchisoare, pentru savarsirea infractiunii de furt calificat - fapta din 25-28.06.2004.

În baza art. 208 alin 1, art 209 alin 1 lit a,e,g penal a fost condamnat acelasi inculpat la o pedeapsa de 3 ani inchisoare, pentru savarsirea infractiunii de furt calificat - fapta din 23/24.06.2004.

În baza art. 86/5 Cod penal s-a dispus anularea suspendarii sub supraveghere a pedepsei de 3 ani inchisoare la care a fost condamnat inculpatul prin sentinta penala nr 2691/09.11.2004 a Judecatoriei B, definitiva prin decizia penala nr 166/11.03.2005 a Curtii de Apel

S-a dispus ca în baza art. 33 lit. a, art. 34 lit b penal inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de3 ani inchisoare.

Cu aplicarea art. 13 Cod penal, referitor la neaplicarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a - c pen. in conditiile prev. de art. 71 al. 2.pen.

În baza art. 86/5 alin 2 Cod penal s-a dispus suspendarea sub supraveghere a pedepsei aplicate, pe durata unui termen de incercare de 6 ani.

În baza art. 86/3 alin. 1 si alin. 3 Cod penal s-a stabilit ca inculpatul să se supună urmatoarelor masuri de supraveghere si obligatii:

a) să se prezinte la Serviciul de Probatiune de pe lânga Tribunalului B la termenele stabilite de aceasta institutie;

b) să anunțe, în prealabil, catre aceasta institutie orice schimbare de domiciliu, reședinta sau locuinta si orice deplasare care depaseste 8 zile, precum și întoarcerea;

c) să comunice și să justifice, către aceasta institutie, schimbarea locului de munca

d) să comunice acestei institutii informatii de natura a putea fi controlate mijloacele sale de existentă;

e) să nu intre în legatura cu coinculpatii, si.

S-a atras atentia inculpatului asupra prevederilor art. 86/4 alin. 1 si 2 Cod penal raportat la art. 83 Cod penal.

În baza art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit a, e, g Cod penal a fost condamnat inculpatul - la o pedeapsa de 3 ani inchisoare, pentru savarsirea infractiunii de furt calificat - fapta din 16/17.06.2004.

În baza art. 208 alin. 1, art 209 alin. 1 lit a, e, g Cod penal a fost condamnat același inculpat la o pedeapsa de 3 ani inchisoare, pentru savarsirea infractiunii de furt calificat - fapta din 25/26.06.2004.

În baza art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit a, e, g Cod penal a fost condamnat același inculpat la o pedeapsa de 3 ani inchisoare, pentru savarsirea infractiunii de furt calificat - fapta din 25-28.06.2004.

În baza art. 208 alin 1, art. 209 alin. 1 lit a, e, g Cod penal a fost condamnat acelasi inculpat la o pedeapsa de 3 ani inchisoare, pentru savarsirea infractiunii de furt calificat - fapta din 23/24.06.2004.

În baza art. 86/5 penal s-a dispus anularea suspendarii sub supraveghere a pedepsei de 3 ani inchisoare la care a fost condamnat inculpatul prin sentinta penala nr. 2691/09.11.2004 a Judecatoriei B, definitiva prin decizia penala nr. 166/11.03.2005 a Curtii de Apel

În baza art. 33 lit. a, art. 34 lit. b Cod penal s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de3 ani inchisoare.

Cu aplicarea art. 13 Cod penal, referitor la neaplicarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a - c Cod penal în conditiile prev. de art. 71 al. 2 Cod penal.

În baza art. 86/5 alin. 2 Cod penal s-a dispus suspendarea sub supraveghere a pedepsei aplicate, pe durata unui termen de incercare de 6 ani.

În baza art. 86/3 alin. 1 și alin. 3 Cod penal s-a stabilit ca inculpatul să se supună urmatoarelor masuri de supraveghere si obligatii:

f) să se prezinte la Serviciul de Probatiune de pe lângă Tribunalului B la termenele stabilite de aceasta institutie;

g) să anunțe, în prealabil, către această institutie orice schimbare de domiciliu, reședinta sau locuintă și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

h) să comunice și să justifice, către aceasta institutie, schimbarea locului de munca;

i) să comunice acestei institutii informatii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenta;

j) să nu intre în legatură cu coinculpatii, si.

I s-a atras atenția inculpatului asupra prevederilor art. 86/4 alin 1 si 2 Cod penal raportat la art. 83 Cod penal.

În baza art. 346 Cod procedură penală s- constatat că părtile vatamate: SC SA Sacele, SC Business International Co SRL B, SC Trans SRL B si SC SRL nu s-au constituit parti civile, prejudiciul fiind acoperit de societatile de asigurari.

În baza art. 346 Cod procedură penală raportat la art. 22 din Legea nr. 136/1995 au fost obligați, în solidar, inculpatii:

- si să plătească suma de 9.953,16 lei Ron către SC actualizată functie de rata inflatiei;

-, si să platească suma de 25.331,42 lei Ron catre SC SA;

-, si să plateasca suma de 9.004,4 lei Ron catre SC -. - ROMANIA;

-, si să plătească suma de 19.488,63 lei Ron, catre SC - SA G,

sumele acordate urmand a fi reactualizate in functie de rata inflatiei, la data platii acestora.

În baza art. 191 alin. 1, 2 Cod procedură penală au fost obligați inculpatii să plătească fiecare suma de câte 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, în acestea fiind incluse si cheltuielile judiciare reprezentând onorariu aparator oficiu, conform art. 189 alin. 1 Cod procedură penală.

Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut următoarele:

În seara zilei de 16 iunie 2004 înculpatul s-a deplasat la locuința învinuitului unde l-a întâlnit pe acesta; ulterior aceștia s-au deplasat în zona unde se afla parcat autovehiculul cu nr. de înmatriculare - aparținând SC SA; ambii inculpati au procedat la demontarea a patru obloane din aluminiu ce erau amplasate pe acest autovehicul fără a folosi vreun instrument după care au deplasat aceste obloane pe o distanță de cca 200- 300 metri; de aici le-au transportat cu un atelaj aparținând martorei căreia i-au solicitat atelajul fără să-i spună care este proveniența bunurilor pe care vor să le transporte; aceleiași martore cei doi inculpati i-au vândut cantitatea de aluminiu rezultată în urma tăierii în bucăti a celor 4 obloane contra sumei de 200.000 lei, dat fiind faptul că respectiva martoră era cunoscută în zonă ca ocupându-se cu colectarea deșeurilor; nici la momentul la care a fost achiziționată cantitatea de aluminiu martorei nu i-a fost facută cunoscută proveniența ilicită a bunurile pe care le-a cumpărat. Din declarația martorei rezultă că a înstrăinat unei persoane necunoscute bunurile achiziționate de la inculpate; suma de bani obținută de cei doi inculpati în urma valorificării celor 4 obloane de aluminiu sustrase a fost împărțită de aceștia în mod egal și folosită în interes personal.

În seara zilei de 25.06.2004, inculpatii, și s-au întâlnit la locuința inculpatului; au luat hotărârea de a sustrage obloane din aluminiu montate pe un autovehicul având nr. de înmatriculare - ce se afla parcat pe str.- din mun..

În aceeași noapte cei patru inculpate se deplasează la locul unde se afla parcat autovehiculul; aici pentru început inculpatul a asigurat paza locului în timp ce ceilalți trei învinuiți au demontat de pe autovehicul un număr de 8 obloane de aluminiu pe care le-au așezat chiar lângă autovehicul, după care inculpatul s-a deplasat la locuința sa de unde a adus un atelaj aparținând familiei sale în scopul de a transporta obloanele ce fuseseră demontate de pe autovehicul. Până la sosirea inculpatului cu atelajul, inculpatii, și au transportat obloanele demontate din locul în care erau așezate lângă autovehicul pe distanța de cca 100 metri într-un loc mai întunecat. De aici au fost apoi încărcate în atelajul adus de pe care apoi l-au transportat la locuința martorului situată în Cartierul din mun., cunoscut în zonă ca o persoană care se ocupă cu colectarea deșeurilor. Înainte de a fi transportate la locuința martorului cele 8 obloane de aluminiu au fost de inculpati la locuința lui unde au fost tăiate; deși bunurile au fost observate de către concubina și mama concubinei inculpatului, martorele și cercetările au relevat că acestea nu au cunoscut proveniența obloanelor. În urma valorificării cantității de aluminiu ce a rezultat din vânzarea către martorul a celor 8 obloane tăiate, cei patru inculpati au obținut suma de 5.000.000 lei, pe care au împărțit-o între ei și au folosit-o în interes personal. Din declarația inculpatilor și a martorului rezultă că acesta nu a cunoscut proveniența ilicită a bunurilor pe care le-a achiziționat, iar la momentul la care i-au fost predate obloanele se făcuse deja dimineață.

În perioada 25 - 28.06.2004, pe timp de noapte inculpatii, s-au deplasat în zona ANL din mun. unde se afla parcat autovehiculul cu nr. de înmatriculare - aparținând SC TRANS SRL B; aici cei 4 inculpati au procedat la demontarea unui număr 4 obloane de aluminiu ce erau montate pe acest autovehicul pe care le-au transportat apoi într-un loc ferit situat în apropierea locului în care era parcat autovehiculul. De aici obloanele de aluminiu au fost transportate de către inculpati cu atelajul aparținând familiei inculpatului la locuința martorului. Fără să cunoască proveniența bunurilor ce îi sunt oferite spre vânzare, martorul a cumpărat de la inculpati întreaga cantitate de aluminiu plătind drept preț suma de 3.000.000 lei pe care ulterior acewstia au împărțit-o cheltuind-o în interes personal; ulterior, martorul a valorificat prin vânzare către martorul întreg materialul neferos achiziționat de la inculpati, contra sumei de 10.000.000 lei; din declarația numitului rezultă că la rândul său a valorificat materialul neferos ce i-a fost predat de către martorul în saci din rafie contra sumei de 12.500.000 lei unei persoane care locuiește în Câmpina jud. P însă întreg materialul neferos în discuție era tăiat în bucăți, astfel încât nu mai este posibilă recuperarea în natură a prejudiciului produs părților vătămate.

În seara zilei de 23.06.2004, în jurul orelor 22.30, inculpatii, s-au deplasat pe str. - 47 din loc. la domiciliul inculpatului, unde s-au hotarât să se deplaseze în loc B în vederea sustragerii de obloane din aluminiu; pe str -, observand parcat un autotren Iveco, cu nr de inmatriculare GL 407/404 proprietatea SC inculpatii au sustras prin demontare cele 9 obloane ale autotrenului, pe care le-au transportat cu ajutorul unei autoutilitare apartinand unui taximetrist, contactat telephonic de inculpatul; bunurile au fost transportate la domiciliul numitei florina, care se ocupa cu colectarea de material feros, primind suma de 5.000.000 lei.

În ceea ce priveste latura civila a cauzei, din inscrisurile aflate la dosar rezulta ca partea vatamata SC Sacele a recuperat prejudiciul suferit in valoare de 99.531.600 lei, urmare despagubirii din partea Societatii de asigurare asiguratorul la randul sau constituindu-se parte civila in cauza, in baza art 22 din Legea nr 136/1995; partea vatamata SC Business International SRL a recuperat prejudiciul suferit in valoare de 254.000.000 lei, urmare despagubirii din partea Societatii de Asigurare asiguratorul la randul sau constituindu-se parte civila in cauza, in baza art 22 din Legea nr 136/1995; partea vatamata SC Trans SRL Bar ecuperat prejudiciul suferit in valoare de 90.087.821 lei, urmare despagubirii din partea Societatii Asigurare Reasigurare Romania asiguratorul la randul sau constituindu-se parte civila in cauza, in baza art 22 din Legea nr 136/1995 cu suma de 90.044.000 lei si dobanda legala; partea vatamata SC SRL a recuperat prejudiciul suferit in valoare de 198.000.000 lei, urmare despagubirii din partea Societatii de Asigurare asiguratorul la randul sau constituindu-se parte civila in cauza, in baza art 22 din Legea nr 136/1995, cu suma de 194.886.300 lei.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov și inculpații și, toți recurenții criticând hotărârea primei instanțe sub aspectul individualizării judiciare a pedepselor aplicate inculpaților; astfel Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașova arătat în dezvoltarea motivelor de apel că pedepsele aplicate inculpaților sunt dozate necorespunzător, iar cuantumul acestora nu este în măsură să conducă la atingerea scopului pedepsei, astfel cum acesta este reglementat de art. 52 Cod penal; inculpații apelanți au arătat în dezvoltarea motivelor apelurilor declarate că pedepsele aplicate sunt mult prea severe raportat la circumstanțele reale în care s-a comis infracțiunea și la conduita procesuală adoptată, astfel încât se impune redozarea acestora în sensul reducerii cuantumului lor.

Prin decizia penală nr. 273/A/15.10.2007 pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul penal nr- au fost respinse apelurile exercitate de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov și inculpații și împotriva sentinței penale nr. 354/2007 a Judecătoriei Brașov fiind menținute dispozițiile sentinței penale atacate. În baza art. 189-192 alin 2, 3 Cod procedură penală, au fost obligați apelanții inculpați și să plătească statului câte 160 lei fiecare cu titlu de cheltuieli judiciare iar restul cheltuielilor judiciare în apel avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a reținut în esență că apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov și inculpații și sunt nefondate pentru următoarele considerente:

În primul rând atât situația de fapt cât și încadrarea juridică dată faptelor comise de inculpații, și au fost în mod just reținute de către prima instanță care a valorificat corespunzător probele administrate în cauză ce relevă, fără echivoc, vinovăția inculpaților relativ la faptele penale ce li se impută.

Astfel, tribunalul, similar cu prima instanță, a observat chiar declarațiile inculpaților - care au recunoscut comiterea faptelor - ce se coroborează, cum o impune art. 69 Cod procedură penală, cu declarațiile reprezentanților părților vătămate, cu procesele verbale de cercetare la fața locului, procese verbale de recunoaștere din grup, etc. toate cele expuse arătând săvârșirea faptelor penale descrise în rechizitorii de către inculpații, și.

In al doilea rând tribunalul a reținut că și pedepsele aplicate inculpaților, și - situate la minimul special vizat de norma incriminatoare - sunt de natură a răspunde exigențele art. 52 Cod Penal și de a valorifica, coroborat, criteriile de individualizare avute în vedere de art. 72 Cod Penal.

Astfel inculpatul este recidivist, în înțelesul art. 37 lit. a Cod Penal și - ca și coinculpatul - a comis infracțiunile în termenul de încercare stabilit prin alte hotărâri definitive prin care au fost condamnați pentru fapte similare iar inculpatul nu este nici el la primul contact cu rigorile legii penale.

Pe de altă parte gradul concret de pericol social al faptelor penale comise de cei patru inculpați, circumstanțele reale de săvârșire a acestor fapte - respectiv noaptea, în loc public și mai multe persoane împreună - repetabilitatea acestor activități infracționale sau valoarea prejudiciului nu pot permite, în lipsa incidenței vreuneia din situațiile vizate de art. 74 Cod Penal, coborârea pedepselor sub minimul special prevăzut de legea penală.

În sfârșit nici majorarea pedepselor aplicate inculpaților, și nu este necesară, așa cum apreciază Ministerul Public - pedepsele stabilite de către prima instanță putând contribui, așa cum s-a arătat, la atingerea scopurilor vizate de art. 52 Cod penal.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs, în termenul legal, inculpatul.

Recursul nu a fost motivat în scris conform art. 385/10 Cod procedură penală iar recurentul nu a depus motivele de recurs nici printr-un memoriu separat, cu cel puțin 5 zile înaintea primului termen de judecată.

Oral, cu ocazia dezbaterilor, inculpatul a criticat hotărârea atacată pentru netemeinicie și a solicitat casarea ei iar în cadrul rejudecării pronunțarea unei noi hotărâri prin care să se reducă cuantumul pedepsei care i-a fost aplicată.

În motivarea recursului formulat inculpatul a arătat că nu se justifică aplicarea unei pedepse atât de severe întrucât a avut o conduită procesuală sinceră, recunoscând și regretând comiterea infracțiunii de care este acuzat, în perioada în care a fost arestat a urmat cursuri de școlarizare, ceea ce a determinat creșterea perspectivelor de reintegrare; inculpatul a arătat de asemenea că este întreținătorul a doi copii, dintre care unul a fost victima unui abuz sexual.

În drept, au fost invocate de către inculpat dispozițiile art. 385/9 pct. 14 Cod procedură penală.

Analizând decizia penală nr. 209/2007 a Tribunalului Brașov prin prisma cazului de casare invocat de recurent în susținerea recursului formulat și care conform art. 385/10 alin 2 raportat la art. 385/9 Cod procedură penală, se ia în considerare și din oficiu de către instanța de recurs, se constată că recursul formulat de inculpatul este nefondat pentru următoarele considerente:

Atât prima instanță cât și instanța de apel au reținut o stare de fapt corectă, rezultată din coroborarea întregului material probator administrat în cauză, constând în esență în aceea că în noaptea de 25/26 iunie 2004, inculpatul împreună cu ceilalți trei inculpați trimiși în judecată au sustras un număr de 8 obloane de aluminiu de pe un autovehicul, parcat tot în loc public iar în perioada 25 - 28 iunie 2004, inculpații, și au sustras pe timp de noapte un număr de patru obloane de aluminiu în valoare de 90.087.821 lei (Rol), aflate pe autovehiculul aparținând SC Trans SRL parcat în loc public; în noaptea de 23/24 iunie 2004 cei patru inculpați, împreună au sustras alte 9 obloane de la un autotren aparținând la SC SRL.

S-a stabilit de asemenea o încadrare juridică corespunzătoare a faptelor și s- reținut în mod judicios că în speță sunt îndeplinite condițiile pentru tragerea la răspundere penală a inculpatului pentru săvârșirea infracțiunilor de furt calificat prevăzut de art. 208 alin, 209 alin 1 lit. a, e, g Cod penal (3 infracțiuni)

La individualizarea judiciară a pedepsei aplicate inculpatului prima instanță și instanța de apel au avut în vedere toate criteriile generale de individualizare judiciară prevăzute de art. 72 Cod penal precum și scopul pedepsei astfel cum acesta rezultă din dispozițiile art. 52 Cod penal.

Astfel, având în vedere pe de o parte circumstanțele reale în care au fost comise infracțiunile, numărul acestora, intervalul de timp scurt în care s-a desfășurat activitatea infracțională și numărul participanților, valoarea prejudiciului creat și nerecuperat, iar pe altă parte circumstanțele personale ale inculpatului care, deși a recunoscut comiterea infracțiunii nu este la prima încălcare a legii penale, dând dovadă de perseverență infracțională prin comiterea aceluiași gen de infracțiuni îndreptate împotriva patrimoniului chiar în condițiile în care a suferit până în prezent o condamnare la pedeapsa închisorii cu suspendarea condiționată a executării, instanța de recurs constată că pedeapsa stabilită pentru inculpat este corect individualizată atât în ceea ce privește cuantumul acesteia cât și modalitatea de executare; inculpatului i-au fost aplicate pentru fiecare dintre infracțiunile comise câte o pedeapsă egală cu minimul special prevăzut de lege, luându-se în considerare tocmai împrejurările relevate în susținerea recursului, respectiv condițiile concrete în care s-a comis fapte și conduita procesuală adoptată de inculpat, situația familială a acestuia astfel încât în speță nu se impune redozarea pedepselor în sensul reducerii cuantumului acestora, cu atât mai mult cu cât condamnarea anterioară la pedeapsa închisorii, neexecutată nu au avut rolul educativ preconizat asupra inculpatului, acesta neînțelegând să-și adapteze conduita rigorilor legii. Pe altă parte adăugarea pedepsei de 2 luni închisoare la fiecare dintre pedepsele aplicate pentru infracțiunile deduse în prezent judecății era obligatorie date fiind dispozițiile art. 83 Cod penal și ale art. 7 din Legea 543/2002 și a împrejurării că inculpatul a comis faptele deduse în prezent judecății în termenul de încercare stabilit.

Văzând că pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului și modalitatea de executare stabilită sunt în măsură să conducă la atingerea scopului prevăzut de art. 52 Cod penal, aceasta este aplicată în limitele prevăzute de lege ( fiind respectate atât dispozițiile părții generale a codului penal cât și a celei speciale a aceluiași cod) iar la stabilirea sa au fost avute în vedere toate criteriile generale de individualizare judiciară a pedepsei prev. de art. 72 Cod penal instanța de recurs constată că în speță nu sunt incidente dispozițiile art. 385/9 pct. 14 Cod procedură penală și nici alte cazuri de casare dintre cele care se iau în considerare din oficiu de către instanță, astfel încât în baza art. 385/15 pct. 1 lit. b cod procedură penală se va respinge ca nefondat recursul formulat de inculpatul împotriva deciziei penale nr. 273/A/2007 pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul penal nr-, care va fi menținută.

În baza art. 189, 192 Cod procedură penală va fi obligat inculpatul să plătească statului, cu titlu de cheltuieli judiciare suma de 150 lei, sumă ce include și onorariul apărătorului desemnat din oficiu.

Pentru aceste motive

În numele legii

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr. 273/A/15.10.2007 pronunțată în dosar nr- a Tribunalului Brașov, pe care o menține.

Onorariul avocatului din oficiu, în sumă de 100 lei, se suportă din fondurile Ministerului d e Justiție, se plătește Baroului B și se include în cheltuielile judiciare avansate de stat.

Obligă pe recurent să plătească statului 150 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 18.01.2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

- - - - - C

GREFIER

a

Red.NH/12.02.2008

Tehnoredact.DS/22.02.2008/2 ex.

Jud.fond. /Jud.apel./

Președinte:Manuela Barbu
Judecători:Manuela Barbu, Nicoleta Hădărean, Alina Constanța

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 34/2008. Curtea de Apel Brasov