Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 341/2009. Curtea de Apel Bacau
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA PENALĂ, CAUZE MINORI SI FAMILIE
DECIZIA PENALĂ NR.341
Ședința publică din 11 mai 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Monica Vadana
JUDECĂTOR 2: Bogdan Adrian
JUDECĂTOR 3: Silviu Anti
GREFIER: ---
**********
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacăua fost reprezentat legal de - procuror.
Pe rol pronunțarea asupra recursului declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamț împotriva deciziei penale nr.27/AP/02.02.2009 pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-.
Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința din 07.05.2009, fiind consemnate în încheierea de la acea dată, când instanța, din lipsă de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 11.05.2009.
CURTEA
- deliberând -
Asupra recursului penal de față constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 13 din 14 ianuarie 2008 Judecătoriei Roman, în baza art.11 pct.2 lit. a Cod procedură penală raportat la art.10 lit. b Cod procedură penală a fost achitat inculpatul -, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prevăzut de art.208 alin.1, 209 lit. g Cod penal cu aplicarea art.2801alin.2 Cod penal.
În baza art.181alin. 3 Cod penal raportat la art. 91 Cod penal s-a aplicat inculpatului sancțiunea amenzii administrative de 200 lei.
S-a luat act că partea vătămată Ministerul Culturii și cultelor-reprezentat de Complexul Județean N nu s-a constituit parte civilă, deoarece nu a suferit nici un prejudiciu.
A fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în cauză.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Romans -a dispus trimiterea în judecată a inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prevăzută de art. 208 al. 1, 209 lit. g Cod penal cu referire la art. 2801al. 2 Cod penal, reținându-se că la data de 24.11.2005, lucrătorii postului de Poliție a comunei și cei de la Poliția municipiului R s-au sesizat din oficiu, în urma unui articol apărut în ziarul "Monitorul de R" despre faptul că s-ar fi sustras mai multe icoane și bunuri cu valoare patrimonială și culturală.
În urma cercetărilor făcute s-a constatat că în perioada septembrie 1999-septembrie 2005 inculpatul a fost preot la din comuna, care cuprindea două comunități, cea din satul i din Deal și cea din satul i din V, fiecare având biserică proprie.
La 30.10.2005 Consiliul laf ăcut o verificare a obiectelor de cult din cele două biserici și s-a constatat lipsa a 3 icoane cu valoare de patrimoniu, respectiv " ", " Domnului cu ", "Sf.", precum și icoana "Sf. " aceste icoane fiind înlocuite cu altele pictate de inculpat.
La din i din V s-a constatat lipsa catapetesmei, care era datată 1808 și care a fost înlocuită în întregime cu alta făcută de.
S-a mai constatat înlocuirea stranei " Domnului" și a stranei " Domnului".
De la ambele biserici a fost constatată și lipsa unui număr de 17 cărți bisericești.
La fața locului s-a făcut o verificare de către organele de poliție aceeași situație fiind constatată în prezența martorilor și.
În plus s-a constatat că la i din Deal o cruce din lemn reprezentând pe a fost înlocuită cu o statuetă din ghips.
La 31.08.2006 un expert din cadrul Ministerului Culturii și Cultelor a evaluat icoanele constatate ca fiind sustrase și înlocuite la suma de 375.000.000 lei.
Complexul Județean Nac omunicat că în evidențele sale, patru icoane din, care au fost sustrase figurează ca aparținând patrimoniului cultural național " " școala moldovenească sec. XVIII Sf., școala moldovenească sec. XVIII și adormirea Domnului.
Cu privire la dispariția acestor icoane se pretinde că într-o noapte din luna mai 2005 în jurul orei 200inculpatul a intrat în din din V, cu cheile pe care le avea asupra sa și a sustras icoanele vechi pe care le-a dat unor persoane necunoscute care veniseră acolo cu două mașini. Se mai pretinde că după ce a sustras și vândut icoanele, inculpatul le-a înlocuit cu altele pictate de el, fapt ce a fost sesizat de enoriașii mai în vârstă care cunoșteau icoanele din cele două biserici.
R nu s-a constituit parte civilă, deoarece bunurile din cele două biserici nu au fost evaluate.
În rechizitoriu se susține că inculpatul a cauzat părții vătămate Complexul Județean N un prejudiciu de 37500 lei iar prin sustragerea celor 17 cărți bisericești un prejudiciu de 4250 lei.
Atât în faza de urmărire penală, cât și cu ocazia cercetării judecătorești, inculpatul nu a recunoscut săvârșirea faptei, susținând că icoanele nu au fost sustrase, că intenția sa a fost să restaureze aceste obiecte de cult, că în prealabil s-a consultat cu enoriașii pentru a face restaurarea el, deoarece nu existau resurse financiare pentru așa ceva și că după ce le-a restaurat le-a pus lângă sobă să se usuce și s-au îndoit și că a pictat altele. în momentul în care a încercat să o restaureze s-a rupt, o parte din aceasta a ars, iar o parte este depozitată în biserică.
bisericești permit ca atunci când un obiect de cult este într-o stare avansată de degradare el să fie ars. Cu privire la cărțile bisericești, inculpatul a făcut precizarea că acestea au fost inventariate în anul 2002.
În anul 1999 când a preluat compusă din două biserici, preluarea nu s-a făcut decât scriptic, nu și faptic și nimeni nu i-a adus la cunoștință că în biserici avea bunuri cu valoare de patrimoniu.
Parchetul de pe lângă Judecătoria Romana considerat că vinovăția inculpatului este confirmată de probele din dosarul de urmărire penală și anume procesul verbal de sesizare din oficiu, procesul verbal de cercetare la fața locului, planșe foto, copia unui articol din ziarul Monitorul de R, adresele nr.1009/7.12.2005 a Complexului Județean N, fișele icoanelor obiecte de patrimoniu, adresa nr.695/31.08.2006 a Muzeului Județean V, raportul de evaluare a icoanelor aduse de la R, fișa postului inculpatului, inventarul icoanelor de la aflat în evidență la Episcopia, depozițiile martorilor, G,.
Inculpatul în apărare a solicitat reaudierea martorilor din lucrări și proba cu înscrisuri.
Complexul Județean N legal citat ca parte vătămată a învederat instanței că nu se constituie parte civilă deoarece nu înregistrează în evidența sa nici un prejudiciu.
Examinând actele și probele dosarului instanța a reținut că inculpatul, în anul 1999 fost numit preot paroh la bisericile din Deal și din V din comuna, județul Cu ocazia încheierii contractului de muncă nu i s-au predat faptic, obiectele de cult din cele două biserici și nici nu i s-a spus că în acestea ar fi icoane cu valoare de patrimoniu.
Episcopia prin Protoerie a încheiat la 2.09.1999 un proces verbal prin care i-a predat inculpatului gestiunea financiară și o listă cu bunurile mobile și imobile în care nu se precizează la nici una din cele douăzeci de poziții, bun de patrimoniu. Sunt evidențiate 14 icoane pe lemn fără a fi individualizate.
La data de 29.01.2002 cu adresa nr. -, Postul de Poliție al comunei a comunicat Poliției municipiului R că la din din V sunt bunuri de patrimoniu, dar nu le indică care ar fi acelea.
La data de 7.12.2005 Complexul Județean Nac omunicat Inspectoratului de Poliție al județului N că la din din Deal sunt 8 icoane susceptibile a face parte din patrimoniul național, iar la din V nu menționează decât o icoană tot susceptibilă a face parte din patrimoniu cultural național.
Rezultă așadar că partea vătămată care trebuia să cunoască cu certitudine situația bunurilor de patrimoniu cultural, nu are o evidență clară a acestora, situație care dă naștere la un semn de întrebare.
Dacă într-adevăr ar fi existat o evidență clară a bunurilor bisericești cu valoare de patrimoniu ar fi fost evidențiate cu o valoare la partea vătămată, dar aceasta neavând prejudiciu nu s-a constituit parte civilă.
Evaluarea obiectelor de cult constatate lipsă din cele două biserici s-a făcut doar pe baza unor fișe analitice, fără a mai exista în realitate.
Este adevărat că inculpatul cu acordul enoriașilor, după o discuție, a încercat să restaureze acele icoane singur, având abilități pentru pictat, dar nu rezultă că acesta ar fi luat icoanele, că le-ar fi comercializat.
Martorul, în octombrie 2005, trecut prin inculpatului, a văzut picturi restaurate dar nu a auzit ca acesta ar fi înstrăinat unele obiecte de cult. Se pare că unii enoriași au fost mulțumiți de restaurare, iar alții nu.
Singurul martor care pretinde că în jurul orei 200noaptea din luna mai 2005 l-a văzut pe inculpat însoțit de alte două persoane când au luat obiecte de cult din biserică și le-au încărcat într-o mașină este, ceilalți martori aflând de la acesta despre așa zisa sustragere.
Art.17 alin.1 Cod penal definește infracțiunea ca fiind fapta care prezintă pericol social săvârșită cu vinovăție și prevăzută de legea penală. din partea specială a Codului penal, în care sunt încuviințate anumite fapte ca infracțiuni, vor trebui analizate prin prisma definiției generale a infracțiunii, numai astfel un făptuitor putând fi tras la răspundere penală.
Ținând cont de faptul cum s-a produs fapta inculpatului, de împrejurarea că nu s-a creat nici un prejudiciu, că nu rezultă cu certitudine că icoanele luate cu scop de restaurare erau sau nu de patrimoniu, că nu există o dovadă certă a vânzării acestora, instanța a apreciat că gradul de pericol social concret în cazul de față este redus.
Inculpatul a recunoscut de la bun început că a dorit doar restaurarea unor obiecte de cult din parohie care într-adevăr erau foarte vechi și care puse lângă sursa de căldură s-au degradat total. Această împrejurare însă nu conduce la ideea că bunurile au fost sustrase în scopul comercializării.
Așa fiind față de textul de comitere a faptei, de circumstanțele personale a inculpatului, instanța a dispus achitarea inculpatului în baza art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art.10 lit. b Cod procedură penală, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prevăzută de art. 208 alin.1, 209 lit. g Cod penal cu aplicarea art. 2801alin.2 Cod penal.
În baza art.181 alin.3 Cod penal raportat la art. 91 Cod penal s-a aplicat inculpatului o amendă administrativă.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Roman, considerând hotărârea nelegală și netemeinică, întrucât în mod greșit s-a apreciat că fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, având în vedere faptul că din probele administrate rezultă că inculpatul nu a recunoscut fapta, că există probe certe că icoanele erau de patrimoniu, iar pericolul social este ridicat, raportat la împrejurarea că inculpatul era preot și avea sarcina ca întreaga avere să fie păstrată în bune condiții.
Analizând sentința atacată, în raport cu motivele de apel invocate, cât și din oficiu, în baza art. 371 al. 2 Cod procedură penală, instanța a constatat că apelul este fondat, motivat de următoarele:
Motivarea instanței de fond în ceea ce privește situația de fapt reținută este contradictorie, în sensul că, deși se reține că nu rezultă cu certitudine că icoanele au fost luate în scopul comercializării, ceea ce ar proba intenția de sustragere, se apreciază totuși că există o faptă penală, dar care nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.
Din probatoriul administrat în cauză rezultă că, în anul 1999, inculpatul a fost numit preot la. Așa cum rezultă din procesul verbal încheiat la data de 2 septembrie 1999 între reprezentanții ui R, fostul preot paroh al Parohiei și inculpat, acesta din urmă a preluat gestiunea parohiei, respectiv cele două biserici din Deal și V, cele două clopotnițe de la ambele biserici și obiectele de inventar, conform unor liste anexă la procesul verbal încheiat. Din listele menționate rezultă că inculpatul a preluat, printre alte obiecte și 14 icoane pe lemn și 10 icoane praznicale la Deal și 28 de icoane praznicale la Din aceste acte nu rezultă că inculpatul ar fi preluat obiecte de patrimoniu și, mai mult decât atât, din adresa nr. 47 din 26 ianuarie 2006 ui R rezultă că în evidențele lor, icoanele ce fac obiectul cauzei de față, nu au fost evaluate și nici nu sunt înscrise ca făcând parte de patrimoniul național. În consecință, în cauză nu există nicio dovadă că inculpatul a cunoscut faptul că în bisericile din parohie există obiecte de patrimoniu.
Din declarația martorului, care locuiește în apropiere de din rezultă că în cursul lunii mai 2005, acesta a văzut în curtea bisericii o mașină cu număr de Sibiu și mașina inculpatului și, întrucât a văzut lumină în interiorul bisericii, a mers la intrarea în cimitir și a văzut cum inculpatul și încă două persoane au demontat icoane de pe catapeteasmă și le-au transportat la mașina cu număr de Sibiu. În momentul în care a ieșit inculpatul, martorul l-a întrebat ce face cu icoanele, acesta spunându-i că le duce la R pentru a le reface. Ulterior, la biserică au fost aduse alte icoane și montate în locul celor vechi.
Declarația acestui martor este confirmată de declarația martorului, care a arătat că în primăvara anului 2005 mers la domiciliul lui și a văzut că în curtea bisericii au intrat două mașini, ulterior el a plecat, iar a doua zi, i-a povestit că l-a văzut pe inculpat luând icoanele din biserică.
Cu ocazia cercetărilor efectuate în cauză s-a constatat că lipsesc anumite obiecte de cult și din Deal, respectiv o cruce din lemn și mai multe cărți bisericești.
Cu privire la dispariția obiectelor de cult de la Deal nu există nicio dovadă că acestea ar fi fost sustrase de inculpat. Audiat în cauză, inculpatul a recunoscut că a luat icoanele de la catapeteasma bisericii din V, strana Domnului, Domnului, un iconostas mic și 4 icoane de la Deal, în scopul de a reface pictura care era deteriorată. Întrucât nu a reușit refacerea lor, deteriorându-le și mai tare, a luat hotărârea de a le arde și a le înlocui cu altele pictate de el.
Apărările inculpatului nu sunt susținute de probele administrate în cauză, nerezultând din niciuna din declarațiile martorilor audiați susținerile inculpatului. De altfel, chiar inculpatul a precizat că nu a adus la cunoștința enoriașilor faptul că a ars icoanele.
Recunoașterea inculpatului, referitoare la luarea icoanelor din Deal nu se coroborează cu niciuna din celelalte probe administrate în cauză, iar potrivit dispozițiilor art. 61 Cod procedură penală, declarațiile inculpatului pot servi la aflarea adevărului, numai în măsura în care se coroborează cu fapte și împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză. Mai mult decât atât, doar din susținerile inculpatului nu rezultă intenția acestuia de a sustrage bunurile din cele două biserici, ci doar intenția de a reface picturile.
În ceea ce privește sustragerea obiectelor de cult de la V, susținerile inculpatului sunt infirmate de declarațiile martorilor și, declarații din care rezultă cu certitudine, intenția de sustragere a bunurilor. În condițiile în care situația invocată de inculpat ar fi fost reală, acesta ar fi adus la cunoștința enoriașilor faptul că nu a putut recondiționa icoanele și că, potrivit canoanelor bisericești, se impunea arderea lor, lucru pe care acesta însă nu l-a făcut.
În consecință, din probele administrate, rezultă doar sustragerea obiectelor de cult de la V, fapta întrunind elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208 al. 1, 209 lit. g Cod penal.
În mod greșit instanța de fond a reținut la încadrarea juridică a faptei și dispozițiile art. 2801al. 2 Cod penal, având în vedere faptul că din probele administrate, așa cum s-a reținut mai sus, nu rezultă faptul că inculpatul a cunoscut că obiectele sustrase fac parte din patrimoniul cultural național. Mai mult decât atât, nu este cert nici faptul că acele icoane mai erau în inculpatului, având în vedere faptul că, din adresa nr. 47 din 26 ianuarie 2006 ui R rezultă din luna decembrie 1967 nu s-a mai făcut nicio inventariere a bunurilor de patrimoniu. În susținerea acestei fapt este si împrejurarea că în cauză, Ministerul Culturii și Cultelor nu s-a constituit parte civilă, precizând că inculpatul nu a cauzat nici un prejudiciu.
În ceea ce privește aprecierea gradului de pericol social al faptei, în mod corect instanța de fond a apreciat că se justifică aplicarea dispozițiilor art. 181Cod penal, având în vedere faptul că urmare a infracțiunii comise nu s-a produs nici un prejudiciu, că inculpatul nu are antecedente penale și că, raportat la lipsa prejudiciului s-a adus o atingere minimă valorilor sociale ocrotite de lege, însă cuantumul amenzii aplicate este nejustificat de redus, impunându-se majorarea acestuia, raportat la atitudinea parțial nesinceră a inculpatului, care a recunoscut doar luarea bunurilor, susținând însă că nu ar exista scopul însușirii pe nedrept.
Pentru aceste considerente prin decizia penală nr. 27/AP din 2.02.2009 pronunțata de Tribunalul Neamțs -a dispus, în temeiul art. 379 pct. 2 lit. a Cod procedură penală, admiterea apelului declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Roman împotriva sentinței penale nr. 13 din 14 ianuarie 2008 Judecătoriei Roman.
A fost desființată în parte sentința și, rejudecând cauza, au fost înlăturate din încadrarea juridică a faptei, dispozițiile art. 2801al. 2 Cod penal.
A fost majorat cuantumul amenzii administrative aplicate inculpatului la 1000 lei.
Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței.
S-a constatat că inculpatul a fost asistat de apărător ales.
În baza art. 192 al. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare în apel au rămas în sarcina statului.
Împotriva deciziei penale mai sus menționate a declarat recurs în termen legal Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamț care critică decizia recurată sub următoarele aspecte:
S-a considerat că decizia penală nr.27/AP/02.02.2009 a Tribunalului Neamț este nelegală și netemeinică sub două aspecte:
În primul rând, orice schimbare de încadrare juridică trebuie pusă în discuția părților, în temeiul art.334 Cod procedură penală. Ori, în cauza de față, Tribunalul Neamța procedat nelegal dispunând înlăturarea din încadrarea juridică a faptei, respectiv art.208 al.1, art.209 lit."g" Cod penal, cu aplicarea art.2801al.2 Cod penal (așa cum a fost trimis în judecată inculpatul prin rechizitoriu), a dispozițiilor art.2801al.2 Cod penal, fără a pune în discuția părților această schimbare, în conformitate cu dispozițiile art.334 Cod procedură penală.
Procedând în această manieră, instanța de control judiciar a îngrădit dreptul Ministerului Public de a susține acuzarea, așa cum a fost ea formulată și probată prin rechizitoriu.
În al doilea rând, în mod cu totul netemeinic s-a reținut că fapta inculpatului de a sustrage, pe timp de noapte, din unde slujea ca preot, mai multe icoane, chiar în condițiile în care aceste bunuri n-ar fi făcut parte din patrimoniul cultural național, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.
Astfel, comiterea faptei de către inculpat este dovedită prin declarațiile martorilor și. Primul a declarat că într-o noapte din luna mai 2005 văzut în curtea bisericii Vom așină cu număr de Sibiu și mașina inculpatului și întrucât a văzut lumină în interiorul bisericii, a mers la intrarea în cimitir și a văzut cum inculpatul - preotul parohiei lor și încă alte două persoane au demontat icoane de pe catapeteasmă și le-au transportat la mașina cu număr de Sibiu.
Poziția procesuală a inculpatului nu a fost una sinceră. Atât pe parcursul urmăririi penale, cât și a judecății, acesta nu a recunoscut săvârșirea faptei, formulându-și o apărare nedovedită însă prin nici o probă.
S-a considerat că față de toate aceste împrejurări, cât și față de faptul că inculpatul avea calitatea de preot la, trebuind să vegheze la păstrarea averii parohiei și nu la înstrăinarea ei, fapta inculpatului de a sustrage obiectele de cult arătate în rechizitoriu prezintă un grad ridicat de pericol social și trebuie sancționată în consecință, nu prin simpla aplicare a unei sancțiuni administrative.
Analizând decizia penală recurată, în raport de dispozițiile art. 385/9 al.3 Cpp, Curtea constată că recursul procurorului este fondat, fiind incident în speță, cazul de casare prev. de art. 385/9 al.1 pct.17 Cpp.
În condițiile în care a fost declarat apel d e către procuror, instanța de apel, în limitele efectului devolutiv al acestei căi ordinare de atac, era obligată ca în afară de temeiurile invocate și cererile formulate de acesta, să examineze cauza sub toate aspectele de fapt și de drept.
Din examinarea cauzei rezultă că instanța de apel s-a limitat doar la analizarea motivelor apel invocate de procuror, omițând să ia considerare din oficiu posibilitatea schimbării încadrării juridice a faptelor pentru care a fost trimis în judecată inculpatul prin rechizitoriul procurorului.
Astfel, având în vedere calitatea de funcționar a inculpatului precum și atribuțiile de serviciu ale acestuia stabilite prin fișa postului(fila 64 dosar ),Curtea consideră că fapta imputată inculpatului a fost greșit calificată juridic.
Fapta inculpatului, având calitatea de preot paroh al parohiei, com, jud. N de a-și însuși din gestiune, obiecte de cult aparținând parohiei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de delapidare prevăzută în art. 2151. pen. în forma continuată, iar nu pe cele ale infracțiunii de furt prev.de art.208 1, 209 al.1 lit.g Cp, situație ce influențează în favoarea inculpatului având în vedere limitele de pedeapsă prevăzute de textul incriminator.
În atare situație, instanța de apel avea obligația de a pune în discuție această infracțiune, în raport cu infracțiunea pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, pe calea dispozițiilor art. 334. proc. pen. referitoare la schimbarea încadrării juridice, urmând să atragă atenția inculpatului că are dreptul să ceară lăsarea cauzei mai la urmă sau eventual amânarea judecății, pentru a-și putea pregăti apărarea, obligație pe care, însă, nu a respectat-
Astfel, în raport cu cele mai sus arătate, Curtea constată că în cauză este incident cazul de casare prevăzut în art. 3859alin. (1) pct. 17. proc. pen. impunându-se casarea ambelor hotărâri ale instanțelor și trimiterea cauzei la instanța de fond în vederea rejudecării.
Instanța de recurs nu va reține cauza spre rejudecare, deoarece s-ar încălca dublul grad de jurisdicție, precum și limitele impuse în art. 38514alin. (1) proc. pen. în condițiile unei cercetări judecătorești care s-a efectuat în raport cu încadrarea juridică reținută prin actul de sesizare al instanței, inculpatul fiind astfel lipsit de posibilitatea formulării de cereri și probe în apărare corespunzătoare noii calificări juridice a faptei.
Față de considerentele ce preced, în baza art. 385/15 pct.2 lit.c Cpp, se va admite recursul procurorului, se va casa decizia recurată precum și sentința primei instanțe și se va trimite cauza spre rejudecare acesteia din urmă.
Cu ocazia rejudecării, instanța de fond va avea în vedere și criticile procurorului referitoare la reținerea infracțiunii prev. de art.280/1 al.2 Cp, pentru care inculpatul a fost trimis în judecată.
Văzând și dispozițiile art.192.al.3 Cpp.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În baza art.38515pct.2 lit.c Cod procedură penală, admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamț, împotriva deciziei penale nr.27/AP din 02.02.2009 pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-.
Casează în totalitate atât decizia penală recurată cât și sentința nr.13 din 14.01.2008 a Judecătoriei Roman.
Trimite cauza spre rejudecare la prima instanță, Judecătoria Roman.
Constată că intimatul inculpat a avut apărător ales.
În baza art.192 al.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică azi 11.05.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
- - - -
Pentru judecător aflat în
- -
Semnează președintele completului
- -
GREFIER
- - -
Red.sent.pen.
Red. /
Red.
Tehnored.
Ex.4
19.05.2009
Președinte:Monica VadanaJudecători:Monica Vadana, Bogdan Adrian, Silviu Anti
