Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 346/2008. Curtea de Apel Bacau

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BACĂU

SECȚIA PENALĂ, CAUZE MINORI SI FAMILIE

DECIZIA PENALĂ NR. 346

Ședința publică din 22 mai 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Valerica Niculina Grosu

JUDECĂTOR 2: Bogdan Adrian

JUDECĂTOR 3: Ștefan

*

GREFIER - -A

*

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BACĂU -

legal reprezentat de PROCUROR -

La ordine a venit soluționarea recursurilor declarate de inculpații și împotriva deciziei penale nr.166/A din 01.04.2008, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-.

Dezbaterile în cauza de față s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art.304 Cod procedură penală, în sensul că au fost înregistrate cu ajutorul calculatorului, pe suport magnetic.

La apelul nominal făcut în ședință publică s-au prezentat recurenții-inculpați - în stare de arest preventiv, asistat de av.oficiu și - în stare de arest preventiv, asistat de av.oficiu, precum și intimatul-parte civilă, lipsă fiind intimatul-parte civilă.

Procedura de citare a fost legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefier, după care:

Recurenții-inculpați și, pe rând, au precizat că își mențin recursurile.

Nefiind alte cereri, s-au constatat recursurile în stare de judecată și s-a dat cuvântul pe fond, punându-se în discuție totodată și starea de arest a recurenților-inculpați.

Av., având cuvântul pentru recurentul-inculpat, a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei penale recurate și redozarea pedepsei aplicate inculpatului, în sensul reducerii acesteia, apreciind că pedeapsa este mult prea mare față de gravitatea faptelor comise de inculpat. În ce privește starea de arest, apărătorul a lăsat soluția la aprecierea instanței de recurs. A solicitat plata onorariului de avocat oficiu din fondul

Av., având cuvântul pentru recurentul-inculpat, a solicitat reținerea acelorași concluzii și pentru acesta, respectiv admiterea recursului și redozarea pedepsei aplicate inculpatului, aceasta fiind mult prea mare. De asemenea, a lăsat la aprecierea instanței starea de arest preventiv. A solicitat plata onorariului de avocat oficiu din fondurile

Intimatul-parte civilă, având cuvântul, a fost de acord cu recursurile formulate de inculpați, precizând că dorește doar să i se achite despăgubirile civile la care aceștia au fost obligați.

Procurorul, având cuvântul, a solicitat respingerea recursurilor ca nefondate, apreciind hotărârea recurată ca fiind legală și temeinică sub aspectul individualizării pedepselor. A solicitat de asemenea deducerea arestării preventive a inculpaților-recurenți la zi și obligarea acestora la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Recurentul-inculpat, în ultimul cuvânt, a solicitat reducerea pedepsei, lăsând soluția privind starea de arest la aprecierea instanței.

Recurentul-inculpat, în ultimul cuvânt, a solicitat de asemenea reducerea pedepsei; a lăsat la aprecierea instanței soluția privind starea de arest.

S-au constatat dezbaterile terminate și s-a trecut la deliberare.

CURTEA

- deliberând -

Asupra recursului penal de față constată următoarele:

Prin sentința penala numărul 90 din - pronunțata in Judecătoria Onești in dosarul numărul 3398/2007s-a dispus:

In baza art.208-209 alin. 1 lit. a si g, Cod penal cu aplicarea art. 37 lit.a Cod penal pentru săvârșirea infracțiuni de furt calificat a fost condamnat inculpatul,fiul lui SI, născut la data de 19.04.1987 in O, județul B, CNP -, domiciliat in comuna Livezi, județul B, studii 8 clase, fără ocupație, stagiul militar neîndeplinit, recidivist, arestat in prezenta cauză, aflat in Penitenciarul Bacău la pedeapsa de 3 (trei) ani si 6(șase) luni închisoare.

In baza art. 61 alin 1 Cod penal s-a revocat beneficiul liberării condiționate a restului de 507 zile neexecutat din pedeapsa de 4 ani 2 luni si 20 de zile aplicată prin sentința penală nr. 631/28.02.2004 a Tribunalului Bacău.

A fost contopit restul de 507 zile cu pedeapsa aplicata prin prezenta hotărâre in pedeapsa cea mai grea, respectiv 3 ani si 6 luni închisoare la care s-a adăugat un spor de 4 luni închisoare, inculpatul urmândsă execute 3 (trei) ani si 10 (zece) luni închisoare.

In baza art.208-209 alin. 1, g Cod penal cu aplicarea art.37 lit. b Cod penal pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat a fost condamnat inculpatul,fiul lui si, zis "" născut la data de 10.04.1978 in O, județul B, CNP -, domiciliat in comuna Livezi, sat, studii 6 clase, fără ocupație, necăsătorit, 1 copil minor, stagiul militar neîndeplinit, recidivist, arestat in prezenta cauza, in prezent aflat in Penitenciarul Bacău la pedeapsa de3 (trei) ani si 6( șase) luni închisoare.

In baza art.208-209 alin 1 lit. a si g, Cod penal cu aplicarea art.a Cod penal pentru săvârșirea infracțiuni de furt calificat a fost condamnat inculpatul,fiul lui si, născut la data de 07.03.1983 in comuna Livezi, județul B, CNP -, domiciliat in comuna Livezi, sat, județul B, studii 5 clase, fără ocupație, necăsătorit, stagiul militar neîndeplinit, recidivist, arestat in prezenta cauză, aflat in Penitenciarul Bacău la pedeapsa de 3 (trei) ani si 6 (sase) luni închisoare.

In baza art. 83 Cod penal s-a revocat suspendarea condiționata a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 367/13.04.2004 a Judecătoriei Onești, definitivă la 28.04.2004.

S- dispus executarea in întregime a pedepsei de 2 ani închisoare alături de pedeapsa de 3 ani si 6 luni aplicata prin prezenta hotărâre inculpatul urmândsă execute pedeapsa de 5 (cinci) ani si 6 (sase) luni închisoare.

S-a interzis inculpaților, exercițiul drepturilor prevăzute de art.64 lit. a teza a II-a si lit. b Cod penal in condițiile art.71 alin 2 Cod penal.

In baza art. 350 alin 1 Cod procedura penală s-a menținut măsura arestării preventive a inculpaților.

In baza art. 88 Cod penal s-a dedus din durata pedepsei aplicate fiecărui inculpat perioada executata prin reținere si arestare preventiva de la 25.05.2007, ora 15,00 la zi.

In baza art. 14, 346 Cod procedura penală, art. 998 cod civil si art. 1003 Cod Civil au fost obligați, in solidar, inculpații, să achite părții civile suma de 4.400 lei titlu de despăgubiri civile, reprezentând daune materiale.

In baza art. 14, 346 Cod procedura penala, art.998 Cod Civil si art. 1003 Cod Civil au fost obligați, in solidar, inculpații, la plata despăgubirilor civile in suma de 500 lei către partea vătămata .

În baza art. 189 Cod procedura penala s-a dispus plata din fondurile Ministerului Justiției către Biroul de Avocați O suma de 450 lei, reprezentând 3 onorari minime x 150 lei pentru apărătorii desemnați din oficiu avocați, - in faza urmării penale si avocat in etapa cercetării judecătorești.

In baza art. 191 alin. 2 Cod procedura penala au fost obligați inculpații la cheltuieli judiciare către stat, astfel:, la cate 2000 lei iar la 2150 lei.

S-a constatat ca in faza judecații inculpații si au fost asistați de apărători aleși.

In baza art. 193 alin 1 si 4 Cod procedura penala au fost obligați inculpații la cate 166,66 lei cheltuieli de judecata, reprezentând onorariu avocat, către partea civilă .

Pentru a pronunța aceasta hotărâre prima instanța a reținut următoarele:

La data de 22.05.2007 din O,-, județul Bas esizat Poliția municipiului O cu privire la faptul că in noaptea de 21/22.05.2007 intre orele 21,00-01,00 persoane necunoscute i-au sustras de pe izlazul cartierului S un, o iapă și o mânză in valoare totală de 15.000 lei.

Partea vătămată a fost audiată in datele de 23.05.2007 și 26.05.2007, precizând particularitățile celor 3 cabaline și locul de acestea fuseseră priponite pe in noaptea de 21/22.05.2007.

La 22.05.2007 lucrătorii ai Poliției municipiului O au efectuat o cercetare la fata locului in prezența martorului asistent și au întocmit cu această ocazie procesul-verbal aflat la filele 8-9 doar urmărire penală precum și planșele fotografice aflate la filele 10-13 același dosar.

La 24.05.2007 lucrătorii de poliție însoțiți de G, fiul părții civile, s-au deplasat in zona cartierului al municipiului B la punctul numit Lacului unde au identificat cei 3 cai sustrași din patrimoniul lui in noaptea de 21/22.05.2007. Animalele erau păzite de un tânăr identificat in persoana martorului -. Acesta a afirmat că cei 3 cai îi aparțineau lui care îi cumpărase in ziua de 22.05.2007.

au fost predate de lucrătorii de poliției proprietarului care s-a mai constituit parte civilă cu suma de 3000 lei, reprezentând paguba suferită prin vătămările corporale ale celor 3 cai.

Cu ocazia audierii sale la data de 25.05.2007 martorul a declarat că îi cunoaște de circa 10 ani de zile pe inculpații, zis " ", zis " ", și.

In seara zilei de 21.05.2007, orele 20,00-21,00 fost sunat pe telefonul mobil de care 1-a întrebat dacă n-ar fi dispus să cumpere de la el doi cai suri și o mânză murgă ori să efectueze un schimb de cai.

Față de răspunsul afirmativ al lui, acesta și au convenit să se întâlnească in dimineața zilei de 22.05.2007 la jumătatea drumului dintre B și comuna Livezi.

Martorul a precizat că a fost însoțit de - care era argatul său. La întâlnirea care a avut loc in dreptul Hanului "" au venit cei 3 inculpați.

și au efectuat un schimb de cai, cel dintâi primind de la cel de-al doilea un, o iapă sură și o mânză murgă (roșiatică) contra unui și a sumei de 500 lei.

Martorul a mai declarat că in ziua de 24.05.2007 in timp ce - dusese la pășunat caii primiți de la inculpați un cetățean necunoscut, însoțit de lucrători de poliție, a recunoscut ca fiind furate, motiv pentru care acestea au fost restituite proprietarului.

Declarația lui concordă cu cea a martorului -. Audiat in data de 25.05.2007 in prezența mamei sale ZONIA, acesta a relatat că între și 3 tineri ale căror identități nu le cunoștea a avut loc o tranzacție cu cai in dimineața zilei de 22.05.2007 in apropierea Hanului "".

Același - a precizat că in situația in care îi va vedea pe cei 3 tineri i-ar putea recunoaște.

In consecință, la data sus-menționată și in prezența martorilor asistenți -, precum și a mamei ZONIA, martorul - a procedat la recunoașterea din grup a inculpaților, ca fiind cei 3 tineri care in dimineața zilei de 22.05.2007 i-au "vândut" unchiului său 3 cai la Hanul " ".

In aceeași zi, respectiv la 25.05.2007 s-a procedat la confruntarea martorului - cu fiecare din cei 3 inculpați. Din conținutul celor 3 procese-verbale de confruntare rezultă că - i-a cunoscut pe, și cu ocazia schimbului de cai efectuat între inculpați și martorul.

Martorul a fost confruntat, la rândul său, cu fiecare inculpat, menținându-și cu această ocazie poziția avut la audierea din data de 24.05.2007.

La rândul lor - și - martorii asistenți la recunoașterea din grup efectuată de -, au relatat că acest din urmă martor a recunoscut pe cei 3 inculpat ca fiind persoanele cu care a încheiat tranzacția cu cai in dimineața zilei de 22.05.2007.

De la lucrătorii de poliție - și aflat, ulterior, și identitatea persoanelor recunoscute din grup, acestea numindu-se, și cu mențiunea că și-a amintit numai de numele lui și, - "vorbind prea încet".

In data de 25.05.2007 prin ordonanță s-a dispus reținerea inculpaților, apreciindu-se că există indicii temeinice că aceștia au săvârșit fapta de furt in dauna avutului lui.

a declarat că in ziua de 21.05.2007 a cosit iarba, a stat cu caii la pășune iar in jurul orei 21,00 revenit la domiciliu unde a rămas până in dimineața zilei următoare. Nu s-a întâlnit cu frații și decât in cursul zilei de 22.05.2007 când a schimbat cu aceștia doar un salut.

Tatăl inculpatului, respectiv a declară, însă, că in seara de 21.05.2007, in jurul orei 21,30 inculpatul a plecat de la locuință, spunându-i că merge la discotecă in comuna. In dimineața zilei de 22.05.2007, in jurul orei 05.30 nu revenise in domiciliu.

In etapa cercetării judecătorești martorul a revenit asupra declarației din data de 28.05.2007 susținând că la momentul audierii sale era beat și că, ar fi semnat depoziția de la fila 100 dosar urmărire penală pentru că " se grăbea".

Susținerile lui in această etapă a procesului penal au fost înlăturate ca simple apărări de circumstanță având intenția vădită de a-l disculpa pe inculpatul.

Ulterior inculpatul însuși și-a modificat, progresiv, conținutul declarațiilor. Astfel, la 26.05.2007 cu ocazia arestării sale preventive a negat orice implicare in furtul din 21/22.05.2007 pentru ca la 13.06.2007 să susțină că a săvârșit, singur, infracțiunea dedusă judecății.

In data de 15.10.2007 inculpatul a declarat că in seara zilei de 21.05.2007, in jurul orei 21,00, s-a deplasat singur pe islazul unde știa că își ținea priponiți caii. Le-a scos legăturile și i-a legat de celălalt, îndreptându-se spre comuna Livezi.

Spre dimineață a luat legătura telefonic cu rugându-1 să-1 însoțească la B pentru a vinde caii ori pentru a efectua un schimb. A aflat că, în mod cu totul întâmplător, coinculpatul tocmai pusese la punct detaliile unei asemenea tranzacții cu în cursul unei convorbiri telefonice purtate in seara zilei de 21.05.2007. Cei doi, adică și, s-au întâlnit cu martorul și ai efectuat schimbul de animale fără ca să fi avut vreo contribuție la comiterea furtului ori să-i fi însoțit pe și la

La rândul său, a declarat, inițial, că-1 cunoaște pe de circa 10 ani. Intre cei doi existau, însă relații de dușmănie la data de 21.05.2007, astfel încât ultima convorbire telefonică intre si ar fi avut loc in urmă cu circa o lună. Nu a participat la furtul cabalinelor. Mai mult, nu l-ar fi văzut pe decât in după-amiaza zilei de 22.05.2007 când cei doi s-au salutat la un bar din comună.

La data de 26.05.2007 este audiată și, concubina lui, cei doi locuind împreună in casa inculpatului.

Martora a declarat că in seara zilei de 21.05.2007, in jurul orei 22,00 concubinul său a părăsit locuința și a revenit in dimineața zilei de 22.05.2007. a remarcat că avea la întoarcerea acasă și un.

Ulterior, aceeași martoră a susținut că in ziua de 21.05.2007 inculpații și nu au părăsit domiciliul și au serbat cu familia ziua onomastică a lui. Mai mult, a declarat că in seara zilei de 21.05.2007, concubinul ei, nu ar fi avut nici convorbire telefonică, ceea ce contrazice însăși declarația acestui inculpat. In ceea ce privește numărul căilor din gospodăria familiei concubina lui a declarat că era vorba despre 5 cai deși la 26.05.2007 inculpatul făcuse vorbire despre 4 cai.

a ținut să sublinieze in instanța că ar fi fost constrânsă să declare că in noaptea de 21/22.05.2007 ar fi lipsit de la domiciliul comun deși concubinul însuși a recunoscut in instanță că in aceeași noapte l-a însoțit pe la întâlnirea cu.

Față de cele mai-sus reținute instanța a înlăturat ca neconformă adevărului, declarația din 15.10.2007 a martorei.

Pentru aceleași considerent a fost înlăturată și declarația martorului, tatăl inculpatului care inițial a susținut că fiul său nu s-a aflat la domiciliu in noaptea de 21/22.05.2007 pentru ca ulterior să revină asupra acestei declarații deși însuși a recunoscut că in noaptea sus-menționată a sustras caii și apoi s-a întâlnit cu.

Inculpatul a declarat la data de 08.06.2007 că in dimineața zilei de 22.01.2007 se deplasa către întâlnirea fixată cu în vederea efectuării unui schimb de cai cu acesta din urmă. S-a întâlnit, întâmplător, cu in dreptul unui depozit și pentru a-i face un serviciu acestuia a renunțat să mai ia caii lui (fără a preciza unde anume i-a lăsat) și a plecat spre B împreună cu. În apropierea Hanului "" a încheiat tranzacția cu, nefiind de față.

Deși la 08.06.2007 susține că in dimineața zilei de 22.05.2007 in jurul orei 06,00 s-a întâlnit din pură coincidență cu coinculpatul în instanță cel de-al doilea a declarat că întâlnirea din dimineața amintită a fost fixată in timpul unei convorbiri telefonice purtate intre cei doi in zorii zilei de 22.05.2007.

Inculpatul a declarat că "din prietenie" a renunțat in favoarea lui la schimbul de cai plănuit cu. Nici și nici nu au explicat motivele efectuării unei tranzacții în condiții atât de dezavantajoase pentru de vreme ce a recunoscut că fiecare dintre cei 3 cai oferiți la schimb lui valorau 1000-1500 lei.

Acest inculpat a relatat o situație neconformă cu realitatea, astfel cum au procedai și martorii,.

Astfel, mama inculpaților și a susținut că fiul ei, ar fi însoțit-o la biserică in ziua de 21.05.2007 ceea ce contrazice chiar declarația lui.

Tot a declarat la 15.10.2007 că pe la ora 07,30 in ziua de 22.05.2007 i-a văzut pe și prin curtea casei dar a susținut că, concubinul ei, s-a întors acasă pe la ora 09,00-10,00.

De asemenea, numărul și culoarea cailor din gospodăria familiei diferă de la o declarație la alta existând contradicții între depozițiile inculpaților și cele ale martorilor propuși de ei.

In ceea ce-l privește pe inculpatul la data de 25.05.2007 audit in prezența apărătorului desemnat din oficiu acesta a declarat "Nu sunt în conflict cu și nu îmi explic de ce ne-a acuzat pe mine, pe fratele meu si pe că am făcut un schimb de animale in dimineața zilei de 22.05.2007".

Ulterior cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală inculpatul afirma că: "Eu îl uram pe datorită unui scandal legat de un schimb de cai. că și el mă ura tot datorită acelui conflict anterior si e posibil să fi declarat că am comis eu furtul din cauza acelui sentiment de ura".

In etapa cercetării judecătorești inculpatul a continuat sa invoce apărarea sa aceeași presupusă dar neprobată stare de dușmănie cu . A apărut, insă și un element nou, precizând: "de când sunt arestat,din declarațiile fratelui meu am înțeles că a furat 3 cai împreună cu ".

Martorul - a afirmat in fața instanței că la data audierii i-a recunoscut numai pe și însă pe nu 1-a văzut niciodată până in ziua de 15.10.2007. In cursul aceleiași depoziții - a susținut că in dimineața zilei de 22.05.2007 1-a însoțit pe martorul cu acei băieți, respectiv și. Prima dată (adică la recunoașterea din grup) i-ar fi recunoscut pe toți cei 3 inculpați pentru că l-ar fi obligat.

- uită, se pare, că a fost supus confruntării cu fiecare inculpat in parte de fiecare dată fiind prezent apărătorul desemnat din oficiu si Zonia, mama martorului. Dacă asupra lui s-ar fi exercitat vreo formă de constrângere martorul, mama acestuia ori avocatul ar fi avut ocazia să formuleze obiecțiunile de rigoare.

Văzând declarația lui -, la termenul de judecată din 29.10.2007 i s-a pus in vedere acestuia obligativitatea prezentării la instanță la următorul termen de judecată in vederea confruntării cu martorul.

- a refuzat însă să se conformeze iar mandatele de aducere emise la termenele următoare nu au putut fi executate întrucât martorul nu a mai fost de găsit la domiciliu.

Prin urmare, inculpatul a recunoscut comiterea faptei de furt in dauna părții vătămate. Coinculpatul a negat implicarea sa în săvârșirea infracțiunii susținând că în virtutea prieteniei sale cu l-ar fi însoțit pe acesta la efectuarea tranzacției cu.

Pe inculpatul îl incriminează, însă, declarația fratelui său coinculpatul care ulterior arestării lor preventive a aflat că a furat 3 cai împreună cu.

s-a apărat, susținând in mod constant că nu i-a însoțit pe primii doi inculpați la întâlnirea lui. Instanța a apreciat că aceasta este o simplă apărare de circumstanță din moment ce atât cumpărătorul cât și - au declarat că în apropierea Hanului "" s-au întâlnit cu, și.

Tranzacția propriu-zisă a avut loc intre și pentru simplul motiv că aceștia se cunoșteau de circa 10 ani și aveau o vastă experiență in domeniul "afacerilor" cu cabaline. Aceasta nu înseamnă, însă, că și ar fi fost simpli spectatori. Ei erau interesați ca și "să scape" de caii sustrași de la situație care se deduce din schimbul dezavantajos efectuat in ziua de 22.05.2007.

Orice încercare a inculpatului de a-și asuma întreaga responsabilitate pentru sustragerea cabalinelor din patrimoniul lui a fost înlăturată ca o simplă manevră vizând exonerarea de răspundere a prietenilor săi, coinculpații și.

Dacă în noaptea de 21/22.05.2007 s-ar fi descurcat singur să ia caii de pe și să-i transporte in comuna Livezi el ar fi trebuit să acționeze cu aceeași ușurință si atunci când a fost vorba despre deplasare spre

Starea de fapt fiind dovedită cu probatoriile mai-sus analizate instanța a reținut că in noaptea de 21/22.05.2007 inculpații, au sustras, împreună, 3 cabaline de pe islazul cartierului S - O, animalele aparținând părții civile.

S-a constatat că fapta întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat prevăzuta de art. 208-209 alin. 1 lit. a și g Cod penal pentru care s-a dispus condamnarea fiecărui inculpat.

La individualizarea pedepselor, în baza art. 72 Cod penal, instanța a avut in vedere gradul de pericol social al infracțiunii concretizat in diminuarea patrimoniului părții civile, persoana fiecărui inculpat, mai exact atitudinea nesinceră a acestora ulterior săvârșirii infracțiunii deduse judecății și antecedentele lor penale, toți fiind condamnați anterior pentru același gen de infracțiuni, unele săvârșite împreună, in cazul lui și.

Astfel, din conținutul fișei de cazier judiciar aflată la fila 285 dosar rezultă că prin sentința penala nr. 631/28.02.2006 a Judecătoriei Bacău inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 4 ani, 2, luni și 20 de zile închisoare.

Arestat la 06.05.2004 inculpatul a fost liberat condiționat la 28.11.2006 cu un rest neexecutat de 507 zile.

În intervalul de timp de la liberarea condiționată și până la împlinirea duratei pedepsei a săvârșit infracțiunea de furt din noaptea de 21/22.05.2007. În cauză sunt incidente, așadar, dispozițiile lit. a Cod penal referitoare la starea de recidivă postcondamnatorie.

În baza art. 61 alin. 1 Cod penal s-a dispus suspendarea beneficiului liberării condiționate a restului de pedeapsă de 507 zile mai-sus menționat care a fost contopit cu pedeapsa aplicată prin prezenta hotărâre, in pedeapsa cea mai grea.

La rândul lui, inculpatul a fost condamnat anterior la pedeapsa de 3 ani închisoare prin sentința penală nr. 400/14.02.2003 a Judecătoriei Focșani. Arestat la data de 10.04.2003 el a fost liberat condiționat la 05.01.2005 cu un rest neexecutat de 459 zile - fila 84 dosar urmărire penală.

Față de momentul săvârșirii infracțiunii deduse judecății in prezenta cauza aceasta fiind comisă după împlinirea duratei pedepsei de 3 ani închisoare instanța a aplica dispozițiile art. 37 lit. b Cod penal referitoare la recidiva postexecutorie.

Prin sentința penală nr. 367/13.04.2004 a Judecătoriei Onești, definitivă prin neapelare la data de 28.04.2004 (fila 92 dosar urmărire penală și filele 125-128 dosare cercetare judecătorească) inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare cu aplicare dispozițiilor art. 81 Cod penal.

Infracțiunea reținută în sarcina inculpatului in prezenta cauză a fost săvârșită la 21/22.05.2007 adică înlăuntrul termenului de încercare de 4 ani prevăzut prin sentința penală nr. 367/13.04.2004. în cazul inculpatului sunt incidente, așadar, prevederile art. 37 lit. a Cod penal ce reglementează recidiva postcondamnatorie.

In baza art. 83 cod penal s-a dispus in consecință, revocarea suspendări condiționate a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.367/13.04.2004 a Judecătoriei Onești.

Pe latura civila instanța a reținut următoarele consecințe:

La termenul de judecata din data de 15.10.2007 înainte ca instanța sa dea citire actului de sesizare s-a constituit parte civila cu suma de 4.500 lei

Cu martorii, - si - partea civila si-a dovedit pretențiile in suma totala de 4.400 lei, cheltuieli ocazionate de căutarea cailor pana la momentul restituirii acestora de câtre lucrătorii de politie (plata oamenilor si a mijloacelor de transport) precum si cheltuielile impuse de efectuarea lucrărilor agricole se sezon in perioada in care caii au fost indisponibili pentru aceasta activitate.

In cauza fiind întrunite cumulativ condițiile răspunderii civile delictuale a inculpațiilor au fost obligati aceștia, in solidar, ca in baza art. 14, 346 Cod procedura penala, art.998 si 1003 Cod Civil să dezdăuneze pe cu suma de 4.400 lei.

În cazul lui nu a fost răsturnata prezumția bunei-credințe astfel ca in baza textelor de lege sus-invocate au fost obligați inculpații, în solidar, să-i achite suma de 500 lei primita de aceștia cu ocazia tranzacției din data de 22.05.2007, cu mențiunea ca și-a recuperat calul schimbat cu inculpații.

Împotriva acestei hotărâri in termen legal au deliberat apel inculpații fără nici o motivare in cererea scrisa.

Oral in fata instanței personal și prin apărător apelanții inculpați au criticat hotărârea pentru netemeinicie sub aspect cuantumul pedepsei aplicate pe care o considera severa in raport de fapta reținuta in sarcina lor si valoarea prejudiciilor precum si satele ce caracterizează persoana acestuia.

De asemenea apelantul inculpat a criticat hotărârea si pentru neegalitate sub aspect greșit rețineri a dispoziției atr.37 lit. a din Cod penal având in vedere că faptele din sentința penala 631/2004 sunt comise toate in perioada minoratului.

Pentru acest motiv sa solicitat admiterea apelului,desfacerea sentinței penale aflate iar pe fond reducerea pedepsei aplicate si înlăturarea dispoziției art. 37 lit. a din Cod penal pentru inculpatul.

Tribunalul examinând actele si lucrările dosarului in raport de motivele invocate și din oficiu a constatat următoarele:

Astfel instanța de fond a făcut o justa apreciere a probelor administrate in cauză pe baza cărora in mod corect a stabilit situația de fapt si vinovatia celor trei inculpați.

In ceea ce prevede pedeapsa aplicată fiecărui inculpat s-a constatat ca instanța de fond a aplicat o pedeapsă proporțională cu gradul de pericol social al faptei reținută in sarcina inculpaților, împrejurări concrete in care a fost savarsita fapta - pe timp de noapte, de două s-au mai multe persoane împreună - datele ce caracterizează persoana inculpaților care au avut o poziție oscilantă pe parcursul procesului penal si sunt cunoscuți cu antecedente penale, cuantumul stabilit fiind spre minimul prevăzut de lege, pentru infracțiunea comisa motiv pentru care nu se impune reducerea acesteia.

De asemenea, Tribunalul a constatat că hotărârea instanței de fond comportă critici în ceea ce privește reținerea pentru inculpatul a disp. art.37 lit.a din Cod penal.

Într-adevăr inculpatul a fost eliberat condiționat la data de 28.11.2006 cu un rest de pedeapsă rămas neexecutat de 507 zile din pedeapsa de 4 ani, 2 luni si 20 zile închisoare aplicată prin sentința penală 631/28.02.2006 a Judecătorie Fapta dedusă judecăți a fost comisă in intervalul de timp de la eliberarea condiționată și până la împlinirea duratei pedepsei, dar faptele reținute in sentința penală 631/28.02.2006 au fost comise in timpul cât inculpatul era minor, astfel că in cauză s-a reținut mod greșit starea de recidivă postcondamnatorie prevăzută de art. 37 lit.c din Cod penal corect fiind doar revocarea beneficiului eliberării condiționate potrivit art. 61 din Cod penal.

Pentru aceste considerente, prin decizia penală nr. 166/A din 1.04.2008 pronunțata de Tribunalul Bacăus -a dispus:

În baza art.379 pct.1 lit.b Cod pr.penală au fost respinse ca nefondate apelurile declarate de apelanții-inculpați și împotriva sentinței penale nr.90 din 25.01.2008 pronunțată de Judecătoria Onești în dosarul nr.3398/2007.

II. În baza art.379 pct.2 lit.a din Codul d e procedură penală s-a admis apelul declarat de apelantul-inculpat împotriva sentinței penale nr.90 din 25.01.2008 a Judecătoriei Onești numai cu privire la greșita reținere a dispozițiilor art.37 lit.a din Codul penal la încadrarea juridică a faptei.

S-a desființat sentința apelată numai cu privire la aspectul menționat, s-a reținut cauza spre rejudecare, iar pe fond:

În baza art.334 Cod pr.penală s-a schimbat încadrarea juridică a faptei dedusă judecății din art.208-209 al.1 lit.a și g Cod penal cu aplicarea art.37 lit.a Cod penal în art.208-209 al.1 lit.a și g Cod penal.

S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.

S-a menținut starea de arest a inculpaților.

În baza art.381 Cod pr.penală s-a dedus în continuare detenția din data de 25.01.2008 la zi.

S-a dispus plata din fondul a onorariilor pentru apărătorii desemnați din oficiu în sumă de 450 lei către Baroul de avocați B - av. - 150 lei, av. - 150 lei și av. - 150 lei.

În baza art.192 al.2 Cod pr.penală au fost obligați apelanții-inculpați și la plata sumei de câte 250 lei fiecare cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art.192 al.3 Cod pr.penală cheltuielile judiciare avansate de stat în apelul declarat de inculpatul au rămas în sarcina statului.

Împotriva deciziei penale mai sus menționate au declarat recurs în termen legal inculpații și fără a arăta în scris criticile aduse hotărârii recurate.

Oral în fața instanței de recurs recurenții-inculpați prin apărătorul desemnat din oficiu, au reiterat criticile arătate în fața instanței de apel. Recurenții inculpați consideră că pedepsele aplicate acestora de instanța de fond sunt prea severe în raport de pericolul social concret al faptelor comise și de persoana inculpaților, solicitând reducerea acestora.

Analizând decizia penală recurată, din oficiu în limitele cazurilor de casare prev.de art.385/9 C.P.P. Curtea constată că recursurile inculpaților sunt nefondate urmând a fi respinse ca atare, pentru considerentele ce se vor înfățișa în continuare.

Criticile invocate de recurenții inculpați care solicită reducerea pedepselor aplicate, sunt lipsite de temei.

La alegerea pedepselor, prima instanță a avut în vedere criteriile generale de individualizare indicate de art.72 Cp, respectiv gradul de pericol social deosebit de ridicat al infracțiunilor săvârșite, evidențiat de împrejurările în care au fost comise (furt comis în timpul nopții în condiții de participație penală), limitele speciale de pedeapsă, cât și starea de recidivă în care se află ambii recurenți inculpați.

Așa fiind, pedepsele aplicate de prima instanță și menținute în apel, apar ca judicios individualizate în raport de gradul concret de pericol social al faptelor săvârșite, din modalitatea concretă de a comitere a lor și de urmările produse.

În aceste condiții elemente ca vârsta și sinceritatea inculpaților nu pot să conducă la reducerea pedepselor aplicate acestora.

Pentru aceste considerente constatând că hotărârea instanței de apel este legală și temeinică, nefiind incident nici unul din cazurile de casare prev. de art.385/9 C.P.P. Curtea în temeiul art. 385/15 pct. 1 lit. b pr. pen. va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenții inculpați.

În baza art.385/17 al.4 cu referire la art. 383 al.2 va C.P.P. deduce arestarea preventivă a inculpaților de la 1.04.2008 la zi.

Văzând și dispozițiile art.189, 192 alin.2, 4.C.P.P.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

În baza art.385/15 pct.1 lit.b Cod pr.penală respinge ca nefondate recursurile declarate de recurenții-inculpați și împotriva deciziei penale nr.166/A din 1.04.2008 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-.

În baza art.385/17 al.4 cu referire la art.383 al.2 Cod pr.penală deduce arestarea preventivă a inculpaților de la 1.04.2008 la zi.

În baza art.189 Cod pr.penală dispune plata din fondurile a onorariilor avocaților desemnați din oficiu în sumă de 100 lei fiecare, către Baroul

În baza art.192 al.2, 4 Cod pr.penală obligă recurenții-inculpați să plătească statului câte 140 lei cheltuieli judiciare, în care s-au inclus onorariile apărătorilor desemnați din oficiu.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi 22.05.2008, în prezența recurenților arestați.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,

GREFIER,

a

Red.sent. -

Red.dec. apel - /

Red.dec. recurs -

Tehnored. -2 ex.

5/6.06.2008

Președinte:Valerica Niculina Grosu
Judecători:Valerica Niculina Grosu, Bogdan Adrian, Ștefan

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 346/2008. Curtea de Apel Bacau