Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Decizia 347/2008. Curtea de Apel Bacau

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BACĂU

SECȚIA PENALĂ, CAUZE MINORI SI FAMILIE

DECIZIA PENALĂ NR. 347

Ședința publică din 22 mai 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Valerica Niculina Grosu

JUDECĂTOR 2: Bogdan Adrian

JUDECĂTOR 3: Ștefan

*

GREFIER - -A

*

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BACĂU -

legal reprezentat de PROCUROR -

La ordine a venit soluționarea contestației în anulare formulată de petentul împotriva deciziei penale nr.279 din 17.04.2008, pronunțată de Curtea de APEL BACĂU în dosarul nr-.

Dezbaterile în cauza de față s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art.304 Cod procedură penală, în sensul că au fost înregistrate cu ajutorul calculatorului, pe suport magnetic.

La apelul nominal făcut în ședință publică s-au prezentat contestatorul și intimații, și.

Procedura de citare a fost legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefier, după care:

Nefiind cereri prealabile, s-a constatat contestația în stare de judecată și s-a dat cuvântul părților.

Contestatorul, având cuvântul, a susținut că în cauză s-au dat 2 hotărâri definitive și a solicitat anularea acestora și rejudecarea recursului.

Intimata, având cuvântul, a solicitat respingerea contestației ca nefondată.

Intimata, având cuvântul, a solicitat de asemenea respingerea contestației ca nefondată.

Intimata, având cuvântul, a solicitat respingerea contestației formulate de petent, ca nefondată, apreciind-o ca fiind "netemeinică, nelegală, abuzivă și foarte agresivă". A precizat că petentul "este în relații de dușmănie cu tot personalul".

Procurorul, având cuvântul, a solicitat respingerea contestației în anulare întrucât aceasta nu întrunește condițiile prevăzute de Codul d e procedură penală.

S-au constatat dezbaterile terminate și s-a trecut la deliberare.

CURTEA

- deliberând -

Asupra contestației în anulare formulată de petentul împotriva deciziei penale nr.279 din 17.04.2008 pronunțată de Curtea de APEL BACĂU, constată următoarele:

Prin decizia penală mai sus arătată în temeiul art.385/15 pct.1 lit.a Cod pr.penală s-a respins ca inadmisibil recursul declarat de recurentul-petent, împotriva deciziei penale nr.100/R/31.01.2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Bacău.

În temeiul art.192 alin.2 Cod pr.penală, a fost obligat recurentul să plătească statului suma de 50 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunța această soluție s-au reținut următoarele:

Prin decizia penală nr. 100/R/31.01.2008 a Tribunalului Bacău în baza art.385/15 pct.1 lit.b Cod pr.penală s-a respins ca nefondat recursul declarat de recurentul petent împotriva sentinței penale nr.680/26.11.2007 pronunțată de Judecătoria Moinești în dosarul nr-.

În temeiul art.192 alin.2 Cod pr.penală, a fost obligat recurentul petent la plata sumei de 25 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această decizie, Tribunalul Bacăua reținut următoarele:

Prin sentința penală nr. 680/2007, pronunțată în dosarul nr- al Judecătoriei Moineștis -a dispus respingerea ca nefondată a plângerii formulată de petentul împotriva rezoluțiilor nr. 3261/P/2005 și nr. 483/II/2/2007 ale Parchetului de pe lângă Judecătoria Moinești.

In data de 20.07.2005, petentul s-a adresat cu o plângere penala ( fl. 3 dosar 3261/P/2005) prin care a solicitat tragerea la răspundere penala a intimatelor, sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 260 alin 1 cod pen. cu aplicarea art. 25 cod pen. pentru prima intimata (forma de participație a instigării).

Prin rezoluția nr. 3261/20.03.2006 Parchetul de pe lângă Judecătoria Moineștis -a dispus neînceperea urmăririi penale față de intimatele si, sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art 260 alin 1 cod pen.

Prin sentința penala nr. 1059/2006 pronunțata de Judecătoria Moinești în dosar 2835/2006, s-a admis plângerea petentului împotriva rezoluției susmenționate, s-a dispus trimiterea cauzei la Parchet în vederea redeschiderii urmăririi penale întrucât nu s-a adus la cunoștință petentului dreptul de a formula probatorii, nu s-a administrat nici o probă, nu a fost audiată intimata, deși plângerea a fost formulată și împotriva acesteia.

Așa cum rezulta din rezoluțiile Parchetului de pe lângă Judecătoria Moinești, nr. 3261/P/2005 emisă în data de 19.09.2007, respectiv -, organul de cercetare penala s-a conformat dispozițiilor instanței, în sensul că a fost audiata intimata, a fost administrată proba testimonială.

Instanța a apreciat că soluția pronunțata de Parchetul de pe lângă Judecătoria Moinești este temeinică și legală și a respins plângerea formulata de petent în temeiul prevederilor art. 7281cod proc. pen.

Așadar, prin sentința penala nr. 1627/2005, pronunțată de Judecătoria Moinești, petentul a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art 205, 206 cod pen. reținându-se în sprijinul soluției pronunțate declarațiile martorilor propuși de partea vătămata, respectiv, și au fost înlăturate declarațiile martorilor propuși de inculpat, petentul din prezenta cauză, ca nesincere.

Din verificările efectuate la Compartimentul Arhiva din cadrul Judecătoriei Moinești, sentința pronunțata de instanță nu este definitivă, fiind casată cu trimitere spre rejudecare, prin decizia 137/R/2006 a Tribunalului Bacău, iar prin sentința penala 844/2006, instanța în rejudecare a dispus în baza art. 285 cod proc. pen. trimiterea cauzei la Parchetul de pe lângă Judecătoria Moinești în vederea efectuării de cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art 259 cod pen. alături de infracțiunile prev. de art. 205, 206 cod pen. In prezent dosarul în care a fost pronunțata sentința penala 844/2007 se afla în continuare la Parchetul de pe lângă Judecătoria Moinești.

Potrivit rezoluției nr. 1526/P/2006, Parchetul de pe lângă Judecătoria Mad ispus neînceperea urmăririi penale față de petentul, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art 259 cod pen. întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii,precum și sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art 205,206 cod pen. întrucât aceste infracțiuni au fost dezincriminate.

Deși petentul a învederat faptul că intimata ar fi determinat intimatele și să dea declarații mincinoase în dosarul penal, mai sus menționat, din probele administrate rezultă că afirmațiile petentului sunt nereale. Astfel, intimatele au declarat în fata organului de cercetare penala că își mențin declarațiile date în dosarul penal 2835/2006 iar martorii propuși de petent ( fl. 1 l-15,dosar 3261/P/2005), au afirmat că se afla în relații conflictuale cu SC SA si. Declarațiile acestor martori, în sensul că în data de 18.04.2005, după ședința de judecata ce a avut loc la Judecătoria Moinești și în care au fost implicate cele doua părți ( si ), nu au observat vreun conflict verbal între cei doi nu sunt de natură să probeze faptul că intimatele din prezenta cauza au făcut declarații mincinoase, determinate de intimata, în condițiile în care în fața instanței de judecata au declarat contrariul, respectiv faptul că petentul ar fi calomniat și insultat partea vătămata.

In cauză a formulat recurs petentul în care susține în continuare că făptuitoarele și au depus mărturie mincinoasă la instigarea lui, iar sentința penală este ilegală și abuzivă.

Analizând actele și lucrările dosarului și hotărârea recurată, prin prisma motivelor invocate și din oficiu, tribunalul a reținut următoarele:

Prima instanță a apreciat în mod corect probele administrate legal în cauză, în baza cărora s-a reținut situația de fapt redată în considerentele sentinței penale recurate.

Rezultă din depozițiile martorilor propuși de inculpat că nu a existat un conflict verbal între petent și, dar aceasta nu înseamnă că faptele relatate de făptuitoarele și nu pot fi adevărate și au fost făcute cu rea-credință.

Restul alegațiilor petentului sunt făcute în scop de șicană, ca urmare a conflictelor profesionale cu făptuitoarele.

Pentru aceste considerente, în baza art. 38515, pct. 1, lit. b Cod procedură penală, s-a respins ca nefondat recursul declarat de petentul.

Împotriva deciziei penale sus-menționată a declarat recurs petentul, pentru netemeinicie.

Analizând din oficiu decizia penală pronunțată, Curtea constată că recursul declarat este inadmisibil, întrucât nu pot fi supuse recursului decât hotărârile judecătorești prevăzute în art. 385 lit.a) -f) pr. pen. și încheierile prevăzute în același articol la alin. 2 pr. pen.

Recursul declarat împotriva deciziei penale prin care instanța de recurs a soluționat fondul cauzei este inadmisibil, întrucât deciziile pronunțate de instanța de recurs nu pot fi atacate cu recurs conform textului de lege invocat, art. 385/1 pr. pen.

Împotriva deciziei penale, petentul a formulat contestație în anulare.

În motivarea acesteia a arătat că în mod greșit Tribunalul Bacăua pronunțat o hotărârea definitivă, în loc să constate că este vorba de una apel și să pronunțe o decizie cu drept de recurs.

A mai susținut că judecătorul Gh. era incompatibil să soluționeze cauza.

Examinând contestația în anulare formulată în raport de prevederile art.386 Cod pr.penală, instanța constată că aceasta este neîntemeiată, întrucât motivele invocate nu se încadrează în prevederile art.386 Cod pr.penală.

Potrivit art.386 Cod pr.penală se poate face contestație în anulare în următoarele cazuri:

- când procedura de citare nu a fost legal îndeplinită;

- când partea dovedește că nu s-a putut prezenta la termen;

- când instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal;

- când s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă;

- când la judecarea recursului inculpatul nu a fost ascultat, deși aceasta era obligatorie.

În mod corect Tribunalul Bacăua pronunțat o hotărâre definitivă, întrucât împotriva sentinței penale nr.680 din 26.XI.2007 pronunțată de Judecătoria Moinești, nu există calea de atac a apelului, cum susține în mod greșit petiționarul.

Fiind o hotărâre definitivă, Curtea de APEL BACĂU prin decizia penală nr.279 din 17.04.2008 nu putea să verifice cazul de incompatibilitate invocat de petiționar, recursul acestuia fiind respins ca inadmisibil.

În cauză nu există "două hotărâri definitive pentru aceeași faptă" așa cum se prevede de art.386 al.1 lit.d Cod pr.penală, întrucât cele două hotărâri au obiect diferit, privind căi de atac împotriva a două hotărâri diferite.

Față de cele ce preced urmează a se respinge ca nefondată contestația în anulare formulată.

Văzând și prevederile art.192 al.2 Cod pr.penală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E CI D

În baza art.392 cu 386 Cod pr.penală respinge ca nefondată contestația în anulare formulată de împotriva deciziei penale nr.279 din 17.04.2008 pronunțată de Curtea de APEL BACĂU în dosarul nr-.

În baza art.192 al.2 Cod pr.penală obligă contestatorul la 50 lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi 22.05.2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,

GREFIER,

a

Red.dec.pen.279/2008 - / /

Red.dec. - Șt.

Tehnored. - 2 ex.

4/6.06.2008

Președinte:Valerica Niculina Grosu
Judecători:Valerica Niculina Grosu, Bogdan Adrian, Ștefan

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Decizia 347/2008. Curtea de Apel Bacau