Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 349/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIE PENALĂ Nr. 349
Ședința publică de la 04 Iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Ancuța Gabriela Obreja Manolache
JUDECĂTOR 2: Tatiana Juverdeanu
Judecător:
Grefier:
Pe rol fiind pronunțarea recursurilor penale, având ca obiect " furt calificat", promovate de inculpații recurenți și împotriva deciziei penalenr.539 din data de 16.12.2008 pronunțată de Tribunalul Iași, în dosarul penal nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsesc părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, din care rezultă că dezbaterile au avut loc în ședința publică din 21 mai 2009 ( cu participarea atunci, în calitate de reprezentant al Ministerului Public, a doamnei procuror ), susținerile părților prezente fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Din lipsă de timp pentru deliberare, instanța a amânat pronunțarea pentru 28 mai 2009 și, apoi, pentru astăzi, 4 iunie 2009.
După deliberare,
CURTEA DE APEL,
Asupra recursurilor penale de față.
Prin sentința penală nr. 861 din 21 martie 2008 Judecătoriei Iași, inculpatul a fost condamnat la pedeapsa amenzii de 1000 lei pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 180 alin. 2 Cod penal.
S-a atras atenția inculpatului a dispozițiilor art. 63 ind. 1 Cod penal.
Inculpatul - a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prev. de art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. b,c și alin. 2 ind. 1 lit. a Cod penal cu aplicarea art. 74 alin. 2 și 76 alin. 1 lit. b Cod penal.
În baza art. 36 alin. 1 Cod penal cu referire la art. 33 lit. a și 34 alin. 1 lit. d Cod penal s-a contopit pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare cu pedeapsa de 700 lei amendă penală stabilită prin sentința penală nr.941/24 iunie 2006 Judecătoriei Iași, definitivă prin nerecurare, la data de 7 martie 2006, pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 180 alin. 2 Cod penal (infracțiune comisă la data de 17/18 sept. 2005) și s-a aplicat pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare, pedeapsă unică rezultantă, pedeapsă de executat.
S-au aplicat disp. art. 71 și 64 alin. 1 lit. a teza a II-a, lit. b Cod penal.
În baza art. 88 Cod penal s-a dedus din pedeapsă durata reținerii inculpatului de o zi (respectiv de la data de 22 ianuarie 2006 ora 16,00 și până la data de 23 ianuarie 2006, ora 16,00).
Inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. b și c și alin. 2 ind. 1 lit. a Cod penal cu aplicarea art. 74 alin. 1 și art. 76 alin. 1 lit. b Cod penal, cu executarea în regim de detenție.
S-au aplicat disp. art. 71 Cod penal și art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a lit. b Cod penal.
În baza art. 14 și art. 346 Cod procedură penală s-a respins acțiunea civilă formulată de partea civilă.
Inculpații au fost obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a pronunța sentința, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași emis în dosarul penal nr. 535/P/2006 la data de 30.08.2007 și înregistrat pe rolul acestei instanțe sub nr- s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului major, fiul lui G și, născut la data de 15.07.1983 în comuna, județul I, CNP:-, pentru săvârșirea infracțiunii de "lovire sau alte violențe" prev. și ped. de art. 180 alin. 2 Cod penal, a inculpatului major -, fiul lui și, născut la data de 12.07.1984 în I, CNP:-, pentru săvârșirea infracțiunii de "tâlhărie" prev. și ped. de art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. b,c și alin. 21lit.a Cod penal și a inculpatului major, fiul lui și, născut la data de 23.12.1985 în I, CNP:-, pentru săvârșirea infracțiunii de "tâlhărie" prev. și ped. de art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. b, c și alin. 21lit. a Cod penal.
Se reține în actul de sesizare a instanței că, în seara zilei de 21.01.2006, inculpații - și, prin exercitare de acte de violență, au deposedat-o pe partea vătămată minoră de mai multe bunuri ( un lănțișor din aur, un telefon mobil și suma de 25 lei).
Se reține totodată că, la aceeași dată și în aceleași împrejurări, anterior menționate, inculpatul a aplicat părții vătămate minore un pumn în zona feței, însă a părăsit locul agresiunii anterior momentului în care aceasta a fost deposedată de bunuri de către ceilalți doi inculpați; pentru leziunile fizice suferite, partea vătămată a necesitat un număr de 4-5 zile de îngrijiri medicale, conform certificatului medico - legal nr. 161/23.01.2006 eliberat de Institutul de Medicină Legală.
În declarațiile date în faza de urmărire penală, inculpatul recunoscut comiterea faptei reținută în sarcina lor prin rechizitoriu.
Prezent în fața instanței la termenul de judecată din data de 23.01.2008, inculpatul a precizat că nu înțelege să dea declarație în prezenta cauză și că nu solicită alte probe în afara celor administrate în cursul urmăririi penale și readministrate în faza cercetării judecătorești.
În declarațiile date în faza de urmărire penală, inculpații și - au recunoscut exercitarea actelor de violență asupra părții vătămate,însă au negat deposedarea acesteia de bunuri. Ambii inculpați au precizat că inculpatul a fost primul care a agresat-o pe partea vătămată - lovind-o cu pumnul peste față - după care a plecat de la locul agresiunii împreună cu prietena părții vătămate. Inculpatul a susținut că atât el, cât și inculpatul au continuat să o lovească pe partea vătămată, însă nu au sustras nici un bun ce aparținea acesteia.
Deși inițial inculpatul - a susținut aceeași variantă susținută de către inculpatul și anterior prezentată, ulterior, în declarațiile date în fața organelor de cercetare penală, a revenit asupra celor relatate și a declarat că, în timp ce el o lovea pe partea vătămată, inculpatul i-a sustras acesteia portofelul pe care l-a găsit în buzunarul pantalonilor și din care a luat o sumă de bani, precum și telefonul mobil.
Inculpații - și au părăsit teritoriul țării în cursul urmăririi penale, astfel încât procurorul de caz a fost în imposibilitate obiectivă de le prezenta materialul de urmărire penală anterior trimiterii în judecată.
În cursul cercetării judecătorești, deși legal citați, inculpații - și nu s-au prezentat la nici un termen de judecată. Apărătorii acestora au solicitat proba cu înscrisuri pentru a dovedi conduita lor generală, corespunzătoare normelor de conviețuire socială, probă ce a fost admisă de către instanță la termenul de judecată din data de 23.01.2008.
Fiind declarată terminată cercetarea judecătorească, conform disp. art. 339 alin. 2 Cod procedură penală, analizând actele și lucrările dosarului, instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt.
În fapt, în noaptea de 21/22.01.2006, partea vătămată a mers în localitatea, județul I, împreună cu numita. Cei doi au mers mai întâi la discoteca organizată la Căminul Cultural din această localitate, iar apoi la un bar. În jurul orei 0,300, partea vătămată și martora s-au deplasat din nou spre Căminul Cultural. Cu aproximativ 50- 100 metri înainte de cămin, ei s-au întâlnit cu inculpații -, și, care erau însoțiți de către numitele și. Inculpații, aflându-se sub influența băuturilor alcoolice, s-au hotărât să-l bată pe numitul, motivat de faptul că acesta nu era din localitatea. În acest sens, numitul - a mers la partea vătămată și l-a prins de guler, reproșându-i că ar fi dat peste el în discotecă. Imediat partea vătămată a fost lovită cu pumnul în față, o singură dată, de către inculpatul apoi, a fost lovită în spate de către inculpatul -. Întrucât partea vătămată nu a căzut, inculpatul - a lovit-o, din nou, cu pumnul în față, iar aceasta a căzut la pământ. Inculpatul a plecat de la locul agresiunii împreună cu martora.
După ce partea vătămată a căzut la pământ, inculpații - și au continuat să o lovească cu pumnii și picioarele. În timp ce partea vătămată era lovită de către inculpatul -, inculpatul a luat din buzunarul de la spate al pantalonului părții vătămate portmoneul în care se afla o sumă de bani și actele. Partea vătămată i-a solicitat inculpatului să-i lase actele, ceea ce s-a și întâmplat. Tot atunci, același inculpat, a sustras dintr-un buzunar de la geaca părții vătămate, un telefon mobil, marca "Motorola". În apărarea părții vătămate au intervenit martorii și, inculpații părăsind locul agresiunii. Martorii au ajutat partea vătămată să-și revină, conducând-o la locuința numitei.
Din certificatul medico-legal nr. 161/2301.2006, eliberat de către Institutul de Medicină Legală I, rezultă că partea vătămată - a prezentat tumefacții echimotice și excoriații, pentru care a necesitat 4-5 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare.
Instanța a reținut că probele administrate în cauză, în ambele faze procesuale, nu conturează în mod cert, varianta reținută în rechizitoriu, în sensul sustragerii de către inculpatul - a lănțișorului de aur al părții vătămate. Pe de o parte, inculpatul - această împrejurare, iar partea vătămată nu are certitudinea că a fost deposedată de bunul respectiv în noaptea în care a fost agresată.
Astfel, dacă în declarația dată în cursul urmăririi penale, partea vătămată a susținut că unul dintre inculpați a întins lănțișorul pe care îl avea la gât până în momentul în care acesta s-a rupt și apoi l-a introdus într-un buzunar al pantalonului său (filele 11-15 dosar urmărire penală), în fața instanței de judecată, partea vătămată a afirmat că unul dintre inculpați apucat-o de marginea bluzei, lângă gât, pentru aoî mpiedica să fugă, a simțit când s-a rupt lănțișorul din aur, însă nu are certitudinea că acesta a rămas în mâna gresorului (fila 77 dosar instanță).
Pe de altă parte, instanța a reținut că, în condițiile în care însăși partea vătămată are dubii cu privire la însușirea de către inculpatul - a lănțișorului din aur - existând posibilitatea ca acesta să fi căzut pe jos în momentul în care s-a rupt - declarațiile martorilor și, care au afirmat că au luat cunoștință de la partea vătămată despre acest aspect, nu pot fi considerate elemente de ordin probator suficiente pentru a contrazice varianta susținută de către inculpat cu privire la bunul respectiv.
Întrucât în prezenta cauză probele în acuzare nu au un caracter cert, nu sunt decisive și lasă loc unei nesiguranțe în privința vinovăției inculpatului - - sub aspectul anterior menționat - se impune a se da eficiență regulii potrivit căreia "orice îndoială este în favoarea inculpatului" (in dubio pro reo).
Totodată, instanța de fond a reținut că, prin raportare la întregul ansamblu probator administrat în cauză, exercitarea de către inculpații și - unor acte de violență asupra părții vătămate în scopul sustragerii de bunuri este pe deplin dovedită, chiar dacă scopul anterior menționat nu a fost avut în vedere la momentul inițierii activității infracționale. Ambii inculpați au recunoscut în fața organelor de cercetare penală că în noaptea de 21/22.01.2006 au agresat-o pe partea vătămată cu pumnii și cu picioarele. Totodată, inculpatul - a declarat că, în timp ce partea vătămată era căzută la pământ, iar el o lovea, inculpatul i-a sustras acesteia portofelul din buzunarul pantalonului, bun pe care l-a restituit părții vătămate la solicitarea acesteia, luând doar o sumă de bani și telefonul mobil, inculpatul - a apreciat că, după momentul în care inculpatul a sustras bunurile, el a mai lovit-o o dată pe partea vătămată cu piciorul, după care ambii au plecat înspre satul (filele 54 verso - 55 dosar urmărire penală - declarația dată în fața organelor de cercetare penală la data de 22.01.2006).
Varianta prezentată de către inculpatul - în declarația mai sus menționată se coroborează atât cu declarațiile date de către partea vătămată, cât și cu declarațiile date de către martorii, și. Astfel, martorii și au relatat că i-au văzut pe inculpații și - lovind-o pe partea vătămată, aceasta din urmă relatându-le ulterior că cei doi i-au sustras bunurile respective. De asemenea, martorele și au relatat că după incidentul în care a fost implicată partea vătămată, aceasta era plină de sânge și a afirmat că a fost lovită de către cei doi inculpați, care au deposedat-o de bunuri.
Martora a mai declarat că inculpatul i-a aplicat părții vătămate un pumn în zona feței, însă a plecat imediat de la locul incidentului - aspect recunoscut și de către inculpatul anterior menționat.
Având în vedere considerentele anterior expuse, instanța constată că probele administrate pe parcursul ambelor faze procesuale, dovedesc în mod cert vinovăția fiecăruia dintre cei trei inculpați din prezenta cauză.
Situația de fapt, așa cum a fost reținută de către instanța de fond, a fost dovedită cu următoarele mijloace de probă:
- plângerea și declarațiile părții vătămate (filele 10-15 dosar urmărire penală și fila 77 dosar instanță);
- proces-verbal de cercetare la fața locului și planșe foto ( 18-24 dosar urmărire penală);
- declarațiile martorilor:, (filele 24-41 dosar urmărire penală și filele 39-40, 98, 100 dosar instanță);
- certificatul medico-legal nr. 161/2301.2006,eliberat de către Institutul de Medicină Legală I ( fila 16 dosar urmărire penală);
- proces-verbal de confruntare între partea vătămată și inculpatul - (filele 42-44 dosar urmărire penală);
- declarațiile date de către inculpați în faza de urmărire penală, în care aceștia au recunoscut că au agresat-o pe partea vătămată în noaptea de 21/22.01.2006.
În drept, s-as reținut că:
1. Fapta inculpatului major - care, în noaptea de
21/22.01.2006, în loc public, a aplicat mai multe lovituri cu pumnii și picioarele părții vătămate minore, în timp ce inculpatul i-a sustras acesteia un telefon mobil și suma de 25 lei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de "tâlhărie" prev. și ped. de art. 211 alin. 1, alin. 2 lit.b,c și alin. 21lit.a Cod penal.
2. Fapta inculpatului major care, în noaptea de 21/22.01.2006, în loc public, împreună cu inculpatul -, a aplicat mai multe lovituri cu pumnii și picioarele părții vătămate minore, și i-a sustras acesteia un telefon mobil și suma de 25 lei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de "tâlhărie" prev. și ped. de art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. b, c și alin. 21lit.a Cod penal.
3. Fapta inculpatului major care, în noaptea de 21/22.01.2006, a aplicat părții vătămate minore o lovitură cu pumnul în zona feței, cauzându-i acesteia leziuni fizice ce au necesitat pentru vindecare un număr de 4-5 zile de îngrijiri medicale, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de "lovire sau alte violențe" prev. și ped. de art. 180 alin. 2 Cod penal.
În ceea ce-i privește pe inculpații - și, instanța, în baza disp. art. 334 Cod procedură penală, a respins cererea formulată la termenul de judecată din data de 05.03.2008 - și discutată în contradictoriu de către părți în ședința publică respectivă - privind schimbarea încadrării juridice dată prin rechizitoriu faptelor săvârșite de către aceștia, din infracțiunea anterior menționată în infracțiunea de "lovire sau alte violențe" prev. și ped. de art. 180 alin. 2 Cod penal, motivat de împrejurarea că probele administrate în cauză dovedesc exercitarea de către aceștia actelor de violență asupra părții vătămate în scopul deposedării părții vătămate de bunurile respective, chiar dacă există posibilitatea ca inculpații să fi luat hotărârea de a sustrage bunuri ulterior momentului inițierii activității de agresare a părții vătămate, însă până la finalizarea acesteia. În plus, în ceea ce-l privește pe inculpatul -, prima instanță a reținut că activitatea ilicită desfășurată de către acesta nu poate primi decât încadrarea juridică mai sus menționată, în condițiile în care actele de violență pe care le-a exercitat asupra părții vătămate au fost atât concomitente, cât și ulterioare momentului în care inculpatul a deposedat-o pe partea vătămată de bunuri și au contribuit, alături de actele de violență exercitate de către acesta din urmă asupra părții vătămate, la consumarea infracțiunii.
Pentru infracțiunile săvârșite, instanța a dispus condamnarea inculpaților.
La individualizarea judiciară a pedepselor ce au fost aplicate acestora, instanța a avut în vedere criteriile generale de individualizare a pedepselor prevăzute de art. 72 Cod penal, scopul pedepsei prevăzut de dispozițiile art. 52 Cod penal și necesitatea realizării principiului prevenției generale și speciale.
Astfel, instanța, a avut în vedere - pe de o parte - gradul concret de pericol social al faptelor săvârșite de către inculpați, modalitatea și împrejurările concrete ale comiterii acestora, urmărire care s-au produs, dar și urmările care s-ar fi putut produce, natura și importanța relațiilor sociale cărora li s-a adus atingere, starea de minoritate a părții vătămate de la momentul comiterii faptelor, împrejurările care agravează sau atenuează răspunderea penală, valoarea totală a prejudiciului cauzat, iar - pe de altă parte - va avea în vedere persoana inculpaților (astfel, instanța va avea în vedere că inculpatul se află la primul conflict cu legea penală, inculpatul - este cunoscut cu antecedente penale, iar inculpatul este în prezent reabilitat de drept în ceea ce privește condamnarea sa anterioară,la pedeapsa de 1(un) an și 6 (șase) luni, pronunțată prin sentința penală nr. 5847/14.11.2002 a Judecătoriei Iași ), atitudinea procesuală sinceră adoptată de către inculpatul în fața organelor judiciare, în faza de urmărire penală, și atitudinea procesuală parțial sinceră adoptată de către ceilalți doi inculpați în aceeași fază procesuală, mediul social din care provin inculpații., deci, de toate aceste criterii, instanța va aplica inculpaților - și câte o pedeapsă cu închisoarea, orientată sub limita minimă specială de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunea comisă, prin reținerea în favoarea acestora a circumstanțelor atenuante prevăzute de disp. art. 74 alin. 2 Cod penal (astfel, instanța va avea în vedere valoarea relativ mică a prejudiciului cauzat, atitudinea procesuală parțial sinceră adoptată de către aceștia în cursul urmăririi penale) în acord cu disp. art. 76 alin. 1 lit. b Cod penal, pedepse al căror cuantum urmează a fi dozat corespunzător.
În ceea ce-l privește pe inculpatul, instanța, prin raportare la toate criteriile mai sus enumerate, a aplicat acestuia pedeapsa amenzii penale, al cărei cuantum urmează a fi dozat corespunzător, între limitele speciale stabilite de disp. art. 180 alin. 2 Cod penal cu referire la disp. art. 63 Cod penal, apreciind că această sancțiune penală este suficientă și de natură a atrage atenția inculpatului asupra consecințelor negative ale adoptării unui comportament antisocial.
Totodată, instanța a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 631Cod penal privind sustragerea cu rea - credință de la executarea amenzii penale ce urmează a-i fi aplicată prin prezenta sentință penală.
În baza disp. art. 36 alin. 1 Cod penal cu referire la disp. art. 33 lit. a și art. 34 alin. 1 lit. d Cod penal, având în vedere că infracțiunea ce a format obiectul cercetării judecătorești în prezenta cauză penală a fost săvârșită de către inculpatul - în concurs real de infracțiuni cu infracțiunea prev. și ped. de art. 180 alin. 2 Cod penal (infracțiune comisă la data de 17/18.09.2005) - pentru care acesta a fost condamnat prin sentința penală nr. 941/24.06.2006 a Judecătoriei Iași,definitivă prin nerecurare la data de 07.03.2006,la pedeapsa de 700 (șapte sute) lei amendă penală - instanța va contopi pedeapsa închisorii ce va fi stabilită acestuia prin prezenta sentință penală cu pedeapsa amenzii penale anterior menționată și va aplica inculpatului pedeapsa închisorii, ca pedeapsă unică rezultantă.
În ceea ce-i privește pe inculpații - și, instanța urmează să dispună executarea în regim de detenție a pedepselor cu închisoarea ce au fost aplicate prin prezenta sentință penală, apreciind că aceasta este unica modalitate în care se pot realiza atât scopul pedepsei, cât și reeducarea inculpaților.
În baza disp. art. 88 Cod penal instanța a scăzut din durata pedepsei închisorii ce a fost aplicată inculpatului - prin prezenta sentință penală, durata reținerii acestuia, de o zi ( respectiv de la data de 22.01.2006, ora 16,00 și până la data de 23.01.2006, ora 16,oo).
Cu privire la pedeapsa accesorie ce a fost aplicată inculpaților - și, instanța a reținut că natura faptelor săvârșite, gradul de pericol social al acestora, circumstanțele personale ale inculpaților, precum și pedepsele principale ce urmează a fi aplicată duc la concluzia unei nedemnități în exercitarea drepturilor de natură electorală, prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a și b din Codul penal, respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau funcții elective publice și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, întrucât exercitarea acestor drepturi presupune o conduită morală ireproșabilă. În consecință, pe durata și în condițiile stabilite de disp. art. 71 Cod penal, instanța va interzice acestor inculpați exercițiul drepturilor prevăzute de disp. art. 64 alin. 1 lit. a teza a II - a, lit. b Cod penal.
În ceea ce privește latura civilă a cauzei, instanța a reținut următoarele:
În declarația dată în faza de judecată a procesului penal, partea vătămată a precizat că solicită obligarea inculpaților la plata sumei de 1300 lei cu titlu de daune materiale, din care suma de 500 lei reprezentând echivalentul bănesc al lănțișorului din aur și suma de 800 lei reprezentând echivalentul bănesc al telefonului mobil marca "Motorola", bunuri ce i-au fost sustrase în noaptea de 21/22.01.2006 ( fila 77 dosar instanță).
În susținerea pretențiilor civile, partea civilă a solicitat proba cu înscrisuri.
Deși proba anterior menționată a fost admisă de către instanța de judecată ca fiind utilă, pertinentă și concludentă în soluționarea cauzei, până la finalizarea cercetării judecătorești, partea civilă nu a depus la dosar nici un înscris care să dovedească cuantumul pretențiilor civile solicitate.
Față de situația de fapt anterior expusă și având în vedere întreg ansamblul probator administrat în cauză, instanța a constatat că nu sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale în persoana inculpaților, pentru următoarele considerente:
Pe de o parte, instanța a reținut că în prezenta cauză nu s-a făcut, în mod cert, dovada că lănțișorul din aur despre care partea civilă a afirmat că i-a fost sustras în noaptea de 21/22.01.2006 a intrat în posesia efectivă a unuia dintre inculpații ce urmează a fi condamnați pentru infracțiunea de "tâlhărie" - împrejurare descrisă și argumentată la momentul expunerii situației de fapt în prezenta sentință penală - existând posibilitatea ca acesta să fi rămas la locul incidentului.
Pe de altă parte, în ceea ce privește telefonul mobil marca "Motorola" ce a fost sustras părții civile în noaptea de 21/22.01.2006, instanța reține că, în lipsa unor elemente de dovadă care să determine în mod obiectiv echivalentul bănesc al acestui bun, simpla indicare de către partea civilă a unei sume de bani care reprezintă - potrivit propriei sale aprecieri - contravaloarea bunului, este insuficientă pentru determinarea în concret a prejudiciului material ce i-a fost cauzat.
Față de toate aceste considerente, instanța în baza disp. art. 14 și art. 346 Cod procedură penală respins, ca fiind neîntemeiată, acțiunea civilă promovată în cadrul procesului penal de către partea civilă.
Împotriva sentinței au declarat apel inculpații și care au criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând prin motivele de apel următoarele:
- nu există probe certe din care să rezulte, fără putință de tăgadă, vinovăția lor în ceea ce privește fapta de sustragere a unui telefon mobil și a unei sume de 25 lei Ron;
- declarațiile părții vătămate cu privire la sustragerea acestor bunuri sunt oscilante, iar prima instanță, în mod nelegal a acordat valoare probantă diferită uneia și aceleași probe (declarațiile martorilor și ) cu privire la una și aceeași faptă, o dată considerând-o insuficientă pentru a condamna (a se vedea soluția cu privire la sustragerea lănțișorului de aur), iar a doua oară considerând-o suficientă pentru a face exact opusul, respectiv pentru a condamna;
- având în vedere că probatoriul este contradictoriu, se impunea achitarea pentru infracțiunea de tâlhărie și reținerea în sarcina lor a faptei prevăzute de art. 180 al. 2. pen. cu aplic. art. 81 Cod penal;
- și dacă ar fi fost dovedite sustragerea telefonului și a banilor, se impunea ca prima instanță să rețină că au fost săvârșite două infracțiuni, una de lovire și alta de furt, nefiind argumentată și dovedită legătura subiectivă ce trebuie să existe pentru caracterizarea faptelor ca infracțiune complexă de tâlhărie, drept pentru care se impune schimbarea încadrării juridice în acest sens;
- referitor la pedepsele aplicate, aceste au fost dozate într-un cuantum mult prea mare, prima instanță nedând eficiența corespunzătoare aspectelor referitoare la: bunurile ce ar fi fost sustrase sunt de o valoare extrem de redusă, partea vătămată a necesitat, în urma loviturilor primite, doar 4-5 zile de îngrijiri medicale, nu a existat o premeditare a comiterii faptelor, contribuția a fost diferită la activitatea de sustragere a bunurilor, persoana fiecărui inculpat, toate acestea fiind de natură a impune reducerea cuantumul fiecărei pedepse și suspendarea acestora condiționată sau sub supraveghere;
- în latură, civilă, dacă se reține că nu este dovedită activitatea de sustragere a bunurilor, se impune a fi respinse pretențiile civile, având în vedere că prejudiciul este inexistent.
Prin decizia penală nr. 539 din 16 decembrie 2008 Tribunalului Iași, au fost respinse ca nefondate apelurile declarate de inculpații și împotriva sentinței penale nr. 861/21 martie 2008 Judecătoriei Iași pronunțată în dosar nr-, sentință ce a fost menținută.
Apelanții au fost obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a pronunța decizia, tribunalul a reținut următoarele:
Astfel, în ceea ce privește situația de fapt reținută de prima instanță, tribunalul apreciază că s-a făcut o apreciere justă a materialului probator administrat în cauză, pe baza căruia s-a format convingerea existenței faptelor prevăzute de legea penală, precum și a vinovăției inculpaților - și, încadrând corect în dispozițiile legii infracțiunile săvârșite de aceștia.
Prin sentința penală apelată s-a reținut că, în fapt, în noaptea de 21/22.01.2006, în loc public, inculpații -, și i-au aplicat mai multe lovituri cu pumnii și picioarele părții vătămate, iar după ce aceasta a căzut, primii doi au continuat s-o lovească, timp în care inculpatul i-a sustras din buzunarul de la spate al pantalonilor portmoneul în care se aflau o sumă de bani și acte (înscrisurile fiind restituie la cererea părții vătămate), iar dintr-un buzunar de la giacă un telefon mobil marca "Motorola". Inculpații apelanți, prin apărători, au susținut și în fața primei instanțe (a se vedea încheierea de dezbateri din data de 05.03.2008) aceleași aspecte, ca și în motivele de apel, referitoare la nedovedirea faptei de sustragere de bunuri și la neconcordanțele dintre declarațiile părții vătămate, precum și cele dintre declarațiile martorilor audiați, apărări ce au fost verificate, de altfel, în mod temeinic, de către instanța de fond.
Verificând actele și lucrările dosarului tribunalul constată că, în vederea aflării adevărului, instanța de fond a administrat toate probele utile și concludente necesare și care au condus la lămurirea cauzei sub toate aspectele.
Mai mult, prima instanță în cuprinsul expunerii a analizat în detaliu și temeinic atât probele care au servit ca temei a reținerii vinovăției, respectiv plângerea și declarațiile părții vătămate date în ambele faze procesuale, procesul-verbal de cercetare la fața locului și planșele foto anexă, certificatul medico-legal cu nr. 161/23.01.2006, declarațiile martorilor, și, procesul -verbal de confruntare între partea vătămată și inculpatul - și declarațiile de recunoașterea a comiterii faptelor, date de inculpați în faza de urmărire penală, cât și cele care au fost înlăturate, respectiv declarațiile inculpaților de nerecunoaștere a comiterii faptei de sustragere de bunuri de la partea vătămată date în faza de urmărire penală, argumentare pe care instanța de control și-o însușește, atâta timp cât în cauză nu s-au relevat date noi de respingere a acestei motivări.
În consecință, tribunalul fără a mai reda în detaliu conținutul acestor mijloace de probă, conținut ce a fost cuprins cu exactitate în considerentele hotărârii atacate, va analiza doar pertinența motivelor de apel invocate de inculpații apelanți.
a) Cu privire la comiterea de către inculpații apelanți și a faptei de sustragere bunuri.
Martora, prietena părții vătămate, declarat în faza de urmărire penală, declarațiile fiind menținute și în faza cercetării judecătorești, că partea vătămată a avut asupra sa, în seara respectivă, un telefon mobil marca "", precum și bani (în acea noapte au mers la discotecă până în jurul orei 01,00, după care au mers la locuința lui, unde au jucat cărți până la orele 03,00, după care, împreună cu partea vătămată s-au deplasat la un bar, apoi spre discotecă pentru a cumpăra țigări, pe drum fiind acostați de către inculpați).
Martora, persoană la care au stat în noaptea respectivă partea vătămată și prietena sa, ce veniseră în vizită în satul, a declarat, în aceeași fază procesuală, că a văzut, în momentul în care, la orele 03,00, partea vătămată a plecat după țigări, că avea la gât un lănțișor de aur, și că și-a luat și telefonul mobil. După ce s-a întors numitul, singur, bătut și plin de sânge, i-a spus martorei că i-au fost furate telefonul mobil, lanțul de la gât și 25 de lei din portofel.
Față de declarațiile acestor două martore, ce se coroborează și cu declarațiile părții vătămate, tribunalul constată că este cert faptul că, înainte de a se întâlni cu inculpații, și, partea vătămată avea asupra sa un lănțișor de aur, un telefon mobil și o sumă de bani, iar, după ce a fost agresată de cei trei inculpați, nu mai avea aceste bunuri.
Așa cum s-a precizat mai sus, partea vătămată, din momentul plecării din locuința martorii, s-a deplasat doar la barul din centrul comunei, aflat la o distanță de 300 de metri, apoi, întrucât acest local era închis, s-a deplasat spre discotecă. Pe drum a fost acostată de către inculpați, iar după ce a fost agresată s-a deplasat din nou spre locuința martorei amintite. Astfel, se observă că pe tot acest traseu, partea vătămată s-a întâlnit și a avut un incident doar cu inculpații.
Imediat după incident partea vătămată s-a plâns martorilor și, persoane care au intervenit pentru a opri loviturile aplicate de către inculpații apelanți, că i-au fost sustrase bunuri de către inculpați, iar a doua zi le-a și precizat ce anume bunuri.
Aceste declarații ale martorilor, și, deși sunt probe indirecte, circumstanțiale, sunt de natură a dovedi, cu certitudine, că bunurile mai sus amintite au fost luate din posesia părții vătămate doar în momentul incidentului cu inculpații, și.
Aceste fiind premisele de netăgăduit, tribunalul va analiza și faptul dacă concluzia primei instanțe că inculpații apelanți au sustras o parte din bunuri, respectiv telefonul mobil și o sumă de bani este întemeiată.
În mod corect, prima instanță a pornit, pentru a afla adevărul și a lămuri cauza sub toate aspectele, de la plângerea și declarațiile părții vătămate.
Astfel, în plângerea adresată organelor de poliție a precizat că i-a fost sustras de la gât, de unul din acei tineri, un lănțișor ce a fost pus în buzunar, iar, când se afla jos, i-au fost furate telefonul mobil și suma de 25 lei.
În declarația dată imediat după depunerea plângerii, în data de 22.01.2006, chiar în ziua incidentului, partea vătămată a mai adăugat că tânărul, care l-a oprit, l-a ținut cu mâna de guler, după care a tras de lănțișorul de la gât până la rupt, după care l-a băgat în buzunar, iar după ce a fost lovit în mod repetat, fiind căzut la pământ, a simțit că este controlat prin buzunare. A simțit că i-a fost luat portofelul și atunci le-a spus celor doi să-i lase actele, simțind la un moment dat că portofelul i-a fost băgat înapoi în buzunar, iar, după ce a fost lăsat în, și cei doi au fugit, a sesizat că-i lipsește și telefonul mobil ce se afla în buzunarul stâng de la giacă.
La data de 25.01.2006, în completarea declarației, partea vătămată a mai adăugat că a auzit că unul din acei tineri i-a zis celuilalt care îl buzunărea să-i lase telefonul mobil.
În fața primei instanțe, partea vătămată și-a menținut în mare declarațiile, dar a declarat că nu are certitudinea că lănțișorul, ce a fost rupt de la gât de unul din agresori, a și rămas în mâna acestuia, precum și faptul că nu a auzit pe vreunul dintre inculpați să spună să-i fie lăsat telefonul mobil.
Analizând aceste declarații tribunalul constată că:
- partea vătămată este sigură că cei doi inculpați apelanți i-au sustras banii și telefonul mobil;
- nu are certitudinea că lănțișorul ce i-a fost rupt a și fost luat de către unul dintre inculpați;
- sunt contradictorii doar susținerile părții vătămate cu privire la afirmația unuia dintre inculpați să-i fie lăsat telefonul și
- nu se confirmă susținerile inculpaților apelanți, că partea vătămată se contrazice și cu privire la suma de bani, având în vedere că, în mod constant, aceasta precizat, în mod clar, că i-a fost sustrasă o sumă de 25 lei, o singură dată arătând că suma era în jur de 20 de lei, afirmație aproximativă care nu poate conduce la concluzia că susținerile părții vătămate sub acest aspect sunt contradictorii.
Cu toate acestea, tribunalul apreciază că nu se poate considera că declarațiile părții vătămate nu se coroborează între ele, având în vedere că, potrivit situației în care se afla (a fost lovit în mod repetat de către trei persoane, s-a așezat la pământ cu mâinile în zona capului pentru a se apăra de lovituri), potrivit vârstei, respectiv 17 ani, instrucției școlare și experienței de viață, având în vedere și timpul scurs între declarații - toate acestea fiind de natură a altera unele percepții asupra realității sau de a îngreuna redarea fidelă a acestora -, este firesc ca partea vătămată să aibă unele incertitudini cu privire la împrejurările de fapt, sau să revină asupra unui singur aspect, după un an după desfășurarea evenimentelor.
Cum, potrivit disp. art. 63 al. 2 Cod procedură penală, aprecierea fiecărei probe se face de instanța de judecată în urma examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului, prima instanță, în mod just, a coroborat declarațiile părții vătămate cu cele ale martorilor și.
Așa cum s-a menționat mai sus, acești martori nu au văzut dacă partea vătămată a fost sau nu deposedată de vreun bun, dar aceste persoane sunt primele cărora partea vătămată le-a spus că i-au fost sustrase bunuri în altercație.
Astfel, martorul a declarat în ambele faze procesuale că, după ce s-a ridicat partea vătămată de la pământ, a dus-o la locuința numitei, iar pe drum aceasta i-a spus că cei doi tineri, care au lovit-o, au deposedat-o de telefonul mobil, de lănțișorul de la de la gât și de suma de 25 lei. A doua zi partea vătămată le-a spus din nou martorilor că i-au fost sustrase aceste bunuri.
Față de cele arătate, tribunalul constată că declarația părții vătămate se coroborează cu declarațiile martorilor, și, cu privire la sustragerea de către inculpați apelanți cu ocazia agresării acesteia a unu telefon mobil și a sumei de 25 lei.
În mod fondat, s-a apreciat de către prima instanță că, atâta timp cât partea vătămată nu are certitudinea faptului că lănțișorul, ce i-a fost rupt de la gât, a și fost însușit de vreunul dintre inculpați, nici martorii indirecți nu pot dovedi acest fapt, și atunci s-a concluzionat, în mod just, că nu există probe cu privire la această acțiune de sustragere.
Critica inculpaților apelanți referitoare la faptul că această apreciere a probelor este nelegală, întrucât se acordă o valoare probantă diferită uneia și aceleași probe (declarațiile martorilor și ) cu privire la una și aceeași faptă, o dată considerând-o insuficientă pentru a condamna (a se vedea soluția cu privire la sustragerea lănțișorului de aur), iar a doua oară considerând-o suficientă pentru a face exact opusul, respectiv pentru a condamna (a se vedea soluția cu privire la sustragerea telefonului mobil și a sumei de bani), este vădit nefondată.
Inculpații apelanți ignoră faptul că depozițiile martorilor și, precum și a celor două martore mai sus precizate, sunt probe indirecte, circumstanțiale, care luate singure nu pot duce la stabilirea vinovăției inculpaților, dar care coroborate cu o probă directă, în cazul nostru mărturia părți vătămate, probează fără echivoc vinovăția inculpaților cu privire la sustragerea telefonului mobil și a sumei de bani, și exclud posibilitatea fundamentării altei versiuni (așa cum s-a arătat mai sus doar cu acest prilej partea vătămată putea fi deposedată de bunurile respective)
Cum, partea vătămată nu a putut susține cu certitudine și în fața instanței de fond că lănțișorul rupt de la gât de unul dintre inculpați a și fost sustras de acesta, în mod fondat, prima instanță a considerat că și probele circumstanțiale, în lipsa unei probe directe, nu poate dovedi acest fapt, și nu pot înlătura versiunea că acest bun ar fi căzut cu prilejul agresiunilor, și nu a putut fi văzut de către partea vătămată și martori, atât din cauza nopții, dar mai ales din cauza dimensiunilor mici ale acestuia și al stratului consistent de zăpadă.
Mai mult, aceste declarații nu se referă doar la una și aceeași acțiune a inculpaților. Infracțiunea de tâlhărie, cu care a fost sesizată prima instanță, este una complexă, în conținutul acesteia intrând atât fapta de lovire cât și cea de furt. În cazul faptei de furt, ne putem afla în situația luării unui singur bun sau a mai multor bunuri.
În consecință, și declarațiile martorilor pot face dovada existenței doar a unei fapte sau a unora dintre acțiunile desfășurate de același inculpat, ceea ce s-a întâmplat și în speța de față.
De altfel, această situație de fapt este confirmată și de declarațiile inculpatului - din faza de urmărire penală, în care acesta a recunoscut și deposedarea de bunuri a părții vătămate de către coinculpatul.
b) Referitor la încadrarea juridică dată faptelor comise de inculpați.
Inculpații apelanți, în timp ce partea vătămată se afla la pământ și își apăra fața cu mâinile de lovituri, i-au sustras din buzunarul de la spate al pantalonilor portmoneul în care se aflau o sumă de bani și acte (înscrisurile fiind restituie la cererea părții vătămate), iar dintr-un buzunar de la haină un telefon mobil marca "Motorola".
Acțiunile de sustragere de bunuri au avut loc atât concomitent cât și imediat după folosirea violenței împotriva părții vătămate și punerea acesteia în neputință de ase apăra.
Apelanții au invocat faptul că intenția lor a fost să aplice o corecție fizică părții vătămate și nu luarea vreunui bun, drept pentru care fiecare activitate ilicită, lovirea și, respectiv furtul, își păstrează individualitatea, aflându-ne, astfel, în fața a două infracțiuni aflate în concurs real.
Dar, aceste apărări sunt nefondate, având în vedere că nu are relevanță dacă scopul însușirii pe nedrept a fost urmărit înaintea exercitării violențelor, ori dacă acest scop a intervenit spontan în timpul folosirii unor astfel de mijloace sau imediat după punerea victimei în neputință de a se apăra.
În speța de față, deși inculpații, la început, nu au intenționat să folosească violența pentru deposedarea victimei de bunuri, pe parcursul derulării activității infracționale, spontan, au profitat de faptul că partea vătămată se afla la pământ și nu mai avea posibilitatea de a se apăra, pentru a sustrage bunuri și, astfel, acțiunile de violență au servit ca mijloc pentru săvârșirea furtului.
Față de cele arătate, tribunalul constată încadrarea juridică, dată de prima instanță faptelor săvârșite de către inculpații apelanți, este legală și temeinică și nu se impune schimbarea acesteia.
c) Referitor la individualizarea judiciară a fiecărei pedepse aplicate inculpaților intimați și a modalității de executare.
Instanța de fond a dispus condamnarea inculpaților - și, la câte o pedeapsă de 3 ani și 6 luni închisoare, cu executare efectivă în regim de detenție.
Pentru a reduce pedeapsa sub limita specială prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită, s-a reținut circumstanța atenuantă prev. de art. 74 al. 2. pen. având în vedere valoarea relativ mică a prejudiciul cauzat și atitudinea parțial sinceră adoptată de către aceștia în cursul urmăriri penale.
Inculpații apelanți au invocat faptul că prima instanță trebuia să dea o importanță mai mare și altor împrejurări care ar fi determinat reducerea substanțială a pedepsei și aprecierea că scopul acesteia se poate realiza fără executarea acesteia în regim privativ de libertate, și anume:
- partea vătămată a necesitat 4-5 zile de îngrijiri medicale;
- nu a existat o înțelegere anterioară între ei de a sustrage părții vătămate vreun bun, iar schimbarea rezoluției infracționale în mod spontan dovedește că periculozitatea socială a fiecăruia este una redusă;
- gradul de participare a fost diferit, cea ce impunea diferențierea pedepselor stabilite;
- vârsta tânără a fiecăruia pledează pentru suspendarea pedepsei sub supraveghere, modalitate de executare ce ar fi denatură să ajute la conștientizarea cu mai multă tărie a necesității, ca fiecare, să-și schimbe comportamentul.
Analizând toate aceste susțineri ale inculpaților apelanți tribunalul constată că, deși luate separat, fiecare împrejurare s-ar putea constitui într-un motiv de individualizare a pedepsei sub minimul pedepsei, iar executarea acesteia să fie suspendată, acestea coroborate și cu alte aspecte, nemenționate de către inculpații intimați, conturează, de fapt, o periculozitate socială ridicată atât a faptei săvârșite cât și a făptuitorilor.
Astfel, inculpații -, și au acostat, într-un loc public, în timpul nopții, două persoane necunoscute, ambele minore, un băiat și o fată, și, doar pentru motivul că nu făceau parte din aceeași localitate cu ei, i-au aplicat o corecție fizică părții vătămate . Doar instinctul de conservare a părții vătămate, care s-a lăsat la pământ și și-a apărat capul și fața cu mâinile au făcut ca leziunile provocate să nu fie de o mare gravitate. Cu toate acestea, inculpații apelanți au lovit cu pumnii și picioarele o persoană care era la pământ și care nu opunea nici o rezistență, fapt ce demonstrează un potențial agresiv important al acestora și o lipsă de empatie față de victimă. Mai mult, aceștia profitând de faptul că victima era în neputință de a se apăra i-au luat telefonul mobil și o sumă de bani.
În circumstanțele date nu este foarte important prejudiciul, întrucât inculpați nu cunoșteau ce bunuri posedă partea vătămată, ci intenția lor spontană de a tâlhări un minor pe care l-au adus în neputință de a se apăra.
Pentru a întregi violent, trebuie precizat și faptul că prietena părții vătămate, a fost luată de către inculpatul, pe care nu-l cunoștea, dusă după o clădire și, deși afară, erau aproximativ -15 C, a fost dezbrăcată și agresată sexual.
Deși, doar unul dintre inculpați a sustras bunurile, nu se impunea separarea activităților celor doi inculpați, și implicit a responsabilității, întrucât acțiunile acestora ilicite doar coroborate au condus la realizarea scopului infracțiunii. Atât cel care a lovit victima, cât și cel care a sustras bunurile profitând de starea de neputință de a se apăra a victimei, au aceeași responsabilitate în comiterea infracțiunii complexe.
Toate acestea conturează un pericol social ridicat al faptelor comise de către inculpații apelanți, ce nu poate fi ignorat sau minimalizat în procesul de individualizare a pedepsei.
În ceea ce privește persoanele inculpaților, tribunalul constată că, deși aceștia nu au antecedente penale, prezintă o periculozitate socială ridicată. Această periculozitate este conturată atât de violența nejustificată de care au dat dovadă în comiterea infracțiunii, dar și de atitudinea procesuală a acestora.
Astfel, inculpații apelanți au recunoscut doar faptul că au lovit partea vătămată, activitate pe care nu o puteau nega având în vedere că au fost surprinși de martorii. Recunoașterea faptelor în integralitatea lor din faza de urmărire penală a inculpatului -, nu a fost menținută și în fața primei instanțe, invocându-se presiunile organelor de anchetă, presiuni care, de altfel, nu au fost reclamate în acea fază procesuală de către inculpat și avocatul său care a asistat la luarea declarațiilor.
Ambii inculpați apelanți s-au sustras de la prezentarea materialului de urmărire penală și apoi și de la cercetarea judecătorească.
Toate acestea conturează și o lipsă de conștientizare a consecințelor faptelor și o neasumare a responsabilității propriilor fapte de către inculpați.
În ceea ce privește modalitatea de executarea a pedepsei ce a fost aplicată fiecăruia dintre inculpații apelanți, tribunalul constată că nu se impune modificare acesteia.
Potrivit disp. art. 861pct. 1. lit. c Cod penal o condiție a aplicării suspendării executării pedepsei sub supraveghere este aprecierea instanței că, față de persoana condamnatului, de comportamentul său după comiterea faptei, pronunțarea condamnării constituie un avertisment suficient pentru acesta și chiar, fără executarea pedepsei, condamnatul nu va mai săvârși infracțiuni.
În speța de față, comportamentul inculpaților după comiterea faptei a fost unul necorespunzător, având în vedere că niciunul dintre apelanți nu și-a asumat responsabilitatea pentru comiterea infracțiunilor, și mai mult, au ignorat importanța procedurile judiciare ce s-au desfășurat.
Cum, inculpații nu au făcut dovada că își asumă responsabilitatea faptelor comise și că resocializarea și reeducarea lor ar putea avea loc în cadrul unor măsuri de supraveghere, în mod just prima instanță a apreciat că scopul pedepsei, poate fi atins doar prin executarea în regim privativ de liberate:
Pentru toate aceste considerente, tribunalul apreciază că pedeapsa aplicată de 3 ani și 6 luni închisoare, în regim de detenție, pentru fiecare dintre inculpați, este just dimensionată și aptă să realizeze scopul și funcțiile prev. de art. 52 Cod penal și nu se impune reducerea acesteia.
Împotriva deciziei au declarat recurs, în termen legal, inculpații și -, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivele de recurs inculpatul solicită schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de tâlhărie în infracțiunea de lovire și aplicarea unei amenzi penale sub minimul special și cu suspendarea condiționată a executării pedepsei.
În subsidiar în situația în care se reține ca dovedită sustragerea telefonului și a banilor se solicită încadrarea juridică a faptelor în două infracțiuni de lovire și furt nefiind argumentată și dovedită legătura subiectivă ce trebuie să existe pentru caracterizarea faptelor ca infracțiune complexă de tâlhărie.
Se solicită individualizarea pedepsei prin aplicarea suspendării condiționate sau a suspendării executării pedepsei sub supraveghere.
Se susține că probele cauzei, martorii și declarațiile inculpaților nu au dovedit dincolo de orice dubiu că inculpatul a sustras telefonul mobil și banii de la victimă, fiind dovedită doar faptele de lovire care au fost confirmate.
Declarațiile părții vătămate date în cursul urmăririi penale cât și în fața instanței de judecată nu pot face dovada sustragerii de către inculpatul a telefonului mobil și respectiv a sumelor de bani, partea vătămată nu precizează exact suma de bani. Nu se dovedește în cauză că partea vătămată ar fi posedat acel telefon mobil pretins sustras anterior incidentului. Organele de poliție nu au identificat imediat după comiterea faptei vreun telefon mobil în posesia inculpaților.
În cauză trebuie să se dea eficiență declarațiilor prin care inculpații se declară nevinovați față de sustragerile imputate și să se constate că nu există dovezi ale sustragerii și că există cel puțin îndoiala cu privire la sustragerea respectivelor bunuri de către inculpatul.
Inculpatul - solicită schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de tâlhărie în infracțiunea de lovire cu aplicarea unei pedepse orientate spre minimul special și cu suspendare condiționată a executării.
Se susține că din probatoriul administrat nu reiese că inculpatul ar fi sustras părții vătămate telefonul mobil și suma de 25 lei. Bunurile reclamate nu au fost găsite în posesia inculpatului, iar partea vătămată a făcut în cursul procesului declarații contradictorii cu privire la bunurile respective. A declarat că inculpatul i-a sustras telefonul mobil în timp ce inculpatul îl lovea, la confruntarea cu inculpatul, a declarat că nu poate preciza dacă telefonul mobil i-a fost luat în timp ce era căutat prin buzunare. Referitor la suma de bani sustrasă într-o primă declarație se referă la 25 lei și într-o declarație ulterioară doar la suma de 20 lei, iar la instanța de fond nu a mai amintit de sumă, constituindu-se parte civilă cu contravaloarea telefonului mobil și a lanțului de aur.
Aceste declarații dovedesc că părții vătămate nu i-a fost sustras niciunul dintre bunurile pretinse de către inculpatul și că nu s-a produs nicio deposedare.
de bunuri nu este dovedită prin probele acuzării și operează principiul potrivit căruia dubiul profită făptuitorului.
Solicită în subsidiar redozarea pedepsei pentru infracțiunea de tâlhărie dacă nu se schimbă încadrarea juridică și aplicarea suspendării condiționate a executării pedepsei.
În latura civilă se solicită respingerea pretențiilor civile formulate de în cazul schimbării încadrării juridice în infracțiunea de lovire, sau numai în măsura în care acestea au fost dovedite.
Recursurile sunt nefondate.
Instanțele au stabilit situația de fapt în acord cu probele cauzei care au fost complet și just apreciate iar faptele și împrejurările reținute corespund probelor și reprezintă adevărul.
Înainte de a se întâlni cu inculpații, partea vătămată avea asupra sa banii, telefonul mobil și lănțișorul din aur, fapt dovedit prin declarațiile martorilor și și declarațiile părții vătămate. Referitor la lănțișorul de aur însăși partea vătămată a declarat că nu are certitudinea că i-a fost rupt de la gât de unul dintre inculpați motiv pentru care nu s-a reținut deposedarea părții vătămate de acest bun în mod just și motivat prin considerentele hotărârilor.
Declarațiile părții vătămate se coroborează între ele fiind contradictorii doar în ce privește faptul că ar fi auzit pe unul dintre inculpați spunând să-i fie luat telefonul.
Faptele și vinovăția inculpaților în săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată sunt dovedite în cauză prin declarațiile părții vătămate, declarațiile inculpaților care recunosc doar faptele de lovire, declarațiile martorilor și, și, toate coroborate.
În faza de urmărire penală inculpatul a recunoscut și deposedarea de bunuri a părții vătămate de către inculpatul.
Încadrarea juridică dată faptelor în infracțiunea de tâlhărie calificată pentru care au fost condamnați este legală întrucât deposedarea de bunuri a părții vătămate, bani și telefon mobil s-a produs în cursul exercitării agresiunilor asupra părții vătămate și imediat după ce aceasta a fost pusă în imposibilitate de a se apăra, circumstanțele reale ale faptei răsfrângându-se asupra tuturor participanților la săvârșirea infracțiunii de tâlhărie.
Inculpații susțin că au lovit doar pe partea vătămată, minoră pentru motivul că nu făcea parte din aceeași localitate cu ei, motivație care nu poate fi primită ca fiind reală nefiind plauzibilă. Probele cauzei dovedesc fără dubiu agresiunea mijloc exercitată asupra părții vătămate pentru deposedarea acesteia de bunuri.
Motivele de critică formulate în prezentul recurs sunt aceleași cu motivele invocate în apel și care au fost analizate în detaliu prin decizia penală recurată de către instanța de apel, evaluare juridică a situației de fapt, probatoriului, încadrării juridice și individualizării pedepselor, pe care curtea o menține ca fiind conformă cu probele cauzei și cu legea.
Pedepsele la care inculpații au fost condamnați sunt în limite legale, sub minimul special prevăzut de lege pentru infracțiunile săvârșite, ca efect al reținerii circumstanțelor atenuante personale în favoarea inculpaților.
Referitor la modalitatea de executare a pedepselor și aceasta a fost just aleasă raportat la gravitatea faptei și la persoana inculpaților care au recunoscut parțial faptele, s-au sustras de la prezentarea materialului de urmărire penală și de la cercetarea judecătorească, neexistând suficiente temeiuri pentru a se aprecia că scopul pedepsei poate fi atins în ce îi privește pe inculpați fără privare de libertate, astfel încât nu se va dispune suspendarea executării pedepselor sub supraveghere sau suspendare condiționată a executării.
Pedepsele în cuantum și ca modalitate de executare trebuie să fie proporționale cu faptele, infracțiunea comisă, grad de pericol social, modalități de săvârșire, consecințe produse și persoana inculpaților în sensul în care să-și atingă scopul de mijloc de constrângere în vederea prevenției speciale și generale.
Criticile formulate în recurs nu sunt întemeiate, iar decizia penală atacată este legală și temeinică.
Conform articolului 385 ind. 15 pct. 1 lit. b Cod procedură penală va respinge ca nefondate recursurile formulate de inculpați și va menține decizia penală atacată.
Văzând și dispozițiile art. 192 Cod procedură penală
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații și împotriva deciziei penale nr.539 din 16 decembrie 2008 pronunțate de Tribunalul Iași, decizie pe care o menține.
În baza art.192 alin.2 Cod procedură penală obligă pe recurenți la câte 80 lei, fiecare, cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 04.06.2009.
Președinte pt. Judecător pt. Judecător
- - - -
- - aflat în semnează aflat în semnează
președinte complet președinte complet
Grefier
Red.
Tehnored.
2 ex./06.07.2009
Tribunalul Iași:
- -
Președinte:Ancuța Gabriela Obreja ManolacheJudecători:Ancuța Gabriela Obreja Manolache, Tatiana Juverdeanu
