Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 360/2009. Curtea de Apel Constanta

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DECIZIA PENALĂ NR.360/

Ședința publică din data de 18 iunie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Adriana Ispas

JUDECĂTOR 2: Zoița Frangu

JUDECĂTOR 3: Viorica Lungu

Grefier - - -

Cu participarea Ministerului Public prin procuror -

S-a luat în examinare cauza penală, în fond, după casare, privind pe inculpații și - ambii domiciliați în localitatea H,-, județul C, trimiși în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 208 - 209 Cod penal.

În conformitate cu dispozițiile art.297 Cod procedură penală, la apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă intimații inculpați și G - personal și asistați de avocat ales, în baza împuternicirii avocațiale nr.112/2009, emisă de Baroul Ialomița - Cabinet de avocat și martorul.

Se constată lipsa intimatei parte civilă Șantierul Naval și martorului.

Procedura este legal îndeplinită, părțile fiind citate cu respectarea dispozițiilor art. 176-181 Cod procedură penală.

Grefierul de ședință, învederează instanței că s-a depus la dosar procesul-verbal întocmit de lucrătorul de poliție ca urmare a emiterii mandatului de aducere a martorului, din care rezultă că acesta locuiește în localitatea,-,.23,.44 B, județul

Curtea, în conformitate cu dispozițiile art.327 Cod procedură penală, procedează la audierea martorului, cele declarate fiind consemnate în procesul-verbal atașat la dosarul cauzei.

Având cuvântul, avocat, pentru inculpații și G, arată că insistă în audierea martorului.

- 2-

Reprezentantul Parchetului, având cuvântul, arată de asemenea, că insistă în audierea martorului și solicită a fi citat.

Curtea, în raport de ansamblul probator administrat în cauză, nu se mai impune audierea martorului, prin urmare revine asupra probei.

În conformitate cu dispozițiile art.301 Cod procedură penală, părțile prezente arată că nu mai au cereri de formulat.

Curtea, nu are de ridicat excepții din oficiu conform art.302 Cod procedură penală, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților pentru dezbateri.

Reprezentantul Parchetului, având cuvântul, solicită condamnarea inculpaților și G pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat. Probatoriul administrat în cauză, conduce la concluzia că aceștia sunt autorii sustragerii celor 190 liniari de cupru aparținând Șantierului Naval La dosar au fost administrate mai multe probatorii atât în cursul urmăririi penale cât și în cursul cercetării judecătorești, au fost audiați nemijlocit mai mulți martori, care i-au văzut transportând cablu, venind dinspre Șantierul Naval Martorul a anunțat și organele de poliție, urme de cablu ars au fost găsite în suprafața de teren aparținând inculpaților care au ieșire la Dunăre. Există declarațiile lucrătorilor de poliție care au fost sesizați de martorul în legătură cu aceleași împrejurări, procesul-verbal de cercetare la fața locului care confirmă sustragerea cablului din sediul părții civile, astfel încât susține că vinovăția inculpaților este dovedită.

Solicită a se avea în vedere că inculpații au suferit anterior trei condamnări, în anul 2000, în cazierul unuia dintre aceștia figurează condamnări dar nu cu privire la infracțiuni legate de patrimoniu. Pentru pedepsele ce urmează a fi aplicate solicită a se stabili ca modalitate de executare suspendarea sub supraveghere.

Având cuvântul, avocat, pentru inculpații și G solicită în principal, achitarea acestora în temeiul dispozițiilor art.11 pct.(2) lit.a raportat la art.10 lit.a) Cod procedură penală, iar în subsidiar, achitarea acestora în temeiul art.11 pct.(2) lit.a) raportat la art.10 lit.c) Cod procedură penală, pentru infracțiunile ce li se rețin în sarcină.

Ca un aspect prealabil învederează instanței că cei doi inculpați nu sunt recidiviști, nu au săvârșit nicio faptă penală, în prezent fiind la prima confruntare cu legea penală.

Consideră că nu există probe certe cu privire la vinovăția inculpaților. Învederează că în data de 24 iunie 2006, martorul a apelat Postul de Poliție Acesta este singurul martor care în fața instanței a relatat despre existența cablului, altfel decât a relatat martorul care l-a însoțit, și a declarat că lacătele erau intacte și că descoperirea faptei s-a făcut de către martorul

- 3-

la momentul intrării în magazie. Ceea ce a declarat martorul se coroborează cu copia xerox de la dosarul cauzei privind predarea și primirea serviciilor de pază. Acesta a arătat că la ora 7,00 preluat serviciul de pază forțând lacătele pentru a vedea dacă erau intacte și consemnează că aceste lacăte erau intacte. Susține că forțarea lacătelor și intrarea în magazie s-a produs între orele 7,00 după preluarea serviciului și orele 16,30 când a descoperit lipsa cablului. Declarația martorului nu este susținută nici de conducerea Șantierul naval care pe toată perioada derulării procesului la instanțele de fond și apel și în faza de urmărire penală nu a depus nici un act contabil din care să rezulte că acest cablu se afla în magazie. Există o fișă de magazie, formular, care se găsește la orice centru. În această fișă se menționează că în anul 2000 în magazie se aflau 325 de cablu, iar martorul declară că erau 190 și au rămas 150, aspect ce nu rezultă din nici un act contabil.

Faptul că nici partea civilă nu a depus la dosarul cauzei un act din care să rezulte că aceștia au avut acest cablu în gestiune este și absența înscrisurilor din faza de apel și din faza de recurs, prin care aceștia nu-și mai susțin cererea de despăgubire. Cu privire la derularea infracțiunii de furt, arată că în perioada producerii faptei, nivelul apei era crescut și se circula numai cu, astfel încât, nu puteau să nu fie văzuți.

Consideră că probele administrate în cauză sunt concludente și să se constata că inculpații nu se fac vinovați de săvârșirea infracțiunii de furt. Faptul că pe malul s-a găsit o singură bucată de înveliș al cablului nu înseamnă că provine de la cei doi inculpați.

Având ultimul cuvânt, inculpatul, susține că este nevinovat și că este de acord cu concluziile formulate de apărătorul său.

Având ultimul cuvânt, inculpatul G, susține că este nevinovat și că este de acord cu concluziile formulate de apărătorul său.

- CURTEA -

Asupra cauzei penale de față constată următoarele, în fond după casare;

Prin decizia penală nr.97/P/19.02.2009 a Curții de APEL CONSTANȚAa fost admis ca fondat recursul penal declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța și s-a casat hotărârea penală nr.39P/20.05.2008 a Judecătoriei Hârșova și decizia penală nr.471/27.07.2008 a Tribunalului Constanța dispunându-se rejudecarea de către instanța de recurs, în vederea punerii în discuție a probei cu martori.

Pentru a se pronunța în sensulc elor menționate Curtea a reținut următoarele:

- 4 -

Prin sentința penală nr.38/P/20.05.2008, pronunțată în dosarul penal nr-, Judecătoria Hârșovai -a achitat, în baza dispozițiilor art.11 alin.(1) pct.(2) lit.a) raportat la art.10 alin.(1) lit.a) Cod procedură penală pe cei doi inculpați:

- fiul lui și, născut la data de 27.02.1988 în localitatea H, județul C, domiciliat în localitatea H,-, județul C, cetățenie română, fără antecedente penale, studii-12 clase, necăsătorit, profesie agent de pază, P - -, și

- fiul lui si, născut la data de 20 iunie 1978 în municipiul C, domiciliat în localitatea H,-, județul C, cetățenie română, studii - 12 clase, fără ocupație, fără antecedente penale, CNP -, pentru infracțiunea prevăzută de art.208 alin.(1) raportat la art.209 alin.(1) lit.a), i) Cod penal.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că probele administrate sunt contradictorii și nu dovedesc existența faptei de sustragere așa încât inculpații nu pot fi trași la răspundere penală.

Prin decizia penală nr.471 din 27.10.08, Tribunalul Constanțaa respins, în baza art.379 pct.(1) lit.b) Cod procedură penală, ca nefondat apelul formulat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Hârșova.

Împotriva hotărârilor, în termenul legal, Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanțaa declarat recurs motivând că probele de la dosar demonstrează existența infracțiunii pentru care inculpații trebuie condamnați.

Recursul formulat de către procuror este întemeiat pentru considerentele expuse în continuare.

Astfel, conform art.345 Cod procedură penală, instanța pronunță condamnarea când constată existența faptei, că aceasta constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat, iar potrivit art.52, art.66 Cod procedură penală, vinovăția inculpatului trebuie stabilită dincolo de orice îndoială în cadrul unui proces echitabil în sensul art.6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

În cauză, inculpații au dispus de timpul și înlesnirile necesare pregătirii apărării, beneficiind de asistență juridică calificată și având efectiv posibilitatea audierii tuturor martorilor care s-a realizat pe parcursul procesului, în ședințe publice, de către instanțe, în fond, respectiv în apel.

Într-adevăr, nici o persoană nu poate fi condamnată în baza unor prezumții, a unor speculații, fără a exista probe directe și de necontestat, care să conducă fără nici un fel de dubiu la concluzia existenței faptei deduse judecății și a vinovăției inculpaților trimiși în judecată.

- 5 -

Dar, cele 2 instanțe s-au rezumat numai la ascultarea martorilor propuși fie în acuzare, fie în apărare, fără să se încerce lămurirea aspectelor contradictorii, prin alte probe.

În acest sens, se impunea ascultarea martorilor oculari si cu privire la posibilitatea de a-i surprinde pe inculpați, de a sesiza acțiunile acestora (distanța la care se aflau, descrierea cablurilor observate, etc), confruntarea cu aceștia, ascultarea în amănunt a magazionerului-martorul, a paznicului și a agenților constatatori referitor la materialitatea cablului sustras(lămurirea contradicției între fișa de magazie și susținerile părții civile că nu ar fi fost evidențiat separat), a modului de gestionare a bunurilor, respectiv a urmelor infracțiunii (prin ce se evidenția efracția, folosirea cheilor fără drept, cum s-au constatat acestea, a urmelor de târâre, ) și administrarea altor probe a căror necesitate ar rezulta din ascultarea lor.

Prin urmare, hotărârile atacate sunt supuse casării pentru cazul prevăzut de art.3859pct.18 cod procedură penală și, în temeiul art.38515lit.d) Cod procedură penală, se va admite recursul formulat în cauză cu consecința reținerii spre rejudecare, casând sentința primei instanțe și decizia instanței de apel.

Procedând la rejudecarea cauzei, în fond, după casare Curtea a audiat martorii, și.

Examinând întregul probatoriu administrat în cauză, Curtea reține în fapt că în cursul lunii iunie 2006 inculpatul G îndeplinea funcția de paznic la partea civilă Șantierul Naval H, unde lucra tot ca paznic și numitul, tatăl său.

În perioada lunii iunie 2008 inculpatul Gaa sigurat paza unității în ziua de 19 iunie 2006, în noaptea de 20/21.06.2006 și în ziua de 23.05.2006.

La data de 24 iunie 2006, în jurul orelor 9,00, martorul, magazionerul Șantierului Naval H, a mers la unitate și, atunci când a intrat în magazia nr.2, unde se găseau un număr de trei colaci de cablu electric din cupru liat cu diametrul de 0,40 mm, model, în lungime de aproximativ 190. a constatat lipsa acestuia. Lipsa cablului a fost adusă la cunoștință și paznicului, care era de serviciu la cea dată, și a fost anunțată poliția.

Din declarațiile martorilor și rezultă, că în magazie erau evidente în, urmele unde fuseseră depuși cei trei colaci de cablu precum și urmele de târâre către bazinul.

Din declarațiile martorilor, și rezultă că în seara de 23 iunie 2006 lucrase ca paznic numitul, tatăl inculpaților G și.

- 6 -

Potrivit declarațiilor martorilor menționați coroborate cu actele de constatare încheiate de organele de poliție, lacătele de la ușa magaziei în care se găsea cablul sustras nu prezentau urmare de forțare.

Declarațiile martorilor și atestă indubitabil împrejurarea că, cei doi i-au văzut pe inculpații G și transportând cu o barcă cabluri de cupru de diferite dimensiuni, iar respectivă venea din zona bazinului Șantierului Naval În aceeași ordine de idei martorul declară împrejurarea că a doua zi, fiind vecin cu locuința inculpaților, a văzut fum în spatele casei acestora, fum ce provenea de la arderea de.

Și martorii și confirmă împrejurarea că în magazie se observau urmele unde fusese depozitat cablul electric și urmele de târâre care se terminau la marginea bazinului șantierului naval.

Martorul declară instanței împrejurarea că a fost împreună cu agentul la locuința inculpaților unde nu au putut intra pentru că poarta era închisă, însă au observat și simțit fum și un miros greu de plastic ars venind din zona curții inculpaților.

Raportat la cele ce preced Curtea reține că, dispariția din magazia șantierului Naval Hac antității de 190. cablu electric a avut loc la data de 23 iunie 2006, când de pază s-a aflat inculpatul G, iar în seara zilei respective cei doi inculpați au fost văzuți transportând cu o barcă, din zona bazinului Șantierului Naval H, cablu electric, iar a doua zi în curtea inculpaților s-au ars produse ate.

Împrejurarea că lacătele magaziei din care a fost sustras cablul nu prezentau urme de violare sau forțare, iar cheile de la magazie nu erau în posesia paznicilor, nu este de natură să excludă sustragerea de către inculpații G și, pentru că aceștia au folosit în mod evident chei contrafăcute.

În condițiile în care în incinta șantierului naval, la data când s-a constatat sustragerea cablului electric (iunie 2006), nu aveau acces decât paznicii și administratorul, care verifica magaziile în fiecare sâmbătă, rezultă fără echivoc că sustragerea cablului s-a produs în intervalul 17-23.06.2009 și, raportat la declarațiile martorilor și, cei doi inculpați au săvârșit fapta în seara zilei de 23 iunie 2009 când era de serviciu inculpatul G și când au fost văzuți transportând cu din zona bazinului șantierului naval cablu electric.

Declarația martorei, propusă de inculpați în apărare, face referire în mod evident la o altă dată, când a asistat la arderea unor deșeuri din plastic în Curtea inculpaților, unde veneau diverse persoane să cumpere și nu la data de

- 7 -

24 iunie 2006 când martorii și au văzut și simțit fum negru și miros de ars, în spatele casei inculpaților, fără a putea pătrunde în curte întrucât poarta era încuiată și nu a răspuns nimeni.

Deși inculpații au susținut că sunt în relații de dușmănie cu martorii și, nu au administrat nicio dovadă în sensul respectivei susțineri, cu atât mai mult cu cât martorii vizați au negat o astfel de situație și au arătat că sunt rude cu inculpații.

De asemenea, revenirea inculpatului asupra recunoașterii faptei, în cursul urmăririi penale, este nejustificată, în condițiile în care acesta nu a depus plângere împotriva polițiștilor anchetatori și nici nu a prezentat niciun fel de leziune de violență.

Planșele fotografice de la filele nr.35, 36 și 37 din dosarul de urmărire penală relevă împrejurarea că pe malul, în dreptul grădinii familiei s-au găsit două bucăți de izolație din de cablu electric.

Raportat la probatoriul administrat și examinat anterior, Curtea constată că inculpații G și sunt autorii faptei de sustragere, la data de 23 iunie 2006, 190. cablu electric, dintr-o magazie a Șantierul Naval H, unde au pătruns prin folosirea unor chei mincinoase.

În drept, fapta inculpaților G și, astfel cum a fost reținută, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat prevăzută și pedepsită de art.208 alin.(1)-209 alin.(1) lit.a), i) Cod penal și pentru care vor fi condamnați.

Având în vedere că cei doi inculpați sunt tineri și au avut anterior un comportament corespunzător, aflându-se la primul conflict cu legea penală, Curtea va reține în favoarea acestora circumstanțe atenuante, în conformitate cu prevederile art.74 Cod penal.

Raportat la prevederile art.72 Cod penal și cu aplicarea art.74 Cod penal coroborat cu art.76 lit.a) Cod penal, Curtea va aplica inculpaților G și câte o pedeapsă de 1 an închisoare pentru infracțiunea reținută în sarcina lor, de furt calificat.

Comportamentul social corespunzător al inculpaților, până la data săvârșirii prezentei fapte penale și lipsa antecedentelor penale, formează convingerea instanței că reeducarea acestora este posibilă și fără executarea în regim de detenție a pedepselor. Drept urmare, Curtea va face aplicarea prevederilor art.81 Cod penal și va dispune suspendarea condiționată a executării pedepselor pe durata termenului de încercare de 3 ani, calculat conform prevederilor art.82 Cod penal.

- 8 -

În temeiul prevederilor art.71 Cod penal se va plica celor doi inculpați pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 lit.a) teza a-II-a și lit.b) Cod penal, iar potrivit prevederilor art.71 alin.(5) Cod penal se va suspenda executarea acestora, pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei principale.

Inculpaților urmează să li se atragă atenția asupra prevederilor art.83 Cod penal, privind condițiile de revocare a suspendării condiționate a executării pedepselor.

Referitor la acțiunea civilă Curtea reține că, Șantierul Naval H s-a constituit parte civilă cu suma de 17.860 lei, reprezentând contravaloarea a 190. cablu electric tip 3x70+35.

Partea civilă nu a prezentat instanței documente de evidență contabilă a cablului electric aflat în patrimoniul său la data sustragerii. Calculul contravalorii cablului sustras s-a făcut de partea civilă cu aproximație. Într-o atare ipoteză Curtea, constatând că partea civilă Șantierul Naval H nu a dovedit în mod cert contravaloarea prejudiciului cauzat prin fapta de sustragere reținută în sarcina celor doi inculpați va respinge ca nefondată acțiunea civilă formulată de aceasta.

În temeiul prevederilor art.192 alin.(2) Cod procedură penală, Curtea îi va obliga pe inculpații G și să plătească statului câte 2000 lei fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În fond, după casare:

În baza art.208 alin.(1)-209 alin.(1) lit.a), e) Cod penal;

Condamnă pe inculpații:

- fiul lui și, născut la data de 27.02.1988, în localitatea H, județul C, domiciliat în localitatea H,-, județul C, cetățenie română, fără antecedente penale, studii - 12 clase, necăsătorit, profesie - agent de pază, CNP - - și

- fiul lui și, născut la data de 20.06.1978, municipiul C, domiciliat în localitatea H,-, județul C, cetățenie română, fără antecedente penale, studii - 12 clase, fără ocupație, CNP - -, la pedeapsa de câte 1 (un) an închisoare cu reținerea art.76 ) și art.74 Cod penal.

În baza art.81 Cod penal suspendă condiționat executarea pedepselor aplicate pe durata termenului de încercare de 3 ani, calculat conform art.82 Cod penal.

- 9 -

În baza art.71 Cod penal interzice inculpaților drepturile prevăzute de art.64 lit.a) teza a-II-a și lit.b) Cod penal.

În baza art.71 alin.5 Cod penal suspendă executarea pedepselor pe durata suspendării condiționate a executării principale.

Face aplicarea dispozițiilor art.359 Cod procedură penală și a art.83 și 84 Cod penal.

Respinge acțiunea civilă ca nefondată formulată de Șantierul Naval

În baza art.192 alin.(2) Cod procedură penală obligă inculpații la câte 2000 lei cheltuieli judiciare statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 iunie 2009.

Președinte, Judecător, Judecător,

- - - - - -

Grefier,

- -

Jud. fond.: -/29.09.2009

Tehnored.gref./2 ex./2.10.2009

Președinte:Adriana Ispas
Judecători:Adriana Ispas, Zoița Frangu, Viorica Lungu

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 360/2009. Curtea de Apel Constanta