Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 398/2008. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
Dosar nr-
DECIZIA PENALĂ NR.398/R/2008
Ședința publică din 10 iulie 2008
PREȘEDINTE: Condrovici Adela JUDECĂTOR 2: Sotoc Daniela
JUDECĂTOR 3: Crișan Marinela
Judecător: - - - vicepreședintele instanței
Procuror:
Grefier:
Desfășurarea ședinței de judecată s-a înregistrat cu mijloace tehnice audio potrivit prevederilor art.304 alin.1 Cod procedură penală.
S-a luat în examinare pronunțarea asupra recursului penal declarat de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL SATU MARE împotriva deciziei penale nr.276/A din 20 decembrie 2007 pronunțată de TRIBUNALUL SATU MARE în dosar unic, decizie care menține în totul sentința penală nr.222/P din 3 iulie 2007 pronunțată de Judecătoria Carei în dosar unic, privind pe inculpații intimați și,. în,-, județul S M, trimiși în judecată,inculpatulpentru comiterea infracțiunilor de complicitate la furt calificat, prev. și ped. de art.26 rap. la art.208 alin.1 - 209 lit.g cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, înșelăciune prev. și ped. de art.215 alin.2 Cod penal cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. și ped. de art.290 cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, tentativă la înșelăciune prev. și ped. de art.20 rap. la art.215 alin.2 Cod penal, efectuarea cu știință de înregistrări inexacte în contabilitate prev. și ped. de art.43 din Legea nr.82/1991 cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, încercarea de a determina mărturia mincinoasă prev. de art.261 Cod penal, evaziune fiscală prev. și ped. de art.12 din Legea nr.87/1994 cu aplicarea art.13 Cod penal și art.41 alin.2 Cod penal șiinculpatapentru comiterea infracțiunilor de înșelăciune, prev. și ped. de art.215 alin.2 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod penal, fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. și ped. de art.290 Cod penal cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, efectuarea cu știință de înregistrări inexacte în contabilitate prev. și ped. de art.43 din Legea nr.82/1991 republicată cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, înșelăciune prev. și ped. de art.20 raportat la art.215 alin.2 Cod penal și evaziune fiscală prev. și ped. de art.12 din Legea nr.87/1994 cu aplicarea art.13 Cod penal și art.41 alin.2 Cod penal.
Se constată că, dezbaterea judiciară a recursului a avut loc la data de 26 iunie 2008, când părțile prezente au pus concluzii ce au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta și când, în vederea deliberării, s-a dispus amânarea pronunțării hotărârii pentru data de 3 iulie 2008 și 10 iulie 2008.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Asupra recursului penal de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 222/03.07.2007 pronunțată de Judecătoria Carei în dosar nr-, s-a onstatat nulitatea absolută a raportului de expertiză contabilă efectuată în cadrul urmăririi penale de către expert.
1) În baza art.11 pct.2 lit.a raportat la art.10 lit.a Cod procedură penală, a fost achitat inculpatul, născut la 04.08.1969, în, fiul lui și, CNP--, cetățenia română, studii 12 clase, administrator la SC SRL, căsătorit, domiciliat în,-, județ S M, fără antecedente penale, pentru săvârșirea infracțiunii de"complicitate la furt calificat" prev. și ped. de art.26 raportat la art.208 alin.1 - 209 lit.g Cod penal cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, deoarece fapta nu există.
2) În baza art.11 pct.2 lit. rap. la art.10 lit.a Cod procedură penală, a fost achitat același inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de "înșelăciune" prev. de art.215 alin.2 Cod penal cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, deoarece fapta nu există.
3) În baza art.121 și 122 Cod penal, s-a constatat prescrisă răspunderea penală pentru infracțiunea de "fals în înscrisuri sub semnătură privată" prev. de art. 290 Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, reținută în sarcina aceluiași inculpat.
4) În baza art.121 și 122 Cod penal, s-a constatat prescrisă răspunderea penală pentru infracțiunea de "efectuare cu știință de înregistrări inexacte în contabilitate" prev. de art.43 din Legea 82/1991 republicată cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, reținută în sarcina aceluiași inculpat.
5) În baza art.11 pct.2 lit.a raportat la art.10 lit.a Cod procedură penală, a fost achitat același inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de "tentativă la înșelăciune" prev. de art.20 raportat la art.215 alin.2 Cod penal, deoarece fapta nu există.
6) În baza art.121 și 122 Cod procedură penală, s-a constatat prescrisă răspunderea penală pentru infracțiunea de "fals în înscrisuri sub semnătură privată" prev. de art.290 Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, reținută în sarcina aceluiași inculpat.
7) În baza art.121 și 122 Cod penal, s-a constatat prescrisă răspunderea penală pentru infracțiunea de "efectuare cu știință de înregistrări inexacte în cantabilitate" prev. de art.43 din Legea nr.82/1991 cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, reținută în sarcina aceluiași inculpat.
8) În baza art.121 și 122 Cod procedură penală, s-a constatat prescrisă răspunderea penală pentru infracțiunea de"încercare de a determina mărturia mincinoasă" prev. de art.261 Cod penal, reținută în sarcina aceluiași inculpat.
9) În baza art.11 pct.2 lit.a raportat la art.10 lit.a Cod procedură penală, a fost achitat același inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de "evaziune fiscală"prev. de art.12 din Legea nr.87/1994, cu aplicarea art.13 Cod penal și art.41 alin.2 Cod penal, deoarece fapta nu există.
10) În baza art.11 pct.2 lit.a raportat la art.10 lit.a Cod procedură penală, a fost achitat același inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de "evaziune fiscală" prev. de art.12 din Legea nr.87/1994 cu aplicarea art.13 Cod penal și art.41 alin.2 Cod penal, deoarece fapta nu există.
II.1) În baza art.11 pct.2 lit.a raportat la art.10 lit.a Cod procedură penală, a fost achitată inculpata, născută la 11.11.1967 în, județ S M, fiica lui și, CNP -, cetățenia română, studii 12 clase, administrator la SC SRL, căsătorită, domiciliată în,- județ S M, fără antecedente penale, pentru săvârșirea infracțiunii de"înșelăciune"prev. de art.215 alin.2 Cod penal cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, deoarece fapta nu există.
2) În baza art.121 și 122 Cod penal, s-a constatat prescrisă răspunderea penală pentru săvârșirea infracțiuni de "fals în înscrisuri sub semnătura privată"prev. de art.290 Cod penal cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, reținută în sarcina aceleiași inculpate.
3) În baza art.121 și 122 Cod penal, s-a constatat prescrisă răspunderea penală pentru infracțiunea de"efectuare cu știința de înregistrări inexacte în cantabilitate"prev. de art.43 din Legea 82/1991 republicată, cu aplicarea art.41 alin.2 reținută în sarcina aceleiași inculpate.
4) În baza art.11 pct.2 lit.a raportat la art.10 lit.a Cod procedură penală, a fost achitată aceeași inculpată pentru săvârșirea infracțiunii de"tentativă la înșelăciune" prev.de art.20 raportat art.215 alin.2 Cod penal, deoarece fapta nu există.
5) În baza art.121 și 122 Cod penal, s-a constatat prescrisă răspunderea penală pentru săvârșirea infracțiunii de"fals în înscrisuri sub semnătura privată"prev. de art.290 Cod penal cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, reținută în sarcina aceleași inculpate.
6) În baza art.121 și 122 Cod penal, s-a constatat prescrisă răspunderea penală pentru infracțiunea de"efectuare cu știință de înregistrări inexacte în contabilitate "prev. de art.43 din Legea 82/1991 cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, reținută în sarcina aceleiași inculpate.
7) În baza art.11 pct.2 lit.a raportat la art.10 lit.a Cod procedură penală, a fost achitată aceeași inculpată pentru săvârșirea infracțiunii de"evaziune fiscală"prev. de art.12 din Legea 87/1994 cu aplicarea art.13 Cod penal și art.41 alin.2 Cod penal, deoarece fapta nu există.
8) În baza art.11 pct.2 lit.a raportat la art.10 lit.a Cod procedură penală, a fost achitată aceeași inculpată pentru săvârșirea infracțiunii de "evaziune fiscală" prev. de art.12 din Legea nr.87/1994 cu aplicarea art.13 Cod penal și art.41 alin.2 Cod penal, deoarece fapta nu există.
S-a admis cererea de ridicare a sechestrului ca întemeiată.
S-a dispus ridicarea sechestrului și a notării interdicției de înstrăinare stabilite prin încheierea nr.3502/08.09.2003 CF, privind imobilul înscris în CF nr.3761, nr.top.1327/c/3/a/10, proprietatea SC M SRL de sub B 6.
S-a respins cererea de transfer sechestru asigurător formulată de inculpați, ca fiind fără obiect.
În baza art.192 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat revin în sarcina acestuia.
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut că, inculpații sunt soț și soție și totodată asociați, precum și administratori la trei societăți. Astfel, inculpata este administrator la SC SRL, înființată la data de 17.01.1994, ambii inculpați sunt administratori la SC SRL, înființată la 01.04.1996, și inculpatul este administrator la SC SRL, înființată la data de 17.08.2000.
În sarcina inculpaților se reține în actul de sesizare că, pentru a face rost de bani, cu ajutorul acestor societăți, după o înțelegere prealabilă s-au hotărât să întocmească acte fictive pe baza cărora să obțină restituirea de TVA în mod ilegal, TVA aferent unor bunuri achiziționate prin aceste societăți.
În acest scop, au întocmit astfel actele contabile fictive, după care au solicitat DGFP S M și DGFP B, rambursarea de TVA pe baza acestor acte, suma totală obținută de către inculpați ca rambursare TVA, reținută ca nelegală este de 411.885.009 lei.
De asemenea, s-a mai reținut în sarcina inculpatului că, în perioada septembrie - noiembrie 2003, în mod repetat a cumpărat motorină și de la numitul pe care acesta le-a sustras pe timp de noapte de la părțile vătămate și din, iar în câteva situații chiar la-a ajutat la transportarea bunurilor sustrase la locuința sa.
De asemenea, s-a mai reținut în sarcina inculpatului că, în data de 31.04.2003, a încercat să determine martorii G, și, care urmau să fie audiați la parchet în legătură cu activitățile desfășurate la construcția imobilelor inculpaților, să nu spună adevărul, oferindu-le câte 1000 lei și câte un.
Față de toate aceste situații de fapt, inculpații au fost trimiși în judecată pentru săvârșirea mai multor infracțiuni, astfel:: inculpatul, pentru săvârșirea infracțiunilor de: complicitate la furt calificat prev. si ped. de art.26 raportat la art.208 alin.1 - 209 lit.g, cu art.41 alin.2 Cod penal; înșelăciune prev. de art.215 alin.2 Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal; fals în înscrisuri sub semnătura privată prev. de art.290 Cod penal cu art.41 alin.2 Cod penal; efectuarea cu știință de înregistrări inexacte în contabilitate prev. de art.43 din Legea nr.82/1991 republicată, cu art.41 alin.2 Cod penal; tentativă la înșelăciune prev. de art.20 raportat la art.215 alin.2 Cod penal; fals în înscrisuri sub semnătura privată prev. de art.290 Cod penal, cu art.41 alin.2 Cod penal; efectuarea cu știință de înregistrări inexacte în contabilitate prev. de art.43 din Legea nr.82/1991 cu art.41 alin.2 Cod penal; evaziune fiscală prev. de art.12 din Legea nr.87/1994 cu aplicarea art.13 Cod penal și art.41 alin.2 Cod penal și infracțiunea de evaziune fiscală prev. de art.12 din Legea nr.87/1994 cu art.13 Cod penal și art.41 alin.2 Cod penal și inculpata, pentru săvârșirea infracțiunilor de: înșelăciune prev. de art.215 alin.2 Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal; efectuarea cu știință de înregistrări inexacte în contabilitate prev. de art.43 din Legea nr.82/1991 republicată cu art.41 alin.2 Cod penal; înșelăciune prev. de art.20 raportat la art.215 alin.2 Cod penal; fals în înscrisuri sub semnătura privată prev. de art.290 Cod penal cu art.41 alin.2 Cod penal; efectuarea cu știință de înregistrări inexacte în contabilitate prev. de art.43 din Legea nr.82/1991 cu art.41 alin.2 Cod penal; evaziune fiscală prev. de art.12 din Legea nr.87/1994 cu art.13 Cod penal și art.41 alin.2 Cod penal și infracțiunea de evaziune fiscală prev. de art.12 din Legea nr.87/1994 cu art.13 Cod penal și art.41 alin.2 Cod penal.
Așa cum s-a arătat și în expertiza contabilă efectuată de către un specialist în domeniul contabilității, în speță, au fost respectate dispozițiile OG nr.3/1992 republicată, privind taxa pe valoarea adăugată; HG 512/1998 cu privire la aprobarea normelor pentru aplicarea OG 3/1992 republicată privind TVA, și Ordinul nr.2627 din 24.12.1998 privind documentația necesară pentru rambursarea TVA adăugată agenților economici înregistrați ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată, care prevăd modul de determinare a TVA colectate, a TVA deductibile și procedurii de rambursare a TVA.
Astfel, potrivit prevederilor legale menționate mai sus, pentru a fi deductibilă taxa pe valoarea adăugată trebuie să fie înscrisă într-o factură sau un alt document legal care se referă la bunuri destinate nevoilor firmei și sunt proprietatea acesteia.
În urma verificării documentelor, expertul contabil a constatat existența documentelor legale și a înregistrării bunurilor în patrimoniul societății ( filele 228 - 229 dosar ).
Potrivit prevederilor legale, pentru a fi rambursată TVA trebuie ca firma să depună o cerere de rambursare însoțită de decontul de TVA din care rezultă suma de rambursat.
Firma trebuie să aibă achitate facturile furnizorilor din care rezultă TVA deductibilă, solicitată la rambursare. Suma de rambursat să nu fie sub 1.000 lei. Firma să prezinte organelor fiscale documentația stabilită de Ministerul Finanțelor în vederea verificării analizării și aprobării rambursării.
În urma expertizării documentelor contabile care stau la baza rambursării sumelor care fac obiectul prezentului dosar, s-a constatat de către expertul contabil că au fost îndeplinite prevederile legale privind dreptul de restituire al TVA.
Toate restituirile de TVA au fost la SC Com SRL, societățile SC M SRL și SC SRL, nu au beneficiat de restituiri de TVA ( fila 230 - 232 dosar ).
Astfel, concluziile specialistului în contabilitate, sunt clare și fără echivoc, în sensul că, au fost îndeplinite prevederile legale privind dreptul restituirii de TVA de către inculpați ( fila 233 dosar ), deci nu există prejudiciu în cauză, concluziile acestui expert, precum și întreg raportul de expertiză nefiind contestat în vreun fel.
În faza urmăririi penale, prin adresa nr.5661/06.05.2003 a SM, s-a arătat în mod clar că "verificarea modului de calculare, evidențiere și vărsarea TVA-ului, respectiv a documentației care a stat la baza rambursărilor de TVA s-a făcut în conformitate cu prevederile legale, și anume OG nr.3/1992 privind TVA, HG 512/1998, privind normele de aplicare a OG nr.3/1992, 2627/1998 privind documentația necesară pentru rambursarea TVA, OUG nr.215/1998, OUG nr.17/2000 privind TVA, precizând că societatea SC Com SRL, a beneficiat de rambursările TVA", în perioadele menționate în această adresă, în conformitate cu prevederile legale și pe baza documentelor puse la dispoziția organelor de control, în acest sens S M nu s-a constituit parte civilă în cauză. ( fila 299 dosar urmărire penală ).
La expertiza contabilă efectuată de expert, în cadrul urmăririi penale, în care se reține că inculpații au creat un prejudiciu, expertul a ignorat dispozițiile legale exprese și nu a luat legătura cu S
Mai mult, acest expert nu avea calitatea la acea dată să efectueze expertiza, așa cum s-a arătat anterior, astfel că această expertiză este absolut nulă.
Pentru aceasta instanța de fond, la termenul de judecată din 28.01.2006, a dispus efectuarea unei noi expertize contabile, urmând ca pe fondul cauzei să se pronunțe asupra nulității expertizei, motivând în ședința publică din 16.12.2006.
Și în cadrul urmăririi penale există nenumărate declarații ale angajaților din cadrul SMc are arată că au fost verificate cererile de rambursare TVA, iar pe baza actelor justificative s-a rambursat TVA inculpaților în mod legal ( filele 134-140 dosar de urmărire penală ).
Există și o notă de prezentare încheiată în data de 04.06.2003 de către reprezentanți SMp rin care se menține legalitatea rambursării TVA, pentru suma de 411.885.009 lei, aceasta efectuându-se în conformitate cu legislația în vigoare la acea dată ( file 141-142 dosar de urmărire penală ).
Pentru perioada verificată de către aceștia, exercitarea dreptului de deducere TVA aferentă bunurilor achiziționate de SC SRL, s-a efectuat numai pe baza documentației legal întocmite, justificându-se cuantumul TVA și că bunurile în cauză sunt proprietatea acestuia, conform art.19 din OG 3/1992 republicată. S-a mai menționat faptul că, toate documentele din care provine TVA deductibilă au fost înregistrate în evidența contabilă a acestei societăți în conturile corespunzătoare, acest lucru menționându-se și în raportul întocmit de organele fiscale.
S-a mai precizat că s-au respectat prev. de art.2 lit. a - d și h precum și art.3 alin.3 din nr.2627/1998.
Societatea nu a desfășurat activitate economică deoarece se afla în stadiu de realizare a investițiilor, contravaloarea acestor investiții fiind decontate din sumele depuse de asociat și înregistrate în evidența contabilă în contul 455, conform cap. II, lit.B, pct.4, pct.82 din Regulamentul pentru aplicarea Legii contabilității 82/1991.
Și prin adresa nr.166/10.01.2007 a Primăriei orașului, s-a arătat în mod clar că imobilul situat în -, a figurat începând cu anul 2000 în evidențele de informare turistică, având ca scop închirierea camerelor pentru care proprietarii ( inculpații ) în primăvara anului 2000 au participat la ședința din incinta Primăriei având ca temă "Închirierea camerelor pentru turiștii sezonului", ( fila 249 dosar vol.I ).
Mai mult, contabilitatea acestor firme era ținută de o firmă de contabilitate specializată și nu de către inculpați ( fila 80 - declarația martorului inspector în cadrul S M și 97-98 - declarația martorei contabile, din dos..I ).
Și controalele efectuate de către organele fiscale au avut în vedere la acea dată documente justificative, reținându-se ca fiind întocmite cu respectarea dispozițiilor legale chiar dacă, ulterior, unele din acte documente au fost pierdute, conținutul acestor documente au fost confirmate și vizate de persoane specializate din cadrul S
Nici în cadrul urmăririi penale, nici în cadrul cercetării judecătorești S M nu s-a constituit parte civilă în cauză, deci nu există un prejudiciu așa cum s-a arătat pe larg anterior.
Deci, cei doi inculpați, față de întreg ansamblul probator administrat în cauză, nu s-au sustras în nici un fel de la efectuarea controlului financiar fiscal prin declarare fictivă, această clădire fiind în construcție și nefinalizată în timpul urmăririi penale și nici chiar în timpul cercetării judecătorești, existând dovezi că scopul acestui imobil va fi de închiriere a camerelor pentru turiștii aflați în.
Așadar, atât față de inculpatul și, instanța de fond a constatat că nu există vreo faptă de evaziune fiscală, prev. de art.12 din Legea nr.87/1994, reținută în sarcina acestora în actul de sesizare, sens în care, instanța a dispus achitarea celor doi inculpați, în baza art.11 pct.2 lit.a raportat la art.10 lit.a Cod procedură penală, deoarece fapta nu există.
În ceea ce privește infracțiunea de înșelăciune, prev. de art.215 Cod penal, instanța a constatat că această infracțiune presupune o acțiune de inducere în eroare, care trebuie să aibă ca rezultat pricinuirea unei pagube, adică a unui prejudiciu material, iar între acțiunea de inducere în eroare și paguba pricinuită, trebuie să existe un raport de cauzalitate,
Ori, din întreg ansamblul probator administrat în cauză, rezultă în mod indubitabil că nu există prejudiciu.
În raportul întocmit în cadrul urmăririi penale s-ar reține că ar exista un prejudiciu, dar acest raport este lovit de nulitate absolută, iar concluziile sale nu pot fi luate în considerare, iar în raportul efectuat în cadrul cercetării judecătorești s-a menționat că s-au respectat în mod expres dispozițiile legale și nu există vreun prejudiciu creat.
Așa cum s-a mai arătat, nici chiar SMa arătat că nu se constituie parte civilă în cauză, menționând că au fost respectate toate dispozițiile legale în vigoare la acea dată.
Deși s-au pierdut anumite acte contabile și nu s-au putut prezenta în cadrul urmăririi penale, la data când s-au efectuat controalele de către organele fiscale, inculpații au putut prezenta toate documentele justificative, iar în raportul întocmit s-a constatat existența acestor acte, precum și a datelor reale consemnate, întocmindu-se procese-verbale de legalitate și dreptul de a se rambursa TVA ( fila 134 - 137,141 dosar urmărire penală ).
Deci, cele două condiții esențiale și care sunt în strânsă legătură și definesc întreaga infracțiune de înșelăciune, nu sunt îndeplinite.
Așadar, atât față de inculpatul cât și față de inculpata, instanța a constatat că nu există vreo faptă de înșelăciune sau tentativă la infracțiunea de înșelăciune, prev. de art.215 Cod penal cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, respectiv art.20 raportat la art.215 alin.2 Cod penal, așa cum se reține în sarcina inculpaților în actul de sesizare, sens în care, instanța de fond în baza art.11 pct.2 lit.a rap. la art.10 lit.a Cod procedură penală, a achitat pe ambii inculpați pentru aceste infracțiuni, deoarece fapta nu există.
În baza art.121 și 122 Cod penal, instanța de fond a constatat prescrisă răspunderea penală pentru ambii inculpați pentru săvârșirea infracțiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art.290 Cod penal cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, efectuarea cu știință de înregistrări inexacte în contabilitate prev. de art.43 din Legea 82/1991 republicată, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art.290 Cod penal cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, efectuarea cu știință de înregistrări inexacte în contabilitate prev. de art.43 din Legea nr.82/1991 cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, reținute în sarcina acestora prin actul de sesizare și pentru inculpat infracțiunea de încercare de a determina mărturie mincinoasă prev. de art.261 Cod penal, reținută în sarcina acestuia prin actul de sesizare.
Față de inculpatul s-a mai reținut în actul de sesizare că acesta ar mai fi săvârșit infracțiunea de complicitate la furt calificat prev. și ped. de art.26 raportat la art.208 alin.2 - 209 lit.g Cod penal cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal.
Inculpatul a arătat în declarația sa de unde provenea motorina sau grâul ( fila 71 dosar ), chiar partea vătămată arătând că știa că martorul a sustras motorină și, care în prezent se află în închisoare pentru aceste fapte, neștiind nimic de inculpatul ( fila 92 dos.1 ).
Chiar martorul a arătat că nu a spus nimic inculpatului despre proveniența acestor bunuri, inculpatul luând de la acesta motorină, ziua în amiaza M fără să se ascundă, neștiind că acestea sunt furate de la partea vătămată.
Astfel, rezultă cu certitudine că inculpatul nu avea cunoștință de proveniența acestor bunuri, vinovat de producerea prejudiciului părții vătămate, martorul în această cauză, fiind cu mult timp în urmă cercetat și în prezent, chiar condamnat pentru săvârșirea acestor fapte penale.
Deci, inculpatul nu se face vinovat de săvârșirea infracțiunii de complicitate la furt calificat prev. și ped. de art.208 alin.1 - 209 lit.g Cod penal cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, reținute în sarcina sa prin actul de sesizare, deoarece fapta nu există.
Instanța de fond a admis cererea de ridicare a sechestrului ca întemeiată.
S-a dispus ridicarea sechestrului și a notării interdicției de înstrăinare stabilite prin Încheierea nr.3502/08.09.2003 CF, privind imobilul înscris în CF. nr.3761, nr.top.1327/c/3/a/10, proprietatea tabulară a SC M SRL de sub B6.
S-a respins cererea de transfer sechestru asigurător formulată de inculpați, ca fiind fără obiect.
În baza art.192 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
Împotriva acestei hotărâri în termen legal a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Carei, solicitând admiterea lui, desființarea hotărârii atacate și după rejudecare condamnarea inculpaților pentru faptele reținute în rechizitoriu.
În dezvoltarea motivelor de apel, Parchetul de pe lângă Judecătoria Carei, după ce reia dispozitivul hotărârii prin care inculpații au fost achitați, apreciind hotărârea ca fiind nelegală si netemeinică, face o dezvoltare a stării de fapt, arătând ca prezenta cauză a fost înregistrată pe rolul instanței la data de 1 februarie 2005 și au fost acordate peste 30 de termene în decurs de 2 ani și
În cauză au fost ridicate mai multe excepții de către apărătorul inculpaților, instanța pronunțându-se asupra lor abia la al 8-lea termen de judecată, când procedează la audierea inculpaților și la administrarea celorlalte probe solicitate.
Prin Încheierea din 31 mai 2005 instanța dispune, printre altele, respingerea excepției nulității absolute privind raportul de expertiză întocmit în cursul urmăririi penale, motivat de faptul că această excepție nu este individualizată în art.197 alin.2 Cod procedură penală.
La termenul din 16 decembrie 2005, apărătorul inculpaților ridică din nou aceeași excepție, iar la data de 31 ianuarie 2006 instanța respinge din nou excepția invocată și dispune la termenul din 28 februarie 2006 efectuarea unei expertize contabile în cauză conform art.116 Cod procedură penală, după ce până atunci inculpații au refuzat în mod sistematic solicitarea unei asemenea probe.
Expertiza a fost finalizată la data de 12 decembrie 2006 și până la soluționarea cauzei în data de 26 iunie 2007 nu s-au mai administrat alte probe în cauză.
Prin hotărârea pronunțată instanța constată nulitatea absolută a raportului de expertiză contabilă efectuată în cursul urmăririi penale, după care dispune achitarea inculpaților.
Potrivit dispozițiilor art.112 Cod procedură penală, când este necesară lămurirea urgentă a unor fapte sau împrejurări ale cauzei, organul de urmărire penală poate folosi cunoștințele unui specialist sau tehnician, dispunând din oficiu sau la cerere efectuarea unor constatări tehnico-științifice.
În cauză organele de urmărire penală au apelat la o firmă specializată în contabilitate care a întocmit actul intitulat Raport de expertiza contabilă. In consecință, în mod eronat instanța a cerut să se verifice dacă expertul contabil este înscris în Corpul Contabili Autorizați din România, aflați în evidenta Tribunalului Satu Mare, întrucât acesta nu a efectuat o expertiză în sensul art.116 Cod procedură penală.
De asemenea, în cursul urmăririi penale inculpații au contestat acest raport și la solicitarea lor procurorul a dispus restituirea cauzei la poliție pentru efectuarea unei expertize contabile și a uneia tehnice în temeiul art.116 Cod procedură penală, dar inculpatul în mod sistematic au refuzat să plătească onorariile de expertiză și în final, după un timp îndelungat au renunțat la efectuarea acestor expertize.
Chiar și în cursul cercetării judecătorești inculpații s-au opus la efectuarea de la început a expertizei contabile, continuând să tergiverseze soluționarea cauzei care s-a amânat de mai multe ori și din lipsa apărării, considerând astfel ca faptele lor vor fi prescrise.
După efectuarea expertizei contabile în cauza nu s-a mai administrat alta proba, iar instanța și-a motivat soluția pe concluziile raportului de expertiza contabila judiciara, aplicând greșit concluziile acesteia la starea de fapt reținută în rechizitoriu.
Expertul a concluzionat un fapt necontestat prin actul de sesizare al instanței și anume ca rambursarea sumelor reprezentând decont TVA s-a făcut pe baza documentației necesare prezentate de inculpați, fiind îndeplinite procedurile legale privitoare la dreptul de restituire a taxei pe valoarea adăugată. Totodată expertul în considerațiile sale personale, arata ca el nu se poate pronunța, nefiind de altfel în competenta să stabilească realitatea operațiunilor care au stat la baza rambursării taxei pe valoarea adăugată și nici nu se poate pronunța în legătură cu existenta sau inexistenta unor acte false cum este reținut în rechizitoriu.
În mod logic acest atribut revine instanței de judecată care trebuie să se pronunțe pe baza întregului probator administrat în cauza. Ori, instanța de judecată contrar dispozițiilor art. 356 Cod procedură penală, nu a făcut o analiză a probelor administrate în cursul urmăririi penale și a cercetării judecătorești și nu a reținut probele pe baza cărora să-și fundamenteze hotărârea cu excepția expertizei pe care a interpretat-o eronat și să precizeze probele înlăturate cu motivația legală.
În mod bizar instanța de judecată reține că, în cauză nu există vreo faptă de înșelăciune sau tentativă la înșelăciune, dar constată pentru faptele de fals în înscrisuri sub semnătură privată săvârșite în formă continuată sau pentru fapta de încercare de a determina mărturia mincinoasă că a intervenit prescripția răspunderii penale.
Potrivit legii cursul prescripției prev. de art. 122 Cod penal se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act care conform legii trebuie comunicat învinuitului sau inculpatului, iar potrivit art. 124 Cod penal, prescripția înlătură răspunderea penală oricâte întreruperi ar interveni dacă termenul de prescripție prevăzut de art.122 Cod penal este depășit cu încă
În cauză nu sunt îndeplinite aceste condiții legale, astfel că instanța trebuia să-i condamne pe inculpați sau să-i achite pentru că fapta nu există.
Referitor la infracțiunea de evaziune fiscală, instanța în mod eronat a constatat că inculpații nu au săvârșit această infracțiune, făcând chiar o confuzie cu privire la starea de fapt. În cauză, mai arată Parchetul de pe lângă Judecătoria Carei sunt incidente dispozițiile art. 10 alin.1 din Legea nr.241/2005.
Cu privire la starea de fapt și de drept reținute la punctul 6 din rechizitoriu, instanța de judecată practic nu s-a pronunțat în considerentele hotărârii.
Referitor la starea de fapt și de drept reținute în rechizitoriul parchetului, la pct.1 privitor pe inculpatul, instanța își motivează soluția pe declarația acestuia care a arătat că nu știe de unde provine motorina și grâul, iar coinculpatul, în prezent condamnat, nu i-a spus de unde provine motorina și grâul pe care l-a cumpărat de la acesta.
În cauză, se mai arată de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Carei, că instanța ignoră dispozițiile art.26 Cod penal, care prevăd ca tăinuirea repetată constituie complicitate la faptele autorului. Ori, în cauză inculpatul nu numai că știa că bunurile provin din furt, dar chiar a efectuat mai multe acte materiale prin care a dat ajutor condamnatului. Astfel, a luat canistrele cu motorină din niște boscheți, iar la începutul lunii noiembrie 2003, cu autoturismul său a adus motorina furată de la locuința unui martor audiat în cauză. De asemenea, inculpatul s-a dus cu microbuzul personal, împreună cu condamnatul pe terenurile agricole de unde au adus grâul furat de către și l-au dus la locuința acestuia din urmă. Este evident, se mai apreciază în motivele de apel, că inculpatul se face vinovat de săvârșirea infractiunii ce i se reține în sarcină.
În cauză prejudiciul cauzat de către inculpați prin modul de obținere ilegală de restituire a TVA nu a fost recuperat, iar instanța de judecată a dispus ridicarea sechestrului și a hotărârii interdicției de înstrăinare a imobilului ce face obiectul infractiunii.
Prin decizia penală nr.276/A din 20 decembrie 2007 pronunțată de TRIBUNALUL SATU MAREa fost respins ca nefondat apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Carei și a fost obligat apelantul la plata cheltuielilor judiciare în favoarea statului.
Analizând apelul declarat în cauză prin prisma motivelor detaliate de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Carei, dar și din oficiu potrivit dispozițiilor legale, tribunalul a apreciat că acesta este nefundat și l-a respins potrivit prevederilor art.379 pct.1 lit.b Cod procedură penală.
Se impune de la început precizarea că, în cauza dedusă judecații au fost date două rezoluții la data de 16 februarie 2004 prin care s-a confirmat propunerea de începere a urmăririi penale față de învinuiți, prima aflată la fila 2 din dosar, care-l vizează doar pe și privește infracțiunea de complicitate la furt calificat, în forma prev. și ped. de art. 26 raportat la art. 208, 209 lit.g Cod penal. În cuprinsul acestei ordonanțe este prezentată starea de fapt care constituie obiectul material al infractiunii, stare de fapt care însă lipsește cu desăvârșire în cuprinsul celei de-a doua rezoluții, cu aceeași dată, și care-i privește pe ambii învinuiți, față de ei dispunându-se începerea urmăririi penale pentru comiterea infracțiunilor de tentativă la înșelăciune, prev. și ped. de art. 20 raportat la art. 215 alin.2 Cod penal, fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. și ped. de art. 290 alin.1 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod penal, efectuarea cu știință de înregistrări inexacte în contabilitate, prev. și ped. de art. 37 din Lg.82/1991 cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal și două infracțiuni de evaziune fiscală, prev. de art. 12 din Lg.87/1994 cu aplicarea art.13 Cod penal și art. 41 alin.2 Cod penal.
Este de observat că aceasta a două rezoluție este dată cu încălcarea prevederilor art. 228 al.6 Cod procedură penală care prevede că "în cazul în care procurorul este de acord cu propunerea o confirma prin rezoluție motivată" ori tocmai această motivare lipsește cu desăvârșire.
Trecând peste acest aspect, care dădea posibilitatea inclusiv instanței să facă o analiză temeinică a motivelor care au stat la baza începerii urmăririi penale, părând mai mult decât surprinzătoare sesizarea din oficiu pentru infracțiuni la legea contabilității, în condițiile în care infracțiuni de acest gen sunt pornite la sesizarea organelor fiscale ( Garda Financiara, Finanțele Publice ), analiza pe fond a probelor administrate în cursul urmăririi penale și a cercetării judecătorești au determinat prima instanță să pronunțe o soluție de achitare a inculpaților legală și temeinică.
Luând punctual motivele de apel, cu referire la primul punct din rechizitoriu, acela prin care inculpatul este trimis în judecată pentru săvârșirea infractiunii de complicitate la furt calificat, în forma prev. și ped. de art.26 raportat la art.208, 209 lit.g Cod penal, instanța a dispus achitarea inculpatului în temeiul dispozițiilor art.11 pct.2 lit.a raportat la art.10 lit.a Cod procedură penală, motivat de împrejurarea că fapta nu există.
Motivarea instanței de fond în legătură cu acest aspect se găsește la fila 37 din volumul II al instanței, în partea finală a considerentelor hotărârii.
Cu privire la această soluție, atâta vreme cât inculpatul nu avea cunoștință de proveniența motorinei și a grâului, chiar coinculpatul arătând în declarațiile date în cursul urmăririi penale că nu l-a informat pe de unde provine motorina, rezumându-se doar să-și spună că i-a rămas lui și altor tractoriști motorina pe care vor s-o vândă având nevoie de bani, cât martorul de la locuința căruia s-au dus să ridice motorina arată că nu s-a discutat de proveniența acesteia, nu se poate retine că inculpatul avea cunoștință de faptul că aceasta provine din furt, iar soluția instanței nu putea fi alta decât cea dispusă.
Cu privire la motivele invocate și care privesc infracțiunile pentru care acuzarea s-a realizat în primul rând pe raportul de expertiza întocmit de SC SRL S M, semnată de economist expert contabil, se impune precizarea că în mod corect a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Carei faptul că potrivit prevederilor art. 112 Cod procedură penală, atunci când este necesară lămurirea urgentă a unor fapte sau împrejurări ale cauzei, organul de urmărire penală poate folosi cunoștințele unui specialist sau tehnician, dispunând efectuarea unei constatări tehnico-stiințifice, însă se omite a fi avut în vedere faptul că acești specialiști pot fi folosiți numai dintre cei care sunt acreditați de Ministerului Justiției nu și de alte persoane, în caz contrar putând avea valoare unei probe extraprocesuale.
Ori, atâta vreme cât societatea de contabilitate din cadrul căreia face parte d-l nu se regăsește în situația mai sus arătată, în mod corect a fost înlăturată aceasta "probă" de la dosar.
Nominalizarea acestei societăți de efectuare a verificărilor în vederea lămuririi situației de fapt s-a făcut cu încălcarea art. 2 din Ordonanța nr.2/2000, care arată că "expertiza tehnică efectuată de experți sau de specialiști, în condițiile prevăzute de prezenta ordonanță, din dispoziția organelor de urmărire penală, a instanțelor judecătorești sau a altor organe cu atribuții jurisdicționale, în vederea lămuririi unor fapte sau împrejurări ale cauzei, constituie expertiza tehnică judiciară" și numai în situația reglementata de art.3 din același act normativ, unde se arată că: "în lipsa experților tehnici judiciari din specialitatea cerută, expertizele tehnice judiciare pot fi efectuate și de alți specialiști care nu au calitatea de expert tehnic judiciar, dacă îndeplinesc condițiile prevăzute la art. 10 alin. (1) lit. a-f " ori acest lucru nu se poate afirma, în județ existând foarte mulți experți contabili autorizați în specialitatea contabilitate.
În totală opoziție cu concluziile "raportului de expertiză contabilă" întocmit în cursul urmăririi penale și unde se arată că " în urma unui lanț întreg de ilegalități inculpatul reușește să aducă statului un prejudiciu de prin solicitarea de restituiri și restituirea efectivă a taxei pe valoarea adăugată" sunt adresele comunicate de Ministerul Finanțelor, Direcția Generală a Finanțelor Publice S M, care concluzionează că " societatea a beneficiat de rambursările de TVA menționate în conformitate cu prevederile legale și pe baza documentelor puse la dispoziția organelor de control, arătând în continuare că nu se constituie parte civila în cauză".
Există în dosarul de urmărire penală numeroase referate și rapoarte întocmite de lucrătorii Serviciului de Colectare a Veniturilor Statului cu privire la modul în care au fost restituite sumele care societatea aparținând inculpaților, și temeiul juridic care a stat la baza acestor restituiri.
Expertiza tehnică judiciară efectuată în cursul cercetării judecătorești statuează o cu totul altă stare de fapt decât prima în privința modalităților în care au fost restituite sumele de bani de la bugetul de stat, însă această expertiză nu a fost contestată de nimeni și nici nu s-a solicitat efectuarea unei contraexpertize.
Este cunoscut faptul că acolo unde se constată că în sarcina statului s-a creat un prejudiciu, independent că este vorba de o cauză civilă sau penală, reprezentanții în teritoriu ai Ministerului Finanțelor depun toate diligentele pentru recuperarea lui.
Ori, în cazul dedus judecații, nu există constituire de parte civilă din partea acestei instituții pentru că nu a fost prejudiciată cu nimic, toate demersurile efectuate având suport juridic legal.
Celelalte critici aduse sentinței apelate și care vizează pronunțarea soluției de încetare a procesului penal pe motivul intervenirii prescripției răspunderii penale, sunt de asemenea nefondate, în cazul în care instituția prescripției operează instanța poate să-i dea eficiență, fără a intra în cercetarea fondului cauzei.
În privința infracțiunilor de înșelăciune și respectiv tentativă la înșelăciune, motivarea instanței și care se regăsește la fila 12 din hotărâre este mai mult decât edificatoare și nu necesită completări.
Având în vedere considerentele mai sus expuse, apreciind legală și temeinică hotărârea primei instanțe s-a apreciat că se impune menținerea ei în totalitate, fiind rezultatul unei atente analize a întregului probatoriu administrat în cauză.
Potrivit prevederilor art.192 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare în apel vor rămâne în sarcina statului.
Împotriva acestor hotărâri, în termen legal, a declarat recurs Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL SATU MARE, solicitând admiterea lui, casarea hotărârilor ca nelegale și netemeinice și pronunțarea unei noi hotărâri prin care inculpații să fie condamnați pentru săvârșirea infracțiunilor reținute în sarcina lor.
În motivarea recursului se arată, în esență că, primele două instanțe au comis o gravă eroare de fapt în aprecierea probelor administrate, având drept consecință achitarea inculpaților, respectiv constatarea prescripției răspunderii penale deși acest termen nu a fost împlinit.
Examinând hotărârile recurate, prin prisma motivelor de recurs, având în vedere actele și lucrările dosarului, se constată că recursul este fondat astfel că va fi admis ca atare, în baza art.385/15 pct.2 lit.d Cod procedură penală.
Din actele și lucrările dosarului instanța de recurs apreciază că în cauză este necesar să se pună în discuție schimbarea încadrării juridice a faptei reținute în sarcina inculpaților din infracțiunea de înșelăciune prev. de art.215 alin.2 cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal în infracțiunea prev. de art.36 din Legea nr.345/2002 cu aplicarea art.13 Cod penal, inculpații urmând a fi audiați și a li se da posibilitatea să-și facă apărările cu privire la încadrarea juridică ce urmează a fi pusă în discuție.
De asemenea, Curtea consideră că și în privința celorlalte infracțiuni reținute în sarcina inculpaților probațiunea trebuie suplimentată, astfel că, va dispune casarea în totalitate a hotărârilor și va reține cauza spre rejudecare urmând a fixa termen în cauză pentru data de 4 septembrie 2008.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art.385/15 pct.2 lit.d Cod procedură penală,
ADMITE recursul penal declarat de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL SATU MARE împotriva deciziei penale nr.276/A din 20 decembrie 2007, pronunțată de TRIBUNALUL SATU MARE și a sentinței penale nr.222 din 3 iulie 2007 pronunțată de Judecătoria Carei pe care le casează și modifică în sensul că:
Dispune rejudecarea cauzei de către instanța de recurs și fixează termen de judecată pe 4 septembrie 2008 pentru când vor fi citate părțile.
DEFINITIVĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 10 iulie 2008.
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,
- - - - - -
Red.dec./-
În concept - 15.07.2008
Jud.apel/
Jud.fond/
Tehnored.dec./
2 ex./15.07.2008
Președinte:Condrovici AdelaJudecători:Condrovici Adela, Sotoc Daniela, Crișan Marinela
