Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 379/2008. Curtea de Apel Oradea

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI

Dosar nr. -

DECIZIA PENALĂ NR.379/R/2008

Ședința publică din 26 iunie 2008

PREȘEDINTE: Condrovici Adela JUDECĂTOR 2: Sotoc Daniela

JUDECĂTOR 3: Crișan Marinela

Judecător: - - - vicepreședintele instanței

Procuror:

Grefier:

Desfășurarea ședinței de judecată s-a înregistrat cu mijloace tehnice audio potrivit prevederilor art.304 alin.1 Cod procedură penală.

S-a luat în examinare recursul penal declarat de inculpatul recurent OG, fiul lui și, născut la 2 iunie 1976, din Penitenciarul Oradea, împotriva încheierii de ședință din 18 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Bihor în dosarul penal nr-, având ca obiect menținerea măsurii arestării preventive, potrivit art.160/b Cod procedură penală.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul recurent OG, în stare de arest din Penitenciarul Oradea, asistat de apărător desemnat din oficiu avocat, în baza delegației nr.3554/2008 emisă din oficiu la 25.06.2008 de Baroul Bihor.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, în sensul celor de mai sus, după care:

La întrebarea instanței inculpatul recurent solicită OG să fie judecat la acest termen.

Nefiind alte cereri sau chestiuni prealabile, curtea acordă cuvântul în susținerea recursului cu care a fost legal investită.

Apărătorul inculpatului recurent susține recursul, solicitând admiterea acestuia, casarea încheierii recurate în sensul revocării măsurii arestării preventive cu consecința punerii de îndată în libertate deoarece nu mai subzistă temeiurile care au stat la baza luării acestei măsuri și pe toată perioada cercetării judecătorești inculpatul s-a declarat nevinovat.

Procurorul a apreciat că încheierea atacată este legală și temeinică, subzistând temeiurile care au stat la baza luării acestei măsuri, motiv pentru care pune concluzii de respingere a recursului ca nefondat.

Inculpatul recurent OG, având ultimul cuvânt, lasă la aprecierea instanței soluția în cauză, considerând că nu prezintă pericol social și în cauză nu a fost dovedită vinovăția sa.

CURTEA DE APEL

DELIBERÂND:

Asupra recursului penal de față, constată următoarele:

Prin încheierea penală de ședință din 18 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosarul penal nr-, în baza art.300/2 raportat la art.160/b Cod procedură penală, a menținut măsura arestării preventive a inculpatului OG, fiul lui și, născut la 02.06.1976 în B, în prezent deținut în Penitenciarul Oradea, măsură dispusă prin încheierea nr.43/M/24.08.2007 a Judecătoriei Oradea, în baza căreia s-a emis mandatul de arestare preventivă nr.36/M/2007.

Pentru a pronunța astfel, tribunalul a reținut că prin sentința de condamnare s-a dispus menținerea măsurii arestării preventive a inculpatului iar până în prezent nu au intervenit elemente care să determine încetarea sau modificarea temeiurilor care au stat la baza luării măsurii arestării preventive, tribunalul a reținut că acestea justifică în continuare privarea de libertate, motiv pentru care a dispus menținerea stării de arest și a respins cererea de înlocuire a măsurii arestului preventiv cu măsura obligării de a nu părăsi.

Împotriva acestei decizii penale a declarat recurs penal inculpatul OG, solicitând revocarea măsurii arestării preventive, cu consecința punerii de îndată în libertate deoarece nu mai subzistă temeiurile care au stat la baza luării acestei măsuri și în cauză nu a fost dovedită vinovăția sa.

Examinând încheierea recurată, prin prisma recursului declarat în cauză cât și din oficiu, potrivit dispozițiilor art.385/6 alin. 1 și 3 Cod procedură penală cu privire la toate motivele de nelegalitate și netemeinicie prev. de art.385/9 Cod procedură penală, curtea apreciază că acesta este nefondat, urmând a fi respins în consecință.

Astfel, în mod corect prima instanță a menținut măsura arestării preventive a inculpatului OG, deoarece temeiurile care au stat la baza arestării inculpatului - art.148 lit.f Cod procedură penală, subzistă în continuare.

S-a reținut că inculpatul a OG fost condamnat prin sentința penală nr.315/2008 a Judecătoriei Oradea pentru comiterea a 2 infracțiuni de tâlhărie prev. și ped. de art.211 lit.b și c Cod penal, condamnat la câte o pedeapsă de 5 ani închisoare, cauza fiind înregistrată în apel.

Cum nu au intervenit elemente noi care să modifice temeiurile care au stat la baza arestării preventive, în mod just s-a păstrat inculpatul în stare de arest.

Totodată măsura corespunde exigențelor art.5 paragraf I lit.c din CEDO ratificată de România prin Legea nr.30/1994, existând motive verosimile de a bănui că inculpatul a săvârșit infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată.

În baza art.192 alin.2 Cod procedură penală, va obliga pe recurent să plătească statului suma de 90 lei cheltuieli judiciare în recurs, din care suma de 40 lei onorariu pentru avocat din oficiu va fi avansat din fondurile Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În baza art.385/15 pct.1 lit.b Cod procedură penală,

RESPINGE ca nefondat recursul penal declarat de inculpatul recurent, născut la 2 iunie 1976, fiul lui și al, deținut în Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranță O, împotriva încheierii penale din 18 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o menține în întregime.

Obligă pe recurent să plătească statului suma de 90 lei, cheltuieli judiciare în recurs, din care suma de 40 lei, onorariu pentru avocat din oficiu, va fi avansat din fondul Ministerului Justiției.

DEFINITIVĂ.

Pronunțată în ședință publică azi, 26 iunie 2008.

Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,

- - - - - -

Red.dec./-

În concept - 15.07.2008

Jud.fond/

Tehnored.dec./

3 ex./15.07.2008

Președinte:Condrovici Adela
Judecători:Condrovici Adela, Sotoc Daniela, Crișan Marinela

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 379/2008. Curtea de Apel Oradea