Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 400/2009. Curtea de Apel Oradea
Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL ORADEA
Secția penală și pentru cauze cu minori.
Dosar nr-
DECIZIA PENALĂ NR. 400/R/2009
Ședința publică din 29 septembrie 2009
Complet de judecată compus din:
Președinte: - -,
Judecător: - -
Judecător: - -
Grefier: - -
Desfășurarea ședinței de judecată s-a înregistrat cu mijloace tehnice audio, potrivit prevederilor art.304 alin.1 Cod procedură penală.
-a luat în examinare recursul penal declarat de inculpatul recurent - O,., nr. 46,. B,. 40, Județ B, împotriva deciziei penale nr. 153/A din 09 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Bihor, care a menținut în totalitate sentința penală nr. 71 din 26 ianuarie 2009, pronunțată de Judecătoria Oradea, inculpatul fiind trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, faptă prevăzută și pedepsită de art. 208 alin. 1 - 209 alin. 1 lit. d Cod penal.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă pentru inculpatul recurent, lipsă, avocatul desemnat din oficiu, în baza delegației pentru asistență judiciară obligatorie nr. 3878 din 12.08.2009, emisă din oficiu de Baroul Bihor.
Ministerul Public este reprezentat de procuror, din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei în sensul celor de mai sus, după care:
Apărătorul din oficiu al inculpatului recurent, solicită amânarea cauzei pentru pregătirea apărării.
Instanța, respinge cererea de amânare a cauzei deoarece la data de 12 august 2009 s-a emis delegația pentru asistența judiciară obligatorie, lasă cauza la studiu apărătorului din oficiu.
După reluarea cauzei, nefiind excepții sau alte cereri prealabile, instanța acordă părților cuvântul asupra recursului.
Apărătorul din oficiu al inculpatului recurent, susține recursul, solicită admiterea acestuia, casarea și modificarea hotărârilor recurate în sensul de a se dispune reducerea pedepsei ce i-a fost aplicată inculpatului, În motivarea recursului se arată că inculpatul a fost sincer și a recunoscut fapta.
Reprezentantul parchetului pune concluzii de respingere a recursului ca fiind nefundat, a se menține ca legale și temeinice hotărârile recurate. Consideră că starea de fapt a fost corect stabilită și în raport de aceasta pedeapsa aplicată inculpatului a fost just individualizată și nu se impune reducerea acesteia. Mai arată că inculpatul este recidivist.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Asupra recursului penal de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 71 din 26 ianuarie 2009 pronunțată de Judecătoria Oradeas -a dispus, în baza art. 208 alin. 1-209 alin. 1 lit. d penal cu aplic. art. 37 lit. b penal, cu reținerea art. 74 lit. c penal rap. la art. 76 lit. c penal, condamnarea inculpatului, la o pedeapsă de 2 ani închisoare, în regim de detenție.
În baza art. 33 lit. a, 34 lit. b penal s-a contopit pedeapsa de mai sus cu pedeapsa de 1 an închisoare aplicată prin sentința penală nr. 612/2007 a Judecătoriei Oradea, definitivă prin decizia penală nr. 197/A/13.06.2007 a Tribunalului Bihor, în pedeapsa cea mai grea, aceea de 2 ani închisoare, în regim de detenție.
În baza art. 71 alin. 2. penal i s-a aplicat inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza II și b penal pe durata executării pedepsei principale.
În baza art. 36 alin. 3. penal s-a scăzut din pedeapsa aplicată durata executată de la 18.09.2007 până la 20.05.2008.
S-a dispus anularea mandatului de executare a pedepsei nr. 890/2007 a Judecătoriei Oradea emis în baza sent. penale nr. 612/2007 a Judecătoriei Oradea, definitivă prin dec. penală nr. 197/A/13.06.2007 a Tribunalului Bihor și s-a dispus emiterea unui nou mandat după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.
În baza art. 14, 346.C.P.P. cu ref. la art. 998. civil a fost obligat inculpatul la plata sumei de 4.649,28 lei cu titlu de despăgubiri civile în favoarea părții civile.
In baza art. 189.C.P.P. s-a dispus virarea din fondurile Ministerului Justiției in contul Baroului de Avocați Bas umei de 100 lei, reprezentând onorariu pentru apărător din oficiu, av., conform delegației 2193 din 16.04.2008.
In baza art. 191 alin. 1.C.P.P. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 250 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare in favoarea statului.
Pentru a dispune astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
În dimineața zilei de 19.08.2006, în jurul orei 6,30 inculpatul levente s-a deplasat la Maternitatea din O cu intenția de a sustrage bunuri. În incinta maternității a intrat pe poartă, fără ca portarul să-l întrebe ceva, după care a urcat la etajul al treilea, unde a observat într-un salon, a cărui ușă era semideschisă, două telefoane mobile și o persoană dormind într-un pat. Fără să trezească persoana respectivă, inculpatul a pătruns în salon a luat cele două telefoane mobile maca Nokia, după care a părăsit maternitatea.
Partea vătămată s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 600 euro, reprezentând contravaloarea telefoanelor mobile sustrase.
Pe parcursul cercetărilor s-a stabilit că la momentul furtului dormea în salon doar soțul părții vătămate, care în acel moment era plecată la sala de alăptare.
Inculpatul a vândut cele două telefoane mobile unor persoane necunoscute în din O cu prețul de 250 lei.
În cursul cercetării judecătorești instanța de fond a procedat la audierea inculpatului (fila 58), care a recunoscut comiterea faptei indicând modul în care a săvârșit-o și arătând cu privire la acțiunea civilă că este de acord să o despăgubească pe partea civilă.
Starea de fapt și vinovăția inculpatului s-a reținut a fi pe deplin dovedite cu probele administrate în cauză, declarația de recunoaștere a inculpatului care se coroborează cu declarația părții vătămate, cu procesul verbal de reconstituire și cu declarația martorei, care a confirmat că în prezența sa, fără a fi într-un fel constrâns, inculpatul a recunoscut comiterea faptei indicând modalitatea de săvârșire.
Fapta inculpatului de a sustrage 2 telefoane mobile în timp ce ocupantul de drept al salonului dormea, profitând astfel de imposibilitatea acestuia de a-și exprima voința întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat prev. și ped. de art. 208 alin. 1 - 209 alin. 1 lit. d penal cu aplic. art. 37 lit b penal, text în baza căruia îl va condamna pe inculpat la o pedeapsă de 2 ani închisoare ca urmare a reținerii în favoarea acestuia a circumstanței atenuante prev. de art. 74 lit. c penal și a reducerii pedepsei conform art. 76 lit. c penal.
La individualizarea judiciară a pedepsei s-au avut în vedere criteriile generale de individualizare prev. de art. 72.penal, gradul de pericol social al infracțiunii comise, circumstanțele reale ale comiterii faptei, valoarea prejudiciului și împrejurarea că acesta a rămas nerecuperat, atitudinea sinceră a inculpatului, dar și de starea de recidivă postexecutorie, și nu în ultimul rând perseverența pe care o manifestă inculpatul în comiterea acestui gen de infracțiuni.
Întrucât această faptă a fost comisă de inculpat înainte de rămânerea definitivă a hotărârii prin care a fost condamnat la o pedeapsă de 1 an închisoare, instanța de fond în baza art. art. 33 lit. a, 34 lit. b penal a contopit pedeapsa de mai sus cu pedeapsa de 1 an închisoare aplicată prin sent. penală nr. 612/2007 a Judecătoriei Oradea, definitivă prin dec. penală nr. 197/A/13.06.2007 a Tribunalului Bihor, în pedeapsa cea mai grea, aceea de 2 ani închisoare, în regim de detenție.
În baza art. 71 alin. 2. penal a aplicat inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza II și b penal pe durata executării pedepsei principale.
În baza art. 36 alin. 3. penal a scăzut din pedeapsa aplicată durata executată de la 18.09.2007 până la 20.05.2008.
Totodată, a anulat mandatul de executare a pedepsei nr. 890/2007 a Judecătoriei Oradea emis în baza sent. penale nr. 612/2007 a Judecătoriei Oradea, definitivă prin dec. penală nr. 197/A/13.06.2007 a Tribunalului Bihor și a dispus emiterea unui nou mandat după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.
În ceea ce privește latura civilă a cauzei având în vedere că partea civilă s-a constituit parte civilă în cauză cu contravaloarea celor 2 telefoane mobile, folosite de ea și de soțul său, iar inculpatul nu s-a opus despăgubirii acesteia, ținând cont de evaluarea existentă la fila 14 din dosarul de urmărire penală, instanța de fond l-a obligat pe inculpat la plata sumei de 4649,28 lei, cu titlu de despăgubiri civile.
In baza art. 189.C.P.P. a dispus virarea din fondurile Ministerului Justiției in contul Baroului de Avocați Bas umei de 100 lei, reprezentând onorariu pentru apărător din oficiu, av., conform delegației 2193 din 16.04.2008.
In baza art. 191 alin. 1.C.P.P. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 250 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare in favoarea statului.
Împotriva acestei hotărâri, in termen legal a declarat apel inculpatul, solicitând admiterea acestuia, desființarea hotărârii primei instanțe, iar cu ocazia rejudecării a se dispune reducerea pedepsei aplicate, față de atitudinea sa sinceră, prejudiciul modic cauzat și pericolul social scăzut al infracțiunii reținute în sarcina sa.
Prin decizia penală nr. 153/A din 09 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Bihors -a respins ca nefondat apelul penal declarat de inculpatul împotriva sentinței penale nr.71/26 ianuarie 2009 pronunțată de Judecătoria Oradea, pe care a menținut-o în totul, fiind obligat apelantul să plătească statului suma de 400 RON cheltuieli judiciare în apel.
Din fondurile Ministerului Justiției s-a dispus virarea în favoarea Baroului Bas umei de 200 lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu, avocat conform delegației nr. 971/18.02.2009.
Pentru a pronunța această decizie, Tribunalul Bihora apreciat că starea de fapt a fost corect reținută de prima instanță, coroborând probatoriul administrat si verificat in cursul urmăririi penale și în etapa cercetării judecătorești. S-a stabilit fără nici un dubiu vinovăția inculpatului sub aspectul comiterii unei infracțiuni de furt calificat săvârșit în stare de recidivă postexecutorie.
Declarațiile de recunoaștere a inculpatului se coroborează cu plângerile și declarațiile părții vătămate, procesul verbal de reconstituire și cu declarația martorei care a confirmat că în prezența sa, fără a fi constrâns inculpatul a recunoscut comiterea faptei indicând în mod detaliat modalitatea și împrejurările în care fapta a fost comisă.
Cât privește pedeapsa aplicată inculpatului, instanța de control judiciar a apreciat că aceasta a fost stabilită în concordanță cu criteriile generale prevăzute de art. 72 Cod penal, avându-se în vedere gradul de pericol ridicat al faptei comise de inculpat, mijloacele de săvârșire a infracțiunii, modul de operare, prejudiciul cauzat ( nerecuperat) precum și persoana inculpatului cunoscut cu condamnări anterioare, în concret fiindu-i aplicate anterior pedepse privative de libertate pentru infracțiuni similare, prezenta faptă fiind comisă în stare de recidivă postexecutorie.
Raportat la atitudinea sinceră inculpatului de recunoaștere și regret a faptei comise, instanța de fond a reținut în favoarea acestuia circumstanță atenuantă prevăzută de art. 74 lit.c cod penal aplicându-i o pedeapsă de 2 ani închisoare sub limita minim ă prevăzută de lege.
Față de aceste dispoziții, instanța de apel a apreciat ca nefondată solicitarea inculpatului de reținere în favoarea acestuia a altor circumstanțe atenuante, pedeapsa aplicată de instanța de fond reflectând perseverența infracțională a inculpatului, context în care nu se impune reducerea acesteia.
Dovedită fiind vinovăția inculpatului, in mod corect sub aspectul laturii civile, a fost obligat la plata de despăgubiri in favoarea părții vătămate, constituită parte civilă in cauză.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs inculpatul, solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei și hotărârii instanței de fond și, după rejudecarea cauzei de către instanța de recurs să se dispună, redozarea cuantumului pedepsei.
Examinând decizia recurată prin prisma motivelor invocate, cât și din oficiu, conform prevederilor art.385/6 alin.2 Cod de procedură penală și art.385/14 Cod de procedură penală, curtea constată că aceasta este temeinică și legală, iar recursul declarat de inculpatul este nefondat, și în consecință, în baza dispozițiilor art. 385/15 pct.1 lit. b Cod de procedură penală va fi respins ca atare.
Astfel, se constată că, în mod corect a fost reținută vinovăția inculpatului, care de altfel a și recunoscut comiterea faptei, iar pedeapsa a fost just individualizată în conformitate cu dispozițiile art. 72 Cod penal, nefiind cazul reținerii în favoarea acestuia a altor circumstanțe atenuante care să conducă la reducerea pedepsei în condițiile în care inculpatul se află în stare de recidivă postexecutorie și prejudiciul a rămas nerecuperat.
În consecință, în baza prevederilor art. 385/15 pct.1 lit.b Cod de procedură penală se va respinge ca nefondat recursul penal declarat de inculpatul, menținându-se ca legală și temeinică hotărârea recurată.
În temeiul dispozițiilor art.192 alin.1 și art.189 Cod de procedură penală inculpatul recurent va fi obligat să plătească în favoarea statului suma de 400 lei, cheltuieli judiciare în recurs, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariu pentru avocat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art.38515punctul 1 litera "b" Cod procedură penală,
RESPINGE ca nefondat recursul penal declarat de inculpatul recurent, împotriva deciziei penale nr.153/A din 09 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o menține în întregime.
Obligă pe recurent să plătească statului suma de 400 lei, cheltuielile judiciare în recurs, din care suma de 200 lei, onorariu pentru avocat din oficiu, va fi avansat din fondul Ministerului Justiției.
DEFINITIVĂ.
Pronunțată în ședința publică azi, 29 septembrie 2009.
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,
decizie /08.10.2009.
Judecător apel - -.
Judecător fond - C
3 ex./08.10.2009,
Președinte:Patrăuș MihaelaJudecători:Patrăuș Mihaela, Condrovici Adela, Munteanu Traian