Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 45/2008. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIE PENALĂ Nr. 45/2008
Ședința publică de la 26 Mai 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Marius Aurel Motolea
JUDECĂTOR 2: Sanda Trif președinte secție
Judecător - -
Grefier - -
Parchetul de pe lângă Curtea de APEL ALBA IULIA reprezentat de - procuror
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr. 19/A/4.02.2008 pronunțată de Tribunalul Alba - Secția penală în dosar penal nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns:
- recurent Inculpat - - personal în stare de arest în Penitenciarul Aiud și asistat de avocat din oficiu,
- avocat din oficiu pentru - intimat Inculpat - și pentru inculpatul intimat -,
- intimat Inculpat - - personal în stare de arest în Penitenciarul Aiud asistat de avocat în substituirea avocatului din oficiu,
- avocat din oficiu pentru inculpatul intimat, lipsind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează faptul că dovada de înmânare a citației cu privire la partea vătămată " " a fost restituită cu mențiunea "schimbat adresa" împrejurare față de care instanța pune în discuție acest aspect.
Se constată că s-a înregistrat la dosar adresa nr. 5087/13.05.2008 emisă de către Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Alba.
Reprezentanta parchetului apreciază că procedura de citare este legal îndeplinită cu partea vătămată "" SRL, față de împrejurarea că din adresa depusă la dosar rezultă faptul că aceasta și-a întrerupt temporar activitatea. Arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Apărătorii inculpaților având pe rând cuvântul cu privire la acest aspect apreciază că procedura de citare este legal îndeplinită cu toate părțile și arată că nu mai au alte cereri de formulat.
În deliberare, instanța constată îndeplinită procedura de citare cu toate părțile.
S-a audiat inculpatul declarația acestuia fiind consemnată separat la dosar.
Nemaifiind alte cereri de formulat instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Apărătorul inculpatului recurent, avocat solicită admiterea recursului, casarea deciziei atacate și rejudecând cauza a se proceda la redozarea pedepsei în sensul reducerii acesteia, făcând aplicarea dispozițiilor art. 74, 76 cod penal, văzând persoana inculpatului care este sincer, a recunoscut și regretat fapta comisă.
Apărătoarea inculpaților intimați Notar, notar și, avocat solicită admiterea recursului declarat de inculpatul recurent, și făcând aplicarea dispozițiilor art. 385/17 cod pr. penală a se dispune extinderea efectelor recursului asupra acestor inculpați, ținând seama de atitudinea sinceră.
Apărătoarea inculpatului intimat, avocat arată că nu se opune admiterii recursului declarat de inculpatul recurent și solicită a se face aplicarea dispozițiilor art. 385/17 cod pr. penală în sensul extinderii efectelor recursului asupra acestui inculpat și a se dispune reducerea pedepsei aplicate ținând seama de toate aspectele cuprinse în dosar.
Reprezentanta parchetului solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea deciziei atacate ca legală și temeinică, apreciind că în raport de faptele săvârșite, respectiv cea de furt calificat în formă continuată - 6 acte infracționale, prejudiciul consistent, statutul inculpatului care este recidivist, pedeapsa aplicată este pe deplin justificată și nu se impune reducerea acesteia.
Inculpatul recurent, având ultimul cuvânt lasă la aprecierea instanței soluția care se va pronunța.
Inculpatul intimat Notar, având ultimul cuvânt de asemenea lasă la aprecierea instanței soluționarea cauzei.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului penal de față;
Constată că prin sentința penală nr- pronunțată de Judecătoria Alba Iulia în dosar nr- în baza art. 208 al.l, 209 al.l lit a,g,i pen. cu aplicarea art. 41 al.2, art. 37 lit a pen. a fost condamnt inculpatul fiul lui și născut la 5.11.1985 în jud A,cetățean român, fără ocupație, recidivist, necăsătorit, fără copii, fără studii, domiciliat în -. 43 jud A CNP - la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
În baza art. 83 al.1 pen. s- revocat beneficiul suspendării condiționate a executării pedepsei de 1 an închisoare aplicată inculpatului prin 225/2.10.2005 a Judecătoriei Orăștie și dispune executarea acestei pedepse alături de pedeapsa aplicată în prezenta cauză, în final inculpatul urmând să execute pedeapsa de 5 ani închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 71.pen. și s-a interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit a teza II și b pen. pe durata executării pedepsei.
În baza art. 208 al.l, 209 al.l lit a,g,i pen. cu aplicarea art. 41 al.2, art. 75 lit c și art. 37 lit a pen. a fost condamnat inculpatul fiul lui și născut la 7.08.1984 în jud A,cetățean român, fără ocupație, fără studii, recidivist, necăsătorit, fără copii, domiciliat în - jud A CNP - la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
În baza art. 83 al.1 pen. s-a revocat beneficiul suspendării condiționate a executării pedepsei de 1 an închisoare aplicată inculpatului Notar C-tin prin 289/8.12.2004 a Judecătoriei Alba Iulia și s-a dispus executarea acestei pedepse alături de pedeapsa aplicată în prezenta cauză în final inculpatul urmând să execute pedeapsa de 5 ani închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 71.pen. șis-a interzis inculpatului Notar C-tin drepturile prev. de art. 64 lit a teza II și b pen. pe durata executării pedepsei.
În baza art. 208 al.l, 209 al.l lit a,g,i pen. cu aplicarea art. 41 al.2 pen. art. 75 lit. pen. a fost condamnat inculpatul fiul lui și născut la 3.08.1985 în jud A, cetățean român, fără ocupație, studii 8 clase, fără antecedente peanle, necăsătorit, fără copii, domiciliat în -. 30 jud A, CNP - la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
S-a făcut aplicarea art. 71.pen. și s- interzis inculpatului Notar drepturile prev. de art. 64 lit a teza II și b pen.
În baza art. 208 al.l, 209 al.l lit a,g,i pen. cu aplicarea art. 41 al.2 pen. și art. 75 lit. pen. a fost condamnat inculpatul fiul lui G și născut la 18.09.1978 în jud A, cetățean român, studii 2 clase, muncitor necalificat, fără antecedente penale, necăsătorit, fără copii, domiciliat în -. 30 jud A CNP - la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
În baza art. 71.pen. s- interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit a teza II și b pen.
În baza art. 208 al.l, 209 al.l lit a,g,i pen. cu aplicarea art. 41 al.2 pen. și art. 99 și urm. pen. a fost condamnat inculpatul fiul lui și născut la 25.04.1989 în P jud, cetățean român, 4 clase, cu antecedente penale, necăsătorit, fără copii, domiciliat în -. 46 jud A, CNP - la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
În baza art. 110 ind. 1 al.2 rap. la art. 83 al.l pen.s- revocat beneficiul suspendării condiționate a executării pedepsei de 6 luni închisoare aplicată inculpatului prin 225/20.10.2005 a Judecătoriei Orăștie și dispune executarea acestei pedepse alături de pedeapsa aplicată în prezenta cauză, în final inculpatul urmând să execute pedeapsa de 2 ani închisoare
S-a făcut aplicarea art. 71.pen. și s- interzice inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit a teza II și b pen.
În baza art. 118 lit e pen. s-a dispus confiscarea de la inculpați a următoarelor sume după cum urmează:
-, și - 507 lei.
-, Notar, Notar C-tin și -1276,1 lei
-, și Notar C-tin - 50 lei
-, și Notar -198, 6 lei
S-a luat act că părțile vătămate SC SRL,-. 38 A. 10 jud A, AF și cu sediul în - jud A, SC SRL cu sediul în - jud A și AF a cu sediul în str. -.- nr. 17,.19, jud A nu s-au constituit părți civile.
S-a admis acțiunile civile ale părților civile SC SRL - -.8 jud A și SC Mecanică SA cu sediul în - jud A și, în consecință:
Au fost obligați inculpații, și - inculpatul în solidar cu părțile responsabil civilmente și la plata sumei de 1750 lei către partea civilă SC SRL cu titlu de daune materiale.
Au fost obligați inculpații, Notar și - inculpatul în solidar cu părțile responsabil civilmente și - la plata sumei de 1497 lei către partea civilă SC Mecanică SA cu titlu de daune materiale.
Onorariul apărătorilor din oficiu ai inculpaților din cursul urmăririi penale și judecății se va achita din fondul special al Ministerului Justiției.
În baza art. 191 al.2 pr.pen. au fost obligați fiecare inculpat la plata sumei de câte 600 lei către stat cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut ca stare de fapt din coroborarea întregului material probator existent la dosarul cauzei că în perioada decembrie 2005 - ianuarie 2006 în realizarea aceleiași rezoluții infracționale împreună, pe timp de noapte și prin efracție inculpații, Notar, Notar, împreună cu inculpatul minor - au comis mai multe acte infracționale de sustragere de bunuri.
În drept s-a reținut că fapta inculpaților astfel cum a fost descrisă și dovedită cu mijloacele de probă administrate în cauză întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat prev dec art.208 alin. 1, 209 al. 1 lit.a, g, Cod penal cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal.
Întrucât inculpații, Notar, Notar, au săvârșit infracțiunea dedusă judecății împreună cu inculpatul minor s-a reținut în sarcina acestora circumstanța agravantă prev de art.75 lit. c Cod penal.
Procedându-se la aplicarea pedepselor accesorii au fost interzise inculpaților exercițiul drepturilor prev de art. 64 lit a, b Cod penal în condițiile și pe durata stipulată de art.71 Cod penal.
Sub aspectul laturii civile a cauzei pentru prejudiciul cauzat părții civile SC SRL, Mecanică au fost obligați în solidar inculpații, inculpatul minor în solidar cu partea responsabilă civilmente la plata despăgubirilor civile.
S-a constatat că părțile vătămate SC SRL, AF și, SC SRL, AF a nu s-au constituit părți civile în cauză.
S-a dispus totodată confiscarea bunurilor, respectiv sumelor de bani dobândite de inculpați prin săvârșirea infracțiunii.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel inculpații și Notar, aducându-i critici pentru netemeinicie.
În expunerea motivelor de apel inculpații au criticat hotărârea instanței de fond sub aspectul individualizării pedepsei aplicate arătând că este mult prea ridicată în raport cu gradul de pericol social concret al faptei comise.
Prin decizia penală nr. 19/A/2008, Tribunalul Alba - secția penală a respins ca nefondate apelurile declarate de inculpații și Notar împotriva sentinței penale nr- a Judecătoriei Alba Iulia.
Pentru a pronunța această hotărâre Tribunalul a reținut că prima instanță a dat eficiență tuturor criteriilor generale prevăzute de art. 72 Cod penal, astfel încât criticile apelanților cu privire la individualizarea și proporționalizarea pedepselor sunt neîntemeiate.
Împotriva deciziei penale nr. 19/A/2008 a Tribunalului Alba - secția penală a declarat recurs în termen inculpatul, solicitând casarea deciziei atacate și a sentinței instanței de fond iar în rejudecare să se dispună reducerea pedepsei aplicate inculpatului ca efect al reținerii unor circumstanțe atenuante.
În motivare se arată că raportat la comportamentul sincer al inculpatului care a recunoscut și regretat fapta comisă se impune redozarea pedepsei.
Analizând legalitatea și temeinicia hotărârii atacate prin prisma criticilor formulate și din oficiu, în limitele prevăzute de art. 385/9 alin. 3 Cod procedură penală, curtea constată că recursul inculpatului este nefondat pentru considerentele ce vor urma.
Critica inculpatului privitoare la individualizarea judiciară a pedepsei este neîntemeiată, deoarece prin cuantumul stabilit aceasta răspunde scopului cerut de art. 52 Cod penal, totodată fiind avute în vedere criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 din același cod.
Aplicarea circumstanțelor atenuante și reducerea pedepsei sub minimul special, nu se justifică în raport cu gravitatea faptei (6 acte materiale diferite), săvârșirea ei împreună cu un inculpat minor precum și de conduita anterioară a inculpatului, care a comis fapta în timp ce se afla în termenul de încercare a unei pedepse aplicate pentru același gen de infracțiune.
Ca atare, raportat la aceste împrejurări, în mod corect a apreciat Tribunalul că aplicarea unei pedepse orientate spre minimul special este o dovadă suficientă de clemență, nefiind justificată reducerea pedepsei.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 385/15 alin. 1 pct. 1 Cod procedură penală, recursul inculpatului urmează a fi respins ca nefondat.
Conform art. 192 alin. 2 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat în recurs vor fi suportate de inculpatul recurent.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr. 19/A/4.02.2008 pronunțată de Tribunalul Alba - Secția penală.
Obligă pe numitul recurent la plata sumei de 850 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului din care suma de 750 lei reprezentând onorariile pentru apărătorii desemnați din oficiu se va avansa din fondurile Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică, azi 26 Mai 2008.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - - -
Grefier,
- -
Red.
Tehnored. 2 ex/04.09.2008
apel,
fond
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
Dosar nr-
MINUTA DECIZIE I PENALĂ Nr. 45/2008
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr. 19/A/4.02.2008 pronunțată de Tribunalul Alba - Secția penală.
Obligă pe numitul recurent la plata sumei de 850 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului din care suma de 750 lei reprezentând onorariile pentru apărătorii desemnați din oficiu se va avansa din fondurile Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică, azi 26 Mai 2008.
Președinte, Judecător, Judecător,
Ss - - - ss - - ss - -
Pentru conformitate,
Președinte:Marius Aurel MotoleaJudecători:Marius Aurel Motolea, Sanda Trif