Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 458/2009. Curtea de Apel Brasov
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
Secția penal și pentru cauze cu minori
DECIZIA PENAL NR. 458/ Dosar nr-
Ședința public din 1 iulie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Elena Barbu judector
- - - judector
- - - judector
-a - grefier
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public - procuror - din cadrul Parchetului de pe lâng Curtea de APEL BRAȘOV.
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr. 157/A din 25 mai 2009 pronunțat de Tribunalul Brașov în dosarul penal nr-.
Dezbaterile asupra cauzei s-au efectuat în conformitate cu prevederile art. 304 Cod procedur penal, respectiv prin înregistrarea pe suport audio-video.
La apelul nominal fcut în ședinț public se prezint recurentul inculpat, în stare de arest preventiv, asistat de avocat din oficiu - delegație fila 6 dosar.
Procedura îndeplinit.
S-a fcut referatul cauzei, dup care:
Întrebați fiind, reprezentantul parchetului și aprtorul din oficiu al recurentului declar c nu au cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța în conformitate cu dispozițiile art. 38513Cod procedur penal acord cuvântul asupra recursului declarat.
Avocat din oficiu solicit admiterea recursului promovat de recurent împotriva deciziei penale nr. 157/A din 25 mai 2009 pronunțat de Tribunalul Brașov, în conformitate cu dispozițiile art. 38515pct. 2, lit. d Cod procedur penal, casarea deciziei și rejudecând a se efectua o mai larg aplicare a criteriilor de individualizare a pedepsei aplicate inculpatului. Inculpatul consider mult prea mare sporul aplicat de 6 luni în raport de circumstanțele reale ale faptei și cele personale.
În concluzie, prin eficientizarea criteriilor de individualizare, solicit admiterea recursului și aplicarea unei pedepse diminuate. Totodat, menționeaz c nu înțelege s mai susțin cererea de schimbarea încadrrii juridice vizavi de recursul în interesul legii.
Reprezentantul parchetului având cuvântul pune concluzii de respingere a recursului ca nefondat și menținerea deciziei pronunțate ca fiind legal și temeinic.
Consider c instanțele de fond și apel în mod corect au valorificat dispozițiile art. 72 și 52 Cod penal. Inculpatului i s-au reținut 2 infracțiuni de furt și 2 infracțiuni de violare de domiciliu, iar raportat la natura infracțiunilor, prejudiciul cauzat, apreciaz c pedeapsa aplicat inculpatului corespunde criteriilor de individualizare, neexistând împrejurri ce pot constitui circumstanțe atenuante în sensul prevzut de art. 74 Cod penal, ținând cont de perseverența infracțional a inculpatului.
Recurentul inculpat, personal, având ultimul cuvânt, solicit admiterea recursului și aplicarea unei pedepse mai mici.
Asupra recursului penal de faț, constat:
Prin sentința penal nr. 543 din 3 aprilie 2009, pronunțat în dosarul penal nr-, Judec toria Brașov în baza art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. i Cod penal a condamnat pe inculpatul la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru furt calificat (fapta din data de 17/18 mai 2008).
În baza art. 83 alin. 1 Cod penal a revocat suspendarea condiționat a executrii pedepsei de 6 luni închisoare aplicat prin sentința penal nr. 1830/2007 a Judec toriei Brașov, pedeaps executat alturi de cea mai sus menționat, rezultând 3 ani și 6 luni închisoare.
În baza art. 192 alin. 1, 2 Cod penal a condamnat pe același inculpat la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru svârșirea infracțiunii de violare de domiciliu, revocându-se suspendarea condiționat a executrii pedepsei de 6 luni închisoare rezultând 3 ani și 6 luni închisoare.
În baza art. 208 alin. 1 Cod penal a condamnat pe inculpat la pedeapsa de 1 an și 2 luni închisoare pentru svârșirea infracțiunii de furt (fapta comis la 26.05.2008), revocându-se suspendarea condiționat a executrii pedepsei de 6 luni închisoare rezultând 1 an și 8 luni închisoare.
În baza art. 192 alin. 1 Cod penal a condamnat pe inculpat la pedeapsa de 8 luni închisoare pentru svârșirea infracțiunii de violare de domiciliu, revocându-se suspendarea condiționat a executrii pedepsei de 6 luni închisoare rezultând 1 an și 2 luni închisoare.
În baza art. 33 lit. a, art. 34 lit. b Cod penal, a contopit pedepsele menționate aplicând pedeapsa cea mai grea de 3 ani și 6 luni închisoare la care s-a adugat un spor de 6 luni închisoare, în final executând 4 ani închisoare în regim de detenție.
A dedus perioada reținerii și arestrii preventive menținând totodat aceast msur.
A luat act c prțile vtmate și nu s-au constituit prți civile în cauz.
A confiscat de la inculpat suma de 20 lei și a menținut msura confiscrii dispus prin sentința penal nr. 1830/2007 a Judec toriei Brașov.
A obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare ctre stat.
Pentru a pronunța aceast hotrâre, instanța de fond a reținut urmtoarele:
În noaptea de 17/18.05.2008 în jurul orelor 22,00 inculpatul a spart lactul de la ușa de acces a locuinței prții vtmate și dintr-o poșet aflat într-un dulap a sustras un telefon mobil marca Nokia și încrctorul acestuia.
În data de 26.05.2008 același inculpat aflat pe strada - din localitatea, profitând de faptul c poarta era descuiat a ptruns în locuința prții vtmate și de pe pervazul geamului a sustras un telefon mobil.
Sub aspectul laturii obiective instanța a constatat c exist o acțiune de luare a unui bun din detenția posesorului fr consimțmântul acestuia, producându-se rezultatul prevzut de lege între acțiunea și urmarea socialmente periculoas, existând raport de cauzalitate direct, inculpatul acționând cu intenție direct.
De asemenea, instanța de fond a reținut comiterea a dou infracțiuni de violare de domiciliu, prev. de art. 192 alin. 1, Cod penal, sub aspect obiectiv existând acțiunea de ptrundere a inculpatului fr drept în locuința altei persoane, iar sub aspect subiectiv acționând cu intenție direct.
Din fișa de cazier judiciar s-a reținut c acesta a mai fost condamnat prin sentința penal nr. 1830/2007 a Judec toriei Brașov la pedeapsa de 6 luni închisoare cu suspendarea condiționat a executrii pe durata unui termen de încercare de 2 ani și 6 luni.
Faț de împrejurarea c cele 4 infracțiuni deduse judecții au fost svârșite dup rmânerea definitiv a hotrârii de ctre condamnat și în interiorul termenului de încercare instanța a fcut aplicarea art. 83 Cod penal.
Împotriva hotrârii sus menționate a declarat apel inculpatul criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie sub aspectul încadrrii juridice date faptelor considerând c infracțiunea de violare de domiciliu se absoarbe în cea de furt calificat, iar cuantumul pedepselor aplicate este prea mare solicitând reducerea acestora.
Prin decizia penal nr. 157/A din 25.05.2009 pronunțat în dosarul nr- Tribunalul Brașova respins apelul declarat de inculpat menținând în continuare starea de arest și deducând din durata pedepsei aplicate perioada de la 3.04.2009 la zi, cu obligarea inculpatului la cheltuieli judiciare ctre stat.
Pentru a pronunța aceast hotrâre, instanța de apel a reținut urmtoarele:
Pe baza probelor administrate Judec toria Brașova stabilit în mod temeinic starea de fapt reținut în sarcina inculpatului fiind rsturnat prezumția de nevinovție pentru infracțiunea pentru care s-a dispus condamnarea acestuia.
În ceea ce privește încadrarea juridic dat faptelor în mod corect s-a reținut concursul de infracțiuni între cea de furt și cea de violare de domiciliu. În acest sens fiind și dispozițiile Deciziei XXXI/16.04.2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
În ce privește individualizarea pedepselor aplicate, instanța de fond a avut în vedere circumstanțele reale, numrul faptelor comise, pe timp de noapte, prin efracție, dar și circumstanțele personale ale inculpatului, realizând o corect aplicare a dispozițiilor art. 72 Cod penal.
Împotriva hotrârii sus menționate a declarat recurs inculpatul criticând-o pentru netemeinicie, considerând c sporul de 6 luni este mult prea mare, astfel c se impune o mai larg aplicare a criteriilor de individualizare a pedepsei fiind invocat cazul de casare prevzut de art. 3859pct. 14 Cod procedur penal.
Verificând decizia instanței de apel din perspectiva cazului de casare invocat, dar observând și cazurile de casare ce pot fi invocate din oficiu, conform dispozițiilor art. 3856alin. 1 și 2 Cod procedur penal și art. 3859alin. 3 Cod procedur penal, Curtea constat c recursul este nefondat.
Starea de fapt și încadrarea juridic au fost corect stabilite pe baza probelor administrate în faza de urmrire penal, precum și a celor efectuate în cursul cercetrii judectorești, instanțele de fond analizându-le și valorificându-le corespunztor.
Totodat, au fost aplicate toate criteriile generale de individualizare a pedepselor cuantumul determinat fiind a asigura atingerea scopului prevzut de art. 52 Cod penal. Astfel, s-a reținut pericolul social al faptelor comise dar și circumstanțele personale ale inculpatului, cunoscut cu antecedente penale - condamnat prin sentința penal nr. 1830/2007 a Judec toriei Brașov la 6 luni închisoare cu suspendarea condiționat a executrii pedepsei - perseverența infracțional pentru același gen de infracțiuni, astfel încât pedeapsa aplicat apare ca necesar prevenirii, educrii și reinserției acestuia în societate.
Solicitarea de înlturare a sporului de 6 luni închisoare formulat de recurent apare ca neîntemeiat atât faț de antecedența sa penal cât și faț de natura și gravitatea faptelor pentru care a fost trimis în judecat în prezenta cauz.
Perseverența de care a dat dovad inculpatul în comiterea de noi infracțiuni demonstreaz c pedeapsa anterioar și modalitatea de executare nu și-a atins scopul prevzut de art. 52 Cod penal și justific pe deplin sporul de 6 luni închisoare.
Așa fiind, în baza art. 385 alin. 1, pct. 1, lit. b Cod procedur penal se va respinge ca nefondat recursul formulat, menținându-se starea de arest a inculpatului și sczând totodat durata prevenției din 25 mai 2009 la zi.
Cheltuielile judiciare ctre stat vor fi suportate potrivit art. 192 alin. 2 Cod procedur penal.
Pentru aceste motive
În numele legii
ecid E:
Respinge recursul formulat de inculpatul - deținut în Penitenciarul Codlea împotriva deciziei penale nr. 157/A/25.05.2009 pronunțat de Tribunalul Brașov în dosar nr-, pe care o menține.
la durata prevenției inculpatului timpul scurs din data de 25.05.2009 la zi șimenține starea de aresta inculpatului.
Onorariul aprtorului din oficiu în cuantum de 200 lei se suport din fondurile Ministerului Justiției și Libertților în favoarea Baroului B și se includ în cheltuielile judiciare ctre stat.
Oblig inculpatul la plata sumei de 250 lei cheltuieli judiciare ctre stat.
Definitiv.
Pronunțat în ședinț public azi, 1 iulie 2009.
PREȘEDINTE JUDECTOR JUDECTOR
- - - - - -
GREFIER
-a
Red.AM/09.07.2009
Tehnoredact.DS/09.07.2009/2 ex.
Jud.fond.
Jud.apel.
Președinte:Elena BarbuJudecători:Elena Barbu, Aurelia Munteanu, Daniel Marius