Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 479/2008. Curtea de Apel Constanta

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECTIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DECIZIA PENALĂ NR.479/

Ședința publică din data 21 octombrie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Valentin Iancu

JUDECĂTOR 2: Lucia Dragomir

JUDECĂTOR 3: Viorica Costea Grigorescu

Grefier - - -

Ministerul Publica fost reprezentat prin Procuror -

S-au luat in examinare recursurile penale declarate de inculpații - domiciliat in C,- și - deținut in Penitenciarul Poarta Albă, împotriva deciziei penale nr. 32 din 23 ianuarie 2008, pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul penal nr- și a sentinței penale nr. 664 din 11 aprilie 2007, pronunțată de Judecătoria Constanța, în dosarul penal nr-, inculpații fiind trimiși în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prev. și ped. de art. 208-209 cod penal.

În conformitate cu disp. art. 297 Cod procedură penală, la apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă:

- recurentul inculpat și intimat, personal și asistat de apărătorul ales al acestuia - avocat in baza împuternicirii avocațiale nr. 11257/2008, emisă de Baroul C - Cabinet Individual de Avocat;

- recurentul inculpat și intimat în stare de arest și asistat de apărătorul său din oficiu - avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr. 951/2008, emisă de Baroul

Se constată lipsa:

- intimatului parte vătămată.

Procedura este nelegal îndeplinită cu intimata parte vătămată prin nerestituirea dovezii de comunicare a citației de la adresa din ia.

În conformitate cu disp. art. 301 Cod procedură penală, părțile prezente arată că nu mai au cereri noi de solicitat și nici excepții de ridicat.

Curtea, nu are de ridicat excepții din oficiu, conform art.302 Cod procedură penală, constată îndeplinite condițiile prevăzute de disp.art.38511Cod procedură penală și acordă cuvântul pentru dezbateri în ordinea prevăzută de disp.art.38513Cod procedură penală.

Avocat, apărător ales al recurentului inculpat și intimat, având cuvântul, precizează că primul motiv de recurs se întemeiază pe art.3859pct.10,21 Cod procedură penală, motiv pentru care în temeiul dsip.art.38515pct.2 lit."c" Cod procedură penală, solicită pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună casarea deciziei pronunțată de Tribunalul Constanța și a rejudecării cauzei de către această instanță.

În opinia sa, relativ la modul în care a fost citată partea vătămată, nu au fost respectate disp.art.178 al.8 Cod procedură penală.

Curtea, întreabă pe apărătorul ales al recurentului inculpat și intimat, avocat, cu ce îl afectează pe inculpat necitarea părții vătămate și care este cazul de nulitate mai ales că aceasta nu a formulat recurs în cauză și nici nu s-a prezentat niciodată în instanță.

Avocat, apărător ales al recurentului inculpat și intimat, având cuvântul, apreciază că la pct.21 al art.3859Cod procedură penală, nefăcându-se distincție de legiuitor cu care anume dintre părți, nu ar fi procedura legal îndeplinită.

Cu privire la pct.10 al art.3859Cod procedură penală, precizează că a solicitat la instanța de apel, să se aprecieze asupra necesității efectuării unei noi expertize dactiloscopice, având în vedere inadvertența existentă în expertiza efectuată la instanța de fond - Judecătoria Constanța, împrejurare asupra căreia instanța de apel nu s-a pronunțat.

Consideră că aceasta este o probă vădit importantă, în situația în care, la fila 8 din decizia penală a Tribunalului Constanța, se apreciază de către instanță că " raportul de constatare tehnico-științifică dactiloscopică, a stabilit că fragmentul de urmă digitală de pe oglinda perechii de ochelari comparată cu impresiunile digitale ale inculpatului, a fost creată de degetul inelar al mâinii drepte a inculpatului", fiind reținută ca o probă principală în stabilirea vinovăției inculpatului.

Ori, și la instanța de fond și la cea de apel, a invocat acest aspect pe care îl invocă și în fața instanței de recurs, dar nimeni nu a vrut să se uite în expertiza dactiloscopică, pentru că ar fi constatat că la pagina 4, expertul a precizat că a comparat urma lui, cu urma de pe ochelari. Deci, expertul scrie numele unei alte persoane căreia îi aparține urma digitală de pe ochelari ăi aparține acestuia, ca în concluzii să scrie că urma îi aparține inculpatului și nu numitului.

Precizează că din conținutul expertizei, nici nu rezultă că a comparat urma ridicată de pe ochelari cu urma ridicată de la inculpatul, ci urmele acestui.

Deci, aceasta este o chestiune evidentă asupra căreia nu s-a aplecat nimeni nici măcar să o constate că are dreptate în ceea ce susține.

Referitor la această împrejurare, consideră că, această expertiză care alături de depoziția oscilantă a unui martor, a singurului martor care a fost audiat în acest dosar, apreciază că este o probă care este decisivă asupra soluției care s-ar putea pronunța în cauză.

În subsidiar, în situația în care instanța nu va împărtăși argumentele expuse, în temeiul art.3859pct.14 Cod procedură penală, solicită re aprecierea cuantumului pedepsei, în sensul în care instanța va constata că inculpatul este vinovat și, rejudecând, să se dispună aplicarea unei pedepse sub minimul special prevăzut de textul de lege incriminator.

De asemenea, solicită a se observa că prejudiciul produs este unul foarte mic - 210 RON și a fost recuperat, aspect rezultant din probele administrate în cauză, partea vătămată nu s-a constituit parte civilă în procesul penal, motiv pentru care apreciază că pedeapsa trebuie să reflecte și gravitatea faptei cât și cuantumul prejudiciului sau valoarea patrimonială care a fost consecința acțiunii ilicite.

De asemenea, un alt motiv de recurs pe care îl susține este acela prin care solicită achitarea inculpatului, motiv pe care l-a susținut atât la instanța de fond cât și la instanța de apel, în sensul că dacă se va constata că expertiza dactiloscopică are mențiunile pe care le-a adus anterior în vedere instanței și dacă se va observa că singura probă în acuzare, în afara acestei expertize, este declarația martorului care în faza de urmărire penală a avut o depoziție într-un sens iar în faza de cercetare judecătorească în cu totul alt sens.

Solicită a se avea în vedere atât prezumția de nevinovăție care guvernează ca și principiu de drept în procedura penală, cât și principiul "in dubio pro reo", care aduc argumente care dovedesc că probele formulate în vederea dovedirii vinovăției, nu sunt suficiente.

De asemenea, solicită analizarea acestor aspecte în sensul achitării inculpatului.

Avocat, apărător din oficiu al recurentului inculpat și intimat, având cuvântul, solicită admiterea recursului în temeiul disp.art.3859pct.18 Cod procedură penală, în sensul că s-a comis o gravă eroare de fapt care a avut drept consecință, pronunțarea unei hotărâri greșite de condamnare.

Solicită, admiterea recursului, casarea celor două hotărâri recurate și să se dispună achitarea inculpatului în baza disp.art.11 pct.2 lit."a" raportat la art.10 lit."c" Cod procedură penală, în sensul că fapta nu a fost săvârșită de către inculpat.

Apreciază că nu sunt probe suficiente care să demonstreze vinovăția inculpatului pentru infracțiunea pentru care a fost trimis în judecată, nu au fost prelevate urme papilare de la inculpat și a se avea în vedere și principiul "in dubio pro reo".

Pe cale de consecință, solicită admiterea recursului, casarea hotărârilor recurate și pronunțarea unei hotărâri de achitare a inculpatului.

Procurorul având cuvântulcu privire la recursurile declarate în cauză, cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, solicită a se constata că motivele de recurs invocate de inculpatul, respectiv nelegala citare a părții vătămate la judecarea pe fond a cauzei, susținând că acest motiv nu poate fi invocat în recursul lui.

Această neregularitate a hotărâri pronunțate de instanța de fond, pentru că nu ne aflăm în prezența unei nulități absolute prevăzută de art.197 alin.2 Cod procedură penală, nu l-a vătămat în nici un mod pe inculpat, ci, dimpotrivă.

Precizează că inculpatul a beneficiat de respectarea normelor procedurale în desfășurarea întregului proces penal iar partea vătămată, dacă ar fi avut interes în cauză, dar în condițiile în care și-a recuperat și prejudiciul, desigur că interesul acesteia, mai ales că este și cetățean străin, nu l-a mai avut. Putea eventual, partea vătămată să invoce această neregularitate fie în momentul judecării cauzei pe fond, fie să uziteze de căile de atac prevăzute de lege.

Din acest punct de vedere, recursul inculpatului, nu este întemeiat.

De asemenea, apreciază că nu este întemeiat recursul declarat de inculpatul nici pentru cel de-al doilea motiv de recurs invocat, respectiv greșelile strecurate în concluziile raportului de expertiză dactiloscopică, aflat la dosarul cauzei, despre care apărătorul alea al acestuia a spus că instanța de apel nici măcar nu s-a aplecat asupra lor ca să explice de ce apare un alt nume.

Instanța de apel explică în motivarea hotărârii pronunțate, că în cuprinsul concluziilor, s-a strecurat o greșeală de dactilografiere, iar că în urma comparațiilor dactiloscopice, s-a stabilit că urma digitală în litigiu, a fost creată de degetul inelar de la mâna dreaptă a inculpatului, și, a apreciat că este vorba de o eroare materială și că o altă expertiză dactiloscopică, nu ar fi utilă cauzei.

În aceste condiții și față de faptul că instanța de fond a stabilit corect situația de fapt, încadrarea juridică și vinovăția inculpaților, solicită respingerea recursurilor, ca nefondate.

Avocat, apărător ales al recurentului inculpat și intimat, având cuvântul în replică, precizează că referitor la această eroare materială, apreciază că este vorba de o altă eroare materială și nu de cea invocată de acesta, întrucât s-a mai făcut o greșeală în această expertiză, în ale căror concluzii expertul a menționat prima dată "urma papilară a fost creată sau nu, de degetul inelar".

Recurentul inculpat și intimat, având ultimul cuvânt, lasă la aprecierea instanței.

Recurentul inculpat și intimat, având ultimul cuvânt, achiesează la concluziile apărătorului său.

Instanța ia cauza în pronunțare.

CURTEA:

Asupra recursurilor penale de față:

rin sentința penală nr.664 din 11.04.2007, pronunțată de Judecătoria Constanța, în dosarul penal nr-;

1) In baza art. 208 alin.1 -209 alin.1 lit. a,e penal cu aplicarea art. 37 lit. a penal a condamnat pe inculpatul ( fiul lui si,ns. la data de 5.03.1987,studii 6 clase,fara ocupatie, fara loc de munca,stagiul militar nesatisfacut, concubinaj, fara copii,CNP -, domiciliat in Constanta-) la pedeapsa de 3 ani inchisoare.

In baza art.83 penal a revocat suspendarea conditionata a executarii pedepsei de 1 an si 8 luni inchisoare aplicata prin sentinta penala nr. 2501/30.11.2005 a Judecatoriei Constanta si a adaugat aceasta pedeapsa la pedeapsa de 3 ani aplicata prin prezenta sentinta, inculpatul executand in final pedeapsa de 4 ani si 8 luni inchisoare.

In baza art. 71.penal a interzis inculpatului exercitiul drepturilor prevazute de art. 64 lit. a b,c penal pe durata executarii pedepsei principale.

A dedus din pedeapsa aplicata perioada retinerii si arestarii preventive de la 15.07.2006 la 22.09.2006.

2) In baza art. 26.penal rap. la art.208 alin.1-209 alin.1 lit.a,e penal cu aplicarea art.37 lit.a penal a condamnat pe inculpatul ( fiul lui si,ns. la data de 31.03.1983,fara ocupatie, fara loc de munca, nescolarizat,concubinaj,CNP -,domiciliat in Constanta-) la pedeapsa de 3 ani inchisoare.

In baza art. 61.penal a mentinut liberarea conditionata privind restul de 214 zile ramas neexecutat din pedeapsa de 1 an si 10 luni inchisoare aplicata prin nr. 1363/15.06.2005 a Judecatoriei Constanta.

In baza art. 71.penal a interzis inculpatului exercitiul drepturilor prevazute de art. 64 lit. a b,c penal pe durata executarii pedepsei principale.

A dedus din pedeapsa aplicata inculpatului durata retinerii de 24 de ore incepand cu data de 15.07.2006 ora 20.00.

A luat act ca partea vatamata n nu s-a constituit parte civila in cauza.

In baza art. 189.pr.pen onorariul avocatului din oficiu in cuantum de 100 lei conform imputernicirii nr. -/14.12.2006 s-a avansat din fondurile Ministerului Justitiei in favoarea Baroului Constanta.

In baza art. 191 alin. 2.pr.penala a obligat fiecare inculpat la plata a cate 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de statul

Pentru a pronunța această sentință penală instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt:

În după-amiaza zilei de 15.07.2006 inculpatul s-a aflat la domiciliul său împreună cu concubina sa și fetița celor doi în vârstă de 3 ani până în jurul orelor 14,30, când a luat hotărârea să se deplaseze pe B-dul - din Mun. C la un bar cunoscut sub numele de "" loc în care inculpatul se întâlnea des cu prietenii săi.

Constatând că în locul mai sus amintit nu se află nici o cunoștință de a sa, inculpatul a luat hotărârea să se reîntoarcă la domiciliul său; deplasându-se pe B-dul - din mun. C inculpatul s-a întâlnit la intersecția cu str. - - cu inculpatul care se îndrepta spre domiciliul surorii sale.

În zona în care inculpatul s-a întâlnit cu inculpatul se afla parcat (în fața hotelului ) un autoturism marca Mitsubischi, înmatriculat în circulație sub nr. DW-X-385 proprietatea cetățeanului n ce avea geamul portierei dreapta față deschis.

In timp ce inculpatul asigura paza, inculpatul s-a aplecat peste geamul deschis și, dintr-o geantă a sustras o sumă de bani în diferite valute (respectiv, forinți, coroane cehe) și o pereche de ochelari de (toate în valoare de aproximativ 210 lei ) aspecte sesizate de martorul ce efectua activități de taximetrie cu autoturismul marca 1310, înmatriculat în circulație sub nr. -, la acel moment transportând un pasager.

În timp ce martorul se îndrepta spre destinația solicitată de către pasagerul pe care îl transporta a întâlnit un echipaj de poliție ce se deplasa cu un autoturism inscripționat "POLIȚIE" pe care l-a oprit și a relatat despre cele observate.

Ca urmare a celor declarate de martor, echipajul de poliție s-a îndreptat spre zona respectiva, unde au fost identificați inculpatii și.La aparitia echipajului de poliție inculpatul, a aruncat într-un șanț de lângă un imobil aflat în construcție mai multe bancnote în monedă străină, iar lângă un șanț, în interiorul construcției a aruncat perechea de ochelari de, astfel că, aceste bunuri nu au mai putut fi găsite asupra inculpatului în momentul în care acesta împreună cu inculpatul au fost depistați de către organele de poliție.

Partea vatamata n -cetățean - atenționat fiind de unele persoane din zonă ca din autoturismul său s-au sustras unele bunuri,a anunțat echipajul de poliție aflat în zonă, care, după ce a găsit bunurile sustrase de către inculpatul (ajutat fiind de inculpatul ) le-au prezentat spre recunoaștere partii vatamate care fără ezitare și le-a recunoscut ca fiind ale sale, motiv pentru care, i-au fost restituite (pe bază de dovadă) de organele de poliție.

In cursul urmaririi penale martorului i-a fost prezentat de către organele de poliție un album foto și în prezența martorilor asistenți - si a recunoscut atât pe inculpatul cât și pe inculpatul ca fiind cele două persoane ce au participat la fapta comisa in după amiaza zilei de 15.07.2006.

Cu ocazia cercetării locului faptei s-a ridicat un fragment de urmă digitală de pe oglinda perechii de ochelari care comparată fiind cu impresiunile digitale ale inculpatului s-a constatat că aceasta a fost creată de degetul inelar al mâinii drepte a inculpatului (conform raportului de constatare tehnico-științifică-dactiloscopică nr. -/16.07.2006).

Situatia de fapt astfel cum a fost retinuta de instanta rezulta din coroborarea urmatoarelor mijloace de proba:proces verbal intocmit de agentii de politie la data de 15.07.2006 in care sunt consemnate constatarile agentilor de politie cu ocazia deplasarii in zona in care se afla parcat autoturismul apartinand partii vatamate si conditiile identificarii celor doi inculpati si; declaratia partii vatamate n care in prezenta traducatorului de limba aar eclamat fapta savarsita aducand la cunostinta organelor de politie ce anume bunuri i-au fost sustrase; dovada de predare a sumelor de bani ( valuta ) si a perechii de ochelari; proces verbal de cercetare la fata locului insotite de fotografii judiciare cu privire la locul in care a fost gasita valuta sustrasa; raportul de constatare tehnico stiintifica dactiloscopica nr. -/16.07.2006 ( insotit de procesul verbal intocmit de expert ) din care rezulta ca in urma comparatiilor dactiloscopice s-a stabilit ca urma digitala in litigiu a fot creata de degetul inelar de la mana dreapta a inculpatului; declaratia martorului data in cursul urmaririi penale ( care a aratat ca in ziua de 15.07.2006 efectua o cursa in regim taxi transportand un client aflandu-se pe B-dul - si deplasandu-se spre in dreptul bancii Bank cand a observat pe celalalt sens de circulatie o persoana de sex barbatesc aplecata pe jumatate in interiorul unei camionete de culoare cu alb cu numar de inmatriculare,parcata langa trotuar; tanarul era imbracat intr-un tricou cu dungi albe si purta bermude de culoare neagra.In acel moment a sesizat impreuna cu clientul ca se intampla ceva suspect astfel ca s-a hotarat sa intorca pe celalalt sens de mers; in momentul in care a ajuns in dreptul tanarului acesta si-a scos bustul din masina si a observat ca acesta tinea in mana bani pe care ii numara;martorul a precizat totodata ca a vazut langa acea masina un alt tanar imbracat cu un tricou de culoare bleu spre care s-a indreptat cel care cautase in masina,amandoi traversand b-dul - astfel ca a anuntata politia;la sediul politie i-a fost prezentat un album foto si l-a recunoscut pe ca fiind persoana care statea la o distanta de 10 de masina si pe inculpatul care fiind cel care intrase pe jumatate prin geamul portierei fata in interiorul masinii cu nr. de inmatriculare ); procesul verbal intocmit cu ocazia prezentarii pentru recunoastere; declaratiile martorilor asistenti si.

Prin decizia penală nr.32 din data de 23 ianuarie 2008, pronunțată în dosarul penal -, Tribunalul Constanța, în baza art.379 pct.2 lit.a Cod pr.penală;

A admis ca fondate apelurile declarate de inculpații:

- fiul lui și, născut la data de 05.03.1987,

domiciliat în C,-, jud.

și,

- fiul lui și, născut la data de 31.03.1983,

deținut în Penitenciarul Poarta Albă, jud.C,

împotriva sentinței penale 664/11.04.2007 pronunțată de Judecătoria Constanța.

A desființat sentința penală apelată și rejudecând dispune:

In baza art.71 Cod penal, a interzis drepturile inculpaților și prevăzute de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a, lit.b Cod penal.

A înlăturat din sentința penală apelată interzicerea exercițiului drepturilor prevăzute de art.64 alin.1 lit.a teza I, lit.c Cod penal.

A menținut celelalte dispoziții.

In baza art.189 Cod pr.penală;

Onorariul avocatului din oficiu, în sumă de 100 lei, s-a virat din fondul Ministerului Justiției, către Baroul de Avocați C, pentru avocat.

In baza art.192 alin.3 Cod pr.penală;

Cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Împotriva deciziei penale nr.32 din 23.01.2008 a Tribunalului Constanța și a sentinței penale nr.664 din 11.04.2007 a Judecătoriei Constanța, au declarat recurs inculpații și, criticând-o ca, nelegală și netemeinică.

În motivul de recurs, se solicită casarea celor două hotărâri penale și rejudecând, în principal să se dispună în baza art.11 pct.2 lit.a raportat la art.10 lit.c cod procedură penală achitarea, iar în subsidiar, redozarea pedepselor.

Verificând, legalitatea și temeinicia celor două hotărâri penale, prin prisma criticilor aduse, din probele dosarului rezultă următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța nr.6563/P din 28.07.2006, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.26 - 208 al.1-209 al.1 lit.a,e,cod penal, cu aplic.art.37 lit.a cod penal și a inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.208 al.1- 209 lit.a,e, cod penal, cu aplic. art.37 lit.a cod penal.

În fapt, se reține că, în după-amiaza zilei de 15.07.2006, în timp ce inculpatul asigura paza, coinculpatul, din autoturismul marca"Mitsubischi" cu număr de înmatriculare DW-X-385, aparținând cetățeanului n, a sustras mai multe bancnote în valută și o pereche de ochelari, toate în valoare de 210 lei, profitând de faptul că, geamul uneia din portiere era deschis.

Vinovăția inculpaților este indubitabil dovedită prin: procesele verbale de depistare a celor doi inculpați, procesul verbal de cercetare la fața locului, planșele fotografice, procesul verbal de recunoaștere din albumul foto a inculpaților, dovada de predare-primire a bunurilor sustrase către părțile vătămate, declarațiile martorilor, raportul de expertiză dactiloscopică, probe care înlătură declarațiile inculpaților ca nesincere.

În consecință, hotărârile penale recurate fiind legale și temeinice și care stabilesc pe baza probelor din dosar vinovăția inculpaților cât și sub aspectul interpretativ și aplicarea prevederilor din art.72 cod penal,

În baza art..38515pct.1 litera b, cod proc.penală, se vor respinge ca nefondate ambele recursuri.

În baza art.192 al.2 cod procedură penală recurenții vor fi obligați la câte 60 lei reprezentând cheltuieli judiciare statului.

Recurentul, va fi obligat și la 100 lei, reprezentând onorariul de avocat din oficiu- av. - sumă ce se va plăti din fondurile Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

În baza art.38515pct.1 litera b, cod proc.penală

Respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpații(a) - domiciliat în C,- și, fiul lui și, născut la 31.03.1983, deținut în Penitenciarul Poarta Albă, împotriva deciziei penale nr.32 din 23.01.2008, pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul penal nr- și a sentinței penale nr.664/11.04.2007 pronunțată de Judecătoria Constanța, în dosarul penal nr-.

În baza art.192 al.2 cpp obligă recurenții la câte 60 lei cheltuieli judiciare către stat.

Obligă recurentul la plata sumei de 100 lei, onorariul avocat din oficiu ce se va avansa din fondul Ministerului Justiției( avocat ).

DEFINITIVĂ.

Pronunțată în ședință publică azi 21.10.2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,

Grefier,

- -

Jud.fond:

Jud.apel: -

Red.decizie:

Tehnoredact./ 2 ex./28.10.2008

Președinte:Valentin Iancu
Judecători:Valentin Iancu, Lucia Dragomir, Viorica Costea Grigorescu

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 479/2008. Curtea de Apel Constanta