Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 483/2008. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA PENALĂ

DECIZIA PENALĂ NR.483/

Ședința publică din data de 15 2008

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: Liviu Herghelegiu președinte secție penală

JUDECĂTOR 2: Constantin Cârcotă

JUDECĂTOR 3: Maria Tacea

Grefier - - -

Ministerul Publica fost reprezentat de PROCUROR -

din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI

-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-

Pe rol fiind soluționarea recursului penal declarat de inculpatul-recurent, trimis în judecată pentru săvârșirea infrac.prev.de art.208-209 Cod penal, împotriva Deciziei penale nr.56/4.03.2008 pronunțată de Tribunalul Brăila, în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică la prima strigare a cauzei a răspuns inculpatul-recurent, personal.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință arătându-se că este al treilea termen de judecată acordat la solicitarea recurentului-inculpat pentru a-și angaja apărător; avocat, apărător desemnat din oficiu, a depus la dosar cerere prin care solicită strigarea cauzei după ora 12.30; la data de 15.09.2008, avocat a comunicat, prin fax, împuternicirea avocațială nr. 163/15.09.2008 emisă de Baroul Brăila - Cabinet de avocat, în baza căreia acordă asistență juridică recurentului-inculpat, în calitate de apărător ales, precum și o cerere prin care solicită amânarea cauzei întrucât la data de 15.09.2008 are mai multe cauze pe rolul Judecătoriei Însurăței și Judecătoriei Brăila, după care;

Curtea dispune lăsarea cauzei la a doua strigare pentru a da posibilitatea recurentului-inculpat să fie asistat de apărătorul său.

La a doua strigare a cauzei a lipsit recurentul-inculpat, fiind reprezentat de avocat, în substituirea apărătorului ales avocat, în baza delegației de substituire nr.16/15.09.2008 pe care o depune la dosar.

Avocat precizează că a luat legătura cu avocat urmând a asigura substituirea acestuia la acest termen. Nu are alte cereri de formulat.

Reprezentantul Ministerului Public nu are alte cereri de formulat.

Curtea, nemaifiind alte cereri de formulat, constată recursul în stare de judecată și, potrivit disp.art.38513Cod procedură penală, acordă cuvântul în dezbaterea acestuia.

Recurentul-inculpat, prin apărător, arată că motivele de recurs vizează pedeapsă aplicată și care este intr-un cuantum foarte ridicat în raport cu pericolul social generat de fapta comisă și de atitudinea inculpatului atât în fața organelor de cercetare penală și a instanței de judecată.

Solicită admiterea recursului formulat și să se dispună modificarea hotărârii pronunțate de instanța de apel în sensul de a se condamna inculpatul la o pedeapsă într-un cuantum mai mic în raport de circumstanțele sale personale și de pericolul social al faptei.

Reprezentantul Ministerului Public apreciază că instanța de fond a individualizat în mod corect pedeapsa aplicată inculpatului de 3 ani închisoare, respectiv o pedeapsă minimă în raport cu limitele prevăzute de lege pentru fapta dedusă judecății, fiind totodată, corelată cu imprejurările de săvârșire a infracțiunii, dispunându-se, totodată, suspendarea condiționată a executării acesteia. Solicită respingerea recursului ca nefondat.

Declarând închise dezbaterile, Curtea rămâne in pronunțare.

Ulterior deliberării

CURTEA

Asupra recursului penal de față;

Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 1969/11 oct.2007 a Judecătoriei Brăila, în temeiul art. 208 alin.(1)-209 alin.(1) lit. "a", "e", "g" și "i" Cod penal a fost condamnat inculpatul la o pedeapsă de 3 ani închisoare, pentru comiterea infracțiunii de furt calificat, faptă comisă la data de 9/10.11.2004 în dauna părții vătămate.

In baza art. 81 Cod penal a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare prevăzută de art. 82 Cod penal, respectiv pe durata de 5 ani.

In baza art. 26 Cod penal raportat la art. 208 alin(1)- 209 alin.(1) lit. "a", "e", "g", "i" și alin.(2) lit."b" Cod penal a fost condamnat inculpatul la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru complicitate la săvârșirea infracțiunii de furt calificat, faptă comisă la data de 7/8.12. 2004, parte vătămată fiind.

In temeiul art.81 Cod penal a dispus suspendarea condiționată a executării pe durata termenului de încercare prevăzută de art. 82 Cod penal, respectiv pe durata de 5 ani.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:

În ziua de 10.11.2004, partea vătămată a sesizat organele de poliție despre faptul că în noaptea de 9/10.11.2004 i-a fost sustras autoturismul proprietate personală, marca 1310 break cu numărul de înmatriculare -, parcat în dreptul scării 3 imobilului în care locuiește.

Din cercetările efectuate în cauză a rezultat că autoturismul a fost sustras de către inculpații, și.Astfel, cei trei inculpați s-au întâlnit în orașul M și au hotărât să meargă în municipiul B pentru a sustrage un autoturism de la care să demonteze roțile, pe care apoi să le monteze la autoturismul lui.

În noaptea de 9/10.11.2004, cei trei inculpați s-au deplasat în municipiul B, în cartierul, pe str. -, iar din dreptul blocului 32 au sustras autoturismul numărul BR.06.

Folosindu-se de chei potrivite, inculpatul a deschis portiera față a autoturismului, după care a pornit motorul și toți trei s-au deplasat în afara orașului, pe un teren viran, au demontat roțile, oglinzile exterioare, bateria acumulator,radiocasetofonul și două boxe, pe care le-au sustras. Au abandonat apoi autoturismul sustras, plecând spre M, la domiciliul inculpatului, unde au lăsat bunurile sustrase.

Inculpatul a vândut apoi subansamblele sustrase, dându-i inculpatului suma de 150 lei.

Valoarea subansamblelor sustrase este de 2056 lei, sumă cu care partea vătămată s-a constituit parte civilă în cauză.

Autoturismul a fost găsit abandonat, iar cu ocazia cercetării la fața locului s-au identificat și două fragmente de urme digitale. Conform raportului de constatare tehnico științifică, urmele digitale aparțin inculpatului.

La data de 08.12.2004, partea vătămată a sesizat organele de poliție despre faptul că în noaptea de 7/8.12.2004 i-a fost sustras autoturismul proprietate personală, 1310 berlină cu numărul de înmatriculare -, parcat pe str. -, în dreptul imobilului în care locuiește.

Din cercetările efectuate în cauză a rezultat că în noaptea respectivă autoturismul a fost sustras de către inculpații, și.

Astfel, cei trei inculpați s-au întâlnit în orașul M și, la propunerea inculpatului, s-au hotărât să meargă în municipiul B, de unde să sustragă un autoturism pe care să-l demonteze, iar piesele să le vândă.

Cei trei inculpați s-au deplasat cu mașina inculpatului în municipiul B, unde, pe str. -, au observat autoturismul BR.80. și, în timp ce inculpatul a rămas în mașina sa, ceilalți doi inculpați au plecat,iar după un timp au revenit, spunându-i acestuia că el va conduce mașina sustrasă. Din autoturism inculpatul a sustras o borsetă în care se aflau permisul de conducere și cartea de alegător a persoanei vătămate, acte ce servesc la stabilirea identității.

Inculpatul a condus autoturismul sustras, iar inculpatul a condus autoturismul inculpatului până au intrat pe un drum lateral de pe șoseaua dig. B- Aici, cei trei inculpați au dezasamblat autoturismul sustras, iar piesele rezultate le-au încărcat în autoturismul lui, fiind la domiciliul acestuia,care le-a și vândut ulterior.

Inculpatul a oferit celorlalți doi inculpați câte 400 lei,iar o parte din piese le-a montat pe mașina sa.

Autoturismul sustras, BR.80. a fost găsit dezasamblat de către organele de poliție.

Valoarea bunurilor sustrase este de 4455 lei, iar partea vătămată nu s-a mai constituit parte civilă în cauză, întrucât a fost despăgubit de către SA

SA B s-a constituit, în schimb, parte civilă în cauză cu suma de 5905,20 lei.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila și au declarat apel și inculpații.

Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăilaa invocat motivul că instanța de fond nu a făcut aplicarea prevederilor art.88 Cod penal, în sensul computării, din pedeapsa aplicată, a duratei reținerii inculpaților G și, din ziua de 17 decembrie 2006.

Inculpatul a declarat apel și l-a motivat în sensul că pedeapsa aplicată de 3 ani închisoare este prea mare și că instanța nu a ținut cont de circumstanțele personale ale inculpatului, care puteau fi reținute ca circumstanțe atenuante în sensul art.74-76 Cod penal.

Apelantul inculpat a declarat apel susținând că în mod greșit nu s-au reținut circumstanțele atenuante care să conducă la scăderea pedepsei sub minimul special prevăzut de textul de incriminare.

Sub aspectul laturii civile, a susținut că în mod greșit a fost obligat în solidar cu inculpatul la despăgubiri către partea vătămată în cuantum de 2000 lei, în condițiile în care, părții vătămate i s-a restituit suma de 700 lei.

Prin Decizia penală nr.56/04.03.2008, Tribunalul Brăilaa admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila și de inculpații și, a desființat în parte hotărârea apelată și, în rejudecare, a dedus din pedepsele aplicate inculpaților și, durata reținerii preventive, din ziua de 17 decembrie 2006.

In temeiul art.373 Cod procedură penală a extins efectele apelului sub aspectul laturii civile și in ceea ce il privește pe inculpatul.

In baza art. 346 Cod procedură penală; art. 14 Cod procedură penală și art. 998 și următoarele cod civil a constatat că părții civile i-a fost achitată suma de 700 RON și în consecință a redus suma la care sunt obligați în solidar inculpații și de la 2000 RON la 1300 RON.

A menținut restul dispozițiilor sentinței.

Pentru a dispune astfel, tribunalul a reținut, în esență, că prima instanță a omis să deducă din pedepsele aplicate inculpaților și, durata reținerii preventive, de 24 ore, din ziua de 17 decembrie 2006, nesocotind astfel dispozițiile art.88 din Codul penal.

De asemenea, tribunalul a reținut că, la stabilirea cuantumului despăgubirilor civile acordate părții vătămate, prima instanță a omis să scadă suma de 700 lei, care i-a fost restituită părții vătămate.

Cu privire la motivul de apel invocat de inculpații și, în sensul de a fi reținute în favoarea lor circumstanțe atenuante judiciare, instanța de apel a considerat că este neîntemeiat, deoarece nu se constată în cauză existența unor împrejurări, de natura celor prevăzute de art.74 din Codul penal, care să poată fi reținute ca circumstanțe atenuante.

Împotriva celor două hotărâri a declarat recurs inculpatul, criticându-le ca netemeinică sub aspectul individualizării pedepsei, în sensul că aceasta este prea aspră în raport cu gradul concret de pericol social al faptelor și cu atitudinea procesuală sinceră a inculpatului.

Recursul este nefondat.

Examinând hotărârile recurate în raport cu motivul de recurs invocat de inculpatul - motiv prevăzut de art.3859alin.1 pct.14 Cod procedură penală - Curtea constată că pedeapsa aplicată acestuia a fost corect individualizată, atât în ceea ce privește cuantumul, cât și ca modalitate de executare, fiind respectate criteriile prevăzute de art.72 din Codul penal.

Astfel, s-a ținut cont de gradul concret de pericol social al faptei - constând în ajutarea altor două persoane să sustragă un autoturism în vederea dezmembrării și valorificării pieselor, de modalitatea și de împrejurările în care fapta a fost comisă, în loc public, pe timp de noapte și prin efracție, precum și de aspectele referitoare la persoana inculpatului, care nu are antecedente penale, este căsătorit și are în întreținere doi copii minori.

În raport cu toate aceste criterii, pedeapsa de 3 ani închisoare, situată în limita minimă specială prevăzută de lege, privitor la care s-a dispus suspendarea condiționată a executării, este just individualizată, fiind aptă să îndeplinească scopul și funcțiile prevăzute de art.52 din Codul penal.

În consecință, criticile formulate de inculpatul sunt nefondate.

Întrucât nici după examinarea din oficiu a hotărârilor recurate, în limitele prevăzute de art.3859alin.3 Cod procedură penală, nu se constată motive care să determine casarea acestora, urmează a fi respins ca nefondat recursul declarat de inculpat, conform disp.art.38515pct.1 lit.b Cod procedură penală.

Văzând și disp. art.192 alin.2 Cod procedură penală

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul (CNP:-, fiul lui și, născut la data de 08.08.1980 în M, județul T, domiciliat în M,-, județul T) împotriva deciziei penale nr.56/04.03.2008 a Tribunalului Brăila, pronunțată în dosarul nr- (sentința penală nr. 1969/11.10.2007 pronunțată de Judecătoria Brăila în dosarul nr-).

În baza art.192 alin.2 Cod procedură penală, obligă pe inculpatul-recurent la plata sumei de 50 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

DEFINITIVĂ.

Pronunțată în ședință publică azi, 15 2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, Pt. JUDECĂTOR,

- - - - - -

A în

Conf. art.312 alin.2 CPP

Președinte complet

JUDECĂTOR

- -

Grefier,

- -

Red. /26.09.2008

Tehnnored. -/2 ex./29.09.2008

Fond: /Apel:,

Președinte:Liviu Herghelegiu
Judecători:Liviu Herghelegiu, Constantin Cârcotă, Maria Tacea

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 483/2008. Curtea de Apel Galati