Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 49/2010. Curtea de Apel Alba Iulia

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA PENALĂ

DECIZIA PENALĂ Nr. 49/2010

Ședința publică de la 19 Ianuarie 2010

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Ștefan Făt

JUDECĂTOR 2: Monica Farcaș

JUDECĂTOR 3: Oana Maria

Grefier

Parchetul de pe lângă Curtea de APEL ALBA IULIA reprezentat prin

- procuror

Pe rol se află soluționarea recursului declarat de inculpatul - împotriva deciziei penale numărul195/A/bis/16.11.2009.

La apelul nominal făcut în ședința publică s-a prezentat inculpatul recurent în stare de arest asistat de avocat cu delegație din oficiu, lipsind partea civilă intimată.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care inculpatul arată că a formulat recurs pentru reducerea pedepsei aplicate și este de acord să fie apărat de avocata desemnată din oficiu.

Nefiind cereri de formulat, instanța acordă cuvântul în dezbateri.

Avocata inculpatului recurent solicită admiterea recursului, casarea deciziei recurate și rejudecând dând o mai mare eficiență circumstanțelor atenuante ce pot fi reținute în sarcina inculpatului, reducerea pedepsei aplicate, avându-se în vedere că a colaborat cu organele de urmărire penală, a recunoscut și a regretat comiterea faptei.

Reprezentanta parchetului solicită respingerea recursului declarat de inculpat și menținerea deciziei recurate ca temeinică și legală. Pedeapsa aplicată inculpatului este just individualizată, ținându-se seama de toate criteriile de individualizare, împrejurările în care a fost comisă fapta și de faptul că inculpatul este recidivist.

Inculpatul u solicită reducerea pedepsei aplicate avându-se în vedere că a colaborat cu organele de urmărire penală.

CURTEA DE APEL

Asupra recursului penal de față constată următoarele:

Prin sentința penală nr.776/2009 pronunțată de Judecătoria Aiud în dosar nr- în baza art. 20 raportat la art. 208 alin.1, 209 alin.1 lit.g, i Cod penal cu aplicarea art. 37 lit.b Cod penal a fost condamnat inculpatul u la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la infracțiunea de furt calificat.

Au fost interzise inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit.a teza II, b Cod penal pe durata prev. de art. 71 Cod penal.

În baza art. 350 Cod pr. penală a fost menținută starea de arest a inculpatului.

În baza art. 88 Cod penal s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii și arestării preventive începând cu 30.01.2009 la zi.

În baza art. 14 Cod pr. penală coroborat cu art. 998, 999 cod civil a fost obligat inculpatul să plătească în favoarea părții civile SC SRL suma de 500 lei despăgubiri civile.

S-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 191 Cod pr. penală.

Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut în esență ca stare de fapt din coroborarea întregului material probator existent la dosarul cauzei că în noaptea de 29/30 ianuarie 2009 împreună cu alte două persoane, a pătruns prin efracție în sediul aparținând părții vătămate cu intenția de sustrage bunuri, fiind nevoit să părăsească locul faptei fără a reuși să-și însușească vreun bun, întrucât la fața locului au sosit organele de poliție.

În drept s-a reținut că fapta inculpatului, astfel cum a fost descrisă și dovedită cu mijloacele de probă administrate în cauză întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă la furt calificat prev. de art. 20 Cod penal raportat la art. 208 alin.1, 209 alin.1 lit.a,g,i Cod penal.

În baza acestui text de lege s-a dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa închisorii.

Procedându-se la aplicarea pedepselor accesorii au fost interzise inculpatului drepturile prev.d e art. 64 lit.a teta II, b Cod penal în condițiile art. 71 Cod penal.

Sub aspectul soluționării laturii civile a cauzei pentru prejudiciul material cauzat părții civile a fost obligat inculpatul la despăgubiri civile.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel în termenul legal statuat de art. 363 Cod pr. penală inculpatul aducându-i critici pentru netemeinicie.

În expunerea motivelor de apel s- relevat în esență că pedeapsa aplicată este mult prea ridicată raportat la gradul de pericol social concret al faptei comise argument pentru care se impune reducerea cuantumului acesteia.

Prin decizia penală nr. 195 bis/A/16.11.2009 pronunțată de Tribunalul Alba - Secția penală a fost respins ca nefondat apelul inculpatului, în baza art. 350 al. 1.pr.pen. a fost menținută starea de arest a acestuia, iar în baza art. 88.pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării preventive, începând cu data de 30.01.2009 până la zi.

În baza art. 192 al. 2.pr.pen a fost obligat apelantul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.

Pentru a pronunța această soluție, Tribunalul a constatat următoarele:

Privitor la individualizarea și proporționalizarea pedepsei aplicate inculpatului prima instanță a dat eficiență deplină tuturor criteriilor generale expres stipulate de dispozițiile art. 72 Cod penal, respectiv limitelor de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunea comisă, gradului de pericol social concret al faptei, precum și persoanei inculpatului care nu se află la prima confruntare cu legea penală ceea ce denotă persistența infracțională a acestuia și conduita de sfidare a ordinii de drept.

Chiar și raportat la aceste condiții prima instanță a dat dovadă de clemență aplicând inculpatului o pedeapsă orientată spre minimul special prevăzut de lege pentru infracțiunea comisă argument pentru care în speța dedusă judecății nu se impune aplicarea unei pedepse într-un cuantum mai redus care nu ar fi de natură a contribui la realizarea scopului educativ și coercitiv prev. de art. 52 Cod penal.

Pentru aceste considerente văzând și dispozițiile art. 379 pct.1 lit.b Cod pr. penală a respins ca nefondat apelul inculpatului.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs, în termenul legal, inculpatul, aducându-i critici de netemeinicie, solicitând reducerea pedepsei aplicate, raportat la gradul de pericol social redus al faptei imputate.

Examinând hotărârile atacate prin prisma criticilor formulate, dar și din oficiu, în limitele statuate de art. 385 ind. 9 al. 3.pr.pen. Curtea constată că recursul inculpatului este nefondat.

Primele instanțe au realizat o justă evaluare a probatoriului administrat în cauză, stabilind în mod corect starea de fapt dedusă judecății și dispozițiile legale incidente.

Pedeapsa aplicată inculpatului a fost individualizată prin prisma criteriile generale prev. de art.72 Cod penal, cuantumul acesteia fiind de natură să asigure realizarea scopului preventiv și coercitiv prev. de art.52 Cod penal.

Pedeapsa a fost orientată spre minimul special prevăzut de lege, deși inculpatul a avut o atitudine oscilantă pe parcursul procesului penal, inițial recunoscând fapta, iar ulterior revenind asupra declarațiilor date și negând participarea sa activă la comiterea furtului.

Mai mult, inculpatul a suferit anterior condamnări definitive repetate pentru fapte similare, iar infracțiunea dedusă judecății a fost săvârșită pe timp de noapte, împreună cu alte două persoane și prin efracție, aspecte care imprimă faptei un grad de pericol social ridicat.

Pentru toate considerentele expuse, constatând că sancțiunea aplicată inculpatului a fost just individualizată și nu se impune reducerea cuantumului ei, criticile fiind nefondate, în baza art.385/15 pct.1 lit.b Cod procedură penală, Curtea va respinge recursul inculpatului, iar în baza art.88 Cod penal va computa din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării preventive, începând cu data de 30.01.2009 până la zi.

În baza art.192 al.2 Cod procedură penală inculpatul recurent va fi obligat la plata cheltuielilor avansate de stat în recurs.

Pentru aceste motive,

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr. 195bis/A/16.12.2009 pronunțate de Tribunalul Alba în dosar penal nr-.

În baza art. 88 Cod penal compută din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii și arestării preventive de la 30.01.2009 la zi.

Obligă inculpatul recurent la plata sumei de 360 lei cheltuieli judiciare în recurs, din care, suma de 200 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, va fi avansată din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică din 19 ianuarie 2010.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

- - - - - -

GREFIER

Red.

Tehnored. LS/2ex/28.01.2010

Jud. apel:,

Jud.fond:

Președinte:Ștefan Făt
Judecători:Ștefan Făt, Monica Farcaș, Oana Maria

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 49/2010. Curtea de Apel Alba Iulia