Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 492/2008. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA PENALĂ

DECIZIA PENALĂ NR. 492

Ședința publică din data de 19 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Ion Avram

JUDECĂTOR 2: Daniela Liliana Constantinescu

JUDECĂTOR 3: Mariana

Grefier

-.-.-.-.-.-.-.-

Ministerul Publica fost reprezentat de Procuror - din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI

La ordine fiind soluționarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați împotriva deciziei penale nr. 154/13.03.2008 a Tribunalului Galați - dosar nr- (sentința penală nr. 532/09.03.2007 pronunțată de Judecătoria Galați în dosarul nr- - număr vechi 799/P/2006), privind pe intimatul inculpat (fiul lui și, născut la data de 19.02.1977 în G, CNP: -, domiciliat în G,- - 6,. 32).

La apelul nominal a lipsit intimatul inculpat, acesta fiind reprezentat de avocat, apărător desemnat din oficiu în baza delegației nr. 4114 emisă de Baroul Galați la data de 16.09.2008.

Procedura completă.

S-a făcut referatul cauzei, în sensul că dosarul se află la primul termen, după care:

Apărătorul desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat solicită a se trece la dezbateri, întrucât nu are cereri de formulat în cauză.

Reprezentantul Ministerului Public solicită a se constata că inculpatul a fost audiat doar în faza de urmărire penală, nu a fost audiat în fața instanței, având în vedere soluția de achitare pronunțată în cauză, raportat la motivele de recurs invocate de parchet, lasă la aprecierea instanței asupra oportunității citării inculpatului cu mandat de aducere în recurs.

Nu are alte cereri de formulat în cauză.

Apărătorul desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat lasă la aprecierea instanței asupra cererii procurorului.

Curtea, apreciază că intimatul inculpat a fost legal citat, acesta a cunoscut de proces și nu s-a prezentat în fața instanței pentru a fi audiat, motiv pentru care constată cauza în stare de soluționare și în conformitate cu prevederile art. 38513alineatul 1 Cod procedură penală acordă cuvântul părților în dezbateri.

Reprezentantul Ministerului Public susține că argumentele avute în vedere de instanță pentru a-și susține soluția de achitare a inculpatului, s-au referit la împrejurarea că obiectele sustrase de acesta au o valoare redusă, că prejudiciul a fost acoperit prin restituire și că inculpatul a fost sincer și are un copil minor în întreținere.

S-a reținut că la data faptei, partea vătămată a sesizat prezența inculpatului în imobil, iar urmare intervenției acesteia, inculpatul a fugit, astfel încât activitatea infracțională s-a limitat doar la sustragerea a două obiecte de îmbrăcăminte iar recuperarea prejudiciului nu s-a datorat voinței inculpatului, ci faptului că acesta a fost urmărit de partea vătămată care a găsit asupra sa bunurile sustrase.

Inculpatul a fost urmărit de partea vătămată care a găsit asupra acestuia bunurile sustrase și în aceasta situație, acoperirea pagubei nu poate constitui un element care sa conducă la concluzia lipsei de importanta a faptei comise si implicit a gradului de pericol social. Inculpatul a recunoscut activitatea infracționala si trebuie avute in vedere următoarele aspecte: inculpatul a susținut ca a sustras bunurile pentru a le vinde si a obține bani pentru familie, insa din procesul verbal de la dosar rezulta ca asupra acestuia s-a găsit suma de 330.000 lei si din acest punct de vedere consideră ca motivarea instanțelor apare contradictorie; pe de o parte se susține ca valoarea prejudiciului este foarte, iar pe de alta parte se susține ca inculpatul dorea sa facă rost de bani, in condițiile in care acele bunuri sustrase erau atât de lipsite de importanta pentru a putea fi valorificate; solicita a se avea in vedere ca inculpatul a fost audiat doar in faza de urmărire penala iar in fata instanței de fond s-a prezentat doar la termenul din 23.10.2006 si a solicitat termen pentru a-si angaja apărător ales, după care nu s-a mai prezentat în fața instanței; prin urmare, recunoașterea faptei s-a realizat doar in faza de urmărire penală, nu au fost depuse acte in circumstanțiere, situație in care aspectele favorizante reținute de către instanța cu privire la persoana sa, cum ca s-ar bucura de apreciere in familie si societate nu se justifica; de astfel, fisa de cazier aflate la filele 23-24 dosar urmărire penală releva 11 hotărâri de condamnare, începând cu anul 1993 pentru diferite infracțiuni; tâlhărie, furt, înșelăciune, violare de domiciliu, fapt ce denota perseverenta intr-un comportament infracțional.

Cu privire la condițiile comiterii faptei, s-a reținut ca inculpatul a acționat pe timp de noapte, prin escaladare.

Solicită ca in măsura in care se va admite recursul, sa se constate ca fapta comisa de către inculpat prezintă gradul de pericol social si argumentele pe care instanța le-a folosit ca si criterii pentru determinarea gradului de pericol social putând fi avute in vedere, cel mult ca si circumstanțe atenuante.

Solicita condamnarea inculpatului pentru fapta comisa cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal.

Apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpat, fata de motivele de recurs invocate de parchet, pune concluzii de respingere a acestora, si menținerea soluției pronunțate, motivat de faptul ca instanța la aprecierea pedepsei a avut în vedere criteriile prevăzute de art. 18 ind. 1 Cod penal și a dispus achitarea acestuia, întrucât fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.

S-a ținut cont de modul de comitere si prejudiciul mic creat, faptul ca acesta a fost recuperat, împrejurarea ca inculpatul a recunoscut fapta, având in vedere si scopul comiterii, in vederea susținerii familiei sale, fiind lipsit de mijloace materiale.

Solicita onorariul din fondurile Ministerului Justiției.

Curtea, declarând închise dezbaterile, rămâne în pronunțare.

După deliberare,

CURTEA

Asupra recursului penal de față;

Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 532/09.03.2007 a Judecătoriei Galați, în baza dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a în referire la art. 10 lit. b1Cod procedură penală a fost achitat inculpatul pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 208 alin. 1 - art. 209 alin. 1, lit. g,i Cod penal cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal.

În baza art. 181Cod penal s-a aplicat inculpatului amenda administrativă în sumă de 400 lei.

S-a constatat că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă în cauză.

Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut următoarele:

În seara zilei de 21.10.2005, după ce a consumat băuturi alcoolice la un bar din Cartierul 13 G, inculpatul a plecat spre domiciliu său și la un moment dat a observat la balconul unui apartament situat la parter mai multe obiecte de îmbrăcăminte spălate.

Inculpatul a hotărât să sustragă bunuri și la un moment dat s-a apropiat de balconul apartamentului părții vătămate sustrăgând două bluze de trening.

Partea vătămată a auzit zgomot și a alergat după inculpatul imobilizându-l până la sosirea organelor de poliție.

Prejudiciul s-a recuperat deîndată prin restituire, astfel că partea vătămată nu s-a mai constituit parte civilă în procesul penal.

Situația de fapt și vinovăția inculpatului au fost dovedite cu: plângerea și declarația părții vătămate, declarații de martori, proces verbal de constatare, coroborate cu declarațiile sincere date de inculpat și celelalte probe administrate în cauză.

Instanța de fond, față de circumstanțele cauzei, valoarea prejudiciului și poziția sinceră a inculpatului a apreciat că fapta nu prezintă pericol social concret fiind aplicabile dispozițiile art. 181din Codul penal.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Galați criticând-o pe motive de nelegalitate.

S-a arătat că în mod greșit au fost aplicate dispozițiile art. 181Cod penal deoarece fapta prezintă pericol social ridicat, inculpatul este cunoscut cu antecedente penale, fiind condamnat de mai multe ori, impunându-se condamnarea acestuia la pedeapsa închisorii.

Prin decizia penală nr. 154/13.03.2008 a Tribunalului Galația fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Galați.

S-a desființat în parte sentința penală nr. 532/09.03.2007 a Judecătoriei Galați și în rejudecare s-a majorat de la 400 lei RON la 800 lei RON amenda administrativă aplicată inculpatului.

S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței apelate.

Pentru a hotărî astfel instanța de apel a reținut următoarele:

Deși în cauză s-a apreciat corect că se impune achitarea inculpatului potrivit art. 10 lit. b ind.1din Codul d e procedură penală, s-a considerat totuși că amenda administrativă stabilită în condițiile art. 18 ind. 1 și art. 91 lit. c din Codul penal este prea redusă și se impune majorarea acestuia în apel deoarece:

La stabilirea amenzilor penale și a sancțiunilor administrative aplicate conf. art. 91 lit. c din Codul penal trebuie să se ia în considerare persoana inculpatului și posibilitățile acestuia de a suporta o sancțiune pecuniară.

În condițiile în care inculpatul este cunoscut cu mai multe antecedente penale iar pe de altă parte are un loc de muncă, este tânăr și poate realiza venituri s-a apreciat că amenda administrativă este prea redusă și se impune majorarea acesteia în apel.

Aspectele de nelegalitate invocate de parchet nu pot fi primite deoarece în raport de circumstanțele cauzei constatăm că realmente se impunea aplicarea disp. art. 181din Codul penal, deoarece fapta comisă de inculpatul în seara zilei de 21.10.2005, nu prezintă pericol social.

În fapt, inculpatul a sustras în seara zilei de 21.10.2005, de pe balconul părții vătămate aflat la parterul unui bloc de locuințe, două bluze din trening în valoare totală de 50 lei RON.

Potrivit art. 181din Codul penal fapta nu prezintă pericol social dacă se aduce o atingere minimă valorilor ocrotite de legea penală iar la stabilirea lipsei pericolului social trebuie să se ia în considerare consecințele faptei, valoarea prejudiciului dar și persoana inculpatului.

În cauză, inculpatul a sustras două obiecte de îmbrăcăminte cu o valoare foarte redusă de maxim 50 lei RON, aceste obiecte fiind uzate și prezentând o valoare economică extrem de redusă, aproape modică.

Prejudiciul a fost recuperat imediat prin restituire astfel că în cele din urmă partea vătămată nu a suferit practic niciun prejudiciul material, reintrând în posesia bunurilor vremelnic furate de inculpatul.

Inculpatul a fost foarte sincer, a recunoscut și regretat fapta comisă și a motivat că nu ar fi comis furtul dacă nu s-ar fi aflat în stare de ebrietate.

Inculpatul are un copil minor, are un loc de muncă și se bucură de apreciere și considerație în familie și societate. Chiar dacă inculpatul este cunoscut cu mai multe antecedente penale acest criteriu nu poate să excludă aplicarea dispozițiilor art. 181din Codul penal în condițiile în care celelalte criterii arătate mai sus și prevăzute de art. 181din Codul penal sunt îndeplinite integral.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați criticând-o pe motive de netemeinicie.

În susținerea recursului s-a considerat că nu se impune achitarea inculpatului cu motivarea că fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni și s- solicitat condamnarea acestuia la pedeapsa închisorii pentru infracțiunea dedusă judecății prev. de art. 208 alin. 1 - art. 209 alin. 1, lit. g,i Cod penal cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal.

Recursul este nefondat.

Analizând cauza prin prisma motivelor de recurs cât și din oficiu în limita cazurilor de casare prev. de art. 3859Cod procedură penală se constată că hotărârea Tribunalului Galați este legală și temeinică.

Având în vedere actele și lucrările dosarului constatăm că instanțele anterioare au reținut corect situația de fapt și de asemenea au apreciat că în mod legal și temeinic că fapta dedusă judecății nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.

Conform art. 181Cod penal nu constituie infracțiune fapta prevăzută de legea penală, dacă prin atingerea minimă adusă uneia din valorile apărate de lege și prin conținutul ei concret, fiind lipsită în mod vădit de importanță, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.

La stabilirea în concret al gradului de pericol social se ține seama de modul și mijloacele de săvârșire a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, precum și de persoana și conduita inculpatului.

Față de modalitățile și împrejurările comiterii faptei ( sustragerea a două bluze de trening din balconul părții vătămate ), față de urmarea produsă și valoarea modică a prejudiciului cauzat ( în sumă de 50 lei RON), prejudiciu ce de altfel a fost acoperit, față de atitudinea sinceră a inculpatului considerăm că nu se impune condamnarea acestuia la pedeapsa închisorii, întrucât fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.

Având în vedere cele mai sus arătate, față și de împrejurarea că în cauză nu se constată incidența nici unui caz de casare prev. de art. 3859Cod procedură penală se va respinge ca nefondat recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați.

Conform art. 192 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați împotriva deciziei penale nr. 154/13.03.2008 a Tribunalului Galați - dosar nr- (sentința penală nr. 532/09.03.2007 pronunțată de Judecătoria Galați în dosarul nr- - număr vechi 799/P/2006), privind pe intimatul inculpat (fiul lui și, născut la data de 19.02.1977 în G, CNP: -, domiciliat în G,-, - 6,. 32).

În baza dispozițiilor art. 192 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea prezentului recurs rămân în sarcina statului.

Suma de 100 lei reprezentând onorariul avocatului din oficiu în recurs pentru inculpat va fi avansată către Baroul Galați din fondurile Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi 19 2008.

Președinte, Judecător, Judecător,

- - - - - -

Grefier,

Red. 06 Octombrie 2008

Tehn. 08 Octombrie 2008

Apel: -

Fond:

Președinte:Ion Avram
Judecători:Ion Avram, Daniela Liliana Constantinescu, Mariana

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 492/2008. Curtea de Apel Galati