Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 541/2009. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr. 6852.01/303/2008

704/2009

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A II A PENALĂ

ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DECIZIA PENALĂ nr. 541

Ședința publică de la 10 aprilie 2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Marin Cârcel

JUDECĂTOR 2: Florică Duță

JUDECĂTOR 3: Petre Popescu

GREFIER - -

MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BUCUREȘTI, a fost reprezentat de PROCUROR:.

Pe rol, soluționarea recursului declarat de către inculpatul G, împotriva sentinței penale nr. 793/09.12.2008, pronunțată de Judecătoria sector 6 B și a deciziei penale nr. 112/A, din data de 16.02.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a Ia Penală în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns recurentul - inculpat, lipsind intimata - inculpat, intimat - parte civilă, și intimat - parte vătămată, și .

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Reprezentantul Parchetului având cuvântul, solicită să se constate că, intimata - inculpat, nu trebuia citată în prezenta cauză, aceasta nefăcând apel.

După deliberare, Curtea, dispune scoaterea din cauză a intimatei - inculpat, deoarece aceasta nu a formulat apel, în cauză și constatând că, nu mai sunt alte cereri prealabile de formulat, în baza dispozițiilor art. 38513Cod procedură penală, trece la dezbateri.

Apărătorul recurentului - inculpat având cuvântul, solicită admiterea recursului și în raport de faptul că, inculpatul și-a recunoscut și regretat faptele comise, consideră că pedeapsa aplicată acestuia este prea mare, solicitând reducerea ei, spre minimul prevăzut de lege.

Reprezentantul Parchetului având cuvântul, pune concluzii de respingerea recursului și menținerea celor două soluții, pe care le consideră legale și temeinice, apreciind că, pedeapsa aplicată inculpatului este bine individualizată, în raport de infracțiunile săvârșite de către inculpat.

Recurentul - inculpat având cuvântul, arată că, lasă la aprecierea instanței decizia ce se va pronunța.

CURTEA,

Cu privire la recursul penal de față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr.793/09.12.2008, pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 B, în dosarul penal nr-, în baza art.334 Cod procedură penală, s-a schimbat încadrarea juridică a faptelor reținute în sarcina inculpatului din șase infracțiuni prev. de art.208 al.1- 209 al.1 lit.a, e, g și i Cod penal cu aplic. art.37 lit.a și b Cod penal în patru infracțiuni prev. de art.208 al.1- 209 al.1 lit.a, e, g și i Cod penal cu aplic. art.37 lit.a Cod penal și două infracțiuni prev. de art.208 al.1- 209 al.1 lit.a, e și g Cod penal cu aplic. art.37 lit.a Cod penal (faptele de la pct.5 și 6 din rechizitoriu) și înlătură starea de recidivă postexecutorie prev. de art.37 lit.b Cod penal pentru celelalte fapte.

În baza art.334 Cod procedură penală, s-a schimbat încadrarea juridică a faptelor reținute în sarcina inculpatei din cinci infracțiuni prev. de art.26 Cod penal rap. la art.208 al.1- 209 al.1 lit.a, e, g și i Cod penal în trei infracțiuni prev. de art.26 Cod penal rap. la art.208 al.1- 209 al.1 lit.a, e, g și i Cod penal și două infracțiuni prev. de art. 26 Cod penal rap la art.208 al.1- 209 al.1 lit.a, e și g Cod penal (faptele de la pct.5 și 6 din rechizitoriu).

În baza art.208 al.1- 209 al.1 lit.a, e, g și i Cod penal cu aplic. art.37 lit.a Cod penal, a fost condamnat inculpatul G la patru pedepse a câte 4 ani închisoare fiecare pentru săvârșirea a patru infracțiuni de furt calificat în concurs real (fapte de la pct.1, 2, 3 și 4 din rechizitoriu).

În baza art.208 al.1- 209 al.1 lit.a, e și g Cod penal cu aplic. art.37 lit.a Cod penal, a fost condamnat inculpatul G la două pedepse a câte 3 ani închisoare fiecare pentru săvârșirea a două infracțiuni de furt calificat în concurs real (fapte de la pct.5 și 6 din rechizitoriu).

În baza art.86 al.1 din OUG nr.195/2002 cu aplic. art.37 lit.a Cod penal, a fost condamnat inculpatul G la patru pedepse a câte 1 an închisoare fiecare pentru săvârșirea a patru infracțiuni de conducere fără permis în concurs real (fapte de la pct.1, 2, 3 și 4 din rechizitoriu).

În baza art.85 al.2 din OUG nr.195/2002 cu aplic. art.37 lit.a Cod penal, a fost condamnat inculpatul G la trei pedepse a câte 1 an închisoare fiecare pentru săvârșirea a trei infracțiuni de punere în circulație a unui autoturism cu numere false de înmatriculare în concurs real (fapte de la pct.1, 2 și 3 din rechizitoriu).

În baza art.61 Cod penal, s-a revocat liberarea condiționată din executarea pedepsei rezultante stabilită prin sentința penală nr.2479/2005 pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 B, rămasă definitivă prin decizia penală nr.423/23.03.2006 a Curții de APEL BUCUREȘTI și contopește restul de pedeapsă rămas neexecutat de 592 de zile cu fiecare din pedepsele aplicate rezultând patru pedepse a câte 4 ani închisoare, două pedepse a câte 3 ani închisoare și șapte pedepse a câte 592 de zile închisoare.

În baza art.33 lit.a Cod penal rap. la art.34 lit.b Cod penal, s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare pe care o sporește cu 1 an și 6 luni închisoare, inculpatul executând în final 5 ani și 6 luni închisoare.

În baza art.71 Cod penal, s-au interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art.64 lit.a teza a II-a, b și c Cod penal pe durata executării pedepsei principale.

În baza art.88 Cod penal, s-a dedus din pedeapsa aplicată prevenția de la 02.07.2008 la zi.

În baza art.350 al.1 Cod procedură penală, s-a menținut măsura arestării preventive față de inculpatul

În baza art.116 al.4 Cod penal, s-a luat față de inculpat măsura de siguranță a interzicerii dreptului de a se afla în B pe o durată de 3 ani.

În baza art.26 Cod penal rap. la art.208 al.1- 209 al.1 lit.a, e, g și i Cod penal cu aplic. art.74 lit.a și c Cod penal și art.76 lit.c Cod penal, a fost condamnată inculpata la trei pedepse a câte 1 an închisoare fiecare pentru săvârșirea a trei infracțiuni de complicitate la furt calificat în concurs real (fapte de la pct. 2, 3 și 4 din rechizitoriu).

În baza art.26 Cod penal rap. la art.208 al.1- 209 al.1 lit.a, e și g Cod penal cu aplic. art.74 lit.a și c Cod penal și art.76 lit.c Cod penal, a fost condamnată inculpata la două pedepse a câte 6 luni închisoare fiecare pentru săvârșirea a două infracțiuni de complicitate la furt calificat în concurs real (faptele de la pct. 5 și 6 din rechizitoriu).

În baza art.33 lit.a Cod penal rap. la art.34 lit.b Cod penal, s-a aplicat inculpatei pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare.

În baza art.71 Cod penal, s-au interzis inculpatei exercitarea drepturilor prev. de art.64 lit.a teza a II-a și b Cod penal pe durata executării pedepsei principale.

În baza art.81 Cod penal, s-a suspendat condiționat executarea pedepsei pe durata unui termen de încercare de 3 ani, calculat potrivit art.82 Cod penal.

În baza art.71 al.5 Cod penal, s-a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei principale.

În baza art.359 Cod procedură penală, s-a atras atenția inculpatei asupra disp. art.83 Cod penal privind cauzele de revocare a suspendării.

În baza art.14 rap. la art.346 Cod procedură penală și art.998-999 Cod civil, a fost obligat inculpatul G la 5000 lei daune materiale către partea civilă.

În baza art.14 rap. la art.346 Cod procedură penală și art.998-999 și art.1003 Cod civil, au fost obligați inculpații în solidar 3000 lei daune materiale către partea civilă.

S-a luat act că părțile vătămate, și nu s-au constituit părți civile în procesul penal.

În baza art.191 al.1 și 2 Cod procedură penală, a fost obligat inculpatul G la 400 lei și pe inculpata la 250 lei cheltuieli judiciare avansate de stat.

Onorariile apărătorilor din oficiu, în cuantum de 200 de lei fiecare, au fost avansate din fondurile Ministerului Justiției.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin rechizitoriul nr. 647/P/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6 B înregistrat pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 B sub nr- la data de 26.08.2008, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului G, pentru săvârșirea infracțiunilor descrise la punctele 1-6, de furt calificat prev. de art. 208 al.1-209 al.1, lit. a,e,g,i Cod penal, art. 85 alin. 2 și art. 86 alin. 1 din OUG nr.195/2002 (republicată) cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal și a art. 37 alin. 1 lit. a,b Cod penal și punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatei pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la flirt calificat prevăzută de art. 26 rap, la art. 208 al. 1-209 al.1 lit. a,e,g,i Cod penal cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal, punctele 2-6 din rechizitoriu.

În fapt s-au reținut următoarele:

1. În noaptea de 19-20.01.2008, inculpatul utilizând chei potrivite a sustras autoturismul 1305 cu nr. B-37-, proprietatea părții vătămate, care se afla parcat pe-, sector 6.

2. În noaptea de 28-29.05.2008, inculpatul G, ajutat de inculpata, utilizând chei potrivite a sustras autoturismul 1310 cu nr. B-02-, proprietatea pârtii vătămate, care se afla parcat pe str. -, sector 6. După ce a sustras acest autoturism, inculpatul a condus pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere.

3. În noaptea de 21-22.06.2008, inculpatul G, ajutat de inculpata, prin ruperea sistemului de contact, a sustras autoturismul Daewoo Cielo, cu nr. B-34-, proprietatea părții vătămate, care se afla parcat pe B-dul - -, sector 6. După ce a sustras autoturismul, inculpatul a schimbat plăcuțele de înmatriculare existente cu altele (sustrase de la autoturismul 1310 cu nr. B-15-), conducând ulterior autoturismul pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere.

4. În noaptea de 30.06.- 01.07.2008 G, ajutat de inculpata, folosind chei potrivite, a sustras autoturismul marca 1310 cu nr. De înmatriculare B-51-, după care l-a condus pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere. Din portbagajul acestui autoturism, inculpatul a sustras mai multe bunuri ce au fost descoperite în autoturismul Daewoo Cielo, cu nr. B-34-, proprietatea părții vătămate, cu ocazia depistării în flagrant a inculpatului de organele de poliție.

5. În data de 30.06.2008 inculpatul G, ajutat de inculpata, a sustras plăcuțele cu nr. de înmatriculare B-15-,de la autoturismul marca 1310 proprietatea numitei.

6. În noaptea de 7/8.06.2008, inculpatul G, ajutat de inculpata, a sustras plăcuțele cu nr. de înmatriculare B-18- de la autoturismul marca Skoda, proprietatea numitului.

În cursul urmăririi penale au fost administrate următoarele mijloace de proba: procese verbale de cercetare la fața locului, rapoarte de constatare tehnico științifică dactiloscopică, procese verbale de verificare, declarațiile părților vătămate, declarațiile martorilor, și, proces verbal de constatare a infracțiunii flagrante, proces verbal de conducere în teren și declarațiile inculpaților.

În cursul cercetării judecătorești, instanța a procedat la audierea inculpaților, a părții vătămate și a martorului. S-a constatat imposibilitatea audierii martorilor și, făcându-se aplicarea art. 327 Cod procedură penală. Cu privire la părțile vătămate, și, s-a reținut că aceștia nu s-au prezentat în instanță în vederea audierii, iar față de disp. art. 183 Cod procedură penală nu a fost posibilă aducerea prin constrângere a acestora. În privința părții vătămate s-a reținut că acesta a renunțat expres în cursul urmăririi penale la această calitate, audierea sa ca martor nefiind solicitată, declarația sa în această calitate nefiind de altfel nici utilă cauzei față de celelalte mijloace de probă administrate, cu atât mai mult cu cât acesta nu este un martor ocular.

Analizând întregul probatoriul administrat în cauză instanța de fond a reținut următoarele:

1. În noaptea de 19-20.01.2008, inculpatul G, împreună cu o persoană ce nu a fost identificată, utilizând chei potrivite a sustras autoutilitara 1305 cu nr. de înmatriculare B-37-, proprietatea părții vătămate, care se afla parcată pe str. - -, în dreptul imobilului cu nr. 68, sector 6, pe care a condus-o pe drumuri publice după ce în prealabil a înlocuit plăcuțele de înmatriculare.

Din procesul verbal de cercetare la față locului aflat la fila 56 a reieșit că la data de 22.01.2008, autoutilitara sustrasă a fost găsită de lucrătorii de poliție abandonată în com., la intersecția B-dul V cu str. Din mențiunile cuprinse în actul menționat a rezultat că autoutilitara nu avea montat număr de înmatriculare, portierele nefiind asigurate, iar butucul yalei de la portiera din stânga lipsă și sistemul de închidere din spate a dubei distrus.

Din raportul de constatare tehnico-științifică dactiloscopică nr. -/21.03.2008 - filele 71-75 - s-a reținut că urmele digitale ridicate de pe exteriorul oglinzii retrovizoare exterioară dreapta și exterior motor ridicate cu ocazia cercetării la fața locului au fost lăsate de degetul inelar de la mâna și degetul mare de la mâna dreaptă a inculpatului

Inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei. Acesta a declarat în cursul urmăririi penale - filele 105-126 - că în noaptea de 19/20.01.2008, a sustras împreună cu numitul - care a asigurat paza-autoturismul respectiv care se afla parcat în cartierul - -, el fiind acela care a descuiat cu o cheie potrivită autoutilitara și a făcut contactul pe direct. Acesta a arătat că a înlocuit plăcuțele de înmatriculare cu altele sustrase în aceeași seară de pe un alt autoturism pentru a fi mai greu de depistat. Inculpatul a precizat că după două zile s-au deplasat în. la o cunoștință pe nume, cu scopul de a-l înstrăina și întrucât nu au reușit s-a deplasat spre locuința numitului pentru aod ezmembra, însă, fiind urmăriți de poliție au abandonat autoturismul. Inculpatul a mai precizat că a demontat mai multe bunuri de pe mașină, cât și faptul că a înmuiat o cârpă în benzină, i-a dat foc și a aruncat-o în interiorul acesteia pentru a șterge urmele.

În fața instanței inculpatul a revenit parțial asupra declarației date în sensul că a negat faptul că s-ar fi luat piese din autoturismul menționat, dar și că ar fi încercat să dea foc autoturismului.

Cu toate acestea instanța a reținut declarația inițială ca reprezentând adevărul, deoarece inculpatul a relatat în amănunt modul de operare, iar cele relatate corespund cu starea în care a fost găsit autoturismului de poliție, revenirea asupra aspectelor menționate datorându-se în principal timpului scurs de la data faptei, dar și în mod evident cu scopul de a reduce din gravitatea faptei imputate.

De altfel, atitudinea nesinceră a inculpatului a rezultat și din aceea că cu prilejul conducerii în teren a organelor de poliție la locuința numitului, acesta a indicat un imobil unde nu locuiește în fapt nicio persoană și nici nu a fost văzută autoutilitara sustrasă - filele 85-87

Față de ambele persoane indicate de inculpat ca participanți, s-a dispus prin rechizitoriu disjungerea cauzei.

Fapta inculpatului de a sustrage împreună cu o altă persoană, autoutilitara 1305, aparținând părții vătămate, ce se afla parcată pe str. - -, pe timp de noapte și prin folosirea unei chei mincinoase, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat prev. de art. 208 al. 1-209 al. 1 lit. a, e, g și i Cod penal.

Fapta reținută rezultă din probele analizate în precedent.

Din procesul verbal de verificare aflat la fila 127 rezultă că inculpatul nu posedă permis de conducere, iar din declarația sa dată în cursul urmăririi penale, rezultă că el a fost acela care a condus autoutilitara, numitul conducând de altfel un autoturism marca Daewoo Tico, cu care cei doi s-au dus "la furat". Tot din declarația inculpatului coroborată cu procesul verbal de cercetare la fața locului întocmit cu prilejul găsirii autoturismului abandonat reiese că acesta a înlocuit plăcuțele cu numerele de înmatriculare.

Faptele inculpatului G de a conduce autoturismul respectiv pe drumuri publice, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule după ce în prealabil a înlocuit plăcuțele cu numerele de înmatriculare ale autoturismului pe care 1-a condus, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor prev. de art. 86 al. 1 și art. 85 al. 2 din OUG 195/2002 rep.

2. În noaptea de 28-29.05.2008, inculpatul G, ajutat de inculpata, utilizând chei potrivite a sustras autoturismul 1310 cu nr. B-02-, proprietatea părții vătămate, care se afla parcat pe str. -, sector 6.

Astfel, din plângerea părții vătămate rezultă că la data de 28.05.2008, acesta a parcat autoturismul proprietate personală pe str. - în jurul orei 18.45, iar a doua zi dimineața acesta nu se mai afla în acel loc.

Din procesul verbal de constatare a infracțiunii flagrante - filele 210, 213-214 - încheiat la data de 02.07.2008, a reieșit că inculpatul a fost găsit de organele de poliție într-un autoturism marca Daewoo Cielo, reclamat ca fiind sustras, iar asupra acestuia a fost găsită o copie a unui contract de vânzare a autoturismului cu număr de înmatriculare B-02-, în legătură cu care inculpatul a afirmat că îi aparținea.

Din procesul verbal de cercetare la fața locului - filele 177-182 a reieșit că autoturismul în cauză a fost găsit în curtea SC SRL, acesta fiind dezmembrat în proporție de 90%.

Inculpatul Gar ecunoscut că la sfârșitul lunii mai 2008 hotărât împreună cu concubina sa, inculpata, să se deplaseze în cartierul Militari pentru a sustrage bunuri din autoturisme. Cei doi s-au deplasat cu un autoturism marca de culoare roșie, acesta fiind la rândul lui sustras, inculpatul a spart mai multe autoturisme și a luat din interior diverse bunuri în timp ce inculpata i-a asigurat paza și pentru că bunurile sustrase erau foarte multe, iar inculpații se aflau departe de locul unde lăsaseră mașina, au hotărât să sustragă un alt autoturism. Astfel, în timp ce inculpata, i-a asigurat paza, inculpatul Gad eschis portiera din stânga față a autoturismului folosind chei potrivite pe care le avea asupra sa, cei doi deplasându-se cu aceasta până în locul unde era parcat autoturismul cu care veniseră și unde au abandonat cel de-al doilea autoturism. Inculpatul a precizat în continuare că a doua zi a luat autoturismul respectiv din locul unde îl abandonase, a înlocuit în prealabil plăcuțele de înmatriculare, și a efectuat cu acesta mai multe deplasări până când a fost implicat într-un accident auto, după care a valorificat autoturismul la un centru de colectare fier vechi.

Aspectele relatate de inculpat și reținute de instanță au fost confirmate de inculpata în declarațiile sale date în cursul urmăririi penale. Deși aceasta a revenit asupra declarațiilor, instanța de fond a apreciat că motivele invocate de inculpată în sensul că a fost amenințată de organele de poliție că ar putea fi arestată și că a dat declarațiile menționate sub imperiul acestei amenințări nu pot fi reținute având în vedere că inculpata a fost asistată de apărător la momentul declarațiilor din 25.07.2008, dar mai ales față de faptul că aceasta corespunde în totalitate și cu declarația dată în precedent, respectiv în data de 02.07.2008, ceea ce nu ar fi fost obiectiv posibil în situația în care cele relatate nu ar fi corespuns adevărului.

De altfel, martorul, proprietarul locuinței închiriate de inculpați, a declarat în cursul urmăririi penale că în perioada mai-iulie 2008, i-a văzut pe cei doi circulând cu mai multe autoturisme, descriindu-le printre acestea și pe cele care fac obiectul prezentului dosar -filele 241-243 și că aceștia plecau noaptea de acasă, obișnuind să se întoarcă cu diverse bunuri. Este evident că această declarație înlătură orice posibilă îndoială asupra participării inculpatei la sustragerea autoturismelor sau a altor bunuri din interiorul acestora.

Aspectul de fapt cu privire la vânzarea către un centru de colectare fier vechi a fost confirmat de martorul care a declarat în cursul urmăririi penale că 1-a ajutat pe inculpat să tracteze autoturismul respectiv până la centru de colectare și că 1-a ajutat și la dezmembrarea acestuia - filele 246-251

Atât inculpatul cât și martorii menționați au precizat că inculpatul a fost acela care a condus autoturismul, cu toate că din procesul verbal de verificare amintit se reține că acesta nu poseda permis de conducere.

De asemenea, din declarația inculpatului G, coroborată cu declarația martorului, rezultă că inculpatul a montat plăcuțe cu numere de înmatriculare false pentru a se deplasa cu acesta.

Fapta inculpatului de a sustrage împreună inculpata, autoturismul 1310 cu nr. B-02-, proprietatea părții vătămate, care se afla parcat pe str. -, sector 6, pe timp de noapte și utilizând chei potrivite, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat prev. de art. 208 al. 1-209 al. 1 lit. a, e, g și i Cod penal.

Faptele inculpatului G de a conduce autoturismul respectiv pe drumuri publice, tară a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule după ce în prealabil a înlocuit plăcuțele cu numerele de înmatriculare întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor prev, de art. 86 al. 1 și art. 85 al. 2 din OUG nr. 195/2002 rep.

Fapta inculpatei de a asigura paza în timp ce inculpatul procedat la sustragerea autoturismului în cauză, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 26 Cod penal rap. la art. 208 al. 1-209 al. 1 lit. a, e, g și i Cod penal.

Faptele reținute au rezultat din probele analizate în precedent.

3. În noaptea de 21-22.06.2008, inculpatul G, ajutat de inculpata, prin efracție, a sustras autoturismul Daewoo Cielo, cu nr. B-34-, proprietatea părții vătămate, care se afla parcat pe B-dul -, sector 6. După ce a sustras autoturismul, inculpatul a schimbat plăcuțele de înmatriculare existente cu altele (sustrase de la autoturismul 1310 cu nr. B-15-), conducând ulterior autoturismul pe drumurile publice tară a poseda permis de conducere.

Din declarația părții vătămate dată în cursul urmăririi penale rezultă că acesta a parcat autoturismul proprietate personală pe b-ul - și că în jurul orei 19.00 observat că se afla în același loc, iar a doua zi dimineața a constatat lipsa acestuia.

Din procesul verbal de constatare a infracțiunii flagrante - filele 210, 213-214 - încheiat la data de 02.07.2008, a reieșit că inculpatul a fost găsit de organele de poliție dormind într-un autoturism marca Daewoo Cielo, autoturismul având montate plăcuțe cu numărul de înmatriculare B-15-, iar la verificarea efectuată după seria caroseriei s-a constatat că numerele reale de înmatriculare ale acestuia erau B-34- - vezi procesul verbal fila 213 -, corespunzător autoturismului reclamat ca fiind sustras de către partea vătămată.

Din procesul verbal de cercetare la fața locului - filele 218-219 - a rezultat că s-a constatat că butucul portierei stânga față prezenta urme de forțare.

Din raportul de constatare tehnico-științifică dactiloscopică nr. -/13.08227-filele 237-232 - s-a reținut că urmele digitale ridicate de pe interiorul geamului portierei stânga față ridicate cu ocazia cercetării la fața locului, au fost lăsate de degetul arătător de la mâna dreaptă a inculpatului

Inculpatul Gan egat la momentul depistării sale că ar fi sustras autoturismul respectiv - filele 128-142 - ulterior în declarația dată la data de 21.07.2008 - filele 105-126 - și în declarațiile următoare a recunoscut săvârșirea faptei și a descris în amănunt modul de operare, aspectele de fapt fiind concordante cu declarația inculpatei dată în cursul urmăririi penale - filele filele 150-162 - declarație asupra căreia aceasta a revenit în instanță însă pe care o vom reține ca reprezentând adevărul tocmai datorită faptului că se coroborează pe deplin cu declarația inculpatului.

Astfel, s-a reținut că cei doi s-au deplasat în noaptea respectivă în cartierul Militari, cu un alt autoturism sustras cu scopul de a sustrage bunuri pe care să le valorifice ulterior în târg. Aceștia au observat autoturismul în cauză parcat în dreptul unei benzinării și, în timp ce inculpata a asigurat paza locului faptei, inculpatul a forțat cu ajutorul unei șurubelnițe sistemul de închidere al portierei stânga față, după care cu același obiect a forțat butucul de contact și a pornit mașina, a deplasat-o în spatele unui bloc, după care cei doi au plecat cu autoturismul cu care au venit, s-au deplasat până la autoturismul Cielo și au plecat cu acesta, abandonând autoturismul cu care se deplasaseră până în acel moment. înainte de a pleca cu autoturismul Cielo sustras, inculpatul a înlocuit plăcuțele cu numerele de înmatriculare cu cele ale autoturismului pe care l-a abandonat.

Aspectele reținute au fost confirmate de martorul, proprietarul locuinței închiriate de inculpați, care a declarat în cursul urmăririi penale că în perioada mai-iulie 2008, i-a văzut pe cei doi circulând cu mai multe autoturisme, descriind printre acestea și autoturismul Cielo în cauză și de martorul care de asemenea a confirmat că 1-a văzut pe inculpat conducând acest autoturism.

Fapta inculpatului de a sustrage împreună inculpata, autoturismul marca Daewoo Cielo cu nr. B-34-, proprietatea părții vătămate, care se afla parcat pe B-dul - -, pe timp de noapte și prin forțarea unei portiere și a butucului de contact cu o șurubelniță întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat prev. de art. 208 al. 1-209 al. 1 lit. a, e, g și i Cod penal.

Faptele inculpatului G de a conduce autoturismul respectiv pe drumuri publice, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule după ce în prealabil a înlocuit plăcuțele cu numerele de înmatriculare întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor prev. de art. 86 al. 1 și art. 85 al. 2 din OUG nr. 195/2002 rep.

Fapta inculpatei de a asigura paza în timp ce inculpatul a procedat la sustragerea autoturismului în cauză, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 26 Cod penal rap. la art. 208 al. 1-209 al. 1 lit. a, e, g și i Cod penal.

Faptele reținute au rezultat din probele analizate în precedent.

4. În noaptea de 30.06.- 01.07.2008 G, ajutat de inculpata, folosind chei potrivite, a sustras autoturismul marca 1310 cu nr. de înmatriculare B-51-, după care l-a condus pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere. Din portbagajul acestui autoturism, inculpatul a sustras mai multe bunuri ce au fost descoperite în autoturismul Daewoo Cielo, cu nr. B-34-, proprietatea părții vătămate, cu ocazia depistării în flagrant a inculpatului de organele de poliție.

Din declarația părții vătămate - fila 51 dosar instanță-rezultă că acesta a parcat autoturismul proprietate personală, marca 1310 cu număr de înmatriculare B-51- pe B-dul - - în jurul orei 22.00, constatând a doua zi dimineața lipsa acestuia. Acesta a mai relatat că ulterior autoturismul a fost găsit în dreptul Militari, însă îi lipseau cele patru roți, iar din portbagaj lipsea o bormașină, un prelungitor și o trusă de scule, acest din urmă bun fiindu-i restituit ulterior de poliție.

Din procesul verbal de cercetare la fața locului efectuat cu ocazia găsirii autoturismului - filele 266-268 - a rezultat că s-a constatat lipsa roților și că au fost ridicate urme papilare, care însă s-au dovedit ulterior că aparțineau unui prieten al părții vătămate.

Din procesul verbal de constatare a infracțiunii flagrante, întocmit cu ocazia depistării inculpatului în timp ce dormea în autoturismul Cielo sustras, a reieșit că în portbagajul acestuia a fost găsită trusa de scule reclamată ca fiind sustrasă de partea vătămată.

Inculpatul Gan egat la momentul depistării sale că ar fi sustras autoturismul respectiv - filele 128-142 - ulterior în declarația dată la data de 21.07.2008 - filele 105-126 - și în declarațiile următoare a recunoscut săvârșirea faptei și a descris în amănunt modul de operare, aspectele de fapt fiind concordante cu declarația inculpatei dată în cursul urmăririi penale - filele filele 150-162 - declarație asupra căreia aceasta a revenit în instanță însă pe care au reținut-o ca reprezentând adevărul tocmai datorită faptului că se coroborează pe deplin cu declarația inculpatului.

Astfel, s-a reținut că cei doi s-au deplasat în noaptea respectivă în cartierul Militari, cu autoturismul Cielo sustras cu scopul de a-și însuși roțile autoturismului în cauză, pe care inculpatul le observase anterior, urmând să le valorifice. Deoarece, locul unde se afla parcat acesta, era puternic iluminat, în timp ce inculpata i-a asigurat paza locului, inculpatul a descuiat cu ajutorul unei chei tip portiera din dreptul locului șoferului după care cu aceeași cheie a pornit mașina, a deplasat-o într-un loc mai ferit în apropierea autogării Militari, s-a întors pentru a deplasa și autoturismul Cielo în care se afla concubina sa în același loc și cu ajutorul acesteia a demontat cele patru roți, montând totodată o de rezervă pentru a-i fi mai ușor. sustrase au fost vândute contra sumei de 400 lei.

Acest din urmă aspect a fost confirmat de martorul care a relatat atât în cursul urmăririi penale, cât și în cursul judecății că a cumpărat de la inculpatul roțile respective.

Fapta inculpatului de a sustrage împreună inculpata, autoturismul marca 1310 cu nr. B-51-, proprietatea părții vătămate, care se afla parcat pe B-dul - -, pe timp de noapte și prin folosirea unei chei potrivite și pe care l-a abandonat după ce a demontat și sustras roțile și mai multe bunuri din portbagaj, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat prev. de art. 208 al. 1-209 al. 1 lit. a, e, g și i Cod penal.

Faptele inculpatului G de a conduce autoturismul respectiv cât și autoturismul Cielo cu care s-a deplasat până la locul faptei pe drumuri publice, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, autoturismul Cielo având montate plăcuțele cu numerele de înmatriculare false, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor prev. de art. 86 al. 1 și art. 85 al. 2 din OUG nr. 195/2002 rep.

Fapta inculpatei de a asigura paza în timp ce inculpatul a procedat la sustragerea autoturismului în cauză, prin deplasarea acestuia în alt loc și de a-l ajuta pe inculpat la demontarea roților pe care și le-a însușit, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 26 Cod penal rap. la art. 208 al. 1-209 al. 1 lit. a, e, g și i Cod penal.

Faptele reținute au rezultat din probele analizate în precedent.

5. În data de 30.06.2008 inculpatul G, ajutat de inculpata, a sustras plăcuțele cu nr. de înmatriculare B-15-, de la autoturismul marca 1310 proprietatea numitei.

Din declarația părții vătămate dată în cursul urmăririi penale, a rezultat că a cumpărat autoturismul marca 1310 cu număr de înmatriculare B-15- în anul 2002, însă nu a putut perfecta actele, iar din anul 2006 l-a parcat în spatele blocului și nu l-a mai condus, astfel încât a aflat de la poliție că plăcuțele cu numere de înmatriculare i-au fost sustrase.

Din procesul verbal de constatare a infracțiunii flagrante întocmit cu ocazia depistării inculpatului în timp ce se afla în autoturismul Cielo sustras, a rezultat că acesta avea montate plăcuțele de înmatriculare cu numărul B-15-, demontate și sustrase de pe autoturismul părții vătămate.

Inculpatul Gan egat la momentul depistării sale că ar fi sustras și montat plăcuțele de înmatriculare pe autoturismul Cielo - filele 128-142 - ulterior în declarația dată la data de 21.07.2008 - filele 105-126 - și în declarațiile următoare a recunoscut săvârșirea faptei și a descris în amănunt modul de operare, aspectele de fapt fiind concordante cu declarația inculpatei dată în cursul urmăririi penale - filele filele 150-162 - declarație asupra căreia aceasta a revenit în instanță însă pe care au rețint-o ca reprezentând adevărul tocmai datorită faptului că se coroborează pe deplin cu declarația inculpatului.

Astfel, s-a reținut din coroborarea declarațiilor inculpaților, că cei doi se deplasau împreună prin cartierul - -, inculpatul demontând plăcuțele de înmatriculare respective de pe un autoturism marca, în timp ce inculpata asigura paza locului faptei. Inculpatul a precizat că a luat plăcuțele respective tocmai pentru a le monta pe autoturismul Cielo sustras.

Fapta inculpatului de a sustrage împreună inculpata, plăcuțele cu numerele de înmatriculare prin demontarea acestora de pe autoturismul aparținând părții vătămate, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat prev. de art. 208 al. 1-209 al 1 lit. a, e și g Cod penal.

Fapta inculpatei de a asigura paza în timp ce inculpatul a procedat la sustragerea plăcuțelor de înmatriculare în cauză, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 26 Cod penal rap. la art. 208 al. 1-209 al. 1 lit. a, e și g Cod penal.

Având în vedere că demontarea plăcuțelor cu numere de înmatriculare nu poate constitui "efracție" deoarece nu reprezintă o înlăturare violentă a unui obstacol interpus între autor și bunul sustras, instanța a dispus schimbarea încadrării juridice prin înlăturarea agravantei prev. de art. 209 al. 1 lit. i Cod penal.

Fapta reținută a rezultat din probele analizate în precedent.

6. În noaptea de 07/08.06.2008, inculpatul G, ajutat de inculpata, a sustras plăcuțele cu nr. de înmatriculare B-18- de Ia autoturismul marca Skoda, proprietatea numitului.

Astfel, din coroborarea declarațiilor date de inculpați în cursul urmăririi penale - filele 105-126 p și 150-162 - și reținute de instanță pentru motivele ce au fost expuse în cele ce precedă, a rezultat că în timp ce inculpata a asigurat paza, inculpatul a demontat plăcuțele de înmatriculare de pe autoturismul aparținând părții vătămate, pe care le-a montat pe un alt autoturism pe care ulterior 1-a abandonat în seara în care a sustras autoturismul 1310 cu număr de înmatriculare B-02- - punctul 2.

Fapta inculpatului de a sustrage împreună inculpata, plăcuțele cu numerele de înmatriculare prin demontarea acestora de pe autoturismul aparținând părții vătămate, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat prev. de art. 208 al. 1-209 al. 1 lit. a, e și g Cod penal.

Fapta inculpatei de a asigura paza în timp ce inculpatul a procedat la sustragerea plăcuțelor de înmatriculare în cauză, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 26 Cod penal rap. la art. 208 al. 1-209 al. 1 lit. a, e și g Cod penal.

Având în vedere că demontarea plăcuțelor cu numere de înmatriculare nu poate constitui "efracție" deoarece nu reprezintă o înlăturare violentă a unui obstacol interpus între autor și bunul sustras, instanța a dispus schimbarea încadrării juridice prin înlăturarea agravantei prev. de art. 209 al. 1 lit. i Cod penal.

Fapta reținută a rezultat din probele analizate în precedent.

Din fișa de cazier judiciar a inculpatului G rezultă că prin sentința penală nr.2479/2005 pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 B, rămasă definitivă prin decizia penală 423/23.03.2006 a Curții de APEL BUCUREȘTI, au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului fiindu-i aplicată pedeapsa rezultantă de 6 ani închisoare, din executarea căreia inculpatul a fost liberat condiționat la data de 20.11.2007 cu un rest de pedeapsă de 592 zile închisoare. Prin urmare, faptele ce fac obiectul acestui dosar fiind săvârșite până la împlinirea pedepsei, urmând a se reține starea de recidivă postcondamnatorie, instanța urmând să schimbe încadrarea juridică în sensul înlăturării recidivei postexecutorii.

La individualizarea judiciară a pedepselor ce au fost aplicate inculpaților, s-au avut în vedere criteriile prev. de art. 72 Cod penal, respectiv împrejurările agravante, cât și gradul de pericol social concret al faptei care este dat de circumstanțele personale ale inculpaților, care denotă o perseverență infracțională deosebită în săvârșirea de fapte de flirt, în special inculpatul G care este recidivist suferind numeroase condamnări pentru săvârșirea de infracțiuni contra patrimoniului.

În ceea ce-l privește pe inculpatul G din frecvența faptelor de furt și de conducere pe drumuri publice a unui autoturism cu numere false de înmatriculare și tară a poseda permis de conducere, a rezultat că acesta a făcut chiar un modus vivendi din comiterea de infracțiuni de acest tip, din declarația acestuia reieșind chiar că obișnuia să se deplaseze pe timp de noapte tocmai cu scopul de a sustrage bunuri din autoturisme pe care apoi să le valorifice, trăind practic din furturi. Proprietarul locuinței închiriate de acesta, martorul confirmând faptul că inculpații, concubini fiind, obișnuiau să lipsească nopțile de acasă.

Față de cele expuse instanța de fond a considerat că faptele prezintă un grad de pericol social ridicat, l-a condamnat pe inculpatul G pentru fiecare infracțiune reținută în sarcina sa astfel: patru pedepse a câte 4 ani închisoare fiecare pentru săvârșirea a patru infracțiuni de furt calificat prev. de art. 208 al. 1- 209 al. 1 lit. a, e, g și i Cod penal (fapte de la pct. 1, 2, 3 și 4 din rechizitoriu), două pedepse a câte 3 ani închisoare fiecare pentru săvârșirea a două infracțiuni de furt calificat prev. de art. 208 al. 1- 209 al. 1 lit. a, e și g Cod penal (fapte de la pct. 5 și 6 din rechizitoriu), patru pedepse a câte 1 an închisoare fiecare pentru săvârșirea a patru infracțiuni de conducere fără permis (fapte de la pct. 1, 2, 3 și 4 din rechizitoriu) și trei pedepse a câte 1 an închisoare fiecare pentru săvârșirea a trei infracțiuni de punere în circulație a unui autoturism cu numere false de înmatriculare (fapte de la pct. 1, 2 și 3 din rechizitoriu), reținând că acestea au fost comise în concurs real. Astfel, s-a apreciat că nu s-a putut reține existența unei rezoluții infracționale unice doar pentru că există o identitate a modului de operare, deoarece este evident față de frecvența faptelor că inculpatul a săvârșit infracțiunile de fiecare dată când a avut ocazia fără a avea o reprezentare clară asupra întregii activități infracționale de la momentul punerii în executare a primei rezoluții infracționale.

S-a dispus revocarea liberării condiționate din executarea pedepsei rezultante stabilită prin sentința penală nr.2479/2005 pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 B, rămasă definitivă prin decizia penală nr.423/23.03.2006 a Curții de APEL BUCUREȘTI, urmând ca restul de pedeapsă rămas neexecutat de 592 de zile să fie contopit cu fiecare din pedepsele aplicate rezultând patru pedepse a câte 4 ani închisoare, două pedepse a câte 3 ani închisoare și șapte pedepse a câte 592 de zile închisoare, iar în final s-a făcut aplicarea art. 33 lit. a Cod penal rap. la art. 34 lit. b Cod penal aplicându-se inculpatului pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare pe care instanța o va spori cu 1 an și 6 luni închisoare, în considerarea perseverenței infracționale de care a dat dovadă inculpatul.

La aplicarea pedepsei accesorii s-a ținut seama de faptul că infracțiunile săvârșite de inculpat prin natura lor nu denotă o nedemnitate în exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. d și e Cod penal, iar pentru comiterea infracțiunilor la regimul circulației acesta a exercitat chiar dacă în mod nelegal activitatea de conducător auto, motiv pentru care i-a interzis acestuia ca durata executării pedepsei rezultante să exercite drepturile prev. de art. 64 lit. a teza a Ii-a, b și c Cod penal.

Văzând art. 88 Cod penal, instanța a dedus din pedeapsa aplicată prevenția de la 02.07.2008 la zi și constatând că lăsarea acestuia în libertate prezintă pericol pentru ordinea publică, pericolul constând în aceea că există probe certe că ar putea să săvârșească și alte infracțiuni în condițiile în care a dovedit o perseverență infracțională ieșită din comun, va menține arestarea sa preventivă.

De asemenea, instanța de fond a constatat că inculpatul nu are domiciliul în num. B, iar prezența sa în acest oraș nu se justifică nici pe motive familiale, de serviciu sau de calificare profesională, ci dimpotrivă prezintă pericol social prin aceea că reușita infracțiunilor de genul celor săvârșite de inculpat este favorizată de condițiile specifice aglomerației urbane, văzând art. 116 al. 4 Cod penal, instanța a luat față de inculpat măsura de siguranță a interzicerii dreptului de a se afla în B pe o durată de 3 ani.

În ceea ce o privește pe inculpata, la individualizarea judiciară a pedepsei instanța a avut în vedere gradul de pericol social al infracțiunilor reținute care este dat de împrejurările agravante în care au fost săvârșite, dar și de faptul că aceasta nu este cunoscută cu antecedente penale, contribuția sa efectivă la comiterea infracțiunilor fiind minoră, ceea ce ne îndreptățește să credem că aceasta nu denotă o periculozitate sporită, ci a fost atrasă în activitatea infracțională de inculpatul datorită influenței nefaste pe care acesta a exercitat-o în calitate de concubin.

Față de cele menționate la trei pedepse a câte 1 an închisoare fiecare pentru săvârșirea a trei infracțiuni de complicitate la furt calificat prev. de art. 26 Cod penal rap. la art. 208 al. 1- 209 al. 1 lit. a, e, g și i Cod penal (fapte de la pct. 2, 3 și 4 din rechizitoriu) și la două pedepse a câte 6 luni închisoare fiecare pentru săvârșirea a două infracțiuni de complicitate la furt calificat prev. de art. 26 Cod penal rap. la art. 208 al. 1- 209 al. 1 lit. a, e și g Cod penal (faptele de la pct. 5 și 6 din rechizitoriu), reținând că acestea au fost săvârșite în concurs real pentru aceleași motive ca cele menționate pentru inculpatul și reținând în favoarea sa ca și circumstanțe atenuante, lipsa antecedentelor penale și atitudinea cooperantă pe care a avut-o prin prezentarea în fața organelor judiciare, urmând a face aplicarea regulilor sancționatorii ale concursului de infracțiuni și a-i aplica pedeapsa cea mai grea.

Totodată, constatând întrunite condițiile prev. de art. 81 Cod penal, în sensul că pedeapsa aplicată este mai mică de 3 ani, iar inculpata nu a fost anterior condamnată la pedeapsa închisorii și apreciind că scopul pedepsei poate fi atins și fără executarea acesteia, instanța va dispune suspendarea condiționată a pedepsei rezultante aplicate pe durata unui termen de încercare ce urmează a fi stabilit potrivit art. 82 Cod penal și a atras atenția inculpatei asupra disp. art. 83 Cod penal.

La aplicarea pedepsei accesorii s-a avut în vedere că din natura și gravitatea infracțiunilor săvârșite, nu rezultă aspecte care să conducă la concluzia că ar exista o nedemnitate în exercitarea drepturilor prev. de art.64 d și e Cod penal și că totodată, inculpata nu s-a folosit la săvârșirea infracțiunilor de vreunul din drepturile prev. de art.64 lit.c Cod penal, motiv pentru care îi va interzice acesteia exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II-a și b Cod penal pe durata executării pedepsei principale, iar față de disp. art. 71 al. 5 Cod penal va suspenda executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării pedepsei principale.

Pe latură civilă s-a luat act că părțile vătămate și, nu s-au constituit părți civile în procesul penal.

În ceea ce privește acțiunea civilă exercitată de părțile civile și, instanța a constatat că sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale.

Astfel, partea civilă s-a constituit parte civilă cu suma de 5000 lei, reprezentând contravaloarea avariile autoturismului sustras și distrus de inculpatul, acesta fiind adus practic în stare de nefuncționare cum s-a reținut și în procesul verbal de cercetare la fața locului întocmit cu prilejul găsirii acestuia, motiv pentru care instanța de fond a obligat inculpatul la plata sumei solicitate.

De asemenea, partea civilă a solicitat cu titlu de daune materiale suma de 3.000 lei reprezentând contravaloarea autoturismului sustras și dezmembrat de inculpatul, ajutat de inculpata, aspecte consemnate în procesul verbal de cercetare la fața locului întocmit cu prilejul găsirii acestuia, motiv pentru care instanța a obligat inculpații în solidar la plata sumei solicitate.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat apelinculpatul Gpe care l-a susținut oral în ziua judecății în sensul că solicită reducerea cuantumului pedepsei aplicate având în vedere poziția procesuală sinceră adoptată, de recunoaștere și regret.

Prin decizia penală nr. 112/A din 16.02.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția I Penală s-a admis apelul declarat de inculpatul împotriva sentinței penale nr.793/09.12.2008, pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 B, în dosarul penal nr-.

S-a desființat în parte sentința penală apelată în sensul că înlătură pedeapsa accesorie prev.de art.64 lit.c Cod penal.

A menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.

În baza dispozițiilor art.383 al.1/1 Cod procedură penală, rap.la art.350 Cod procedură penală, a menținut starea de arest a inculpatului apelant.

În baza dispozițiilor art.383 al.2 Cod procedură penală, a dedus pentru inculpatul apelant prevenția de la 02.07.2008 la zi.

Cheltuielile judiciare avansate de stat în apel, au rămas în sarcina acestuia din care suma de 200 lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu va fi avansată din fondurile Ministerului Justiției.

Analizând hotărârea criticată pe baza probelor aflate la dosar, sub toate aspectele, tribunalul a constatat următoarele:

Prin rechizitoriul nr. 647/P/2008 din data de 21.08.2008, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 6 Bad ispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului G pentru săv. infr. prev. de art. 208 alin. 1 - 209 alin. 1 lit. a,e,g și i din art.Cod Penal 86 alin. 1 și art. 85 alin. 2 din OUG nr. 195/2002 toate cu aplic. art. 33 lit. a din și Cod Penal art. 37 lit. a și b din și Cod Penal inc. pentru săv. infr. prev. de art. 26 rap. la art. 208 alin. 1 -209 alin. 1 lit. a, e, g și i din cu Cod Penal aplic. art. 33 lit. a din

Cod Penal

Cu privire la existența faptelor și a formei de vinovăție cu care inculpații au acționat, tribunalul a considerat că prima instanță a făcut o judicioasă analiză a probelor administrate pe parcursul urmăririi penale precum și cu ocazia cercetării judecătorești, concluzionând că inculpații au comis faptele pentru care au fost trimiși în judecată, prin raportare la declarațiile acestora, procese verbal de cercetare la fața locului, declarații martori, procese verbale de verificare, proces verbal de constatare a infracțiunii flagrante, proces verbal de depistare, raport de constatare tehnico-științifică, etc.

Astfel, la data de 19-20.01.2008, inc. G, împreună cu o persoană neidentificată, utilizând chei potrivite, a sustras autoutilitara 1305 cu număr de înmatriculare B-37-, proprietatea părții vătămate, care se afla parcată pe str. - -, în dreptul imobilului cu nr. 687, sector 6, pe care a condus-o pe drumurile publice după ce în prealabil a înlocuit plăcuțele de înmatriculare, în noaptea de 28-29.05.2008, inc. G ajutat de inc., utilizând chei potrivite a sustras autoturismul 1310 cu nr. B-02-, proprietatea părții vătămate, care se afla parcat pe str. -, ulterior inculpatul înlocuindu-i plăcuțele de înmatriculare și conducându- pentru mai multe deplasări, în noaptea de 21-22.06.2008, inc. G ajutat de inc., prin efracție, a sustras autoturismul Daewoo Cielo cu nr. B-34-, proprietatea părții vătămate care se afla parcat pe bd. - -, sector 6, după care a schimbat plăcuțele de înmatriculare și l-a condus pe drumurile publice, în noaptea de 30.06-01.07.2008, inc. G ajutat de inc., folosind chei potrivite a sustras autoturismul marca 1310 cu nr. B-51- după care l-a condus pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere, și cu numere de înmatriculare false, în data de 30.06.2008, inc. G ajutat de inc. a sustras plăcuțele de înmatriculare B-15- de la autoturismul 1310 proprietatea numitei, iar în noaptea de 7/8.06.2008, inc. G ajutat de inc. a sustras plăcuțele de înmatriculare nr. B-18- de la autoturismul marca Skoda, proprietatea numitului.

De asemenea, tribunalul a reținut că prima instanță a dispus în mod corect schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care cei doi inculpați au fost trimiși în judecată.

Pe de altă parte, tribunalul a arătat că aceste aspecte nu au fost contestate de către nicio parte și nici de către procuror.

În ce privește motivul invocat de apelantul inculpat G, tribunalul a constatat următoarele:

Potrivit disp. art. 72 din Cod Penal, la individualizarea pedepsei ce urmează a fi aplicată, se va ține seama de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile reținute în sarcina inculpatului apelant este de la 3 la 15 ani, respectiv de la 1 an la 5 ani închisoare, instanța putând aplica un spor de până la 7 ani conform disp. art. 39 din sau Cod Penal de până la 5 ani având în vedere disp. art. 34 lit. b din Cod Penal, după aplicarea regulilor referitoare la concursul de infracțiuni, în ambele situații dacă maximul special nu ar fi fost îndestulător.

Inculpatul a avut o atitudine parțial sinceră pe parcursul procesului penal.

Pe de altă parte, nu poate fi ignorată nici împrejurarea că inculpatul a comis faptele în stare de recidivă postcondamnarorie, din fișa de cazier a acestuia rezultând condamnări pentru infracțiuni îndreptate împotriva patrimoniului, fiind liberat condiționat la data de 20.11.2007 cu rest 592 zile, ceea ce denotă pe de-o parte perseverența pe cale infracțională, preferința pentru același gen de fapte, precum și faptul că pedepsele anterioare nu și-au atins scopul astfel cum acesta este definit în art. 52 din Cod Penal, potrivit cu care una din funcțiile pedepsei este aceea de formare a unei atitudini corecte față de muncă.

Tribunalul a mai avut vedere și împrejurarea că și dacă s-ar reține atitudinea acestuia sinceră de recunoaștere a faptelor ca circumstanță atenuantă, aceasta este în concurs cu starea de recidivă și concursul de infracțiuni, astfel că este facultativă coborârea pedepsei sub minimul special.

Raportând cele de mai sus la criteriile de individualizare precizate, instanța a constatat că pedepsele aplicate inculpatului sunt situate fie la minimul special fie orientate către acest minim, în condițiile cauzelor de agravare prezentate de stare de recidivă și concursul de infracțiuni.

Prin urmare, tribunalul a considerat că nu se justifică reducerea cuantumului pedepselor aplicate și nici înlăturarea sporului de 1 an și 6 luni închisoare aplicat de prima instanță.

Cu privire la interzicerea dreptului prev. de art. 64 lit. c din Cod Penal, tribunalul a reținut că prima instanță a considerat în mod greșit să interzică acest drept inculpatului.

Astfel, o primă critică ce se reține la interzicerea acestui drept ca pedeapsă accesorie este faptul că instanța fondului nu a arătat în mod concret ce anume activitate i se interzice inculpatului astfel încât pedeapsa accesorie să poată fi executată. Existența în considerentele sentinței a unei motivări cu privire la acest aspect nu este suficientă.

În al doilea rând, tribunalul a avut în vedere că nu se pot interzice decât acele activități ce se desfășoară în mod legal, cele ilicite fiind interzise de lege ca atare sau prin incriminarea lor ca infracțiuni sau contravenții ori alte forme ale ilicitului.

În cauză, s-a reținut că inculpatului nu i se poate interzice activitatea de conducător auto atâta vreme cât acest nu a avut acest drept, iar fapta sa de a exercita această activitate a fost considerată ca întrunind elementele constitutive ale infr. prev. de art. 86 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 și sancționată ca atare prin sentința penală apelată.

Prin urmare, tribunalul a considerat că, în mod greșit, prima instanță a interzis ca pedeapsă accesorie dreptul prev. de art. 64 lit. c din

Cod Penal

În ce privește starea de arest, tribunalul a considerat că față de modalitatea concretă de comitere a faptei, numărul mare a faptelor reținute în sarcina inculpatului, împrejurării că acestea au fost comise în stare de recidivă, se justifică menținerea stării de arest a inculpatului.

Având în vedere cele de mai sus, în baza disp. art. 379 pct. 2 lit. a din Cod Penal, a admis apelul declarat de inc. G, a desființat în parte sentința penală apelată, a înlăturat pedeapsa accesorie prev. de art. 64 lit. c din Cod Penal, a menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate, în baza disp. art. 383 alin. 1/1 din rap.C.P.P. la art. 350 din C.P.P. a menținut starea de arest a inculpatului G, în baza disp. art. 383 alin. 2 din C.P.P. a dedus pentru inculpatul apelant prevenția de la data de 02.07.2008 la zi.

Cu privire la cheltuielile judiciare avansate de către stat, în baza disp. art. 192 alin. 3 din C.P.P. au rămas în sarcina statului având în vedere soluția din calea de atac, din care suma de 200 lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu va fi avansată din fondurile Ministerului Justiției

Împotriva acestor hotărâri a declarat recurs inculpatul G, criticându-le ca fiind netemeinice, motivând că pedeapsa aplicată este prea mare în raport de poziția sa sinceră pe parcursul procesului penal și a solicitat reducerea cuantumului pedepsei aplicate.

Curtea examinând hotărârea atacată pe baza actelor și lucrărilor din dosar, în raport de critica formulată, analizată pe prisma cazului de casare prevăzută de art. 3869pct. 14 Cod procedură penală cât și din oficiu conform dispozițiilor art. 3859alin. 3 Cod procedură penală constată nefondat recursul.

La stabilirea pedepselor aplicate inculpatului s-a avut în vedere toate criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 Cod penal, inclusiv și persoana acesteia, astfel că pedeapsa rezultantă aplicată a fost just individualizată și este de natură a realiza scopul pedepsei așa cum acesta este circumscris în art. 52 Cod penal.

În raport de persistența infracțională manifestată de către inculpat în comiterea unor fapte cu un grad ridicat de pericol social se constată că nu se justifică reducerea cuantumului pedepselor aplicate acesteia și care au fost orientate spre minimul special.

Ca urmare se constată că nu este întemeiată critica formulată de inculpat, iar hotărârile atacate sunt legale și temeinice, considerente față de care recursul urmează a fi respins ca nefondat în baza art. 38515pct. 1 lit. b Cod procedură penală

În baza art. 38515Cod procedură penală se va computa prevenția inculpatului de la 2.07.2008, la zi.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. 2 și 3 Cod procedură penală;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul inculpatului G declarat împotriva sentinței penale nr.793/09.12.2008, pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 B, în dosarul penal nr- și a deciziei penale nr. 112/A din 16.02.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția I Penală.

prevenția de la 02.07.2008, la zi.

Obligă recurentul inculpat la 300 lei cheltuieli judiciare statului, din care 200 lei onorariu avocat oficiu va fi avansat din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 10.04.2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

GREFIER,

Red.

dact.

2 ex.-22.04.2009

Președinte:Marin Cârcel
Judecători:Marin Cârcel, Florică Duță, Petre Popescu

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 541/2009. Curtea de Apel Bucuresti