Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 555/2008. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMANIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALA NR.555/
ȘEDINȚA PUBLICĂ din 15 OCTOMBRIE 2008
PREȘEDINTE: Constantin Cârcotă JUDECĂTOR 2: Maria Tacea Liviu Herghelegiu
JUDECĂTORI - - -
-Președintele Secției penale
GREFIER - I - grefier șef secție penală
MINISTERUL PUBLICa fost reprezentat de
PROCUROR -
din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați
-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-
La odine fiind judecarea recursului declarat de inculpatul G, domiciliat în com. sat, jud.B, trimis în judecată pentru săvârșirea infrac.prev.și ped. de art.208-209 Cod penal, împotriva Deciziei penale nr.78/28.03.2008 pronunțată de Tribunalul Brăila, în dosarul nr- (Sentința penală nr.2106/1.11.2007 pronunțată de Judecătoria Brăila în dosarul nr-).
La apelul nominal a răspuns inculpatul - recurent asistat de avocat ales, în baza împuternicirii avocațiale nr.13/16.06.2008.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei în sensul arătat mai sus, după care;
Apărătorul inculpatuluisusține că recursul a fost declarat și motivat de avocatul de la instanța de apel și se referă la latura penală, însă acesta vizează și latura civilă. Pentru acest motiv, solicită citarea părții civile ANIF B și să se solicite acesteia, prin adresă oficială, să precizeze dacă a suferit vreun prejudiciu, pentru că acesta ar consta doar în repunerea în funcțiune a hidrantului. De asemenea, în referire la latura penală, depune la dosar a adresă emisă de SC SRL B, unde s-a angajat între timp inculpatul, prin care se exprimă acordul pentru executarea pedepsei la locul de muncă. Pentru aceste motive, solicită acordarea unui nou termen de judecată.
Procurorul susține că recursul este inadmisibil în ceea ce privește latura civilă pentru că în apel nu a fost criticată această latură a cauzei. În ceea ce privește depunerea motivelor de recurs în scris, cererea este nefondată, acestea putând fi susținute oral.
Curtea respinge cererea privind administrarea de probe privind latura civilă a cauzei, față de limitele recursului declarat, care vizează numai latura penală. Respinge cererea de amânare formulată de apărătorul inculpatului pentru a depune motivele de recurs în scris, acestea putând fi susținute și oral.
Apărătorul inculpatului și procurorul nu mai au cereri prealabile de formulat.
Curtea constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Apărătorul inculpatului, avocat, susține că s-a declarat recurs pentru că inculpatul este nemulțumit de modalitatea de executare a pedepsei aplicate. Acesta a fost condamnat la o pedeapsă de 10 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt, iar în baza disp.art.83 Cod penal s-a revocat suspendarea condiționată pentru pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare aplicată printr-o hotărâre anterioară, în timpul minoratului. S-a dispus ca pedeapsa rezultantă de 2 ani și 4 luni închisoare să fie executată prin privare de libertate.
Avându-se în vedere că pedeapsa anterioară a fost aplicată în timpul minoratului, că în cauză sunt aplicabile disp.art.38 Cod penal, apreciază că se poate schimba modalitatea de executare a pedepsei, care să fie tot cu suspendarea condiționată a executării, conf.disp.art.81,82 Cod penal sau cu suspendare sub supraveghere conf.disp.art.867Cod penal. În subsidiar, solicită ca executarea pedepsei să se facă prin executare la locul de muncă. O astfel de modalitate a executării pedepsei este benefică pentru inculpat și chiar pentru societate. De asemenea, să se mai aibă în vedere situația precară a inculpatului, că tatăl este decedat, are mai mulți frați minori, iar concubina sa este însărcinată.
Procurorulsusține că recursul este nefondat, pedeapsa aplicată fiind corect individualizată. Nu se poate aplica inculpatului modalitatea de executare a pedepsei prin muncă sau cu suspendare condiționată, ori sub supraveghere, întrucât disp.art.83 Cod penal, privind revocarea în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni, împiedică aplicarea unei alte modalități de executare a pedepsei.
Inculpatul G, având ultimul cuvânt, lasă la aprecierea instanței asupra admisibilității recursului declarat.
După închiderea dezbaterilor și deliberare,
Curtea
Asupra cauzei penale de față;
Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Sentința penală nr.2106/1.11.2007 a judecătoriei Brăila în baza art. 208 al.1 - 209 al.3 lit.b penal, cu aplic. art.74 și art.76 lit.c penal s-a dispus condamnarea inculpatului G - la o pedeapsă de 10 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
În baza art.83 penal s- revocat suspendarea condiționată executării pedepsei de un an și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr.132/13.01.2005 a Judecătoriei Brăila și executarea în întregime a pedepsei de 10 luni închisoare, la care a fost adăugată pedeapsa de un an și 6 luni aplicată prin sentința penală nr.132/13.01.2005 a Judecătoriei Brăila, în final inculpatul urmând să execute o pedeapsă rezultantă de 2 ani și 4 luni închisoare.
În temeiul art.71 Cod penal, interzis inculpatului exercițiului drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a și b cod penal, pe întreaga durata prevăzuta de art. 71 Cod penal.
În baza art.14 și art.346 rap.C.P.P. la art.998 și urm civil admis acțiunea civilă a părții civile Administrația Națională a Îmbunătățirilor Funciare RA Unitatea de Administrare B Nord și a obligat inculpatul la plata către aceasta a sumei de 6389 lei reprezentând c/val prejudiciu.
În temeiul art.191 C.P.P. a obligat inculpatul la plata sumei de 300 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că în ziua de 20.11.2006, inculpatul a plecat de la domiciliu cu căruța proprietate personală, având asupra sa doi saci din rafie, cu scopul de a sustrage hidranți de la o aripă de irigații aflată în stare de funcționare și care era amplasată pe terenul martorului. După sustragerea hidranților, urma să vândă metalul rezultat. A spart, astfel, cu barosul, un număr de zece hidranți, a încărcat metalul în doi saci și a plecat către domiciliu. A fost observat, însă, de către care l-a urmărit, l-a oprit și apoi a sesizat organele de Poliție.
În cursul judecății, până la citirea actului de sesizare a instanței, partea vătămată Administrația Națională a Îmbunătățirilor Funciare RA Unitatea de Administrare B Nord 09 s-a constituit parte civilă în procesul penal cu adresa nr.1374/25.05.2005, pentru suma de 6389,3 lei reprezentând contravaloarea prejudiciului suferit ( fila 22).
Din fișa de cazier a inculpatului ( fila 16 ds p), rezultă că acesta a mai fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prin sentința penală nr. nr.132/13.01.2005 a Judecătoriei Brăila, definitivă la 08.02.2005, pedeapsa aplicată fiind de 1 an și 6 luni închisoare cu aplicarea art.81-82.penal.
Întrucât fapta pentru care a fost condamnat anterior inculpatul a fost săvârșită în minorat,instanța de fond nu a reținut starea de recidivă conform art.38 cod penal.
La individualizarea pedepsei aplicate, instanța ținut seama de criteriile prev. de art.72 Cod Penal, și respectiv dispozițiile generale ale codului penal, limitele de pedeapsă fixate în partea specială ( de la 4 la 18 ani), gradul de pericol social al faptei săvârșite, apreciat de instanță ca fiind unul relativ ridicat având în vederea împrejurările concrete în care a fost săvârșită fapta (prin distrugerea cu barosul a componentelor integrate în sistemul de irigații,sistem ce se afla în stare de funcționare). De asemenea, instanța avut în vedere faptul că inculpatul are antecedente penale, fiind anterior condamnat la pedeapsa închisorii pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, ceea ce denotă perseverență pe calea infracțională dar și faptul că pedeapsa anterior aplicată cu suspendare nu și-a atins scopul punitiv, de reeducare a inculpatului și de prevenire a săvârșirii de noi infracțiuni.
Cu toate acestea instanța a avut în vedere și conduita bună a inculpatului înainte de săvârșirea infracțiunii astfel cum rezultă din caracterizarea făcută de Primăria Comunei, precum și atitudinea infractorului după săvârșirea infracțiunii rezultând din comportarea sinceră a acestuia atât în faza de urmărire penală cât și în cursul judecății.
Aceste aspecte le- reținut ca circumstanțe atenuante pentru inculpat potrivit dispozițiilor art.74 pen. instanța apreciind că aplicarea unei pedepse cu închisoarea într-un cuantum coborât sub minimul special prevăzut de lege, în conformitate cu dispozițiile art. 76 lit. c pen. este de natură să asigure realizarea scopurilor prevăzute de art.52 Cp și anume constrângerea și reeducarea inculpatului, și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni.
Având in vedere că infracțiunea pentru care inculpatul a fost judecat în cauza de față a fost săvârșită la data de 20.11.2006, în termenul de încercare care ar fi expirat la 08.08.2008, instanța, în baza art.83 penal, revocat suspendarea condiționată a pedepsei de un an și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr.132/13.01.2005 a Judecătoriei Brăila.
Pe latura civilă, instanța, constatând îndeplinite toate condițiile răspunderii civile delictuale, obligat pe inculpat la despăgubiri civile.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul G criticând-o pentru netemeinicie în sensul aplicării unei pedepse prea mari.
Prin Decizia penală nr.78/28.03.2008, Tribunalul Brăilaa respins ca nefondat apelul declarat de inculpat, reținând, în esență, că prima instanță a dat eficiență circumstanțelor atenuante judiciare reținute în mod corect în sarcina inculpatului și i-a aplicat acestuia o pedeapsă situată cu mult sub limita minimă specială de 4 ani închisoare, prevăzută de lege.
Împotriva celor două hotărâri declarat recurs inculpatul G, criticându-le, prin apărătorul ales, ca netemeinice sub aspectul individualizării modalității de executare a pedepsei.
În dezvoltarea motivelor de recurs, apărătorul ales al inculpatului a susținut că, întrucât pedeapsa privitor la care s-a dispus revocarea suspendării condiționate a executării a fost aplicată pentru o infracțiune comisă în timpul minorității, inculpatul ar putea beneficia de o modalitate de executare neprivativă de libertate, putându-se dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei sau executarea pedepsei al locul de muncă.
Recursul este nefondat.
Examinând cauza în raport cu motivul de recurs invocat de inculpatul G - motiv prevăzut de art.3859alin.1 pct.14 Cod procedură penală - Curtea constată că pedeapsa aplicată acestuia a fost corect individualizată, atât în ceea ce privește cuantumul cât și ca modalitate de executare.
Din conținutul dispozițiilor art.83 din Codul penal rezultă că revocarea suspendării condiționate este obligatorie ori de câte ori cel condamnat a săvârșit din nou, cu intenție, o infracțiune în cursul termenului de încercare - neavând relevanță împrejurarea că prima infracțiune a fost comisă în timpul minorității, astfel cum inculpatul susține în motivele de recurs.
Totodată, din textul de lege mai sus enunțat rezultă că, după revocarea suspendării condiționate, instanța trebuie să dispună executarea efectivă, în întregime a celor două pedepse, nefiind posibil stabilirea unei modalități de executare neprivativă de libertate.
În consecință critica formulată de inculpat prin motivele de recurs este nefondată.
Întrucât nici după examinarea din oficiu a celor două hotărâri, în limitele prevăzute de art.3859alin.3 Cod procedură penală, nu se constată motive care să determine casarea acestora, urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul G, conform art.38515pct.1 lit.b Cod procedură penală.
Văzând și disp.art.192 alin.2 Cod procedură penală;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul G, fiul lui și, născut la 24.11.1986 în B, domiciliat în com. sat, jud.B, CNP -, împotriva Deciziei penale nr.78/28.03.2008 pronunțată de Tribunalul Brăila, în dosarul nr- (Sentința penală nr.2106/1.11.2007 pronunțată de Judecătoria Brăila în dosarul nr-).
Obligă pe inculpatul - recurent la plata sumei de 50 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică, azi 15 octombrie 2008.
Președinte, Judecător, Judecător,
Grefier,
I
Red. - 28.10.2008
Tehnorer. - 28.10.2008
2 EX
Fond:
Apel: -
Președinte:Constantin CârcotăJudecători:Constantin Cârcotă, Maria Tacea Liviu Herghelegiu