Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 57/2008. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL
SECTIA PENALA
PREȘEDINTE: Anton Dan
JUDECĂTOR 2: Scriminti Elena
JUDECĂTOR 3: Dublea Aurel
GREFIER: - --
Ministerul Public reprezentat prin procuror
Sedinta publica din data de 31.01.2008
DECIZIA PENALA NR. 57
La ordine fiind judecarea recursului penal avand ca obiect "furt calificat (art.209 Cod penal)", promovat de catre inculpatul, fiul lui si, nascut la data de 01.02.1978 - in prezent aflat in Penitenciarul I, impotriva deciziei penale nr.584 din 13.12.2007, pronuntata de Tribunalul I, in dosarul nr-.
La apelul nominal facut in sedinta publica, se prezinta inculpatul recurent asistat de av. aparator desemnat din oficiu de catre Baroul d e Avocati I, cu delegatie la dosar, lipsa fiind partile vatamate intimate, precum si partea civila intimata.
Procedura de citare este legal indeplinita.
S-a facut referatul cauzei de catre grefierul de sedinta, dupa care;
Verificand actele si lucrarile dosarului, instanta constata ca procedura de citare este legal indeplinita cu toate partile, inculpatul este asistat de aparator, este primul termen de judecata, lipsesc partile vatamate intimate si partea civila intimata. Nemaifiind cereri de formulat, constata cauza in stare de judecata si acorda cuvantul in sustinerea recursului formulat de inculpatul.
-. avand cuvantul pentru inculpatul recurent, solicita a se avea in vedere pozitia procesuala a acestuia, de recunoastere a faptei, si faptul ca prejudiciul a fost integral recuperat. Solicita a-i redoza pedeapsa, a-i aplica o pedeapsa mai. Oficiu neachitat.
Reprezentantul Ministerului Public avand cuvantul, sustine ca, pentru infractiunile continuata de furt calificat si violare de domiciliu, inculpatului i s-a aplicat o pedeapsa de doar de 5 ani avand in vedere ca este si recidivist. Apreciaza ca instantele au dozat in mod corespunzator pedepsele, in sensul i-a individualizat in raport de gradul de pericol social pe care il prezinta inculpatul, avand in vedere si frecventa in savarsirea acestor infractiuni si anume de furt calificat si violare de domiciliu, care prezinta un pericol social deosebit. Considera ca recursul este nefondat si solicita respingerea acestuia.
Avand ultimul cuvant, inculpatul recurent solicita admiterea recursului, considera ca pedeapsa este prea mare.
Declarand inchise dezbaterile, instanta lasa cauza in pronuntare.
Ulterior deliberarii,
CURTEA DE APEL
Deliberând asupra recursului penal de față;
Prin sentința penală nr. 2746 din 25 septembrie 2007 a Judecătoriei Iași s-a dispus:
"Condamnă pe inculpatul, fiul lui și, născut la data de 1 februarie 1978 în I, CNP -, cu domiciliul în satul, comuna, județul I, în prezent deținut în Penitenciarul Iași (arestat în prezenta cauză penală) cetățean român, recidivist, studii 11 clase, fără ocupație, necăsătorit, pentru săvârșirea următoarelor infracțiuni concurente (respectiv aflate în concurs real de infracțiuni):
- pentru săvârșirea infracțiunii de "furt calificat" prevăzută și pedepsită de art. 208 alin. 1 - art. 209 alin. 1 lit. e, g Cod penal, cu aplicarea dispozițiilor art. 41 alin. 2 Cod penal și art. 37 lit. b Cod penal (cinci acte materiale - infracțiune comisă la data de 10 mai 2007 - moment al epuizării acesteia) la pedeapsa de 5 (cinci) ani închisoare;
- pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu, prevăzută și pedepsită de art. 192 alin. 2 Cod penal cu aplicarea dispozițiilor art. 41 alin. 2 Cod penal și art. 37 lit. b Cod penal (trei acte materiale - infracțiune comisă la data de 26/27 aprilie 2007, moment al epuizării acesteia) la pedeapsa de 4 (patru) ani închisoare".
Prin decizia penală nr. 584 din 13 decembrie 2007 s-a dispus:
"Respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul, fiul lui și, născut la data de 01.02.1978 în I, CNP -, în prezent deținut în Penitenciarul Iași, împotriva sentinței penale nr. 2746/25.09.2007 a Judecătoriei Iași pronunțată în dosarul nr-, sentință pe care o menține.
În baza disp. 350 Cod proc. pen. menține măsura arestării preventive dispusă față de inculpat, iar în baza disp. art. 381 alin. 1 Cod proc. pen- raportat la art. 88 Cod penal dispune perioadei arestării preventive de după data de 25.09.2007, momentul pronunțării sentinței apelate, și până la zi".
Tribunalul Vasluia reținut următoarele:
"Analizând actele și lucrările dosarului, cât și sentința penală criticată, prin prisma motivelor de apel invocate, dar și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, în limitele și în condițiile prevăzute de art. 371 alin. 2 Cod procedură penală, tribunalul constată că apelul de față este nefondat și urmează a fi respins ca atare pentru următoarele considerente:
Prima instanță, pe baza probatoriului administrat în cauză, a stabilit corect situația de fapt, ce nu comportă critici. Vinovăția inculpatului-apelant a fost stabilită în mod legal și temeinic, iar încadrarea juridică a faptelor este corectă. De asemenea, a fost făcută și o analiză a probelor pe baza cărora a fost stabilită vinovăția apelantului, precum și a poziției sale procesuale adoptate pe parcursul procesului penal.
Într-adevăr, vinovăția inculpatului-apelant rezultă cu prisosință din analiza coroborată a mijloacelor de probă enumerate și analizate, în detaliu, în considerentele sentinței apelate. Oricum, în esență, inculpatul a recunoscut constant comiterea faptelor.
De asemenea, just s-a reținut că infracțiunile comise de inculpat au fost săvârșite în condiții de concurs real și ambele în stare de recidivă mare postexecutorie prevăzută de art. 37 lit. "b" cod penal.
De altfel, inculpatul nu a criticat, prin apelul declarat nici situația de fapt imputată, nici încadrarea juridică a acesteia și nici latura civilă a cauzei.
Motivul de apel principal al inculpatului privitor la greșita individualizare a pedepsei ce i-a fost aplicată este nefondat.
Astfel, trecând la individualizarea judiciară a pedepsei ce i-a fost aplicată acestui inculpat, prima instanță a făcut o justă și corectă aplicare a criteriilor prevăzute de art. 72 Cod penal, ținând cont de toate circumstanțele reale și personale. În funcție de acestea, corect i-a fost aplicată apelantului pedepse cu închisoarea orientate aproape de limita minimă prevăzută de lege (care este de 3 ani pentru ambele infracțiuni, limita maximă pentru furt calificat fiind de 15 ani, iar pentru violare de domiciliu de 10 ani). Prima instanță a ținut seama la individualizarea pedepselor aplicate de poziția procesuală corectă a inculpatului, împrejurare ce rezultă, fără echivoc, din considerentele sentinței apelate.
Chiar dacă inculpatul a recunoscut faptele imputate, această împrejurare, prin ea înseși, nu justifică redozarea pedepsei. Astfel, nu poate fi ignorat faptul că această atitudine procesuală s-a produs în condițiile în care inculpatul a fost pus în fața unor probe indubitabile.
Această împrejurare coroborată cu:
a) persistența infracțională relevată de: 1) faptul că a comis infracțiunea reținută în sarcina sa în stare de recidivă mare postexecutorie prevăzută de art. 37 lit. b Cod penal, anterior fiind condamnat definitiv de 4 (patru) ori pentru comiterea unor infracțiuni similare, ceea ce denotă o anumită "specializare" a acestuia; 2) numărul actelor materiale comise într-un interval de timp scurt (prima instanță l-a condamnat pentru comiterea într-un interval de doar 2 săptămâni a unor fapte similare în dauna a trei părți vătămate - 5 acte materiale de furt calificat);
b) modalitatea concretă de comitere a faptelor ce relevă o periculozitate socială sporită (noaptea, prin efracție, în locuri publice sau din curțile ori anexele unor locuințe, într-un caz de mai multe ori în aceiași noapte, iar în altul de la o persoană care-i acordase încrederea sa și-l primise să lucreze la domiciliul său);
c) cuantumul relativ mare al prejudiciului total cauzat (cca. 2600 lei noi), care a fost recuperat în cea mai mare parte, dar nu prin contribuția inculpatului (doar în cazul trepiedului a contribuit la recuperare), așa cum a susținut acesta, prin motivele de apel (motorina și uleiul de motor au fost recuperate de la persoana cărora le vânduse inculpatul de către polițiști, iar bunurile sustrase din autoturism au putut fi recuperate pentru că inculpatul le-a uitat într-un bar, fiind în stare de ebrietate).
Raportat la toate acestea, se reține că, în cauză, nu se impune redozarea pedepsei și nici reținerea de circumstanțe atenuante. Este de observat că prima instanță s-a orientat oricum către minimul pedepselor și deși inculpatul a comis două infracțiuni concurente, ambele în formă continuată, în stare de recidivă mare postexecutorie, după ce s-a dispus contopirea pedepselor aplicate pentru aceste două infracțiuni, acestuia nu i s-a mai aplicat nici un spor de pedeapsă, deși prima instanță avea posibilitatea legală să o facă, dată fiind perseverența infracțională de care a dat dovadă acesta.
Nici celelalte aspecte invocate de apelant nu justifică redozarea pedepsei aplicate. Astfel, în ceea ce privește cumpăna la care s-a referit inculpatul-apelant, tribunalul reține că aspectele invocate de acesta sunt irelevante și nesusținute de probe.
Este adevărat că la dosar nu există probe certe că inculpatul ar fi vândut acea cumpănă și din această perspectivă mențiunea făcută în acest sens este inexactă, dar nu există nici probe care să releve, cu certitudine, ce anume a făcut inculpatul cu acest bun sustras și unde s-ar afla el în prezent. Astfel, în cursul urmăririi, inculpatul a declarat constant (inclusiv în fața judecătorului care a dispus arestarea sa preventivă) că trepiedul și cumpăna sustrase de la partea vătămată le-a dus la domiciliul său și le-a ascuns fără ca să știe părinții săi. Ulterior, inculpatul a restituit părții civile doar trepiedul, declarând constant că, în ceea ce privește cumpăna, nu știe ce a făcut cu ea pentru că era în stare de ebrietate. Oricum el nu a restituit-o părții vătămate. Pe de altă parte, în prima sa declarație, olografă (53), inculpatul a susținut că, după ce a sustras cumpăna-tip laser, a încercat să o vândă la un bar, dar nu a reușit, iar când se întorcea acasă, fiind beat, a căzut și a scăpat-o pe jos, pierzând- Ca atare, se observă că depozițiile inculpatului cu privire la acea cumpănă sunt altele, relevând altceva și anume că nu s-a putut stabili ce a făcut inculpatul cu acea cumpănă, iar, pe de altă parte, că nu există probe că s-ar mai afla la domiciliul familiei lui. Dacă aceasta s-ar fi aflat acolo, atunci cu siguranță ar fi fost restituită părții vătămate încă din cursul urmăririi penale.
Prin urmare, raportat la cele anterior arătate, tribunalul reține că această împrejurare nu poate justifica redozarea pedepsei, bunul nefiind restituit părții vătămate. Dacă acesta ar fi existat la domiciliul familiei inculpatului, nimic nu ar fi împiedecat restituirea acesteia până în prezent.
Oricum, ceea ce este cert este că inculpatul nu poate fi obligat la restituirea acesteia în propriul apel din următoarele considerente: a) nu există probe că acest bun s-ar afla la domiciliul inculpatului; b) părții civile i-a fost respinsă acțiunea civilă de prima instanță; c) prin obligarea inculpatului la restituirea acelui bun i s-ar îngreuna situația în latura civilă a cauzei, în propriul apel, ceea ce ar încălca principiul neagravării situației în propria cale de atac.
În altă ordine de idei, se reține că restituirea sau nu a cumpenei nu este de natură influențeze, în cauză, în vreun fel, maniera de individualizare a pedepsei aplicate apelantului.
Pentru toate acestea, tribunalul apreciază că prima instanță a dozat corespunzător pedeapsa aplicată inculpatului, just dispunându-se apoi ca aceasta să fie executată efectiv în regim de detenție, numai astfel putând fi atins scopul prevăzut de art. 52 Cod penal.
Pentru toate motivele mai sus expuse, constatând legalitatea și temeinicia hotărârii criticate, în baza art. 379, pct. 1, lit. b) Cod procedură penală, tribunalul urmează să respingă, ca nefondat, apelul declarat de către inculpatul împotriva sentinței penale nr. 2746/25.09.2007 pronunțată de Judecătoria Iași în dosarul nr-, sentință pe care o va menține.
Constatând că temeiurile ce au stat la baza luării și ulterior, menținerii stării de arest preventiv a inculpatului-apelant nu s-au modificat, ci din contră, s-au consolidat, mai ales că se va dispune respingerea apelului acestuia, văzând că această măsură este legală și temeinică, tribunalul, în baza art. 383 al. 11raportat la art. 350 alin. 1 Cod procedură penală va menține starea de arest a inculpatului-apelant.
În baza art. 381 alin. 1 Cod procedură penală și art. 88 Cod penal se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului-apelant de către prima instanță durata arestării preventive de după 25.09.2007 (data pronunțării sentinței apelate) la zi.
Văzând și dispozițiile art. 189 și art. 192 alin. 2 Cod procedură penală în ceea ce privește cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea apelului de față și onorariul avocatului desemnat din oficiu pentru acesta".
În termen legal inculpatul a recurat decizia penală sus-menționată solicitând redozarea cuantumului pedepsei aplicate de instanța de fond și menținute de instanța de apel.
Analizând decizia penală recurată prin prisma motivelor invocate și susținute de petent, instanța de recurs constată nefondat recursul inculpatului.
Inculpatul a fost judecat pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, reținându-se fără dubiu în sarcina inculpatului că gradul concret de pericol social al faptelor săvârșite de către inculpat, modalitatea și împrejurările concrete ale comiterii acestora (mai multe acte materiale comise la intervale scurte de timp, unele pe timp de noapte, unele în loc public), împrejurările care agravează sau atenuează răspunderea penală, iar - pe de altă parte - a avut în vedere persoana inculpatului, care nu se află la primul conflict cu legea penală, fiind recidivist, condamnat anterior definitiv pentru comiterea mai multor fapte de același gen, ceea ce dovedește o perseverență infracțională deosebită și o "specializare" în comiterea acestui gen de infracțiuni, care a adoptat o atitudine procesuală sinceră în fața organelor judiciare, în ambele faze procesuale, de recunoaștere a comiterii faptelor reținute în sarcina sa prin rechizitoriu; funcție deci de toate aceste criterii, prima instanță i- aplicat inculpatului câte o pedeapsă cu închisoarea, orientată peste limita minimă specială de pedeapsă prevăzută de lege pentru fiecare dintre infracțiunile comise, al căror cuantum a fost dozat corespunzător.
Având în vedere că infracțiunile ce au format obiectul cercetării judecătorești în prezenta cauză au fost săvârșite de către inculpat în condițiile concursului real de infracțiuni, în baza disp. art. 33 lit. a și art. 34 alin. 1 lit. b Cod penal, prima instanță a contopit pedepsele cu închisoarea ce au fost stabilite conform criteriilor anterior menționate și i-a aplicat acestuia pedeapsa închisorii cea mai grea, ca pedeapsă unică rezultantă, pedeapsă care, dată fiind starea de recidivă a inculpatului și apreciindu-se că scopul acesteia, implicit reeducarea inculpatului nu se poate realiza prin altă modalitate de executare, s-a dispus a fi executată de către inculpat în regim de detenție.
Situația de fapt reținută nu a fost contestată de inculpat, însă a fost criticat cuantumul pedepsei aplicate.
Analizând decizia penală sub aspectul criticii invocate, se constată că nu se impune redozarea pedepsei și nici reținerea de circumstanțe atenuante. Este de observat că prima instanță s-a orientat oricum către minimul pedepselor și deși inculpatul a comis două infracțiuni concurente, ambele în formă continuată, în stare de recidivă mare postexecutorie, după ce s-a dispus contopirea pedepselor aplicate pentru aceste două infracțiuni, acestuia nu i s-a mai aplicat nici un spor de pedeapsă, deși prima instanță avea posibilitatea legală să o facă, dată fiind perseverența infracțională de care a dat dovadă acesta.
Față de toate aceste considerente, constatând nefondate motivele invocate (nejustificându-se probator o reindividualizare a pedepsei aplicate, prin reducerea cuantumului acesteia) în conformitate cu dispozițiile art. 385 ind. 15 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, va fi respins recursul inculpatului.
- fi obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat, în baza dispozițiilor art. 192 alin. 2 Cod procedură penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul formulat de inculpatul, deținut în Penitenciarul Iași împotriva deciziei penale nr. 584 din 13 decembrie 2007, a Tribunalului Iași, pe care o menține.
Deduce din pedeapsă arestarea preventivă de după 13 decembrie 2007.
Obligă recurentul să plătească statului suma de 150 lei, cheltuieli judiciare, din care suma de 100 lei, onorariu de avocat oficiu, care va fi avansat din fondurile statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 31 ianuarie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
Red.
Tehnored.
02 ex.
08.02.2008
Tribunalul Iași
Jud.
jud.
Președinte:Anton DanJudecători:Anton Dan, Scriminti Elena, Dublea Aurel
