Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 580/2009. Curtea de Apel Bucuresti

Jurisprudenţă şi speţe de drept penal (Jurindex)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A II -A PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DOSAR NR-

(753/2009)

DECIZIA PENALĂ NR. 580/

Ședința publică de la 16 aprilie 2009

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: Elena Ursulescu

JUDECĂTOR 2: Dumitru Miranceaă

JUDECĂTOR 3: Iuliana Ciolcă

GREFIER - - -

* * * * *

MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureștia fost reprezentat de procuror.

Pe rol soluționarea cauzei penale având ca obiect recursul declarat de inculpatul,împotriva deciziei penale nr.83A/05.02.2009 pronunțată de Tribunalul București -Secția I Penală în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul-inculpat, în stare de arest, asistat de apărător din oficiu, în baza împuternicirii avocațiale nr.-/02.04.2009, și intimata-parte civilă personal, lipsă fiind intimatul-parte vătămată, intimați-părți civile, și.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Intimata-parte civilă învederează că este mulțumită de soluția instanței de apel.

Recurentul-inculpat învederează că nu a luat cunoștință de decizia nr.83/05.02.2009 pronunțată de Tribunalul București.

Curtea pune la dispoziția recurentului-inculpat decizia nr.83/05.02.2009 pronunțată de Tribunalul București pentru a lua cunoștință și lasă cauza pentru a doua strigare.

La a doua strigare a cauzeise prezintă recurentul-inculpat, în stare de arest, asistat de apărător din oficiu, lipsă fiind celelalte părți.

Curtea procedează la ascultarea recurentului-inculpat, declarația acestuia fiind consemnată în scris, semnată și atașată la dosarul cauzei.

Nemaifiind cereri prealabile de formulat și probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbaterea recursului.

Apărătorul recurentului-inculpat, având cuvântul, solicită admiterea recursului declarat de inculpat, invocă cazul de casare prevăzut de art. 385 ind.9 pct.18 Cpp și achitarea acestuia în baza art. 11 pct.2 lit.a Cpp rap. la art. 10 lit.c Cpp.

Consideră că decizia tribunalului este netemeinică și nelegală în raport de probele administrate in cauză.

În subsidiar, în baza art. 385 ind.9 pct.14 Cpp, solicită redozarea pedepsei și aplicarea unei pedepse orientate sub minimul special.

Pentru infracțiunea de furt pe care inculpatul nu o recunoaște, solicită achitarea, iar pentru infracțiunea de înșelăciune solicită redozarea pedepsei.

Reprezentantul parchetului pune concluzii de respingere a recursului, ca nefondat, menținerea sentinței și deciziei pronunțate in cauză, consideră că in mod corect instanța de apel a dispus condamnarea inculpatului și pentru săvârșirea infracțiunii de furt, coroborând declarația părții vătămate cu cele ale martorei precum și alte împrejurări din care rezultă faptul că inculpatul era singurul care știa de existența sumei de 20.000 de Euro precum și faptul că era singurul care avea cheie de acces în locuință.

De asemenea, consideră că in mod întemeiat au fost majorate pedepsele in apel ținând seama de antecedentele penale ale inculpatului.

Recurentul-inculpat, având ultimul cuvânt, arată că nu este de acord cu susținerile reprezentantului parchetului, nu se face vinovat de furtul banilor. Față de infracțiunea de înșelăciune, arată că lucrurile nu s-au petrecut chiar așa și consideră că pedeapsa este exagerat de mare. Mai arată că este bolnav și trăiește cu pastile.

CURTEA,

Asupra recursului penal de față în baza lucrărilor și a materialului din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr.1193/ 27.06.2008 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 B îndosarulnr-, s-au hotărât următoarele:

1. În baza art.215 alin.1, 2.Cod Penal cu aplic. art.37 lit.a a Cod Penal fost condamnat inculpatul, la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în stare de recidivă postcondamnatorie.

În baza art.83.Cod Penal s-a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 2 (doi) ani închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr.1867/ 28.10.2004 a Judecătoriei Bistrița, definitivă prin neapelare, care s-a adaugat la pedeapsa aplicată anterior prin prezenta sentință, inculpatul având de executat pedeapsa de 5 (cinci) ani închisoare.

II. În baza art.215 alin.1, 2.Cod Penal cu aplic. art.41 alin.2 și art.37 lit.a a Cod Penal fost condamnat inculpatul G la pedeapsa de 3 (trei) ani și 6 (șase) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în formă continuată și în stare de recidivă postcondamnatorie.

În baza art.83.Cod Penal s-a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr.1867/ 28.10.2004 a Judecătoriei Bistrița, definitivă prin neapelare, care s- adăugat la pedeapsa aplicată anterior prin prezenta sentință, inculpatul având de executat pedeapsa de 5 (cinci) ani și 6 (șase) luni închisoare.

III. În baza art.293 alin.1.Cod Penal cu aplic. art.37 lit.a a Cod Penal fost condamnat inculpatul G la pedeapsa de 6 (șase) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals privind identitatea în stare de recidivă postcondamnatorie.

În baza art.83 s Cod Penal-a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 2 (doi) ani închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr.1867/ 28.10.2004 a Judecătoriei Bistrița, definitivă prin neapelare, care s- adăugat la pedeapsa aplicată anterior prin prezenta sentință, inculpatul având de executat pedeapsa de 5 (cinci) ani și 6 (șase) luni închisoare.

IV. În baza art.11 pct.2 lit.a raportat la art.10 alin.1 lit.a a C.P.P. fost achitat inculpatul G sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat prev. de art.210 rap.Cod Penal la art.208 alin.1 - 209 alin.1 lit.i cu Cod Penal aplic. art.37 lit.a

Cod Penal

În baza art.11 pct.2 lit.a raportat la art.10 alin.1 lit.a a C.P.P. fost achitat inculpatul G sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat prev. de art.208 alin.1 - 209 alin.1 lit.i cu Cod Penal aplic.art.37 lit.a

Cod Penal

În baza art.33 lit.a și art.34 alin.1 lit.b s Cod Penal-au contopit pedepsele aplicate la pct.I, II și III (după adăugarea pedepsei de 2 ani aplicată prin sentința penală nr.1867/ 28.10.2004 a Judecătoriei Bistrița la fiecare dintre acestea), inculpatul G având de executat în final pedeapsa cea mai grea, de 5 (cinci) ani și 6 (șase) luni închisoare.

În baza art.71.Cod Penal i s-au interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art.64 alin.1 lit.a teza a-II-a și b

Cod Penal

În baza art.350 alin.1.C.P.P. s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului

În baza art.88.Cod Penal, s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii și a arestării preventive, de la data de 16.05.2007 la zi.

2. În baza art.14 rap.la art.346 alin.1.C.P.P. cu referire la art.998-999.civ. s-a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă G, împotriva inculpatului, în sensul că a fost obligat inculpatul G la plata către partea civilă a sumei de 650 EURO reprezentând daune materiale.

În baza art.14 rap. la art.346 alin.1.C.P.P. s-a luat act că partea vătămată, nu s-a constituit parte civilă în prezenta cauză.

În baza art.14 rap. la art.346 alin.3.C.P.P. s-a respins ca neîntemeiată acțiunea civilă formulată de partea civilă împotriva inculpatului.

În baza art.14 rap. la art.346 alin.1.C.P.P. cu referire la art.998-999.civ. s-a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă, împotriva inculpatului, în sensul că a fost obligat inculpatul G la plata către partea civilă a sumei de 500 EURO reprezentând daune materiale.

În baza art.14 rap.la art.346 alin.1.C.P.P. cu referire la art.998-999.civ. s-a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă, împotriva inculpatului, în sensul că a fost obligat inculpatul G la plata către partea civilă a sumei de 200 EURO reprezentând daune materiale.

În baza art.14 rap.la art.346 alin.1.C.P.P. cu referire la art.998-999.civ. s-a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă, în sensul că a fost obligat inculpatul G la plata către partea civilă a sumei de 800 lei reprezentând daune materiale.

3. În baza art.191 alin.1 C.P.P. a fost obligat inculpatul G la plata sumei de 800 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că inculpatul a pretins și a primit de la părțile vătămate G și în luna septembrie 2006 suma de 650 euro pentru a le facilita plecarea în Germania la un loc de muncă și, procedând în același mod, în perioada aprilie - mai 2007 indus în eroare pe părțile vătămate, și primind sumele de 700 euro și 800 lei tot cu promisiunea că le va aranja un loc de muncă în străinătate, încercând să inducă în eroare și pe numitul, cel din urmă anunțând organele de poliție și parchet care au organizat un flagrant.

Cu ocazia prinderii inculpatului, acesta s-a prezentat sub o identitate falsă atribuindu-și numele de și calitatea de avocat.

Faptele astfel reținute au primit în drept încadrarea juridică a înșelăciunii prev.de art.215 alin.1 și 2 Cod penal cu aplicarea art.37 lti.a Cod penal, art.215 alin.1 și 2 cu aplicarea art.41 alin.2și art.37 lit.a Cod penal, art.293 alin.1 Cod penal cu aplicarea art.37 lit.a Cod penal.

În ceea ce privește infracțiunea de furt calificat a sumei de 20.000 euro reclamată de partea vătămată, prima instanță a apreciat că plângerea acesteia nu se coroborează cu nicio altă probă din dosar iar fapta nu există, motiv pentru care în baza art.11 pct.2 lit.a raportat la art.10 lit.a Cod procedură penală s-a dispus achitarea inculpatului.

La individualizarea pedepselor ce s-au aplicat inculpatului instanța a avut în vedere scopul educativ și preventiv al pedepsei prev. de art.52 dar Cod Penal și criteriile prevăzute de art.72 Cod Penal, respectiv gradul de pericol social al infracțiunilor săvârșite, raportat la împrejurările comiterii faptelor, respectiv multitudinea actelor materiale și a ținut cont de limitele de pedeapsă prevăzute de lege, de persoana și conduita inculpatului care nu este la primul contact cu legea penală, fiind chiar recidivist, faptele fiind săvârșite în termenul de încercare dintr-o pedeapsă anterioară, aplicate pentru fapte de același gen dar și de faptul că acesta și-a recunoscut propriile fapte.

Este evident că pedepsele anterior aplicate nu și-au atins scopul, din contră inculpatul a perseverat în săvârșirea chiar de fapte de același gen cu cele pentru care anterior a fost condamnat definitiv. De asemenea instanța a mai reținut că deși inculpatului i-a fost aplicată ultima pedeapsă cu suspendarea condiționată, acesta nu a profitat de acest lucru și a săvârșit faptele din prezentul dosar.

Pentru aceste motive instanța în baza art.215 alin.1, 2.Cod Penal cu aplic.art.37 lit.a l Cod Penal-a condamnat pe inculpatul G la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în stare de recidivă postcondamnatorie.

În baza art.83.Cod Penal a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 2 (doi) ani închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr.1867/ 28.10.2004 a Judecătoriei Bistrița, definitivă prin neapelare, pe care a adăugat-o la pedeapsa aplicată anterior prin prezenta sentință, inculpatul urmând să execute pedeapsa de 5 (cinci) ani închisoare.

În baza art.215 alin.1, 2.Cod Penal cu aplic.art.41 alin.2 și Cod Penal art.37 lit.a a Cod Penal condamnat pe inculpatul G la pedeapsa de 3 (trei) ani și 6 (șase) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în formă continuată și în stare de recidivă postcondamnatorie.

În baza art.83 a Cod Penal revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 2 (doi) ani închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr.1867/ 28.10.2004 a Judecătoriei Bistrița, definitivă prin neapelare, pe care a adăugat-o la pedeapsa aplicată anterior prin prezenta sentință, inculpatul urmând să execute pedeapsa de 5 (cinci) ani și 6 (șase) luni închisoare.

În baza art.293 alin.1 cu Cod Penal aplic.art.37 lit.a a Cod Penal condamnat pe inculpatul G la pedeapsa de 6 (șase) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals privind identitatea în stare de recidivă postcondamnatorie.

În baza art.83.Cod Penal a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 2 (doi) ani închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr.1867/ 28.10.2004 a Judecătoriei Bistrița, definitivă prin neapelare, pe care a adăugat-o la pedeapsa aplicată anterior prin prezenta sentință, inculpatul urmând să execute pedeapsa de 2 (doi) ani și 6 (șase) luni închisoare.

În baza art.33 lit.a și art.34 alin.1 lit.b instanța Cod Penal a contopit cele trei pedepse aplicate mai sus (după adăugarea pedepsei de 2 ani aplicată prin sentința penală nr.1867/ 28.10.2004 a Judecătoriei Bistrița la fiecare dintre acestea), inculpatul G urmând să execute în final pedeapsa cea mai grea, de 5 (cinci) ani și 6 (șase) luni închisoare.

În baza art.71 Cod penal a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art.64 alin.1 lit.a teza a-II-a și b

Cod Penal

Referitor la dreptul de a alege (art.64 alin.1 lit.a teza I Cod Penal), instanța a apreciat că aplicarea pedepselor accesorii trebuie realizată și prin prisma Convenției Europene a Drepturilor Omului și a jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, care fac parte din dreptul intern. Având în vedere și cauza Hirst contra Marii Britanii, prin care Curtea a analizat chestiunea interzicerii legale automate a dreptului la vot a persoanelor deținute aflate în executarea unei pedepse, instanța, în aplicarea jurisprudenței CEDO, nu a aplicat automat pedeapsa accesorie prev. de art.64 alin.1 lit.a teza I Cod Penal, și apreciat că în cauză nu se impune aplicarea acesteia față de inculpat.

Astfel, instanța de fond a apreciat că simpla săvârșire a faptelor reținute în sarcina inculpatului, nu poate conduce la interzicerea din oficiu a dreptului de a alege, întrucât acest drept constituțional implică o apreciere personală asupra modului în care un cetățean înțelege să-și exercite acest drept, iar inculpatul, ca urmare a săvârșirii faptelor nu poate fi oprit de la exercitarea, în limitele sale constituționale și legale, a unui astfel de drept.

În baza art.350 alin.1 a C.P.P. menținut măsura arestării preventive a inculpatului

În baza art.88 Cod Penal, a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii și a arestării preventive, de la data de 16.05.2007 la zi.

Cu privire la acțiunile civile formulată în prezenta cauză instanța a reținut că, G, și s-au constituit părți civile reprezentând valoarea sumele însușite și nerestituite de către inculpat.

În ceea ce privește acțiunea civilă formulată împotriva inculpatului, au fost analizate elementele răspunderii civile delictuale: prejudiciul cert și nereparat încă; fapta ilicită; vinovăția; legătura de cauzalitate dintre prejudiciu și fapta ilicită.

S-a constatat în speță îndeplinirea condițiilor răspunderii civile delictuale, respectiv existența unui incontestabil prejudiciu produs părților vătămate G, și prin faptele ilicite ale inculpatului, legătura de cauzalitate dintre fapta și prejudiciu, precum și vinovăția inculpatului ca atitudine psihică față de faptă și urmările acesteia.

Pentru aceste motive instanța în baza art.14 rap.la art.346 alin.1 cu referire la art.998-999.civ. a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă G împotriva inculpatului, în sensul că a obligat pe inculpatul G la plata către partea civilă a sumei de 650 EURO reprezentând daune materiale

În baza art.14 rap.la art.346 alin.1 cu referire la art.998-999.civ. a admis acțiunile civile formulate de părțile civile, și a obligat inculpatul la plata sumelor pretinse și dovedite de aceștia.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 B și inculpatul

În dezvoltarea motivelor de apel, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 B arătat că hotărârea instanței de fond este nelegală, întrucât s-a dispus achitarea inculpatului pentru infr. prev. de art.210 rap.la Cod Penal art.208 alin.1 - 209 alin.1 lit.i Cod Penal, respectiv art.208 alin.1 - 209 alin.1 lit.i și Cod Penal s-a respins acțiunea civilă formulată de partea civilă și netemeinică deoarece pedepsele aplicate în raport de gravitatea faptelor săvârșite sunt insuficiente pentru realizarea scopului acesteia, dar și pentru sancționarea conduitei antisociale a inculpatului.

Cu privire la nelegalitatea soluției, Parchetul a considerat că instanța de fond a apreciat în mod greșit probele administrate în cauză cu privire la vinovăția inculpatului, în sensul că deși nu există probe directe care să-l incrimineze pe inculpat, din coroborarea tuturor probelor indirecte rezultă fără niciun dubiu că inculpatul a fost cel care i-a sustras părții vătămate suma de bani precizată.

Cu privire la netemeinicia hotărârii Parchetul a arătat că pedepsele aplicate inculpatului sunt extrem de reduse raportat la faptele săvârșite. Mai arată Parchetul că instanța de fond a făcut abstracție de faptul că inculpatul a avut o bogată activitate infracțională, desfășurată pe întreg teritoriul țării, nu se află la primele fapte de acest gen, acesta fiind condamnat anterior pentru săvârșirea unor fapte cu același mod de operare, cele pentru care a fost cercetat în prezentul dosar fiind săvârșite în cursul termenului de încercare dar și de faptul. De asemenea nu trebuie lăsată deoparte, dificultatea pe care au avut-o organele de urmărire penală în vederea stabilirii identității reale a inculpatului cât și faptul că în cursul urmării penale acesta a avut o atitudine parțial sinceră, nerecunoscând săvârșirea faptelor de furt,dar nici cele de înșelăciune în totalitate.

Raportat la aceste considerente, se apreciază că inculpatul trebuie sancționat cu o pedeapsă mai mare, care să exprime gravitatea faptelor săvârșite de inculpat, numărul acestora, dar și atitudinea sa în cursul efectuării cercetărilor.

În apelul său, inculpatul a criticat sentința pentru netemeinicie sub aspectul individualizării pedepselor aplicate, solicitând reducerea acestora față de starea de sănătate.

Examinând sentința apelată prin prisma motivelor invocate de apelanții Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 B si inculpatul G, precum și din oficiu, conform art. 371 alin. 2 Cod procedură penală, Tribunalul a constatat că apelul inculpatului este nefondat, iar apelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 B este fondat în limitele ce se vor arăta în cele ce urmează:

Instanța de fond, în analizarea faptelor de înșelăciune și fals privind identitatea pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, a făcut o justă apreciere a materialului probator administrat în cauză, în ambele faze procesuale și a stabilit în mod corect situația de fapt, prin coroborarea declarațiilor părților vătămate părți civile G, și ale martorilor, și, cu procesele verbale de recunoaștere din planșe foto și de transcriere a înregistrărilor convorbirilor telefonice dintre inculpat și partea civilă, precum și cu declarațiile inculpatului, date pe parcursul procesului penal, prin care a recunoscut parțial pentru ca apoi, la dezbaterea pe fondul cauzei să recunoască toate faptele de înșelăciune și cea de fals privind identitatea.

Astfel, din probele anterior menționate, Tribunalul, în acord cu instanța de fond, a reținut ca situație de fapt împrejurarea că în perioada septembrie 2006 - 16 mai 2007 inculpatul a indus în eroare mai multe părți vătămate promițându-le contra cost rezolvarea unor locuri de muncă în străinătate însă după încasarea diferitelor sume de bani a evitat să-i mai întâlnească și să le confirme sau să le infirme rezultatul demersurilor întreprinse.

acestor părți vătămate inculpatul li s-a prezentat drept avocat cu numele fals de.

Ca urmare a plângerilor formulate împotriva inculpatului, organele de poliție, cu ajutorul martorei, au reușit să-1 găsească pe inculpat și au pregătit un flagrant. Martora și-a creat o adresă de messenger acceptată de către inculpat la discuții. In discuțiile purtate cu martora, inculpatul G, care s-a prezentat a fi și avocat, i-a propus acesteia să îi găsească o persoană pe care urma să o trimită la muncă în Germania prin cunoștințele pe care le are. După mai multe discuții între inculpat și persoana "găsită" de către martoră se stabilește o întâlnire în zona, aici numitul (în realitate martorul ), trebuia să îi dea inculpatului suma de 500 de euro.

La data de 16.05.2007, inculpatul s-a întâlnit cu martorul, care-i dă suma de 500 de euro. de aproape această întâlnire organele de poliție au intervenind pentru prinderea inculpatului, iar acesta, la vederea organelor de poliție, a aruncat pe jos suma de bani primită de la martor.

În momentul intervenției organelor de poliție la data de 16.05.2007 cu ocazia flagrantului, inculpatul G le-a declarat acestora că se numește, semnând totodată procesul verbal de constatare a infracțiunii flagrante și procesul verbal de efectuare a percheziției corporale sub acest nume.

Sub aspectul încadrării juridice a faptelor anterior expuse, Tribunalul a constatat că instanța de fond a făcut o corectă încadrare juridică reținând incidența dispozițiilor art. 215 alin. 1 și 2 Cod penal, pentru fapta descrisă la pct. 1, art. 215 alin. 1 și 2 Cod penal cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal, pentru faptele reținute la pct. 2-5, respectiv art. 293 alin. 1 Cod penal, pentru fapta reținută la pct. 6 din situația de fapt anterior reținută de tribunal.

Totodată, Tribunalul a constatat că în mod corect instanța de fond a reținut că faptele au fost săvârșite de inculpat în stare de recidivă postcondamnatorie, față de condamnarea anterioară la pedeapsa de 2 ani închisoare cu suspendarea condiționată aplicată prin sentința penală nr. 1867/ 28.10.2004 a Judecătoriei Bistrița.

Deși instanța de fond, la individualizarea judiciară a pedepselor aplicate inculpatului Gaț inut cont de prevederile art. 72 Cod penal,respectiv de limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru fiecare faptă in parte, gradul de pericol social concret al fiecărei fapte relevat de modul și mijloacele de săvârșire faptei, multitudinea actelor materiale, valoarea prejudiciului, persoana inculpatului, care este cunoscut cu antecedente penale, fiind chiar recidivist, fără ocupație, cu o atitudinea oscilantă,totuși nu le-a dat relevanța corespunzătoare, stabilindu-i pedepse orientate spre minimul special prevăzut de lege, deși inculpatul anterior a mai săvârșit și alte fapte penale de aceeași natură pentru care i-au fost aplicate pedepse cu închisoarea, ultima fiind
de 2 ani închisoare.

În raport cu aceste împrejurări, Tribunalul a constatat că prima instanță nu a dat relevanța corespunzătoare perseverenței infracționale a inculpatului și gravității faptelor reliefată de multitudinea actelor materiale săvârșite pe întreg teritoriul țării și de modalitatea de săvârșire, așa cum a fost reținută anterior.

Astfel fiind, Tribunalul a constatat că pedepsele aplicate inculpatului nu sunt de natură a-și atinge scopul prevăzut de disp. art. 52 Cod penal, atât timp cât anterior a mai fost condamnat la pedepse cu închisoarea, una executată în regim de detenție, iar alta cu suspendarea condiționată a executării și nu au condus la reeducarea inculpatului și nici la prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni, din moment ce acesta a continuat sa săvârșească și alte fapte penale de aceeași natură, respectiv cele pentru care este judecat în prezenta cauza.

În mod corect instanța de fond a aplicat regulile speciale prevăzute de art. 83 Cod penal privind revocarea suspendării condiționate a pedepsei de 2 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 1867/ 28.10.2004 a Judecătoriei Bistrița, definitivă prin neapelare, întrucât acesta a săvârșit faptele deduse judecății în termenul de încercare stabilit prin sentința penală anterior menționată.

Cu privire la plângerea părții civile, înregistrată la data de 08.12.2006, formulată împotriva inculpatului, prin care arată că îl bănuiește pe concubinul acesteia, inculpatul G (pe care îl știa sub numele de ) că i-ar fi sustras din casă în două rânduri suma de 28.000 euro, sumă pe care aceasta o încasase în urma vânzării unei garsoniere, Tribunalul, a reținut următoarele:

În legătură cu fapta de furt prev. de art. 210 Cod penal rap. la art. 208 alin. 1 - 209 alin. 1 lit. i Cod penal reținută în sarcina inculpatului G, și anume aceea de a sustrage părții civile la începutul lunii decembrie 2006 suma de 8000 de euro, sumă rezultată din antecontractul de vânzare cumpărare încheiat cu privire la garsoniera pe care o deținea, Tribunalul a apreciat, în acord cu instanța de fond, că nu există probe indubitabile de vinovăție a inculpatului, soluția de achitare pronunțată de instanța de fond fiind în acord cu probele administrate sub acest aspect.

Astfel, partea vătămată a susținut că a doua zi după ce a încheiat acel antecontract de vânzare cumpărare a plecat la serviciu, inculpatul G spunând că pleacă la C pentru a-și rezolva niște afaceri. A mai arătat partea vătămată că banii îi lăsase într-un loc pe care îl știa numai ea și inculpatul, iar când s-a întors acasă a constatat lipsa acestora și a luat legătura telefonic cu inculpatul care i-a comunicat că el a luat acei bani din greșeală, însă această declarație nu se coroborează cu niciun alt mijloc de probă administrat în cauză, în condițiile în care inculpatul în toate declarațiile tăcute pe parcursul procesului penal nu a recunoscut că ar fi luat acei bani părții civile. Mai mult decât atât, chiar partea vătămată, în una dintre declarații (fila 10 ) a învederat inițial căsuma de 10.000 de euro primită ca avans a fost cheltuită pentru achitarea unor datorii.

In atare situație, Tribunalul a reținut că există dubiu cu privire la existența acestei sume de bani în locuința părții civile la momentul plecării inculpatului, dubiu care profită acestuia din urmă.

In concluzie, apelul declarat de procuror împotriva achitării inculpatului în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a Cod procedură penală rap. la art. 10 alin. 1 lit. a Cod procedură penală pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. art. 210 Cod penal rap. la art. 208 alin. 1 - 209 alin. 1 lit. i Cod penal cu aplic. art. 37 lit. a Cod penal apare ca nefondat.

Însă, Tribunalul, cu privire la plângerea părții civile în sensul sustragerii de către inculpat a sumei de 20.000 de euro din banii obținuți din vânzarea garsonierei, a apreciat că prin probele administrate în cauză s-a făcut dovada vinovăției inculpatului sub aspectul săvârșirii acestei fapte. Deși probele administrate în cauză sunt probe indirecte, acestea, prin coroborare, conduc la existența unor date obiective apte să creeze pentru un observator neutru presupunerea rezonabilă că inculpatul poate fi tras la răspundere penală pentru această faptă.

Astfel, din declarațiile părții vătămate, coroborate cu declarațiile martorelor și, precum și cu declarațiile inculpatului rezultă că inculpatul a locuit cu partea vătămată în apartamentul ei o perioadă de timp, primind o cheie de la ușa de acces în apartament. Deși relațiile dintre ei, așa cum au fost percepute de partea vătămată, erau apropiate, discutând chiar de căsătoria lor, inculpatul i-a ascuns părții vătămate identitatea sa reală, situația familială și cea profesională. Ba mai mult, inculpatul mai avea o altă relație cu martora a, pe care o cunoscuse în același mod ca și pe partea vătămată și căreia îi spusese aceleași lucruri (respectiv că se numește, este văduv, este avocat, are multe proprietăți în H și M C și mașini, etc.), astfel cum rezultă din declarațiile martorei a, și încerca să intre într-o altă relație cu martora, conform declarațiilor acestei martore. Și ulterior, când partea vătămată, sub o identitate falsă, respectiv, a reușit să-l contacteze pe inculpat, prin intermediul, acesta i-a spus aceeași poveste pe care i-o spusese la momentul la care l-a cunoscut.

Din declarațiile părții vătămate coroborate cu declarațiile martorei, a rezultat că inculpatul a fost cel care a determinat-o pe partea vătămată să-și vândă locuința, respectiv o garsonieră, pentru ca împreună să cumpere o locuință mai mare - apartament.

Partea vătămată și-a vândut garsoniera, iar la data de 06.12.2006 a primit suma de 25.000 de euro de la martorul și soția acestuia, aspect ce rezultă din declarațiile martorului mai sus menționat și din contractul de vânzare cumpărare existent la dosarul cauzei, bani pe care partea vătămată i-a dus în locuința sa, conform declarațiilor sale și ale martorei. Despre acest fapt, inclusiv cu privire la locul în care i-a pus în locuință, a fost încunoștintat și inculpatul de către partea vătămată, telefonic, întrucât acesta plecase cu motivația că are probleme de rezolvat la

Din declarația părții vătămate rezultă că la ultima discuție telefonică cu inculpatul, din data de 07.12.2009, acesta i-a comunicat părții vătămate că își va închide telefonul întrucât va da mobilul altcuiva și că și-a luat un alt mobil mai performant, după care partea vătămată nu a mai reușit să-1 contacteze pe inculpat și nici acesta nu a mai căutat-

În data de 08.12.2006, partea vătămată a constatat că-i lipsea suma de 20.000 Euro, în bancnote de 500 Euro, din locul unde o pusese, fapt comunicat imediat martorei care a îndrumat-o să anunțe poliția, astfel cum rezultă din declarațiile acesteia din urmă.

Din procesul verbal de cercetare la fața locului, precum și din declarația părții vătămate rezultă că în locuință nu au fost constatate urme de răvășire, ușa de acces în locuință nu prezenta urme de forțare, iar în afara sumei de bani nu au mai lipsit alte bunuri, deși partea vătămată avea în locuință bijuterii și alte bunuri de valoare.

Din declarațiile martorei a, date atât în faza de urmărire penală, cât și în faza cercetării judecătorești, a rezultat că la începutul lunii decembrie (nu a putut preciza exact data) a văzut în portofelul inculpatului un de bancnote de 500 Euro pe care nu le-a numărat însă a apreciat că era o sumă mare. Mai precizează martora că după ce a văzut suma de bani, inculpatul a început să-și cumpere diverse obiecte electrocasnice, i-a cumpărat și ei un inel și o brățară din aur și 1-a văzut purtând bijuterii masive din aur despre care a afirmat că au venit colegi de-ai săi și i-au adus aceste bijuterii de la casa lui din H sau M Ulterior, constatând că nu mai avea bani în portofel, 1-a întrebat pe inculpat care a fost suma cea mai mare pe care a avut-o în portofel, acesta răspunzându-i 30.000 Euro (conform declarației de la urmărire penală), 25.000 Euro (conform declarației din fața instanței), salariile colegilor săi avocați. In finalul declarației dată în fața instanței martora a mai arătat că, după arestarea inculpatului, a fost contactată de acesta cerându-i să-și schimbe declarația dată în fața organelor de poliție, însă i-a închis telefonul.

Coroborând toate aceste probe, Tribunalul a reținut că inculpatul nu a dorit în niciun moment să se căsătorească cu partea vătămată, ci, prin această promisiune, a determinat-o să-și vândă locuința, pentru ca apoi să beneficieze de banii obținuți. Faptul că inculpatul este autorul furtului sumei de 20.000 Euro rezultă din următoarele împrejurări constate prin probele administrate și anterior relevate: inculpatul a avut cheie de la ușa de acces în locuința părții vătămate și a cunoscut exact locul în care erau puși banii (la cercetarea la fața locului nu au fost constatate urme de forțare a sistemului de închidere de la ușa de acces în apartamentul părții vătămate și nici urme de răvășire); ulterior dispariției banilor inculpatul a avut asupra sa o sumă mare în valută, respectiv Euro în bancnote de 500 (suma reclamată de partea vătămată ca fiind sustrasă compunându-se din bancnote de câte 500 Euro), deși nu avea un loc de muncă și nicio ocupație din care să obțină sume mari de bani (inculpatul a obținut sume de bani din săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune recunoscute de acesta, însă sume mici obținute fie înainte, fie după luna decembrie 2006 când a fost văzut cu o sumă mare de bani); inculpatul a plecat din locuința părții vătămate, motivând că pleacă în interes de serviciu, deși nu avea o ocupație, înainte de a primi prețul imobilului vândut tocmai pentru a acredita ideea că nu are nicio legătură cu cele petrecute, însă s-a interesat de primirea banilor precum și de locul în care au fost puși de către partea vătămată; ulterior a rupt orice legătură cu partea vătămată; după ce a fost arestat, luând cunoștință de probele administrate împotriva sa, a încercat să o determine pe martora a să-și schimbe declarația dată în fața organelor de poliție.

Tribunalul nu poate reține la stabilirea adevărului raportul de expertiză dactiloscopică întrucât, pe de o parte, deși este cert faptul că inculpatul a locuit cu partea vătămată în locuința acesteia, nu a fost identificată nicio urmă papilară a acestuia în apartament, iar pe de altă parte, faptul că pentru o parte din urmele ridicate din locuința unde stăteau partea vătămată și inculpatul nu se poate stabili dacă ele aparțin sau nu inculpatului, iar cele pentru care s-a putut face compararea nu aparțin acestuia, nu exclude posibilitatea ca inculpatul să fi săvârșit fapta. De asemenea, nici declarația martorului nu poate fi reținută ca o probă care să excludă vinovăția inculpatului, dat fiind faptul că, din coroborarea declarației acestuia cu cea a părții vătămate din data de 09.12.2006 (file 12-14 ), rezultă că ultima dată în care a văzut-o pe partea vătămată a fost anterioară descoperirii lipsei banilor, astfel că partea vătămată nu avea motive să fie tulburată sau agitată. Este adevărat că în declarația dată în ziua de 08.12.2006, partea vătămată a arătat că a coborât să-i dea o sumă de bani martorului după ce a constatat lipsa banilor, însă această declarație a fost luată chiar în ziua constatării dispariției banilor când partea vătămată era tulburată, însă în declarația din data de 09.12.2006, aceasta descrie în mod cursiv derularea evenimentelor, declarație care s-a coroborat cu cea a martorului, respectiv în data de 07.12.2006 i-a dat suma de bani pentru materiale, iar în data de 08.12.2006 dimineața s-au întâlnit iarăși, însă dispariția banilor partea vătămată a constatat-o în data de 08.12.2006 în jurul orelor 20.00, când nu a mai părăsit locuința, așteptând sosirea organelor de poliție.

In concluzie, prin probele administrate în cauza și analizate anterior a fost răsturnată prezumția de nevinovăție ce opera în favoarea inculpatului, conf. art. 5 si art. 66 Cod procedură penală, astfel că apelul declarat de procuror sub acest aspect apare ca fondat.

A fost admis apelul declarat de procuror, s-a desființat în parte sentința penală apelată și, în fond, rejudecând:

S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 5 ani și 6 luni închisoare aplicată inculpatului în pedepsele componente de 3 ani închisoare, 3 ani și 6 luni închisoare și, respectiv, 6 luni închisoare.

Au fost majorate pedepsele aplicate inculpatului prin sentința penală apelată după cum urmează: de la 3 ani închisoare la 5 ani închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art.215 al. și 2 din Codul penal, cu aplicarea art.37 lit.a) din Codul penal; de la 3 ani și 6 luni închisoare la 5 ani și 6 luni închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art.215 al.l și 2 din Codul penal, cu aplicarea art.41 al.2 și art.37 lit.a) din Codul penal; de la 6 luni închisoare la 1 an închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art.293 al.l din Codul penal, cu aplicarea art.37 lit.a) din Codul penal, apreciindu-le ca fiind necesare și suficiente, față de considerentele reținute sub aspectul individualizării pedepsei, pentru atingerea scopului prev. de art. 52 Cod penal.

Reținând vinovăția inculpatului sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art.208 al.l - 209 al.l lit.i) din Codul penal, cu aplicarea art.37 lit.a din Codul penal, îl va condamna pe inculpat.

La individualizarea pedepsei au fost avute în vedere prevederile art. 72 Cod penal, respectiv de limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru fapta săvârșită, gradul de pericol social concret al acesteia relevat de modul și mijloacele de săvârșire, valoarea prejudiciului creat părții vătămate, persoana inculpatului, care este cunoscut cu antecedente penale, fiind recidivist, anterior săvârșind și alte fapte penale pentru care i-au fost aplicate pedepse cu închisoarea, ultima fiind de 2 ani închisoare, fără ocupație, cu o atitudine de nerecunoaștere și îi va aplica o pedeapsă cu închisoarea orientată spre minimul prevăzut de lege, respectiv 4 ani închisoare.

In baza art.71 din Codul penal va interzice inculpatului, pe durata executării pedepsei, ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute la art. 64 alin.l lit.a teza a II-a și b din Codul penal.

Întrucât toate faptele reținute în sarcina inculpatului au fost săvârșite în termenul de încercare stabilit prin sentința de condamnare anterioară, Tribunalul, în baza art. 83 Codul penal, a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 1867/ 28.10.2004 a Judecătoriei Bistrița, definitivă prin neapelare, pe care o va adăuga la fiecare dintre pedepsele ce-i vor fi aplicate prin prezenta hotărâre, urmând a-i fi aplicate inculpatului pedepsele de 7 ani închisoare, 7 ani și 6 luni închisoare, 3 ani închisoare, și, respectiv, de 6 ani închisoare. Constatând că faptele pentru care va fi condamnat inculpatul au fost săvârșite mai înainte ca pentru vreuna dintre ele să se fi pronunțat o condamnare definitivă, Tribunalul a reținut că sunt aplicabile dispozițiile art. 33 lit. a Cod penal privind concursul de infracțiuni, astfel că, în baza art. 34 alin. 1 lit. b Cod penal, a dispus contopirea pedepselor ce vor fi stabilite pentru faptele reținute în sarcina lui, ținându-se cont și de disp. art. 83 Cod penal privind revocarea beneficiului suspendării condiționate a pedepsei aplicate anterior și îi va aplica spre executare pedeapsa cea mai grea cu executare în regim de detenție, pe care o va spori cu 6 luni închisoare, urmând să-i fie dată spre executare pedeapsa rezultantă de 8 ani închisoare, apreciind ca fiind suficientă pentru întreaga activitate infracțională a inculpatului.

Tribunalul a apreciat că sporirea pedepsei cu 6 luni se impune, față de numărul și întinderea pedepselor ce intră în contopire. Totodată, în situația în care nu s-ar aplica un spor cu ocazia contopirii pedepselor, s-ar crea impresia de impunitate pentru inculpat, ceea ce va constitui un îndemn la săvârșire a cât mai multe infracțiuni, în viitor, după ce a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală.

In baza art. 71 Cod penal i s-a interzis inculpatului, pe durata executării pedepsei, ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute la art. 64 alin.l lit.a teza a II-a și b Cod penal.

In baza art. 381 al. 1 și art. 382 al.3 din Codul d e procedură penală a dedus din pedeapsa ce-i va fi aplicată inculpatului, durata reținerii si arestării preventive în prezenta cauza de la 16.05.2007 la zi și a menținut arestarea preventivă a inculpatului, dat fiind faptul că temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive se mențin și în prezent, iar acestea impun în continuare menținerea inculpatului în stare de arest, față de considerentele anterior expuse.

Sub aspectul laturii civile, Tribunalul reținut că partea vătămată s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 20.000 Euro, reprezentând contravaloarea prejudiciului cauzat și nerecuperat.

Tribunalul a constatat că prin săvârșirea infracțiunii de flirt calificat reținută în sarcina inculpatului, acesta i-a produs părții vătămate un prejudiciu în sensul vizat de disp. art. 998.civ. și față de considerentele reținute pe latură penală, apreciază că, în speță, sunt îndeplinite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale, respectiv, există fapta ilicită, există prejudiciu, între fapta ilicită și prejudiciul suferit de partea civilă există legătură de cauzalitate, iar inculpatul a săvârșit fapta ilicită cu vinovăție sub forma intenției directe.

Față de această situație, în temeiul art. 14 și art. 346 alin. 1 Cod procedură penală coroborat cu art. 998-999 Cod civil, s- admis în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă și a obligat inculpatul la plata sumei 20.000 Euro, echivalent în lei la cursul de la data plății, către această parte civilă cu titlu de despăgubiri civile

În limitele considerentelor de mai sus, prin decizia penală nr.83/A din 5.02.2009, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul București - secția I penală a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 B împotriva sentinței penale nr.1193 din 27.06.2008, pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 B, a desființat în parte sentința penală atacată și în fond, rejudecând:

S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 5 ani și 6 luni închisoare aplicată inculpatului în pedepsele componente de 3 ani închisoare, 3 ani și 6 luni închisoare și, respectiv, 6 luni închisoare.

Au fost majorate pedepsele aplicate inculpatului prin sentința penală apelată, astfel:

- de la 3 ani închisoare la 5ani închisoare pentru infr.prev.de art.215 alin.1și 2, cu aplicarea art.37 lit.a Cod penal;

- de la 3 ani și 6 luni închisoare la 5 ani și 6 luni închisoare pentru infr.prev.de art.215 alin.1și 2 Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2 și art.37 lit.a Cod penal;

- de la 6 luni închisoare la 1 an închisoare pentru infr-.prev.de art.293 alin.1 Cod penal, cu aplic.art.37 lit.a Cod penal.

În baza art.208 alin.1-209 alin.1 lit.i Cod penal cu aplic.art.37 lit.a Cod penal a fost condamnat inculpatul G la o pedeapsă de 4 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunea de furt calificat.

În baza art.71 Cod penal a interzis inculpatului, pe durata executării pedepsei, ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art.64 alin.1 lit.a teza II și b Cod penal.

În baza art.83 Cod penal a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr.1867 din 28.10.2004 a Judecătoriei Bistrița, definitivă prin neapelare, pe care o adaugă la fiecare dintre pedepsele aplicate prin prezenta hotărâre, aplicând inculpatului pedepsele de 7 ani închisoare, 7 ani și 6 luni închisoare, 3 ani închisoare și 6 ani închisoare.

În baza art.36 alin.1 Cod penal raportat la art.34 alin.1 lit.b Cod penal a contopit pedepsele pronunțate (rezultate ca urmare a revocării suspendării condiționate a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr.1867 din 28.10.2004 a Judecătoriei Bistrița ), aplicând inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 7 ani și 6 luni închisoare, sporită cu 6 luni, urmând ca în final să execute 8 ani închisoare.

În baza art.71 Cod penal a interzis inculpatului, pe durata executării pedepsei, ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art.64 alin.1 lit.a teza II și b Cod penal.

În baza art.382 alin.3 Cod procedură penală a menținut starea de arest a inculpatului.

În baza art.14 și 346 Cod procedură penală raportat la art.998-999 cod civil admis în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă și a obligat inculpatul la plata sumei de 20.000 euro către aceasta, la cursul BNR la data plății.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.

S-a respins, ca nefondat apelul declarat de inculpat și s-a dispus obligarea lui la cheltuieli judiciare statului.

Împotriva acestei din urmă hotărâri a declarat recurs, în termen, inculpatul criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie sub aspectul condamnării sale pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat pe care nu o recunoaște și s-ar impune achitarea sa, în subsidiar, o redozare a pedepsei de executat care este prea severă în opinia sa în condițiile în care este bolnav și se tratează medicamentos.

Examinând hotărârea atacată sub aspectul criticilor invocate cât și din oficiu prin prisma dispozițiilor art.3859pct.18 și 14 și art.3859alin.3 Cod procedură penală, Curtea constată că recursul de față nu este fondat și va fi respins.

Sub aspectul comiterii infracțiunilor de înșelăciune și fals privind identitatea, recurentul inculpat G nu a formulat critici decât cu privire la o reindividualizare a pedepsei iar ceea ce contestă este reținerea în sarcina sa a infracțiunii de furt calificat în dauna părții vătămate - fosta sa concubină, respectiv suma de 20.000 euro din locuință.

Instanța de control judiciar a analizat riguros materialul probator aflat la dosar pentru stabilirea situației obiective a relațiilor dintre părți, a existenței sau nu a sumei de bani, proveniența ei, datele expertizei dactiloscopice efectuate în cauză și a concluzionat, coroborat cu declarațiile martorilor, a, că inculpatul se face vinovat de sustragerea sumei de 20.000 euro aparținând părții vătămate.

Astfel, a reieșit cu certitudine că partea vătămată vânduse o locuință și avea în casă o sumă de 25.000 euro, că inculpatul trăia în concubinaj cu aceasta, în promisese chiar că o va lua de soție, avea cheie de la ușa de acces în locuință, cunoștea exact locul în care erau banii, de aceea nu existau urme de răvășire sau forțare a sistemului de închidere dacă ar fi pătruns o persoană străină, a plecat din locuința părții vătămate motivând un interes de serviciu deși nu avea nicio ocupație anterior primirii banilor de către partea vătămată tocmai pentru a acredita ideea că nu are nicio legătură cu cele petrecute însă se interesase de primirea banilor și de locul în care au fost puși de partea vătămată, ulterior a rupt orice legătură cu aceasta.

Nu, în ultimul rând, după ce a fost arestat, luând cunoștință de probele administrate împotriva sa, încercat să o determine pe martora a să-și schimbe declarația dată în fața organelor de poliție. Ca și partea vătămată, martora îi era concubină,i se prezentase și ei ca avocat îi făcuse propuneri de căsătorie prin tertipuri mincinoase astfel că declarația acesteia a fost apreciată drept obiectivă și în concordanță cu toate mai sus arătate.

Prin urmare și această infracțiune a fost dovedită fără putință de tăgadă iar inculpatul, în afara unei nerecunoașteri formale, nu a propus probe în combaterea ei și nici avocatul din oficiu nu a susținut cu argumente pertinente o altă situație invocând doar cazul de casare prevăzut de art.3859pct.18 Cod procedură penală.

Cu privire la acest aspect, se apreciază că prin invocarea cazului de casare - al erorii grave de fapt cu consecința pronunțării unei hotărâri greșite de condamnare sau de achitare trebuie să se constate o oglindire inexactă ca pură stare de fapt a conținutului dosarului în cuprinsul hotărârii atacate, deci o contrarietate evidentă între ceea ce spune dosarul prin actele sale și ce spune instanța prin hotărâre cu privire la existența faptei însă între motivarea deciziei din apel și actele dosarului există o concordanță deplină.

Probele administrate și analizate de instanța de apel au relevat că fapta de furt calificat există,a fost comisă de inculpat în împrejurările și modalitățile arătate și, prin urmare, achitarea inculpatului nu se impune.

Pe aspectul individualizării pedepsei, Curtea constată că la aplicarea și dozarea ei s-au avut în vedere criteriile instituite de art.72 Cod penal, limitele de pedeapsă pentru fiecare faptă, gravitatea lor, modalitățile în care au fost comise de inculpat, datele ce îl caracterizează - cu un palmares infracțional impresionant - recidivist postcondamnatoriu și cu o atitudine oscilantă pe parcursul procesului penal, fără să tragă învățăminte din condamnările anterioare executate în detenție sau suspendate condiționat.

Majorarea pedepselor, în faza de apel, și aplicarea celei mai grele în urma concursului de infracțiuni este justificată și se impune pentru ca triplul ei scop să fie atins astfel că motivul unei reduceri pedepsei nu este fondat.

Pentru toate considerentele de mai sus și în baza art.38515pct.1 lit.b Cod procedură penală, Curtea va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpat și în baza art.192 alin.2 Cod procedură penală îl va obliga la cheltuieli judiciare statului.

În baza art.38516alin.2 Cod procedură penală raportat la art.381 Cod procedură penală va fi dedusă prevenția inculpatului de la 16.05.2007 la zi.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr.83/A din 5.02.2009, pronunțată de Tribunalul București - secția I penală.

Deduce prevenția inculpatului de la 16.05.2007 la zi.

Obligă inculpatul la 300 lei cheltuieli judiciare statului din care 200 lei onorariu avocat oficiu se vor avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 16 aprilie 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

GREFIER,

Red.

Dact. 2 ex./ 29.05.2009

- - jud.;

Președinte:Elena Ursulescu
Judecători:Elena Ursulescu, Dumitru Miranceaă, Iuliana Ciolcă

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 580/2009. Curtea de Apel Bucuresti