Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 587/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr- - art. 208 - 209.Cod Penal -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
INSTANȚĂ DE RECURS
DECIZIA PENALĂ NR. 587
Ședința publică de la 3 iunie 2009
PREȘEDINTE: Aurel Ilie JUDECĂTOR 2: Constantin Iriza Onița Dumitru
- - - - vicepreședinte
- - - - judecător
Grefier: -
.
Ministerul Publica fost reprezentat de procuror din
cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova.
Pe rol, judecarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinți împotriva nr. 106A/10.12.2008, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosar nr- privind pe inculpatul.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns inculpatul intimat, asistat de av., lipsă partea civilă.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei după care, constatând dosarul în stare de judecată, s-a acordat cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul Parchetului, având cuvântul arată că nu mai susține primul din motivele scrise de recurs întrucât prima instanță - Judecătoria Drobeta Turnu S - a fost legal investită prin hotărârea Curții de Apel Craiova, rămasă definitivă.
Investirea instanțelor românești s-a făcut după sesizarea instanței slovene competente și, prin urmare, preluarea procedurii vizează doar preluarea judecății.
Se susțin însă celelalte două motive scrise de recurs și, în temeiul art. 385/9 pct. 18.C.P.P. - respectiv comiterea unei erori grave de fapt având drept consecință pronunțarea unei hotărâri de achitare - se solicită casarea atât a deciziei cât și a sentinței și trimitere la rejudecare către prima instanță.
Se menționează că, din spusele inculpatului ar rezulta că autorul furtului ar fi un anume. În aceste condiții inculpatul ar putea fi totuși tăinuitor sau complice.
S-ar fi impus așadar audierea numitului.
Av. pentru inculpatul intimat solicită respingerea recursului ca nefondat.
Se arată că inculpatul nu a participat la comiterea acelui furt. Numitul a venit cu o mașină deja furată. Împotriva lui se pot efectua cercetări separat, de către organele de urmărire penală.
Se menționează că, oral reprezentantul parchetului a invocat în plus un motiv nou de recurs - audierea lui - cerere care nu a mai fost formulată până în prezent.
Reprezentantul Parchetului arată că oral pot fi invocate și alte motive decât cele scrise iar audierea lui se impune pentru a fi verificată apărarea inculpatului.
Inculpatul, având ultimul cuvânt, arată că nu a comis infracțiunea pentru care este cercetat.
Dezbaterile fiind închise.
CURTEA
Asupra recursului penal de față.
Prin sentința penală nr. 998/10 iulie 2008 pronunțată de Judecătoria Drobeta Tr. S s-a respins cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. c cpp a fost achitat inculpatul pentru infracțiunea prev. de art. 208 alin. 4 - 209 alin. 1 lit. a,g cp.
S-a respins acțiunea civilă formulată de partea vătămată.
Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
Pentru a se pronunța această soluție s-au reținut următoarele:
Prin încheierea nr.7 din 19 iulie 2007 Curții de Apel Craiova, în temeiul art.114 alin.5 din legea 302/2004 a fost admisă cererea de preluare a judecății formulată de Tribunalul Regional din, Republica Slovenia, privind pe inculpatul, trimis în judecată prin rechizitoriul nr.Kt/0712/2001 din 27 septembrie 2001 al Parchetului Districtual din, pentru săvârșirea infracțiunii de luare a unui vehicul motorizat, prevăzută de art.216 cod penal raportat la art.25 codul penal al Sloveniei, respectiv art.208 alin.4 raportat la art.209 alin.1 lit.a,g codul penal român; dispunându-se sesizarea Judecătoriei Dr.Tr. S cu soluționarea cauzei în primă instanță.
S-a reținut prin actul de sesizare că în noaptea de 5 mai 2001, inculpatul împreună cu un complice neidentificat s-a deplasat în parcarea din fața casei părții vătămate, situată pe str.- cesta, ob, a îndoit portiera și a deschis cu forță autoturismul Ford Fiesta cu nr.de înmatriculare KK 17-79L, apoi a spart contactul și prin cuplarea firelor de contact a pornit motorul, cei doi plecând cu vehiculul până la, unde l-au lăsat.
Starea de fapt expusă a fost probată cu următoarele mijloace de probă: denunțul penal, proces verbal de primirea denunțului oral, proces verbal de examinarea vehiculului, proces verbal de cercetarea locului faptei, raport de cercetare tehnico criminalistică, constatări criminalistice la locul faptei, proces verbal de confiscarea obiectelor, nota oficială de fapte constatate, nota oficială de identificare a obiectelor, adeverință de restituirea obiectelor, album fotografii.
Partea vătămată s-a constituit parte civilă cu suma de 7.000 euro daune morale.
În faza de cercetare judecătorească a fost identificat inculpatul, s-a dat citire actului de sesizare, i s-a adus la cunoștință învinuirea, încadrarea juridică a acesteia, dreptul de a avea apărător precum și dreptul de a nu face nicio declarație, atrăgându-i-se atenția că ceea ce declară poate fi folosit și împotriva sa. I s-a adus la cunoștință și obligația aaa nunța în termen de 3 zile, orice schimbare a locuinței intervenită în cursul procesului penal.
A fost audiat inculpatul, în prezența apărătorului ales, avocat, acesta negând comiterea infracțiunii. A susținut că, intenționând să ajungă în Italia, în luna mai s-a deplasat împreună cu în Croația, de acolo a fost preluat de o altă persoană, din T, acesta conducând un autoturism de culoare roșie sau vișinie și fiind opriți de poliție pe traseu, șoferul a sărit din mașină iar el a rămas în autoturism. A precizat că a fost arestat timp de 20 zile.
Examinând actele și lucrările dosarului instanța de fond a constatat că inculpatul nu se face vinovat de comiterea infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată.
S-a reținut că în cauză nu s-a administrat nici o probă directă care să demonstreze că inculpatul este autorului sustragerii autoturismului părții vătămate.
Singura asociere a persoanei inculpatului cu fapta penală apare în procesul verbal de cercetare la locul faptei (fila 9-10), unde se consemnează că "s-a primit o informație că în apropierea pietrei de hotar a fost arestată o persoană suspectată de săvârșirea infracțiunii și că acolo s-a protejat o din PVC care a fost aruncată și în care se afla radio pentru mașină" (însă din mașina părții vătămate nu s-a constatat lipsa vreunui radio).
De asemenea, nu s-au produs dovezi pentru stabilirea circumstanțelor în care s-a comis infracțiunea, la dosar sunt atașate acte referitoare la alte fapte penale imputate inculpatului, dar pentru care nu s-a dispus trimiterea în judecată, astfel că cererea de schimbarea încadrării juridice a faptei în furt calificat din loc public și prin efracție nu poate fi admisă în lipsa unor date certe referitoare la aceste împrejurări.
Pe de altă parte, la dosarul cauzei nu există nici o declarație a inculpatului, și deși se susține că suspectul a fost arestat preventiv în Penitenciarul, nu există nici un act care să dovedească privarea de libertate a acestuia.
S-a menționat că în lipsa unor probe certe de vinovăție și având în vedere și prezuția de nevinovăție și principiul "in dubio pro reo", prima instanță a constatat că fapta penală există, dar nu a fost săvârșită de inculpatul, astfel că, în temeiul art.11 pct.2 lit.a raportat la art.10 lit.c cod procedură penală a dispus achitarea inculpatului pentru infracțiunea prevăzută de art.208 alin.4-209 alin.1 lit.a,g cod penal.
Neexistând vinovăție, acțiunea civilă promovată de partea vătămată a fost respinsă ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Drobeta Tr. S criticând-o ca nelegală și netemeinică, motivând că s-au încălcat disp. art. 264 cpp și următoarele referitoare la trimiterea în judecată și că în mod greșit s-a dispus achitarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
În dezvoltarea motivelor de apel s-a arătat că deși Curtea de Apel Craiovaa dispus trimiterea cauzei la Judecătoria Tr. S prin Decizia Tribunalului Districtual din s-a hotărât că dosarul se trimite în România în vederea efectuării urmăririi penale și judecății de către organul judiciar competent astfel că în mod greșit a decis Curtea că este vorba doar de preluarea judecății.
S-a apreciat ca oportună preluarea urmăririi penale de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Drobeta Tr. S potrivit condițiilor legii penale române.
S-a mai arătat că hotărârea este și netemeinică deoarece, deși nu există probe directe împotriva inculpatului, în dosarul e urmărire penală întocmit de autoritățile judiciare slovene, starea de fapt a fost probată cu alte mijloace de probă - proces-verbal de cercetare la fața locului, rechizitoriul sloven tradus - ceea ce reprezintă probe circumstanțiale care coroborate conduc la stabilirea vinovăției în sarcina inculpatului.
Prin nr. 106/A din 10 decembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosar nr- apelul formulat a fost respins ca nefondat.
Instanța de apel a reținut că (referitor la primul motiv de apel invocat, respectiv cel care vizează nelegalitatea) prin încheierea nr.7 din 19 iulie 2007 Curții de Apel Craiova, definitivă prin nerecurare, în temeiul art.114 alin.5 din Legea 302/2004 a fost admisă cererea de preluare a judecății formulată de Tribunalul Regional din, Republica Slovenia, privind pe inculpatul, trimis în judecată prin rechizitoriul nr.Kt/0712/2001 din 27 septembrie 2001 al Parchetului Districtual din, pentru săvârșirea infracțiunii de luare a unui vehicul motorizat, prevăzută de art.216 cod penal raportat la art.25 codul penal al Sloveniei, respectiv art.208 alin.4 raportat la art.209 alin.1 lit.a,g codul penal român; dispunându-se sesizarea Judecătoriei Dr.Tr. S cu soluționarea cauzei în primă instanță.
Potrivit alin. 1 al art. 114 din Legea nr. 302/2004 orice cerere de preluare a procedurii penale adresată de un stat străin parchetelor sau instanțelor române se înaintează, după caz, Ministerului Justiției sau Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție iar conform alin. 2 al aceluiași articol cererea de preluare a urmăririi penale se soluționează de parchetul de pe lângă curtea de apel în circumscripția căreia domiciliază sau a fost identificată persoana urmărită. Cererea de preluare a judecății se soluționează de secția penală a curții de apel în circumscripția căreia domiciliază sau a fost identificată persoana urmărită.
Conform art. 114 alin. 6 din Legea nr. 302/2004, în cazul în care cererea a fost considerată admisibilă, judecata continuă potrivit dispozițiilor Codului d e Procedură Penală.
Față de aceste dispoziții legale și având în vedere că prin încheierea Curții de Apel Craiova, definitivă prin nerecurare, s-a preluat judecata inculpatului, trimis în judecată de autoritățile judiciare slovene, prin rechizitoriul nr.Kt/0712/2001 din 27 septembrie 2001 al Parchetului Districtual din, pentru comiterea unei infracțiuni de furt calificat, sesizându-se astfel judecătoria ca instanță de fond competentă potrivit disp. art. 25 cpp, s-a apreciat astfel că, critica formulată de parchet, în apel, referitoare la nelegala sesizare a instanței este nefondată.
Tot nefondată a fost considerată și critica referitoare la netemeinicia sentinței apelate deoarece din actele și lucrările dosarului nu rezultă existența unor probe certe de vinovăție a inculpatului intimat în comiterea infracțiunii de furt calificat pentru care a fost trimis în judecată.
Astfel, inculpatul intimat ( fost ) în toate declarațiile date, atât la instanța de fond cât și în apel a avut o poziție procesuală constantă, de nerecunoaștere a comiterii faptei susținând că intenționând să ajungă în Italia, în luna mai, s-a deplasat împreună cu numitul, în Croația, de acolo fiind preluat de o altă persoană, din T, acesta conducând un autoturism de culoare roșie sau vișinie și, fiind opriți de poliție pe traseu, șoferul sărind din mașină, lăsându-l singur. Inculpatul intimat a susținut că nu a știut că autoturismul respectiv era furat și că pe l-a cunoscut anterior în Italia. De asemenea a mai arătat că a fost reținut 3 zile după care a fost dus întrun lagăr unde a stat două săptămâni.
Mai mult și din denunțul penal întocmit de Administrația Poliției, Secția de Poliție - tradus în limba română, aflat în dosarul nr. /2001 - rezultă că inculpatul intimat, la data de 06.05.2001, la orele 15,50 fost arestat sub numele de, de polițiștii de la Secția de Poliție, la frontiera dintre Slovenia și Italia, punctul de frontieră, iar o altă persoană, neidentificată a fugit pe jos în Italia și nu a fost găsit, ceea ce confirmă susținerile inculpatului.
De altfel, la instanța de fond a fost audiat și martorul care a confirmat apărarea formulată de inculpat - declarația de la fila 23 dosar fond.
Față de acest probatoriu, corect prima instanță a constatat că nu inculpatul este autorul furtului autoturismului aparținând părții vătămate, neexistând nici o probă directă în acest sens.
Este drept că în procesul-verbal de cercetare la fața locului s-a consemnat că a fost arestată o persoană în apropierea pietrei de hotar și că a fost găsită o din PVC care a fost aruncată și în care se afla un radio pentru mașină, dar din mașina părții vătămate nu s-a sustras un astfel de radio.
Potrivit art. 66 Cod procedură penală, inculpatul nu este obligat să-și dovedească nevinovăția; organele judiciare sunt cele cărora le revine obligația administrării probelor de vinovăție, iar inculpatul are dreptul să dovedească lipsa de temeinicie a acestor probe.
Cum în speță există îndoială asupra vinovăției inculpatului și cum orice îndoială profită inculpatului, soluția justă ce se impunea în acest caz este cea dată de instanța de fond, de achitare a inculpatului în baza art. 10 lit. c C.P.P. respectiv că fapta nu a fost comisă de acesta.
Conform art. 6 par. 2 din Convenția Europeană a drepturilor Omului "orice persoană acuzată de o infracțiune este prezumată inocentă până ce vinovăția sa va fi legal stabilită".
Ca atare, având în vedere nu numai normele interne referitoare la prezumția de nevinovăție cât și pe cele europene precum și principiul "in dubio pro reo", față de conținutul probelor aflate în acest dosar din care nu rezultă cu certitudine vinovăția inculpatului s-a apreciat că soluția de achitare dată de instanța de fond este legală și temeinică.
Împotriva acestei decizii - criticând însă și sentința instanței de fond - a formulat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinți, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Ca și motive de recurs s-au invocat următoarele:
1. Nu au fost respectate disp. art. 264.C.P.P. referitoare la trimiterea în judecată în sensul că rechizitoriul nu cuprinde mențiunea verificării sub aspectul legalității și temeiniciei, de către prim-procurorul parchetului sau, după caz, de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel.
Se arată că acest lucru atrage neregularitatea actului de sesizare astfel cum a statuat și Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia de recurs în interesul legii nr. 9/2008.
Totodată s-a menționat că Tribunalul Districtual din a dispus trimiterea dosarului penal în România "în vederea efectuării urmăririi penale și judecății de către organul judiciar competent" astfel că, solicitându-se preluarea și a urmăririi penale, instanța de fond trebuia să dispună trimiterea cauzei la parchetul român competent, pentru a se realiza apoi o legală sesizare a instanței.
2. Achitarea inculpatului pentru infracțiunea prev. de art. 208 al. 4 - 209 lit. a, g este Cod Penal netemeinică și nelegală, din procesul verbal de cercetare la fața locului rezultând vinovăția acestuia.
3. Hotărârea instanței de apel este dată cu încălcarea dispozițiilor art. 383 al. 1.C.P.P. întrucât nu a fost motivat cel de-al treilea motiv de apel, respectiv cel prin care se invoca nelegalitatea și netemeinicia soluției de achitare pronunțată de instanța de fond.
Oral, cu ocazia dezbaterilor în fața instanței de recurs, reprezentantul Parchetului a declarat în mod expres că nu mai susține primul motiv de recurs menționat anterior.
Au fost însă susținute celelalte două motive de recurs și, în plus, s-a invocat faptul că hotărârile date sunt rezultatul unor grave erori de fapt, motiv pentru care se solicită casarea ambelor sentințe și trimiterea cauzei pentru rejudecare la prima instanță.
S-a motivat că, față de declarațiile inculpatului, se impunea aprofundarea cercetării judecătorești și efectuarea de demersuri pentru audierea numitului.
În apărare, inculpatul prin apărător, a susținut că Parchetul invocă direct în recurs un aspect nou, lucru care nu mai este posibil în această fază.
Analizând recursul formulat în raport de motivele invocate și de actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele:
Referitor la primul motiv de recurs, deși se reține că acesta nu mai este susținut de acuzare, este necesar să fie făcute unele precizări.
Astfel, dispozițiile legii române privind necesitatea ca rechizitoriul să poarte mențiunea verificării sub aspectul legalității și temeiniciei de către primul-procuror al unității de Parchet (sau de procurorul general al Parchetului Curții de Apel, după caz), lipsa acestei mențiuni atrăgând neregularitatea actului de sesizare (art. 264.C.P.P.), nu se aplică în cauza de față întrucât inițial nu a fost sesizată instanța română ci instanța slovenă, conform legii slovene,
Legalitatea investirii instanței de către organul de urmărire penală trebuie analizată nu în raport cu instanța română ci cu instanța slovenă.
Legalitatea sesizării instanței române poate fi analizată numai în raport cu respectarea dispozițiilor române privind preluarea procedurilor, dispoziții care s-au respectat întocmai.
În cauza de față trimiterea în judecată a inculpatului s-a realizat prin rechizitoriul nr.Kt/0712/2001 din 27 septembrie 2001 al Parchetului Districtual din, fiind astfel legal investită instanța - Tribunalul Regional din, Republica Slovenia.
Trimiterea cauzei în România, după emiterea rechizitoriului și sesizarea instanței străine competente (care, de altfel, a și efectuat audierea părții vătămate) echivalează conform legii române cu trimiterea în vederea preluării judecății cauzei.
Referirea din cuprinsul deciziei Tribunalului Districtual din în sensul trimiterii în România, în vederea urmăririi penale și a judecății, trebuie înțeleasă în contextul în care organele judiciare slovene nu puteau aprecia dacă, potrivit legii române, se va prelua cauza integral în stadiul în care se află sau se va considera că este necesară efectuarea unei urmăriri penale proprii.
Legea nr. 304/2002 reglementează însă transferul de proceduri și în faza de judecată și, întrucât în cauză fusese emis rechizitoriu, act de sesizare a instanței și de începere a fazei de judecată conform legii procesual penale române, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova cu adresa nr. 5790/II/5/2007 a sesizat instanța cu preluarea judecării cauzei.
Această propunere a fost admisă prin încheierea nr. 7 din 19 iulie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Craiova în dosar nr-, rămasă definitivă prin nerecurare.
Prin urmare, sesizarea instanței române a fost legal făcută.
Privitor la cel de-al doilea din motivele scrise de recurs, se constată că, atât prima instanță cât și instanța de apel au expus pe larg argumentele pentru care nu pot reține vinovăția inculpatului, argumente pe care și instanța de recurs le însușește integral.
Instanța de recurs subliniază faptul că singura declarație dată de inculpat organelor de poliție slovene a fost eliminată de autoritatea judiciară slovenă, așa cum rezultă din încheierea Tribunalului Regional din în dosar nr. K 128/2001 (fila 25 ) din dosarul autorităților slovene.
În condițiile în care, în fața instanțelor române inculpatul susține un alt mod de producere a faptelor afirmând, în esență, că a fost așteptat după trecerea graniței slovene, de către un anume care conducea deja mașina ce s-a constatat a fi furată și în condițiile în care instanțele române, în lipsa oricărei alte declarații, nu-i pot opune o eventuală recunoaștere din fața autorităților judiciare slovene, reținerea faptului că prezumția de nevinovăție nu a fost înfrântă este corectă.
Chiar dacă inculpatul s-a aflat în acea mașină furată nimic nu indică faptul că a participat la sustragerea ei sau că a știut că mașina este sustrasă pentru a fi reținute eventual alte infracțiuni precum tăinuirea sau complicitatea la furt.
Privitor la împrejurarea că s-ar fi sustras și alte bunuri, este de observat faptul că din mașina părții vătămate nu lipsea nimic iar radioul găsit în punga aruncată de inculpat în momentul în care a fost reținut de poliția slovenă, aparținea unei alte mașini ( a se vedea adresa de trimitere a denunțului penal de la filele 1-5 din dosarul autorităților slovene).
Deși potrivit acelei adrese a organelor de poliție, organele de urmărire penală slovene erau sesizate cu privire la mai multe infracțiuni, trimiterea în judecată s-a efectuat numai cu privire la sustragerea autoturismului părții vătămate (rechizitoriu fila 25 - dosarul autorităților slovene).
De precizat că, din actele înaintate de autoritățile slovene a rezultat faptul că inculpatul a mai fost însoțit de o persoană, rămasă neidentificată, care a fugit în Italia, aspecte ce face credibilă apărarea inculpatului.
Referitor la cel de-al treilea din motivele scrise de recurs se reține ca fiind nefondat întrucât instanța de apel s-a pronunțat asupra motivului de apel - cel privind nelegalitatea și netemeinicia achitării inculpatului de către instanța de fond - făcând o analiză detaliată a stării de fapt și a probelor administrate în cauză.
În fine, susținerea Parchetului, în fața instanței de recurs, în sensul că hotărârile pronunțate sunt rezultatul unei grave erori de fapt și că s-ar fi impus adâncirea cercetărilor și audierea numitului pentru a fi verificată astfel apărarea inculpatului, reprezintă un motiv nou de recurs - astfel cum a remarcat și apărătorul inculpatului.
Întrucât Parchetul a declarat recurs în cauză, motivele scrise de recurs pot fi reduse sau suplinite, cu condiția de a se încadra în limitele pentru care recursul a fost declarat inițial. Nu se poate schimba de exemplu un recurs declarat inițial și motivat în favoarea uneia dintre părți într-un recurs în defavoarea acelei părți.
În cauza de față recursul este declarat în defavoarea inculpatului iar noul motiv de recurs este invocat tot în defavoarea acestuia, chiar dacă, aparent, casarea s-ar efectua pentru a verifica o apărare a inculpatului. Pentru că inculpatul nu a fost condamnat ci achitat, verificarea acestei apărări nu-și mai are rostul decât dacă ea este folosită în defavoarea inculpatului deoarece apărarea a fost deja socotită credibilă de către instanță.
Instanța de recurs apreciază însă că nu se impune casarea cauzei sub acest aspect, lipsurile urmăririi penale neputând fi suplinite de instanțe.
Nimic nu împiedică însă organul de urmărire penală ca, în baza art. 4 ce Cod Penal consacră principiul personalității legii penale române, să efectueze separat cercetări pentru identificarea persoanei indicate de inculpat sub numele de și să stabilească faptele comise de acesta, stabilind totodată și dacă și în ce măsură s-ar impune revizuirea sentinței din cauza de față.
Față de toate aceste considerente, instanța în temeiul art. 385/15 pct. 1 lit. b va C.P.P. respinge recursul formulat ca nefondat.
Văzând și disp. art. 192.
C.P.P.PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinți împotriva nr. 106A/10.12.2008, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosar nr- privind pe inculpatul, ca nefondat.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului din care 108, 75 lei RON onorariu traducător, va fi suportat din fondurile Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 3 iunie 2009.
- - - - - -
Grefier,
Red. Jud.
30.07.2009
Președinte:Aurel IlieJudecători:Aurel Ilie, Constantin Iriza Onița Dumitru
