Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 608/2008. Curtea de Apel Oradea

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI

Dosar nr. -

DECIZIA PENALĂ NR. 608/2008

Ședința publică din 27 noiembrie 2008

PREȘEDINTE: Marinela Crișan vicepreședintele instanței

JUDECĂTOR 2: Florica Roman

JUDECĂTOR 3: Ioan Lazăr președintele secției civile

Procuror:

Grefier:

Desfășurarea ședinței de judecată s-a înregistrat cu mijloace tehnice audio potrivit prevederilor art.304 alin.1 Cod procedură penală.

S-a luat în examinare recursul penal declarat de inculpatul recurent. în O,-, - 26,. I,. 3, județul B împotriva deciziei penale nr.199/A din 15 mai 2006, pronunțată de Tribunalul Bihor care modifică în parte sentința penală nr.1816 din 20 octombrie 2003, pronunțată de Judecătoria Oradea, inculpatul fiind trimis în judecată sub aspectul săvârșirii infracțiunii de complicitate la furt calificat, faptă prev. și ped. de art. 26 raportat la art.2 08-209 alin. 1 lit. a, e și i Cod penal cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă pentru inculpatul recurent Ias - - lipsă, apărătorul său din oficiu, avocat, în baza delegației nr. 4307 din 20.08.2008 emisă de Baroul Bihor.

Procedura de citare nu este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, învederându-se că procedura de citare nu este legal îndeplinită cu inculpatul recurent Ias - la adresa din Spania, întrucât pe dovada de comunicare a citației este menționat "adresă necunoscută", după care:

Apărătorul inculpatului recurent, privitor la procedura de citare, lasă la aprecierea instanței.

Procurorul arată că față de comunicarea din Spania există dovada de îndeplinire a procedurii de citare prin afișare la consiliul local și apreciază că procedura de citare este îndeplinită.

Instanța apreciază că la acest termen procedura de citare este îndeplinită.

Nefiind cereri sau chestiuni prealabile, instanța acordă cuvântul asupra recursului.

Apărătorul din oficiu al inculpatului recurent susține recursul, solicită casarea sentinței și a deciziei penale și trimiterea cauzei la instanța de fond pentru rejudecare. Arată că este un recurs peste termen iar inculpatul a lipsit de la judecată și nu i -sa comunicat decizia. În mod greșit s-a consemnat că s-a găsit asupra sa o foarfecă, aceasta găsindu-se asupra unui alt inculpat.

Procurorul solicită respingerea recursului ca nefondat și arată că nu se impune casarea hotărârii întrucât cercetarea judecătorească s-a efectuat conform dispozițiilor legale. Inculpatul a lipsit de la judecată, însă prezența nu era obligatorie și s-a pronunțat o hotărâre legală și temeinică. S-a dovedit că asupra inculpatului s-a găsit o foarfece și un telefon. Recursul este fondat sub aspectul limitării conținutului pedepselor accesorii, inculpatului interzicându-i-se toate drepturile prevăzute de art. 64 Cod penal, aspect nelegal.

CURTEA DE APEL

DELIBERÂND:

Asupra recursului penal de față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 1816 din 20 octombrie 2003 pronunțată de Judecătoria Oradea, s-a hotărât următoarele:

În baza art. 208 alin. 1 - 209 alin. 1 lit. a, e, i Cod penal cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal a fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare, cu aplicarea art. 71, art. 64 Cod penal.

În baza art. 88 alin. 1 Cod penal s-a scăzut din pedeapsa aplicată durata reținerii din 6 iulie 2002 precum și durata arestului preventiv cu începere de la 7 iulie 2002 până la data de 11 iulie 2002 inclusiv.

În baza art. 26 Cod penal raportat la art. 208 alin. 1 - art. 209 alin. 1 lit. a, e, i Cod penal cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal a fost condamnat inculpatul Ias - la pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare.

În baza art. 61 Cod penal s-a revocat beneficiul liberării condiționate a executării pedepsei de 4 ani și 8 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 810/31 martie 1999 Judecătoriei Oradea și s-a contopit restul de pedeapsă de 736 zile închisoare cu pedeapsa aplicată în cauză, inculpatul executând pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare care a fost sporită cu 3 luni închisoare, în final inculpatul executând pedeapsa de 3 ani și 9 luni închisoare, cu aplicarea art. 71 și art. 64 Cod penal.

În baza art. 88 alin. 1 Cod penal s-a scăzut din pedeapsa aplicată durata reținerii de 24 de ore din data de 6 iulie 2002 precum și durata arestului preventiv, începând cu data de 7 iulie 2002 până la data de 11 iulie 2002, inclusiv.

S-a constatat recuperat în parte prejudiciul cauzat părții civile.

În baza art. 14 raportat la art. 346 alin. 1 Cod procedură penală cu referire la art. 998, art. 1003 cod civil au fost obligați inculpații la plata la cursul zilei în lei a sumei de 235,5 euro către partea civilă cu titlu de despăgubiri civile și s-au respins restul pretențiilor civile.

În baza art. 191 alin. 2 Cod procedură penală a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1.400.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 191 alin. 2 Cod procedură penală, inculpatul Ias - a fost obligat la plata sumei de 2.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat din care sumele de câte 300.000 lei în faza de urmărire penală și în fața instanței reprezentând onorariu pentru apărător desemnat din oficiu cu împuternicirile avocațiale cu nr. 4247/6 iulie 2002 și cu nr. 5238/9 decembrie 2002 au fost avansate Baroului de avocați B din fondurile Ministerului Justiției.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că în data de 6 iulie 2002, în jurul orei 12,50 - pe timp de zi, inculpatul a forțat sistemul de închidere a autoturismului marca VW Passat cu nr. de înmatriculare -, care era parcat pe str. - din municipiul Din interiorul autoturismului, inculpatul a sustras un telefon mobil marca MOTOROLA proprietatea părții vătămate, iar inculpatul Ias -, în acest timp, asigura paza.

Partea vătămată s-a constituit ca parte civilă cu suma de 11.500.000 lei ce reprezintă contravaloarea telefonului sustras, a cartelei și a yalei distruse de inculpat.

În momentul în care organele de poliție i-a oprit pe cei doi inculpați, asupra inculpatului Ias - s-a găsit o foarfece și telefonul mobil al părții vătămate.

Fapta inculpatului, astfel cum a fost descrisă și reținută de instanța de fond, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat prev. și ped. de art. 208 alin. 1 - 209 alin. 1 lit. a, e, i Cod penal, în baza căruia cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare.

La individualizarea judiciară a pedepsei aplicate, s-a avut în vedere pericolul social al faptei comise, atitudinea nesinceră a inculpatului precum și faptul că nu este la primul conflict cu legea penală, conform fișei de cazier judiciar (fila 44) prezenta infracțiune a comis-o în stare de recidivă postexecutorie, primul termen al recidivei constituindu-l pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1049/27 martie 1998, pedeapsă din executarea căreia a fost liberat condiționat la 24 decembrie 1999 cu un rest neexecutat de 208 zile închisoare.

Inculpatul a fost reținut în data de 6 iulie 2002 pe o durată de 24 de ore - fila 45 dosar fond, fiind arestat prin ordonanța din 7 iulie 2002 Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea pe o durată de 5 zile, cu începere de la 7 iulie 2002, până la data de 11 iulie 2002 - mandat de arestare preventivă nr. 125/7 iulie 2002.

În baza art. 88 alin. 1 Cod penal s-a scăzut din pedeapsa aplicată durata reținerii din 6 iulie 2002 precum și durata arestului preventiv cu începere de la 7 iulie 2002 până la 11 iulie 2002 inclusiv.

Fapta inculpatului Ias -, astfel cum a fost descrisă și reținută de prima instanță constituie infracțiunea de complicitate la furt calificat, prev. și ped. de art. 26 Cod penal raportat la art. 208 alin. 1 - 209 alin. 1 lit. a, e, i Cod penal în baza căruia cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal l-a condamnat la pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare.

La individualizarea judiciară a pedepsei aplicate, s-a avut în vedere pericolul social al faptei comise, atitudinea nesinceră a inculpatului, faptul că prejudiciul cauzat a fost recuperat prin restituirea bunului sustras, dar și faptul că inculpatul a comis infracțiunea în stare de recidivă postcondamnatorie, primul termen al recidivei constituindu-l pedeapsa de 4 ani și 8 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 810/31 martie 1999 Judecătoriei Oradea, pedeapsă din executarea căreia a fost liberat condiționat la 31 octombrie 2001, cu un rest neexecutat de 736 zile închisoare.

În baza art. 61 Cod penal s-a revocat beneficiul liberării condiționate a executării pedepsei de 4 ani și 8 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 810/31 martie 1999 Judecătoriei Oradea și s-a contopit restul de pedeapsă de 736 zile închisoare cu pedeapsa aplicată în prezenta cauză, inculpatul executând pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare, pe care a sporit-o cu 3 luni închisoare, în final executând pedeapsa de 3 ani și 9 luni închisoare, cu aplicarea art. 71, 64 Cod penal.

Inculpatul a fost reținut pe o durată de 24 de ore prin ordonanța din 7 iulie 2002 și arestat preventiv prin ordonanța Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea din data de 7 iulie 2002 până la data de 11 iulie 2002 inclusiv, mandat nr. 124/2002.

În baza art. 88 alin. 1 Cod penal s-a scăzut din pedeapsa aplicată durata reținerii de 24 ore din data de 6 iulie 2002, precum și durata arestului preventiv începând cu data de 7 iulie 2002 până la data de 11 iulie 2002 inclusiv.

Fiind dovedită vinovăția inculpaților, în ceea ce privește comiterea infracțiunilor reținute în sarcina lor, în baza art. 14 Cod procedură penală raportat la art. 346 alin. 1 Cod procedură penală cu referire la art. 998, 1003 cod civil, au fost obligați aceștia la plata la cursul zilei în lei a sumei de 235,5 euro către partea civilă, respingându-se restul pretențiilor civile.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal au declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea, solicitând desființarea hotărârii atacate și pronunțarea unei hotărâri judecătorești legale și temeinice și a se dispune confiscarea în baza art. 118 lit. b Cod penal a bunului, respectiv foarfece care a servit la comiterea infracțiunii și inculpații și Ias -.

Inculpatul a solicitat desființarea sentinței primei instanțe și achitarea sa în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. d Cod procedură penală, arătând că probațiunea se bazează doar pe declarația părții vătămate, în sensul că inculpatul ar fi pătruns în autoturism folosindu-se de un foarfece, neexistând în acest sens probe certe ci doar supoziții, iar foarfecele - corp delict - nici nu a fost găsit.

Inculpatul Ias - a solicitat achitarea sa în temeiul art. 11 pct. 2 lit. e raportat la art. 10 lit. c Cod procedură penală iar în subsidiar reducerea pedepsei aplicate.

Prin decizia penală nr. 199/A/2006, Tribunalul Bihor, în baza art. 379 pct. 2 lit. a Cod procedură penală a admis apelul penal declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea împotriva sentinței penale nr. 1816 din 20 octombrie 2003, pronunțată de Judecătoria Oradea pe care o completează în sensul că:

În baza art. 118 Cod penal a dispus confiscarea de la inculpatul a foarfecelui folosit la comiterea faptei.

A respins apelurile penale formulate de inculpații și Ias - împotriva sentinței penale nr. 1816 din 20 octombrie 2003 pronunțată de Judecătoria Oradea.

A menținut restul dispozițiilor sentinței apelate.

A obligat pe apelantul Ias - să plătească în favoarea Baroului de Avocați O suma de 40 lei onorariu pentru avocat din oficiu.

A obligat pe apelanți să plătească câte 200 lei fiecare, cheltuieli judiciare în apel.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele:

Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de apel invocate cât și din oficiu, în limitele conferite de lege, tribunalul a constatat că apelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea este întemeiat, iar apelurile inculpaților, nefondate.

Starea de fapt a fost reținută în mod corect de prima instanță pe baza probatoriului administrat și just interpretat, probatoriu din care rezultă fără echivoc vinovăția infracțiunilor de furt calificat.

Deși inculpații nu au recunoscut săvârșirea faptelor, declarațiile lor sunt infirmate de întreg probatoriul administrat, în primul rând declarațiile părții vătămate care i-a observat și recunoscut pe cei doi inculpați care i-au forțat yala autoturismului și i-au sustras telefonul și ulterior i-a urmărit împreună cu martorul până când au fost opriți de un echipaj al poliției.

Acest probatoriu este completat de procesul-verbal de constatare, procesul-verbal de cercetare la fața locului însoțit de planșe foto, probe testimoniale, proces-verbal de confruntare între cei doi inculpați iar asupra inculpaților, conform dovezilor de ridicare - predare (filele 24-25 dosar de urmărire penală) s-au găsit telefonul părții vătămate și o foarfecă.

Explicațiile inculpaților cu privire la proveniența, asupra acestor bunuri găsite asupra lor nu conferă credibilitate și nu sunt susținute de nici un mijloc probatoriu.

Ca atare, apelurile inculpaților în care solicită achitarea lor sunt nefondate și nesusținute de nici un argument de fapt sau drept care să ducă la o asemenea concluzie.

În ceea ce privește individualizarea judiciară a pedepselor aplicate inculpaților, prima instanță a uzat în mod corect de toate criteriile prevăzute de art. 72 Cod penal și având în vedere atitudinea lor nesinceră pe parcursul întregului proces-verbal, contrar probelor evidente de vinovăție, precum și starea lor de recidivă, nu se impune reducerea pedepselor care în speță au și fost aplicate spre minimul special.

Referitor la apelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, s-a reținut că acesta este întemeiat, în speță, prima instanță a omis să dispună măsura confiscării speciale, în baza art. 118 lit. b Cod penal, a foarfecii - corp delict - bun care a servit la comiterea infracțiunii și care a fost ridicat conform procesului-verbal de constatare din data de 6 iulie 2002 (filele 8-10) întocmit de către organele de poliție cu ocazia depistării celor doi inculpați.

Luând în considerare cele de mai sus, tribunalul a respins apelurile declarate de inculpați și a admis apelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea împotriva hotărârii atacate pe care a modificat-o în parte, în sensul că, în baza art. 118 Cod penal a dispus confiscarea bunului menționat.

Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Împotriva prezentei decizii penale a declarat recurs inculpatul recurent, domiciliat în O- - 26. I,.3, jud. B, apreciind că se impune casarea hotărârilor pronunțate în primă instanță și apel, trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, în subsidiar s -a solicitat admiterea recursului și achitarea de sub orice acuză în baza art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. d Cod de procedură penală.

În motivarea inițială a recursului declarat învederează instanței de control judiciar că a fost judecat în lipsă la data de 15 mai 2004, fără să fie încunoștințat despre soluționarea apelului, fără a putea să-și exercite dreptul la apărare, fără a fi ascultat de instanța de judecată din apel, fără a i se acorda dreptul de a propune probe, și fără a fi adusă la cunoștință soluția dată în apel.

Apreciază că ambele hotărâri atât aceea de la fond cât și cea din apel sunt vădit nelegale și netemeinice, aplicându-i-se pedepsele prin încălcarea drepturilor și libertăților prevăzute de art. 6, respectiv dreptul la un proces echitabil.

Pe de altă parte consideră că nu există nici o probă concludentă care să dovedească presupusa sa complicitate la infracțiunea de furt comisă de coinculpatul.

Recurentul învederează instanței de control judiciar că cele două hotărâri recurate sunt netemeinice și nelegale și sub aspectul interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 Cod penal în totalitate, în contradicție cu Normele Convenției Europene a Drepturilor Omului art. 8 și chiar a substanței dispozițiilor art. 64 Cod penal.

Recurentul a solicitat repunerea sa în termenul de recurs și suspendarea executării hotărârilor penale recurate.

că sunt îndeplinite condițiile repunerii în termen, curtea a respins cererea privind suspendarea mandatului de executarea pedepsei aplicare recurentului apreciată a fi nefondată.

Analizând decizia recurată prin prisma motivelor invocate și prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art.385 indice 9 pct. 14 și 18 Cod de procedură penală, Curtea apreciază că recursul este fondat cu considerente la individualizarea judiciară a pedepsei aplicate, respectiv cuantumul pedepsei aplicate, avându-se în vedere contribuția inculpatului recurent la săvârșirea complicității la infracțiunea reținută în sarcina sa, cu considerente și la prejudiciu cauzat părții vătămate.

Totodată recursul este apreciat ca fiind întemeiat privind limitarea pedepselor accesorii aplicate, interzicându-i-se toate drepturile prevăzute de art. 64 Cod penal.

În cursul judecării în recurs a cauzei recurentul a învederat instanței că are domiciliul în Spania fiind citat în mod repetat de la adresa indicată, fără rezultat, procedura restituită fiind cu mențiunea "necunoscut", în atare condiții instanța a apreciat că procedura s-a realizat în condițiile art.177 alin. 4 Cod de procedură penală.

Astfel fiind în baza art. 385 indice 15 pct. 2 lit. d Cod de procedură penală admițând recursul casează și modifică hotărârile recurate în sensul că înlătură sporul aplicat potrivit dispozitivului prezentei decizii, urmând ca în final recurentul să execute 3 ani și 6 luni închisoare.

Hotărârile vor fi modificate și în sensul înlăturării art.64 lit. a teza I și lit.c Cod penal, referitoare la dreptul de a alege, limitându-le la art. 64 lit. a teza II și lit. b Cod penal, având în vedere Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului ( Marea Cameră ) în cauza Hirst c/a Regatului Unit.

Măsura riguroasă ce o constituie privarea de dreptul la vot nu trebuie totuși aplicată lejer; principiul de proporționalitate cere existența unei legături observabile și suficiente între sancțiune, comportament și situația persoanei în cauză.

Nu este loc în spiritul Convenției care recunoaște toleranța și spiritul deschis, ca fiind caracteristici ale unei societăți democratice, privațiunea automată a dreptului la vot, bazându-se doar pe ce ar putea influența opinia publică.

Menține restul dispozițiunilor hotărârilor recurate.

Onorariul de apărător din oficiu va fi avansat din contul Ministerului Justiției în cel al Baroului de Avocați B conform dispozițiilor prezentei decizii, pe seama apărătorului desemnat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În baza art.385/15 pct. 2 lit."d" Cod procedură penală,

ADMITE recursul penal declarat de inculpatul recurent, cu domiciliul ales în O,-, - 26,. I,. 3 împotriva deciziei penale nr. 199 din 15 mai 2006 pronunțată de Tribunalul Bihor și a sentinței penale nr. 1816 din 20 octombrie 2003 pronunțată de Judecătoria Oradea, pe care le casează și modifică în sensul că:

Înlătură sporul de 3 luni închisoare, aplicată pedepsei de 3 ani și 6 luni închisoare, urmare revocării beneficiului liberării condiționate a executării pedepsei de 4 ani și 8 luni închisoare, la care a fost condamnat inculpatul recurent prin sentința penală nr. 810 din 31 martie 1999 Judecătoriei Oradea, pentru un rest de 736 zile închisoare.

În final execută pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare.

conținutul pedepsei accesorii la dispozițiile art. 64 lit. a teza II și lit. b Cod penal.

Menține restul dispozițiunilor hotărârilor recurate.

Obligă pe inculpatul recurent să plătească în favoarea Baroului de Avocați B, onorariu pentru avocat din oficiu de 100 lei va fi avansat din fondul Ministerului Justiției, delegația nr. 4307/2008 în cel al Baroului de Avocați

DEFINITIVĂ.

Pronunțată în ședința publică azi, 27 noiembrie 2008.

Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,

- - - - -

Red.: - 17.12.2008

Tehnored. B - 3 ex. - 17.12.2008

Jud. apel: -

Jud. fond:

Președinte:Marinela Crișan
Judecători:Marinela Crișan, Florica Roman, Ioan Lazăr

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 608/2008. Curtea de Apel Oradea