Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 609/2009. Curtea de Apel Bacau
Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMANIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 609
ȘEDINȚA PUBLICĂ din data de 15.10. 2009
COMPLETUL DIN:
PREȘEDINTE: Ene Ecaterina
JUDECĂTORI: Ene Ecaterina, Pocovnicu Dumitru Crîșmaru Gabriel
- -
GREFIER: - -
***********
Ministerul Public - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BACĂU - reprezentat prin procuror
*
La ordine a venit spre soluționare recursul formulat de recurentul inculpat împotriva deciziei penale nr.232/AP/8.07.2009 pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-.
Dezbaterile în prezenta cauză s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art.304 pr.penală în sensul că au fost înregistrate cu ajutorul calculatorului pe suport magnetic.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurentul inculpat, în stare de arest, asistat din oficiu de avocat și intimatul parte civilă G, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S- făcut referatul oral al cauzei după care:
Apărătorul recurentului inculpat, intimatul parte civilă și reprezentantul parchetului având cuvântul pe rând, precizează că nu mai au alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat, Curtea constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul părților pentru dezbateri.
Avocat având cuvântul pentru recurentul inculpat, solicită admiterea recursului, casarea deciziei recurate, reținerea cauzei spre rejudecare și pe fond, reducerea pedepsei aplicată inculpatului, deoarece este singurul întreținător al minorilor, acesta nu mai săvârșit nici o infracțiunea timp de 5 ani, a ajuns să comită această faptă datorită situației familiale.
Solicită onorariu avocat oficiu din fondul special al.
Intimatul parte civilă G având cuvântul lasă soluția la aprecierea instanței.
Reprezentantul parchetului având cuvântul solicită respingerea recursului, menținerea deciziei atacate ca fiind legală și temeinică, pedeapsa fiind corect individualizată, avându-se în vedere și starea de recidivă inculpatului.
Recurentul inculpat în ultimul cuvânt, se raliază la concluziile apărătorului.
S-au declarat dezbaterile închise trecându-se la deliberare.
CURTEA
DELIBERÂND
Asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 348 din 27.04.2009 pronunțată de Judecătoria Piatra Neamț, au fost condamnați inculpații:
1., pentru săvârșirea infracțiunii continuate de furt calificat prevăzută de art. 208 alin. 1 și 4 - 209 alin. 1 lit. a, g, i, Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2, art. 37 lit. b și art. 75 lit. c Cod penal, la pedeapsa de4 ani și 6 luni închisoare. În temeiul art. 71 alin. 2 Cod penal, s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor civile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza II și b Cod penal, pe durata executării pedepsei.
În temeiul art. 350 alin. 1 Cod procedură penală, s-a menținut starea de arest a inculpatului, iar în temeiul art. 88 Cod penal, s-a dedus perioada executată de la 21.10.2008 la zi.
2., pentru săvârșirea infracțiunii continuate de furt calificat prevăzută de art. 208 alin. 1 și 4 - 209 alin. 1 lit. a, g, i, Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 și art. 99 Cod penal, la pedeapsa de1 an și 6 luni închisoare. În temeiul art. 81 și art. 110 Cod penal, s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei, pe durata termenului de încercare de 3 ani și 6 luni și s-a atras atenția inculpatului asupra consecințelor nerespectării prevederilor art. 83 Cod penal.
În temeiul art. 71 alin. 2 Cod penal, s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor civile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza II și b Cod penal, pe durata executării pedepsei, iar în temeiul art. 71 alin. 5 Cod procedură penală s-a suspendat pedeapsa accesorie pe durata termenului de încercare stabilit pentru pedeapsa principală.
Pe latura civilă a cauzei, au fost obligați inculpații în solidar, iar inculpatul minor în solidar și cu părțile responsabile civilmente, să plătească părților vătămate despăgubiri civile pentru prejudiciile cauzate, în funcție de modul în care au participat la comiterea infracțiunilor.
În baza art.189 Cod procedură penală, s-a dispus ca onorariile apărătorilor din oficiu în sumă de 600 lei, să fie avansate din fondul Ministerului Justiției.
În baza art. 191 alin. 1 și 2 și 3 Cod procedură penală, inculpații au fost obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat, în cuantum de câte 900 lei, iar inculpatul minor a fost obligat în solidar și cu părțile responsabile civilmente.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că în perioada07 iunie - 14 iunie 2008, noaptea, inculpații și-, s-au deplasat cu un autoturism marca "" condus de, în sat, comuna cel M, județul N, cu inetnția de a sustrage bunuri din locuințe. Aceștia au pătruns prin scoaterea unei porți din balamale și apoi prin escaladarea unui geam, mai întâi în curtea și apoi în interiorul unei locuințe deținută de partea vătămată în localitatea menționată (aspecte confirmate prin "procesul verbal de cercetare la fața locului" și planșa foto aferentă întocmite de polițiști din cadrul IPJ N la 14 iunie 2008 - filele 7 - 17 dosar urmărire penală). Din locuința deținută de partea vătămată inculpații și - au sustras o geantă din piele, un covor, o plasă cu bibelouri, 5 țevi metalice, bunuri pe care aceștia le-au încărcat în autoturismul aparținând lui, vânzând apoi țevile metalice la un centru de colectare fier vechi din municipiul P Pentru ajutorul dat la săvârșirea faptei expuse, din ca preț al bunurilor vândute ca deșeuri metalice, inculpatul a remis lui - J (respectiv suma de 30 lei). Cu ocazia cercetării locului săvârșirii infracțiunii reclamată de către polițiști din cadrul IPJ N au ridicat mai multe urme papilare care, potrivit raportului de constatare tehnico - științifică nr.77706 din 25 iulie 2008 întocmit de IPJ N - Serviciul Criminalistic N, au fost create de către - (filele 19 și 24 - 28 dosar urmărire penală).
Inculpații - și, audiați fiind în cursul urmăririi penale și în cursul judecării cauzei, au recunoscut săvârșirea faptelor reclamate de către în modalitatea anterior expusă (filele 34 - 35 și 313 - 315 dosar urmărire penală; filele 51 și 95 dosar fond). Bunurile sustrase de către inculpați în iunie 2008 au fost evaluate de partea vătămată ca având o valoare totală de 600 lei, sumă cu care aceasta a declarat inițial că se constituie parte civilă în procesul penal (filele 20 - 21 dosar urmărire penală).În cursul judecării cauzei partea vătămată a depus la dosarul cauzei un înscris în cadrul căruia aceasta preciza că înțelege să renunțe la acțiunea formulată anterior în prezentul proces penal (fila 159 dosar fond). Având în vedere că partea vătămată a declarat că renunță la acțiunea civilă formulată în prezentul proces penal, instanța, în baza art.118 lit. e Cod penal, a dispus confiscarea de la inculpați a sumelor dobândite prin comercializarea bunurilor sustrase din locuința părții vătămate menționate în iunie 2008 (câte 30 lei de la fiecare inculpat).
În noaptea de03/04 iulie 2008împreună cu alte persoane s-a deplasat cu un autoturism marca "" condus de în municipiul P N, județul N, cu intenția de a sustrage bunuri din locuințe. Prin forțarea unui geam și cei ce îl însoțeau pe acesta au pătruns în imobilul aflat in construcție situat în municipiul P N,-, aparținând lui și, din interior, aceștia au sustras în scopul însușirii pe nedrept șase cauciucuri, un flex, trei valuri de fibră de sticlă, două biciclete și unelte folosite în construcții (aspecte confirmate prin "procesul verbal de cercetare la fața locului" și planșa foto aferentă întocmite de polițiști din cadrul IPJ N la 08 iulie 2008 - filele 59 - 66 dosar urmărire penală). Bunurile indicate au fost transportate de către și cei ce îl însoțeau pe acesta la autoturismul cu care se deplasaseră în municipiul P N, fiind apoi la locuința lui. O parte din bunurile sustrase au fost valorificate de către, acesta păstrând la reședința sa din sat, comuna D, una din cele două biciclete sustrase din locuința părții vătămate. În cursul urmăririi penale organele de cercetare penală au identificat la reședința inculpatului din sat, comuna D, județul N, una din cele două biciclete sustrase în iulie 2008 din locuința deținută de, bunul menționat fiind restituit părții vătămate menționate (dovezi ridicare - predare bunuri sustrase aflate la filele 71 - 74 dosar urmărire penală).
, audiat fiind în cursul urmăririi penale și în cursul judecării cauzei, a recunoscut săvârșirea faptelor reclamate de către în modalitatea anterior expusă, recunoașterea acestuia fiind confirmată și prin declarațiile date de în cursul urmăririi penale (filele 310 și 313 - 315 dosar urmărire penală; fila 51 dosar fond). Bunurile sustrase de către inculpat în iulie 2008 nerecuperate încă au fost evaluate de partea vătămată ca având o valoare totală de 2.500 lei, sumă cu care aceasta, audiat fiind în cursul urmăririi penale, a declarat că se constituie parte civilă în procesul penal (fila 70 dosar urmărire penală).
În noaptea de08/09 iulie 2008împreună cu alte persoane s-a deplasat cu un autoturism marca "" condus de în municipiul P N, județul N, cu intenția de a sustrage bunuri din locuințe. Prin forțarea ușii de acces în garaj și cei ce îl însoțeau pe acesta au pătruns în imobilul aflat in construcție situat în municipiul P N, punct "" aparținând lui și, din interior, aceștia au sustras în scopul însușirii pe nedrept un generator de curent electric și bormașină (aspecte confirmate prin "procesul verbal de cercetare la fața locului" și planșa foto aferentă întocmite de polițiști din cadrul IPJ N la 09 iulie 2008 - filele 77 și 80 - 83 dosar urmărire penală). și cei ce îl însoțeau pe acesta s-au deplasat apoi la locuința învecinată celei anterior indicate și, prin forțarea ușii de acces în beci, au pătruns în locuința aparținând părții vătămate, luând din interior, în scopul însușirii pe nedrept, o rolă de cablu, două geamuri termopan, o bormașină și o mașină de tuns iarba (aspecte confirmate prin "procesul verbal de cercetare la fața locului" și planșa foto aferentă întocmite de polițiști din cadrul IPJ N la 09 iulie 2008 - filele 77 și 84 - 87 dosar urmărire penală). Bunurile sustrase din locuințele aparținând lui și au fost transportate de către și cei ce îl însoțeau pe acesta cu o roabă găsită în apropierea locuințelor indicate la autoturismul cu care se deplasaseră în municipiul P N, fiind apoi la locuința lui din comuna D, sat, județul O parte din bunurile sustrase au fost valorificate de către, acesta păstrând la reședința sa din sat, comuna D, rola de cablu și cele două mașini de găurit sustrase din locuințele părților vătămate și. În cursul urmăririi penale organele de cercetare penală au identificat la reședința inculpatului din sat, comuna D, județul N, rola de cablu și cele două mașini de găurit sustrase în iulie 2008 din locuințele părților vătămate și, bunurile indicate fiind restituite părților vătămate menționate (dovezi predare bunuri sustrase aflate la filele 96 și 98 dosar urmărire penală).
, audiat fiind în cursul urmăririi penale și în cursul judecării cauzei, a recunoscut săvârșirea faptelor reclamate de către și în modalitatea anterior expusă, recunoașterea acestuia fiind confirmată și prin declarațiile date de și în cursul urmăririi penale (filele 301 - 302, 310 și 313 - 315 dosar urmărire penală; fila 51 dosar fond). Părțile vătămate și, audiate fiind în cursul urmăririi penale, au precizat că se constituie parte civilă în procesul penal, solicitând obligarea inculpatului la contravaloarea bunurilor sustrase de acesta ce nu au fost încă recuperate (filele 95 și 97 dosar urmărire penală). Audiate fiind în cursul judecării cauzei și au declarat că renunță la acțiunile civile formulate în prezentul proces penal (filele 94 - 95 dosar fond).
În noaptea de14/15 august 2008împreună cu alte persoane s-a deplasat cu un autoturism marca "" condus de în municipiul P N, județul N, cu intenția de a sustrage bunuri din locuințe. Prin escaladarea gardului împrejmuitor și cei ce îl însoțeau pe acesta au pătruns în curtea imobilului aflat in construcție situat în municipiul P N,-, aparținând lui și, pe o ușă neasigurată amplasată la parter, au pătruns în imobil, după care aceștia au sustras din interior în scopul însușirii pe nedrept un din inox, mai multe unelte electrice, un aparat de sudură, un calorifer electric și o motocositoare (aspecte confirmate prin "procesul verbal de cercetare la fața locului" și planșa foto aferentă întocmite de polițiști din cadrul IPJ N la 15 august 2008 - filele 101 - 109 dosar urmărire penală). Bunurile indicate au fost transportate de către și cei ce îl însoțeau pe acesta la autoturismul cu care se deplasaseră în municipiul P N, fiind apoi la locuința lui, acesta valorificând apoi majoritatea bunurilor sustrase. Din bunurile sustrase în noaptea de 14/15 august 2008 din locuința lui inculpat a dat lui, pentru ajutorul dat la săvârșirea faptei, o autofiletantă și un polizor unghiular, bunuri ce au fost ridicate de la acesta din urmă și predate părții vătămate menționate în cursul urmăririi penale (dovezi ridicare bunuri sustrase aflate la filele 116 - 117 dosar urmărire penală). Inculpat a vândut lui, dintre bunurile sustrase din locuința lui, un aparat de sudură marca "Einhall" contra sumei de 150 lei.
, audiat fiind în cursul urmăririi penale și în cursul judecării cauzei, a recunoscut săvârșirea faptelor reclamate de către, în modalitatea anterior expusă, recunoașterea acestuia fiind confirmată și prin declarațiile date de în cursul urmăririi penale (filele 278 - 279 și 313 - 315 dosar urmărire penală; fila 51 dosar fond). În cursul urmăririi penale a fost ridicat de la aparatul de sudură marca "Einhall", bunul indicat fiind apoi predat de către lucrătorii de poliție lui (dovezi ridicare - predare bunuri aflate la filele 118 - 119 dosar urmărire penală). Bunurile sustrase de către inculpat în august 2008 din locuința lui nerecuperate încă au fost evaluate de partea vătămată menționată ca având o valoare totală de 10.000 lei, sumă cu care aceasta, audiat fiind în cursul urmăririi penale și în cursul judecării cauzei, a declarat că se constituie parte civilă în procesul penal (fila 115 dosar urmărire penală; fila 49 dosar fond)., succesorul defunctului, a precizat în ședința publică din 08 aprilie 2009 că își însușește acțiunea civilă formulată de defunctul său soț (fila 146 dosar fond)., audiat fiind în cursul urmăririi penale și în cursul judecării cauzei, a declarat că în iulie 2008 cumpărat de la, contra sumei de 150 lei, un aparat de sudură marca "Einhall", bun ce s-a dovedit ulterior a fi sustras din locuința lui, cum și că nu solicită restituirea sumei plătită inculpatului pentru bunurile predate organelor de poliție (declarații aflate la fila 124 dosar urmărire penală; fila 93 dosar fond). Având în vedere declarațiile lui, instanța, în aplicarea prevederilor art.118 lit. e Cod Penal, a dispus confiscarea sumei de 150 lei de la inculpatul.
În noaptea de13/14 septembrie 2008inculpații-și s-au deplasat în municipiul P N cu intenția de a sustrage bunuri. Aceștia au observat parcat în fața blocului din strada -, într-un țarc metalic, motoscuterul marca "" înmatriculat sub nr.NT-1-093- Roșie aparținând lui G, și, în timp ce - asigura paza, cu ajutorul unui clește, a forțat lacătul cu care era asigurat țarcul metalic indicat și a luat din interior moto - scuterul (aspecte confirmate prin "procesul verbal de cercetare la fața locului" și planșa foto aferentă întocmite de polițiști din cadrul IPJ N la 15 septembrie 2008, cum și prin "certificatul de înregistrare" al moto - scuterului marca "" - filele 129 - 133 și 135 - 136 dosar urmărire penală). Inculpații au împins moto - scuterul pentru o vreme după care inculpatul, cu ajutorul unei șurubelnite, a reușit să îl pornească, îndreptându-se împreună cu inculpatul - spre locuințele lor din satul, comuna D, județul La un moment dat, în aceeași noapte, pe când se îndreptau spre locuințele lor, din spate moto - scuterului marca "" s-a dezumflat, inculpații abandonând moto - scuterul într-o o casă părăsită situată pe raza comunei, județul
Inculpații - și au recunoscut săvârșirea faptelor reclamate de partea vătămată G, în modalitatea anterior expusă, și, în cursul urmăririi penale, aceștia au condus organele de poliție până la locul unde au aruncat plăcuța cu numărul de înmatriculare al moto - scuterului marca "", respectiv la locul unde susțineau că au abandonat moto - scuterul (declarații - și aflate la filele 269 - 274 și 313 - 315 dosar urmărire penală, respectiv la filele 51 și 95 dosar fond; "proces verbal de conducere în teren", "proces verbal de reconstituire" și planșă foto aferentă întocmite de polițiști din cadrul IPJ N la 17 octombrie 2008, respectiv la 20 octombrie 2008, aflate la filele 138 - 145 și 214 - 219 dosar urmărire penală). Partea vătămată G, audiat fiind în cursul urmăririi penale și în cursul judecării cauzei, a declarat că se constituie parte civilă în procesul penal cu echivalentul în lei al sumei de 500 EUR reprezentând contravaloarea bunului sustras de către inculpați (fila 134 dosar urmărire penală; fila 47 dosar fond).
În noaptea de19/20 septembrie 2008inculpații și-s-au deplasat în municipiul P N cu intenția de a sustrage bunuri. Când se deplasau pe strada - aceștia au observat parcat în apropierea blocului B9 autoturismul marca " 1300" înmatriculat sub numărul - aparținând lui, bun pe care au decis să îl sustragă în scopul folosirii lui. Cu ajutorul unei chei potrivite a descuiat portiera stânga - față a autoturismului, a urcat în interior, și a dirijat autoturismul menționat, împins din spate de -, până în preajma Bisericii din cartierul din municipiul P N, după care acesta a smuls firele de contact și a pornit autoturismul pe direct, deplasându-se împreună cu -, cu autoturismul indicat, până la locuințele lor situate în sat, comuna D, județul (aspecte confirmate prin "procesul verbal de cercetare la fața locului" și planșa foto aferentă întocmite de polițiști din cadrul IPJ N la 21 septembrie 2008 - filele 151 - 160 dosar urmărire penală). Cei doi, potrivit propriilor susțineri, s-au deplasat în aceeași noapte și la 20 septembrie 2009 cu autoturismul marca " 1300" înmatriculat sub numărul - condus de până în comuna, județul N, apoi în comuna cel M, județul N, după care au revenit în municipiul P În seara zilei de 20 septembrie 2009, pe când se deplasau cu autoturismul indicat prin cartier din municipiul P N, inculpații au observat un echipaj de poliție aflat în zonă, și, de teamă că s-ar putea descoperi că au furat autovehiculului în care se aflau, l-au abandonat. Autoturismul marca " 1300" înmatriculat sub numărul - aparținând lui a fost descoperit abandonat în noaptea de 20/21 septembrie 2009 în cartier din municipiul P N de un echipaj de poliție, acesta fiind restituit părții vătămate menționate (dovadă restituire aflată la fila 169 dosar urmărire penală).
Inculpații - și, audiați fiind în cursul urmăririi penale și în cursul judecării cauzei, au recunoscut săvârșirea faptelor reclamate de partea vătămată, în modalitatea anterior expusă (declarații - și aflate la filele 269 - 274 și 313 - 315 dosar urmărire penală, respectiv la filele 51 și 95 dosar fond). Deși inițial partea vătămată a declarat că nu se constituie parte civilă în procesul penal deoarece și-a recuperat bunul sustras, audiată fiind în cursul judecării cauzei, aceasta a declarat că se constituie parte civilă în procesul penal cu suma de 1.000 lei reprezentând contravaloarea reparațiilor necesar a fi efectuate la bunul sustras de către inculpați pentru a fi adus în stare de funcționare (fila 50 dosar fond).
În noaptea de20/21 septembrie 2008, după ce au abandonat autoturismul marca " 1300" înmatriculat sub numărul - aparținând lui în cartier din municipiul P N, inculpațiiși -s-au deplasat în cartierul din municipiul P N cu intenția de a sustrage bunuri. Aceștia au observat parcat în fața blocului din strada - motoscuterul marca "Peugeot" înmatriculat sub nr.NT-249 aparținând lui, și, în timp ce - asigura paza, cu o șurubelniță a forțat încuietorile acestuia apoi a smuls firele de contact și a pornit moto - scuterul indicat pe direct, deplasându-se împreună cu - până la locuințele lor situate în sat, comuna D, județul N (aspecte confirmate prin "procesul verbal de cercetare la fața locului" întocmit de polițiști din cadrul IPJ N la 21 septembrie 2008, prin "dovada" de restituire a moto - scuterului înmatriculat sub nr.NT-249 cum și prin "certificatul de înregistrare" al moto - scuterului indicat - filele 172 - 174 și 177 - 179 dosar urmărire penală). Inculpații s-au deplasat în seara zilei de 22 septembrie 2009 cu moto - scuterul marca "Peugeot" înmatriculat sub nr.NT-249 până în comuna, unde l-au abandonat. La 26 septembrie 2009 moto - scuterul marca "Peugeot" înmatriculat sub nr.NT-249 aparținând lui a fost descoperit abandonat de către polițiști din cadrul Postului de Poliție - IPJ N, acesta fiind restituit părții vătămate menționate (dovadă restituire aflată la fila 177 dosar urmărire penală).
Inculpații - și au recunoscut săvârșirea faptelor reclamate de partea vătămată, în modalitatea anterior expusă (declarații - și aflate la filele 269 - 274 și 313 - 315 dosar urmărire penală, respectiv la filele 51 și 95 dosar fond). Partea vătămată, audiat fiind în cursul urmăririi penale și în cursul judecării cauzei, a declarat că se constituie parte civilă în procesul penal cu suma de 2.000 lei reprezentând contravaloarea reparațiilor necesar a fi efectuate la bunul sustras de către inculpați în noaptea de 20/21 septembrie 2008 pentru a fi adus în stare de funcționare (filele 175 - 176 dosar urmărire penală; fila 123 dosar fond).
În noaptea de01/02 octombrie 2008inculpații și-s-au deplasat în cartierul din municipiul P N cu intenția de a sustrage bunuri. Aceștia au observat parcat în fața blocului M7 din strada - motoscuterul marca "Peugeot " aparținând lui, și, în timp ce - asigura paza, a tăiat cu o pânză de bonfaier lanțul prins de stâlpul de susținere al balconului de la apartamentul în care locuia partea vătămată menționată și de din spate a moto - scuterului, lanț ce asigura moto - scuterul indicat, apoi cu o șurubelniță a forțat încuietorile acestuia, a smuls firele de contact și a pornit moto - scuterul indicat pe direct, deplasându-se împreună cu - spre locuințele lor, în sat, comuna D, județul N (aspecte confirmate prin declarațiile părții vătămate și prin "procesul verbal de cercetare la fața locului" și planșa foto aferentă întocmite de polițiști din cadrul IPJ N la 03 octombrie 2008 - filele 192 - 199 dosar urmărire penală). În data de 04 octombrie 2008 inculpații - și s-au deplasat cu moto - scuterul marca "Peugeot " în sat, comuna D, județul N, și l-au vândut lui -, pentru suma de 200 lei, sumă de bani ce a fost împărțită în mod egal între inculpați. În cursul urmăririi penale a fost ridicat de la - moto - scuterul marca "Peugeot ", bunul indicat fiind apoi predat de către lucrătorii de poliție părții vătămate (dovezi ridicare - predare bunuri aflate la filele 199 - 200 dosar urmărire penală).
Inculpații - și au recunoscut săvârșirea faptelor reclamate de partea vătămată, în modalitatea anterior expusă (declarații - și aflate la filele 269 - 274 și 313 - 315 dosar urmărire penală, respectiv la filele 51 și 95 dosar fond). Partea vătămată, audiat fiind în cursul urmăririi penale, a declarat că se constituie parte civilă în procesul penal cu suma de 500 lei reprezentând contravaloarea reparațiilor necesar a fi efectuate la bunul sustras de către inculpați pentru a fi adus în stare de funcționare (filele 197 - 198 dosar urmărire penală). -, audiat fiind în cursul urmăririi penale, a declarat că în data de 04 octombrie 2008 cumpărat de la și -, contra sumei de 200 lei, un moto - scuter marca "Peugeot ", bun ce s-a dovedit ulterior a fi sustras din posesia lui, cum și că nu solicită restituirea sumei plătită inculpaților pentru bunul predat organelor de poliție (declarații aflate la filele 201 - 202 dosar urmărire penală). Având în vedere declarațiile lui -, instanța, în aplicarea prevederilor art.118 lit. e Cod Penal, a dispus confiscarea a câte 100 lei de la inculpații și -.
În noaptea de13/14 octombrie 2008inculpații și-s-au deplasat în municipiul P N cu intenția de a sustrage bunuri. Aceștia au observat parcat în fața blocului B3 din strada - - motoscuterul marca " " înregistrat sub numărul NT-1395 - P N, aparținând lui G, și, în timp ce - asigura paza, a forțat cu o șurubelniță încuietorile acestuia, a smuls firele de contact și a pornit moto - scuterul indicat pe direct, deplasându-se apoi împreună cu - spre locuințele lor, în sat, comuna D, județul N, ascunzând bunul sustras într-un lan de soarelui (aspecte confirmate prin declarațiile părții vătămate, prin "procesul verbal de cercetare la fața locului" întocmit de polițiști din cadrul IPJ N la 14 octombrie 2008 și prin "certificatul de înregistrare" al moto - scuterului indicat - filele 205 - 210 dosar urmărire penală).
Inculpații - și au recunoscut săvârșirea faptelor reclamate de partea vătămată G, în modalitatea anterior expusă, și, în cursul urmăririi penale, aceștia au condus organele de poliție până la locul unde au ascuns moto - scuterul, acesta fiind restituit părții vătămate G (declarații - și aflate la filele 269 - 274 și 313 - 315 dosar urmărire penală, respectiv la filele 51 și 95 dosar fond; "proces verbal de conducere în teren" și planșă foto aferentă întocmite de polițiști din cadrul IPJ N la 17 octombrie 2008 aflate la filele 214 - 219 dosar urmărire penală; dovadă restituire bun sustras aflată la fila 212 dosar urmărire penală). Partea vătămată G, audiat fiind în cursul urmăririi penale și în cursul judecării cauzei, a declarat că se constituie parte civilă în procesul penal cu suma de 3.800 lei reprezentând contravaloarea bunului sustras de către inculpați și restituit în cursul urmăririi penale în stare de neîntrebuințare (fila 211 dosar urmărire penală; fila 50 dosar fond).
Prima instanță, raportat la intervalul scurt de timp curs între faptele ce fac obiectul prezentei cauze penale cum și la modul identic de săvârșire a acestor fapte, a reținut că inculpații și - au comis aceste fapte în baza aceleiași rezoluții infracționale, fiind deci incidente în cauză prevederile art.41 alin.2 Cod penal.
Având în vedere că inculpatul - era minor la data săvârșirii faptelor ce fac obiectul prezentei cauze penale, vârsta acestuia fiind cunoscută cu certitudine de către inculpatul ce cunoștea pe minorul menționat de mai mult timp, prima instanța a constatat că față de - sânt incidente prev. art.99 - art.109 Cod penal, iar în ceea ce privește pe sânt incidente prevederile art.75 lit. c Cod penal.
În ceea ce îl privește pe inculpatul instanța, față de antecedentele penale ale acestuia, s-a constatat că acesta a săvârșit infracțiunea ce face obiectul prezentei cauze penale în stare de recidivă post - executorie, prevăzută de art.37 alin.1 lit. b Cod penal. Astfel, potrivit fișei sale de cazier judiciar aflată la fila 312 dosar urmărire penală, inculpatul a mai fost condamnat la pedepse ale închisorii mai mari de 6 luni pentru săvârșirea unor infracțiuni de "furt calificat", acesta fiind liberat condiționat din executarea ultimei pedepse a închisorii la 25 februarie 2004, cu rest neexecutat de 355 zile închisoare, rest neexecutat ce s-ar împlini la 15 februarie 2005, anterior deci săvârșirii faptelor ce fac obiectul prezentei cauze penale. Cum pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea pentru care a fost trimis în judecată inculpatul în prezenta cauză penală este pedepsită de lege cu pedeapsa închisorii mai M de 1 an, rezultă că acesta a săvârșit infracțiunea ce face obiectul prezentei cauze penale în stare de recidivă post - executorie.
La individualizarea judiciară a pedepsei ce a fost aplicată inculpatului pentru infracțiunea săvârșită între 07 iunie 2008 - 14 octombrie 2008 prima instanță a avut în vedere prevederile art.72 Cod Penal cum și datele ce țin de persoana acestuia.
Reținând, pe de o parte, că infracțiunea săvârșită de inculpat prezintă un grad de pericol social ridicat, având în vedere multitudinea faptelor comise de inculpat, circumstanțele în care au fost acestea săvârșite (noaptea, prin efracție și escaladare, dintr-un loc public, prin folosirea unei chei potrivite și împreună cu un minor), urmările produse ca și consecință a săvârșirii acestor infracțiuni (inculpatul a sustras bunuri cu o valoare totală de aproximativ 26.000 lei aparținând părților vătămate, G, și G), precum și perseverența infracțională deosebită manifestată de inculpat (acesta a comis faptele ce fac obiectul prezentei cauzei penale după ce mai fusese condamnat la pedepse ale închisorii mai mari de 6 luni tot pentru săvârșirea unor infracțiuni de "furt calificat"), iar, pe de altă parte, că inculpatul a avut o atitudine procesuală sinceră, prima instanță a apreciat că aplicarea unei pedepse a închisorii având un cuantum moderat, între limitele prevăzute de textul sancționator, va conduce la realizarea scopului preventiv, educativ si sancționator al pedepsei.
În baza art.357 alin.3 Cod Procedură Penală - prima instanță a interzis inculpatului, în condițiile și pe durata prev. de art.71 Cod Penal, exercițiul drepturilor prev. de art.64 lit."a" teza II și "b" Cod Penal. În baza art.88 Cod Penal prima instanță a computat din pedeapsa aplicată inculpatului prin prezenta sentință penală durata reținerii și arestării sale preventive începând cu 21 octombrie 2008 la zi.
În baza art.350 alin.1 Cod Procedură Penală, reținând că subzistă temeiurile ce au impus arestarea preventivă a inculpatului (infracțiunea pentru care fost trimis in judecată acesta este pedepsită cu pedeapsa închisorii mai mari de 4 ani iar lăsarea în libertate a acestuia, condamnat anterior tot pentru săvârșirea unor infracțiuni îndreptate împotriva patrimoniului, prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, în sensul existenței probabilității reluării conduitei infracționale), prima instanță a menținut măsura arestării preventive a inculpatului menționat.
În ceea ce privește pe inculpatul minor-prima instanță a reținut că infracțiunea săvârșită de acesta prezintă un grad ridicat de pericol social având în vedere având în vedere multitudinea faptelor comise de inculpat, circumstanțele în care au fost acestea săvârșite (noaptea, prin efracție și escaladare, dintr-un loc public și prin folosirea unei chei potrivite) și urmările produse ca și consecință a săvârșirii acestor infracțiuni (inculpatul a sustras bunuri cu o valoare totală de 18.000 lei aparținând părților vătămate, G, și G).
Pe de altă parte, din referatul întocmit de Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Neamț cu privire la inculpat - s-a concluzionat că aceasta își conturează un comportament infracțional (a mai fost cercetat pentru săvârșirea unor infracțiuni de "furt"), însă beneficiază de sprijinul moral și financiar al familiei în vederea reintegrării în societate și manifestă interes pentru activități lucrative (filele 64 - 68 dosar fond). Inculpatul -, astfel cum rezultă din fișa sa de cazier judiciar aflată la fila 35 dosar urmărire penală, nu a mai fost condamnat pentru săvârșirea vreunei infracțiuni, și, audiat fiind în cursul urmăririi penale și în cursul judecării cauzei, a avut o atitudine procesuală sinceră, de natură a ușura aflarea adevărului.
Având în vedere toate cele expuse prima instanță a apreciat ca nefiind suficientă pentru îndreptarea inculpatului - aplicarea unei măsuri educative, ci se impune a fi aplicată acesteia o pedeapsă a închisorii pentru săvârșirea infracțiunii ce face obiectul prezentei cauze penale, pedeapsă având însă un cuantum orientat spre minimul special prevăzut de textul sancționator, minim obținut după aplicarea dispozițiilor art.109 Cod Penal.
În baza art.71 alin.2 Cod Penal - prima instanță a interzis inculpatului - exercițiul drepturilor prev. de art.64 lit."a" teza II și "b" Cod Penal pe durata executării pedepsei închisorii aplicată acestuia prin prezenta sentință penală.
Raportat la împrejurarea că minorul nu are antecedente penale și a avut o atitudine procesuală constant sinceră, prima instanță a apreciat că scopul educativ al pedepsei aplicată acestuia pentru infracțiunea comisă în perioada 07 iunie 2008 - 14 octombrie 2008 poate fi realizat și fără executarea sa efectivă. În consecință, față de cele expuse, în baza art.81 Cod penal, prima instanță a suspendat condiționat executarea pedepsei închisorii aplicată inculpatului - prin prezenta sentință penală pe durata unui termen de încercare determinat conform dispozițiilor art.110 Cod penal.
Având în vedere declarațiile date de părțile vătămate, și în cursul judecării cauzei, prima instanță a luat act de renunțarea acestora la acțiunea civilă exercitată în prezentul proces penal (filele 95, 97 și 159 dosar fond).
În baza art.14 Cod procedură penală, art.346 Cod procedură penală, art.998 - 999 Cod Civil, a art.1000 alin.2 cod civil și a art.1003 Cod Civil, prima instanță a admis acțiunile civile formulate de părțile civile, G, și G, și a obligat inculpații la plata despăgubirilor.
Având în vedere situația de fapt expusă, în baza art.118 alin.1 lit."e" Cod penal, prima instanță a dispus confiscarea de la inculpatul a sumei de 280 lei și de la inculpat - a sumei de 130 lei, sume de bani realizate de aceștia unora din bunurile sustrase, bunuri cu privire la care cumpărătorii acestora sau proprietarii au declarat că nu solicită obligarea inculpaților la restituirea sumelor achitate inculpaților sau a bunurilor sustrase de aceștia.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel, în termen legal, inculpatul, care atât prin motivele depuse în scris și susținute oral a solicitat reducerea pedepsei la care a fost condamnat.
Tribunalul Neamț examinând actele și lucrărilor dosarului, pe ba a motivelor invocate, cât și din oficiu, în conformitate cu prevederile art. 378 alin. 1 și art. 371 alin. 2 Cod procedură penală, prin decizia penală nr.232/AP/8.07.2009, în temeiul art. 379 punctul 1 lit. b Cod procedură penală, a respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul, împotriva sentinței penale nr. 348 din 27.04.2009 pronunțată de Judecătoria Piatra Neamț și a menținut ca legală și temeinică hotărârea atacată.
În temeiul art. 350 alin. 1 raportat la art. 381 alin. 1 Cod procedură penală s-a menținut starea de arest a inculpatului, iar în temeiul art. 88 Cod penal s-a computat în continuare detenția executată de la 27.04.2009 la zi.
În temeiul art. 189 Cod procedură penală, onorariile pentru apărător oficiu, în sumă de câte 100 lei pentru inculpatul apelant și pentru inculpatul intimat -, se avansează din fondul Ministerului Justiției. În temeiul art. 192 alin. 2 Cod procedură penală, a fost obligat inculpatul apelant să plătească statului 150 lei cu titlu de cheltuielile judiciare în apel.
Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a considerat că prima instanță a reținut în mod corect situația de fapt și a stabilit vinovăția inculpaților pe baza unei juste aprecieri a probelor administrate în cauză, dând faptelor comise de către aceștia o încadrare juridică corespunzătoare. Astfel, din plângerile și declarațiile părților vătămate, G, G, procesele verbale de cercetare la fața locului, de conducere în teren și reconstituire, raportul de expertiză dactiloscopică, raportul de expertiză psihiatrică, dovezile de ridicare și predare a unor bunuri care au făcut obiectul furturilor, procesele verbale de percheziție, declarațiile martorilor, G, coroborate și cu declarațiile de recunoaștere date de către inculpați, a rezultat cu certitudine vinovăția acestora, iar faptele comise în mod repetat și în baza aceleiași rezoluții infracționale, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii continuate de furt calificat prevăzută de art. 208 alin. 1 și 4 - 209 alin. 1 lit. a, g, i, Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2, art. 37 lit. b și art. 75 lit. c Cod penal - pentru inculpatul major și ale infracțiunii continuate de furt calificat prevăzută de art. 208 alin. 1 și 4 - 209 alin. 1 lit. a, g, i, Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 și art. 99 Cod penal - pentru inculpatul minor -
S-a reținut că pedeapsa aplicată inculpatului apelant, a fost just individualizată de către prima instanță, respectă criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 Cod penal, în raport de pericolul social ridicat al faptelor, comise împreună cu inculpatul minor. Acțiunile repetate de sustragere de bunuri în dauna părților vătămate, pe timp de noapte și prin efracție, conferă infracțiunii comise un grad ridicat de pericol social, care afectează în mod direct relațiile sociale privind patrimoniul persoanelor. În procesul de individualizare a pedepsei, prima instanță a reținut circumstanțele reale și multitudinea faptelor comise, precum și cuantumul ridicat al prejudiciilor cauzate părților vătămate și nerecuperate, care nu justifică reținerea circumstanțelor atenuante, considerente în raport de care tribunalul a constatat că nu se impune redozarea acesteia ori schimbarea modalității de executare.
Din fișa de cazier judiciar a inculpatului apelant, a rezultat că posedă antecedente penale pentru comiterea de fapte similare, iar perseverența infracțională în comiterea infracțiunilor contra patrimoniului persoanei, se reflectată și în starea de recidivă posteexecutorie prevăzută de art. 37 lit. Cod penal.
Este de menționat că, deși inculpatul apelant a săvârșit infracțiunile în condițiile art. 41 alin. 2, art. 75 lit. c Cod penal și ale art. 37 lit. Cod penal, ce constituie forme de agravare a răspunderii penale, prima instanță i-a aplicat pedeapsă stabilită către minimul special prevăzut de textul de lege incriminator, care este de natură a asigura scopul preventiv sancționator impus de prevederile art. 52 Cod penal.
Împotriva deciziei de mai sus a declarat recurs inculpatul care a solicitat reducerea pedepsei aplicate, deoarece nu a mai săvârșit nici o infracțiune în ultimi 5 ani.
Curtea analizând motivele de recurs prin prisma întregului probatoriu administrat în cauză, constată că recursul este nefondat.
În mod corect primele instanța au reținut vinovăția inculpatului și în mod corespunzător au făcut aplicarea prevederilor art.52 și 72 penal și așa cum a reținut și instanța de apel, pedeapsa aplicată este spre limita inferioară a pedepsei prevăzute de legiuitor pentru fapta penală dedusă judecății.
În consecință, Curtea în baza art.38515pct.1 lit.b pr.pen. va respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul inculpat împotriva deciziei penale nr.232/AP/8.07.2009 pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-.
În baza art.38517al.4 pr.pen. se va deduce perioada executată de la 8.07.2009 la zi.
În baza art.189 pr.pen. onorariul apărătorului din oficiu în sumă de 200 de lei pentru av. din cadrul Baroului B se va suporta din fondul și se va include în cheltuielile judiciare.
În baza art.192 al.2 pr.pen se va obliga recurentul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art.38515pct.1 lit.b pr.pen. respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul inculpat împotriva deciziei penale nr.232/AP/8.07.2009 pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-.
În baza art.38517al.4 pr.pen. deduce perioada executată de la 8.07.2009 la zi.
În baza art.189 pr.pen. onorariul apărătorului din oficiu în sumă de 200 de lei pentru av. din cadrul Baroului B se va suporta din fondul și se va include în cheltuielile judiciare.
În baza art.192 al.2 pr.pen obligă recurentul la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de 15 octombrie 2009.
Președinte, JUDECĂTORI: Ene Ecaterina, Pocovnicu Dumitru Crîșmaru Gabriel
- - Pt. - --aflat în CO
PREȘEDINTE COMPLET,
- -
Grefier,
- -
Red.
Red. V/
Red.
Tehnored. E/23.0ct.2009/2 ex
Președinte:Ene EcaterinaJudecători:Ene Ecaterina, Pocovnicu Dumitru Crîșmaru Gabriel