Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 61/2010. Curtea de Apel Suceava
Comentarii |
|
Dosar nr- - art. 209 Cod penal -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIA NR. 61
Ședința publică din 04 februarie 2010
PREȘEDINTE: Androhovici Daniela
JUDECĂTOR 2: Nechifor Veta
JUDECĂTOR 3: Hetriuc Laurențiu
Grefier
Ministerul Public reprezentat de procuror -
din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL SUCEAVA
La ordine, pronunțarea asupra cauzei penale, după casare cu reținere, privind pe inculpatul, trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prev. și ped. de art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. e și g Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. a și b Cod penal.
Dezbaterile asupra cauzei în fond au avut loc în ședința publică din 03 februarie 2010, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, redactată separat și care face parte integrantă din prezenta decizie și când, din lipsă de timp pentru deliberare, pronunțarea a fost amânată pentru astăzi 04 februarie 2010.
După deliberare,
CURTEA
Asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 888/27.03.2009 a Judecătoriei Botoșani, confirmată prin decizia penală nr. 193 A/22.10.2009 a Tribunalului Botoșani, a fost condamnat inculpatul, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prev. de art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. e) și g) Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. a) Cod penal, la pedeapsa de 3 (trei) ani și 6 (șase) luni închisoare.
A fost revocat beneficiul liberării condiționate privind restul de 1.109 zile închisoare, rămas de executat din pedeapsa de 9 ani închisoare, aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 728/29.03.2001 a Judecătoriei Botoșani, rest care a fost contopit cu pedeapsa de față, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 (trei) ani și 6 (șase) luni închisoare.
I-au fost interzise inculpatului drepturile prev. la art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) Cod penal, pe durata și în condițiile prev. de art. 71 Cod penal.
A fost respinsă ca nefondată acțiunea civilă și a fost obligat inculpatul să plătească statului cheltuieli de judecată din cele două faze procesuale.
Pentru a hotărî astfel, cele două instanțe au reținut, în esență, că inculpatul, la data de 01 octombrie 2007, în jurul orelor 21.00, a pătruns într-un autoturism neasigurat ce se afla pe o stradă din B, autoturismul aparținând părții vătămate, de unde a sustras bunuri în valoare totală de 600 lei, constând din: o bormașină cu acumulator și geanta aferentă de transport, 2 sticle de whisky și un rucsac cu mai multe articole vestimentare.
Recursul declarat de inculpat împotriva deciziei tribunalului, a fost admis prin decizia penală nr. 444/02 decembrie 2009 Curții de APEL SUCEAVA, instanță care a casat în totalitate ambele hotărâri, reținând cauza spre rejudecare.
Pentru a hotărî astfel, instanța de recurs a reținut existența contradicțiilor în declarațiile martorilor, și, audiați în faza urmăririi penale și apoi în fața primei instanțe, privitor la descrierea și eventuala identificare a persoanei observate în habitatul mașinii la data critică și a clarificării contextului în care mașina a fost asigurată, încât, s-a apreciat că cercetarea judecătorească nu este încheiată în cauză.
După investirea cu rejudecarea cauzei, de către Curtea de APEL SUCEAVA, au fost reaudiați martorii amintiți mai sus, arătând că își mențin declarațiile date atât în faza urmăririi penale, cât și a cercetării judecătorești.
Din ansamblul probator administrat în cauză, respectiv: plângerea și declarația părții vătămate, declarațiile celor trei martori menționați, procesul-verbal de cercetare la fața locului, fotogramele urmelor papilare prelevate, raportul de constatare tehnico-științifică, rezultă fără putință de tăgadă că inculpatul este autorul furtului din autoturismul aparținând părții vătămate.
Astfel, așa cum s-a reținut și în actul de sesizare al instanței, în seara zilei de 01 octombrie 2007, în jurul orei 20.00, inculpatul s-a întâlnit în fața unui magazin de pe strada -. - din mun. B, cu martorii, și, împreună cu care a consumat băuturi alcoolice timp de aproximativ o oră, stând cu toții în fața scării imobilului situat vis-a-vis de magazin.
În jurul orei 20.30, martorul a plecat primul spre domiciliu, fiind urmat la scurt timp de martorul iar apoi și martorul a plecat spre locuința sa, fiind însoțit de inculpat până la intrarea în bloc, unde cei doi s-au despărțit.
Profitând de faptul că a rămas singur și de întuneric, inculpatul a încercat portierele autoturismului marca "Opel " cu număr de înmatriculare BT - 03 -, autoturism ce aparținea părții vătămate și care obișnuia să-și parcheze mașina în fața blocului pe strada respectivă, unde partea vătămată locuia.
Constatând că portiera din partea stânga - față nu era asigurată, inculpatul a pătruns în interior și a început să răscolească printre bunurile găsite acolo, cu scopul sustragerii. În acel moment, a fost observat de martorul, care intenționase să meargă la un modul stradal din apropiere, dar văzându-l pe inculpat, s-a întors la locuință și l-a contactat telefonic pe martorul, apoi, împreună cu acesta, a coborât din nou în fața imobilului.
Între timp, inculpatul părăsise autoturismul părții vătămate, după ce a sustras o bormașină cu acumulator și geanta aferentă de transport, două sticle cu whisky și un rucsac cu mai multe articole vestimentare.
Văzând că în autoturism nu se mai află nicio persoană, martorii, și - chemat între timp de cei doi - au contactat-o telefonic pe partea vătămată, înștiințând-o de cele întâmplate. La solicitarea acestuia din urmă, care era plecat din localitate, martorul a asigurat portierele autorusimului în cauză.
A doua zi, partea vătămată a sesizat organele de poliție și s-a constituit parte civilă cu suma de 600 lei, reprezentând contravaloarea bunurilor sustrase.
În urma cercetărilor efectuate la fața locului, lucrătorii de poliție au identificat și prlevat două urme papilare de pe portierele stânga și dreapta - față a autoturismului BT - 03 - (în zona sistemului de asigurare), stabilindu-se că acestea au fost create de inculpat, conform raportului de constatare tehnico-științifică nr. -/25.10.2007, întocmit de Serviciul Criminalistic al Inspectoratului Județean de Poliție
De asemenea, martorului i-au fost prezentate fotografii judiciare pentru recunoașterea persoanei observate în autoturismul părții vătămate - deoarece martorul a declarat că-l cunoștea pe inculpat doar din vedere - împrejurare în care l-a indicat, fără ezitare, pe inculpat, în prezența martorilor asistenți și.
Fiind audiat, inculpatul nu a recunoscut în nicio fază procesuală săvârșirea faptei, susținând că este nevinovat, susțineri care însă sunt infirmate de probele administrate în cauză și analizate mai sus.
În drept, fapta săvârșită de inculpat, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat, faptă prev. și ped. de art. 208 alin. 1), 209 alin. 1) lit. e) și g) Cod penal, texte de lege în baza cărora acesta va fi condamnat.
La individualizarea pedepsei, instanța va ține seama de criteriile prev. de art. 72 Cod penal, respectiv: împrejurările concrete în care a fost săvârșită fapta, modul de acționare, persoana inculpatului, care este recidivist, infracțiunea de față fiind săvârșită în perioada liberării condiționate privind restul de pedeapsă de 1109 zile închisoare rămas neexecutat din pedeapsa de 9 (nouă) ani închisoare, aplicată acestuia prin sentința penală nr. 728/29.03.2001 a Judecătoriei Botoșani.
Totodată, instanța va avea în vedere și conduita procesuală nesinceră a inculpatului, dar și faptul că prejudiciul este relativ redus, încât, se apreciază că pedeapsa de 3 (trei) ani și 6 (șase) luni închisoare ce-i va fi aplicată inculpatului, exprimă gradul concret de pericol social al infracțiunii și periculozitatea acestuia.
De asemenea, în baza art. 61 alin. 1) Cod penal, instanța va revoca beneficiul liberării condiționate privind restul de pedeapsă mai sus menționat și va contopi acest rest cu pedeapsa aplicată prin prezenta decizie, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 (trei) ani și 6 (șase) luni închisoare.
În fine, în temeiul art. 71 alin. 2) Cod penal, inculpatului i se va aplica și pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b) Cod penal, pedeapsă ce va fi executată pe toată durata executării pedepsei principale a închisorii.
În ce privește latura civilă a cauzei, singura soluție care se impune, este aceeași cu cea dată de judecătorie și menținută de tribunal (de respingere a acțiunii civile), întrucât partea vătămată nu a formulat apel împotriva sentinței judecătoriei, iar inculpatului nu i se poate agrava situația în propria cale de atac (art. 385/8 Cod procedură penală), chiar și după casarea celor două hotărâri cu reținere pentru rejudecare.
Văzând și dispozițiile art. 191 alin. 1 Cod procedură penală.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE:
Condamnă pe inculpatul, fiul lui și, născut la data de 06.08.1969 în municipiul B, domiciliat în B,-,.A,.1,.44, jud. B, CNP -, necăsătorit, fără copii, studii 12 clase, fără ocupație, recidivist, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev. de art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. e) și g) Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. a) Cod penal la pedeapsa de 3 (trei) ani și 6 (șase) luni închisoare (decizia penală nr. 193 din 22 octombrie 2009 Tribunalului Botoșani și sentința penală nr. 898 din 27 martie 2009 Judecătoriei Botoșani ).
În temeiul art. 61 alin. 1 Cod penal, revocă beneficiul liberării condiționate privind restul de pedeapsă de 1109 zile închisoare, rămas neexecutat din pedeapsa de 9 (nouă) ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 728/29.03.2001 a Judecătoriei Botoșani, și contopește acest rest cu pedeapsa aplicată prin prezenta decizie, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 3 (trei) ani și 6 (șase) luni închisoare.
În baza art.71 alin.2 Cod penal interzice inculpatului pe durata executării pedepsei închisorii drepturile civile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) Cod penal.
Respinge, ca nefondată, acțiunea civilă exercitată de partea vătămată
În temeiul art. 191 alin.1 Cod de procedură penală, obligă inculpatul să plătească statului suma de 450 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare, din care suma de 200 lei reprezentând onorariu apărătorului desemnat din oficiu (av. ) se va avansa din fondurile Ministerului Justiției în contul Baroului
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 04 februarie 2010.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Tehnoredact.
2 ex./16.02.2010
Jud. fond:
Jud. apel: D-
Președinte:Androhovici DanielaJudecători:Androhovici Daniela, Nechifor Veta, Hetriuc Laurențiu