Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 637/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SECTIA A II A PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- (537/2009)
DECIZIA PENALĂ NR.637
Ședința publică de la 28 aprilie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Francisca Maria Vasile
JUDECĂTOR 2: Daniel Grădinaru
JUDECĂTOR 3: Niculina
GREFIER -
* * * * * *
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București - a fost reprezentat de procuror.
Pe rol soluționarea recursului declarat de inculpatul - împotriva sentinței penale nr.794/09.12.2008 pronunțată de Judecătoria sectorului 2 și a deciziei penale nr.125/A/24.02.2009 pronunțată de Tribunalul București Secția Penală, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul inculpat - în stare de arest, asistat de avocat ales împuternicire avocațială nr.40910/28.04.2009, lipsind intimata parte vătămată.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Recurentul inculpat, ascultat fiind, arată că la momentul săvârșirii faptei se afla sub influența drogurilor, a cerut telefonul părții vătămate și s-a așezat pe un gărduleț pentru a vorbii la telefon. Menționează că pe partea vătămată o cunoștea din vedere și că nu mai reține dacă a vorbit sau nu la telefon.
Arată că nu știe de ce partea vătămată plecat de lângă el, este posibil să se fi speriat, dat fiind că inculpatul intrase într-o stare de somnolență.
După ce inculpatul și-a revenit, aceasta a vrut să restituie telefonul însă partea vătămată nu se mai afla lângă el.
Revine și arată că după ce a cerut telefonul s-a deplasat câțiva metrii și s-a oprit pentru a purta convorbirea telefonică.
Arată că sub influența drogurilor fiind a vrut să dea telefonul unor persoane întâlnite pe stradă, întâmplător acestea persoane erau agenți de poliție și în aceste condiții a ajuns la circa de poliție. Mai arată că nu a oprit telefonul și la secția de poliție s-a prezentat și partea vătămată care anterior sunase pe propriul telefon pentru a-i cere restituirea telefonului.
Menționează că nu a pretins părții vătămate nici o sumă de bani pentru a-i restituit telefonul și mai mult la momentul în care i-a solicitat telefonul, i-a oferit părții vătămate suma de 10 lei cu titlul de plată pentru apelul pe care urma să-l efectueze de pe telefonul acesteia.
Precizează că telefonul nu era scump, apreciază că valora 20 lei și de aceea pur și simplu l-a dat fără a solicita nimic în schimb, persoanelor întâlnite pe stradă și care s-au dovedit a fi agenți de poliție.
Mai arată că are 3 copii, o familie organizată și realizează venituri suficiente pentru trai, precizează că fapta sa constituie o greșeală pe care a comis-o sub influența drogurilor.
Întrebat fiind declară că a fost internat o zi pentru că luase o supra doză de pastile de metadonă.
Curtea ia act de declarațiile părților în sensul că nu mai sunt excepții de invocat sau cereri de formulat și constatând cauza în stare de judecată, acordă cuvântul pe fondul recursului.
Apărătorul recurentului inculpat, având cuvântul, arată că a formulat recurs împotriva sentinței penale nr.794/09.12.2008 pronunțată de Judecătoria sectorului 2 B și a deciziei penale nr.125/A/24.02.2009 pronunțată de Tribunalul București Secția I Penală.
Arată că două instanțe au condamnat pe inculpat la o pedeapsă de 4 ani închisoare apreciind că inculpatul se face vinovat de comiterea faptei de furt calificat.
Solicită a se stabili în raport de situația de fapt prezentată în ședință publică de inculpat, dacă este vorba de săvârșirea infracțiunii de furt calificat care îndeplinește toate cerințele și toate laturile infracționale sau se impune schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de furt în aceea de abuz de încredere.
Arată că textul de lege, de la art.208-209 Cod penal, prevede luarea unui bun mobil din posesia sau detenția unei persoane, fără consimțământul acesteia în scopul de a și-l însușii și de a dispune de el, pe nedrept
Menționează că partea vătămată a dat telefonul de bună voie inculpatului, la cererea expresă a acestuia.
Precizează că telefonul avea o valoare economică nesemnificativă, astfel că partea vătămată i l-a încredințat temporar și apreciază că elementul constitutiv" fără consimțământul" nu se realizează.
Mai arată că cerințele infracțiunii prev. de art.208 Cod penal nu sunt îndeplinite, dat fiind că acțiunea și intenția directă de a-și însușii telefonul nu a existat.
Menționează că din probatoriul administrat a reieșit că la ora la care partea vătămată s-a întâlnit cu inculpatul și acesta a format numărul de telefon, mai mult de la s- comunicat că de pe acel telefon s-au purtat 4 convorbiri telefonice cu, și, persoane care în momentul în care s-a consumat momentul telefonării și a- îndepărtării inculpatului de partea vătămată.
Arată că inculpatul se afla în sevraj, astfel că realitatea pe care o percepea era deformată, consideră că ar fi trebuit a se verifica dacă acesta a format cele 4 numere de telefon și poate că sunt dovezi că inculpatul a avut intenția de a folosi telefonul și nu de a și- însușii. Precizează că inculpatul a avut reprezentarea că telefonul urmează fi folosit pentru scopul căruia era destinat și nu de a și- însușii, motiv pentru care a oferit suma de 10 lei ca și contravaloare a convorbirilor ce urma a le purta.
Menționează că infracțiunea prev. de art.213 Cod penal, poate fi considerată ca fiind mai potrivită, din punct de vedere al încadrării juridice, dat fiind că abuzul de încredere vorbește de însușirea unui bun mobil al altuia, deținut cu orice titlu, astfel în momentul însușirii acesta avea telefonul și îl deținea cu scopul de a vorbi la el. Consideră că din probele dosarului nu rezultă că inculpatul după ce a încheiat convorbirile telefonice, nu a dorit să restituie aparatul părții vătămate.
Mai arată că partea vătămată a abandonat telefonul, sub un pretext pueril și anume că în zonă respectivă erau multe persoane de etnie rromă.
Consideră că trebuie a se schimba încadrarea juridică în raport de modul de percepție al faptelor și menționează, încă odată, că inculpatul avea discernământul alterat, aflându-se în sevraj.
Apreciază că inculpatul are nevoie a fi internat într-o instituție de specialitate pentru a i se acorda îngrijiri, dat fiind că acesta personal recunoaște că este dependent de droguri, motiv pentru care consideră că se pot aplica textele prev. de art.113 și 114 Cod procedură penală
Solicită a se avea în vedere că partea vătămată nu s-a constituit partea civilă, că nu există prejudiciu, motive pentru care consideră pedeapsa ce i s- aplicat, inculpatului ca fiind prea mare.
Totodată solicită a se avea în vedere situația familiei inculpatului, faptul că are 3 copii ce sunt lipsiți de grija părintească.
Concluzionând solicită admiterea recursului, casarea hotărârilor, admiterea cererilor de schimbare a încadrării juridice și pe fond a se dispune redozarea pedepsei avându-se în vedere situația de fapt prezentată de inculpat.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea recursului, ca nefondat.
Apreciază hotărârile ca fiind legale și încadrarea juridică corect stabilită.
Consideră că instanțele în mod corect au reținut că versiunea inculpatului nu corespunde realității. Arată că organele de poliție au reținut în mod corect că bunul fost însușit, fără consimțământul părții vătămate de inculpat.
Menționează că partea vătămată a arătat că dat telefonul, fiindu-i frică de inculpat și de actele de violență pe care acesta le-ar fi putu exercita asupra sa. Totodată menționează că în urmă cu puțin timp partea vătămată a mai fost victima unei infracțiuni de tâlhărie, astfel că nu se poate reține că aceasta a dat telefonul de bună voie.
Apreciază că împrejurarea că inculpatul ar fi comis fapta aflându-se sub influența drogurilor nu poate fi reținută ca fiind circumstanță favorabilă, la fel ca și împrejurarea că acesta nu avea loc de muncă sau o ocupație.
Mai mult arată că inculpatul a dat dovadă de nesinceritate pe parcursul procesului și a comis fapta în stare de recidivă post executorie, considerente pentru care apreciază pedeapsa ce i s-a aplicat ca fiind corect individualizată.
Recurentul inculpat, având ultimul cuvânt, arată că nu a sustras bunul părții vătămate, are familie și consideră că nu prezintă pericol social. Menționează că repetă fapta comisă și că lasă soluționarea cauzei la aprecierea instanței.
CURTEA,
Asupra recursului penal de față.
Prin sentința penală nr.794/09.12.2008, pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 B, în dosarul penal nr-, s-a respins cererea formulată de inculpatul -, de schimbare a încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina sa din infracțiunea prev. de art. 208 al. 1 - art. 209 alin. 1 lit. e Cod penal, cu aplic. art. 37 lit. b Cod penal, în infracțiunea de abuz de încredere prev. de art. 213 Cod penal, ca neîntemeiată.
În baza art. 208 alin. 1 - 209 alin. 1 lit. e Cod penal, cu aplic art. 37 alin. 1 lit. b Cod penal, a fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 4 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în stare de recidivă postexecutorie.
În temeiul art. 71 Cod penal, i s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a, teza a II-a și b Cod penal, pe durata executării pedepsei principale.
În temeiul art. 88 Cod procedură penală, s-a dedus din pedeapsă durata reținerii de o zi din data de 13.08.2008 și durata arestării preventive a inculpatului de la data 03.09.2008 la zi.
În temeiul art. 350 alin. 1 Cod procedură penală, s-a menținut arestarea preventivă a inculpatului.
S-a luat act că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă în cauză, prejudiciul infracțional fiind recuperat în natură prin restituirea bunului sustras.
În temeiul art. 191 alin. 1 Cod procedură penală, a fost obligat inculpatul la plata sumei de 300 lei, cheltuieli judiciare către stat.
În temeiul art. 189 Cod procedură penală, s-a dispus decontarea din Fondurile MJ către a onorariului în cuantum de 200 lei, cuvenit apărătorului din oficiu.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că la data de 13.08.2008, în jurul orei 15.20-15.40, partea vătămată se afla în apropierea intersecției dintre Șos. - cu Str. - de, în zona restaurantului "Mc ", moment în care fost acostată de către inculpatul, cu formula "Ce frate, nu mă mai cunoști?". Partea vătămată i-a răspuns inculpatului că nu îl cunoaște, după care acesta i-a solicitat să-i remită telefonul său mobil pentru a efectua o convorbire. Partea vătămată i-a spus inculpatului că nu are "credit", însă inculpatul i-a cerut telefonul pentru a verifica personal, și întrucât partea vătămată s-a temut deoarece mai fusese anterior agresată de un alt individ căruia a refuzat să-i dea telefonul, a acceptat să-i remită inculpatului telefonul său mobil marca Sony - Ericsson model Inculpatul a simulat formarea unui număr de telefon, și a început să vorbească fictiv la aparat cu o altă persoană, ocazie cu care i-a spus părții vătămate că, dacă dorește să-i restituie telefonul, trebuie să-l urmeze în zona unui bloc în care ar locui cel cu care purta dialogul telefonic. In acest sens, partea vătămată l-a urmat pe inculpat, s-au deplasat astfel 2-3 minute pe Șos. -, până în apropierea Școlii Generale nr. 39, timp în care i-a solicitat în mai multe rânduri inculpatului să-i restituie telefonul, însă fără rezultat. La un moment dat, au pătruns pe o străduță unde inculpatul s-a așezat pe un gărduleț metalic pretextând că-l aștepta pe cel cu care vorbea, partea vătămată i-a cerut din nou telefonul, spunându-i că trebuie să plece, însă inculpatul s-a ridicat brusc de pe gărduleț și a plecat cu telefonul, vorbind în continuare. Partea vătămată l-a mai urmărit un timp pe inculpat, însă după ce acesta a pătruns pe o alee printre blocuri, de teamă, a decis să nu mai insiste pe lângă inculpat. Ulterior, încercând să-și recupereze telefonul mobil, partea vătămată s-a întâlnit cu martorul căruia i-a solicitat să apeleze terminalul ce-i aparținea, a format numărul său de apel - -, ocazie cu care i-a răspuns un lucrător de poliție ce i-a solicitat să meargă la Secția 7 Poliție. La secția de poliție partea vătămată s-a deplasat însoțită de martorul, loc în care 1-a văzut și recunoscut imediat și pe cel care îi luase telefonul anterior.
In ceea ce îl privește pe inculpat, după ce a intrat în posesia telefonului, în jurul orei 15.45, acesta a fost observat de agenții de poliție, și ce se aflau în misiune pe str. - de, pe partea cu Parcul. Lucrătorilor de poliție li s-a părut nefiresc comportamentului inculpatului deoarece se tot uita în spatele său, părând că se ferește de cineva, motiv pentru care au hotărât să-l supravegheze, iar în momentul când inculpatul a ajuns în dreptul băncii lor, neștiind că sunt agenți de poliție întrucât erau echipați în haine civile, inculpatul le-a oferit spre vânzare telefonul mobil sustras de la partea vătămată solicitând în schimb la suma de 100 lei. Lucrătorii de poliție au examinat telefonul și l-au întrebat pe inculpat cu privire la proveniența acestuia, număr de apel și rețeaua în care funcționează, însă inculpatul a fost ambiguu precizând inițial că telefonul este al său, pentru ca ulterior să precizeze că este al surorii sale și că nu cunoaște nici numărul de apel și nici tipul de cartelă cu care funcționează. De asemenea, a solicitat să nu se ia legătura cu sora lui, pentru a nu se crea probleme în familie, moment în care a deveni agitat, tremurând și privind în toate părțile. În aceste condiții, lucrătorii de poliție l-au legitimat, după care au solicitat Secției 7 Poliție un echipaj pentru a-1 prelua și conduce pe inculpat la sediul secției de poliție în vederea clarificării provenienței telefonului. La scurt timp a fost identificat proprietarul telefonului mobil în persoana părții vătămate, bunul fiind-i restituit acestuia pe bază de dovadă scrisă.
Fiind audiat atât în cursul urmăriri penale cât și de către instanță, inculpatul a avut o poziție oscilantă, contradictorie și pe care și-a schimbat-o cu prilejul fiecărei noi audieri, încercând prin acesta să inducă în eroare organele de urmărire penală și chiar instanța. Inculpatul a negat existența intenției sale de a comite o faptă de furt, precizând că a intrat în posesia telefonului mobil cu acceptul părții vătămate. Astfel, inculpatul a declarat că o cunoaște de mai mult timp pe partea vătămată - susținere nedovedită cu niciun mijloc de probă și negată de partea vătămată-, că s-a întâlnit cu aceasta și că, la solicitarea sa de a suna o cunoștință, a primit telefonul și au continuat să meargă până la o bară metalică pe care s-a așezat, dar că, la finalizarea convorbirii, partea vătămată nu mai era lângă el. A mai susținut că a revenit pe Șos.- pentru aoc ăuta pe partea vătămată, dar nu a găsit-o, motiv pentru care "a crezut că aceasta a renunțat la telefon", iar în aceste condiții s-a hotărât să vândă telefonul unor indivizi, fără să știe, datorită hainelor civile, că sunt chiar lucrători de poliție.
Poziția sa este una vădit nesinceră, încercarea de a ascunde adevărul reieșind din împrejurarea că, deși a susținut că a revenit pe Șos. - pentru a o căuta pe partea vătămată, un interval foarte scurt de timp de nici cinci minute, a ajuns de fapt în partea opusă acestei direcții, în Parcul, loc în care a încercat să vândă telefonul unor lucrători de poliție.
La individualizarea pedepsi ce a fost aplicată, instanța a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art.72 Cod penal, scopurile pedepsei prevăzute de art. 52 Cod penal, reținând în acest sens gradul ridicat de pericol social concret al faptelor săvârșite, modalitatea de comitere a acesteia - în loc public, scopul comiterii faptei - obținerea de bunuri în vederea comercializării și cumpărării ulterioare de substanțe stupefiante, conduita inculpatului înainte de săvârșirea faptei caracterizată prin condamnări pentru săvârșirea unor fapte penale de același gen sau chiar mai grave, persoana inculpatului - nu are loc de muncă, atitudinea vădit nesinceră a acestuia manifestată pe parcursul întregului proces penal, dar și faptul că măsurile restrictive de libertate și pedepsele ce i-au fost aplicate anterior nu și-a atins scopurile de reeducare și prevenire a săvârșirii de noi infracțiuni.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul.
În susținerea apelului său, inculpatul a solicitat în principal achitarea sa pentru infracțiunea săvârșită, susținând că nici un moment nu a avut intenția de a sustrage telefonul părții vătămate, l-a cerut doar pentru a face un apel, iar în momentul în care a fost abordat pe organele de poliție în civil, intenția sa a fost de a solicita acestora ajutorul pentru a înapoia telefonul părții vătămate.
În subsidiar, a solicitat redozarea pedepsei aplicate, apreciind că instanța de fond a stabilit cuantumul exagerat de 4 ani închisoare, având în vedere numai starea de recidivă postexecutorie a petentului, fără a ține seama de circumstanțele personalefavorabile, precum starea de sevraj de la momentul faptei și împrejurarea că acesta urmează în prezent un program de dezintoxicare.
Deliberând asupra apelului formulat, Tribunalul a constatat că acesta este nefundat, nstanța de fond a stabilit în mod judicios situația de fapt în baza probelor administrate în cursul urmăririi penale și a cercetării judecătorești, respectiv declarațiile părții vătămate, procesul - verbal de recunoaștere din grup, proces-verbal de confruntare, planșe foto, rapoartele întocmite de organele de poliție declarațiile martorilor, procesul - verbal de percheziție corporală și declarațiile inculpatului.
Instanța de apel a mai apreciat că odalitatea în care a acționat inculpatul, cerând părții vătămate telefonul pentru a forma un apel, simulând însă că dă telefon unei persoane și poartă o conversație cu aceasta, pretext folosit pentru a se depărta de partea vătămată, faptul că a încercat să convingă pe partea vătămată că încă mai are nevoie de telefon până la momentul în care configurația zonei (străduțele înguste și întortocheate) i-au permis să se îndepărteze în grabă, după care în momentele imediat următoare a încercat să vândă telefonul unor persoane în civil ce total întâmplător și din nefericire pentru inculpat s-au dovedit a fi lucrători de poliție relevă în mod cert că acesta a acționat cu intenția directă de a sustrage telefonul părții vătămate.
Aceste împrejurări înlătură orice semn de întrebare cu privire la vreo posibilă eroare în care s-ar fi aflat inculpatul indiferent de starea de sevraj de care face vorbire.
Față de aceste aspecte instanța de fond a respins în mod întemeiat cererea de schimbare a încadrării juridice din infracțiunea de furt calificat în infracțiunea de abuz în serviciu prevăzută de art. 213 Cod penal.
În ceea ce privește critica inculpatului raportată a cuantumul pedepsei, tribunalul a constatat că aceasta este neîntemeiată. Cuantumul de 4 ani închisoare stabilit pentru infracțiunea săvârșită relevă dimpotrivă clemența instanței de fond, în condițiile în care inculpatul este recidivist în condițiile art. 37 lit. b Cod penal, a folosit un mod deosebit de ingenios pentru a săvârșit fapta de furt și a avut o poziție procesuală evident nesincer, acesta dând pe tot parcursul procesului penal declarații ce conțin numeroase contradicții, și care au fost de altfel în mod judicios înlăturate de instanța de fond, inculpatul adaptându-și și modificându-și propria viziune asupra faptelor în funcție de restul probatoriului administrat însă într-o modalitate incoerentă, contradictorie, și care pune în evidență nesinceritatea sa.
Tribunalul a apreciat că dimpotrivă se impunea aplicarea unei pedepse într-un cuantum mai ridicat, aspect ce nu poate fi pus însă în discuția în condițiile în care inculpatul beneficiază de principiulnon reformatio in pejus.
Ca urmare, Tribunalul București - secția I penală, prin decizia penală nr.125/A din 24.02.2009, în temeiul art.379 pct.1 lit.b Cod procedură penală a respins apelul formulat de apelantul inculpat împotriva sentinței penale nr.794 din 9.12.2009, pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 B, ca nefondat.
În baza art.192 alin.2 Cod procedură penală a fost obligat apelantul inculpat la 150 RON cheltuieli judiciare către stat.
În baza art.383 alin.11Cod procedură penală s-a menținut măsura arestării preventive a apelantului inculpat.
În baza art.381 alin.1 Cod procedură penală s-a dedus din durata pedepsei reținerea de 24 ore din data de 13.08.2008 și durata arestării preventive de la 3.09.2008 la zi.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs inculpatul pe motiv că fapta reținută în sarcina sa a primit o eronată încadrare juridică în furt calificat, însă aceasta întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de abuz de încredere. În susținerea cererii de schimbare a încadrării juridice, s-a arătat că partea vătămată i-a remis de bună-voie telefonul inculpatului, telefon ce are în realitate o valoare economică extrem de scăzută, aspect care susține desesizarea acesteia din urmă.
De asemenea s-a arătat că sub aspectul laturii subiective, inculpatul nu a intenționat să-și însușească telefonul, ci starea deosebită în care se afla, respectiv starea de sevraj, a generat o posibilă temere a părții vătămate raportată la inculpat. În acest context, partea vătămată a abandonat telefonul la inculpatul care îl deținea cu acordul părții vătămate în scopul de a telefona.
În subsidiar, la individualizarea judiciară a pedepsei s-a solicitat a fi avute în vedere circumstanțele personale ale inculpatului, respectiv faptul că acesta are în întreținere trei copii minori ce în prezent sunt lipsiți de suportul parental.
Curtea, analizând hotărârea din perspectiva motivelor formulate și a cazului de casare prevăzut de art.3859pct.14 și 17 Cod procedură penală, apreciază recursul ca nefondat pentru următoarele considerente:
Instanțele de apel și de fond în urma unor coroborate analize a ansamblului probator, au reținut corect situația de fapt și întrunirea condițiilor tragerii la răspundere penală a inculpatului.
Astfel, s-a reținut că la data de13.08.2008, în timp ce se afla în loc public, i-a sustras părții vătămate telefonul mobil, după ce, în prealabil, i l-a cerut sub pretextul că trebuie să apeleze o cunoștință.
Audiat în cursul judecății în fond, inculpatul a arătat că partea vătămată i-a înmânat de bună-voie telefonul său mobil, la cererea sa, însă fiind sub influența consumului de droguri, și-a pierdut cunoștința, iar în momentul în care și-a revenit a observat că partea vătămată nu se mai afla în preajma sa. Ca urmare, întrucât partea vătămată plecase iar în zona respectivă nu a mai găsit-o, a oferit unui trecător telefonul fără a solicita bani în schimb.
În cursul judecății în primă instanță au fost audiați martorii și (filele 55 și 56) care au arătat că se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu când l-au observat pe inculpat apropiindu-se și ținând în mână un telefon mobil. Inculpatul le-a oferit spre vânzare telefonul Sony Ericcson de culoare neagră, model mai vechi, afirmând că îi aparține. Constatând în urma întrebării adresate că inculpatul nu știe în ce rețea de telefonie mobilă funcționează, și-au declinat calitatea de agenți de poliție. În acest interval de timp, pe telefonul mobil a sunat partea vătămată afirmând că telefonul respectiv i-a fost sustras.
Martorul a arătat că de la partea vătămată cunoaște faptul că inculpatul i-a cerut telefonul pentru a efectua o convorbire după care acesta s-a îndepărtat luând și telefonul mobil. Martorul a mai arătat că la solicitarea părții vătămate a sunat de pe telefonul său mobil pe telefonul părții vătămate, ocazie cu care i-a răspuns un lucrător de poliție. În urma informațiilor primite s-a deplasat împreună cu partea vătămată la secția de poliție, ocazie cu care partea vătămată a procedat la o recunoaștere din grup a inculpatului ca fiind cel ce i-a sustras bunul. La acel moment, bunul sustras a fost restituit părții vătămate. De asemenea, martorul a arătat că a recunoscut numerele de telefon din memoria aparatului sustras.
În cursul urmăririi penale partea vătămată a arătat că a fost acostat de inculpat care i-a cerut telefonul mobil pe care la acel moment îl avea în mână. Inițial l-a refuzat însă, pentru că inculpatul se afla foarte aproape și pentru că deja pusese mâna pe telefonul său, i l-a înmânat. Atitudinea inculpatului și experiența personală au concurat, a susținut partea vătămată, la crearea unei stări de teamă motiv pentru care nu s-a opus acțiunii inculpatului.
După ce a telefonat, inculpatul s-a deplasat cu telefonul părții vătămate spunându-i acestuia din urmă că dacă vrea să-i fie restituit, să îl urmeze. Partea vătămată i-a cerut în repetate rânduri inculpatului să-i restituie telefonul însă acesta a continuat să se îndepărteze.
Conform procesului-verbal întocmit la data de 13.08.2008 s-a constatat că inculpatul se deplasa pe stradă, în stare de surescitare și având în mână un telefon mobil, la întrebarea agenților de poliție acesta neputând preciza numărul de telefon, însă susținând că îi aparține.
Se constată că apărarea inculpatului în sensul că nu a intenționat să sustragă telefonul mobil al părții vătămate este combătută de declarația celor doi martori ce au afirmat, audiați de instanță, la judecata în fond că inculpatul le-a oferit telefonul spre vânzare.
De asemenea, încercările părții vătămate de recuperare a telefonului au fost sortite eșecului, inculpatul depărtându-se într-un final de partea vătămată, fără o justificare și fără a răspunde cererilor repetate ale acesteia de restituire a telefonului. Această atitudine a inculpatului subliniază aceea că acesta a înțeles să-și însușească telefonul înmânat de către partea vătămată sub imperiul unei constrângeri de ordin moral, respectiv sub imperiul stării de teamă generate de atitudinea inculpatului.
În aceste condiții, în mod corect s-a reținut în sarcina inculpatului săvârșirea infracțiunii de furt calificat care presupune acțiunea de sustragere a bunului mobil al altuia, fără consimțământul posesorului sau proprietarului legitim. Constrângerea morală subliniată de către partea vătămată justifică concluzia lipsei consimțământului sub aspectul remiterii bunului mobil către inculpat.
Sub aspectul laturii subiective, se reține că inculpatul a acționat cu vinovăție sub forma intenției directe deduse din aceea că a avut reprezentarea clară a faptei săvârșite, urmărind sau cel puțin acceptând producerea rezultatului socialmente periculos.
La individualizarea judiciară a pedepsei, în mod corect au fost avute în vedere și analizate criteriile enumerate de art.72 Cod penal, pedeapsa și modalitatea executării fiind apte să atingă scopul preventiv și educativ al sancțiunii.
Fără a relua analiza acestor criterii, Curtea subliniază numai faptul că infracțiunea reținută în sarcina inculpatului a fost săvârșită în stare de recidivă postexecutorie, aspect din care rezultă perseverența infracțională a inculpatului. Analiza fișei de cazier și a conținutului sentinței penale nr.515/6.03.2006 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 B relevă și o relativă specializare a inculpatului în sensul săvârșirii infracțiunilor îndreptate împotriva patrimoniului dar și păstrarea modului de operare. Ca urmare, în baza art.38515pct.1 lit.b Cod procedură penală, Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat.
Văzând și dispozițiile art. 192 alin.2 și art.38516alin.2 raportat la art. 381 Cod procedură penală,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul împotriva sentinței penale nr.794 din 9.12.2008 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 B și a deciziei penale nr.125/A din 24.02.2009, pronunțată de Tribunalul București - secția I penală.
Deduce reținerea inculpatului din data de 13.08.2008 și arestarea preventivă de la 3.09.2008 la zi.
Obligă pe inculpatul recurent la plata sumei de 50 lei, cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi 28 aprilie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red.
Dact. 2 ex./19.05.; 2.06.09
- - jud.;
Președinte:Francisca Maria VasileJudecători:Francisca Maria Vasile, Daniel Grădinaru, Niculina
