Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 68/2009. Curtea de Apel Oradea
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
Secția penală și pentru cauze cu minori
Dosar nr. -
DECIZIA PENALĂ NR. 68/R/2009
Ședința publică din 19 februarie 2009
Complet de judecată din compus:
PREȘEDINTE: Condrovici Adela
JUDECĂTOR 2: Pătrăuș Mihaela
JUDECĂTOR 3: Soane Laura
Grefier: - -
Desfășurarea ședinței de judecată s-a înregistrat cu mijloace tehnice audio, potrivit prevederilor art.304 alin.1 Cod procedură penală.
S-a luat în examinare recursul penal declarat de inculpatul recurent, fiul lui și al lui, născut la 02 mai 1974, în prezent deținut în Penitenciarul Oradea, împotriva deciziei penale nr.306/A din 17 2008, pronunțată de Tribunalul Bihor, prin care s-a menținut sentința penală nr.728 din 10 iunie 2008 pronunțată de Judecătoria Oradea, inculpatul recurent fiind trimis în judecată pentru săvârșirea a patru infracțiunii de furt calificat, fapte prevăzute și pedepsite de art.208 alin.1 - 209 lit. e Cod penal, cu aplicarea art. 41 aliniatul 2 - 42 Cod penal cu aplicarea art. 37 litera b Cod penal.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul recurent, în stare de arest, asistat de apărător din oficiu avocat, în baza delegației pentru asistență judiciară obligatorie nr.558 din 20.01.2009, emisă de Baroul Bihor lipsă fiind părțile civile intimate, și.
Ministerul Public este reprezentat de domnul procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL ORADEA.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, în sensul celor de mai sus, după care:
Nefiind excepții sau alte cereri prealabile, instanța acordă părților cuvântul asupra recursului.
Apărătorul din oficiu al inculpatului recurent, susține recursul, solicită admiterea acestuia, casarea și modificarea hotărârilor recurate în sensul de a se dispune redozarea pedepsei ce i-a fost aplicată inculpatului.
Reprezentantul parchetului, pune concluzii de respingere a recursului ca fiind nefondat, a se menține ca legale și temeinice hotărârile recurate. Consideră că starea de fapt a fost corect stabilită și raportat la aceasta și la persoana inculpatului, pedeapsa ce i-a fost aplicată a fost just individualizată.
Inculpatul recurent, în ultimul cuvânt, solicită a fi pus în libertate.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Asupra recursului penal de față, constată următoarele.
Prin sentința penală nr.728/2008 pronunțată de Judecătoria Oradea în baza art.208 alin.1 - 209 alin.1 lit.e Cod penal cu aplicarea art.41 alin.2, art.42 Cod penal și art.37 lit.b Cod penal (pct.1 și 2 din rechizitoriu) pentru comiterea infracțiunii de furt calificat a fost condamnat inculpatul, la pedeapsa de 4 ani 6 luni închisoare.
În baza art.208 alin.1 - 209 alin.1 lit.f Cod penal cu aplicarea art.37 lit.b Cod penal (pct.3 din rechizitoriu) pentru comiterea infracțiunii de furt calificat a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 4 ani 6 luni închisoare.
În baza art.208 alin.1 - 209 alin.1 lit. și alin.2 lit.b Cod penal cu aplicarea art.37 lit.b Cod penal (pct.4 din rechizitoriu) pentru comiterea infracțiunii de furt calificat a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 4 ani 6 luni închisoare.
În baza art.208 alin.1 - 209 alin.1 lit.f Cod penal cu aplicarea art.37 lit.b Cod penal (pct.5 din rechizitoriu) pentru comiterea infracțiunii de furt calificat a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 4 ani 6 luni închisoare.
În baza art.208 alin.1 - 209 alin.1 lit.e și alin.2 lit.b Cod penal cu aplicarea art.37 lit.b Cod penal (pct.6 din rechizitoriu) pentru comiterea infracțiunii de furt calificat a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 4 ani 6 luni închisoare.
În baza art.33 lit.a, art.34 lit.b Cod penal s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de4 ani 6 luni închisoare cu art.71, art.64 lit.a teza II și lit.b Cod penal.
În baza art.350 alin.1 Cod penal s-a menținut starea de arest preventiv al inculpatului și în baza art.88 alin.1 Cod penal s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii de 24 ore din data de 29.01.2008 precum și durata arestului preventiv începând cu data de 30.01.2008 până la zi.
În baza art.14, art.15 Cod procedură penală raportat la art.346 alin.1 Cod procedură penală cu referire la art.998 civ. a fost obligat inculpatul la plata sumelor de: 150 euro sau contravaloarea în lei la data plății efective și integrale câtre partea civilă ; 400 lei câtre partea civilă ; 350 lei câtre partea civilă .
S-a constatat recuperat prejudiciul cauzat părții vătămate și că aceasta nu s-a constituit ca parte civilă.
S-a constatat că partea vătămată nu s-a constituit ca parte civilă.
S-a constatat recuperat prejudiciul cauzat părții vătămate domiciliat în O, și că aceasta nu s-a constituit ca parte civilă.
În baza art.191 alin.1 Cod procedură penală a fost obligat inculpatul la plata sumei de 750 lei cheltuieli judiciare câtre stat, din care suma de 100 lei onorariu pentru apărător desemnat din oficiu cu împuternicirea avocațială nr.1179/26.02.2008 se avansează Baroului B din fondul Ministerului Justiției.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
1.În data de 19.07.2007 în jurul orelor 10, inculpatul a intrat în salonul nr.1 al Spitalului de neuropsihiatrie din O unde era internată partea vătămată, și profitând de faptul că aceasta dormea, i-a sustras din geantă suma de 10 lei.
Inculpatul a fost surprins în salon de către martora și (fila 62-63 dos.urm.pen.) iar când acestea au intrat în salon și l-au luat la întrebări, inculpatul a împins-o spre perete pe martora, și a ieșit din salon.
2.În jurul orelor 12,40 același inculpat a intrat în salonul 651, salon în care dormea partea vătămată, l-a căutat prin buzunare și a încercat să sustragă bunuri din geanta acestuia, dar a fost prins în flagrant de către partea vătămată.
Agenții de poliție alertați de personalul de pază, s-au deplasata la Spitalul de neuropsihiatrie unde în prezența martorilor asistenți s-a trecut la identificarea inculpatului și la ridicarea/predarea de la acesta a sumei de 10 lei către partea vătămată.
Inculpatul nu a recunoscut săvârșirea infracțiunii dar nu a putut explica motivul prezenței sale la data și ora menționată în incinta Spitalului de neuropsihiatrie, martorele și l-au văzut în timp ce căuta în geanta părții vătămate și l-au recunoscut cu ocazia recunoașterii din grup.
3.În data de 06.11.2007 în jurul orelor 8,00 în timp ce inculpatul circula cu tramvaiul pe ruta str.- - B-dul -, profitând de neatenția părții vătămate i-a sustras din buzunarul exterior al hainei un telefon mobil marca Samsung. La sediul poliției mun.O, partea vătămată, cu ocazia recunoașteri din grup, l-a indicat pe inculpat ca fiind persoana care în data sus menționată i-a sustras telefonul mobil.
Partea vătămată s-a constituit ca parte civilă cu suma de 150 euro contravaloarea telefonului sustras.
Inculpatul nu a recunoscut săvârșirea infracțiunii, deși partea vătămată l-a recunoscut fără dubi ca fiind autorul faptei.
4.În data de 27.11.2007 în jurul orelor 16,30 în timp ce se afla în stația de autobuz "Cele 3 ", profitând de neatenția părții vătămate, inculpatul i-a sustras din poșetă un portofel ce conținea suma de 85 lei, un card bancar BCR, actul de identitate, legitimația de serviciu și un lănțișor de aur în greutate de 5/6 gr.
Partea vătămată s-a constituit ca parte civilă cu suma de 400 lei contravaloarea bunurilor sustrase.
Inculpatul nu a recunoscut săvârșirea infracțiunii dar a fost recunoscut de către martora, ca fiind persoana care la data și ora sus menționată, în stația de autobuz, a încercat să-i deschidă fermoarul de la poșetă, și l-a observat când inculpatul "s-a mutat puțin mai încolo, în spatele lui și a altor persoane din acea zonă". Aceeași martoră a declarat că ea s-a urcat în autobuz, apoi s-a urcat și partea vătămată căreia i-a relatat cele întâmplate în stația de autobuz, iar când aceasta și-a verificat geanta, a constatat că era deschisă și din interior îi lipseau acte și bani. Martora a declarat că în acel moment s-a uitat pe geam și l-a văzut de inculpat cum se îndepărta de la ușa autobuzului în direcția Podului.
5.În data de 28.01.2008 în timp ce se deplasa cu tramvaiul pe ruta - 1 - str. -, profitând de neatenția părții vătămate, inculpatul i-a sustras din buzunarul borsetei suma de 130 lei.
Partea vătămată a declarat că în data și la ora sus menționată, s-a urcat în tramvai, în față lângă cabina vatmanului, iar în fața lui s-a înghesuit un individ pe care l-a recunoscut ca fiind același care în cursul anului 2007 încercat să-i mai fure din buzunarul hainei.
Știind că acel individ se ocupă "de prostii", s-a așezat cu spatele spre cabina vatmanului, dar inculpatul s-a îmbrâncit, s-a înghesuit în fața lui, l-a împins iar în stația de lângă Podul a coborât după el, după care inculpatul s-a urcat din nou în tramvai. Cu ocazia recunoașterii din grup, partea vătămată l-a indicat pe inculpat ca fiind aceea persoană, care la data menționată i-a sustras banii din borsetă.
În urma plângerii depuse de partea vătămată, în data de 29.01.2008 organele de poliție l-au depistat de inculpatul într-un tramvai staționat în fața Magazinului "", ocazie cu care acesta a fost condus la sediul Poliției Mun.
În data de 5.02.2008 s-a procedat la predarea pe bază de dovadă a sumei de 130 lei către partea vătămată.
Inculpatul nu a recunoscut săvârșirea infracțiunii.
6.În data de 28.01.2008 în jurul orei 12,30, inculpatul a intrat în chioșcul de ziare situat pe str.- - din O și profitând de neatenția părții vătămate, i-a sustras din geantă o carte de identitate, cartea de alegător, legitimația de transport, două carduri bancare, și suma de 280 lei.
Inculpatul nu a recunoscut săvârșirea infracțiunii, dar a fost recunoscut și identificat din grup de către martorul. Acest martor a declarat că în ziua și la ora menționată l-a observat pe inculpat în momentul în care în lipsa vânzătoarei a intrat în chioșcul de ziare, și a discutat cu acesta ca.4-5 min. la întrebarea acestuia i-a spus că o căuta pe vânzătoarea din chioșc și a observat în mâna inculpatului o în care erau anumite bunuri. Descrierea dată de martor corespunde cu semnalmentele inculpatului.
Partea vătămată s-a constituit ca parte civilă cu suma de 280 lei contravaloarea sumei sustrase.
Deși inculpatul nu recunoscut săvârșirea acestor infracțiuni, vinovăția acestuia a fost dovedită cu probele administrate în cauză, respectiv plângerile și declarațiile părților vătămate, procesele verbale de prezentare pentru recunoaștere și planșele foto-judiciare, declarațiile martorilor asistenți, procese verbale de depistare, proces verbal de efectuare a percheziției corporale, proces verbal de identificare, dovadă de ridicare-predare, declarații martori, proces verbal de constatare, procese verbale de cercetare la fața locului, proces verbal din 20.05.2008, declarații de martori.
Fiind dovedită vinovăția inculpatului, n baza art.208 alin.1 - 209 alin.1 lit.e pen. cu aplicarea art.41 alin.2, art.42 pen. și art.37 lit.b pen. (pct.1 și 2 din rechizitoriu) pentru comiterea infracțiunii de furt calificat a condamnat pe inculpatul,la pedeapsa de 4 ani 6 luni închisoare.
În baza art.208 alin.1 - 209 alin.1 lit.f pen. cu aplicarea art.37 lit.b pen. (pct.3 din rechizitoriu) pentru comiterea infracțiunii de furt calificat a condamnat pe același inculpat la pedeapsa de 4 ani 6 luni închisoare.
În baza art.208 alin.1 - 209 alin.1 lit. și alin.2 lit.b pen. cu aplicarea art.37 lit.b pen. (pct.4 din rechizitoriu) pentru comiterea infracțiunii de furt calificat a condamnat pe același inculpat la pedeapsa de 4 ani 6 luni închisoare.
În baza art.208 alin.1 - 209 alin.1 lit.f pen. cu aplicarea art.37 lit.b pen. (pct.5 din rechizitoriu) pentru comiterea infracțiunii de furt calificat a condamnat pe același inculpat la pedeapsa de 4 ani 6 luni închisoare.
În baza art.208 alin.1 - 209 alin.1 lit.e și alin.2 lit.b pen. cu aplicarea art.37 lit.b pen. (pct.6 din rechizitoriu) pentru comiterea infracțiunii de furt calificat a condamnat pe același inculpat la pedeapsa de 4 ani 6 luni închisoare.
În baza art.33 lit.a, art.34 lit.b pen. a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de4 ani 6 luni închisoare cu art.71, art.64 lit.a teza II și lit.b pen.
La individualizarea judiciară a pedepsei aplicate instanța a avut în vedere limitele legale de pedeapsă, atitudinea nesinceră a inculpatului, comportamentul acestuia pe întreg parcursul procesului penal, faptul că prejudiciul a rămas aproape în totalitate nerecuperat, gradul de pericol social deosebit de ridicat pe care îl reprezintă faptele comise de inculpat, persoana inculpatului, care conform fișei de cazier judiciar a ajuns pe parcursul anilor să se specializeze în comiterea acestor tipuri de infracțiuni având condamnări pentru infracțiuni similare încă din anul 1991. Prezentele infracțiuni au fost comise în stare de recidivă postexecutorie, față de pedeapsa de 3 ani 2 luni închisoare aplicată prin SP nr.488/01.03.2004 a Judecătoriei Oradea - dos.nr. 9665/2003, rămasă definitivă prin DP nr.191/A/14.04.2004 a Tribunalului Bihor. Din executarea acestei pedepse, inculpatul a fost liberat condiționat în de 07.06.2006 cu un rest neexecutat de 239 de zile închisoare.(fila 65 dos.instanță).
Prin Încheierea nr.10/M/2008 din 30.01.2008 s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului, măsură menținută de instanță.
În baza art.350 alin.1 pen. s-a menținut starea de arest preventiv al inculpatului și în baza art.88 alin.1 pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii de 24 ore din data de 29.01.2008 precum și durata arestului preventiv începând cu data de 30.01.2008 până la zi.
În baza art.14, art.15 proc.pen. rap. la art.346 alin.1 proc.pen. cu referire la art.998 civ. a obligat inculpatul la plata sumelor de: 150 euro sau contravaloarea în lei la data plății efective și integrale câtre partea civilă ; 400 lei câtre partea civilă ; 350 lei câtre partea civilă.
A constatat recuperat prejudiciul cauzat părții vătămate și că aceasta nu s-a constituit ca parte civilă.
A constatat că partea vătămată nu s-a constituit ca parte civilă.
A constatat recuperat prejudiciul cauzat părții vătămate și că aceasta nu s-a constituit ca parte civilă.
Aceasta hotărâre a fost apelată de către inculpatul, calea de atac fiind respinsă prin Decizia penală nr. 209/A/2008 a Tribunalului Bihor.
In continuare inculpatul a fost formulat recurs, admis prin Decizia penală nr. 540/R/2008 a Curții de APEL ORADEA, dispunându-se casarea cu trimitere spre rejudecare de către Tribunalul Bihor. In considerentele deciziei se arată că instanța de apel avea obligația, în măsura in care a respins calea de atac formulată de inculpat, să răspundă criticilor aduse de către părți, aducând o nouă argumentare soluției dispusă în cauză. Ori, atâta vreme cât tribunalul s-a mărginit să cuprindă in expunerea deciziei o simplă frază, fără ca hotărârea să cuprindă motivele pe care se întemeiază soluția de respingere a apelului ( cu atât mai mult cu cât inculpatul a declarat că este nevinovat, solicitând să fie achitat) Curtea de APEL ORADEA, prin decizia pronunțată, a casat in totalitate decizia pronunțată în apel și a dispus rejudecarea cauzei.
Cu ocazia rejudecării, Tribunalul Bihora constatat că împotriva sentinței penale nr. 728/10.06.2008 a Judecătoriei Oradeaa formulat apel in termen legal inculpatul, solicitând admiterea acestuia, desființarea hotărârii primei instanțe, ir cu ocazia rejudecării a se dispune achitarea sa in temeiul disp. art. 11 pct. 2 lit.a rap.la art. 10 lit.c Cod procedură penală.
In motivarea apelului inculpatul arată că nu se face vinovat de comiterea faptelor ce i se rețin și nu există nici o probă care să dovedească că este autorul infracțiunilor de furt de care este acuzat.
Prin decizia penală nr. 306/A din 17 2008 s-a respins ca nefondat apelul penal declarat de inculpatul apelant împotriva sentinței penale nr.728 din 10.06.2008. pronunțată de Judecătoria Oradea pe care a menținut-o în totalitate.
În baza art. 383 al.1/1 corelat cu art. 350 Cod procedură penală s-a menținut starea de arest preventiv a inculpatului și s-a dedus arestul preventiv la zi.
În baza art. 192 al.2 Cod procedură penală a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, în sumă de 300 lei.
Din fondurile Ministerului Justiției se va vira în favoarea Baroului B suma de 200 lei reprezentând onorariu apărător din oficiu pentru avocat conform delegației nr.5663/2008.
Pentru a pronunța această decizie, Tribunalul Bihor analizând hotărârea atacată prin prisma apelului declarat în cauză, cât și din oficiu, dar în limitele și conform disp.art.371 Cod procedură penală, cu privire la toate motivele de nelegalitate și netemeinicie prev. de art.378 Cod procedură penală, a reținut că acesta este nefondat, și l-a respins în consecință.
Instanța de apel a constatat că starea de fapt a fost corect reținută de prima instanță, coroborând probatoriul administrat si verificat in cursul urmăririi penale și în etapa cercetării judecătorești. S-a stabilit fără nici un dubiu vinovăția inculpatului sub aspectul comiterii unei infracțiuni de furt calificat in forma continuată, respectiv a 4 infracțiuni de furt calificat, toate comise in stare de recidivă postexecutorie.
Deși inculpatul nu recunoaște comiterea acestor infracțiuni, vinovăția sa rezultă din următoarele:
- Fapta descrisă la punctele 1 și 2 din rechizitoriu retinută ca fiind săvârșită în data de 19.07.2007 la orele 10 este dovedită prin declaratiile martorelor și ( filele 62,63 dosar ) conform cărora in data de 19.07.2007, in jurul orelor 10 ( internate fiind la Spitalul de din O) in salonul in care ambele se aflau internate, au găsit o persoană de sex masculin pe care au întrebat-o pe cine caută, iar acesta a răspuns că pe o doamnă. Aceasta persoană umbla și căuta in geanta părții vătămate . In continuare, acea persoană a ieșit din salon, după care a venit partea vătămată și a constatat că din poșetă i s-a sustras suma de 10 lei. În aceea zi, la orele 12,40, partea vătămată (fila 67 dosar ) declară că dormea in salon in timp ce a fost trezit și căutat in buzunare de o persoană pe care nu o cunoștea. După ce s-a trezit a văzut că acea persoană i-a umblat in geanta ce o avea lângă pat, răvășindu-i toate lucrurile. Acea persoană a plecat repede din salon, iar victima a observat că era îmbrăcat intr-un costum de blugi și a fost reținută de personalul unității.
Potrivit procesului verbal de depistare aflat la fila 59 dosar, răspunzând apelului de urgență, lucrători de poliție din cadrul Poliției municipiului O s-au deplasat la Spitalul de din O unde partea vătămată le-a comunicat că a fost victima unei infracțiuni de furt comisă de către o persoană de sex masculin, de etnie rromă, îmbrăcat in costum de blugi albaștri și cu părul dat pe spate. In jurul orei 12,45 au fost dirijați de către apelul de urgență 112 la Spitalul Județean unde s-a reclamat o faptă similară. Ajunși la fața locului, au găsit o persoană de sex masculin îmbrăcată cu costum de blugi, de etnie rromă, cu părul dat peste cap, reținută de către agenții d epază ai spitalului. În prezenta martorilor asistenți și agenții de pază au declarat că persoana prinsă, identificată ca fiind a fost surprinsă in flagrant când încerca să sustragă bani de la partea vătămată. Martora asistentă a identificat această persoană ca fiind individul pe care l-au găsit in salon in timp ce căuta in geanta părții vătămate.
Față de cele de mai sus instanța de control judiciar a apreciat ca fiind lipsite de relevanță juridică declarația părții vătămate dată în fața instanței ( fila 18 dosar) prin care a arătat că nu a formulat nici o plângere împotriva inculpatului și că nu a fost internat in spital in perioada respectivă. Această depoziție este evident nesinceră și singulară în ansamblu probator administrat in cauză în ce privesc cele două acte materiale mai sus descrise, astfel cum s-a arătat în cauză sunt relevante in procesul verbal de depistare prin coroborare cu cele declarate de partea vătămată și martorele, respectiv. De altfel se poate observa cu ușurință că, deși partea vătămată contestă faptul că ar fi semnat vreo plângere sau vreo declarație, semnătura ce se regăsește pe înscrisurile aflate la filele 66,67 din dosarul de urmărire penală este identică cu semnătura ce se regăsește pe declarația dată în fata instanței, fila 18 dosar.
Tribunalul Bihora apreciat că, instanța de fond a încadrat corect fapta inculpatului in disp. art. 208 al.1 - 209 al.1 lit.e Cod penal cu aplicarea art. 41 al.2 și art. 37 lit.b Cod penal.
II.- Fapta descrisă la punctul 3 din rechizitoriu reținută ca fiind săvârșită în data de 06.11.2007 în jurul orelor 08,00 este dovedită cu declarația părții vătămate ( fila 7 dosar ) din care reținem că în ziua respectivă, profitând de neatenția sa, in timp ce circula cu tramvaiul pe ruta str. primăriei - B-dul -, o persoană de sex masculin i-a sustras din buzunarul hainei un telefon mobil. In data de 09.11.2007 partea vătămată a participat la o recunoaștere din grup, ocazie cu care a recunoscut fără nici un dubiu in persoana inculpatului pe individul care in urmă cu 3 zile i-a sustras telefonul din buzunarul exterior al hainei. La prezentarea pentru recunoaștere, au fost prezențimartorii asistenți și, ale căror declarații se regăsesc la filele 11-12 din dosarul și care declară că partea vătămată l-a recunoscut fără nici o ezitare din grupul de persoane pe inculpatul, întocmindu-se și planșa fotografică aflată la fila 10 din dosar
În fața instanței fiind imposibilă îndeplinirea mandatului de aducere privind pe martorul, instanța a dat citire declarației acestuia - fila 55-56 dosar.
Tribunalul Bihora apreciat că, instanța de fond a încadrat corect fapta inculpatului in disp. art. 208 al.1 - 209 al.1 lit.f Cod penal cu aplicarea art. 37 lit.b Cod penal.
III. Fapta descrisă la punctul 4 din rechizitoriu reținută ca fiind săvârșită în data de 27.11.2007 în jurul orelor 16,30 este dovedită cu declarația părții vătămate ( fila 41 dosar ) care se coroborează cu depoziția martorei. În fapt s-a retinut că în data de 27.11.2007 în jurul orelor 16,30 în timp ce se afla în stația de autobuz "Cele 3 ", profitând de neatenția părții vătămate, inculpatul i-a sustras din poșetă un portofel ce conținea suma de 85 lei, un card bancar BCR, actul de identitate, legitimația de serviciu și un lănțișor de aur în greutate de 5/6 gr.
Din depoziția ( fila 42 ) instanța retine că l-a identificat pe inculpat ca fiind persoana care la data și ora sus menționată, în stația de autobuz, a încercat să-i deschidă fermoarul de la poșetă, și l-a observat când "s-a mutat puțin mai încolo, în spatele lui și a altor persoane din acea zonă". Aceeași martoră a declarat că ea s-a urcat în autobuz, apoi s-a urcat și partea vătămată căreia i-a relatat cele întâmplate în stația de autobuz, iar când aceasta și-a verificat geanta, a constatat că era deschisă și din interior îi lipseau acte și bani. Martora a declarat că în acel moment s-a uitat pe geam și l-a văzut de inculpat cum se îndepărta de la ușa autobuzului în direcția Podului. Martora l-a identificat pe inculpat fără nici o ezitare, cu ocazia prezentării pentru recunoaștere din grup ( filele 43-45 dosar) in prezenta martorilor și ale căror declarații se regăsesc la filele 46-49 dosar. Cu acea ocazie s-a întocmit si planșa fotografică aflată la fila 45 dosar
Tribunalul Bihora apreciat că, instanța de fond a încadrat corect fapta inculpatului in disp. art. 208 al.1 - 209 al.1 lit.e și al.2 lit. Cod penal cu aplicarea art. 37 lit.b Cod penal.
IV. Fapta descrisă la punctul 5 din rechizitoriu reținută ca fiind săvârșită în data de 28.01.2008 este dovedită cu declarația părții vătămate ( fila 21 dosar ). Din depoziția acestuia reținem că la data menționată, s-a urcat în tramvai, în față lângă cabina vatmanului, iar în fața lui s-a înghesuit un individ pe care l-a recunoscut ca fiind același care în cursul anului 2007 încercat să-i mai fure din buzunarul hainei.
Știind că acel individ se ocupă "de prostii", s-a așezat cu spatele spre cabina vatmanului, dar inculpatul s-a îmbrâncit, s-a înghesuit în fața lui, l-a împins iar în stația de lângă Podul a coborât după el, după care inculpatul s-a urcat din nou în tramvai. Partea vătămată a constatat că din buzunarul borsetei i-a fost sustrasă suma de 130 lei.
Cu ocazia recunoașterii din grup, partea vătămată l-a indicat pe inculpat ca fiind aceea persoană, care la data menționată i-a sustras banii din borsetă, în prezențamartorilor asistenți și, ale căror declaratii se regăsesc la filele 25-28, fiind intocmită și planșa fotografică aflată la fila 24
Cei doi martori au fost audiați și în fata instanței - filele 52-53 dosar, ocazie cu care și-au menținut declarațiile date in faza de urmărire penală și au declarat că in calitate de martori asistenți, in prezenta lor, partea vătămată l-a recunoscut fără ezitare pe inculpatul ca fiind persoana care i-a sustras banii din borsetă, in timp ce călătorea cu tramvaiul.
Tribunalul Bihora apreciat că, instanța de fond a încadrat corect fapta inculpatului in disp. art. 208 al.1 - 209 al.1 lit. Cod penal cu aplicarea art. 37 lit.b Cod penal.
- Fapta descrisă la punctul 6 din rechizitoriu reținută ca fiind săvârșită în data de 28.01.2008 în jurul orei 12,30 este dovedită cu declarația părții vătămate ( fila 77 dosar ). Din depoziția acesteia reținem că la data și ora sus menționată, o persoană necunoscută a intrat în chioșcul de ziare situat pe str.- - din O și profitând de neatenția părții vătămate ( în timp ce aceasta a ieșit până afară), i-a sustras din geantă o carte de identitate, cartea de alegător, legitimația de transport, două carduri bancare, și suma de 280 lei. Inculpatul a fost recunoscut și identificat din grup de către martorul. Acest martor ( fila 78 dosar) a declarat că în ziua și la ora menționată l-a observat pe inculpat în momentul în care, în lipsa vânzătoarei a intrat în chioșcul de ziare, și a discutat cu acesta ca.4-5 min. La întrebarea martorului, inculpatul i-a răspuns că o căuta pe vânzătoarea din chioșc, martorul observând în mâna inculpatului o în care erau anumite bunuri. Descrierea dată de martor corespunde cu semnalmentele inculpatului, mai mult, cu prilejul prezentării pentru recunoaștere din grup, martorul l-a recunoscut fără ezitare pe inculpat, in prezentamartorilor asistenți șiale căror depoziții se regăsesc la filele 82-83 dosar. Cu această ocazie s-a întocmit și planșe fotografice care se regăsesc la filele 82-83 din dosar.
Tribunalul Bihora apreciat că, instanța de fond a încadrat corect fapta inculpatului in disp. art. 208 al.1 - 209 al.1 lit.e și al. 2 lit. Cod penal cu aplicarea art. 37 lit.b Cod penal.
Cât privește pedeapsa aplicată inculpatului, instanța de control judiciar a apreciat că aceasta a fost stabilită în concordanță cu criteriile generale prevăzute de art. 72 Cod penal, avându-se în vedere gradul deosebit de ridicat al faptelor comise de inculpat, mijloacele de săvârșire a infracțiunilor, modul de operare, prejudiciul cauzat ( aproape in totalitate nerecuperat) precum și persoana inculpatului cunoscut cu multiple condamnări pentru același tip de infractiuni, faptele din prezenta cauză fiind comise in stare de recidivă postexecutorie.
Dovedită fiind vinovăția inculpatului, in mod corect sub aspectul laturii civile, a fost obligat la plata de despăgubiri in favoarea părților vătămate, constituite părți civile in cauză.
Împotriva deciziei penale mai sus arătate a formulat recurs inculpatul solicitând admiterea acestuia, casarea și modificarea hotărârii recurate în sensul de a se dispune redozarea pedepsei ce i-a fost aplicată.
Recursul nu a fost motivat în fapt sau în drept.
Examinând hotărârea recurată, prin prisma motivelor de recurs care se iau în considerare din oficiu, conform articolului 385/9 Cod procedură penală aliniatul 3, curtea va reține că aceasta este legală și temeinică, având în vedere următoarele motive:
În mod corect instanțele de fond și de apel au reținut starea de fapt constatată și prin rechizitoriu, din coroborarea probatoriului administrat în cursul urmăririi penale și în faza cercetării judecătorești, stabilindu-se fără nici un dubiu vinovăția inculpatului sub aspectul comiterii unei infracțiuni de furt calificat în formă continuată, respectiv 4 infracțiuni de furt calificat toate comise în stare de recidivă postcondamnatorie.
Referitor la critica inculpatului privind cuantumul prea mare al pedepsei ce i-a fost aplicată, curtea apreciază că aceasta a fost stabilită în concordanță cu criteriile generale prevăzute de articolul 72 Cod penal, instanțele având în vedere gradul ridicat de pericol social al faptelor comise de inculpat, mijloacele de săvârșire a infracțiunilor, modul de operare (toate faptele au fost săvârșite în locuri publice), prejudiciul aproape în totalitate nerecuperat precum și persoana inculpatului cunoscut cu multiple condamnări pentru același gen de infracțiuni, acesta fiind recidivist postexecutoriu, precum și atitudinea de nerecunoaștere a faptelor.
Față de starea de fapt mai sus expusă, curtea va respinge ca nefondat recursul penal declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr. 306/2008 a Tribunalului Bihor pe care o va menține în întregime, constatând totodată că în speță nu sunt incidente nici unul dintre cazurile prevăzute de articolul 385/9 care se iau în considerare din oficiu.
În baza articolului 192 aliniatul 2 Cod procedură penală, recurentul va fi obligat la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare în recurs, din care suma de 200 lei reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu avocat va fi avansat din fondul Ministerului Justiției.
Se va deduce din pedeapsă arestul preventiv până la data de 19 februarie 2009.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza articolului 38515punctul 1 litera " b" Cod procedură penală,
RESPINGE ca nefondat recursul penal declarat de inculpatul, născut la 02 mai 1974, fiul lui și, împotriva deciziei penale nr. 306 din 17 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o menține în întregime.
Obligă pe recurent să plătească statului suma de 300 lei, cheltuieli judiciare în recurs, din care suma de 200 lei, onorariu pentru avocat din oficiu, va fi avansat din fondul Ministerului Justiției.
Deduce din pedeapsă arestul preventiv până la 19 februarie 2008.
DEFINITIVĂ.
Pronunțată în ședință publică azi, 19 februarie 2009.
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,
decizie - /09.03.2009.
Judecători apel - C-
Judecător fond -
3ex./09.03.2009,
Președinte:Condrovici AdelaJudecători:Condrovici Adela, Pătrăuș Mihaela, Soane Laura