Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 705/2008. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR-
Decizia penală nr. 705
Ședința publică din data de 05 septembrie 2008
PREȘEDINTE: Stan Aida Liliana
JUDECĂTOR 2: Diaconu Gabriela
JUDECĂTOR 3: Georgescu
Grefier-
Ministerul Publica fost reprezentat de procuror - din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești.
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de condamnatul - revizuient, fiul lui și al lui, născut la data de 11 mai 1950, în prezent deținut în Penitenciarul Ploiești, împotriva deciziei penale nr.157/18.06.2008, pronunțată de Tribunalul Prahova, și a sentinței penale nr. 757/10.04.2008, pronunțată de Judecătoria Ploiești prin care, în baza art.401 rap.C.P.P. la art.403 alin.3 s C.P.P.-a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de acesta împotriva sentinței penale nr.256/2007 pronunțată de Judecătoria Ploiești, definitivă prin decizia penală nr.527/2007 a Curții de Apel Ploiești.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns condamnatul, personal în stare de deținere și asistat de avocat în substituirea apărătorului desemnat din oficiu, avocat din cadrul Baroului P, potrivit delegației depusă la dosar.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Cu permisiunea instanței avocat a luat legătura cu recurentul condamnat și având cuvântul, arată că acesta înțelege să-și retragă recursul formulat împotriva deciziei penale nr.157/18.06.2008, pronunțată de Tribunalul Prahova, și a sentinței penale nr. 757/10.04.2008, pronunțată de Judecătoria Ploiești.
Recurentul inculpat, având cuvântul, solicită să se ia act de retragerea recursului.
Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul, pune concluzii in sensul de a se lua act că recurentul condamnat înțelege sa-și retragă recursul formulat împotriva deciziei penale nr.157/18.06.2008, pronunțată de Tribunalul Prahova, și a sentinței penale nr. 757/10.04.2008, pronunțată de Judecătoria Ploiești.
Recurentul inculpat, având ultimul cuvânt, solicită să se ia act de retragerea recursului.
CURTEA,
Asupra recursului penal de față;
Prin sentința penala nr. 757/2008 de Judecătoria Ploiești in baza art.401 rap.C.P.P. la art.403 alin.3 s C.P.P.-a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de acesta împotriva sentinței penale nr.256/2007 pronunțată de Judecătoria Ploiești, definitivă prin decizia penală nr.527/2007 a Curții de Apel Ploiești.
Pentru a pronunța astfel instanța de fond a reținut că prin sentința penală nr.2567/02.02.2007 a Judecătoriei Ploieștis -a aplicat condamnatului o pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la furt calificat, iar prin nr.133/2007 a Tribunalului Prahovas -a respins ca nefondat apelul declarat de inculpat împotriva sentinței susmenționate.
Prin decizia penală nr.527/2007 Curtea de Apel Ploieștia respins ca nefondat recursul condamnatului, iar potrivit disp.art.394 hotărârile C.P.P. judecătorești definitive pot fi supuse revizuirii, această cale de atac putând fi promovata doar în prezenta unor cazuri limitativ prevăzute de lege.
Revizuientul nu a indicat nici unul din motivele de revizuire prevăzute de lege, solicitarea privind schimbarea încadrării juridice nefiind un astfel de motiv.
Nici în cererea inițială de revizuire nu a fost indicate cazuri concrete de revizuire, condamnatul arătând că este nevinovat, acest fapt însă neconstituind o împrejurare nouă necunoscută de instanță cu ocazia judecării cauzei, astfel că, instanța a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire, având în vedere și disp. deciziei nr. LX/2007 a ICCJ pronunțată într-un recurs în interesul legii, prin care se arată că cererea de revizuire care se întemeiază pe alte motive decât cazurile prevăzute de art. 394 din C.P.P. este inadmisibila.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel revizuientul, criticând-o ca nelegală și netemeinică, solicitând desființarea sentinței pronunțată de prima instanță, admiterea cererii de revizuire și schimbarea încadrării juridice a faptei pentru care a fost condamnat, din infracțiunea de furt în tentativă la infracțiunea de furt.
Instanța de apel, examinând sentința atacată, a constatat că apelul condamnatului - revizuient este nefondat.
Pentru a pronunța astfel Tribunalul Prahovaa reținut:
Prin sentința penală nr.256/02.02.2007 a Judecătoriei Ploiești, definitivă prin decizia penala nr.527/18.06.2007 a Curții de Apel Ploiești, a fost condamnat la o pedeapsa de 4 ani închisoare cu executare in regim privativ de libertate pentru complicitate la infracțiunea de furt calificat, prev.de art.26 Cod penal, rap.lart.208 alin.1-209 alin.1 lit.a,e,g și alin.3 lit. cu aplic.art.37 lit.b și art.74 Cod penal.
S-a reținut în sarcina inculpatului că in noaptea de 5/6.10.2006 în jurul orelor 2,00 asigurat paza inculpaților, și, în timp ce tăiau și sustrăgeau 350 ml. cablu telefonic aparținând SC SA P, iar ulterior i-a transportat cu autoturismul 1310 de la locul faptei.
Revizuirea este cale de atac extraordinara, iar potrivit disp.art.394 Cod proc. penală aceasta poate fi cerută când s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei, un martor, un expert sau un interpret a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauză, a cărei revizuire se cere, când un înscris care a servit ca temei al hotărârii a fost declarat fals, când un membru al completului de judecata, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penala a comis o infracțiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere, sau când, doua sau mai multe hotărâri judecătorești definitive nu se pot concilia.
Astfel că din textul de lege invocat anterior, rezultă că revizuirea poate fi promovată doar în cazurile limitativ și expres prevăzute de art.394 Cod proc. penală.
Motivul invocat de condamnat, respectiv greșita încadrare juridică a faptei nu se poate încadra în nici unul dintre motivele de revizuire prevăzute de lege, astfel ca in mod legal și temeinic instanța de fond a considerat că cererea de revizuire este inadmisibilă.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs condamnatul, fără a preciza motivele de nelegalitate și netemeinicie a hotărârii care l-au determinat să promoveze calea de atac, iar la termenul de judecată din data de 05.09.2008, prezent personal în instanță, și asistat de apărător desemnat din oficiu și înainte de închiderea dezbaterilor, condamnatul declarat că înțelege să-și retragă recursul, solicitând să se ia act de această împrejurare.
Având în vedere manifestarea expresă și neechivocă de voință a condamnatului, exprimată personal, în condițiile art. 385/4 alin. 2 rap. la art. 369.pr. pen. Curtea urmează să ia act de declarația condamnatului, în sensul retragerii recursului promovat împotriva sentinței penale nr. împotriva deciziei penale nr.157/18.06.2008, pronunțată de Tribunalul Prahova, și a sentinței penale nr. 757/10.04.2008, pronunțată de Judecătoria Ploiești.
Văzând și dispozițiile art.192 Cod procedură penală;
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Ia act de retragerea recursului declarat de condamnatul fiul lui și, născut la data de 11 mai 1950, deținut în Penitenciarul Ploiești, împotriva deciziei penale nr.157/18.06.2008 pronunțată de Tribunalul Prahova și sentinței penale nr. 757 din 10.04.2008 a Judecătoriei Ploiești.
Obligă recurentul la 130 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 100 lei reprezintă onorariu apărător din oficiu, ce se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 5 septembrie 2008.
Președinte, Judecători,
- - - - - -
Grefier,
4 ex/10.09.2008
red./tehnored.
f- Judecătoria Ploiești
a-- Tribunalul Prahova
/
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3113/2006
Președinte:Stan Aida LilianaJudecători:Stan Aida Liliana, Diaconu Gabriela, Georgescu