Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 735/2008. Curtea de Apel Galati
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR.735/
Ședința publică de la 08 2008
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Liviu Herghelegiu președinte secție penală
JUDECĂTOR 2: Maria Tacea
JUDECĂTOR 3: Petruș Dumitru
Grefier - - -
Ministerul Publica fost reprezentat de PROCUROR -
Procuror-șef Secție judiciară
din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI
-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-
Pe rol fiind soluționarea recursurilor penale declarate de recurenta-inculpată - și recurentul-inculpat, trimiși în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 208, 209 Cod penal, precum și de recurenta-parte vătămată împotriva deciziei penale nr.259/26.09.2008 pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr- (sentința penală nr. 134/11.04.2008 pronunțată de Judecătoria Adjud în dosarul nr-).
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns:recurenta-inculpată, personal și asistat de avocat -, apărător ales în baza împuternicirii avocațiale nr.216/15.11.2008, emisă de Baroul Vrancea - Cabinet de avocat " -", și recurenta-parte vătămată, personal. A lipsit recurentul-inculpat, care a fost reprezentat de avocat -, apărător ales în baza împuternicirii avocațiale nr.216/15.11.2008, emisă de Baroul Vrancea - Cabinet de avocat " -".
Procedura este legal indeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință arătându-se că este primul termen de judecată, la data de 07.11.2008, recurenta-parte vătămată a depus motive scrise de recurs iar la data de 02.12.2008, recurenții-inculpați și au depus motive scrise de recurs, după care;
Întrebată fiind, inculpata, personal, precizează că nu mai dorește să dea declarații suplimentare.
Recurenții și, prin apărător ales, arată că nu au alte cereri de formulat.
Recurenta-parte vătămată, personal, arată că nu are alte cereri de formulat. Depune la dosar, în original, chitanța nr.26/07.11.2008 emisă de. Individual nr.95 Av., în sumă de 200 lei, reprezentând onorariu avocat pentru redactare motive de recurs, factura nr.- din 07.11.2008, precum și motive scrise de recurs.
Reprezentantul Ministerului Public nu are alte cereri de formulat.
Curtea, nemaifiind alte cereri de formulat, constată recursul in stare de judecată și, potrivit disp.art.385 ind.13 Cod procedură penală, acordă cuvântul in dezbaterea acestuia.
Recurenții și, prin apărător ales, avocat, solicită, în temeiul art.38515pct.2 lit.a Cod procedură penală, să se dispună admiterea recursului, casarea Deciziei penale nr. 259/26.11.2008 pronunțate de Tribunalul Vrancea și menținerea drept legală a hotărârii instanței de fond, Judecătoria Adjud.
Formulează critici arătând că decizia pronunțată de Tribunalul Vrancea nu este motivată în ceea ce privește schimbarea temeiului juridic al achitării. Instanța de apel expune situația de fapt după care trece direct la a argumenta de ce este lipsită de pericol social fapta. Însă, nu este motivat de ce, efectiv, a considerat că acea faptă există ca și infracțiune.
Apreciază că situația de fapt reținută de instanța de fond este cea corectă. Din toate probatoriile administrate în cauză rezultă că, într-adevăr cei doi inculpați-recurenți au cumpărat i și parii de la numitul, audiat în cauză în calitate de martor în fața instanței de fond, că, într-adevăr cei doi inculpați-recurenți au avut posesia acestei suprafețe de vie pe care au lucrat-o până în toamna anului 2006. De asemenea, apreciază ca fiind foarte corectă argumentarea instanței de fond că nu poate subzista, de sine stătătoare, infracțiunea de distrugere iar cel mult ar putea fi văzută ca o faptă absorbită în conținutul agravantei de la litera "i" a art.309 și că toate aceste aspecte, atât de corect motivate de instanța de fond nu au fost înlăturate cu argumente juridice prin Decizia instanței de apel.
Față de aceste considerente, solicită a se reține ca fiind întemeiat recursul formulat de cei doi inculpați, să fie admis ca atare, casată Decizia instanței pronunțată de Tribunalul Vrancea și să fie menținută hotărârea pronunțată de Judecătoria Adjud.
Curtea pune în discuție dacă, față de împrejurarea că i au fost încorporați plantației de de vie, deci niște bunuri mobile care sunt incorporate unor imobil, aceștia mai pot fi luați, nu devin imobile prin destinație.
Recurenții și, prin apărător ales, arată că în cauză este vorba despre detenție, nu de posesie. Inculpații, având detenția plantației de vie cu acordul părții vătămate, nu se poate reține furtul. Din analiza materialului probator se constată că un martor a declarat că la momentul din 1993, când inculpații au preluat plantația de vie, aceasta era la pământ.
Recurenta-parte vătămată, personal, precizează că împreună cu sora sa, care au rămas moștenitoare ca urmare a decesului fratelui lor în anul 1994, au lăsat grădina în îngrijire inculpaților. Grădina era îngrijită, avea din beton, care fuseseră puși de tatăl său, precum și pari de lemn. au inceput nu datorită faptului că nu s-ar fi înțeles cu privire la recoltă ci datorită faptului că, atunci cand au revenit în anul 1992 au găsit casa părintească ocupată de familia. Aceștia și-au căsătorit băiatul, pe care l-au instalat în casa părintească fără a avea acordul părții vătămate. În toamnă, cand au venit la cules, au constatat casa părintească ocupată de fiul inculpaților. De asemenea, arată că în momentul în care în anul 1996 venit în sat, a constatat că familia ii furase parii din vie, inclusiv i din ciment precum și o parte din suprafața de grădină.
Recurenta - parte vătămată arată că, deși martorul a declarat despre inculpați că le-a vândut insă aceștia nu au fost plantați la sa. A numărat i din inculpaților și a constatat că aceștia au 90 plantați: 50 noi și 80 din pari lemn.
Întrebată fiind, recurenta-parte vătămată precizează că motivele de recurs vizează faptul că inculpații nu i-au plătit paguba creată și cheltuielile de judecată. Susține că din cauza proceselor intentate inculpaților, care i-au luat proprietatea, starea de sănătate i-a fost grav afectată, devenind insulino-dependentă.
Reprezentantul Ministerului Public, solicită a se face precizări de către partea civilă raportat la împrejurarea că motivele scrise de recurs vizau atât latura penală cat și latura civilă insă, la întrebarea instanței cu privire la ce solicită în recurs, partea civilă a susținut doar latura civilă.
Întrebată fiind, recurenta-parte civilă, personal, precizează că vrea ca instanței să hotărască cu privire la condamnarea inculpaților pentru săvârșirea faptelor penale, aceștia, prin intermediul fiilor lor ii amenință cu moartea, formând numeroase reclamații la poliție.
Reprezentantul Ministerului Public apreciază că recursurile declarate de inculpații și sunt nefondate, hotărârea pronunțată de Tribunalul Vrancea este legală sub aspectul reținerii faptului că inculpații se fac vinovați de infracțiunile pentru care s-a dispus trimiterea lor în judecată.
Instanța de fond a arătat că faptele inculpaților de a scoate din pământ din părții vătămate 50 din beton și 50 pari din lemn, prin aducerea viei la pământ, în stare de neîntrebuințare, instanța a reținut corect că în cauză sunt întrunite elementele constitutive ale celor două infracțiuni.
Reprezentantul Ministerului Public apreciază că este fondat recursul declarat de partea vătămată împotriva hotărârii pronunțată de Tribunalul Vrancea, prin care s-a apreciat că cele două infracțiuni sunt în mod vădit lipsite de importanță.
Fapte săvârșite sunt infracțiuni contra patrimoniului, prin urmările care s-au produs, consecințele sunt deosebit de importante atât pe termen scurt dar și pe termen, prejudiciul a rămas neacoperit. Astfel, sub acest aspect, apreciază că se impune admiterea recursului declarat de partea vătămată, să fie casate ambele hotărâri și, în rejudecare, să se dispună condamnarea ambilor inculpați la câte o pedeapsă a cărei executare să fie suspendată condiționat. De asemenea, solicită să fie admise pretențiile părții civile pentru că bunurile nu au fost restituie acesteia.
Totodată, având în vedere că apelul declarat de partea vătămată a fost admis la tribunal, iar aceasta a solicitat în apel acordarea de cheltuieli, conform chitanțelor depuse la filele 21-22 dosar, apreciază că și sub acest aspect se impune admiterea recursului părții vătămate și obligarea inculpaților la plata sumei de 8 milioane lei vechi cu titlu de cheltuieli de judecată.
Recurenții-inculpați și, prin apărător ales, având cuvântul cu privire la recursul declarat de partea vătămată, precizează că din dosarul de urmărire penală și din materialul probator administrat de instanță nu rezultă că partea vătămată ar fi avut această investiție în plantația respectivă.
Singurul martor care a afirmat că ar fi cumpărat și dumneaei niște este unchiul acesteia, depoziție care insă în mod corect a fost înlăturată de instanța de fond pentru că nu se corobora cu nicio altă probă administrată în cauză și era subiectivă, fiind rudă apropiată cu partea vătămată.
Față de aceste considerente, apreciază că nu poate fi admisă constituirea de parte civilă a numitei pentru că aceasta a rămas nedovedită. Nu există pretenție care să poată fi admisă pentru că nu s-au adus probe în susținerea acelei pretenții.
Recurenta-inculpată, personal, având ultimul cuvânt, potrivit disp.art.38513alin.3 Cod procedură penală, precizează că susținerile părții vătămate nu sunt reale; arată că a plătit parii și i din sa încă din 1990. Nu este vinovată.
Declarând închise dezbaterile, Curtea rămâne in pronunțare.
Ulterior deliberării
CURTEA
Asupra recursului penal de față.
Examinând actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
Prin sentința penală nr. 134 din 11.04.2008, pronunțată de Judecătoria Adjud in dosarul penal nr-, conform art. 11, pct. 2, lit. a pr.penală raportat la art. 10 lit. d Cod procedură, s-a dispus achitarea inculpaților și - pentru infracțiunile de distrugere și furt calificat, prev. de art. 217 alin. 1 Cod penal și art. 208 alin. 1 - 209 alin. 1 lit. Cod penal, întrucât faptele nu întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor.
Conform art. 346 alin. 2 Cod procedură penală au fost respinse ca nefondate, despăgubirile civile in suma de 1000 lei, solicitate de partea civilă.
Conform art. 192 al. 1 pct. 1 lit. a și b din C.P.P. pe partea vătămata a fost obligată să plătească statului suma de 50 lei reprezentând cheltuieli judiciare.
Pentru a hotărî astfel instanța de fond a reținut din actele si lucrările dosarului următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Adjud nr.787/P/2007 s-a dispus trimiterea in judecată a inculpatilor si, ambii pentru săvârșirea infracțiunilor de distrugere si furt calificat, reținându-se in sarcina acestora că in toamna anului 2006, împreună au tăiat sârmele se susținere de pe suprafețele cultivate cu -de-vie aparținând părții vătămate; au smuls si sustras din pământ 25 bucăți spaliere din beton si 50 de bucăți pari de lemn, bunuri pe care le-au transportat la domiciliile lor.
Cu privire la infracțiunea de distrugere, instanța a retinut ca aceasta nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii. Aceasta pentru ca fapta de taiere a sârmei nu poate constitui infracțiune de sine stătătoare, întrucât tăierea sârmei a fost făcuta tocmai pentru luarea lor și parilor, operațiune fara de care aceste din urma bunuri nu puteau fi luate și nu cu intenția de a distruge sarma sau. Rezultă că cel mult, aceasta fapta de taiere a sârmei de susținere vitei de vie, putea fi absorbita de agravanta prev. la lit. iaa rt. 209 Cod penal (efracția), dar nicidecum nu poate fi considerata ca o infracțiune separata, aflata in concurs cu cea de furt calificat.
de acestea, ambii inculpați au fost achitați pentru aceste infracțiuni, prev. de art. 217 alin. 1 Cod penal, conform art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. d Cod penal.
Pentru celelalte infracțiuni, de furt calificat, instanța a retinut ca din probele administrate in ambele faze ale procesului, a rezultat situația de fapt prezentata de inculpați, respectiv ca atât i cât și parii din lemn luați de ei din vie, le aparțineau și se aflau in posesia lor, astfel că faptele lor de a-i lua din proprietatea părții vătămate, dar aflata in posesia lor (pentru că ei au lucrat-o pana in toamna anului 2006) nu întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de furt calificat.
Astfel, atât ambii inculpați cât și partea vătămata au recunoscut că au lucrat părții vătămate, cu acordul acesteia, din anul 1993 pana in toamna anului 2006, când datorita unor neînțelegeri intre părți cu privire la recolta de struguri ce urma a fi împărțita, inculpații au încetat sa mai lucreze in litigiu.
Având in vedere acest aspect și faptul că in rechizitoriu s-a reținut ca data a faptelor toamna anului 2006, fără a se preciza o data mai exacta, instanța de fond a retinut că la data la care inculpații au luat i si parii din vie, aceasta, deși era proprietatea părții vătămate, se afla in posesia lor.
De asemenea, martorul audiat la instanța, a declarat ca el a vândut inculpaților, in anul 1992 sau 1993, un număr de 40 din beton și tot el i-a ajutat pe aceștia sa-i planteze in vie. Deși s-a susținut ca declarația acestui martor este nesincera pentru el nu si-a putut aminti cu precizie daca in 1992 sau 2002 vândut inculpaților, aceasta inadvertenta poate fi cauzata si de emotivitatea martorului si oricum nu este o cauza pentru care se impune înlăturarea declarației acestuia, atâta vreme cit aceasta se coroborează cu declarațiile inculpaților.
De altfel, este normal ca inculpații, care au lucrat acea vie 13 ani sa fi plantat ori pari din lemn acolo tocmai pentru a-si ușura munca.
Mai mult, in dosarul de urmărire penal nu exista nicio proba din care sa rezulte ca la data la care inculpații au luat in primire acea vie pentru aol ucra, adică in anul 1993 era întinsă pe din beton ori pari din lemn, plantați de partea vătămata.
Astfel, martora a susținut ca partea vătămata i-a spus ei ca inculpații ar fi luat i din vie, in toamna anului 2006, aspect irelevant in cauza, atâta vreme cât acest lucru a fost recunoscut de inculpați. Deși aceasta martora nu cunoaște cine a plantat i sau parii, ea confirma indirect susținerile inculpaților, precizând ca s-a întâlnit cu inculpata, in vara anului 2006 și aceasta din urma i-a spus ca "vrea sa ia i din numitei întrucât sunt a ei".
Singura referire despre starea viei in anul 1993 când a fost preluata de inculpați, este făcuta de martorul, care in declarația lui de la urmărirea penala a susținut ca in anul 1992 sau 1993 fost la domiciliul părții vătămate și a văzut ca acesteia se afla pusa la capete pe iar pe rânduri cu pari din lemn. Având in vedere ca declarația acestuia nu se coroborează cu alte probe și văzând ca martorul este si ruda cu partea vătămata, fiind unchiul acesteia, instanța de fond a retinut ca declarația acestui martor este subiectiva si a fost înlăturata.
de acestea, instanța de fond a retinut ca faptele inculpaților de a lua din părții vătămate i din beton si parii din lemn, ce le aparțineau, nu întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de furt calificat, in cauza lipsind in primul rând latura subiectiva cât și scopul însușirii pe nedrept.
Împotriva sentinței au formulat apel in termen, Parchetul de pe lângă Judecătoria Adjud si partea vătămată, criticând soluția ca nelegală si netemeinică.
Criteriile Parchetului vizează nelegalitatea si netemeinicia sentinței, motivat de faptul că instanța de fond a procedat la o interpretare greșită a probelor, fapt ce a condus la o soluție eronată bazată pe stare de fapt eronată.
Criteriile apelantei-parte vătămată vizează aspecte ce țin de soluționarea laturii civile,in opinia acesteia instanța de fond respingând in mod neîntemeiat pretențiile solicitate, iar obligarea la plata cheltuielilor judiciare către stat fiind total incorectă.
Examinând sentința apelată prin prisma criticilor formulate de apelanți, cât si din oficiu, in condițiile art. 371, al. 2.pr.penală, Tribunalul Vranceaa constatat că instanța de fond a reținut corect situația de fapt, așa cum aceasta a rezultat din probele administrate in cauză, respectiv: procesele-verbale de cercetare la fața locului, procesele-verbale de căutare, depozițiile martorilor, respectiv parte vătămata, coroborate cu depozițiile date de inculpați pe parcursul procesului penal.
Astfel, in mod corect s-a stabilit că terenul cultivat cu -de-vie situat in sat, com., jud. V, proprietate a părții vătămate a fost muncit in perioada 1993-2006 de către inculpații din cauză, dar in înțelegere cu partea vătămată. Neînțelegerile s-au ivit între părți in toamna anului 2006, când în modalitatea reținută de instanță, inculpații au procedat într-o manieră ilicită de a-și însuși din beton, 25 la număr, precum si 50 de bucăți pari din lemn,(în opiniile acestora, considerând că le aparțin), bunuri pe care le-au transportat la domiciliile lor.
Aceste fapte au fost recunoscute de inculpați si dovedite prin probele administrate in cauză, interpretarea instanței de fond privind inexistența elementelor constitutive ale celor două infracțiuni cu care a fost investită, fiind una gresită.
Având in vedere acțiunea inculpaților de a-și recupera bunurile ce au servit la exploatarea unei suprafețe de vie, in condițiile in care aceasta a fost dată prin înțelegere cu partea vătămată până la un anumit moment (toamna anului 2006) si de care s-au folosit in egală măsură, Tribunalul apreciază că nu suntem in prezența unui pericol social generic sau abstract de natură să înscrie faptele ca infracțiuni.
Argumentele de fapt si de drept ce vin in sprijinul celor arătate mai sus, se bazează in primul rând pe condițiile in care au fost săvârșite faptele, circumstanțele acestora, dar si personalitatea făptuitorilor. Însăși partea vătămată a declarat pe parcursul urmăririi penale dar si în instanță, că s-a înțeles cu inculpații ca aceasta să-i lucreze si să-i cedeze J din recoltă la sfârșitul fiecărui an (fila 7 dosar urmărire penală).
De asemenea, urmare a neînțelegerilor ce s-au ivit in toamna anului 2006 si care sunt legate de cantitatea restituită, conform declarației părții vătămate, inculpații au procedat într-o manieră de natură să aducă atingere unor valori sociale ocrotite de lege, dar care nu justifică pe deplin aplicarea unui regim sancționator penal.
Tribunalul Vrancea nu a ignorat nici poziția procesuală a inculpaților, care au recunoscut faptele, invocând permanent apărarea că bunurile luate ar le-ar fi aparținut, insă nu aveau legitimitatea de a proceda in maniera descrisă si reținută atât in actul de inculpare cât si ulterior de instanța de fond.
Având in vedere aceste elemente, precum si faptul că inculpații sunt persoane în vârstă, care își câștigă existența din muncile care nu au mai avut contact cu sfera ilicitului, Tribunalul a considerat că aplicarea unor sancțiuni cu caracter administrativ sunt in măsură să constituie un avertisment pe viitor in actele de conduită pe care trebuie să le adopte atunci când există neînțelegeri asupra unor bunuri care in fapt le-ar aparține. Pentru a legitima luarea acelor si pari din lemn, se impunea in mod obligatoriu consimțământul părții vătămate, pe care insă l-au ocolit.
In ceea ce privește soluționarea laturii civile, a apreciat că instanța de fond a procedat corect, analizând din punct de vedere probatoriu dar si faptic că pretențiile arătate sunt nefondate.
Față de aceste considerente, Tribunalul Vrancea, prin decizia penală nr.259/26.09.2008, a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Adjud și partea vătămată împotriva sentinței penale nr.134 din 11 aprilie 2008 pronunțată de Judecătoria Adjud în dosarul nr- privind pe inculpații și.
A desființat sentința în ceea ce privește temeiul achitării inculpaților și obligarea părții vătămate la cheltuieli judiciare către stat.
A schimbat temeiul achitării inculpaților și din art. 10 lit.d pr.pen. și art. 11 pct.2 lit.a pr.pen. în art. 10 lit.1pr.pen. și art. 11 pct.2 lit.a pr.pen.
În baza art. 181al.3 pen. și art. 91 lit.b pen. a aplicat inculpaților și sancțiunea administrativă a mustrării cu avertisment.
A obligat inculpații la câte 50 lei cheltuieli judiciare către stat.
A înlăturat obligarea părții vătămate la 50 lei cheltuieli judiciare către stat.
A menținut restul dispozițiilor sentinței.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs în termen legal inculpații și și partea vătămată
Inculpații și apreciază hotărârea instanței de apel ca fiind nelegală deoarece nu se fac vinovați de săvârșirea infracțiunii reținute în sarcina lor.
Partea vătămată apreciază hotărârile recurate ca fiind netemeinice atât sub aspectul laturii penale, solicitând condamnarea inculpaților pentru faptele deduse judecății, cât și pe latură civilă prin respingerea pretențiilor civile.
Analizând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate dar și din oficiu, în limitele prevăzute de lege, Curtea reține următoarele:
În mod judicios instanța de apel a constatat că inculpații și au săvârșit infracțiunea de distrugere și de furt calificat.
Astfel, din probele administrate în cauză rezultă că terenul proprietatea părții vătămate, cultivat cu de vie, a fost muncit în perioada 1993 - 2006 de către inculpați în înțelegere cu partea vătămată.
Datorită neînțelegerilor apărute între aceștia, inculpații au luat din părții vătămate 25 de de beton și 50 pari din lemn, rupând sârmele de susținere ale viei părții vătămate și culcând-o astfel la pământ.
Inculpații se apără afirmând că i și parii de vie le aparțin și că i-au pus pe terenul cu vie al părții vătămate în anul 1993 iar în anul 2006, existând neînțelegeri cu partea vătămată, și-a luat înapoi aceste bunuri, pe care le-au folosit ulterior la construirea unui gard.
Apărarea inculpaților este nefondată din următoarele considerente:
În declarația martorului rezultă că în anul 1993, când partea vătămată a dat inculpaților și să o lucreze, aceasta era întinsă pe de beton și pari din lemn.
Din declarația martorei rezultă că în luna martie 2007 părții vătămate era întinsă pe jos, fără a avea și pari din lemn.
Din aceste probe, coroborate cu declarațiile inculpaților, rezultă că aceștia au sustras de pe terenul plantat cu de vie al părții vătămate cei 25 de beton și cei 50 pari din lemn.
Din declarația martorului rezultă faptul că aceștia erau proprietatea părții vătămate, i și parii din lemn existând la momentul la care inculpații au început să aibă grijă și să lucreze părții vătămate, conform înțelegerii cu aceasta.
Din această perspectivă, apărarea inculpaților că aceste bunuri le aparțineau este nefondată.
În subsidiar, chiar și în situația în care i și parii din lemn ar fi aparținut inculpaților, fapta lor ar fi întrunit tot elementele constitutive ale infracțiunii de furt deoarece, conform art. 208 alin.3 Cod penal, fapta constituie furt chiar dacă bunul aparține în întregime sau în parte făptuitorului, dar în momentul săvârșirii acelui bun se găsea în posesia sau deținerea legitimă a altei persoane.
Or, în speță, i și parii din lemn, la momentul faptei, se găseau în detenția legitimă a părții vătămate, proprietară a viei.
Referitor la infracțiunea de distrugere, în condițiile în care inculpații au luat fără acordul părții vătămate i și parii din lemn ce susțineau prin culcarea acesteia la pământ, această cultură a fost compromisă, săvârșindu-se astfel infracțiunea de distrugere, inculpații fiind conștienți de faptul că, prin luarea elementelor de susținere, va fi compromisă și nu se mai putea dezvolta.
Referitor la sancțiunea aplicată, Curtea apreciază că instanța de apel a efectuat o judicioasă operațiune de individualizare și a avut în vedere vârsta înaintată a inculpaților, faptul că sunt la primul impact cu legea penală, precum și relațiile bune avute cu partea vătămată până la data săvârșirii faptei, aceasta încredințându-le suprafața de vie ce o avea în proprietate pentru aol ucra, sancțiunea administrativă aplicată inculpaților este legală și temeinică.
Totuși, urmează a se constata faptul că latura civilă a fost soluționată în mod greșit prin respingerea ca nefondate a pretențiilor părții vătămate. Astfel, la judecata în fond a cauzei, partea vătămată s-a constituit parte civilă cu suma de 1000 lei, reprezentând contravaloarea recoltei distruse și a lor sustrași de inculpați.
Instanța de fond a respins ca nefondate aceste pretenții având în vedere faptul că i și parii nu ar fi aparținut părții vătămate și, pe cale de consecință, nu a suferit nicio pagubă prin luarea acestora de către inculpați.
Or, în condițiile în care instanța de apel a apreciat că inculpații se fac vinovați de săvârșirea infracțiunii de furt calificat, trebuia să dispună fie repunerea părților în situația anterioară săvârșirii infracțiunii fie obligarea inculpaților la repararea prejudiciului prin plată.
La dosarul de fond se găsește o expertiză (fila 39 dosar fond) din care rezultă contravaloarea unui spalier de beton pe piața liberă, respectiv intre 7 și 9 lei.
În consecință, în recurs constatând săvârșirea faptei cu vinovăție de către inculpați, urmează a se admite în parte și pretenții părții vătămate, respectiv în măsura în care acestea au fost dovedite, urmând a se dispune obligarea inculpaților să restituie părții vătămate cei 25 din beton și cei 50 de pari din lemn sustrași de către inculpați din părții vătămate sau obligarea acestora la contravaloarea celor 25 din beton, respectiv la plata sumei de 2250 lei (RON).
Față de aceste considerente, se va admite recursul declarat de partea vătămată și se vor respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpații și.
Conform art.193 Cod procedură penală, admițând recursul părții vătămate, se va dispune și obligarea inculpaților la plata cheltuielilor judiciare efectuate de aceasta în recurs precum și la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de partea vătămată (CNP:-, fiica lui și, născută la data de 12.07.1960 în comuna, județul V, domiciliată în B,-, etaj 4, apartament 11, județul B, cu reședința în comuna, sat, județul V) împotriva deciziei penale nr.259/26.09.2008 pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr- (sentința penală nr. 134/11.04.2008 pronunțată de Judecătoria Adjud în dosarul nr-).
Casează în parte Decizia penală nr.259/2008 a Tribunalului Vrancea - Sentința penală nr.134/2008 a Judecătoriei Adjud și în rejudecare:
Obligă pe inculpații și să restituie părții vătămate 25 de beton și 50 bucăți pari din lemn pentru vie sau contravaloarea acestora 2250 lei (RON).
Obligă pe fiecare inculpat, și, să plătească părții vătămate câte 75 lei (RON) cu titlu de cheltuieli judiciare efectuate de aceasta în apel.
Menține celelalte dispoziții ale hotărârilor recurate.
Respinge ca nefondate recursurile declarate de - (CNP:-, fiica lui și, născută la data de 20.02.1941 în comuna, județul V, domiciliată în comuna, sat, județul V și fără forme legale în F,-, apartament 1, județul V) și (CNP:-, fiul lui și, născut la data de 13.12.1940 în comuna, județul V, domiciliat în comuna, sat, județul V și fără forme legale în F,-, apartament 1, județul V) împotriva deciziei penale nr.259/26.09.2008 pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr- (sentința penală nr. 134/11.04.2008 pronunțată de Judecătoria Adjud în dosarul nr-).
În baza art.192 alin.2 Cod procedură penală obligă pe fiecare recurent-inculpat la câte 50 lei, cheltuieli judiciare către stat în recurs.
DEFINITIVĂ.
Pronunțată în ședință publică azi, 08 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red. /11.12.2008
Tehnored. -/ 2 ex./19.12.2008
Fond: /Apel.,
Președinte:Liviu HerghelegiuJudecători:Liviu Herghelegiu, Maria Tacea, Petruș Dumitru
