Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 775/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
1192/2009
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA I-A PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 775
Ședința publică din data de 29 MAI 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Ana Hermina Iancu
JUDECĂTOR 2: Daniela Panioglu
JUDECĂTOR 3: Ioana
GREFIER:
* * * * * * * * * * * * *
MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI este reprezentat prin procuror
* * * * * * * * * * * * *
Pe rol judecarea recursului declarat de recurentul-condamnat - contestator împotriva Deciziei penale nr. 47 din data de 28 aprilie 2009 Tribunalului Teleorman - Secția Penală, din Dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul-condamnat - contestator, personal, în stare de arest și asistat de apărător desemnat din oficiu, cu delegația nr. - /25.05.2009 depusă la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea, din oficiu, ridică excepția inadmisibilității căii de atac, în raport cu faptul că, în primă instanță, cererea condamnatului a fost soluționată ca fiind contestație în anulare ori soluția pronunțată într-o contestație în anulare este definitivă.
Acordă cuvântul pe excepția invocată și pe fondul cauzei.
Apărătorul desemnat din oficiu lasă la aprecierea instanței atât soluționarea excepției ridicate din oficiu, cât și soluționarea cauzei pe fond, menționând că nu are argumente juridice pentru a pune alte concluzii.
Reprezentantul Ministerului Public consideră inadmisibil recursul declarat de către condamnatul contestator, având în vedere că hotărârea prin care a fost soluționată contestația în anulare este definitivă, nefiind supusă nici unei căi de atac. Numai dacă contestația în anulare ar fi fost întemeiată pe dispozițiile art.386 lit.d) Cod procedură penală, ar fi fost posibil să fie purtate discuții privind admisibilitatea în principiu a contestației în anulare ori, în speță, nu este cazul. Cu privire la fondul cauzei, instanța care a soluționat contestația în anulare nu era competentă, întrucât pentru cauza în care a fost condamnat contestatorul, competența soluționării contestației în anulare revine Curții de APEL BUCUREȘTI, aceasta fiind instanță de recurs și, sub acest aspect, pune concluzii de admitere a recursului, casarea hotărârii atacate și reținerea dosarului pentru soluționarea contestației în anulare, urmând a fi înaintată cauza pentru a fi repartizată aleatoriu.
Recurentul contestator - condamnat, având ultimul cuvânt, susține că a fost judecat de Judecătoria Zimnicea. La judecata în fond a fost asistat de apărător din oficiu (acesta fiind un fost coleg de școală). Instanța de fond nu i-a comunicat hotărârea pronunțată. De existența respectivei hotărâri a aflat de la avocatul ce-l asistase din oficiu și care i-a comunicat și faptul că a formulat apel la A împotriva respectivei hotărâri. A fost citat în calea de atac, însă s-a aflat în imposibilitate de prezentare la Tribunalul Teleorman la termenul de judecată, din cauza unor lucrări în gospodărie. Subliniază faptul că, întrucât nu a avut cunoștință că este condamnat la 3 ani închisoare, nu a exercitat calea de atac a recursului. Nici tribunalul, nici judecătoria nu i-au comunicat vreo hotărâre, astfel că nu a cunoscut că este condamnat. Pentru executarea pedepsei a fost încarcerat la data de 12 noiembrie 2008.
CURTEA
Asupra recursului penal de față, constată:
Prin decizia penală nr.47 A din 28.04.2009 a Tribunalului Teleorman - Secția Penală, a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul împotriva deciziei penale nr.117 A/14.10.2008, pronunțată de aceeași instanță și obligat contestatorul la 500 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța această decizie, Tribunalul a reținut - în esență - că, motivele invocate de condamnat în susținerea cererii de contestație în anulare, nu se încadrează în niciunul dintre cazurile limitativ prevăzute de art.386 din Codul d e procedură penală.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs contestatorul, fără a formula critici concrete.
Curtea, din oficiu, a pus în discuția părților admisibilitatea căii de atac exercitate în cauză, chestiune ce a fost analizată în cadrul motivului de casare prevăzut de art.3859pct.1 Cod procedură penală.
Examinând decizia atacată, prin prisma cazului de casare luat în considerare din oficiu, Curtea constată că recursul declarat în cauză este fondat.
Astfel, Curtea reține că, în caz, contestatorul a fost condamnat prin sentința penală nr.82/21.05.2008 a Judecătoriei Zimnicea la o pedeapsă de 3 ani închisoare, cu executare în regim de detenție, hotărâre care a rămas definitivă prin nerecurarea deciziei penale nr.117 A/14.10.2008 a Tribunalului Teleorman, prin care s-a dispus respingerea, ca nefondat, a apelului declarat de inculpat.
Prin contestația în anulare formulată în cauză, contestatorul a criticat hotărârea de condamnare, susținând că, în mod greșit, s-a reținut vinovăția sa în săvârșirea infracțiunii de furt, întrucât bunurile pe care intenționase să le rețină, nu aparțineau niciunei persoane, fiind găsite într-un imobil părăsit.
Cererea de contestație în anulare a fost introdusă la instanța Tribunalului Teleorman, care a reținut-o spre soluționare, pronunțând decizia ce formează obiectul prezentului recurs, în complet format din doi judecători, urmând compunerea prevăzută de lege pentru judecarea cauzei în apel, având în vedere că sentința de condamnare rămăsese definitivă prin decizia instanței de apel.
Curtea constată însă că soluționarea contestației în anulare s-a făcut cu nerespectarea dispozițiilor legale privitoare la competența după materie, hotărârea pronunțată fiind lovită de nulitate, în condițiile art.197 alin.2 Cod procedură penală.
Contestația în anulare - cale extraordinară de atac - poate fi îndreptată numai împotriva hotărârilor penale definitive, în cazurile și în condițiile expres și limitativ prevăzute de art.386 lit.a)-e) din Codul d e procedură penală.
Potrivit art.389 din același cod, competența de soluționare a contestației în anulare revine, în cazurile prevăzute de art.386 lit.a) - c) și lit.e) Cod procedură penală, instanței de recurs care a pronunțat hotărârea a cărei anulare se cere.
Exceptând cazul prevăzut de art.386 lit.d) Cod procedură penală, numai instanțele de recurs sunt competente să soluționeze contestația în anulare.
Cum, în speță, contestația în anulare nu a fost motivată pe situația care ar fi atras incidența cazului prevăzut de art.386 lit.d) Cod procedură penală, competența de soluționare a cauzei revine instanței de recurs.
Faptul că, în speță, hotărârea atacată a rămas definitivă, prin nerecurare, și că nu a fost pronunțată o hotărâre în recurs, este lipsită de relevanță sub aspectul aplicării regulilor de competență materială generală, care exclud posibilitatea soluționării unei contestații în anulare de către o altă instanță decât cea de recurs, cu excepția situației prevăzute de art.386 lit.d) Cod procedură penală.
Prin urmare, instanța competentă să soluționeze cererea de contestație în anulare este Curtea de APEL BUCUREȘTI, instanță în drept să aprecieze dacă motivele invocate de contestator se încadrează între cazurile pentru care se poate cere anularea unei hotărâri penale definitive.
Cu toate acestea, cererea a fost soluționată de Tribunalul Teleorman, ca instanță de apel, după o procedură sui-generis, neprevăzută de Codul d e procedură penală, fără a observa că, și în cazurile în care hotărârea atacată rămâne definitivă prin nerecurare, competența de soluționare a unei contestații în anulare aparține tot instanței de recurs, dacă motivele invocate nu se încadrează în cazul prevăzut de art.386 lit.d) Cod procedură penală.
Atâta timp cât, cauza a fost soluționată după o procedură sui-generis, care nu este prevăzută de lege pentru judecarea contestației în anulare, calea de atac a recursului trebuie privită ca admisibilă, prin raportare la dispoziția generală cuprinsă în art.3851alin.1 lit.e) Cod procedură penală, conform căreia deciziile pronunțate de tribunale ca instanțe de apel pot fi atacate cu recurs.
În raport de cele arătate, reținând incidența cazului de casare prevăzut de art.3859pct.1 Cod procedură penală, Curtea, va admite recursul declarat de contestatorul condamnat, va casa decizia penală recurată și, stabilind competența materială de soluționare a contestației în anulare în favoarea Curții de APEL BUCUREȘTI, va dispune înaintarea dosarului în vederea repartizării aleatorii.
Văzând și dispozițiile art.192 alin.3 Cod procedură penală,
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
În majoritate:
Admite recursul declarat de recurentul-contestator împotriva Deciziei penale nr.47/A/28.IV.2009 a Tribunalului Teleorman - Secția penală, pronunțată în Dosarul nr-.
Casează decizia penală recurată și stabilește competența materială de soluționare a contestației în anulare, formulată de contestatorul în favoarea Curții de APEL BUCUREȘTI.
Dispune înaintarea dosarului în vederea repartizării aleatorii.
Onorariul apărătorului din oficiu, în sumă de 200 lei, se suportă din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de 29.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
- - - - -
GREFIER,
Red.
Dact.
Ex.2
Red. -Trib.
OPINIE SEPARATĂ
a judecătorului
Apreciez că recursul este inadmisibil.
Potrivit art.389, alin.1, Cod procedură penală, pentru motivele prevăzute de art.386, alin.1, lit.a-lit.c și lit.e, Cod procedură penală, contestația în anulare este judecată de instanța de recurs, care a pronunțat hotărârea judecătorească a cărei anulare se solicită. Prin urmare, chiar dacă în această cauză nu a fost declarat recurs, competența materială în judecarea contestației în anulare revenea instanței de judecată care ar fi trebuit să soluționeze recursul, respectiv Curții de APEL BUCUREȘTI, și, nicidecum, Tribunalului Teleorman, care, pe lângă faptul că nu era competent material, a judecat ca instanță de apel, prin urmare în complet de judecată nelegal constituit. Soluția corectă ar fi fost declinarea competenței materiale în favoarea Curții de APEL BUCUREȘTI, care urma să pună în discuție, potrivit art.391, Cod procedură penală, admisibilitatea în principiu a contestației în anulare.
Însă, din punct de vedere procedural, decizia penală a Tribunalului Teleorman, prin care a respins, ca inadmisibilă, contestația în anulare, deși nelegală, este definitivă, intrând în puterea de lucru judecat, astfel că acceptarea existenței unei căi de atac neprevăzută de legea procesual penală presupune nu doar încălcarea normelor procedurale care reglementează, în mod strict, căile de atac, dar și ignorarea normelor de procedură privind legala sesizare a instanței de judecată. Curtea, ca instanță de control în această situație, pentru a putea îndrepta o nelegalitate, trebuie să fie, mai întâi de toate, legal sesizată, ori nelegalitatea unei hotărâri judecătorești nu poate fi remediată prin pronunțarea unei alte hotărâri judecătorești nelegale.
În consecință, apreciez că soluția corectă este:
În temeiul art.385/15, punctul 1, litera a, Cod procedură penală, respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul-contestator împotriva Deciziei penale nr.47/A/28.IV.2009 a Tribunalului Teleorman - Secția penală, din Dosarul nr-.
În temeiul art.192, alin.2, Cod procedură penală, obligă pe recurentul-contestator la plata sumei de 300 lei, cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, onorariul apărătorului din oficiu, va fi avansată din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de 29.2009.
JUDECĂTOR,
Președinte:Ana Hermina IancuJudecători:Ana Hermina Iancu, Daniela Panioglu, Ioana
