Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 780/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIE PENALĂ Nr. 780
Ședința publică de la 03 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Ciubotariu
JUDECĂTOR 2: Daniela Dumitrescu
JUDECĂTOR 3: Elena Scriminți
Grefier: - -
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL IAȘI - a fost reprezentat prin procuror
.
Pe rol fiind pronunțarea recursului penal, având ca obiect " furt calificat", promovat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași împotriva deciziei penale nr.237 din 30 aprilie 2009 promovată de Tribunalul Iași în dosarul penal nr-.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, din care rezultă că dezbaterile au avut loc în ședința publică din 26 noiembrie 2009, susținerile și concluziile părților prezente fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Din lipsă de timp pentru deliberare, s-a amânat pronunțarea pentru astăzi, 3 2009.
După deliberare,
Curtea,
Asupra recursului penal de față.
Prin sentința penală nr. 340/10 septembrie 2008 pronunțată de Judecătoria Pașcanis -a hotărât următoarele:
Condamnă pe inculpatul -- fiul lui și, născut la 11. 05. 1971 în Lespezi, județul I, domiciliat în sat, comuna Lespezi, Județul I, studii - 10 clase + școală profesională, căsătorit, 2 copii, mecanizator, recidivist la 6 (șase) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 208 alin. 1 cu aplicarea art. 41 al. 2, art. 37 lit. a, art. 74 lit. c și art. 76 lit. d Cod penal și art. 80 Cod penal.
În baza art. 83 Cod penal revocă suspendarea condiționată cu privire la pedeapsa de 10 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 1446/ 25. 09. 2006 pronunțată de Judecătoria Pașcani în dosarul penal nr.3554/2006,rămasă definitivă prin neapelare la 9. 10. 2006 pedeapsă pe care inculpatul o va executa alături de pedeapsa aplicată prin sentința penală de față, inculpatul urmând să execute în total 1(un) an și 4 (patru) luni închisoare.
În baza art. 71 Cod penal interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a, b Cod penal.
Ia act că prejudiciul în sumă de 900 lei cauzat de inculpat părții vătămate " " P - administrator - Str. - -,Nr. 16, Jud. Iaf ost recuperat integral,partea vătămată neconstituindu-se parte civilă.
Obligă pe inculpat să plătească statului suma de 250 lei cheltuieli judiciare."
Pentru a hotărî astfel, Judecătoria Pașcania reținut următoarele:
Inculpatul - a lucrat ca mecanizator agricol în perioada noiembrie- 2007 la partea vătămată " " SRL P, punct de lucru în satul, comuna Lespezi, jud. I, perioadă în care în mod repetat a sustras de la secția de mecanizare un cric hidraulic metalic cu sarcină maximă de 7 tone și o transmisie cardanică pentru mașina de erbicidat, bunuri care le-a transportat la locuința numitului din satul Lespezi și le-a oferit acestuia în schimbul unor datorii mai vechi fără a-i spune că bunurile provin din furt, numitul dându-și seama că bunurile au fost sustrase de inculpat de la partea vătămată a sesizat organele de poliție, bunurile fiind restituite administratorului părții vătămate, prejudiciul cauzat de inculpat fiind evaluat la suma de 900 RON.
Coroborând probele administrate în cauză instanța a constatat că fapta săvârșită de inculpatul - în perioada noiembrie- 2007 când a sustras de la partea vătămată " " SRL P, punct de lucru, comuna Lespezi, jud. I, bunurile menționate mai sus întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt prev. de art. 208 al. 1 cu aplicarea art. 41 al. 2 și art. 37 lit. a Cod penal și l-a condamnat la pedeapsa închisorii.
Instanța a reținut în favoarea inculpatului circumstanțe atenuante prevăzute de art. 74 lit. "c" Cod penal constând din atitudinea bună a acestuia după săvârșirea infracțiunii, comportarea sinceră în cursul procesului penal.
Inculpatul este recidivist, a săvârșit infracțiunea de furt menționată mai sus în stare de recidivă postcondamnatorie, inculpatul a fost condamnat la 10 luni închisoare prin sentința penală nr. 1446/25.09.2006 pronunțată de Judecătoria Pașcani în dosarul penal nr. 3554/2006, rămasă definitivă prin neapelare la 9.10.2006 și având termen de încercare 2 ani și 10 luni.
În baza art. 83 Cod penal instanța a revocat suspendarea condiționată cu privire la pedeapsa de 10 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală menționată mai sus, inculpatul urmând să execute și această pedeapsă alături de pedeapsa ce i-a aplicat prin sentința penală de față.
În baza art. 71 Cod penal i s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a, b Cod penal.
În ceea ce privește prejudiciul în sumă de 900 RON cauzat de inculpat părții vătămate " " SRL P instanța a luat act că acesta a fost recuperat, partea vătămată neconstituindu-se parte civilă.
S-au invocat și disp. art. 192 alin. 1 pct. 1 lit. d Cod procedură penală care reglementează plata cheltuielilor judiciare avansate de stat".
Împotriva acestei sentințe penale, în termenul legal, a declarat apel inculpatul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea apelului declarat, inculpatul, prin apărător, a solicitat pronunțarea unei hotărâri de achitare a sa, fapta neexistând, incidente fiind disp. art. 10 lit. a Cod procedură penală, invocând următoarele:
- administratorul societății părți vătămate nu a fost audiat niciodată, toate adresele semnate de acesta fiind, în realitate, rezultatul contribuției exclusive a angajatului său, martorul, care are funcția de șef de secție; acesta nu a cunoscut o serie de aspecte la momentul la care a făcut denunțul și a dat declarații organelor de poliție și nici nu s-a informat corect asupra provenienței pieselor, asupra modului în care au intrat și au ieșit din gestiunea societății;
- aceste adrese, odată citite, nu au fost însușite de către, considerate ca prezentând o situație; culpa administratorului, susține inculpatul, constă în aceea că nu a citit aspectele consemnate de șeful de secție. Mai mult, bunurile sustrase ce formează obiectul prezentului dosar, respectiv cardanul și cricul hidraulic, au fost date inculpatului de către el;
în plus, nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii defurt, care presupune luarea unui bun din posesia sau detenția altei persoane fără consimțământul acesteia, în scopul însușirii pe nedrept. Ori, în cazul de față, nu a fost vorba de lipsa consimțământului, atâta vreme cât însuși administratorul societății, singurul în măsură să facă acte de dispoziție, i-a dat bunurile inculpatului cu titlu gratuit;
declarațiile de recunoaștere ale inculpatului nu corespund realității, fiindu-i teamă să prezinte modul în care a primit bunurile, cu motivarea că a crezut că nu va mai fi recunoscut actul cu titlu gratuit făcut și că, în plus, va rămâne și fără un loc de muncă. După pronunțarea hotărârii de condamnare de către prima instanță, a realizat consecințele tăcerii sale și a îndrăznit să meargă la și să-i povestească cele întâmplate.
Cu ocazia exercitării controlului judiciar de către Tribunalul Iași, la solicitarea instanței:
- adresa din data de 22.01.2009 a P, prin administrator, din care rezultă că acesta a aflat la data de 20.01.2009 de obiectul procesului intentat față de inculpatul -, că nu s-a constituit niciodată parte vătămată în acest proces penal, bunurile pretins furate nu au lipsit niciodată din inventarul firmei; că sesizarea a fost făcută de un angajat care nu cunoștea situația acelor bunuri, care nu era mandatată în acest sens; se precizează în continuare, că acel cric și acel cotit proveneau de la un tractor casat și dezmembrat; aceste bunuri nu au fost înscrise în inventarul firmei și au fost luate de inculpat cu acordul lui ( 25 ds);
- adresa nr. -/28.01.2009 a P, din care rezultă că bunurile nu au fost înregistrate în actele contabile ale societății, nu au fost trecute în registrul inventar și nici în fișa de magazie ( 30 ds);
- au fost audiați din oficiu administratorul societății și șeful de secție, respectiv martorii (38 ds) și ( 50);
- au fost depuse o serie de înscrisuri ale P: adresa nr. 48/31.03.2009 de înaintare a dec. nr. 284/28.10.2006 privind inventarierea mijloacelor fixe și propunerea de casare (original și copie) (la pozițiile 2 și 4 din procesul verbal anexat deciziei de casare figurând un tractor și o mașină de erbicidat), a devizului nr. 291/15.11.2006 privind casarea mijloacelor de transport și utilaje agricole (original și copie).
De asemenea, tot în această fază procesuală, inculpatul prin apărător a invocat nulitatea absolută a actului de sesizare a instanței, rechizitoriul nefiind confirmat de prim procuror. Tribunalul, la termenul din data de 20.01.2009, a respins excepția privind constatarea nulității absolute a modului de sesizare a instanței și a acordat un termen în vederea confirmării rechizitoriului (deși, la dosar era depusă adresa din data de 31.03.2008 de înaintare a dosarului nr. 78/P/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Pașcani, anterioară sesizării acestei judecătorii, originalul aflându-se chiar la dosarul instanței de fond - fila 2 - care, la alin. 2 are inclusă precizarea că "rechizitoriul a fost verificat sub aspectul legalității și temeiniciei, potrivit disp. art. 264 alin. 3 Cod procedură penală), date fiind atât disp. art. 264 alin. 3 Cod procedură penală, cât și decizia de soluționare a recursului în interesul legii, nr. 9/2008, din considerentele căreia rezultă că dispozițiile art. 264 alin. 3 Cod procedură penală se interpretează în sensul că rechizitoriul trebuie să conțină mențiunea "verificat sub aspectul legalității și temeiniciei". Instanța de control judiciar apreciază, totuși, că ar mai trebui făcute câteva precizări:
- mențiunea verificării nu trebuie făcută în mod absolut pe rechizitoriu; aceasta, prin definiție, trebuie să conducă la concretizarea faptului că au fost respectate în această fază procesuală drepturile celui în cauză, această mențiune, putând fi inclusă, fără nici un fel de efecte secundare, în însăși adresa de înaintare a cauzei la instanța competentă a judeca, astfel cum este cazul de față;
- lipsa acestei mențiuni atrage neregularitatea, și nu nelegalitatea actului de sesizare, în sensul că ea poate fi înlăturată, după caz, fie de îndată, fie prin acordarea unui termen în acest sens.
Este adevărat că verificarea modului de sesizare a instanței este atributul primei instanțe, potrivit disp. art. 300 Cod procedură penală. Însă, acest lucru nu trebuie privit nici el absolut, ci în coroborare cu:
- noțiunea de neregularitate. Trebuie făcută diferența între neregularitatea de formă a sesizării și nelegalitatea sesizării, între nelegalitățile cu consecințe neînsemnate și care pot fi remediate și efectele vătămătoare grave care nu pot fi înlăturate de către instanță și care conduc la o restituire a dosarului în vederea refacerii actului de sesizare (se au în vedere nerespectarea dispozițiilor care au ca efect alterarea drepturilor procesuale fundamentale și care, conduc, în mod implicit, și la o nulitate a actului de sesizare- dreptul la apărare, dreptul de a lua cunoștință de învinuirea care i se aduce, etc.);
- noțiunea de termen rezonabil. Dacă ar fi interpretate altfel dispozițiile analizate, s-ar ajunge ca, printr-un formalism dăunător stabilirii adevărului și realizării ca valoare supremă prevăzută de art.1 din Legea fundamentală, să fie afectată judecarea procesului într-un termen rezonabil. Mai mult, cu ocazia judecății în apel poate avea loc o nouă judecată a fondului. Dacă orice neregularitate (și nu nelegalitate) constatată în apel și remediabilă ar conduce la o singură și previzibilă soluție - aceea a restituirii cauzei la procuror sau la instanță - s-ar ajunge tocmai la nerespectarea principiului celerității.
Tribunalul Iași prin decizia PENALĂ NR. 237/30.04.2009, a admis apelul declarat de inculpatul -, a desființat în parte în latura penală sentința pronunțată și în rejudecare:
În baza sart. 11 pct.2 lit. "a" și art. 10 lit. "b" in 1 Cod procedură penală a achitat inculpatul pentru infracțiunea de furt prev. de art. 208 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 și art. 37 lit. "a" Cod penal.
În baza art. 18 ind. 1 raportat la art. 91 lit. "c" Cod penal a aplicat inculpatului sancțiunea cu caracter administrativ a amenzii în cuantum de 1000 lei.
A menținut celelalte dispoziții ale sentinței apelate.
Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
În pronunțarea acestei decizii tribunalul a reținut următoarele:
Prima instanță a administrat un amplu probator pe care l-a evaluat corespunzător și pe baza căruia a solicitat just situația de fapt. Astfel prima instanță a procedat succesiv la:
- audierea inculpatului - fila 16 ds. -, acesta recunoscând fapta pentru care a fost trimis în judecată, precizând că a sustras de la partea vătămată un cric hidraulic și o transmisie cardanică, bunuri vândute martorului fără a-i face cunoscută proveniența acestora;
- audierea martorului, martor asistent la momentul în care a predat organelor de poliție cele două bunuri (fila 17 ds.);
- audierea martorului, care a precizat că într-o seară din toamna anului 2007, inc. i-a adus la domiciliu (unde locuiește împreună cu mama sa ), inc. i-a adus un cric hidraulic, un cardan și o sticlă de 2 litri de motorină, în semn de avans (nu de datorie) pentru o suprafață de teren; bunurile au fost date mamei sale, iar la momentul la care s-au și întâlnit, inc. i-a spus că piesele au fost sustrase de la partea vătămată, aspect care a și determinat martorul să facă o sesizare;
- audierea martorei, care a primit bunurile și, după aproximativ o săptămână i-a spus și fiului său de acest lucru, ocazie cu care cel din urmă i-a precizat că va anunța organele de poliție;
- audierea martorului, care a afirmat că, în urma inventarului făcut la firmă ca urmare a sesizării martorului, a constatat lipsa celor două bunuri găsite la familia, predate de către inculpat;
Cât privește adresele depuse în dosarul de fond de către partea vătămată (filele 13 și 20 ds), trebuie menționat că:
- prin adresa nr. 16/14.04.2008 a părții vătămate, semnată de către administratorul și consilierul juridic, se aduce la cunoștința instanței faptul că inculpatul a restituit bunurile sustrase, nu mai sunt formulate pretenții față de inculpat, că acesta este în continuare angajat al societății, urmând, însă, să răspundă în baza situației de fapt constatate;
- prin adresa nr.16/12.05.2008 semnată de administratorul, partea vătămată face aceleași precizări, subliniind că nu se poate prezenta în instanță.
Totodată se constată și faptul că prima instanță a făcut, în considerentele sentinței apelate, o analiză a mijloacelor de probă administrate în tot cursul procesului penal. Ca atare, au fost respectate exigențele art. 356 lit. b și c Cod procedură penală.
Pe baza acestor mijloace de probă, corect a reținut prima instanță faptul că faptele imputate inculpatului (constând în acea că, în toamna anului 2007 sustras în două rânduri bunuri aparținând, cu o valoare totală de 900 lei) există, fiind comise cu vinovăție și fiind apte de a se circumscrie elementelor constitutive ale infracțiunii de "furt" prev. și ped. de art. 208 alin.1 Cod penal,în formă continuată.
Cât privește apărarea inculpatului materializată,în fața instanței de control judiciar, potrivit căreia a avut acordul numitului pentru a lua bunurile returnate ulterior societății, trebuie făcute următoarele precizări:
- mai întâi, în motivarea apelului declarat (fila 14 ds.), inculpatul prin apărător a făcut vorbire pentru prima dată de existența acordului martorului, respectiv la data de 25.11.2008. La data de 05.02.2009, în calitate reprezentant al părții vătămate depune precizări ( 25 ds.), din care rezultă, printre altele, că a fost prezent la termenul din data de 20.01.2009 (așa cum, de altfel, rezultă și din încheierea de ședință), ocazie cu care a aflat de existența acestui proces privindu-l pe inculpat: Se constată astfel, o primă neconcordanță între cele susținute de inculpat și cele afirmate de: potrivit celor prezentate de acesta din urmă, data la care a aflat de procesul cu - a fost 20.01.2009, dată la acre a și susținut existența acordului de luare a bunurilor; de cealaltă parte, inculpatul precizează că a luat legătura cu administratorul și i-a povestit cele întâmplate după pronunțarea hotărârii de condamnare, dar înainte de data prezentării motivelor de apel, respectiv 25.11.2008 astfel cum rezultă din fila 14 ds. control judiciar;
Martorul precizează în fața tribunalului că atât el, cât și au aflat de implicarea inculpatului în proces pe măsura desfășurării urmăririi penale.
- pe de altă parte, susține că nu a făcut nici o plângere împotriva inculpatului, totul fiind demarat de șeful sector mecanizare; în calitate de administrator, în acest caz, a semnat hârtiile fără a le lectura; mai precizează reprezentantul părții vătămate că nu își amintește să-i fi adus la cunoștință lui despre faptul că lucrurile au fost luate cu acordul său de către inculpat. Din cele prezentate rezultă că este posibil ca administratorul să-și fi manifestat acordul față de inculpat cu privire la luarea unor bunuri ca și componente ale unor utilaje casate și cu privire la care s-a întocmit proces verbal de scoatere din funcție a unor utilaje foarte vechi, dar nu se conturează legătura de cauzalitate între acest acord și bunurile care formează obiect al acțiunii de luare în acest dosar. Astfel, administratorul precizează: "nu îmi amintesc dacă aceste bunuri au fost trecute pe fișa de casare"; "nu îmi amintesc împrejurările în care am dat acordul verbal"; în faza de urmărire penală, la momentul la care organul de cercetare penală i-a luat o declarație, administratorul a precizat legat de acest aspect că "declarația de la urmărire penală am dat-o la sediul societății când a venit un polițist și nu am declarat acestuia că am dat acordul inculpatului să ia bunurile"; "au fost situații în care o parte din bunurile date la casare pe bază de documente nu au mai fost date la fier vechi, considerându-se că banii obținuți sunt prea puțini și s-a apelat la stimularea angajaților prin acordarea acestor bunuri cu titlu gratuit". Martorul confirmă existența acestei practici de predare a unor bunuri casate angajaților pentru a-i stimula. Precizează martorul, în același timp, faptul că inculpatul nu i-a adus la cunoștință împrejurarea că ar avea acordul administratorului de luare a bunurilor. Din cele prezentate, rezultă, așa cum am subliniat mai sus, că există posibilitatea manifestării acordului de către administrator față de acțiunea de luare de bunuri de către angajați în scop de stimulare, dar nu este conturată legătura de cauzalitate dintre acest eventual acord și acțiunea de luare din luna octombrie a inculpatului; prin urmare, aceste declarații ale reprezentantului părții vătămate și ale martorului, ca și copiile devizelor de casare a bunurilor a căror componente sunt piesele sustrase (tractor și, respectiv, mașină de erbicidat) nu sunt de natură a dovedi netemeinicia probelor administrate și care conturează acțiunea de luare fără consimțământ; În plus, legat de aceste aspecte, mai trebuie făcute, în continuare, și alte precizări:
- nu poate fi reținută susținerea administratorului că toate adresele, atât din faza de urmărire penală, cât și din faza de judecată, au fost întocmite la solicitarea martorului și că el doar le-a semnat fără a avea cunoștință de conținut. Astfel: martorul precizează că, imediat după ce a aflat de sustragerea pieselor ce i-au fost date cu titlu de preț al efectuării activităților de arat pe o suprafață de teren aparținând inculpatului, a anunțat administratorul societății, respectiv pe (filele17, 18 ds. urm. pen.); martorul a aflat de existența unor piese la martorul tot de la acesta ( 7 ds. urm. pen. 40 ds. instanță de fond; 50 ds. tribunal); de asemenea, pe întreg parcursul procesului, prin adresele comunicate - în număr de 4 - face trimitere expresă la acțiunea de luare desfășurată de inculpatul. Este greu de acceptat că administratorul societății doar a semnat niște adrese privind aceeași situație, fără a le lectura, dar, mai ales, fără a i se aduce la cunoștință existența acestui proces privindu-l pe inc., fără a i fi informat asupra celor pe care le comunică scriptic.
- În plus, chiar inculpatul, a declarat că nu a avut acceptul nimănui pentru a intra în posesia lucrurilor (a se vedea declarația din 11.03.2008 fila 24 ds. urm. pen. procesul verbal de prezentare a materialului de urmărire penală - fila 25 ds.). Prin motivele de apel inculpatul a precizat că a recunoscut fapta întrucât îi era teamă să nu fie dat afară; de asemenea, a crezut că administratorul societății nu va mai recunoaște că i-a permis luarea bunurilor. Aceste susțineri nu pot fi avute în vedere. Astfel, în faza de urmărire penală, inculpatul a descris în detaliu faptele comise; a recunoscut comiterea faptelor, dar, în același timp, a negat sustragerea celorlalte bunuri înscrise în sesizarea societății parte vătămată din 5 dec. 2007, aspecte elucidate pe parcursul urmăririi penale, în sensul că s-a stabilit că acestea în mod eronat au fost considerate ca lipsind, în realitate ele aflându-se așezate în locuri în care nu au fost căutate decât mai târziu. Așa cum "a reușit" să nege sustragerea altor bunuri (dincolo de barierele impuse de teama de a rămâne fără loc de muncă), tot așa, inculpatul, putea să facă precizări legate de existența acordului administratorului pentru piesele a căror sustragere formează obiectul prezentului dosar;
- S-a mai susținut că bunurile ieșiseră din sfera de proprietate a părții vătămate; acest aspect este lipsit de relevanță în condițiile în care, este cerută, ca și element constitutiv simpla posesie sau detenție legitimă a lucrului.
Trecând la stabilirea în concret a elementelor componente ale infracțiunii de furt, respectiv la stabilirea existenței gradului de pericol social al faptelor comise, necesar pentru existența infracțiunii de furt, tribunalul apreciază că prima instanță nu a apreciat corect asupra acestui aspect.
Într-adevăr, situația de fapt reținută corect de prima instanță și confirmată de mijloacele de probă analizate, relevă însă, fără echivoc, că a fost vorba de fapte minore, comise pe fondul dorinței de acoperire a unor datorii, în condițiile în care a văzut că aceste piese nu mai sunt utilizate de către societate și în anumite circumstanțe în care modalitatea de organizare a activităților societății, de stimulare a angajaților acesteia, prin practicile stabilite, a făcut prielnică comiterea faptelor în dauna sa.
În speță, faptele comise de inculpat nu întrunesc toate cele 3 trăsături esențiale ale unei infracțiuni. Mai exact, acestea nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni (fie ea și continuată).
Într-adevăr, faptele inculpatului, prin conținutul lor concret, a adus o atingere minimă valorilor sociale apărate de legea penală și, prin urmare, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni. În acest caz, nici împrejurarea că sunt două acte materiale nu are relevanță, motivat de faptul că acțiunea de luare o dată a bunurilor era imposibil de realizat, date fiind dimensiunile și modul în care au fost transportate (cu bicicleta).
Astfel, deși, în speță, este cert că s-au săvârșit două acte materiale componente ale aceleiași fapte prevăzută de legea penală, totuși periculozitatea socială a acesteia trebuie apreciată în legătură cu aspecte și împrejurări intrinseci și extrinseci faptei și condițiilor ei de săvârșire, a modului și mijloacelor de comitere, a urmărilor efectiv produse (un prejudiciu modic, recuperat integral, în natură, încă din primele acte ale urmăririi penale, cu mult deci înaintea trimiterii inculpatului în judecată), a circumstanțelor și cauzelor ce au făcut posibilă comiterea ei, precum și prin prisma persoanei inculpatului și circumstanțelor sale personale, elemente care, analizate coroborat, relevă că fapta expusă mai sus nu prezintă o periculozitate socială intensă.
Pe de altă parte, inculpatul: a) deși este cunoscut cu antecedente penale (în prezent aflându-se în termenul de încercare de 2 ani și 10 luni stabilit prin sentința penală nr. 1446/2006 a Judecătoriei Pașcani, def. la data de 09.10.2006), acesta nu a comis fapte în dauna patrimoniului, ci a adus atingere relațiilor sociale vizând buna desfășurare a activităților de conducere pe drumurile publice a autovehiculelor; b) a recuperat integral prejudiciul încă din cursul urmăririi penale; c) s-a prezentat în fața organelor de cercetare penală și a primei instanțe, inclusiv în apel; d) își câștigă existența sa și a familiei, fiind angajat, în continuare, ca mecanizator, în cadrul aceleiași societăți, parte vătămată în prezenta cauză; este căsătorit și are doi copii, de 9, respectiv de 5 ani, activitatea desfășurată în cadrul societății părți vătămate fiind singura aducătoare de venituri în casă.
Raportat la criteriile prevăzute de art. 181, alin. 2 Cod penal, pentru stabilirea gradului de pericol social al unei fapte, se constată că fapta comisă de inculpat a fost una minoră, săvârșită într-un context favorizant. Ceea ce trebuie subliniat, însă, sunt următoarele aspecte:
- astfel cum rezultă din caracterizările depuse în dosarul de fond, inculpatul este cunoscut ca fiind o persoană liniștită, ce cultivă bunele relații, atât în familie, cât și în societate; este preocupat să muncească pentru a-și întreține familia;
- deși a fost cercetat pentru acțiunea de luare comisă în dauna părții vătămate, totuși, reprezentanții acestei societăți, i-au acordat în continuare credit, fiind și la momentul de față angajat în condiții legale al acestei unități. Chiar administratorul și șeful de sector, audiați, au precizat că aceste acțiuni ale inculpatului au fost surprinzătoare, raportat la comportamentul lui în cadrul societății;
după cum s-a mai precizat, inculpatul are doi copii a căror întreținere ar putea fi pusă sub semnul întrebării dacă tatăl lor ar fi condamnat, acesta din urmă fiind singurul întreținător al familiei.
Poziția procesuală parțial oscilantă (sub aspectul circumstanțelor) a inculpatului (oscilantă doar în faza controlului judiciar) nu constituie, prin ea însăși, un motiv suficient de întemeiat care să determine o apreciere diferită a gradului de pericol social concret al faptei comise, cu ignorarea criteriilor menționate mai sus.
De asemenea, nu poate fi reținută nici împrejurarea că inculpatul ar fi influențat martorii, aceasta nefiind susținută de nici un mijloc de probă (nici un martor nu a susținut că inculpatul le-ar fi cerut ori sugerat să-și modifice depozițiile; așa cum s-a arătat mai sus, deși instanța este convinsă de existența unei practici de stimulare a angajaților societății prin predarea către aceștia cu titlu gratuit de piese rezultate în urma dezasamblării diverselor utilaje, nu s-a evidențiat în acest caz concret existența acordului de luare a bunurilor, astfel că nu s-a probat netemeinicia probelor administrate și care conduc la stabilirea existenței faptei de luare fără consimțământ).
Prin urmare, raportat la toate cele mai sus arătate, cât și la persoana inculpatului, tribunalul apreciază că se impune eficientizarea art. 10 lit.1Cod procedură penală cu referire la art. 181Cod penal, respectiv pe considerentul că fapta este lipsită gradul de pericol social concret al unei infracțiuni, precum și aplicarea acestuia a unei sancțiuni, respectiv o amendă cu caracter administrativ pe care o va doza corespunzător.
Instanța de control judiciar apreciază, pe lângă cele anterior menționate, că această soluție se impune și prin aceea că:
-instanța de control judiciar consideră că reeducarea inculpatului în sensul aprecierii corecte a valorilor sociale, a relațiilor social, inclusiv a celor privind respectarea patrimoniului, se va realiza cu o eficiență maximă;
-În plus, dacă societatea parte-vătămată a apreciat că acțiunea inculpatului nu îl plasează pe o poziție de "persona non grata" în raporturile de muncă stabilite, având în vedere și împrejurarea, care cântărește deosebit de greu, că inculpatul este singurul susținător financiar pentru cei doi copii minori, de 9, și respectiv, 5 ani, aflați la o vârstă ce reclamă prezența efectivă a ambilor părinți, coroborat și cu faptul că, în caz de condamnare, inculpatului ar trebui să i se aplice o pedeapsă cu închisoarea cu executare în regim de detenție, fiind activate disp. art. 83 Cod penal raportat la antecedența sa penală, o dată în plus se impune soluția achitării prin luarea în considerare a disp. art. 18 ind. 1 Cod penal.
Decizia astfel pronunțată a fost recurată în termen legalde procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iașipentru netemeinicie și a susținut că instanța a dat dovadă de o nejustificată clemență când a apreciat că fapta inculpatului nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.
Se constată că inculpatul a mai fost condamnat la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârșirea unei infracțiuni de același tip, pentru care s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei.
Fapta a fost comisă prin efracție fără acordul administratorului, inculpatul a avut o atitudine nesinceră, a determinat ca persoanele cu care a lucrat să declare în favoarea sa împrejurări contrazise de înscrisurile dosarului.
Apreciază recurentul că fapta prezintă pericolul social al infracțiunii, situație în care se impune casarea hotărârii și condamnarea inculpatului.
Prioritar examinării recursului Curtea de Apel constată următoarele:
- inculpatul a fost ascultat în faza cercetării judecătorești (16 dosar fond);
- la judecata în recurs, în conformitate cu disp. art. 385 ind. 14 alin. 1 Cod procedură penală, inculpatul a fost citat cu mențiunea prezentării pentru audiere motivat de faptul că instanța de apel a decis achitarea acestuia;
- legal citat inculpatul nu a dat curs dispozițiilor instanței înțelegând să-și exercite drepturile procesuale prin apărătorul angajat;
- criticile formulate de procuror se încadrează în drept în cazul de casare prevăzut de art. 385 ind. 9 alin. 1 pct. 18 Cod procedură penală statornicite prin Decizia în interesul legii nr. 8/2009 a Secțiilor Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Examinând actele și lucrările dosarului raportat criticilor formulate cât și din oficiu Curtea constată că recursul de față este nefondat.
Cu argumentele rezultate din probatoriul administrat și cu argumentele juridice pertinente, Tribunalul a examinat incidența disp. art. 18 ind. 1 Cod penal și a ajuns la concluzia corectă că faptele pentru care inculpatul a fost trimis în judecată și condamnat la judecata pe fond nu prezintă pericolul social al infracțiunii.
La stabilirea în concret a gradului de pericol social s-a ținut seama de modalitatea în care a fost săvârșită fapta, de scopul urmărit, urmarea produsă, rezultate din declarațiile martorilor, -, a administratorului societății coroborate cu declarațiile inculpatului.
S-a reținut astfel, certitudinea săvârșirii celor două acte materiale de sustragere (cric hidraulic metalic și o transmisie cardanică), cu un prejudiciu modic ce a fost recuperat în faza de urmărire penală și deci anterior trimiterii inculpatului judecată.
În ceea ce privește persoana inculpatului se constată, în adevăr, că potrivit fișei de cazier acesta a săvârșit prezentele fapte înlăuntrul termenului de încercare de 2 ani și 10 (zece) luni pedeapsă ce a fost stabilită pentru săvârșirea unei infracțiuni la legea circulației pe drumurile publice și nu a unei fapte similare după cum se susține în critica procurorului.
Existența acestor antecedente penale nu exclud în principiu incidența disp. art. 18 ind. 1, întrucât acestea își relevă importanța în caracterizarea gradului de pericol social al prezentei fapte.
Potrivit celor evidențiate în caracterizările depuse la dosar, inculpatul este o persoană cu un comportament corespunzător, este preocupat de existența unui loc de muncă și a întreținerii familiei și a celor doi minori.
Pe de altă parte este de arătat faptul că deși inculpatul este cercetat penal pentru săvârșirea infracțiunii în dauna SRL, reprezentanții societății l-au menținut în continuare să lucreze în unitate, avându-se în vedere situația sa familială.
Verificând și din oficiu conținutul hotărârii pronunțate nu se constată existența altor temeiuri de fapt și de drept care examinate să conducă la casarea deciziei.
Față de considerentele expuse, în baza disp. art. 385 ind. 15 pct. 1 lit. "b" Cod procedură penală recursul declarat de procuror se va respinge ca nefondat.
În baza art. 192 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași împotriva Deciziei penale nr.237 din 30 aprilie 2009 Tribunalului Iași, pe care o menține.
Cheltuielile judiciare în sumă de 200 lei rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 3 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - -
Grefier
- -
Red.
Tehnored.
2 ex.
18.12.2009
Tribunalul Iași:
-
Președinte:CiubotariuJudecători:Ciubotariu, Daniela Dumitrescu, Elena Scriminți
