Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 84/2009. Curtea de Apel Oradea
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
Secția penală și pentru cauze cu minori
Dosar nr. -
DECIZIA PENALĂ NR.84/R/2009
Ședința publică din 26 februarie 2009
PREȘEDINTE: Munteanu Traian JUDECĂTOR 2: Pătrăuș Mihaela
JUDECĂTOR 3: Popovici Corina
Judecător: - -
Grefier: - -
Desfășurarea ședinței de judecată s-a înregistrat cu mijloace tehnice audio, conform prevederilor art. 304 Cod procedură penală.
S-a luat în examinare recursul penal declarat de recurentul, fiul lui și, născut la 20.02.1981, deținut în Penitenciarul Oradea, împotriva deciziei penale nr.2/A din 12 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Bihor, decizie care desființează în parte sentința penală nr.191/P din 7 octombrie 2008 pronunțată de Judecătoria Marghita, inculpatul fiind trimis în judecată sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. și ped. de art.20 raportat la art.208 alin.1 - 209 alin.1 lit.e, g, i Cod penal cu aplicarea art.37 lit.a Cod penal și art.217 alin.1 Cod penal cu aplicarea art.37 lit.a Cod penal.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul recurent, în stare de arest din Penitenciarul Oradea, asistat de apărător desemnat din oficiu avocat, în baza delegației nr.741/2009 emisă din oficiu de Baroul Bihor la 04.02.2009.
MINISTERUL PUBLIC a fost reprezentat de procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL ORADEA.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei în sensul celor de mai sus, după care:
Apărătorul inculpatului recurent avocat învederează instanței că inculpatul este vorbitor de limba maghiară, sens în care solicită a i se asigura traducerea dezbaterilor prin intermediul unui interpret.
Se constată prezența în instanță a interpretului de limba maghiară.
Prin intermediul interpretului de limba maghiară inculpatul recurent arată că nu dorește apărător ales și solicită să fie judecat la acest termen.
Procurorul nu are alte cereri.
Nefiind alte cereri sau chestiuni prealabile, curtea acordă cuvântul în susținerea recursului cu care a fost legal investită.
Apărătorul inculpatului recurent avocat solicită admiterea recursului, casarea și modificarea deciziei penale recurate, în sensul reducerii pedepsei avându-se în vedere circumstanțele personale ale inculpatului, respectiv faptul că are un copil minor și faptul că nu avea mijloace necesare subzistenței sale și a familiei.
Procurorul pune concluzii de respingere a recursului ca nefondat, menținerea hotărârii atacate ca legală și temeinică, avându-se în vedere împrejurările comiterii faptelor și persoane inculpatului apreciază că nu se impune reindividualizarea pedepselor aplicate.
Inculpatul recurent, având ultimul cuvânt, prin intermediul interpretului, solicită redozarea pedepsei aplicate.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Asupra recursului penal de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr.191/2008 pronunțată de Judecătoria Marghitaî n baza art.20 rap. la art. 208 alin.1 - 209 alin.1 lit.g, i Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit.a Cod penal, a fost condamnat inculpatul, la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare cu aplicarea art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b Cod penal și art. 71 alin. 2 Cod penal ( pct. 1 R ).
În baza art.208 alin.1- 209 alin.1 lit.e,g,i Cod penal cu aplicarea art.37 lit.a Cod penal, a fost condamnat același inculpat, pentru săvârșirea a două infracțiuni de furt calificat în condițiile recidivei postcondamnatorii, la câte o pedeapsă de câte 3 ani închisoare cu aplicarea art. 64 lit.a teza a II-a și lit.b Cod penal și art.71 alin. 2 Cod penal ( pct. 2,6 R ).
În baza art.334 Cod procedură penală s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor săvârșite de inculpatul, descrise la punctul 2 și 4 din rechizitoriu, din infracțiunea prevăzută de art.217 alin.1 Cod penal cu aplicarea art.37 lit.a Cod penal în infracțiunea prevăzută de art.217 alin.1 Cod penal.
În baza art.217 alin.1 Cod penal, a fost condamnat același inculpat, pentru săvârșirea a două infracțiuni de distrugere, la câte o pedeapsă de câte 2 luni închisoare cu aplicarea art. 64 lit. a teza a II-a și lit.b Cod penal și art.71 alin.2 Cod penal ( pct. 2,4 R ).
În baza art. 208 alin.1 - 209 alin.1 lit.g, i Cod penal, cu aplicarea art.37 lit.a Cod penal, a fost condamnat inculpatul, pentru săvârșirea a 4 infracțiuni de furt calificat în condițiile recidivei postcondamnatorii, la câte o pedeapsă de câte 3 ani închisoare cu aplicarea art. 64 lit.a teza a II-a și lit.b Cod penal și art.71 alin. 2 Cod penal ( pct. 3,5,7,8 R)
S-au constatat că infracțiunile sunt concurente conform art. 33 lit.a Cod penal. În baza art.34 lit.b Cod penal, s-au contopit pedepsele stabilite pentru fiecare infracțiune și s-a aplicat inculpatului, pedeapsa cea mai grea de:3 ani închisoarecu aplicarea art. 64 lit.a teza a II-a și lit.b Cod penal și art.71 alin.2 Cod penal.
În baza art.61 Cod penal s-a revocat inculpatului beneficiul liberării condiționate a restului de pedeapsă de 911 zile rămas neexecutat din pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.1071/2001 pronunțată în dosarul nr.5975/2001 a Judecătoriei Oradea și s-a contopit restul de pedeapsă de 911 zile rămas neexecutat, cu pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată în prezenta cauză, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare cu aplicarea art.64 lit.a teza a II-a și lit.b Cod penal și 71 alin.2 Cod penal.
S-a constatat că inculpatul este arestat în altă cauză de la data de 26.09.2007.
S-a dispus emiterea unui mandat de executare pe numele inculpatului conform dispozițiilor prezentei sentințe.
În baza art.346 Cod procedură penală, art.14 Cod procedură penală și art.998 cod civil a fost obligat inculpatul să plătească părților civile suma de421lei; - suma de330 lei; SRL - prin administratorul suma de 1000 lei;, suma de 840 lei; suma de 2300 lei cu titlu de despăgubiri civile.
S-a constatat că, părțile vătămate, și nu s-au constituit părți civile în cauză, prejudiciul fiind reparat.
În baza art.191 Cod procedură penală a fost obligat inculpatul să plătească statului cheltuieli judiciare în sumă de 500 lei.
Din fondul special al Ministerului Justiției a fost virat în contul Baroului B pentru avocat din oficiu, suma de 100 lei reprezentând onorariu avocațial conform împuternicirii avocațiale nr. 4689 din 15.01.2008.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
1. În noaptea de 22/23.09.2006 inculpatul a pătruns prin escaladarea gardului în grădina părții vătămate, iar de acolo pe un geam care era întredeschis, într-o încăpere, de unde intenționa să sustragă bunuri și bani. Fiind surprins de partea vătămată, acesta a fugit, fără a sustrage nimic, pierzând totodată și un clește care îl avea asupra sa.
Din starea de fapt reținută, instanța a constatat că, în drept fapta inculpatului, de a pătrunde prin escaladarea gardului în proprietatea părții vătămate, cu intenția de a sustrage bunuri și bani întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă de furt, prevăzută și pedepsită, de art. 20 raportat la art.208 al.1 - 209 al.1 lit. "g,i" Cod penal, cu aplicarea art.37 lit. Cod penal, deoarece fapta a fost comisă în condițiile recidivei postcondamnatorii, primul termen al recidivei constituindu-l pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.1071/2001 pronunțată în dosarul nr.5975/2001 a Judecătoriei Oradea.
Pentru fapta săvârșită și descrisă la pct.1, instanța a aplicat inculpatului, o pedeapsă potrivit dispozitivului hotărârii.
2. În noaptea de 25/26.11.2006 inculpatul, a spart cu o piatră geamul autoturismului părții vătămate, care era parcat pe stradă în localitatea, după care a sustras din autoturism un telefon mobil marca Motorola, un telefon mobil marca Sony Eriksson și suma de 35 lei. Ulterior a vândut telefoanele mobile unor persoane necunoscute. Conform evaluării făcute în faza de urmărire penală, în baza prețurilor comunicate Postului de Poliție de societatea SRL, valoarea bunurilor sustrase a fost de 421 lei, ( fila 59 ).
Întrucât pe parcursul cercetărilor, bunurile sustrase nu au fost restituite părții vătămate, acesta s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 2700 lei, însă nu a solicitat administrarea vreunei probe în dovedirea valorii bunurilor sustrase, motiv pentru care instanța nu a putut admite acordarea de despăgubiri decât în limita evaluării efectuate în cursul cercetării penale.
Din starea de fapt reținută, instanța a constatat că, în drept fapta inculpatului, de a sparge geamul autoturismului părții vătămate și de a sustrage bunuri din autoturism, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de distrugere prev. și ped. de art.217 al.1 Cod penal și de furt calificat, prev. de art.208 alin.1-209 alin.1 lit. e, g, i Cod penal, cu aplicarea art.37 lit.a Cod penal, infracțiunea de furt calificat fiind săvârșită în condițiile recidivei postcondamnatorii, primul termen al recidivei constituindu-l pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.1071/2001 pronunțată în dosarul nr.5975/2001 a Judecătoriei Oradea. În privința infracțiunii de distrugere instanța a dispus, în baza art.334 Cod procedură penală, schimbarea încadrării juridice a faptei descrise la punctul 2 în rechizitoriu, din infracțiunea prevăzută de art.217 alin.1 Cod penal cu aplicarea art. 37 lit. "a" Cod penal în infracțiunea prevăzută de art. 217 alin.1 Cod penal, deoarece pedeapsa prevăzută de lege pentru această infracțiune este închisoare mai mică de 1 an.
Pentru fapta săvârșită și descrisă la pct.2, instanța a aplicat inculpatului, o pedeapsă potrivit dispozitivului hotărârii.
3. În noaptea de 02.12.2006, inculpatul s-a deplasat la locuința părții vătămate - din, a pătruns în curte prin escaladarea gardului și apoi a forțat ușa de la intrarea în casă, de unde a sustras un binoclu și băuturi alcoolice. Ulterior, binoclul l-a vândut unor persoane necunoscute în piața din O, iar băuturile alcoolice le-a consumat, cauzând un prejudiciu în sumă de 330 lei. Prejudiciul nu a fost reparat, astfel că partea vătămată s- constituit parte civilă în cauză cu suma de 700 lei.
Din starea de fapt reținută, instanța a constatat că, în drept fapta inculpatului, de a pătrunde prin escaladarea gardului și prin forțarea ușii de la intrare în locuința părții vătămate - din și de a sustrage bunuri și băuturi alcoolice, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat, prevăzută și pedepsită, de art. 208 al. 1 - 2o9 al.1 lit. g, i Cod penal, cu aplicarea art.37 litera a Cod Penal.
Pentru fapta săvârșită și descrisă la pct. 3, instanța a aplicat inculpatului, o pedeapsă potrivit dispozitivului hotărârii.
Partea civilă - pe parcursul cercetării judecătorești nu a solicitat administrarea vreunei probe în dovedirea valorii bunurilor sustrase, motiv pentru care instanța nu a putut admite acordarea de despăgubiri decât în limita evaluării efectuate în cursul cercetării penale, în baza prețurilor comunicate Postului de Poliție de societatea SRL, iar valoarea bunurilor sustrase a fost de 330 lei, ( fila 88 ).
4. În noaptea de 03/04.01.2007, inculpatul s-a deplasat la farmacia SC SRL din, a pătruns interior prin escaladarea peretelui și apoi a forțat ușa de la pod, distrugând total sistemul de închidere la 3 uși și sistemul de alarmă al farmaciei, cauzând un prejudiciu în sumă de 1.000 lei, care nu a fost reparat, astfel că, partea vătămată se constituie parte civilă cu suma de 5.000 lei.
Din starea de fapt reținută, instanța a constatat că, în drept fapta inculpatului, de a pătrunde prin escaladarea peretelui la farmacia din și de a distruge în total sistemul de închidere la 3 uși și sistemul de alarmă a farmaciei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de distrugere, prevăzută și pedepsită de art.217 al.1 Cod Penal.
Pentru fapta săvârșită și descrisă la pct. 4, instanța a aplicat inculpatului, o pedeapsă potrivit dispozitivului hotărârii.
5. În noaptea de 10/11.01.2007, inculpatul s-a deplasat la locuința părții vătămate din M, a pătruns în curte prin escaladarea gardului și apoi a forțat ușa de la atelier, de unde a sustras un flex, o mașină de găurit, mai multe prosoape, încălțăminte și o mașină de găurit electrică, iar din autoturismul părții vătămate, care era descuiat, a sustras un radiocasetofon auto și 5 CD. Ulterior, parte din bunuri le-a vândut unor persoane necunoscute în piața din O, iar o parte din bunuri au fost recuperate și restituite părții vătămate, cauzând un prejudiciu de 1.164 lei. Prejudiciul nu a fost reparat, astfel că partea vătămată s-a constituit parte civilă cu suma de 1.400 lei.
Din starea de fapt reținută, instanța a constatat că, în drept fapta inculpatului, de a pătrunde prin escaladarea gardului și forțarea ușii în curtea părții vătămate din M de unde a sustras diferite bunuri, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat, prevăzută și pedepsită de art.208 al.1- 209 al.1 lit. g,i Cod Penal, cu aplicarea art.37 litera a Cod Penal, deoarece fapta a fost comisă în condițiile recidivei postcondamnatorii, primul termen al recidivei constituindu-l pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată prin SP 1071/2001 pronunțată în dosarul 5975/2001 a Judecătoriei Oradea.
Pentru fapta săvârșită și descrisă la pct. 5, instanța a aplicat inculpatului, o pedeapsă potrivit dispozitivului hotărârii.
6. În noaptea de 10/11.01.2007, inculpatul, cu ajutorul unei șurubelnițe, a deschis ușa autoturismului părții vătămate, care era parcat pe stradă în localitatea M, iar din autoturism a sustras o mașină de găurit marca. Ulterior, bunul a fost găsit la domiciliul său și restituit părții vătămate ( fila 164).
Conform evaluării efectuate în faza de urmărire penală, în baza prețurilor comunicate Postului de Poliție de societatea, prejudiciul cauzat prin infracțiune a fost de 180 lei. Deoarece bunul a fost restituit partea vătămată nu s-a constituit parte civilă în cauză.
Din starea de fapt reținută, instanța a constatat că, în drept fapta inculpatului, de a sustrage din autoturismul părții vătămate o mașină de găurit marca, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat, prevăzută și pedepsită de art.208 alin.1- 209 alin.1 lit.e,g,i Cod penal, cu aplicarea art.37 litera a Cod penal,deoarece fapta a fost comisă în condițiile recidivei postcondamnatorii, primul termen al recidivei constituindu-l pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.1071/2001 pronunțată în dosarul nr.5975/2001 a Judecătoriei Oradea.
Pentru fapta săvârșită și descrisă la pct. 6, instanța a aplicat inculpatului, o pedeapsă potrivit dispozitivului hotărârii.
7. În noaptea de 25.03.2007, inculpatul s-a deplasat la locuința părții vătămate din M, a intrat în curte prin escaladarea gardului, apoi a forțat ușa de la balcon și a pătruns în casă, de unde a sustras un cartuș de țigări, un bax de bere, o sticlă de vin, bijuterii din aur, 2 telefoane mobile, produse cosmetice. Ulterior, parte din bunuri le-a vândut unor persoane necunoscute din Ungaria, iar o parte din bunuri au fost recuperate și restituite părții vătămate.
Din starea de fapt reținută, instanța a constatat că, în drept fapta inculpatului, de a pătrunde fără drept în locuința părții vătămate și de a sustrage mai multe bunuri, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat, prevăzută și pedepsită de art.208 al.1- 209 al.1 lit. g,i Cod Penal, cu aplicarea art.37 litera a Cod Penal, deoarece fapta a fost comisă în condițiile recidivei postcondamnatorii, primul termen al recidivei constituindu-l pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1071/2001 pronunțată în dosarul nr.5975/2001 a Judecătoriei Oradea.
Pentru fapta săvârșită și descrisă la pct. 7, instanța a aplicat inculpatului, o pedeapsă potrivit dispozitivului hotărârii.
Prejudiciul cauzat prin infracțiune în cuantum de 2302 lei nu a fost reparat astfel că, partea vătămată s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 2300 lei.
Conform evaluării făcute în faza de urmărire penală, în baza prețurilor comunicate Postului de Poliție de societatea SRL, valoarea bunurilor sustrase a fost de 2302 lei.
Întrucât pe parcursul cercetării judecătorești, bunurile sustrase nu au fost restituite părții vătămate, instanța a obligat pe inculpat să repare integral prejudiciul în limita constituirii de parte civilă.
8. În noaptea de 11/12.05.2007 inculpatul s-a deplasat la locuința părții vătămate - din M, a pătruns în curte prin escaladarea gardului și apoi a forțat ușa de la terasa locuinței, de unde a sustras încălțăminte, fețe de plapumă, o lanternă, o giacă din piele, un sacou și suma de 310 lei.
Din starea de fapt reținută, instanța a constatat că, în drept fapta inculpatului, de a pătrunde prin escaladarea gardului în locuința părții vătămate - și de a sustrage mai multe bunuri, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat, prevăzută și pedepsită de art.208 alin.1- 209 alin.1 lit.g, i Cod penal, cu aplicarea art.37 lit.a Cod penal, deoarece fapta a fost comisă în condițiile recidivei postcondamnatorii, primul termen al recidivei constituindu-l pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.1071/2001 pronunțată în dosarul nr.5975/2001 a Judecătoriei Oradea.
Pentru fapta săvârșită și descrisă la pct. 8, instanța a aplicat inculpatului, o pedeapsă potrivit dispozitivului hotărârii.
Prejudiciul cauzat prin infracțiune în cuantum de 1.520 lei ( fila 210,211 ) a fost reparat astfel că, partea vătămată - nu s-a constituit parte civilă în cauză.
Instanța a constatat că infracțiunile săvârșite de inculpat sunt concurente conform art.33 lit.a Cod penal, motiv pentru care în baza art. 34 lit.b Cod penal, va contopi pedepsele stabilite pentru fiecare infracțiune și a aplicat inculpatului, pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare cu aplicarea art. 64 lit.a teza a II-a și lit.b Cod penal și art.71 alin.2 Cod penal.
Deoarece inculpatul în perioada liberării condiționate a comis aceste noi infracțiuni, instanța având în vedere gravitatea acestora a dispus, în baza art.61 Cod penal revocarea beneficiului liberării condiționate a restului de pedeapsă de 911 zile rămas neexecutat din pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.1071/2001 pronunțată în dosarul nr.5975/2001 a Judecătoriei Oradea și a contopit restul de pedeapsă de 911 zile rămas neexecutat, cu pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată în prezenta cauză, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare cu aplic. art.64 lit. a teza a II-a și lit. b Cod penal și 71 al.2 Cod penal.
Instanța a constatat că, inculpatul este arestat în altă cauză de la data de 26.09.2007.
Instanța a dispus emiterea unui mandat de executare pe numele inculpatului conform dispozițiilor prezentei sentințe.
În baza art. 346 Cod procedură penală, art.14 Cod procedură penală și art.998 Cod civil a obligat pe inculpat să plătească părților civile, suma de 421 lei; -, suma de 330 lei; SRL - prin administratorul suma de 1000 lei;, suma de 840 lei;, suma de 2300 lei cu titlu de despăgubiri civile.
Totodată a constatat că, părțile vătămate, și nu s-au constituit părți civile în cauză, prejudiciul fiind reparat.
În baza art.191 Cod procedură penală a obligat pe inculpat să plătească statului cheltuieli judiciare în sumă de 500 lei.
Împotriva acestei sentințe, inculpatul a declarat apel în termen, solicitând admiterea acestuia, modificarea sentinței primei instanțe și reducerea pedepsei aplicate având în vedere circumstanțele personale ale inculpatului, respectiv acesta nu avea mijloacele necesare subzistenței sale și a familiei.
Prin decizia penală nr.2/A din 12 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul Bihor, în baza art.379 pct.2 lit.a Cod procedură penală, a admis apelul penal declarat de inculpatul, împotriva sentinței penale nr.191/7.10.2008 a Judecătoriei Marghita pe care a desființat în sensul că:
A descontopit pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare, cu aplicarea art.64 lit. a teza II și b Cod penal și art.71 alin.2 Cod penal în restul de pedeapsă de 911 zile rămas neexecutat din pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.1071/2001 a Judecătoriei Oradea și în pedeapsa de 3 ani închisoare, pe care, la rândul ei a descontopit-o în pedepsele componente de 1 an 6 luni închisoare, aplicată în baza art.20 rap. la art.208 alin.1-209 alin.1 lit. g, i Cod penal, cu aplicarea art.37 lit. a Cod penal ( 1R ), 2 pedepse a câte 3 ani închisoare aplicate în baza art.208 alin.1-209 alin.1 lit.e, g, i Cod penal cu aplicarea art.37 lit.a Cod penal ( 2,6R ), 2 pedepse a câte 2 luni închisoare aplicate în baza art.217 alin.1 Cod penal ( 2,4R ), 4 pedepse a 3 ani închisoare, aplicate în baza at.208 alin.1-209 alin.1 lit. g, i Cod penal cu aplicarea art.37 lit. a Cod penal ( 3,5,7,8R ).
A înlăturat condamnarea inculpatului la pedeapsa de 2 luni închisoare pentru infracțiunea prev. de art. 217 alin.1 Cod penal ( pct.2R ), iar în baza art.11 pct.2 lit.a cu art.10 lit.d Cod procedură penală, a achitat pe inculpat pentru comiterea acestei infracțiuni.
În baza art.33, 34 Cod penal, a contopit restul pedepselor de mai sus în pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare cu aplicarea art.64 lit. a teza II și b Cod penal și art.71 alin.2 Cod penal.
A menținut dispozițiile art.61 Cod penal privind revocarea beneficiului liberării condiționate privind restul de 911 zile rămas neexecutat din pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.1071/2001 a Judecătoriei Oradea, pe care l-a contopit cu pedeapsa de mai sus în pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare cu aplicarea art.64 lit.a teza II și b Cod penal și 71 alin.2 Cod penal.
A menținut restul dispozițiunilor sentinței apelate.
În baza art.191 alin.3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Prestația interpretului de limbă maghiară HG, timp de 2 ore, va fi achitată din fondurile Ministerului Justiției prin Serviciul contabilitate din cadrul Tribunalului Bihor.
Dispune virarea din fondurile Ministerului Justiției în contul Baroului Bas umei de 200 RON, onorariu apărător din oficiu, conform delegației nr.5423/2008.
Verificând apelul declarat în cauză prin prisma motivelor invocate și a celor care, potrivit legii se verifică din oficiu, instanța a constatat că acesta este nefondat.
Prima instanță i-a aplicat inculpatului pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare pentru săvârșirea mai multor infracțiuni de furt calificat în concurs cu infracțiunea de distrugere, fapte săvârșite prin aceea că, la date diferite inculpatul, prin efracție, a sustras mai multe bunuri aparținând mai multor părți vătămate, de asemenea, a încercat să sustragă bunuri de la partea vătămată fiind surprins de acesta. Față de numărul faptelor săvârșite, modul comiterii acestora, prin efracție, față de persoana inculpatului, care este recidivist postcondamnatoriu, instanța de apel apreciază că pedeapsa aplicată de prima instanță este mult prea mică, însă dat fiind că în cauză a declarat apel doar inculpatul, nu i se poate agrava situația în propria cale de atac.
Apelul se impune a fi admis pentru alte motive și anume, în mod greșit prima instanță l-a condamnat pe inculpatul pentru infracțiunea de furt calificat săvârșit prin efracție la data de 25/26.11.2006 și pentru infracțiunea de distrugere prev. de art.217 alin.1 Cod penal, la data respectivă, inculpatul spărgând cu o piatră geamul autoturismului părții vătămate și sustrăgând din autoturism un telefon mobil marca Motorola, un telefon mobil marca Sony Eriksson și suma de 35 RON. În realitate, infracțiunea de distrugere este absorbită în conținutul complex al infracțiunii de furt prin efracție, acțiunea de distrugere fiind necesară pentru ca inculpatul să poată sustrage bunurile din mașina părții vătămate. Față de acest aspect, urmează să admită apelul inculpatului și să-l achite cu art.10 lit. d pentru această faptă de distrugere, pe motiv că lipsește latura obiectivă a acestei infracțiuni, ea fiind cuprinsă în conținutul infracțiunii de furt calificat.
Pe de altă parte, instanța de apel reține că, în mod greșit a fost schimbată încadrarea juridică a infracțiunii de la pct.2 și 4R din infracțiunea prev. de art.217 alin.1 cu aplicarea art.37 lit. a Cod penal, în infracțiunea prev. de art.217 alin.1 Cod penal, prin înlăturarea stării de recidivă postcondamnatorie, toate infracțiunile reținute în prezentul rechizitoriu fiind săvârșite în termenul de liberare condiționată aplicat inculpatului în ce privește restul de pedeapsă de 911 zile rămas neexecutat din pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.1071/2001 a Judecătoriei Oradea, fapt care atrage incidența art.37 lit. a cu privire la toate infracțiunile reținute în sarcina inculpatului. Întrucât, doar inculpatul a declarat apel în cauză, nu i se poate agrava situația în propria cale de atac, în sensul admiterii apelului și înlăturării dispozițiilor de schimbare a încadrării juridice a faptei de la pct.4R prin care s-a înlăturat starea de recidivă postcondamnatorie.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs inculpatul, solicitând prin intermediul apărătorului său, admiterea recursului în sensul reducerii pedepsei, avându-se în vedere circumstanțele personale ale inculpatului, respectiv faptul că are un copil minor și că a comis infracțiunea determinat de faptul că familie sa nu avea mijloace necesare subzistenței sale.
Curtea, examinând hotărârea atât prin prisma motivelor de recurs invocate, cât și din oficiu, conform dispozițiilor art.385/9 alin.3 Cod procedură penală combinate cu art.385/6 alin.1 și art.385/7 alin.1 Cod procedură penală apreciază că recursul este nefondat, urmând a-l respinge în consecință.
Starea de fapt a fost bine reținută de instanța de fond și cea de apel, just argumentată și conformă cu probele administrate în cauză.
Astfel, în mod corect s-a reținut vinovăția inculpatului, care a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 3 ani închisoare cu aplicarea art.64 lit.a teza II și b Cod penal și art.71 alin.2 Cod penal pentru comiterea mai multor infracțiuni de fur calificat, în concurs real, constând în aceea că, la date diferite, inculpatul prin efracție, a sustras mai multe bunuri aparținând mai multor părți vătămate și de asemenea că a încercat să sustragă bunuri de la partea vătămate, fiind surprins de acesta.
Față de această stare de fapt, este legală hotărârea instanței de fond sub aspectul condamnării inculpatului și totodată se constată că atât cuantumul pedepsei aplicate inculpatului cât și modalitatea de executare a acesteia, sunt în deplină concordanță cu scopul prev. de art.52 Cod penal și cu criteriile de individualizare a pedepselor prev. de art.72 Cod penal, respectiv pericolul social concret al faptelor săvârșite ( în special furturi din locuințe, prin efracție ), modul și împrejurările comiterii infracțiunilor, faptul că acestea au fost comise în timpul liberării condiționate dintr-o pedeapsă de 4 ani închisoare ce i-a fost aplicată aceluiași inculpat prin sentința penală nr.1071/2001 a Judecătoriei Oradea ca urmare a săvârșirii tot a unor infracțiuni de furt calificat, ceea ce denotă o specializare a inculpatului în comiterea acestui gen de infracțiuni, dar și faptul că acesta a dat dovadă de sinceritate, recunoscând săvârșirea infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecată și condamnat de instanțele de fond. În consecință, Curtea apreciază că nu se impune nici reducerea pedepsei aplicate inculpatului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art.385/15 pct.1 lit.b Cod procedură penală,
RESPINGE ca nefondat recursul penal declarat de inculpatul recurent, născut la 20.02.1981, în prezent deținut în Penitenciarul Oradea împotriva deciziei penale nr.2/A din 12 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o menține în întregime.
Obligă pe recurent să plătească statului suma de 250 lei, cheltuieli judiciare în recurs, din care suma de 200 lei, onorariu pentru avocat din oficiu, va fi avansat din fondul Ministerului Justiției.
Constată că inculpatul este arestat în altă cauză.
DEFINITIVĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 26 februarie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
- - - - - - - -
decizie - jud.- -
În concept - 16.03.2009
Judecători apel -;
Judecător fond -
decizie - - -
3 ex./16.03.2009
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
Dosar nr. -
Din 16 martie 2009
Către,
CURTEA DE APEL ORADEA
- Serviciul Economico Financiar -
Vă facem cunoscut că, în dosarul penal cu nr. de mai sus, privind pe inculpatul, domnul interpret de limba maghiară - traducător autorizat de limba maghiară, a prestat serviciul de interpret în dezbateri pe durata a 2 ore, la termenul din 26 februarie 2009.
În consecință, vă solicităm să procedați la achitarea contravalorii serviciului prestat, potrivit legislației în vigoare.
PREȘEDINTE, GREFIER,
- - - -
Președinte:Munteanu TraianJudecători:Munteanu Traian, Pătrăuș Mihaela, Popovici Corina