Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 857/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR. 1918,-
DECIZIA NR. 857
Ședința publică din data de 25 noiembrie 2009
PREȘEDINTE: Florentin Teișanu
JUDECĂTOR 2: Mihai Viorel Tudoran
JUDECĂTOR 3: Paul
Grefier -
*****
Ministerul Publica fost reprezentat de procuror C din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI.
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de inculpatul, fiul lui și, născut la 16.03.1982, domiciliat în P,-, județul P împotriva deciziei penale nr. 44 din 13.02.2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, prin care s-a admis apelul declarat de inculpat, s-a desființat sentința apelată în parte, în latură penală, în sensul că, potrivit disp. art. 71 Cod penal s-au interzis acestuia cu titlu de pedeapsă accesorie pe durata executării pedepsei principale numai drepturile prev. de art. 64 lit. a și b Cod penal cu excepția dreptului de a alege.
Prin sentința penală nr. 132 din data de 03.04.2008, pronunțată de Judecătoria Câmpina, inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prev. și ped. de art. 208-209 al. 1 lit. f, g și alin. 2 lit. b Cod penal, cu aplic. art. 37 lit. Cod penal.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit recurentul - inculpat, pentru care a răspuns avocat din oficiu din cadrul Baroul Prahova și intimata - parte vătămată.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;
Avocat și reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul pe rând au arătat că nu au cereri de formulat și au solicitat acordarea cuvântului pentru dezbaterea recursului.
Curtea, ia act că nu sunt cereri de formulat, față de actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților pentru dezbaterea recursului.
Avocat, având cuvântul pentru inculpat, arată că sentința atacată este nelegală și netemeinică, solicită admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunțate și pe fond achitarea acestuia în baza art. 11 pct.2 lit. a rap. la art. 10 lit. c Cod procedură penală, întrucât acesta nu se face vinovat de comiterea infracțiunii pentru care a fost acuzat.
De asemenea, susține că la dosar nu sunt probe care să-l incrimineze, iar partea vătămată a afirmat în declarațiile sale că nu îl poate indica pe inculpat ca fiind autorul infracțiunii de furt calificat
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul pune concluzii de respingerea recursului declarat de inculpat ca fiind nefondat și menținerea hotărârilor atacate întrucât sunt legale și temeinice, apreciind că în mod corect a fost reținută vinovăția acestuia. În acest sens solicită a fi avute în vedere declarația martorului care se coroborează cu declarația martorei, dar și a părții vătămate.
CURTEA,
După rejudecare;
Asupra recursului penal de față;
Prin decizia penală nr. 44 din 13.02.2009 a Tribunalului Prahovaa fost admis apelul inculpatului, fiul lui si, născut la data de 16 martie 1982, domiciliat in P- jud. P, împotriva sentinței penale nr. 132/03.04.2008 pronunțata de Judecătoria Câmpina, desființată sentința apelată în parte, în latură penală, în sensul că potrivit disp. art.71 Cod penal au fost interzise inculpatului cu titlu de pedeapsă accesorie pe durata executării pedepsei principale numai drepturile prevăzute de disp. art. 64 lit. a si b Cod penal cu excepția dreptului de a alege.
Au fost menținute restul dispozițiilor sentinței penale apelate.
Cheltuielile judiciare avansate de stat în faza de apel au rămas în sarcina acestuia.
Pentru a pronunța decizia respectivă, instanța de apel a reținut următoarea situație:
Prin sentința penală nr. 132/03.04.2008 Judecătoria Câmpina în temeiul disp.art.208-209 alin. 1 lit. f, g și alin. 2 lit. b Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal s-a dispus condamnarea inculpatului la o pedeapsă de 3 ani si 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
In temeiul art.71 Cod penal s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a,b Cod penal.
In temeiul disp. art. 346 alin. 1 Cod procedura penala rap. la art.147 alin. 3 lit. a Cod procedura penala s-a constatat acoperit integral, prin restituirea bunurilor sustrase, prejudiciul în cuantum de 500 lei cauzat părții vătămate, care nu a mai formulat pretenții civile în cauză.
In temeiul disp. art. 191 al.1 Cod procedură penală s-a dispus obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a pronunța aceasta sentință prima instanța a reținut că, în noaptea de 9/10.08.2006 inculpatul împreună cu fratele acestuia, au călătorit cu trenul rapid nr.942 care circula pe relația S M- La plecarea trenului din stația CFR Câmpina profitând de neatenția părții vătămate inculpatul i-a sustras o geantă în care aceasta avea acte de identificare, bani și un telefon mobil evaluate la suma de 500 lei RON.
Imediat după comiterea faptei, sesizând dispariția genții, partea vătămată a anunțat organele de poliție care se aflau în tren și care au procedat la verificarea persoanelor suspecte. In aceste condiții inculpatul a aruncat din buzunare mai multe obiecte, printre călătorii aflați pe culoarul vagonului, împrejurare remarcată de către fratele victimei, martorul precum și de o altă călătoare, identificată în persoana martorei. Bunurile au fost recuperate și restituite părții vătămate care a declarat că nu mai formulează prezenții civile în cauză.
Împotriva sentinței a declarat apel în termen inculpatul, criticând-o ca fiind netemeinică si nelegală, arătând că nu este autorul infracțiunii de furt calificat reținută în sarcina sa, solicitând admiterea apelului, desființarea sentinței și pe fond achitarea acestuia în temeiul disp. art. 11 pct. 2 lit. a rap. la disp. art. 10 lit. Cod procedură penală.
In motivarea apelului, apelantul a arătat că nu avea unde să ascundă bunurile sustrase, că acestea nu au fost găsite la percheziția efectuată asupra lui.
Examinând sentința apelată, prin prisma criticilor formulate, a situației de raport reținute, a probelor existente la dosar, cât și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept potrivit disp. art. 371 alin. 2 si 378 alin. 2 Cod procedură penală, tribunalul a apreciat că apelul inculpatului urmează a fi admis dar pentru alte considerente decât cele precizate de acesta, așa cum se va arăta în continuare.
In exercitarea rolului activ, instanța de fond a administrat în totalitate probele necesare și utile soluționării cauzei și apreciind asupra acestora a reținut o situație de fapt confirmată de ansamblul probator.
Situația de fapt, împrejurările și modalitatea de săvârșire a infracțiunii au fost corect reținute de prima instanță de judecată chiar dacă inculpatul nu a recunoscut comiterea infracțiunii reținuta în sarcina sa.
Probele administrate în cauză respectiv, procesul verbal de constatare a infracțiunii, plângerea si declarația părții vătămate, declarațiile martorilor si, declarațiile inculpatului și ale martorului au fost bine analizate și interpretate de instanța de fond, astfel încât încadrarea juridică corespunde faptei penale comise de către inculpat.
Având în vedere că apelantul inculpat a susținut cu ocazia judecării apelului său, că nu se face vinovat de săvârșirea infracțiunii de furt calificat, instanța de apel după audierea acestuia, în condițiile prevăzute de lege a procedat la reaudierea martorilor din acte și, precum și la reaudierea părții vătămate și a martorului, cu mențiunea că partea vătămată nu a fost audiată în fața instanței de apel, astfel încât in cauză, față de caracterul evolutiv al apelului au fost readministrate în mod direct si nemijlocit toate probele din faza de urmărire penală.
Având în vedere principiul liberei aprecieri a probelor prev. de art. 63 alin. 2 Cod procedură penală, tribunalul a procedat la analiza atentă a tuturor probelor administrate atât în faza de urmărire penală cât și nemijlocit în fața instanțelor de judecată, urmând să dea valoare probatorie acelora dintre acestea, care corespund adevărului si se coroborează cu alte mijloace de probă.
Astfel, vinovăția inculpatului se conturează în principal din declarația părții vătămate care se coroborează cu declarația martorilor oculari si, întrucât, aceștia din urmă au confirmat faptul că bunurile sustrase din geanta părții vătămate au fost aruncate de inculpatul printre calatorii aflați pe culoarul vagonului, împrejurare constatată în mod direct de către martorii arătați.
Astfel, martorul ocular, menținându-și în mod constant toate declarațiile date pe parcursul procesului penal a precizat că i-a văzut pe cei doi frați alergând spre capătul trenului, iar el împreună cu sora sa, respectiv partea vătămată a fugit după aceștia, partea vătămată spunându-i că din geantă i-au dispărut mai multe bunuri, iar in timp ce aceasta a mers după polițiști pentru a anunța furtul, aceștia au sosit la fața locului, iar în apropierea vagonului de dormit i-au împiedicat pe cei doi să avanseze și a procedat la legitimarea acestuia, percheziționându-l numai pe fratele inculpatului, timp în care inculpatul a spus că el știe cine a sustras bunurile, solicitând să se reîntoarcă la compartimentul unde au stat părțile, martorul mergând primul, după acesta inculpatul, iar apoi un polițist pentru a verifica cele spuse de inculpat, celălalt polițist rămânând cu fratele inculpatului, iar în apropierea compartimentului în care părțile au stat anterior, inculpatul care se afla în spatele martorului, " a aruncat bunurile sustrase spunând că un de pe hol, care se afla în fața martorului, ar fi autorul faptei".
Martorul ocular, a precizat pe întreg parcursul procesului penal, inclusiv în fața instanței de control judiciar ( 42-44) că, știe cu siguranță că bunurile ar fi fost aruncate de către inculpatul din spatele acestuia, pentru că, în momentul aruncării a fost lovit cu telefonul mobil în zona piciorului și afirmă cu certitudine că bunurile nu puteau fi aruncate de o altă persoană pentru că, acea persoană la care se referă inculpatul se afla la o distanță considerabilă de aceștia, fiind așezat cu spatele la cele trei persoane precizate de martor, iar în spatele inculpatului se afla polițistul care plecase cu ei și care a văzut și acesta când inculpatul a scos bunurile din buzunar si le-a aruncat, fiind deîndată imobilizat de către polițist, iar martorul a ridicat bunurile de pe jos.
Din declarațiile acestui martor ocular care se coroborează cu declarațiile martorei, care a precizat cu ocazia audierii in fața instanței de control ( 34 ) că inculpatul pe care îl recunoaște în sala de judecată "este cel care a aruncat bunurile respective", declarație care se coroborează și cu declarația părții vătămate, care a precizat în fața instanței de control judiciar, că inculpatul si fratele său au plecat în mod suspect din compartiment, în sensul ca au plecat rapid fără să se pregătească de plecare, iar aceasta constatând lipsa bunurilor, și faptul că numai cei doi era posibil să le sustragă, a pornit imediat după cei doi, și găsind rapid organele de poliție, i-a anunțat și știe că cei doi au fost numai legitimați și numai fratele inculpatului, percheziționat de organele de poliție, moment în care fratele inculpatului a spus că știe cine i-a luat lucrurile din geantă și vrea să arate acest lucru organelor de poliție și să surprindă momentul în care unul dintre polițiști împreună cu fratele său și inculpatul au plecat pentru că acesta din urmă să arate cine a sustras bunurile, iar ulterior acestui moment, fratele său i-a spus că l-a văzut pe inculpat cum a aruncat bunurile sustrase de la aceasta la picioarele altei persoane.
In raport de cele precizate, s-a constatat că susținerile inculpatului, că bunurile nu s-au aflat la acesta nici un moment, sunt infirmate de declarațiile martorului ocular și ale martorei, care se coroborează cu declarația părții vătămate și conduce instanța la concluzia că bunurile s-au aflat la inculpat si acesta le-a aruncat așa cum s-a precizat mai sus, lângă o altă persoană, tocmai pentru a scăpa de răspundere penală.
Din declarațiile arătate, nu se confirmă faptul că inculpatul ar fi fost inițial percheziționat si nu s-ar fi găsit nici un bun asupra lui, întrucât așa cum rezultă din probele arătate, inculpatul a fost numai legitimat, iar acesta precizând că știe unde sunt bunurile a plecat împreună cu persoanele arătate spre a indica autorul furtului presupus de acesta, moment în care însă a fost surprins de martorul ocular, tocmai când arunca aceste bunuri.
In raport de cele arătate, tribunalul apreciat că inculpatul este vinovat de săvârșirea infracțiunii de furt calificat reținută în sarcina sa, astfel încât criticile formulate de acesta sub aspectul arătat, apar ca fiind neîntemeiate.
In privința modalității de individualizare judiciară a pedepsei, se constată ca instanța de fond a făcut o corectă aplicare a disp. art. 52 si 72 din Codul penal, având în vedere atât circumstanțele reale în care a fost săvârșită infracțiunea, cat si circumstanțele personale ale inculpatului, care a mai fost anterior condamnat în mod definitiv, tot pentru săvârșirea unor infracțiuni de furt calificat, acesta aflându-se în stare de recidivă post-executorie, situație care relevă perseverența infracțională deosebită a inculpatului, în comiterea aceluiași gen de infracțiuni și justifică aplicarea unei pedepse cu închisoarea, orientată de instanța de fond către minimul special prevăzut de textele de lege incriminatoare.
La analiza din oficiu, efectuată potrivit disp. art. 378 alin. 2 Cod procedură penală, tribunalul a apreciat că în cauză nu s-a făcut o corectă aplicare a disp. art. 71 cod penal, în sensul că s-a interzis în mod automat cu titlu de pedeapsă accesorie toate drepturile prev. de art. 64 lit. a si b Cod penal, fără a se face o analiză a acestora, ținând seama de natura și gravitatea infracțiunii săvârșită de inculpat, cât și de persoana acestuia, așa cum s-a arătat și prin decizia nr. 74/05.11.2007 a ICCJ, prin care s-a stabilit că interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a-c din Codul penal, nu trebuie să se facă în mod automat, ci trebuie a fi supuse aprecierii instanței în funcțiile de criteriile prev, de disp. art. 71 alin. 3 din Codul penal.
Instanța de control judiciar a apreciat că în cauză nu a fost respectată practica judiciară în materie a CEDO, în ceea ce privește dreptul electoral de a alege pe durata pedepsei de către inculpat.
Astfel, în lumina jurisprudenței CEDO referitoare la art. 3 din Protocolul I adițional al Convenției, pedeapsa accesorie privind interzicerea dreptului de a alege prevăzut de disp. art. 71 Cod penal rap. la disp. art. 64 lit. a Cod penal nu se aplică în mod automat, ci numai în baza unei hotărâri judecătorești de condamnare, dacă instanța constată că în raport de gravitatea infracțiunii comise, interzicerea dreptului de a alege respectă principiul proporționalității.
Așa cum s-a arătat în practica judiciară a instanței supreme ( nr. 623/2007 a ICCJ), cât și în practica CEDO (cauza Hirst contra Marii Britanii), nu este acceptabil ca un deținut sa fie decăzut din drepturile sale garantate de Convenție pentru simplul fapt că el se găsește închis ca urmare a unei condamnări.
In deplin acord cu decizia CEDO arătată mai sus, se impune ca întotdeauna, aplicarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor electorale să fie realizată numai după ce în prealabil instanța de judecata a făcut o justă apreciere a respectării principiului proporționalității, acesta trebuind să facă o analiză detaliată cu privire la gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținând seama de împrejurările cauzei și circumstanțele personale ale inculpatului, urmând a aprecia în mod concret dacă se justifică sau nu interzicerea acestui drept fundamental.
In speță, în raport de gradul de pericol social al faptei penale comisă de inculpat, tribunalul a apreciat că tocmai pentru respectarea principiului proporționalității nu se justifică în cauza interzicerea dreptului electoral al inculpatului, de a alege, nefiind respectat principiul arătat întrucât așa cum s-a arătat și în practica instanței supreme, această interzicere este de regulă admisă numai în cazul unei infracțiuni deosebit de gravă, cum ar fi spre exemplu, cele care vizează o valoare fundamentală apărată de lege, cum ar fi viața persoanei (decizia 623/02.03.2007 a ICCJ).
Împotriva acestei decizii a formulat recurs inculpatul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând că nu se face vinovat de săvârșirea faptei pentru care a fost condamnat.
Deși legal citat, inculpatul, după punerea în libertate ca urmare a admiterii contestației în anulare împotriva deciziei penale nr. 377 din 27.05.2009 a Curții de APEL PLOIEȘTI și anulării mandatului de executare nr. 183/2009 din 27.05.2009 emis de Judecătoria Câmpina, nu s-a mai prezentat în instanță pentru a se putea dispune audierea sa.
Curtea, verificând hotărârile atacate, conform art. 385/14 Cod procedură penală, pe baza actelor și lucrărilor dosarului, în raport de criticile invocate și în limita cazurilor de casare prev. de art. 385/9 Cod procedură penală, constată că recursul este nefondat.
În acest sens, situația de fapt, împrejurările și modalitatea de săvârșirea a infracțiunii au fost corect reținute de prima instanță și de cea de apel după cum s-a arătat anterior, beneficiind de deplin suport probator în actele și lucrările dosarului, în ciuda permanentei atitudini de nerecunoaștere a faptei abordată de inculpat.
Drept urmare, motivul de casare invocat de această persoană, prevăzut fiind de disp. art. 385/9 alin. 2 pct. 18 Cod procedură penală, nu este incident în cauză.
Probele administrate în cauză, respectiv procesul verbal de constatare a infracțiunii, plângerea și declarația părții vătămate, declarațiile martorilor și, coroborate cu declarațiile inculpatului și ale fratelui acestuia - martorul, au fost bine analizate și interpretate de prima instanță, așa încât, fapta este pe deplin dovedită, iar încadrarea juridică este corespunzătoare.
În mod legal și corect instanțele anterioare au reținut vinovăția inculpatului, iar probele administrate în cauză dovedesc fără nici o îndoială rezonabilă că autorul furtului este inculpatul.
Având în vedere că în cauza de față nu se identifică nici vreunul din cazurile de casare care se iau în considerare din oficiu, potrivit disp. art. 385/9 alin. 3 Cod procedură penală, Curtea, în baza art. 385/15 alin. 1 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpat.
Având în vedere și disp. art. 192 alin. 2 Cod procedură penală;
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul, fiul lui și, născut la 16.03.1982, domiciliat în P,-, județul P împotriva deciziei penale nr. 44 din 13.02.2009 pronunțată de Tribunalul Prahova și sentinței penale nr. 132 din 03.04.2008 pronunțată de Judecătoria Câmpina.
Obligă recurentul la 300 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 200 lei reprezentând onorariu apărător din oficiu ce se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților în contul Baroului
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 25 noiembrie 2009.
Președinte, Judecători,
- - - - - - - -
Grefier,
2 ex/10.12.2009
Red.
Tehnored. ET
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3113/2006
Președinte:Florentin TeișanuJudecători:Florentin Teișanu, Mihai Viorel Tudoran, Paul
