Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 87/2010. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
Dosar nr-
2755/2009
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA I-a PENALĂ
Decizia penală nr.87/
Ședința publică din data de 15 ianuarie 2010
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Magdalena Iordache
JUDECĂTOR 2: Cristina Carmen Craiu
JUDECĂTOR 3: Daniela
GREFIER -
.
MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BUCUREȘTIa fost reprezentat prin PROCUROR
Pe rol judecarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București împotriva Deciziei penale nr.512/A/06.2009 a Tribunalului București - Secția I-a Penală, din Dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit intimata-inculpată, pentru care a răspuns apărătorul din oficiu, din cadrul Baroului B, cu delegația nr.037.239/04.XII.2009, aflată la fila 32, și intimații-părți vătămate.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează atât faptul că citația privind-o pe intimata-inculpată comunicată la Administrația Națională a Penitenciarelor a fost restituită cu mențiunea că a fost liberată pe data de 21.III.2009 din Spitalul-Penitenciar Jilava și, în prezent, nu figurează încarcerată într-una dintre unitățile din subordine, cât și prezența la dosar a relațiilor solicitate Direcției pentru Evidența Persoanelor și Administrarea de Date, care, prin adresa nr.553.529/29.XII.2009, a comunicat că intimata-inculpată este înregistrată cu domiciliul în B,-, sector 1, adresă la care i-a fost comunicat extrasul de pe decizia instanței de apel, ce a fost restituit la dosar cu mențiunea schimbării domiciliului (fila 8 dosar recurs), după care;
Nefiind cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Reprezentantul Ministerului Public susține oral motivul de recurs formulat în scris de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și, invocând cazul de casare prevăzut de art.3859alin.1 pct.14 Cod procedură penală, critică hotărârile penale pentru netemeinicie în ceea ce privește individualizarea judiciară a pedepsei închisorii, apreciind că instanțele au făcut o greșită apreciere a raportului dintre circumstanțele atenuante judiciare și cele agravante, aplicându-i inculpatei pedepse orientate către minimul prevăzut de lege, în condițiile în care, deși nu este recidivistă, față de împrejurările concrete ale comiterii infracțiunilor, pe timpul zilei, în loc public, o faptă împreună cu un făptuitor major, iar alta împreună cu un minor, numărul mare de acte materiale, se justifică aplicarea unor pedepse orientate către mediul prevăzut de textul incriminator, cu executarea în regim de detenție, considerente pentru care, în temeiul art.38515pct.2 lit.d Cod procedură penală, solicită admiterea recursului, casarea deciziei penale și, în parte, a sentinței penale și, pe fond, majorarea cuantumului pedepselor cu închisoarea pentru fiecare infracțiune, cu executare prin privare de libertate.
Apărătorul din oficiu al intimatei-inculpate solicită respingerea recursului, arătând că hotărârile criticate sunt legale și temeinice, întrucât instanța de fond a făcut o justă individualizare a pedepselor, atât în ceea ce privește cuantumul, cât și modalitatea de executare, în condițiile în care, în mod justificat, a reținut în favoarea sa circumstanțele atenuante prevăzute de art.74 lit.a și c Cod penal, având în vedere faptul că a avut o conduită procesuală sinceră și nu este cunoscută cu antecedente penale, cu atât mai mult cu cât prejudiciul a fost acoperit prin restituire, iar inculpata are o situație familială și materială dificilă, fiind unicul întreținător al familiei sale, compusă din 3 minori și soțul paralizat, așa cum relevă înscrisurile medicale aflate la dosar.
CURTEA
Asupra recursului penal de față:
Prin decizia penală nr. 512/A/06.10.2009 a Tribunalului București - Secția I-a Penală a fost respins ca nefondat apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 6 B împotriva sentinței penale nr. 226/20.03.2009 a Judecătoriei Sector 6 B, în dosarul nr-.
Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut următoarele:
Prin sentința penală nr.226/20.03.2009, pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 B, în dosarul penal nr-, în baza art. 208 alin. 1 - 209 alin. 1 lit. e Cod penal cu aplicarea art. 74 alin. 1 lit. a Cod penal și art. 74 alin. 1 lit. c Cod penal, rap. la art. 76 alin. 1 lit. c Cod penal a fost condamnată inculpata la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 71 Cod penal și s-au interzis inculpatei drepturile prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II a și lit. b Cod penal.
În baza art. 208 alin. 1 - 209 alin. 1 lit. e Cod penal cu aplicarea art. 74 alin. 1 lit. a Cod penal și art. 74 alin. 1 lit. c) Cod penal, rap. la art. 76 alin. 1 lit. c) Cod penal a fost condamnată inculpata la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 71 Cod penal și s-au interzis inculpatei drepturile prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II a și lit. b Cod penal.
În baza art. 208 alin. 1 - 209 alin. 1 lit. e Cod penal cu aplicarea art. 74 alin. 1 lit. a Cod penal și art. 74 alin. 1 lit. c Cod penal, rap. la art. 76 alin. 1 lit. c Cod penal a fost condamnată inculpata la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 71 Cod penal și s-au interzis inculpatei drepturile prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II a și lit. b Cod penal.
În baza art. 208 alin. 1 - 209 alin. 1 lit. a,e Cod penal cu aplicarea art. 74 alin. 1 lit. a Cod penal și art. 74 alin. 1 lit. c Cod penal, rap. la art. 76 alin. 1 lit. c Cod penal a fost condamnată inculpata la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 71 Cod penal și s-au interzis inculpatei drepturile prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II a și lit. b Cod penal.
În baza art. 208 alin. 1 - 209 alin. 1 lit. a,e Cod penal cu aplicarea art. 75 alin. 1 lit. c Cod penal și art. 74 alin. 1 lit. a,c Cod penal, rap. la art. 80 alin. 1 Cod penal și art. 76 alin. 1 lit. c Cod penal a fost condamnată inculpata la pedeapsa de 1 an și 8 luni închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 71 Cod penal și s-au interzis inculpatei drepturile prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II a și lit. b Cod penal.
În baza art. 33 alin. 1 lit. a Cod penal rap. la art. 34 alin. 1 lit. b Cod penal, s-au contopit pedepsele aplicate prin prezenta sentință, inculpata urmând a executa pedeapsa rezultantă de 1 an și 8 luni închisoare, pe care o sporește cu 4 luni închisoare, inculpata urmând să execute pedeapsa finală de 2 ani închisoare. S-a făcut aplicarea art. 71 Cod penal și s-au interzis inculpatei drepturile prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II a și lit. b Cod penal.
În baza art. 81. Pen. s-a suspendat condiționat executarea pedepsei de 2 ani închisoare, pe un termen de încercare de 4 ani, stabilit în condițiile art. 82. Pen.
În baza art. 71 alin. 5. Pen. s-a suspendat executarea pedepselor accesorii pe durata termenului de încercare.
S-a făcut aplicarea art. 359. Proc. Pen. și s-au pus în vedere inculpatei prevederile art. 83. Pen. privind revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.
În baza art. 350 alin. 3 lit. b Cod proc. pen. s-a dispus punerea în libertate de îndată a inculpatei, dacă nu este arestată în altă cauză.
S-a constatat că inculpata a fost cercetată în stare de reținere și arestă preventiv în perioada 7.02.2009 - 20.03.2009.
S-a luat act că părțile vătămate SC, Sc SRL, SC SRL și SC SA - ( fapta reținută la pct. 2 din rechizitoriu ) nu s-au constituit părți civile în cauză, prejudiciul fiind acoperit integral prin restituire.
În baza art. 14 Cod proc. pen. rap. la art. 346 Cod proc. pen, coroborat cu art. 998-999 cod civil s-a respins cererea de acordare de despăgubiri materiale formulată de SC SA - (fapta reținută la pct. 3 din rechizitoriu ), ca neîntemeiată.
În baza art. 191 alin.1 Cod proc. pen. a fost obligată inculpata la cheltuieli judiciare către stat în cuantum de 450 lei, onorariul avocatului din oficiu, în cuantum de 200 lei, a fost avansat din fondurile Ministerului Justiției.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
La datele de 24.08.2008, 19.10.2008, 07.11.2008, 23.01.2009 și 07.02.2009 inculpata, în timp ce se afla în hipermarket-urile și și complexul comercial Piaza din sectorul 6, singură ori cu ajutorul inculpatelor și, a sustras mai multe bunuri (produse alimentare ori articole de vestimentație).
În ziua de 24.08.2008, în jurul orelor 14.00, în timp ce se afla în hipermarketul, inculpata a sustras mai multe produse alimentare (cașcaval, mușchi file, de S, ciocolată, cafea) precum și o pereche de pantaloni sport iar în după momentul în care a trecut de linia caselor de marcat, fără să achite contravaloarea bunurilor menționate anterior, a fost reținută de martorul, angajat în cadrul firmei de pază, și condusă la camera de interpelare. Aici s-a procedat la efectuarea unui control în urma căruia în gentile inculpatei au fost descoperite produsele sustrase de aceasta, valoarea prejudiciului cauzat fiind de 522.02 lei. Cu ocazia audierii, martorul a confirmat faptul că în data de 24.08.2008 a reținut-o pe inculpata după ce aceasta a trecut de linia caselor de marcat fără să achite mai multe produse sustrase din hipermarketul. Fiind audiată, inculpata a recunoscut săvârșirea faptei.
În drept, fapta inculpatei de a sustrage mai multe produse din incinta hipermarketul, pe care le-a ascuns în geanta pe care o avea asupra sa și cu care a trecut de linia caselor de marcat, tară a le achita, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat prev.de art.208 alin. 1-209 alin.1 lit.e Cod penal.
2. În ziua de 19.10.2008 în jurul orelor 14.40 în timp ce se afla în hipermarketul, inculpata a sustras mai multe produse alimentare pe care le-a ascuns în geanta personală, după care a trecut de linia caselor de marcat fără să le achite, valoarea prejudiciului cauzat fiind de 345.84 lei.
Activitatea infracțională a inculpatei a fost surprinsă de martorul, operator dispecer în cadrul magazinului, cu ocazia audierii acesta declarând că timp ce în ziua de 19.10.2008 în jurul orelor 14.40 în timp ce se afla în exercitarea atribuțiilor de serviciu a observat-o pe camerele de supraveghere video pe inculpata în momentul în care a luat din coșul pentru cumpărături mai multe produse pe care le-a introdus într-o geantă de culoare roșie pe care o avea asupra sa, după care s-a îndreptat spre casele de marcat unde a plătit numai bunurile rămase în.
În această situație, martorul l-a anunțat prin stația de emisie recepție pe martorul, angajat în calitate de coordonator pază în cadrul magazinului, care a oprit-o pe inculpată și a condus-o la camera de interpelare, iar în urma controlului efectuat în geanta acesteia au fost găsite produsele pe care nu le-a plătit la casa de marcat.
Fiind audiată, inculpata a declarat doar că recunoaște săvârșirea faptei.
În drept, fapta inculpatei de a sustrage mai multe produse din incinta hipermarketul, pe care le-a ascuns în geanta pe care o avea asupra sa și cu care a trecut de linia caselor de marcat, fără a le achita, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat prev.de art.208 alin. 1-209 alin.1 lit. e) Cod penal.
3. În ziua de 07.11.2008 în jurul orelor 15.00 în timp ce se afla în magazinul, inculpata a sustras două aparate de tuns marca HC 20 pe care le-a ascuns în mâneca gecii cu care era îmbrăcată, după care a trecut de linia caselor de marcat să le plătească, valoarea prejudiciului cauzat fiind de 309.80 lei.
Întreaga activitate infracțională a inculpatei a fost surprinsă de martorul, agent de pază în cadrul magazinului, acesta declarând că în ziua de 07.11.2008, în jurul orelor 15.30, în timp ce proceda la supravegherea clienților din magazin a observat-o pe inculpată în momentul în care ascuns două aparate de tuns marca "pe mâneca de la geaca cu care era îmbrăcată". Martorul a continuat să o urmărească pe inculpata iar când aceasta a părăsit incinta magazinului prin dreptul porților de acces în magazin fără să plătească contravaloarea celor două aparate, i-a anunțat pe colegii de pe linia caselor de marcat care au procedat la oprirea inculpatei și conducerea acestei la camera de interpelare.
Astfel, martorul, coordonator pază în cadrul magazinului, a arătat că după ce a fost anunțat de colegul său despre activitatea inculpatei, a condus-o pe aceasta la camera de interpelare unde aceasta "de bună voie a scos singură cele două aparate de tuns și a recunoscut că nu le-a plătit, fiind sustrase".
Fiind audiată, inculpata a recunoscut săvârșirea faptei.
În drept, fapta inculpatei de a sustrage mai multe produse din incinta hipermarketul, pe care le-a ascuns în mâneca gecii cu care era îmbrăcată și cu care a trecut de linia caselor de marcat, fara a le achita, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat prev.de art.208 alin.1-209 alin.l lit.e Cod penal.
4. În data de 23.01.2009, în timp ce se afla în incinta magazinului din complexul comercial "Piaza " împreună cu numita, inculpata a sustras o bluză tip hanorac în valoare de 100,9 lei.
În fapt, s-a reținut pe baza materialului probator administrat în cauză că în ziua menționată anterior în jurul orelor 19.00, inculpata și inculpata, au intrat în magazinul cu intenția de a sustrage bunuri. Astfel, inculpata a luat două bluze tip hanorac cu care a intrat în cabina de probă, în aceeași cabină de probă intrând și numita. După aproximativ 2-3 minute, cele două femei au ieșit din cabina de probă și au părăsit apoi incinta magazinului, după ce în prealabil inculpata a lăsat pe rafturi un singur hanorac, pe celălalt introducându-l în geanta pe care o avea asupra sa.
Imediat după ce au ieșit din magazin, inculpata și învinuita au fost reținute de lucrători din cadrul Secției 22 Poliție, aflați în misiune ordonată în complexul comercial Piaza pe linia prevenirii și constatării infracțiunilor, care au observat întreaga activitate infracțională a celor două. în momentul în care organele de poliție i-au solicitat să prezinte conținutul genții inculpata "a scos din geantă un hanorac din culoare neagră, identic cu cel pe care le-a probat în magazin" și a recunoscut faptul că a sustras bunul respectiv.
Activitatea infracțională a inculpatei a fost surprinsă și de martorii, și, toți angajați ai firmei de pază, declarațiile acestora coroborându-se cu procesul verbal de prindere în flagrant al celor două femei. Articolul vestimentar sustras de inc. și numita a fost restituit pe baza de dovadă reprezentantului magazinului.
În timpul cercetărilor atât inculpata, cât și au refuzat să dea declarații cu privire la învinuirea ce li se aduce.
Prin rechizitoriu s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitei pentru săvârșirea infracțiunii prev.de art.26 Cod penal rap.la art.208 alin.1-209 alin.1 lit. a, e Cod penal și aplicarea unei amenzi cu caracter administrativ, în cuantum de 300 lei.
În drept, fapta inculpatei de a sustrage un hanorac din incinta SC SRL, împreună cu numita, pe care l-a ascuns în geanta pe care o avea asupra sa și cu care a trecut de linia caselor de marcat, fără a-l achita, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat prev.de art.208 alin. 1-209 alin.1 lit. a, e Cod penal.
5. În data de 07.02.2009, în timp ce se afla în magazinul din complexul comercial Piaza, împreună cu minora, inculpata a sustras două geci în valoare totală de 1473 lei.
Astfel, din materialul probator administrat în cauză s-a reținut că inculpata a luat din magazin două geci din piele, pe care le-a introdus în geanta pe care o avea asupra sa, în timp ce minora a luat alte două geci din piele pe care le-a introdus într-o altă geantă. Ulterior, cele două au părăsit magazinul, având asupra lor bunurile sustrase, iar în momentul în care au trecut de porțile senzormatice amplasate la ieșirea din magazin, acestea s-au declanșat atrăgând astfel atenția martorilor (agent de pază în cadrul magazinului B ) și (agent de pază în cadrul firmei ce asigură paza în complexul comercial Piaza ) care au procedat la reținerea și conducerea celor două femei la camera de interpelare. Aici în urma controlului efectuat s-a stabilit că în geanta aflată în posesia inculpatei se aflau două geci din piele, iar în geanta aflată în posesia numitei au fost găsite celelalte două geci.
Fiind audiate, atât inculpata, cât și numita au recunoscut săvârșirea faptei.
Prin rechizitoriu s-a dispus scoaterea de sub urmărire penala a învinuitei pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 208 alin. 1-209 alin.1 lit.a, e Cod penal cu aplicarea art. 99 și urmat. Cod penal și aplicarea unei amenzi cu caracter administrativ, în cuantum de 800 lei.
În drept, fapta inculpatei de a sustrage două geci din incinta SC SRL, împreună cu minora, pe care le-a ascuns în geanta pe care o avea asupra sa și cu care a trecut de linia caselor de marcat, fără a le achita, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat prev. de art.208 alin. 1-209 alin.1 lit. a, e Cod penal cu aplicarea art.75 alin.1 lit. c Cod penal (săvârșirea infracțiunii împreună cu un minor).
Situația de fapt menționată anterior a fost reținută de instanță pe baza următoarelor mijloace de probă: plângerea formulată de SA, proces verbal de constatare a infracțiunii flagrante, declarație martor, declarație inculpată, sesizarea SC SA, declarație martor, declarație martor, declarație inculpată, sesizarea SC SA, proces verbal de restituire a bunurilor sustrase și dovadă de restituire, proces-verbal de constatare a infracțiunii flagrante, declarația martorului, declarația martorului, proces-verbal de prindere în flagrant a inculpatei și a numitei, sesizarea SC SRL, dovadă de restituire a bunului sustras, declarația martorului, declarația martorului, declarația martorului, declarația martorei, sesizarea SC B SRL, proces-verbal de constatare a infracțiunii flagrante, dovadă restituire a bunurilor sustrase către partea vătămată, declarațiile martorilor și, declarațiile martorei, declarațiile inculpatei date pe parcursul urmăririi penale și a cercetării judecătorești.
La individualizarea pedepselor ce au fost aplicate inculpatei, instanța de fond a avut în vedere disp.art.72 Cod penal, gradul de pericol social în concret ridicat al infracțiunilor săvârșite, numărul faptelor pentru care aceasta este cercetată, poziția de recunoaștere a faptelor avută pe parcursul urmăririi penale și a cercetării judecătorești, împrejurarea că prejudiciul a fost acoperit integral prin restituirea bunurilor sustrase imediat după săvârșirea infracțiunilor, circumstanțele personale ale inculpatei, aceasta fiind necunoscută cu antecedente penale, la acest moment fără ocupație, întrucât are un copil minor mai mic de 2 ani, este singura întreținătoare a familiei sale, unul dintre copii aflându-se în întreținerea sa, iar ceilalți doi în întreținerea tatălui lor, soțul său nu are capacitate de a munci.
Față de cele menționate, instanța de fond a reținut ca circumstanță atenuantă la individualizarea pedepselor aplicate pentru fiecare dintre infracțiunile săvârșite disp.art.74 alin.1 lit. a) Cod penal, față de comportamentul social normal avut anterior săvârșirii infracțiunilor de inculpată și dispozițiile art.74 alin.1 lit. c) Cod penal, față de comportarea sinceră în cursul procesului a inculpatei, urmând să facă aplicarea disp.art.76 alin.1 lit. c) Cod penal în ceea ce privește infracțiunile reținute la punctele 1-4 și disp.art.80 alin.1 Cod penal și art.76 alin.1 lit. c) Cod penal în ceea ce privește infracțiunea reținută la punctul 5, și să coboare pedepsele aplicate inculpatei sub minimul special prevăzut de lege.
Împotriva acestei sentințe penale, în termen legal, a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 6 B, criticând netemeinicia hotărârii instanței ca urmare a greșitei individualizări a pedepsei și a modalității de executare.
În esență, în motivele de apel formulate în scris și atașate la dosarul cauzei, s-a arătat că instanța a făcut o greșită individualizare a pedepsei cu neluarea în considerare a dispozițiilor art.72 întrucât Cod Penal atitudinea sinceră a inculpatei în cursul procesului și recuperarea prejudiciului nu sunt suficiente pentru a reține circumstanța prevăzută de art.74 alin.1 lit.c deoarece Cod Penal inculpata a fost surprinsă în flagrant, având bunurile sustrase asupra sa, iar cu referire la infracțiunea reținută la punctul 5 din rechizitoriu deși se reține circumstanța agravantă prevăzută de art.75 alin.1 lit.c Cod penal, instanța în final a aplicat o pedeapsă orientată sub minimul special.
Astfel,numărul mare de infracțiuni săvârșite în perioada 24.08.2008-07.02.2009 indică un grad de pericol social ridicat și creează un sentiment de insecuritate persoanelor ce se află în centre comerciale iar pedeapsa aplicată și modalitatea de executare nu corespund scopului pedepsei prevăzut de art.52
Cod PenalFață de motivele de apel indicate, s-a solicitat aplicarea unei pedepse pentru fiecare dintre infracțiunile săvârșite orientată către minim, contopirea acestora și aplicarea unui spor de natură să atragă atenția inculpatei asupra caracterului antisocial al faptelor sale și executarea pedepsei în regim de detenție.
Examinând hotărârea apelată, față de motivele invocate și din oficiu, conform art.371 Cod procedură penală, Tribunalul a constatat că apelul este nefondat.
S-a reținut, că prin sentința penală nr.226/20.03.2009 pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 B intimata-inculpată a fost condamnată la pedeapsa rezultantă de 1 an și 8 luni închisoare, sporită cu 4 luni închisoare, urmând să execute pedeapsa finală de 2 ani închisoare, iar în condițiile art.81 executarea Cod Penal pedepsei aplicate a fost suspendată pe un termen de încercare de 4 ani, conform art.82 Cod Penal, întrucât în perioada 24.08.2008-07.02.2009 a sustras din incinta mai multor centre comerciale din B diverse bunuri de consum, fapte ce întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor prevăzute de art. 208 alin. 1 - 209 alin. 1 lit. e Cod penal, respectiv art. 208 alin. 1 - 209 alin. 1 lit. a,e Cod penal.
Potrivit art.72 alin.1 Cod Penal"la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile părții generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală".
Sub aspectul, stabilirii și aplicării pedepsei se observă că instanța de fond a respectat dispozițiile generale ale codului penal ținând cont de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală, respectiv atitudinea sinceră a inculpatei de recunoaștere și regret a faptelor comise, lipsa antecedentelor penale, faptul că are un copil minor în întreținere iar soțul său nu are capacitate de a munci.
Față de critica formulată, că deși s-a reținut circumstanța agravantă prevăzută de art.75 alin.1 lit.c Cod Penal, Tribunalul a constatat că în mod temeinic judecătorul fondului a dat eficiență dispozițiilor art.80 alin.2 Cod Penal, reținând circumstanțele personale ale inculpatei așa cum au fost expuse mai sus.
În ceea ce privește gradul de pericol social al faptelor săvârșite, Tribunalul a reținut că bunurile sustrase de intimata-inculpată constau în preponderență în alimente a căror valoare este cuprinsă între 345,84-522,02 lei, precum și în obiecte de îmbrăcăminte, bunuri care au fost restituite persoanelor vătămate.
Totodată, deși intimata-inculpată este trimisă în judecată pentru săvârșirea a cinci infracțiuni de furt calificat comise în perioada 24.08.2008-07.02.2009 însă prejudiciul redus al fiecărei fapte în parte reprezintă un grad minim de pericol social care nu justifică majorarea pedepsei aplicate și executarea pedepsei în regim de detenție.
Referitor la modalitatea de executare a pedepsei, s-a constatat că aplicarea pedepsei prin stabilirea unui termen de încercare pe durata maximă prevăzută de art.82 Cod Penal, reprezintă un avertisment serios pentru conduita viitoare a inculpatei și care corespunde scopului pedepsei așa cum este definit prin dispozițiile art.52 Cod Penal
Pe de altă parte, prin executarea pedepsei în regim de detenție circumstanțele atenuante reținute ar rămâne fără eficiență,în condițiile în care inculpata are în grijă un copil minor, fiind singura întreținătoare a familiei sale.
Prin urmare, în baza art.379 alin.1 pct.1 lit. b) Cod procedură penală, a respins ca nefondat apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 6 B împotriva sentinței penale nr.226/20.03.2009, pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 B, în dosarul penal nr-.
În baza art.192 al.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul București criticând soluția sub aspectul greșitei individualizări a pedepsei aplicate inculpatei ca urmare a unei aplicări necorespunzătoare a prevederilor art. 74 lit.a,c Cod penal.
Se arată în motivele de recurs că pedeapsa aplicată inculpatei este mult prea redusă, sub aspectul cuantumului în raport de acțiunea infracțională desfășurată de aceasta, fără ca instanța de fond și cea de apel să țină seama de faptul că inculpata își făcuse din săvârșirea acestui tip de infracțiuni - furt din magazine - o îndeletnicire dacă nu cotidiană, în orice caz cvasi-permanentă în a-și procura în mod ilicit și continuat resurse pecuniare necesare asigurării subzistenței.
De asemenea, s-a mai arătat de către recurent - Parchetul de pe lângă Tribunalul București - Secția I-a Penală - că această infracțiune desfășurată de inculpată ar fi continuat, date fiind circumstanțele faptice evocate, și, poate s-ar fi amplificat, în absența unor aspecte corective de ordin legal. Un alt aspect de care s-ar fi impus a ține cont instanțele este acela că inculpata a comis una dintre infracțiuni - cu ajutorul unei alte persoane - - fapt ce atestă un plus de periculozitate concretă.
Într-un asemenea context, se concluzionează că reținerea circumstanțelor atenuante prev. de art. 74 alin. 1 lit.a, c Cod penal în favoarea inculpatei apare ca nejustificată, reclamând exemplaritate în sancționarea penală, prin prisma pericolului social real pe care-l prezintă faptele săvârșite de inculpată. Din această perspectivă, atitudinea sinceră a inculpatei în cursul procesului penal și recuperarea prejudiciilor cauzate nu sunt suficiente în sensul reținerii art. 74 alin. 1 lit. c Cod penal, cel puțin atâta timp cât inculpata a fost de fiecare dată surprinsă în flagrant, având bunurile asupra sa.
În opinia Parchetului, instanțele au dat o apreciere greșită raportului dintre circumstanțele atenuante reținute în cauză și agravanta prevăzută în art. 75 alin.1 lit. c Cod penal - fapta comisă împreună cu un minor, neimpunându-se coborârea pedepsei către zona de minim a intervalului de pedeapsă, în condițiile în care inculpata a săvârșit infracțiunea de furt calificat.
Nici lipsa antecedentelor penale nu constituie un criteriu unic și infailibil a conduitei pozitive, anterior săvârșirii infracțiunii, ci doar un element susceptibil de a fi coroborat cu altele de același gen.
În fine, Parchetul a solicitat Curții admiterea recursului, casarea deciziei atacate și, rejudecând, aplicarea unor pedepse orientate spre mediul intervalului de pedeapsă, precum și executarea pedepsei rezultante în regim de detenție, cu aplicarea unui spor de pedeapsă suficient de consistent, astfel încât să atragă atenția inculpatei asupra caracterului antisocial al faptelor sale.
Curtea, examinând atât motivul de recurs invocat de Parchet, circumscris reglementării din art. 3859pct. 14 Cod procedură penală, cât și din oficiu ambele hotărâri, conform art. 3859alin. 3 Cod procedură penală, combinat cu art. 3856alin. 1 și art. 3857Cod procedură penală, constată că prima instanța a reținut, în mod corect, situația de fapt și a stabilit vinovăția inculpatei, pe baza unei aprecieri corespunzătoare a probelor strânse în cursul urmăririi penale, cât și a celor administrate în cursul cercetării judecătorești, dând faptelor comise încadrarea juridică adecvată.
În ceea ce privește însă, individualizarea judiciară a pedepselor aplicate inculpatei, sub aspectul cuantumului, naturii acesteia, Curtea în majoritate, consideră că în cauză atât instanța de fond, cât și cea de apel nu au acordat eficiența cuvenită dispozițiilor art. 72 Cod penal.
Potrivit art. 52 Cod penal, pedeapsa reprezintă o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a condamnatului, în scopul prevenirii săvârșirii de infracțiuni.
Ca măsură de constrângere, pedeapsa are pe lângă scopul său represiv și o finalitate de exemplaritate, ea concretizând dezaprobarea legală și judiciară, atât în ceea ce privește fapta penală săvârșită, cât și în ce privește comportamentul făptuitorului.
Prin urmare, pornind de la rolul pedepsei în contextul reeducării și reinserției sociale a inculpatei, pedeapsa - prin natura și cuantumul său - trebuia,astfel individualizată, încât să facă posibilă realizarea de către inculpată a necesității respectării legii penale și să asigure garanțiile necesare pentru evitarea pe viitor a săvârșirii de fapte penale.
Apare, așadar, nejustificată reținerea în favoarea inculpatului a circumstanței prev. de art. 74 alin. 1 lit. a și respectiv lit. c Cod penal, respectiv atitudinea sa sinceră, precum și conduita bună avută anterior săvârșirii infracțiunilor.
Din această perspectivă, Curtea apreciază ca îndreptățită critica Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI, în sensul că lipsa antecedentelor penale, recunoașterea faptelor de către inculpată reprezintă, în fapt, manifestări normale ale conduitei umane, firești ale oricărui om ce respectă legea, valorile sociale, normele de conduită, iar, privite în mod singular, nu pot constitui o obligație în sarcina organului jurisdicțional de a le califica automat drept circumstanțe atenuante, mai ales în contextul unei cauze penale, precum cea de față, în care elemente precum, natura faptelor, perseverența infracțională evidentă, gradul de pericol social concret al faptelor, determină o sancționare penală corespunzătoare.
În consecință, Curtea constată că, atât prima instanță de judecată, cât și instanța de apel, prin soluția dispusă, nu au adaptat pedeapsa concretă aplicată inculpatei, nerespectând criteriile de individualizare și au procedat la o coborâre nejustificată a cuantumului pedepselor sub minimul special prevăzut de textul incriminator, reținând circumstanțe atenuante judiciare, apreciind astfel în mod eronat semnificația juridico - penală a acestor circumstanțe, în raport cu faptele săvârșite și cu inculpatul.
Curtea, în majoritate, consideră că împrejurarea unei bune conduite procesuale a inculpatei de-a lungul procesului penal, de recunoaștere și regret a faptelor comise, precum și a unei corespunzătoare conduite a acesteia anterior săvârșirii faptelor, nu puteau primi valențele unor circumstanțe judiciare, în sensul art. 74 alin. 1 lit.a,c din Codul penal și a producerii efectelor art. 76 Cod penal, în contextul existenței unor elemente ce conturează un grad de pericol social ridicat, ce rezidă într-o multitudine de acte ilicite și periculozitate și perseverență infracțională.
În virtutea celor expuse, Curtea, în majoritate, va admite, în temeiul art. 38515pct. 1 lit. d Cod procedură penală recursul promovat în cauză împotriva deciziei penale nr. 512/A/06.10.2009 a Tribunalului București - Secția I-a Penală.
Va casa decizia penală recurată și sentința penală nr. 226/20.03.2009 a Judecătoriei Sector 6 B, în parte și va proceda la rejudecarea cauzei, în sensul înlăturării dispozițiilor art. 74 alin.1 lit.a, 74 alin. 1 lit. c și art. 76 alin. 1 lit. c Cod penal, cu privire la fiecare dintre infracțiunile reținute în sarcina inculpatei.
Apreciind că pedepsele aplicate inculpatei de prima instanță, și menținute de instanța de apel, prin soluția respingerii apelului - prin cuantumul lor, nu sunt de natură să garanteze realizarea scopului pedepsei, restabilirea ordinii de drept, constrângerea și reeducarea inculpatei, și nici nu sunt adaptate nevoilor de apărare socială, în raport cu gravitatea concretă a infracțiunilor, cu periculozitatea inculpatei, Curtea în majoritate, va proceda la majorarea pedepselor aplicate inculpatei pentru fiecare din cele cinci infracțiuni reținute în sarcina acesteia.
În opinia majoritară a Curții, o pedeapsă rezultantă în cuantum de 3 ani închisoare va asigura îndeplinirea funcțiilor și scopurilor pedepsei.
În ceea ce privește modalitatea de executare a pedepsei, Curtea se va orienta în prezenta cauză în aplicarea dispozițiilor art. 861Cod penal dispunând suspendarea sub supraveghere a pedepsei aplicate prin stabilirea unui termen de încercare de 5 ani, conform art. 862Cod penal.
Opinia instanței în a suspenda condiționat executarea pedepsei aplicate inculpatei nu se dovedește a fi o măsură de individualizare adecvată în raport cu persoana inculpatei, dar și cu specificul cauzei, al circumstanțelor reale.
Aprecierea potrivit căreia reeducarea infractorului poate avea loc și fără executarea efectivă a pedepsei cu închisoare, prin stimularea eforturilor de autoeducare ale acesteia, ce urmează a fi dovedită prin buna conduită în termenul de încercare este, în opinia majoritară a Curții, justificată și aptă să evite neajunsurile pe care le atrage după sine privațiunea de libertate prin izolarea condamnatului de familie, societate, precum și contagiunea criminală care există neîndoielnic, în locuire de deținere.
Pe de altă parte, instituția suspendării condiționate, prevăzute în art. 81 și următoarele Cod penal, nu reprezintă, în opinia majoritară a Curții, instrumentul capabil să realizeze scopul pedepsei în speța de față, ci se impune o supraveghere efectivă a inculpatei, pe durata termenului de încercare, în sensul supunerii acesteia unor măsuri de supraveghere specifice, de respectare a unor obligații stabilite în conformitate cu legea.
Curtea, în majoritate, consideră că pornindu-se de la elementele ce caracterizează persoana inculpatei, comportamentul acesteia, datele de ordin familial, prin instituirea unui control cu caracter permanent asupra conduitei inculpatei conform art. 861Cod penal, se va putea realiza scopul măsurii de individualizare a suspendării sub supraveghere a pedepsei, respectiv o conduită licită a inculpatei și, în final, o reală și corectă reinserție socială a acesteia.
Se vor aplica inculpatei dispozițiile art. 71 Cod penal, interzicându-i-se drepturile prevăzute în art. 64 alin. 1 lit. a teza a II și lit. b Cod penal, vizând pedepsele accesorii, în acord cu practica judiciară internă consolidată în această materie, dar și cu exigențele jurisprudenței CEDO, urmând ca în temeiul art. 71 alin. 5 Cod penal să se procedeze la suspendarea executării pedepsei accesorii.
Se va atrage atenția inculpatei asupra dispozițiilor art. 864Cod penal.
Se va constata că inculpata a fost atestată în cauză de la 07.02.2009 la data de 21.03.2009.
Se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței penale nr. 226/20.03.2009 a Judecătoriei Sector 6
Sub incidența art. 192 (3) Cod procedură penală se va dispune cu privire la cheltuielile judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În majoritate:
În temeiul disp. art.385 ind.15 pct. 1 lit. d cod de procedură penală admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București împotriva deciziei penale nr.512/A din 6 octombrie 2009 Tribunalului București Secția I Penala.
Casează decizia penală recurată și în parte, sentința penală nr. 226 din 20 martie 2009 Judecătoriei Sectorului 6 B și rejudecând:
Înlătură aplicarea disp. art.74 alin.1 lit. a), 74 alin.1 lit. c) și art.76 alin. 1 lit. c) Cod Penal cu privire la fiecare dintre infracțiunile reținute în sarcina inculpate.
Majorează pedeapsa aplicata inculpate pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prev. și pedepsită de art.208 alin.1-209 alin. 1 lit. e) Cod penal de la 1 an și 6 luni închisoare la 3 ani închisoare.
Majorează pedeapsa aplicată aceleiași inculpate pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev. de art. 208 alin.1- 209 alin.1 lit. e) Cod penal de la 1 an și 6 luni la 3 ani închisoare
Majorează pedeapsa aplicată aceleiași inculpate pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev. de art. 208 alin.1-209 alin.1 lit. e) Cod penal de la 1 an și 6 luni la 3 ani închisoare
Majorează pedeapsa aplicată aceleiași inculpate pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev. de art. 208 alin.1-209 alin.1 lit. e) Cod penal de la 1 an și 6 luni închisoare la 3 ani închisoare.
Majorează pedeapsa aplicată aceleiași inculpate pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev. de art. 208 alin.1-209 alin.1 lit. a) și e) p cu aplic. art.75 alin.1 lit. c) Cod penal de la 1 an și 8 luni închisoare la 3 ani închisoare.
În temeiul disp. art.33 lit. a), 34 lit. b) Cod penal contopește pedepsele aplicate, inculpata urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare.
În temeiul disp. art.861Cod penal dispune suspendarea sub supraveghere a pedepsei aplicata inculpatei pe un termen de încercare de 5 ani, stabilit in conformitate cu disp. art.862Cod penal.
În temeiul disp. art.863Cod penal pe durata termenului de încercare condamnata trebuie sa se supună următoarelor masuri de supraveghere:
să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probațiune.
să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea.
să comunice și să justifice schimbarea locului de munca.
să comunice informații de natura a putea fi controlate mijloacele ei de existentă.
Conform art. 71 Cod Penal interzice inculpatei drepturile prevăzute de art.64 alin.1 lit. a) teza a II a și b) Cod penal.
În temeiul disp. art. 71 alin.5 Cod penal suspendă executarea pedepselor accesorii pe durata termenului de încercare.
În temeiul disp. art. 359 Cod de procedură penală atrage atenția inculpatei asupra disp. art.864Cod Penal a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.
Constată că inculpata a fost arestată în cauză de la 7 februarie 2009 la 21 martie 2009.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale.
Conform art. 192 alin.3 cod de procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina statului.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimata inculpată în cuantum de 200 de lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților.
Definitiva.
Pronunțata în ședință publica, azi,15 ianuarie 2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
- - --- -
GREFIER
-
Red. - /20.01.2010
Dact./ 25.01.2010
Ex.2
Red. / Tribunalul București - Secția I Penală
Red. / Judecătoria Sector 6 B
OPINIA SEPARATĂ
A JUDECĂTORULUI -
La individualizarea judiciară a pedepsei închisorii pentru fiecare dintre cele cinci infracțiuni concurente, am avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art.72, alin.1, Cod penal, și anume limitele speciale de pedeapsă, cuprinse între 3 ani și 15 ani închisoare, prevăzute de legea penală, gradul mediu de pericol social al faptelor penale, determinat de comiterea infracțiunilor în loc public, ca o constantă, dar și de cuantumul redus al prejudiciilor materiale, care nu au fost recuperate prin voința inculpatului, ci datorită atenției supraveghetorilor din magazine, persoana inculpatului, în vârstă de 38 de ani la data comiterii primei infracțiuni, a afirmat că a absolvit 8 clase și că are 3 minori în întreținere, doi din prima căsătorie și unul din căsătoria actuală, cu, în vârstă de 53 de ani, pensionat medical, pentru afecțiuni neurologice și ortopedice, potrivit certificatului de încadrare în grad de handicap (fila 56, dosar instanță de fond) și programului individual de recuperare, readaptare și integrare socială (fila 57, dosar instanță de fond), ambele sub nr.1.727/15.VIII.2006, eliberate de Consiliul local al Sectorului I, B - Comisia de expertiză medicală a persoanelor cu handicap pentru adulți, precum și deciziei asupra capacității de muncă nr.1.757/29.VIII.2008 a Casei de pensii a municipiului B (fila 58, dosar instanță de fond), însă a depus doar un singur certificat de naștere Seria -, nr.881.670, eliberat de Consiliul local al Sectorului I, B, pe data de 15.IX.2006, pe numele -, născut pe data de 29.VIII.2006 (fila 59, dosar instanță de fond), nu are un loc de muncă sau vreo ocupație onestă, i-a fost aplicată sancțiunea amenzii administrative pentru comiterea a patru infracțiuni de furt calificat, în loc public, elemente care exclud reținerea în favoarea sa a circumstanței atenuante judiciară a unei bune conduite anterioară, prevăzută de art.74, alin.1, litera a, Cod penal, atitudinea sa procesuală nesinceră, prin afirmații patetice și contradictorii, precum comiterea primei fapte penale, din data de 24.VIII.2008, a fost determinată de lipsa posibilităților materiale pentru organizarea petrecerii tradiționale ortodoxe de tăiere a moțului minorului (filele 7 și 8, volumul V, dosar de urmărire penală), după care, la instanța de fond, a susținut că minorul era internat în spital și nu avea nici un venit pentru a-i întreține pe toți cei trei copii (filele 46 și 47, dosar instanță de fond), însă este evident că cei trei copii nu aveau nevoie de ness, cafea și gin tonic, sustrase de inculpat din magazin, după care, ulterior, fiind prins în flagrant de încă 4 ori, nu a mai avut nici o explicație, indiferența față de organele judiciare, prin absența sa în fața instanțelor de apel și de recurs, după punerea sa în libertate, ca efect al suspendării condiționate a executării pedepsei rezultante de 2 ani închisoare, stabilită de instanța de fond, astfel că nu poate fi reținută circumstanța atenuantă judiciară prevăzută de art.74, alin.1, litera c, Cod penal. De asemenea, am avut în vedere faptul că infracțiunea din data de 7.II.2009, împotriva părții vătămate " B", din patrimoniul căreia a sustras două jachete din piele, în valoare de 1.548 lei, a fost comisă cu minorul -, în vârstă de 17 ani, astfel că circumstanța agravantă legală a săvârșirii infracțiunii împreună cu un minor, prevăzută de art.75, alin.1, litera c, Cod penal, trebuie să aibă efect asupra cuantumului pedepsei închisorii aplicată inculpatului major. Totodată, am apreciat că la pedeapsa rezultantă, în urma contopirii pedepselor cu închisoarea, trebuie adăugat un spor de 6 luni închisoare, avându-se în vedere starea de agravare a răspunderii penale a concursului de cinci infracțiuni.
Ca atare, având în vedere toate aceste elemente de natură a caracteriza atât cele cinci fapte penale, cât și persoana inculpatului, care, la vârsta sa de 38 de ani, nu are intenția de a munci cinstit, pentru a-și crește și educa minorul, ci de a-și asigura hrana și îmbrăcămintea sa, și nu pentru minor, din activitatea infracțională, invocând, în mod mincinos, sentimente materne, pentru a obține, în acest mod, clemența organelor judiciare, de care a mai beneficiat de încă de patru ori, am apreciat că pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare este în măsură să asigure scopurile punitiv și educativ ale pedepsei închisorii.
Am apreciat că, după toată această perseverență infracțională, inculpatul va putea să realizeze doar prin executarea în regim de detenție consecințele comportamentului său infracțional, care nu a putut fi oprit prin blândețea sancțiunilor, dovedit a fi fost ineficiente.
Pentru aceste considerente, apreciez că trebuiau să se dispună următoarele:
În temeiul art.385/15, punctul 2, litera d, Cod procedură penală, admite recursul formulat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București împotriva Deciziei penale nr.512/A/6.2009 a Tribunalului București - Secția a I-a penală, din Dosarul nr-.
Casează, în parte, atât decizia penală, cât și Sentința penală nr.226/20.III.2009 a Judecătoriei Sectorului VI, B, din Dosarul nr-, și, în fond, rejudecând:
Descontopește pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare, repunând, în individualitatea lor, pedepsele cu închisoarea.
În temeiul art.208, alin.1-art.209, alin.1, litera e, Cod penal, condamnă pe inculpatul la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru comiterea infracțiunii de furt calificat, împotriva părții vătămate " "
În temeiul art.208, alin.1-art.209, alin.1, litera e, Cod penal, condamnă pe inculpatul la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru comiterea infracțiunii de furt calificat, împotriva părții vătămate "Romania "
În temeiul art.208, alin.1-art.209, alin.1, litera e, Cod penal, condamnă pe inculpatul la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru comiterea infracțiunii de furt calificat, împotriva părții vătămate "Romania "
În temeiul art.208, alin.1-art.209, alin.1, literele a și e, Cod penal, condamnă pe inculpatul la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru comiterea infracțiunii de furt calificat, împotriva părții vătămate " "
În temeiul art.208, alin.1-art.209, alin.1, literele a și e, Cod penal, cu aplicarea art.75, alin.1, litera c, Cod penal, condamnă pe inculpatul la pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare, pentru comiterea infracțiunii de furt calificat, împotriva părții vătămate " B"
În temeiul art.33, litera a, Cod penal, raportat la art.34, alin.1, litera b, Cod penal, contopește pedepsele cu închisoarea, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa închisorii cea mai grea, și anume pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare, la care adaugă un spor de 6 luni închisoarea, astfel încât inculpatul va executa, în final, pedeapsa de 4 ani închisoare.
Face aplicarea art.71-art.64, alin.1, teza a II-a și litera b, Cod penal.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale privind latura civilă și cheltuielile judiciare statului, precum și ale deciziei penale privind cheltuielile judiciare către stat.
În temeiul art.385/17, alin.4, Cod procedură penală, raportat la art.383, alin.2, Cod procedură penală, deduce reținerea și arestarea preventivă pe durata 7.II.2009-21.III.2009, inclusiv.
În temeiul art.192, alin.3, Cod procedură penală, cheltuielile judiciare în recurs rămân în sarcina statului, iar suma de 200 lei, onorariul apărătorului din oficiu, va fi suportată din fondul Ministerului Justiției și Libertăților.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de 15.2010.
JUDECĂTOR
Președinte:Magdalena IordacheJudecători:Magdalena Iordache, Cristina Carmen Craiu, Daniela