Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 879/2008. Curtea de Apel Brasov

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BRAȘOV

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI

DECIZIE Nr. 879/R Dosar nr-

Ședința publică de la 05 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Gheorghe Radu G -

JUDECĂTOR 2: Angela Hărăstășanu

JUDECĂTOR 3: Alina Constanța C

grefier:

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public

- procuror -

din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov.

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr.222/A din 17 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul penal nr-.

Dezbaterile în cauza de față au avut loc în conformitate cu dispozițiile art. 304 Cod procedură penală, în sensul că toate afirmațiile, întrebările și susținerile celor prezenți, inclusiv cele ale președintelui completului de judecată au fost înregistrate prin mijloace tehnice audio - video.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurentul inculpat în stare de arest (deținut în Penitenciarul Codlea ), asistat de apărător desemnat din oficiu, avocat, lipsă fiind intimata parte vătămată SC Professional SRL

Procedura îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Întrebate fiind, părțile declară că nu au alte cereri de formulat.

Instanța constată cauza în stare de soluționare și, potrivit dispozițiilor art. 38513Cod procedură penală, acordă cuvântul la dezbateri.

Avocat, apărător din oficiu al recurentului inculpat solicită admiterea recursului declarat de inculpat.

Solicită instanței să se aplece mai mult asupra întregului material probator administrat în cauză și să dea o mai mare eficiență criteriilor de individualizare a pedepselor, conform dispozițiilor art. 72 Cod penal.

De asemenea, a se avea în vedere că inculpatul a fost sincer și că este de acord cu acoperirea prejudiciul cauzat părții vătămate, apreciind că o pedeapsă orientată spre minimul special poate atinge scopul pedepsei.

Față de aceste împrejurării solicită admiterea recursului.

Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea, ca nefondat, a recursului formulat de inculpat.

Arată că în sarcina inculpatului s-a reținut săvârșirea infracțiuni de furt calificat în formă continuată, fiind vorba de 3 acte materiale, săvârșite într-o perioadă scurtă și ca modalitate de săvârșire asemănătoare.

De asemenea s-a mai reținut incidența dispozițiile art. 37 lit.b Cod penal, având în vedere că din fișa de cazier judiciar rezultă existența unor condamnării anterioare pentru infracțiunea asemănătoare, deci o recidivă specială.

În aceste condiții, văzând și valoarea prejudiciului cauzat, respectiv 22 700 Ron, pedeapsa stabilită de 3 ani și 6 luni închisoare o apreciază ca și corespondentă dispozițiilor și criteriilor art. 72 Cod penal.

Pentru aceste considerente solicită respingerea recursului.

Recurentul inculpat, având ultimul cuvânt, arată că lasă la aprecierea instanței soluția ce se va pronunța în cauză.

Curtea

Asupra recursului penal de față,

Constată că, prin sentința penală nr. 1025/24 iulie 2008, Judecătoria Brașovl -a condamnat pe inculpatul la pedeapsa de 3 ai și 6 luni închisoare pentru infracțiunea de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. (1), 209 alin.(1) lit. i), cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 37 lit. b) Cod penal. I-a aplicat și pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 64 alin.(1) lit. a) teza a II-a și lit. b) Cod penal pe durata prevăzută de art. 71 Cod penal. A scăzut din durata pedepsei principale reținerea și arestarea preventivă de la data de 8 februarie 2008 la zi și a menținut măsura arestării preventive. L-a obligat pe inculpat să plătească părții civile Profesional B suma de 22.700 lei, cu titlu de despăgubiri civile și a constatat că martorul nu s-a constituit parte civilă. În baza art. 118 lit. e) Cod penal a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 100 lei și în baza art. 191 alin. (1) Cod procedură penală l-a obligat să plătească statului suma de 600 lei cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că, profitând de faptul că era angajat la Profesional B și avea acces în atelierul societății, situat pe str. - din B, în perioada 1-2 februarie 2008 inculpatul a pătruns de trei ori în atelier cu ajutorul unei chei adevărate, pe care a folosit-o fără drept, de unde a sustras două boxe auto marca Sony, un flex, un compresor de aer și o mașină de spălat cu presiune, bunuri pe care le-a vândut martorului.

Prin decizia penală nr. 222/17 octombrie 2008, Tribunalul Brașova admis apelul declarat de inculpat împotriva sentinței penale de mai sus și a înlăturat obligarea inculpatului la plata către partea civilă de despăgubiri civile, constatând că toate bunurile au fost recuperate și restituite părții civile.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul solicitând reducerea pedepsei. S-a motivat că a recunoscut săvârșirea faptei și că este de acord cu repararea prejudiciului pretins de partea civilă.

Recursul nu este fondat.

Ambele instanțe de fond au reținut corect starea de fapt, căreia i-au dat încadrarea juridică corespunzătoare, pedeapsa aplicată fiind individualizată judiciar cu respectarea criteriilor prevăzute în art. 72 Cod penal, aceasta fiind de natură a-și atinge scopul prevăzut de art. 52 Cod penal. Critica inculpatului, potrivit cu care pedeapsa ar trebui coborâtă la minimul special, de 3 ani închisoare, nu poate fi primită, având în vedere numărul actelor materiale de executare, valoarea prejudiciului, precum și împrejurarea că infracțiunea a fost săvârșită în stare de recidivă, primul termen constituindu-l o pedeapsă aplicată tot pentru o infracțiune de furt calificat.

Așa fiind, în baza art. 38515pct. 1 lit. b) Cod procedură penală, se va respinge recursul, urmând ca, potrivit art. 38516alin. (2) raportat la art. 381 Cod procedură penală, să se deducă prevenția inculpatului la zi. De asemenea, în baza art. 192 alin. (2) Cod procedură penală, inculpatul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.

pentru aceste motive

în numele legii

decide

Respinge recursul declarat de inculpatul împotriva deciziei penale ne. 222/17 octombrie 2008 Tribunalului Brașov, pe care o menține.

Deduce în continuare prevenția inculpatului, de la data de 17 octombrie 2008 la zi.

Obligă inculpatul să plătească statului 250 lei cheltuieli judiciare, din care 200 lei reprezintă onorariul pentru apărătorul din oficiu și se avansează din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 5 2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR judecător

G - - - - C

Grefier

red. /10.12.2008

dact. /10.12.2008/ 3 ex

jud. fond -

jud. apel -,

Președinte:Gheorghe Radu
Judecători:Gheorghe Radu, Angela Hărăstășanu, Alina Constanța

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 879/2008. Curtea de Apel Brasov