Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 958/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr-
703/2009
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA I PENALĂ
Decizia penală nr.958
Ședința publică din data de 30 iunie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Daniela Panioglu
JUDECĂTOR 2: Mariana Constantinescu
JUDECĂTOR 3: Corina Ciobanu
GREFIER: ---
*****************
MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București este reprezentat prin procuror -.
Pe rol pronunțarea asupra recursului declarat de recurentul-inculpat împotriva Deciziei penale nr.135/A/27.II.2009 a Tribunalului București - Secția a I-a penală, din Dosarul nr-.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 26 iunie 2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la data respectivă, care face parte integrantă din această decizie penală, când Curtea, în temeiul art.306, Cod procedură penală, pentru a da posibilitatea apărătorului ales al recurentului-inculpat să depună la dosar înscrisurile în circumstanțiere, a amânat pronunțarea pentru data de astăzi, când, în aceeași compunere,
CURTEA
Deliberând asupra recursului, constată următoarele:
Prin Sentința penală nr.654/5.IX.2008, din Dosarul nr-, Judecătoria Sectorului I, B, în temeiul art.208, alin.1-art.209, alin.1, lit. e, alin.2, lit.b, Cod penal, cu aplicarea art.37, litera a, Cod penal, a condamnat pe inculpatul la pedeapsa de 5 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, în stare de recidivă postcondamnatorie, făcând aplicarea art.71-art.64, lit.a, teza a II-a și lit.b, Cod penal, după care, în temeiul art.61, alin.1, a revocat beneficiul liberării condiționate pentru restul de pedeapsă de 904 zile închisoare, rămas neexecutat din pedeapsa de 7 ani și 6 luni închisoare, aplicată prin Sentința penală nr.294/11.2000 a Tribunalului București, definitivă prin Decizia penală nr.3525/3.VII.2001 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția penală, pe care l-a contopit cu pedeapsa aplicată, astfel că inculpatul va executa pedeapsa închisorii cea mai grea, și anume pedeapsa de 5 ani închisoare, a făcut aplicarea art.71-art.64, lit.a, teza a II-a și lit.b, Cod penal, a dedus, în temeiul art.888, cod penal, reținerea și arestarea preventivă pe durata 25.IV.2007-14.III.2008, inclusiv, a făcut aplicarea art.350, Cod procedură penală, iar, în temeiul art.14, Cod procedură penală, raportat la art.346, Cod procedură penală, a luat act că partea vătămată - nu s-a constituit parte civilă, obligându-l pe inculpat, în temeiul art.191, alin.1, Cod procedură penală, la plata sumei de 1.000 lei, cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul apărătorului din oficiu va fi avansat din fondul Ministerului Justiției.
Instanța de fond a reținut, pe situația de fapt, că pe data de 25.IV.2007, în jurul orei 5,30, organele de poliție de la Poliția Sectorului I, B - Serviciul de Investigații Criminale - Compartimentul, aflate în misiune ordonată, i-au supravegheat pe inculpatul însoțit de martorul, față de care s-a dispus disjungerea, cunoscuți ca hoți de buzunare, care, după ce s-au întâlnit în fața de Nord, au început să urmărească persoanele aflate în stațiile din fața de Nord și, ulterior, de pe B-dul - -, către Str. ---, unde au observat-o pe partea vătămată - în timp ce-și cumpăra bilete de călătorie, introducând borseta ce conținea banii în geanta de voiaj, pe care, la un moment dat, privind către direcția din care soseau autobuzele, nu a mai supravegheat-o, astfel că inculpatul s-a aplecat, acoperind cu ziarul fermoarul genții de voiaj, din care a scos borseta, pe care a înfășurat-o în ziar, fiind prins de organele de poliție, care au restituit părții vătămate bunul sustras, în care se aflau sumele de 500 Euro și de 1.300 lei, carduri bancare și acte de identitate. De asemenea, a reținut că, prin Sentința penală nr.294/11.2000 a Tribunalului București - Secția a I-a penală, din Dosarul nr.2480/1999, rămasă definitivă prin Decizia penală nr.3525/3.VII.2001 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția penală, i-a fost aplicată, pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie, în stare de recidivă postexecutorie, prev. de art.211, alin.2, lit.a, Cod penal, cu aplicarea art.37, lit.b, Cod penal, la pedeapsa de 7 ani și 6 luni închisoare, din care a fost dedusă reținerea și arestul preventiv pe durata 24.1999-19.XII.1999, inclusiv, apoi executată în perioada 29.VII.2002-10.2007, inclusiv, când a fost liberat condiționat, cu un rest de pedeapsă rămas neexecutat de 904 zile închisoare.
În motivare, instanța de fond, a arătat că există probe clare de vinovăție, și anume declarațiile părții vătămate, coroborate cu procesul-verbal de constatare a infracțiunii flagrante din data de 25.IV.2007, întocmit de Poliția Sectorului I, B - Serviciul de Investigații Criminale - Compartimentul, înlăturând, ca nesincere, declarațiile martorului, care are interes în cauză, atâta timp cât s-a dispus disjungerea și urmărirea sa penală pentru complicitate la comiterea infracțiunii de furt calificat, precum și declarația inculpatului din fața instanței de judecată, potrivit căreia se uita în jur pentru a restitui borseta proprietarului, care o pierduse, atâta vreme cât nu se coroborează cu celelalte probe.
La individualizarea judiciară a pedepsei cu închisoarea, a avut în vedere criteriile generale de individualizare, prevăzute de art.72, Cod penal, și anume gradul de pericol social al faptei penale și persoana inculpatului, care are o stare de sănătate precară, da care poate fi tratată în regim de detenție, este cunoscut cu antecedente penale, fiind condamnat, prin două sentințe penale diferite, la pedepse cu închisoarea, pentru comiterea unor infracțiuni de tâlhărie, starea de recidivă postcondamnatorie.
În termen legal, inculpatul a declarat apel, pentru netemeinicie, solicitând, în principal, achitarea sa, în temeiul art.11, punctul 2, litera a, Cod procedură penală, raportat la art.10, alin.1, litera b/1, Cod procedură penală, deoarece fapta nu prezintă pericolul social al unei infracțiuni, iar, în subsidiar, reindividualizarea pedepsei închisorii, avându-se în vedere starea sa precară de sănătate, faptul că are 4 minori în întreținere și atitudinea procesuală sinceră.
Prin Decizia penală nr.135/A/27.II.2009, din Dosarul nr-, Tribunalul București - Secția a I-a penală a admis apelul formulat de apelantul-inculpat, a desființat, în parte, sentința penală și, rejudecând pe fond, în temeiul art.88, Cod penal, a dedus perioada reținerii și arestului preventiv de la data de 25.IV.2007 la data de 18.III.2008, inclusiv, a menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale, iar, în temeiul art.192, alin.3, Cod procedură penală, a constatat că rămân în sarcina statului cheltuielile judiciare avansate de acesta.
În motivare, instanța de apel a arătat că instanța de fond, în mod corect, a stabilit situația de fapt, încadrarea juridică a faptei penale, precum și vinovăția inculpatului, care rezultă din declarațiile părții vătămate, coroborate cu procesul-verbal de constatare a infracțiunii flagrante, cu declarația de la urmărire penală a martorului, înlăturând declarația acestuia dată în fața instanței de fond, deoarece este contrară materialului probator, și cu declarațiile inculpatului de la urmărirea penală și, în parte, de la cercetarea judecătorească, când a afișat o ingenuitate falsă, încercând să inducă în eroare instanța de judecată. Astfel, din modalitatea și din împrejurările de comitere, precum și din datele privind pe inculpat, care este recidivist, a arătat că fapta prezintă pericolul social al unei infracțiuni, iar pedeapsa de 5 ani închisoare stabilită constituie rezultatul unei temeinice individualizări, avându-se în vedere periculozitatea inculpatului, care manifestă perseverență infracțională, ignorând actul de clemență al societății, prin liberarea sa condiționată.
Din oficiu, a constatat că, potrivit adresei nr.270.467/18.III.2008 a Penitenciarului București S. (fila 197, dosar instanță de fond), inculpatul a fost efectiv pus în libertate pe data de 18.III.2008, la data rămânerii definitive a Încheierii de ședință din data de 14.III.2008, prin care s-a dispus revocarea măsurii de arest preventiv.
În termen legal, apelantul-inculpat a declarat recurs, nemotivat în scris în termenul prevăzut de art.385/10, alin.2, Cod procedură penală.
În motivarea în scris și orală a recursului, recurentul-inculpat, invocând motivul de recurs prev. de art.385/9, alin.1, punctul 18, Cod procedură penală, a arătat că instanța de fond a comis o gravă eroare de fapt, deoarece fapta nu prezintă pericolul social al unei infracțiuni și nu a avut intenția de a sustrage bunul, care, de altfel, a fost recuperat, prin restituire, în natură, solicitând achitarea sa, în temeiul art.11, punctul 2, litera a, Cod procedură penală, raportat la art.10, alin.1, literele b/1 și d, Cod procedură penală, și, de asemenea, invocând cazul de casare prevăzut de art.385/9, alin.1, punctul 14, Cod procedură penală, a solicitat reducerea cuantumului pedepsei închisorii, având în vedere starea sa de sănătate precară, faptul că are în întreținere 4 minori și a avut o atitudine procesuală sinceră.
În dovedire, a formulat, fiindu-i încuviințată, proba cu înscrisuri în circumstanțiere, pe care nu a administrat-
Analizând actele și lucrările dosarelor, precum și hotărârile judecătorești ale instanțelor de fond și de apel, atât din punct de vedere al motivelor de nelegalitate și de netemeinicie invocate, cât și din oficiu, potrivit art.385/9, alin.3, Cod procedură penală, Curtea apreciază că recursul nu este fondat.
Astfel, motivul de recurs prevăzut de art.385/9, alin.1, punctul 18, Cod procedură penală se referă la eroarea grosieră, care poate exista doar în situația în care instanța de judecată pronunță o soluție în totală și evidentă contradicție cu probele aflate la dosar. De aceea, nu poate fi cenzurată, din punct de vedere al acestui caz de casare, aprecierea instanțelor de judecată asupra pericolului social al faptei. Eroarea gravă de fapt presupune o soluție de condamnare sau de achitare fără nici un fel de suport probator, în timp ce pericolul social al faptei constituie o problemă de apreciere, care, deși are ca efect achitarea, impune aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ.
Cât privește achitarea în temeiul art.10, alin.1, litera d, Cod procedură penală, pentru lipsa intenției, Curtea constată că, din întreg materialul probator administrat la urmărirea penală și readministrat în faza cercetării judecătorești, analizat nu numai de instanța de fond, dar și de instanța de apel, rezultă că, pe latură subiectivă, vinovăția inculpatului îmbracă forma intenției directe. În procesul-verbal de constatare a infracțiunii flagrante din data de 25.IV.2007, întocmit de Poliția Sectorului I, B - Serviciul de Investigații Criminale - Compartimentul, este descrisă întreaga activitatea infracțională a inculpatului, care a urmărit cu atenție mișcările părții vătămate, astfel că, profitând de un moment de neatenție al acesteia, i-a sustras borseta, aflată într-un buzunar al genții de voiaj, închis cu fermoar, mascând furtul cu un ziar "-", pe care și-l cumpărase anterior (filele 15-17, dosar de urmărire penală), iar, după cum rezultă din procesul-verbal de percheziție corporală din data de 25.IV.2007, asupra inculpatului s-a găsit, într-adevăr, un ziar "-" (fila 32, dosar de urmărire penală). Așadar, din modalitatea concretă de comitere a faptei penale rezultă, în mod incontestabil, că inculpatul a prevăzut și urmărit rezultatul produs.
Referitor la cazul de casare prevăzut de art.385/9, alin.1, punctul 14, Cod procedură penală, Curtea, având în vedere criteriile generale de individualizare a pedepsei închisorii, prevăzute de art.72, alin.1, Cod penal, reține limitele speciale de pedeapsă cuprinse între 3 ani și 15 ani închisoare, gradul mediu de pericol social concret al faptei penale, care rezultă din modalitatea de comitere, respectiv încă de la primele ore ale dimineții, într-o stație de autobuz din zona feroviare, inculpatul a urmărit-o pe partea vătămată, speculând un moment de neatenție al acesteia, când și-a lăsat geanta de voiaj nesupravegheată, din care a sustras borseta cu bani și acte de identitate, pe care imediat a înfășurat-o în ziarul pe care l-a folosit la mascarea furtului, prejudiciul material creat, care a fost recuperat, prin restituirea în natură, ca efect al intervenției prompte a organelor de poliție, și nu datorită inculpatului, persoana inculpatului, care la data comiterii infracțiunii avea vârsta de 49 de ani, starea sa de sănătate este afectată de bronhopneumopatie cronică obstructivă și de disfunție ventilatorie mixtă, care, potrivit raportului de primă expertiză medico-legală nr.A- din data de 28.VII.2008, întocmit de Institutul Național de Medicină Legală " Minovici", B, pot fi tratate în rețeaua sanitară a Administrației Naționale a Penitenciarelor (fila 256, dosar instanță de fond), dar, în același timp, prezintă încă din anul 1992 tulburări de personalitate, după cum rezultă din fotocopia fișei medicale pentru deținuți, întocmită pe data de 25.IV.2007 de Secția 4 Poliție (filele 148-193, dosar instanță de fond), nivelul sub mediu de instruire școlară, declarând că a absolvit 10 clase, nu și-a întemeiat o familie și nu are ocupație, în schimb are antecedente penale, fiind condamnat, prin două sentințe penale diferite, la pedepse cu închisoarea, pentru comiterea unor infracțiuni de tâlhărie, dintre care pedeapsa de 7 ani și 6 luni închisoaare, aplicată prin Sentința penală nr.294/11.2000 a Tribunalului București - Secția a I-a penală, din Dosarul nr.2480/1999, rămasă definitivă prin Decizia penală nr.3525/3.VII.2001 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția penală, executată în perioadele 24.1999-19.XII.1999, inclusiv, și 29.VII.2002-10.2007, inclusiv, când a fost liberat condiționat, cu un rest de pedeapsă rămas neexecutat de 904 zile închisoare, constituie primul termen al recidivei postcondamnatorii, săvârșind din nou infracțiunea din această cauză după doar trei luni de la părăsirea penitenciarului, atitudinea procesuală oscilantă.
Având în vedere toate aceste elemente de natură a caracteriza atât fapta penală, cât și pe inculpatul care dovedește perseverență infracțională, Curtea apreciază că pedeapsa de 5 ani închisoare, aflată în apropierea limitei minime specială prevăzută de legea penală, constituie rezultatul unei temeinice individualizări, în măsură să contribuie la îndeplinirea scopurilor educativ și punitiv ale pedepsei închisorii, în vederea reintegrării inculpatului în societate, deși posibilitățile sunt reduse, avându-se în vedere vârsta înaintată, lipsa de perspectivă socială și cariera infracțională.
În consecință, în temeiul art.385/15, punctul 1, litera b, Cod procedură penală, va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-inculpat împotriva Deciziei penale nr.135/A/27.II.2009 a Tribunalului București - Secția a I-a penală, din Dosarul nr-, iar, în temeiul art.385/17, alin.4, Cod procedură penală, raportat la art.383, alin.2, Cod procedură penală, va deduce reținerea și arestarea preventivă pe durata 25.IV.2007-18.III.2008, inclusiv, urmând ca, în temeiul art.192, alin.2, Cod procedură penală, să-l oblige pe recurentul-inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, din care suma de 75 lei, onorariul parțial al apărătorului din oficiu, va fi avansat din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
În temeiul art.385/15, punctul 1, litera b, Cod procedură penală, respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-inculpat împotriva Deciziei penale nr.135/A/27.II.2009 a Tribunalului București - Secția a I-a penală, din Dosarul nr-.
În temeiul art.385/17, alin.4, Cod procedură penală, raportat la art.383, alin.2, Cod procedură penală, deduce reținerea și arestarea preventivă pe durata 25.IV.2007-18.III.2008, inclusiv.
În temeiul art.192, alin.2, Cod procedură penală, obligă pe recurentul-inculpat la plata sumei de 575 lei, cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 75 lei, onorariul parțial al apărătorului din oficiu, va fi avansat din fondul Ministerului Justiției și Libertăților.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de 30.VI.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
-
Red. și dact.: jud.
-Secția a I-a penală:
(jud. redactor)
Jud. Sectorului I, B:.
2 ex.
Președinte:Daniela PaniogluJudecători:Daniela Panioglu, Mariana Constantinescu, Corina Ciobanu